Deci, ideea ficului este sa-i ii schimb soarta lui Itachi si sa o mai presor cu un pic de dragoste din partea cuiva, pentru ca in seriale el doar ofera iubire celor din jur, dar in schimb nu primeste decat ura. Voi inconjura subiectul principal fara sa fac modificari radicale. Sper sa va placa! ^_^
(Ficul la momentul actual mai este postat si pe alt forum tot de mine, si e al meu personal, nu-i plagiat.)
Lectura placuta!
(Ficul la momentul actual mai este postat si pe alt forum tot de mine, si e al meu personal, nu-i plagiat.)
Lectura placuta!
Capitolul I: Inceputul
- Numele meu este Hikari si sunt un nimeni. Am paisprezece ani si am pierdut tot ce ma leaga de lumea asta mizera in care domina haosul, durerea si moartea. Totusi inca mai traiesc si simt razele soarelui in fiecare dimineata cum imi mangaie fata palida. Nu stiu cu ce sa-mi incep povestea, cel mai banal si patetic raspuns este; cu inceputul. Deci, probabil totul se datoreaza parintilor mei care au luat o decizie sa-si faca o casa in Konoha, cu cincisprezece ani in urma.. Pe atunci inca mai era in desfasurare cel de-ai treilea razboi shinobi, iar satul ascuns in frunze era unicul loc unde te puteai simti in siguranta. Mama mea era insarcinata cu mine si s-a bucurat din plin de sprijinul surioarei mele mai mari, Rin care avea doar cinci ani.
Intr-o noapte ploioasa de toamna casa parintilor mei fusese inundata de strigate jalnice ale unei femei. In cateva ore am venit eu pe lume si nimanui nici nu i-a trecut prin cap ce putere zace intr-un copil inocent. Peste cateva luni tata murise in razboi, am crescut cu gandul ca el e un erou atat pentru mine cat si pentru fiecare locuitor al acestui sat. In anii urmatori am inceput sa percep de minune lumea din jurul meu si sa constientizez ce inseamna un adevarat shinobi. In sufletul meu s-a cuibarit o dorinta, cea de a deveni o kunoichi mai iscusita decat toti ninja adunati la un loc din Konoha. Vedeam cu ochii mei cum Rin evolueaza la academie, eram invidioasa, vroiam si eu sa merg cu ea dar niciodata nu mi-a permis nici macar sa ma ating de pergamentele ei. Intr-o zi, doar ca sa o enervez i-am sterpelit unul din kunaiurile pe care le pastra in gentuta.
- Aaa..nu vei fugi de mine copac nenorocit! strigam eu in timp ce ma indreptam spre pom cu kunaiul la nivelul umarului.
Nici nu am reusit sa fac doi pasi ca cineva m-a prins de incheietura mainii strangandu-ma puternic iar in secunda urmatoare imi luase arma taioasa din mana.
-Ce crezi ca faci? nici nu stii cum sa-l tii, tuna vocea persoanei care fara nici o dificultate imi oprise atacul.
Mi-am ridicat privirea un pic rusinata si l-am zarit. Un baiat mai inalt decat mine cu vreo zece centimentri, ochii negri, ingusti, parul brunet si lung prins intr-o coada la spate, iar zambetul era pur si simplu fermecator.
-Eu..eu doar..ma balbaiam incercand sa gasesc o scuza adecvata.
-Nu-ti face griji, inteleg, trebuie doar sa fii mai atenta data viitoare, zise el privindu-ma binevoitor si cald.
Puse kunaiul in buzunarul sau si ma apuca de brat taraindu-ma dupa el. Pe spatele sau emblema clanului Uchiha era accentuata cu niste culori vii, perfecte.
-O sa te las in fata academiei..stii drumul spre casa..nu? intreba el deodata in timp ce eu visam cu ochii deschisi.
-Mda..da, stiu! am bolborosit uitandu-ma la el cu coada ochiului si imi framantam mainele la spate.
Ma lasase acolo singura, niciodata nu ma simtisem atat de singura ca atunci, de parca soarele s-a ascuns printre nori. Bineinteles eram doar un copil de cinci ani, nu intelegeam si nu acceptam multe lucruri. Am oftat adanc si am pornit cu pasi marunti spre casa. Atunci l-am intalnit pentru prima oara pe Itachi Uchiha.
La academie m-am manifestat mai mult decat bine, profesorii erau socati de abilitatile mele, eu personal eram uimita. Calitatile fizice erau formidabile, iar ninjutsu pe care il posedam le stergea nasul tuturor mucosilor, elementul focului, apei si al pamantului. Hokage si cei din Anbu au inceput sa suspecteze faptul ca sunt reincarnarea fiicei lui Rikudou Sennin, iar celelalte elemente le voi dezvolta mai tarziu.
Cand aveam opt ani am descoperit si cel de-al patrulea element, fulger. Insa nu conta foarte mult, deoarece nu eram in stare sa-mi controlez puterile. Pentru siguranta mea, Hokage a hotarat ca ar fi bine sa ma apere cineva puternic si destept in acelasi timp..Itachi Uchiha.
Ma grabeam spre cademie..seara Rin m-a anuntat ca azi voi avea o intalnire importanta cu cineva, iar informatia este strict secreta. M-am impiedicat neindemanatic de cateva ori pana am ajuns la timp in fata portii unde ma astepta un baiat. Am incetinit si m-am incruntat mijindu-mi ochii pentru a vedea mai bine..brunetul? ce cauta el acolo?
-Hikari..aici! striga el facandu-mi semn cu mana ca sa ma apropii de el...cand eram fata in fata cu el am observat vag printre gene faptul ca ochii lui erau rosii..interesant..de ce?..Vino, comenta sec si porni spre usa academiei.
Ma conduse pana intr-o clasa unde ma asteptau bunicul Hokage si inca 4 ninja, plus baiatul asta.
-Ce faci Hikari, cum iti mai merge? ma intreba un individ cu o cicatrice hidoasa pe fata pe care nu il vazusem niciodata in viata mea.
-Aaa..pai bine..am mormait usor surprinsa.
-Deci..o sa fim scurti, de azi inainte nu faci nici un pas fara Uchiha Itachi, deci Itachi era numele lui. O sa faci echipa cu el mai tarziu, dar pana atunci el o sa te protejeze oriunde ai merge.
-Mi-am indreptat privirea spre el, arata atat de calm si nepasator, nu arata deloc ca si acel Itachi de acum trei ani, era mai rece intr-un fel. Imi creea impresia ca eram o povara grea pentru el. Ei bine, daca lui nu ii pasa nici mie nu avea sa-mi pese. Oamenii din incapere vorbeau intruna, dar eu nici nu ii vedeam, nici nu ii auzeam pana cand au iesit toti unul cate unul si am ramas doar eu si baiatul Uchiha. El s-a uitat crucis la mine cu acei ochi rosii de parca as fi fost o sperietoare. Deci acela era sharingan, ochii pe care ii aveau doar cei din clanul Uchiha.
-O sa ma inghiti, am comentat sec fiind evident deranjata de felul in care ma privea.
-Nu iti face griji..nu pari deloc apetisanta! spuse incet si intorcandu-se pe calcaie iesi imediat. Vii sau nu? ma intreba cautandu-ma cu privirea.
Am pornit tacuta dupa el fara sa mai indraznesc sa spun ceva, pur si simplu ma intimida.