Pretul unui "NU!" (SK & YYH)

[Goddess of Cookies]

Nee, gomen ca a durat atat pana sa mai pun, dar... (mai bine sa nau stiti scuza). In fine...
Axxa.no.angel pe parcurs va deveni si mai interesant, o sa vezi. Sper doar ca la partea de YYH sa nu o dau in bara (am urmarit anime-ul doar o data - spre deosebire de SK - si nu i-am dat prea mare atentie). Cat despre greseli, sper sa nu mai fie asa de multe (eu si vigilenta mea de vultur ^^"...)





- Familia Asakura? intreba Ivy.

- Aaaa... da... raspunse el balbaindu-se din cauza ca era absobit de frumusetea tinerei.

Din hol mai aparu o fata, cu par blond si scurt, imbracata intr-o rochita nagra pana deasupra genunchilor si fara maneci. La frunte avea lgata o esarfa rosie, lunga, care era in contrast cu margelele albaste, de aceiasi culoare cu bratara de la mana dreapta. Ivy o studie pe fata mai amanuntit: era aproape la fel cum si-o amintea: aceiasi ochii rigizi de onix, o statura impunatoare, gata oricand sa imparta sarcini sau sa stabileasca ordinea. Si desigur, naturala ca totdeauna, fara nici-o urma de fard sau alte cosmetice care ar putea sa ii strice pielea alba si fina, si care, dupa parerea shamanitei, ar fi trebuit sa mai vada soarele.

- Ai ajuns, i se adresa shamanitei pe un ton rece, pe care aceasta parea sa nu il fi observat. Inainta pana in fata ei dupa care isi stransera mainile calduros.

- Ma bucur sa te revad, Anna! Fata cu par scurt afisa un zambet scurt, apoape inobsevabil.

- Vad ca ai avansat foarte repede de la statura de ucenic la cea de antrenor. Yohmei face ca intodeauna, alegerile cele mai bune.

Baiatul se uita cand la una, cand la alta, foarte nedumerit. De ce a avea nevoie amicul sau de un antrenor, cand o avea pe Anna chiar acolo? Poate ca o pofesoara de la cursuri de auto-aparare, ceva in gen karate. Si asa daca ar fi fost, atunci avea sa plece imedia. Dupa parerea lui, un om nu se putea compara cu nu shaman, oricat de putenic ar fi fot acesta. Si parea atat de tanara... poate chiar de varsta lui Yoh.

- Manta, ii spuse Anna baiatului pe aclasi ton, uitandu-se in continuare la Ivy, du-i bagajele in camera pentru oaspeti, dupa care sa veniti in camera de zi. Manta lua valiza si, urmat de shamanita, urcara catre o camera de la etaj. Baiatului i se formara in minte destule intrebari pe care avea de gand sa i le adreseze nou-venitei, dar se hotara sa le tina deocamdata pentru el. In scurta convorbire pe care ea o purtase cu Anna, Manta recunoscu un usor accent american adaugat japonezei perfecte pe care o vorbea, accent pe care foarte multi nici nu l-ar fi observat. Dupa prenume, probabil era venita din strainatate.

Cand cei doi coborara jos, auzi o busitura ce venea din curte. Recunoscand cauza ce a produs acel zgomot, Manta alega imediat intr-acolo stigand: Yoooooh! Ivy se apropie de Anna care statea rezmata de tocul de la usa principala.

- Este puternic?

- Vei avea ocazia de a afla singura, raspunse ea

Pe veranda statea intins un baiat, extenuat din cauza algarii si nenumaratelor exercitii fizice la care a fost supus, caci la glezne si incheituri avea greutati. Treningul pe care il purta ii dadu tinerei de inteles ca este in timpul antrenamentului sau de la pranz.

„Deci el este urmasul familiei Asakura...” isi spuse Ivy in timp ce il priva pe baiat cum incearca a se ridice si cum vorbeste cu Manta. Sincera sa fie, se astepta sa fie mai serios. Dar din ce a inteles blondina, observand atitudinea lui in discutia purtata cu Manta, nu avea cu cine disuta. Ofta.

- Salut, ii puse Yoh adresandui-se. Eu sunt Yoh. Tu trebuie a fi antenoarea mea.

- Ivy Hashimoto. Incantata de cunotinta.

