31-07-2017, 09:58 PM
4.Acasa
Gerul care imi ajunse pana la piele, in ciuda hainei de blana, ma inviora si ma facea sa ma simt nostalgic. In frigul asta, cu urechile pe jumatate inghetate si buzele vinetii mi-am petrecut copilaria, cu partile ei bune si rele. Dupa ce fratele si parintii mei au murit am trecut dintr-un orfelinat in altul, fara vreo speranta ca cineva m-ar putea lua acasa. De altfel, nici nu era ceva ce vroiam. Singuratatea imi prindea bine si chiar daca ceilalti fugeau de mine, ma ascundeam sub scarile din interiorul cladirii unde ramaneam pana seara tarziu, cand era ora cinei. Acum ca stau sa ma gandesc la perioada aceea, poate ca am fost inchis intr-un sanatoriu pe buna dreptate. Chiar copil fiind, imi aduc aminte de doamna roscata, cu bucle in stilul anilor ?????30 si ruj rosu care ma lua de mana si imi dadea bomboane daca stateam cuminte cand imi facea injectia.Dupa cateva minute ma simteam mult mai linistit si somnoros si eram gata sa renunt si la dulciurile bine-meritate pentru o perna si un loc de dormit. Era unul din momentele cele mai placute din acei ani. Bineinteles, cel mai frumos moment de atunci si din toata viata mea a fost cand am intalnit-o prima oara pe Sakura. Era o zi ploioasa de septembrie si in orfelinat era agitatie mare stiind ca in curand vor sosi un nou grup de copii, majoritatea fete. Grupul era probabil adus de niste oameni importanti pentru ca in ciuda noroiului din curte si a baltilor ce amenintau sa se transforme intr-un iaz toti eram imbracati in hainele ?????bune?????, ale caror existenta nu ne era cunoscuta pana atunci. Asa se face ca aproape o suta de copii obraznici si lipsiti de orice bune maniere stateau in rand in fata gardului, imbracati cu costumase si cravata, respectiv fundita, sosetele albe si pantofi lacuiti cu cel putin un numar mai mic sau mai mare, dar niciodata potriviti. Incepeam sa imi pierd rabdarea, mai ales ca numai directoarea si celelalte ingrijitoare aveau umbrele iar noi stateam in ploaie ca prostii, si ma pregateam sa o rup la fuga spre scari cand am vazut-o coborand din autobuz. Lasand la o parte faptul ca arata ca o papusa, imbracata toata in culori pastelate, cu parul lasat liber, ceea ce m-a atras a fost faptul ca parea atat de???????upta de lumea asta,dand impresia ca nu apartine acestei lumi si ca mainile ei prea mici care tineau cu greu umbrela in vijelia de afara, ochii ei mari si rotunzi, umerii zgribuliti de frig trebuiau protejati, imbratisati, iubiti. Din ziua aceea am fost nedespartiti.
-Buna. Ma numesc Sasuke. Vrei???????rei sa te ajut cu geanta?
-Um,multumesc. Eu sunt Sakura. Dragut din partea ta.
-Te avertizez ca nimeni de aici nu ma place, asa ca daca stai pe langa mine e posibil sa fii luata peste picior. Uite,aici e camera ta.
- Nu ai prieteni?
-Nu.
-Nici macar unul?
-Nu.
Isi lasa capul putin in jos, usor intr-o parte, balansandu-si piciorul in stanga si in dreapta. Se orpi brusc si se uita fix la mine, cu un zambet usor tamp pe fata ????? zambet care il adoram si pe care aveam sa il revad aproape in fiecare dimineata sau cu ocazia fiecarei surprize pe care i-o faceam ????? si imi raspunse cu un entuziasm iesit din comun:
-Stiu atunci: hai sa facem o promisiune. De acum incolo suntem prieteni si o sa avem grija unul de celalalt orice s-ar intampla si o sa spunem totul si nimeni nu trebuie sa reuseasca sa ne desparta. Si inca ceva: nu avem voie sa tipam unul la celalalt.
-Suna bine.
Din ziua aceea am fost impreuna peste tot si nimeni nu spunea numele meu fara sa il includa si pe al ei si vice versa. La inceput baietii dar mai ales fetele se luau de ea din cauza culorii parului si a hainelor colorate. De fiecare data insa ma luam la bataie cu toti si tot eu ajungeam sa primesc pedepsele. Dar nu prea imi pasa, mai ales ca noaptea, Sakura se strecura si reusea sa imi aduca niste mancare ramasa de la cina si ne aascundeam sub scari, unde stateam toata noaptea sa vorbim.
