02-08-2009, 12:21 AM
Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma lor.
deci... este un fic sakusasu... doar ca este mai doferit.. sper eu... nu stiu.. sper sa aveti o parere buna depsre el.. este primul meu fic care il fac despre anime... deci.. va rog.. astept si critici...
Capitolul I: Amintiri din trecut...
“Am eu grija de parintii tai! Tu fugi! Scapa! Si nu privi inapoi! †aceste strigate se putea regasi acum in mintea mea ca un ecou nesfarsit ce numi mai dadea pace de ceva vreme... Nu stiu de ce ma macinau asa de mult... Erau doar niste cuvinte... doar cuvinte... nu insemnau nimic... niciunul nu era mai deosebit decat celalalt... dar, in ciudat acestui fapt, ele tot nu-mi dadeau pace, ma urmareau pretutindeni. Inca nu pot gasi o explicatie plauzibila, asa ca acum nu va pot spunea prea multe.
Poate unii ar fi gasit ca explicatie faptul ca ele apareau mereu si mereu pentru ca erau niste franturi din amintirile trecutului. Si eu avand unul dintre acele trecuturi, unde parintii nu au fost niciodata langa mine cand aveam mai mare nevoie de ei, unde a trebuit sa fac sacrificii peste sacrificii ca sa pot supravietui in aceasta lume mizerabila, unde toti te privesc cu scarba... dar, unde odata si odata apare o raza de lumina pe calea intunecata ce o duci. Da, acesta ar fi un argument destul de bun pentru ceea ce mi se intampla, doar ca pentru mine era la fel de nul ca si acele cuvinte.
Abia acum, am sa va povestesc ce mi s-a intamplat, asa ca, acum, este momentul sa vedem daca am sau nu dreptate.
Era o zi insorita de primavara, ca oricare alta de altfel, in care nici nu ti-ai fi putut inchipui ce nenorocirea avea sa se intample. Dar, trecand peste acestea, era chiar .. o zi perfecta pentru a te putea relaxa, pentru a merge la plimbare, chiar si pentru a te antrena. Si insiruind aceste activitati, eu ma gandisem sa fac niste antrenamente cu bunicul deoarece tata era mult prea preocupat cu afacerea lui cu peste, iar mama era pe la cine stie ce prietene deale ei. Bunicul era defapt singurul care se mai ingrijea de mine, deoarece parintii dupa cum va spuneam, erau precupati cu alte activitati. Pe langa ca era un bun tutore, era de altfel si un ninja foarte iscusit, care cunostea o multitudine de tehnici... unele chiar nascocite de el. Era un barbat de vreo 50 de ani, cu ochii de smarald,asemanatori cu ai mei, plini de blandete si asa de milosi de parca ai fi spus ca erau ai unei caprioare... nici pe departe ai unui barbat in toata firea cum era el. Dar, avea si el moment ca toti ceilalti, cand era furios, cand era nenincrezator in ce-i spuneau altii, cand avea probleme cu banii si multe altele... In general el se imbraca in haine obisnuite, ca toti ceilalti, nu dorea sa iasa in evidenta, ii place sa fie modest si sa-si vada de treaba lui. Era si un barbat in care te puteai increde... sau cel putin asa vroia el sa crezi.
Asadar, in ziua aceea invatasem cum sa fac o clona... era ceva foarte special pentru mine... era chiar ceva maret, nemaivazut pot zice. Eram asa de naiva, incat uneori ma amuzam singura pe seama mea. Si dupa ce izbutisem sa fac cateva clone, bunicul ma lasa sa ma relaxez pentru restul zilei, asa ca am pornit spre parc. M-am asezat pe creanga unui copac si pur si simplu priveam in gol... Nu ma uitam la cat de frumoasa putea fi natura in acel timp: copaci impodobiti in verdeata si scaldati in razele calde ale soarelui, trilul pasarilor ce rasuna in tot parcul din pricina linistii ce cuprindea aceasta zona, micile petice de flori ce-mi zambeau de la umbra copacilor si multe altele de acest gen.
Eu doar ma uitam in gol si ma gandeam la cine stie ce. Defapt nici eu nu prea eram sigura, deoarece din clipa in clipa mintea imi zbura in alta parte... ba ma gandeam la ce imi va mai arat bunicul maine, ba ce imi vor spune parintii cand o sa le arat ce am invatat azi, ba la o rugaminte care sa-l convinga pe tata sa ma i-a cu el la pescuit si multe alte lucuri.. pana cand ma incurcasem singura in propriile-mi ganduri.