Spre deosbie de Anna, pe Yoh nu il cunostea chiar deloc. Imediat ce el a plecat din Izumo, a venit acolo si Ivy. Desi nu a stat mult in compania ei, fiind antrenata in permanenta de Kino, a ajuns sa afle cate ceva despre Anna. Orfana de la o varsta foarte mica, a fost adoptata de familia Asakura, ajutand-o sa isi dezvolte capacitatile spirituale cu care s-a nascut si pe care nu le putea controla. Mereu avea un caracter putenic si hotarat iar modul ei de a vorbi era de cele mai multa ori rece, dand senzatia de indiferenta si nepasare. Mai important decat atat... ea era un itako, un shaman ce avea puterea de a invoca spiritele celor morti prin intemediul unor margele. In cazul fetei, cele purtate de ea la gat.

Shamanita continua sa il studieze pe baiat din cap pana in picioare: avea ochi negri, parul scurt, ciocolatiu, ce insa nu ii acopereau castile uriase pe care le purta in spatele urechilor.

„Izbitoare asemanare...” constata Ivy cu uimire, in gand.

- Draga Yoh, incepu Anna, vad ca ai venit tocmai la timp pentru genoflexiuni, dar data fiind situatia de fata, azi vei lua o pauza.

Cu toti intara in living si ii pusera fetei o serie de intrebari. Banuielile lui Manta se adeverira inr-adevar: blonda traise in America de cand se nascuse o perioada de ani, dupa care se reintoarse in Japonia. Mama sa, de origine nipona, a fost chiar incantata de idea sotului sau, nativ american, de a se stabili in State o perioada. Desigur ca Anna cunostea deja toate aceste detalii, a fost acolo chiar din momentul in care Ivy s-a stabilit. Insa nu intelegea de ce nu le spunea si lor adevarul, de ce mintea. In momentul in care ea le spuse baietilor o alta versiunea decat cea cunoscuta de Anna, i se paru ca in timp ce vorbeste, blonda ii trimite o privire scurta dar insistenta, rece, ca o avertizare. Si ea avea sa isi pastreze intrebarile pentru sine, dar cu siguranta Ivy nu va scapa fara sa dea niste raspunsuri.

Totul era linistit (sau aproape), pana in momemntul in care un anumit spirit incepu sa isi faca de cap. In spatele lui Manta, care statea pe canapea alaturi de Anna si Yoh aparu duhul acvilei care cerceta imcaprea din priviri, pentru a se acomoda cu noua locuinta. Anna, fiind ca de obicei atenta la tot ce se petrecea, se intoarse brusc, dandu-i o palma lui Akanti, care fu imediat lipita de podea.

- O fantomaaaaa! tipa speriat Manta. Yoh incpu sa rada de reactia prietenului sau. Ivy se ridicva din fotoliu si lua spiritul in brate.

- Prea se plimba de colo-colo, raspunsea Anna vizibil enervata. Si uitasem cum arata. Un mod mai subtil de-al tinerei itako de a-si cere scuze.

- E spiritul tau protector, nu? o inteba zambind Yoh. Inca il mai durea fata de lo ras. Fata apoba dand din cap.

- Spiritul tau protector? Vrei sa spui ca si tu esti shaman? Baiatul era foarte mirat. Ea zambi.

- Nu imi spune ca nu stiai. Aceata este Akanti. E de asmenea si cea mai buna pritena a mea, dupa care se reintoarse spre Manta. Tu nu asti shaman.

Pe fata baiatului aparu o urma de tristete.

- Nu, nu sunt. Dar daca il antrenezi pe Yoh, ma poti invata sa devin shaman?

- Ori cat de mult si-ar dori acest lucru cineva, nu se poate. Pana acum, nu am auzit sa fi existat un om care sa devina shaman, asa, din senin. Aceasta putere nu o poti dobandi pe percursul vietii, ci te nasti cu ea. Totusi... la auzul acastor cuvinte, Manta isi ridica privirea din pamant, in ochii lui aprrand o urma de speranta, exista si niste cazuri speciale.

- Sunt shamani care nu si-au descoperit inca puterile, deoarece acestea au fost inactive inca de la nastere, prelua cuvantul Anna. De multe ori, acestea se trezesc cand posesorul lor este in pericol, sau nu isi descopera deloc puterile.

In incapre aparu spiritul unui samurai, aducand astfel la cunostinta faptul ca si el a simtit prezenta acvilei.

- Amidamaru... incepu Ivy in timp e il inspecta, ti-ai ales un duh protector foarte bun, Yoh. Cu cateva sute e ani si un bagaj desul de mare de cunostinte in materie de lupte, facti o echipa foarte buna. Ca o prima impesie, ceea ce intuise era adevarat. Acum stia, fiind mai mult decat sigura: cu putin antrenament, tanarul shaman avea sa sporeasca puterea samuraiului si sa si-o atribuie in totalitate.

[center]* * *[/center]


Saa, astept pareri si critici.
Ja ne... nipa! ^^