La 16 ani am hotarat sa fugim si sa incepem sa traim asa cum planuisem in toti acei ani. Aveam de gand sa ii ofer o viata de mii de ori mai buna decat cea pe care am avut-o pana acum. Dar n-a fost asa usor cum am crezut. N-a fost deloc usor. A fost un drum crunt si anevoios si stiu ca daca nu ar fi fost ea in viata mea, as fi apucat un altul. Timp de jumatate de an am stat intr-o maghernita fara caldura sau electricitate si mai rau decat toate, am facut pneumonie si timp de doua luni am zacut in pat, in urma complicatiilor si lipsei de medicamente. Sakura se angajase la un bar si lucra ture duble ca sa poata sa ne sustina. Vedeam cat e de obosita si o auzeam noaptea cum vorbea singura, intrebandu-se ce o sa facem si cum o sa o scoatem la capat, dar niciodata nu s-a plans in fata mea, oricat de multe o intrebam. Spre sfarsitul anului am reusit sa inchiriem o garsoniera modesta intr-un cartier nu tocmai central,dar eram atat de fericiti sa vedeam becurile aprinse si sa auzim caloriferele pocnind din cauza caldurii incat nu aveam cuvinte. Asta s-a petrecut in acelasi timp in care am inceput sa intru in mafie si sa fac diferite comisoane pentru clienti. Duceam o viata modesta, si chiar daca sunt fericit oriunde alaturi de Sakura, as da orice sa ne putem intoarce in timp si sa nu renuntam la garsoniera. Timpul petrecut acolo parea sa curga atat de incet si zilele pareau desprinse din romane. Masuta de lemn cu o vaza mica, rotunda, pusa deasupra, langa geam, perdele albe, brodate, lumina intreaga incapere si patul acoperit cu o cerga groasa de lana, nu imi incalzea doar corpul in noptile inghetate din Moscova, ci intreg sufletul. Poate era doar ea care umplea casa de veselie, poate eram eu entuziasmat ca pentru prima oara pot sa ii ofer ceva mai bun, poate erau toate aceste lucruri amestecate. A fost un an frumos, plin de plimbari si iesiri la cinema si in magazine,si, de fapt peste tot. Pentru ca atunci cand nu aveam treaba cu vreun client, mergeam peste tot impreuna: la piata, in supermarket, dupa haine, cadouri sau dupa orice alt fleac. Cand am inceput sa ma dezvolt si sa primesc tot mai multi bani si cereri, am decis ca e vremea sa ne cumparam o casa. Imi amintesc si acum ca era o zi de noiembrie si tineam cu orice pret sa ne mutam pana de sarbatori. Vazusem multe case, dar nici una nu ii placuse indeajuns Sakurei. Cineva pe care il ajutasem cu niste acte false imi spusese de o vila mare, izolata oarecum de oras, asa ca am zis sa incercam. Sakura purta un palton lung, pana sub genunchi,gri, cu guler de blana si manusi asortate, iar parul si-l prinse intr-o coada lejera, lasand doua suvite sa ii incadreze fata. Imi parea mai frumoasa ca oricand si tot drumul imi zambi larg, nerebdatoare sa vada locul:
-Simt ca acolo o sa fie casa noastra. Iti spun eu. Stii ca nu gresesc la lucrurile astea.
I-am zambit si eu:
-Stiu,iubito.
Asa cum a prezis, ne-a placut imediat locul si casa si am cumparat a doua zi. Era locul ideal pentru noi: ferit de lume, inconjurati de padure si un lac si cu o gradina mare ce se intindea in fata vilei. Locul care in timp a devenit casa noastra.
Azi implinesc 28 de ani si tot azi se implinesc 10 ani de cand am cumparat casa. In ciuda faptului ca am depasit suta de kilometri acum ceva timp, am impresia ca nu mai ajung. La ea, sa o vad, sa o imbratisez, sa ii simt parfumul acaparandu-ma, sa o sarut si sa nu ii mai dau drumul nicodata.
-Sakuraa! Am ajuns acasa.
- Sakura nu e aici. Ai intarziat.
-Naruto, ce cauti aici? Unde e Sakura?
