30-07-2009, 09:23 PM
Citat:Data limita este: 30 iulieDeci banuiesc ca azi e data limita.
Momente
Invidiez persoanele carora li se pare usoara actiunea de-ati exprima sentimentele sau gandurile oral, fara constrangeri asupra acestui fapt mai tarziu.Defectul meu, cel mai simplu "de atins", ma trage in jos, realizez acest lucru, insa adesea am incercat prin diferite metode sa il diminuez. Defectul meu, este acela de a ma intimida in momentul in care sunt supusa sa-mi exprim principiile in fata altor persoane.
Mai sunt cateva minute, pana cand ora de curs se va termina, iar apoi pauza de masa va avea libertatea pentru a se desfasura. Gurile cascate zgomotos care tachineaza profesorul vor fi inlocuite de rasete, chipurile plictisite de catre zambetele false ale liceenelor in cautare de pretendenti, iar atmosfera ingreunata de catre plictiseala va fi inlocuita de momente ispititoare ale varstei. Baietii se aduna in partea mai indepartada de catedra a clasei pentru a discuta rezultatele meciurilor avute, fie cad prada farmecelor cu care fetele populare ii incoltesc; Mischa insa profita de aceste clipe libere pentru a fi alaturi de mine, scotand i nevidenta latura sa materna, oarecum. Cotidian serveste pranzul alaturi de mine, deoarece subiectele pe care le dezbatem i se par interesante, desi adesea ma intreb daca totul nu este pus initial ca un plan de a evita singuratatea.
- Banuiesc ca il placi pe Michael, prin faptul ca sunteti amici inca din copilarie - muscand din dandwich - sau poate ma insel. Ieri. din cate mi-ai povestit, voi perversilor, i-ati filmat pe domnul director si pe secretara sa, in timp ce savurau "o minunata clipa de dragoste impreuna" . Liza, ma asculti ?
- Mischa, iarta-ma insa nu am dispozitia necesara unei discutii pe tema legata de dragoste sau barfa. Acum te rog sa ma scuzi - ridicamdu-ma din banca - am de efectuat un mic "comision" impeuna cu o persoana, anume un detaliu legat de filmul pentru festivitatea de ziua scolii, care va peste jumatate de ora.
Incerc sa evit pe cat posibil discutii pe asemenea teme, oarecum Michael realizeaza sentimentele mele pentru el, care cred ca imi sunt impartasite. Sunt mult prea timida pentru a conduce asemenea conversatii cu persoanele care nu imi cunosc personalitatea cu adevarat.
Ma indrept catre Michael, al carui cot il cuprind cu palmele si pe care il fortez sa ma urmeze pana pe hol, unde am de gand sa discut despre festivitate. Pana i nacea locatie, acesta se zbate intrucat spera sa scape, insa incapatanata di nfire ce sunt, refuz sa i ifac pe plac, doar cand ajungem la locatie o fac.
- Poti sa ma rogi pentru a veni cu tine, nu esti supusa sa ma fortezi. Despre ce subiect doresti sa vorbim ? Sunt destul de ocupat.
- Tu ! - folosind un ton mai furios
Nu am nici cea mai mica idea cum, insa acesta intr-un mod rapid mi-a pus un plasture peste gura, astfel ca nu pot vorbi, ci doar scoate sunete asemenea animalelor.
- Ramai calma, Milk-Cow, daca te impancientezi totul o sa ramana asemenea cum este acum. Cd-ul se afla in buzunarul meu - scotandu-l - defapt mai bine zis, il am in mana, totul e pus la punct, trebuie doar sa incepem - dezlipeste plasturele, actiune urmata de un sunet . . .
- Auci ! A durut, si sunt gata de a trece la actiune, deci sa mergem sa schimbam cd-urile din camera intunecata.
Amandoi ne irosim preaiubita pauza de pranz pentru a transforma festivitatea scolii intr-o zi care va ramane in istoria scolii, sau poate va ajunge si in ziare sau la televizor. Suntem cunoscuti ca si "Duoul Dramei" deoarece placerea noastra este aceea de a transforma ce prindem la indemana in drama sau lucruri asemanatoare care sa i ilase pe cei din jur cu gura cascata.
Holul care duce in camera asemanatoare cu cea de la cinema, este locul de veghe al ingrijitorului - pe care ne aflam si acum, de aceea trebuie sa fim cu bagare de seama.
- Am auzit ca ingrijitorul a fost gardianul portii de la o inchisoare, ce crezi Liza.
-Cred ca avem cale libera, si ca palma aceasta - il ofer o palma peste cap - o sa te ajute sa fi mai atent.