Dar inca eram in acea transa... care nu a mai durat mult deoarece atentia mi-a fost captata de niste fum ce venea dinspre sat. Stau putin si analizez situatia si constat ca vine dinspre locuinta mea. Nu mai stau pe ganduri, si ma indrept rapid catre locul cu pricina si cand ajung acolo totul era ca un cosmar ce nimeni nu si-ar fi dorit sa-l traiasca. Totul ardea si cativa ninja se napustira asupra mamei si tatei. Fara a constentiza, ma indrept spre acel loc si unul dintre inamici isi fixeaza privirea spre mine. Eu insa nu-l observ si ma indrept catre parintii mei. Oh... daca nu ar fi aparut bunicul poate acum nu as mai fi fost aici sa va povestesc... Deci, si cum va spuneam, eram stupefiata de ceea ce se intampla in acea clipa, in acele moment de groaza... dar bunicul imi spune cu o voce prea calma pentru acea situatie “Am eu grija de parintii tai! Tu fugi! Scapa! Si nu privi inapoi! â€. Fiind o incapatanata desavarsita, bineinteles ca nu am vrut sa faca dupa cum imi spuse el, si ma indreptam incontinuu spre parintii mei. De data asta, unul dintre ninja aparuse inaintea mea si vru sa ma trimita pe lumea de dincolo , dar bunicul il oprise la timp si imi repetase din nou acele cuvinte care pareau incurajatoare si de data asta... am ascultat de el si facusem dupa cum “imi cantase†el. Dar... a fost o alegere extrem de proasta.Cum m-am putut gandi ca totul va fi bine.. nu stiu... Deci, dupa ce ma indepartasem cam la vreo 10 metri de locul cu pricina, intorc privirea si observ cu mari regrete in suflet ca mama si tata erau omorati fara pic de mila, iar bunicul nici macra nu mai era acolo... fugise ca un las, doar pentru as salva viata mizerabila.. cat il uram. Era un regret care nu cred ca vil puteti imagina. Mai bine muream si eu odata cu ei decat sa fi trait momentele ce aveau sa urmeze.
Si odata cu asta mi-am dat seama si cat de naiva am putut sa fiu. Bunicul nu a fost in stare sa aibe grija nici de el insusi d-apoi de parintii mei.
Cam asta reprezinta o amintire a trecutului meu. Poate pentru unii e trista... poate pentru unii nu e... Oricum, ceea ce m-a tinut in viata pana acum este dorinta de al reaintalni pe bunicul meu si a-l ucide pentru lasitatea ce a avut-o in acea zi. Va trebui sa plateasca pentru tot ce-a facut.
cam atat pentru inceput:D>... sper k va placut... si ca nu vam dezamagit:D
deci... este un fic sakusasu... doar ca este mai doferit.. sper eu... nu stiu.. sper sa aveti o parere buna depsre el.. este primul meu fic care il fac despre anime... deci.. va rog.. astept si critici...
Capitolul I: Amintiri din trecut...
“Am eu grija de parintii tai! Tu fugi! Scapa! Si nu privi inapoi! †aceste strigate se putea regasi acum in mintea mea ca un ecou nesfarsit ce numi mai dadea pace de ceva vreme... Nu stiu de ce ma macinau asa de mult... Erau doar niste cuvinte... doar cuvinte... nu insemnau nimic... niciunul nu era mai deosebit decat celalalt... dar, in ciudat acestui fapt, ele tot nu-mi dadeau pace, ma urmareau pretutindeni. Inca nu pot gasi o explicatie plauzibila, asa ca acum nu va pot spunea prea multe.
Poate unii ar fi gasit ca explicatie faptul ca ele apareau mereu si mereu pentru ca erau niste franturi din amintirile trecutului. Si eu avand unul dintre acele trecuturi, unde parintii nu au fost niciodata langa mine cand aveam mai mare nevoie de ei, unde a trebuit sa fac sacrificii peste sacrificii ca sa pot supravietui in aceasta lume mizerabila, unde toti te privesc cu scarba... dar, unde odata si odata apare o raza de lumina pe calea intunecata ce o duci. Da, acesta ar fi un argument destul de bun pentru ceea ce mi se intampla, doar ca pentru mine era la fel de nul ca si acele cuvinte.
Abia acum, am sa va povestesc ce mi s-a intamplat, asa ca, acum, este momentul sa vedem daca am sau nu dreptate.
Era o zi insorita de primavara, ca oricare alta de altfel, in care nici nu ti-ai fi putut inchipui ce nenorocirea avea sa se intample. Dar, trecand peste acestea, era chiar .. o zi perfecta pentru a te putea relaxa, pentru a merge la plimbare, chiar si pentru a te antrena. Si insiruind aceste activitati, eu ma gandisem sa fac niste antrenamente cu bunicul deoarece tata era mult prea preocupat cu afacerea lui cu peste, iar mama era pe la cine stie ce prietene deale ei. Bunicul era defapt singurul care se mai ingrijea de mine, deoarece parintii dupa cum va spuneam, erau precupati cu alte activitati. Pe langa ca era un bun tutore, era de altfel si un ninja foarte iscusit, care cunostea o multitudine de tehnici... unele chiar nascocite de el. Era un barbat de vreo 50 de ani, cu ochii de smarald,asemanatori cu ai mei, plini de blandete si asa de milosi de parca ai fi spus ca erau ai unei caprioare... nici pe departe ai unui barbat in toata firea cum era el. Dar, avea si el moment ca toti ceilalti, cand era furios, cand era nenincrezator in ce-i spuneau altii, cand avea probleme cu banii si multe altele... In general el se imbraca in haine obisnuite, ca toti ceilalti, nu dorea sa iasa in evidenta, ii place sa fie modest si sa-si vada de treaba lui. Era si un barbat in care te puteai increde... sau cel putin asa vroia el sa crezi.