- La mine acasa. Saske, trebuie sa vorbim. Stii, eu sunt prietenul tau cel mai bun si nu te-am judecat niodata si stii bine, o sa te ajut orice ar fi, dar tu???????
- Eu ce?
-Iti amintesti ceva din iarna trecuta incoace? Uite, vrei ceva de baut? Nu te-am intrebat..
-Vreau sa stiu unde naiba e Sakura. Nu ma intreba in casa mea daca vreau ceva de baut.
-Ai impuscat-o. Tu ai impuscat-o. Ai luat-o razna si cu toate ca toti i-am spus ca e cazul sa te interneze, ea a refuzat. In seara aceea, ea incerca sa iti explice situatia, sa te faca sa intelegi???????
-?????Nu fi ingrijorat?????..asta mi-a spus.Dar nu eu am impuscat-o. Nu fi absurd. E logodnica mea. O iubesc mai mult decat orice altceva, nu e posibil , nu sunt nebun???????
-Zau? De aceea i-ai omorat pe toti? Spitalul, mafia? Chiar era necesar? Crezi ca asta e persoana pe care Sakura o vrea alaturi? Un psihopat?
-Nu-mi spune asa.
-Nu-ti pot spune altfel cand te comporti ca unul!
D?????????? vu.
Incepeam sa imi amintesc. Si nu imi aminteam nimic bun:
?????-Nu mai esti tu, Sasuke. Noaptea visezi si spui lucruri si uneori te uiti atat de fix la mine cand achit cumparaturile sau ma salut cu cineva pe strada si..ma sperii. Te iubesc si asta nu se va schimba nicodata dar ai nevoie de ajutor. Imi e frica de tine.
-Sa inteleg???????a inteleg ca simti asta de ceva timp?
-Da si..
-Ma uit fix la tine? Si stii de ce fac asta? Pentru ca la fiecare barbat pe care il saluti ma intreb daca e el, cel caruia ii scrii scrisori. Doar pentru ca lipsesc mult de acasa nu inseamna ca nu stiu ce se petrece in ea. Ma uit fix la tine pentru ca nu inteleg de ce. Cum. Nu am avut nimic si tot ceea ce am construit a fost pentru noi. Pentru tine. Ma uit fix ca sa pricep cum poti sa dormi in acelasi pat cu mine si sa imi spui ca ma iubesti cand ma intreb daca mai e asa. Ma uit fix si imi pun intrebarea: se gandeste la el sau la mine?
-Nu e asa.
-Nu? Si..atunci cum e? Spune-mi tu.
-Eu si el..noi nu ne-am intalnit niciodata. E soldat si pur si simplu ne scriem scrisori. Lui ii este frica de tot ce se intampla pe front si mie imi este frica de tine. Asta e tot.
-Inceteaza sa mai spui ca iti este frica de mine! E absurd!
- Ce e asa absurd in a-mi fi frica? Cand a fost ultima oara cand ai ras sau macar zambit? Unde esti in seara cand merg la culcare si unde pleci dimineata, cand inca e intuneric afara? Asta, bineinteles, daca te mai obosesti sa treci pe acasa. Sunt singura intr-un conac cu trei etaje si am impresia ca imi pierd mintile. Si intr-un final cand stai o zi acasa, parca ai fi gata sa sari cu un cutit la mine. Asa ca e randul meu sa te intreb? Ce naiba e cu tine Saske? Te comporti ca un psihopat.
- Nu-mi spune asa.!
-Nu-ti pot spune altfel cand te comporti ca unul!
Am tras-o spre masina dar nu s-a clintit. Am continuat sa tipam unul la celalalt cand am auzit-o tipand:
-M-am saturat de tine si de viata asta! De noi.
Fara sa realizez am apasat pe tragaci. Fie eu fie ea. Socul a fost prea mare ca sa relizez. Tot ce imi amintesc clar e acel zgomot puternic, propagat prin fiecare fibra a corpului. Apoi sangele. Si regretul.
-Tot ce vreau e sa fim din nou acei copii. Sa avem garsoniera aceea micuta de pe strada nr 17 si sa invatam sa gatim impreuna din nou. Ce vremuri???????
-O sa fii bine..o sa te faci bine.
-Nu fi ingrijorat.?????
Apoi am fost electrocutat si transportat spre sanatoriu. La nebuni.