Michael incercand sa aline durerea, eu fortandu-l sa ma urmeze, ne apropiem tot mai mult, intrucat usa e parlela cu noi. Eu imi intorc capul in ambele directii, asemenea ca si asigurarea trecerii de pieton, iar cand concluzionez ca drumul e liber, il lovesc din noul pe "istetul si atentul" de Michael - care bineinteles se gandea din nou la Doujinshi, blestemate sa fie - pentru a putea trece amandoi deodata. Prima parte a planului terminata, oftez usurata oarecum, deoarece partea mai grea acum urmeaza, va trebui sa mascam lipsa adevaratului cd.
- E mai intunecat decat mi-am inchipuit Liza, nu am idee dar imi simt mainile cum pipaie ceva mai rotund, si ma intreb ce poate fi.
- Perversule, sunt sanii mei, ia-ti mainile de pe ei! Asteapta, sunt niste cabluri la picioarele mele. - ma impiedic de ele - .Pe ce, sau cine anume am cazut ?
- Idioato, ai cazut peste mine !
Sifonati si juliti, ne ridicam amandoi intr-un final. Parca suntem asemenea unor orbi care se tem de intuneric, desi lumea este inchisa pentru noi, totusi ne temem ca desi universul este atat de imens pentru noi este asemenea unei colivii.Suntem prizionerii deveniti sclavi ale propriilor noastre ganduri, o lupta unde timiditatea si defectele trebuie sa ramana in urma.Dupa multe pipaieli prin intuneric, reusesc sa-mi gasesc telefonul mobil si sa pornesc lanterna incorporata acestuia.
- Bateria este aproape goala, mi-am gasit si eu un moment in care sa uit sa incarc telefonul, insa putem utiliza aceasta mica sursa de lumina pana vom termina. Michael, eu iti voi indrepta lumina catre locatie, iar tu vei face schimbul, insa ar fi bine sa te grabesti.
Fiind singura solutie, se pare ca Michael aproba, nu il vad insa il simt, ii simt gandurile si rasuflarea, parca am devenit mai aproape de el. Ma intreb in asemenea clipe, cum se simte.
- Liza, putin mai sus, este cam obscur si pentru o vedere mai buna, iti recomand sa ridici lumina putin.
- Ah! Iarta-ma, eram cu capul in nori, sigur.
Cad iarasi in patima visarii, ar trebui sa fiu mai realista, sa prind curaj pentru a-mi maturisi sentimentele, sa las deoparte acel defect pagan care ma trage catre singuratate.
Imi mai analizez din nou acest gand, iar apoi inghit sec, incer sa patrund in abosul unei fete normale in al treilea an de liceu.
- Uhm, Michael, ma intrebam, ce insemn eu pentru tine, ma refer, adica, ne cunoastem de cand eram mici - rosesc in obraji - si ? Mai bine las-o balta.
Glasul imi fusese aproape in soapta, totusi sper ca nu a auzit, imi place sa dramatizez lucrurile, de aceea sper ca totul sa fi fost doar imaginatia mea. Sunetul carcasei inchise se auzi, fapt care insemna ca Michael a terminat.
Se apropie de mine, ii simt pasii cum imi apasa inima, parca o durere amara ma apasa, desi simt o lumina pura in fata ochiilor mei care ma face sa raman nemiscata. Ii simt degetele cum imi ating obrajii, iar apoi ii simt pielea lipita de a mea, o parte din chipul meu s-a lipit de al sau. Si totusi, ce este aceasta senzatie, o pata de caldura apoi dintr-o data totul e din nou rece si obscur. Imi simt mana cuprinsa de o aura de caldura, corpul imi este atras in timp ce eu parca visez.
- Vino, am terminat, acum sa asteptam doar reactia celorlalti. Vino cu mine Liza, pentru todeauna.
- Bine, Michael . . .
Nu ma pot misca, simt doar cum corpul meu urca treapta cu treapta, trupul imi este tras de catre Michael, ii simt chipul din nou, obrajii ii sunt rosii, il simt intrutotul. Ma tine de mana, nu vrea sa-mi dea drumul, iar eu, imi doreasc asta, nu vreau sa parasesc acest moment.
- Unde ne aflam acum ? Le aud mirarea celor din sala, probabil ca au vazut deja ce facea ieri domnul director cu secretara sa.
- Nu vorbi Liza, suntem doar noi, de unde ne putem bucura de mica noastra sotie.Acum iti mangai chipul, si nu stiu de ce, insa o caldura ma cuprinde, ramai cu mine, lasa-ti bratele purtate de catre mine.
- Bine, Michael.