Asadar, in ziua aceea invatasem cum sa fac o clona... era ceva foarte special pentru mine... era chiar ceva maret, nemaivazut pot zice. Eram asa de naiva, incat uneori ma amuzam singura pe seama mea. Si dupa ce izbutisem sa fac cateva clone, bunicul ma lasa sa ma relaxez pentru restul zilei, asa ca am pornit spre parc. M-am asezat pe creanga unui copac si pur si simplu priveam in gol... Nu ma uitam la cat de frumoasa putea fi natura in acel timp: copaci impodobiti in verdeata si scaldati in razele calde ale soarelui, trilul pasarilor ce rasuna in tot parcul din pricina linistii ce cuprindea aceasta zona, micile petice de flori ce-mi zambeau de la umbra copacilor si multe altele de acest gen.
Eu doar ma uitam in gol si ma gandeam la cine stie ce. Defapt nici eu nu prea eram sigura, deoarece din clipa in clipa mintea imi zbura in alta parte... ba ma gandeam la ce imi va mai arat bunicul maine, ba ce imi vor spune parintii cand o sa le arat ce am invatat azi, ba la o rugaminte care sa-l convinga pe tata sa ma i-a cu el la pescuit si multe alte lucuri.. pana cand ma incurcasem singura in propriile-mi ganduri.
Dar inca eram in acea transa... care nu a mai durat mult deoarece atentia mi-a fost captata de niste fum ce venea dinspre sat. Stau putin si analizez situatia si constat ca vine dinspre locuinta mea. Nu mai stau pe ganduri, si ma indrept rapid catre locul cu pricina si cand ajung acolo totul era ca un cosmar ce nimeni nu si-ar fi dorit sa-l traiasca. Totul ardea si cativa ninja se napustira asupra mamei si tatei. Fara a constentiza, ma indrept spre acel loc si unul dintre inamici isi fixeaza privirea spre mine. Eu insa nu-l observ si ma indrept catre parintii mei. Oh... daca nu ar fi aparut bunicul poate acum nu as mai fi fost aici sa va povestesc... Deci, si cum va spuneam, eram stupefiata de ceea ce se intampla in acea clipa, in acele moment de groaza... dar bunicul imi spune cu o voce prea calma pentru acea situatie “Am eu grija de parintii tai! Tu fugi! Scapa! Si nu privi inapoi! â€. Fiind o incapatanata desavarsita, bineinteles ca nu am vrut sa faca dupa cum imi spuse el, si ma indreptam incontinuu spre parintii mei. De data asta, unul dintre ninja aparuse inaintea mea si vru sa ma trimita pe lumea de dincolo , dar bunicul il oprise la timp si imi repetase din nou acele cuvinte care pareau incurajatoare si de data asta... am ascultat de el si facusem dupa cum “imi cantase†el. Dar... a fost o alegere extrem de proasta.Cum m-am putut gandi ca totul va fi bine.. nu stiu... Deci, dupa ce ma indepartasem cam la vreo 10 metri de locul cu pricina, intorc privirea si observ cu mari regrete in suflet ca mama si tata erau omorati fara pic de mila, iar bunicul nici macra nu mai era acolo... fugise ca un las, doar pentru as salva viata mizerabila.. cat il uram. Era un regret care nu cred ca vil puteti imagina. Mai bine muream si eu odata cu ei decat sa fi trait momentele ce aveau sa urmeze.
Si odata cu asta mi-am dat seama si cat de naiva am putut sa fiu. Bunicul nu a fost in stare sa aibe grija nici de el insusi d-apoi de parintii mei.
Cam asta reprezinta o amintire a trecutului meu. Poate pentru unii e trista... poate pentru unii nu e... Oricum, ceea ce m-a tinut in viata pana acum este dorinta de al reaintalni pe bunicul meu si a-l ucide pentru lasitatea ce a avut-o in acea zi. Va trebui sa plateasca pentru tot ce-a facut.
cam atat pentru inceput:D>... sper k va placut... si ca nu vam dezamagit:D
![[Imagine: asdsadfu.jpg]](http://img855.imageshack.us/i/asdsadfu.jpg/)
Sank you, Valkyrja *hug*