-Pleaca acasa, Naruto. E in regula. O sa am eu grija de Sasuke.
In pragul usii statea Sakura. Nimic din ceea ce vedeam in fata ochilor nu semana cu ce am lasat in urma. Mainile ei micute pe care le strangeam in palme se miscau acum cu siguranta unui arcas, verdele crud din ochi parea invaluit in ceata unei furtuni spulberate, iar buzele ii pecetluiau umbrele gandurilor. Sakura nu mai era fata care isi punea increderea si sperantele in mine, ci in propriile forte,nebanuite de nimeni pana acum. Rozul din hainele purtate pana acum se transformase fara sa relizez eu intr-o pata de vin, o cireasa amara.
Naruto pleca fara sa imi mai adreseze vreun cuvant. Cat despre mine???????mi era cu neputinta sa ma mai gandesc la ceva. Daca sunt nebun sau nu, cine a impuscat-o pe Sakura:eu sau ea? Amandoi? ne-am asezat pe canapea si am baut pe nerasuflate cateva pahare de vodka.
-Eu te-am internat. Eu am semnat foile.Iti amintesti,nu-i asa? Iarna trecuta?
-Da.
-Vrei sa ramanem impreuna?
-Eu te-am impuscat?
-Daca da, vreau sa vindem casa asta. Poate ne-am grabit cumparand-o. M-am inselat.
-Sunt nebun?
-Sasuke! Orice a fost, a trecut. Eu sunt aici, acum, pentru tine. Si asta e tot ce conteaza,nu?
Sarutul ei a ars din temelii noptile in intuneric, evaporand orice alta intrebare imi statea pe limba. Mana ei pe frunte mi-a smuls toate buruienile inradacinate adanc in minte. Pentru ea, greselile mele nu mai existau. Oamenii ale caror vieti le-am distrus erau acum doar cenusa dintr-un trecut stins.
-Ma gandeam???????
-Hm?
-Sa facem o noua promisiune?
-Ce e in neregula cu cea veche?
-Nimic. Doar ca e pentru cei la inceput de drum. Iar noi avem deja unul stabilit. Ce ai zice sa il definitivam?
-Daca vrei sa intrebi ceva, intreaba odata Uchiha. Dar da.
Gerul care imi ajunse pana la piele, in ciuda hainei de blana, ma inviora si ma facea sa ma simt nostalgic. In frigul asta, cu urechile pe jumatate inghetate si buzele vinetii mi-am petrecut copilaria, cu partile ei bune si rele. Dupa ce fratele si parintii mei au murit am trecut dintr-un orfelinat in altul, fara vreo speranta ca cineva m-ar putea lua acasa. De altfel, nici nu era ceva ce vroiam. Singuratatea imi prindea bine si chiar daca ceilalti fugeau de mine, ma ascundeam sub scarile din interiorul cladirii unde ramaneam pana seara tarziu, cand era ora cinei. Acum ca stau sa ma gandesc la perioada aceea, poate ca am fost inchis intr-un sanatoriu pe buna dreptate. Chiar copil fiind, imi aduc aminte de doamna roscata, cu bucle in stilul anilor ?????30 si ruj rosu care ma lua de mana si imi dadea bomboane daca stateam cuminte cand imi facea injectia.Dupa cateva minute ma simteam mult mai linistit si somnoros si eram gata sa renunt si la dulciurile bine-meritate pentru o perna si un loc de dormit. Era unul din momentele cele mai placute din acei ani. Bineinteles, cel mai frumos moment de atunci si din toata viata mea a fost cand am intalnit-o prima oara pe Sakura. Era o zi ploioasa de septembrie si in orfelinat era agitatie mare stiind ca in curand vor sosi un nou grup de copii, majoritatea fete. Grupul era probabil adus de niste oameni importanti pentru ca in ciuda noroiului din curte si a baltilor ce amenintau sa se transforme intr-un iaz toti eram imbracati in hainele ?????bune?????, ale caror existenta nu ne era cunoscuta pana atunci. Asa se face ca aproape o suta de copii obraznici si lipsiti de orice bune maniere stateau in rand in fata gardului, imbracati cu costumase si cravata, respectiv fundita, sosetele albe si pantofi lacuiti cu cel putin un numar mai mic sau mai mare, dar niciodata potriviti. Incepeam sa imi pierd rabdarea, mai ales ca numai directoarea si celelalte ingrijitoare aveau umbrele iar noi stateam in ploaie ca prostii, si ma pregateam sa o rup la fuga spre scari cand am vazut-o coborand din autobuz. Lasand la o parte faptul ca arata ca o papusa, imbracata toata in culori pastelate, cu parul lasat liber, ceea ce m-a atras a fost faptul ca parea atat de???????upta de lumea asta,dand impresia ca nu apartine acestei lumi si ca mainile ei prea mici care tineau cu greu umbrela in vijelia de afara, ochii ei mari si rotunzi, umerii zgribuliti de frig trebuiau protejati, imbratisati, iubiti. Din ziua aceea am fost nedespartiti.
