Psihologia inimii

[Kira's Scarlet]

Capitolul opt ~

- Matusa Elen, cum ai putut sa-i spui bunicii despre Malen? Intreb eu, ridicand putin tonul, desi stiam ca nu o sa se supere pe mine, iar ea se adanci mai mult in canapea, facand o fetisoara de caine plouat si complet nevinovat.
- Eu nu i-am spus cum il cheama, zise ea.
- Malen, frumos nume, spune bunica, punandu-si degetele sub barbie, ganditor. Acum stiu de la cine a mostenit Ned asta.
- Mami Elen, zice Ned, nu trebuia sa deschizi gura. Se presupune ca e o iubire secreta, interzisa, incepe el sa explice, asemenea unui filosof cazut in cap. Cu alte cuvinte, data viitoare tine-ti gura, continua el.
- Dar tu esti cel care a deschis-o cu ''mami, mami, avem iubit'', replica tusa.
- Nu e iubitul lui, ma rastesc eu.
- Iubit? Se trezeste si mama din visare, stergandu-si lacrimile si trecand val vartej pe langa bunica, precum tancul german pe langa rusi si luandu-ma in brate, aproape sufocandu-ma. Ai spus iubit? Fiul meu s-a indragostit, ce dulce! Striga ea, invartindu-ma ca pe un ursulet de plus. Cred ca o sa-mi iese toata umplutura.
- Daca ai terminat...imi dai drumul acum? Spun eu, pe un ton scazut, chinuindu-ma sa respir.
- Oh, scuze dragule. Nu stiam ca te-am strans atat de tare, spune ea, zambind inocent, iar eu am inceput sa tusesc si sa gafai. Nu stiam ca femeia asta are atata forta. Ar putea sa sugrume si un urs. Dupa ce mi-am tras sufletul si m-am asezat pe canapea, Ned a sarit in bratele mele si m-a pupat pe buze de fata cu toti, gest la care eu am ramas mut de uimire, gandindu-ma ca acum o sa fim pedepsiti pe viata, decapitati chiar. Insa nu, spre suprinderea mea toata lumea a inceput sa rada si sa spuna ca suntem doi copii de gradinita care nu se mai maturizeaza. Oameni buni, m-a sarutat si voi doar atat spuneti? Nu, ca ori sunt eu retardat, ori familia mea e complet dusa cu pluta.
- Putem sa mergem in camera si sa facem chestii-trestii? Intreaba Ned, copilaros si scotand limba, iar bunica a inceput sa chicoteasca si sa scoata din poseta o cutie de prezervative pe care i-o inmaneaza lui Ned, iar el cum o primeste, ma trage de mana spre camera mea. Eu sunt singurul normal in familia asta? Ma intreb in gand, smucindu-ma din mainile verzuilui si aterizand inapoi pe canapea, la propriu.
- Ah, asa de repede ati terminat? Intreaba matusa. Pe vremea mea, barbatii terminau mai greu si partidele durau mai mult. Generatia de azi nu poate sa se concentreze pe nimic, mai mult de sase secunde.
- Femeie ticnita, incep eu sa strig. Nu am facut nimic, doar m-am eliberat...
- Asa de repede? Intreaba tusa, uimita.
- Din mainile lu fiu-tu, obsedat-o, ii raspund in soapta, iar ea incepe sa rada.
- Ned, spala-te pe maini, striga ea catre verzui. Imi face in contra. Oare de ce vor oamenii astia sa-mi faca viata amara?

Dupa ce s-au calmat cu glumele idioate, desi sunt foarte sigur ca Ned nu s-ar fi suparat sa ne-o tragem putin, am hotarat sa merg la somn si sa-i las in pace. Si verzuiul la fel, aparent. Ii se inchideau ochii de catelus si abia daca mai putea sa tina capul sus. Asa ca l-am luat de sub mana si l-am ridicat, urcand cu el scarile pana in camera mea, unde l-am trantit pe pat si m-am bagat langa el, acoperindu-ne pe amandoi cu paturica mea pufoasa.

Un tipat ascutit m-a trezit din somn, spargandu-mi timpanele si cineva aproape ca m-a trantit din pat.
- Ce e ? Murmur somnoros. Vine Hitler?
- Mai rau, se aude de undeva de langa mine, dar imi era prea lene sa deschid ochii, asa ca am presupus ca gura de trompeta care tipa e nimeni altul, decat idiotul meu verisor.
- Vine Putin sa dea mana cu Obama? Intreb eu.
- Nu! Nu stiu ce am facut cu hamster-ul, tipa el, scuturandu-ma si pe mine pana cand m-am trezit de tot si m-am incruntat la el.
- Te referi la sobolanul pufos din cusca de pe biroul meu? Intreb eu, aratand spre rozatoarea care facea fitness pe rotita, de la prima ora a diminetii.
- Pucky, striga Ned, sarind din pat si cazand pe jos. De impiedicat ce e, si-a prins piciorul in asternuturi si a sarutat podeaua de buna-dimineata. Apoi s-a ridicat repede si si-a luat hamsterul in brate, scotand de la micut cateva chitaituri fericite. Cine se aseamana, se aduna. Dar ramane o intrebare: unde e papagalul meu? Ma intreb in gand, fara sa-mi pese cu adevarat, punandu-mi capul pe perna, in speranta ca voi adormi din nou. Brusc, am simtit o pereche de clesti ascutiti infipti in parul meu si m-am ridicat speriat. Un cioc s-a coborat la nivelul fetei mele si am dat nas in nas cu impanatul meu colorat.
- Neata, adormici. Poroah! Incepe papagalul.
- Gura, ghemotoc de pene. Si i-ati ghearele din capul meu. Mama o sa ma ucida daca ii umplu patul de sange.
- Ia paharul, replica pasarea. Al naibii impanata, e prea desteapta.
- Si ce sa fac cu un pahar? Il intreb eu, putin curios de raspunsul zburatorului.
- Sa sangerezi in el, pe cand o sa mi se faca sete, replica el, iar eu am ramas socat.
- Hah? Tu ai venit aici ca animal de companie sau ca asasin? Si cine te-a invatat sa spui toate astea?
- Verdele, spune el. Poroah! Ned e rozator.
- Ned are un rozator, il corecteaza verzuiul. Apropo, ai o dictie perfecta, Coco, ii spune papagalului, iar el a inceput sa ciripeasca.
- Ah, deci tu l-ai invatat sa spuna prostii. Si de ce i-ai dat tu numele? E al meu, ii spun.
- Coco place nume. Coco place biscuiti. Biscuiti egal fericire, replica pasarea.
- Ma dau batut, replic eu.
- Poroah, Red iubeste Malen, spune papagalul, iar eu am sarit din pat ca ars la auzul numelui roscatului, facandu-l pe Ned sa rada in hohote.