-Buna. Ma numesc Sasuke. Vrei???????rei sa te ajut cu geanta?
-Um,multumesc. Eu sunt Sakura. Dragut din partea ta.
-Te avertizez ca nimeni de aici nu ma place, asa ca daca stai pe langa mine e posibil sa fii luata peste picior. Uite,aici e camera ta.
- Nu ai prieteni?
-Nu.
-Nici macar unul?
-Nu.
Isi lasa capul putin in jos, usor intr-o parte, balansandu-si piciorul in stanga si in dreapta. Se orpi brusc si se uita fix la mine, cu un zambet usor tamp pe fata ????? zambet care il adoram si pe care aveam sa il revad aproape in fiecare dimineata sau cu ocazia fiecarei surprize pe care i-o faceam ????? si imi raspunse cu un entuziasm iesit din comun:
-Stiu atunci: hai sa facem o promisiune. De acum incolo suntem prieteni si o sa avem grija unul de celalalt orice s-ar intampla si o sa spunem totul si nimeni nu trebuie sa reuseasca sa ne desparta. Si inca ceva: nu avem voie sa tipam unul la celalalt.
-Suna bine.
Din ziua aceea am fost impreuna peste tot si nimeni nu spunea numele meu fara sa il includa si pe al ei si vice versa. La inceput baietii dar mai ales fetele se luau de ea din cauza culorii parului si a hainelor colorate. De fiecare data insa ma luam la bataie cu toti si tot eu ajungeam sa primesc pedepsele. Dar nu prea imi pasa, mai ales ca noaptea, Sakura se strecura si reusea sa imi aduca niste mancare ramasa de la cina si ne aascundeam sub scari, unde stateam toata noaptea sa vorbim.
La 16 ani am hotarat sa fugim si sa incepem sa traim asa cum planuisem in toti acei ani. Aveam de gand sa ii ofer o viata de mii de ori mai buna decat cea pe care am avut-o pana acum. Dar n-a fost asa usor cum am crezut. N-a fost deloc usor. A fost un drum crunt si anevoios si stiu ca daca nu ar fi fost ea in viata mea, as fi apucat un altul. Timp de jumatate de an am stat intr-o maghernita fara caldura sau electricitate si mai rau decat toate, am facut pneumonie si timp de doua luni am zacut in pat, in urma complicatiilor si lipsei de medicamente. Sakura se angajase la un bar si lucra ture duble ca sa poata sa ne sustina. Vedeam cat e de obosita si o auzeam noaptea cum vorbea singura, intrebandu-se ce o sa facem si cum o sa o scoatem la capat, dar niciodata nu s-a plans in fata mea, oricat de multe o intrebam. Spre sfarsitul anului am reusit sa inchiriem o garsoniera modesta intr-un cartier nu tocmai central,dar eram atat de fericiti sa vedeam becurile aprinse si sa auzim caloriferele pocnind din cauza caldurii incat nu aveam cuvinte. Asta s-a petrecut in acelasi timp in care am inceput sa intru in mafie si sa fac diferite comisoane pentru clienti. Duceam o viata modesta, si chiar daca sunt fericit oriunde alaturi de Sakura, as da orice sa ne putem intoarce in timp si sa nu renuntam la garsoniera. Timpul petrecut acolo parea sa curga atat de incet si zilele pareau desprinse din romane. Masuta de lemn cu o vaza mica, rotunda, pusa deasupra, langa geam, perdele albe, brodate, lumina intreaga incapere si patul acoperit cu o cerga groasa de lana, nu imi incalzea doar corpul in noptile inghetate din Moscova, ci intreg sufletul. Poate era doar ea care umplea casa de veselie, poate eram eu entuziasmat ca pentru prima oara pot sa ii ofer ceva mai bun, poate erau toate aceste lucruri amestecate. A fost un an frumos, plin de plimbari si iesiri la cinema si in magazine,si, de fapt peste tot. Pentru ca atunci cand nu aveam treaba cu vreun client, mergeam peste tot impreuna: la piata, in supermarket, dupa haine, cadouri sau dupa orice alt fleac. Cand am inceput sa ma dezvolt si sa primesc tot mai multi bani si cereri, am decis ca e vremea sa ne cumparam o casa. Imi amintesc si acum ca era o zi de noiembrie si tineam cu orice pret sa ne mutam pana de sarbatori. Vazusem multe case, dar nici una nu ii placuse indeajuns Sakurei. Cineva pe care il ajutasem cu niste acte false imi spusese de o vila mare, izolata oarecum de oras, asa ca am zis sa incercam. Sakura purta un palton lung, pana sub genunchi,gri, cu guler de blana si manusi asortate, iar parul si-l prinse intr-o coada lejera, lasand doua suvite sa ii incadreze fata. Imi parea mai frumoasa ca oricand si tot drumul imi zambi larg, nerebdatoare sa vada locul:
-Simt ca acolo o sa fie casa noastra. Iti spun eu. Stii ca nu gresesc la lucrurile astea.
I-am zambit si eu:
-Stiu,iubito.
Asa cum a prezis, ne-a placut imediat locul si casa si am cumparat a doua zi. Era locul ideal pentru noi: ferit de lume, inconjurati de padure si un lac si cu o gradina mare ce se intindea in fata vilei. Locul care in timp a devenit casa noastra.
Azi implinesc 28 de ani si tot azi se implinesc 10 ani de cand am cumparat casa. In ciuda faptului ca am depasit suta de kilometri acum ceva timp, am impresia ca nu mai ajung. La ea, sa o vad, sa o imbratisez, sa ii simt parfumul acaparandu-ma, sa o sarut si sa nu ii mai dau drumul nicodata.
-Sakuraa! Am ajuns acasa.
- Sakura nu e aici. Ai intarziat.
-Naruto, ce cauti aici? Unde e Sakura?
- La mine acasa. Saske, trebuie sa vorbim. Stii, eu sunt prietenul tau cel mai bun si nu te-am judecat niodata si stii bine, o sa te ajut orice ar fi, dar tu???????
- Eu ce?
-Iti amintesti ceva din iarna trecuta incoace? Uite, vrei ceva de baut? Nu te-am intrebat..
-Vreau sa stiu unde naiba e Sakura. Nu ma intreba in casa mea daca vreau ceva de baut.
-Ai impuscat-o. Tu ai impuscat-o. Ai luat-o razna si cu toate ca toti i-am spus ca e cazul sa te interneze, ea a refuzat. In seara aceea, ea incerca sa iti explice situatia, sa te faca sa intelegi???????
-?????Nu fi ingrijorat?????..asta mi-a spus.Dar nu eu am impuscat-o. Nu fi absurd. E logodnica mea. O iubesc mai mult decat orice altceva, nu e posibil , nu sunt nebun???????
-Zau? De aceea i-ai omorat pe toti? Spitalul, mafia? Chiar era necesar? Crezi ca asta e persoana pe care Sakura o vrea alaturi? Un psihopat?
-Nu-mi spune asa.
-Nu-ti pot spune altfel cand te comporti ca unul!
D?????????? vu.
Incepeam sa imi amintesc. Si nu imi aminteam nimic bun:
?????-Nu mai esti tu, Sasuke. Noaptea visezi si spui lucruri si uneori te uiti atat de fix la mine cand achit cumparaturile sau ma salut cu cineva pe strada si..ma sperii. Te iubesc si asta nu se va schimba nicodata dar ai nevoie de ajutor. Imi e frica de tine.
-Sa inteleg???????a inteleg ca simti asta de ceva timp?
-Da si..
-Ma uit fix la tine? Si stii de ce fac asta? Pentru ca la fiecare barbat pe care il saluti ma intreb daca e el, cel caruia ii scrii scrisori. Doar pentru ca lipsesc mult de acasa nu inseamna ca nu stiu ce se petrece in ea. Ma uit fix la tine pentru ca nu inteleg de ce. Cum. Nu am avut nimic si tot ceea ce am construit a fost pentru noi. Pentru tine. Ma uit fix ca sa pricep cum poti sa dormi in acelasi pat cu mine si sa imi spui ca ma iubesti cand ma intreb daca mai e asa. Ma uit fix si imi pun intrebarea: se gandeste la el sau la mine?
-Nu e asa.
-Nu? Si..atunci cum e? Spune-mi tu.
-Eu si el..noi nu ne-am intalnit niciodata. E soldat si pur si simplu ne scriem scrisori. Lui ii este frica de tot ce se intampla pe front si mie imi este frica de tine. Asta e tot.
-Inceteaza sa mai spui ca iti este frica de mine! E absurd!
- Ce e asa absurd in a-mi fi frica? Cand a fost ultima oara cand ai ras sau macar zambit? Unde esti in seara cand merg la culcare si unde pleci dimineata, cand inca e intuneric afara? Asta, bineinteles, daca te mai obosesti sa treci pe acasa. Sunt singura intr-un conac cu trei etaje si am impresia ca imi pierd mintile. Si intr-un final cand stai o zi acasa, parca ai fi gata sa sari cu un cutit la mine. Asa ca e randul meu sa te intreb? Ce naiba e cu tine Saske? Te comporti ca un psihopat.
- Nu-mi spune asa.!
-Nu-ti pot spune altfel cand te comporti ca unul!
Am tras-o spre masina dar nu s-a clintit. Am continuat sa tipam unul la celalalt cand am auzit-o tipand:
-M-am saturat de tine si de viata asta! De noi.
Fara sa realizez am apasat pe tragaci. Fie eu fie ea. Socul a fost prea mare ca sa relizez. Tot ce imi amintesc clar e acel zgomot puternic, propagat prin fiecare fibra a corpului. Apoi sangele. Si regretul.
-Tot ce vreau e sa fim din nou acei copii. Sa avem garsoniera aceea micuta de pe strada nr 17 si sa invatam sa gatim impreuna din nou. Ce vremuri???????
-O sa fii bine..o sa te faci bine.
-Nu fi ingrijorat.?????
Apoi am fost electrocutat si transportat spre sanatoriu. La nebuni.
-Pleaca acasa, Naruto. E in regula. O sa am eu grija de Sasuke.
In pragul usii statea Sakura. Nimic din ceea ce vedeam in fata ochilor nu semana cu ce am lasat in urma. Mainile ei micute pe care le strangeam in palme se miscau acum cu siguranta unui arcas, verdele crud din ochi parea invaluit in ceata unei furtuni spulberate, iar buzele ii pecetluiau umbrele gandurilor. Sakura nu mai era fata care isi punea increderea si sperantele in mine, ci in propriile forte,nebanuite de nimeni pana acum. Rozul din hainele purtate pana acum se transformase fara sa relizez eu intr-o pata de vin, o cireasa amara.
Naruto pleca fara sa imi mai adreseze vreun cuvant. Cat despre mine???????mi era cu neputinta sa ma mai gandesc la ceva. Daca sunt nebun sau nu, cine a impuscat-o pe Sakura:eu sau ea? Amandoi? ne-am asezat pe canapea si am baut pe nerasuflate cateva pahare de vodka.
-Eu te-am internat. Eu am semnat foile.Iti amintesti,nu-i asa? Iarna trecuta?
-Da.
-Vrei sa ramanem impreuna?
-Eu te-am impuscat?
-Daca da, vreau sa vindem casa asta. Poate ne-am grabit cumparand-o. M-am inselat.
-Sunt nebun?
-Sasuke! Orice a fost, a trecut. Eu sunt aici, acum, pentru tine. Si asta e tot ce conteaza,nu?
Sarutul ei a ars din temelii noptile in intuneric, evaporand orice alta intrebare imi statea pe limba. Mana ei pe frunte mi-a smuls toate buruienile inradacinate adanc in minte. Pentru ea, greselile mele nu mai existau. Oamenii ale caror vieti le-am distrus erau acum doar cenusa dintr-un trecut stins.
-Ma gandeam???????
-Hm?
-Sa facem o noua promisiune?
-Ce e in neregula cu cea veche?
-Nimic. Doar ca e pentru cei la inceput de drum. Iar noi avem deja unul stabilit. Ce ai zice sa il definitivam?
-Daca vrei sa intrebi ceva, intreaba odata Uchiha. Dar da.