16-09-2012, 05:47 PM
Titlul original: Inchis sub Piele
Varsta minima: 18
Gen: romance, SF, introspectie, drama si tot ce mai dicteaza inima
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: scene +18 (mai tarziu)
Tipul de comentariu solicitat: orice comentariu este bine-venit.
Din nou si din nou si din nou... O mie de sarutari pe foaia de hartie, fara insemnatate si fara de nume. Continui sa astern cuvinte fara sens momentan sau pentru totdeauna; ele moarte stau cuminti pe linii. Inchid ochii si suspin, chipul sau nu imi da pace, iar mana scrie patimasa ultimele cuvinte ale scrisorii de adio. Suspinand adanc pun punct si de la capat ma semnez. Cu urme de lacrimi in ochi o indoi in mai multe parti inegale. Chiar daca incerc sa ma stapanesc, vars o nenorocita de lacrima pe blestemata foaie. Indes rapid scrisoarea intr-un plic pentru a nu lasa alte lacrimi sa o atinga. Dau cu lipici pe partea adeziva, iar apoi presez ambele capete si gata. Imi arunc ochii asupra oglinzii si privesc persoana de dupa ea. „In niciun caz nu sunt eu aceea reflexie! Chipul plin de roseata si lacrimi nu imi apartine!” Imi indrept privirea spre picioarele mele desculte, iar apoi ma ridic de pe scaunul care aproape ma prinse in radacini. Cu plicul in mana pasesc spre camerea sa. „Noroc ca e plecat!” imi zic in minte in timp ce deschid usa vopsita in alb. O lacrima cade pe scrisoare in timp ce o analizam. O pun pe birou cu partea uscata in sus si parasesc dramatic incaperea.
Merg incet spre baie, cu privirea in pamant de... hm... fericire. Da! Simt fericirea deoarece el va stii totul. Cand intru in toaleta dau drumul la apa sa cada in vana. Scap de hainele de pe mine si le arunc intr-un colt al incaperii. Stand in lenjerie intima ma privesc hipnotic in oglinda. Pielea alba de pe umeri, tatuajul de pe gat si barbia evidentiata imi sar in ochi si incep sa le analizez. Zambesc pentru ca el va stii ce simt eu, dar cred ca existenta mea aici va lua sfarsit. Sincer, am facut tot ce se putea: am fumat, am baut, am facut sex, am luat chiar si iarba odata. Intr-un final i-am zis persoanei pe care o iubesc ce simt si sunt gata. Observ ca s-a umplut cada, asa ca opresc apa. Intru in ea cu goliciunea acoperita si imi asez capul pe margine. Zambesc pentru ultima data, iau o gura mare de aer si imi bag capul sub apa.
Stau aproximativ 20 de secunde fara nicio problema, dar apoi pierd aerul si organismul ma indeamna sa respir. Apa navaleste pe nasul si gura mea, dandu-mi o senzatie neplacuta. Apoi o durere de piep foarte puternica ma face sa imi pierd cunostiinta. Vad negru in fata ochiilor, doar in imaginatia mea rulau cateva imagini. Nu simt nimic, parca doar acele memorii ma mai tin in viata. Incerc sa urmaresc imaginile, dar ele se misca prea repede, incepand sa le pierd si pe acestea cred ca se va sfarsi. Singuratatea, neajutoararea si teama ma cuprind. Am senzatia ca cineva imi va curma viata din moment in moment, insa mi-am facut-o cu mana mea. Sunt intr-un intuneric bezna, nu vad, simt, aud, miros absolut nimic. „Oare asta e dupa moarte? Nimic?”, „Nu se poate sfarsi asa!”, „Cat timp voi mai sta asa?” acestea sunt primele ganduri dupa ceva timp de „nimic”. Cred ca mai trec cateva minute, dar nimic nu se intampla. Incep sa ma gandesc ca voi sta in aceasta stare pentru totdeauna. Paranoia ma acapareaza, iar mii de ganduri imi apar dupa fiecare stimul imaginar primit. A trecut foarte mult timp, mi-am pierdut orice speranta la „viata de apoi”. Cred ca asta e doar un mit, un vis frumos. Adevarul e ca dupa moarte e ... nimic.
Varsta minima: 18
Gen: romance, SF, introspectie, drama si tot ce mai dicteaza inima
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: scene +18 (mai tarziu)
Tipul de comentariu solicitat: orice comentariu este bine-venit.
Inchis sub piele
Capitolul I
Capitolul I
Din nou si din nou si din nou... O mie de sarutari pe foaia de hartie, fara insemnatate si fara de nume. Continui sa astern cuvinte fara sens momentan sau pentru totdeauna; ele moarte stau cuminti pe linii. Inchid ochii si suspin, chipul sau nu imi da pace, iar mana scrie patimasa ultimele cuvinte ale scrisorii de adio. Suspinand adanc pun punct si de la capat ma semnez. Cu urme de lacrimi in ochi o indoi in mai multe parti inegale. Chiar daca incerc sa ma stapanesc, vars o nenorocita de lacrima pe blestemata foaie. Indes rapid scrisoarea intr-un plic pentru a nu lasa alte lacrimi sa o atinga. Dau cu lipici pe partea adeziva, iar apoi presez ambele capete si gata. Imi arunc ochii asupra oglinzii si privesc persoana de dupa ea. „In niciun caz nu sunt eu aceea reflexie! Chipul plin de roseata si lacrimi nu imi apartine!” Imi indrept privirea spre picioarele mele desculte, iar apoi ma ridic de pe scaunul care aproape ma prinse in radacini. Cu plicul in mana pasesc spre camerea sa. „Noroc ca e plecat!” imi zic in minte in timp ce deschid usa vopsita in alb. O lacrima cade pe scrisoare in timp ce o analizam. O pun pe birou cu partea uscata in sus si parasesc dramatic incaperea.
Merg incet spre baie, cu privirea in pamant de... hm... fericire. Da! Simt fericirea deoarece el va stii totul. Cand intru in toaleta dau drumul la apa sa cada in vana. Scap de hainele de pe mine si le arunc intr-un colt al incaperii. Stand in lenjerie intima ma privesc hipnotic in oglinda. Pielea alba de pe umeri, tatuajul de pe gat si barbia evidentiata imi sar in ochi si incep sa le analizez. Zambesc pentru ca el va stii ce simt eu, dar cred ca existenta mea aici va lua sfarsit. Sincer, am facut tot ce se putea: am fumat, am baut, am facut sex, am luat chiar si iarba odata. Intr-un final i-am zis persoanei pe care o iubesc ce simt si sunt gata. Observ ca s-a umplut cada, asa ca opresc apa. Intru in ea cu goliciunea acoperita si imi asez capul pe margine. Zambesc pentru ultima data, iau o gura mare de aer si imi bag capul sub apa.
Stau aproximativ 20 de secunde fara nicio problema, dar apoi pierd aerul si organismul ma indeamna sa respir. Apa navaleste pe nasul si gura mea, dandu-mi o senzatie neplacuta. Apoi o durere de piep foarte puternica ma face sa imi pierd cunostiinta. Vad negru in fata ochiilor, doar in imaginatia mea rulau cateva imagini. Nu simt nimic, parca doar acele memorii ma mai tin in viata. Incerc sa urmaresc imaginile, dar ele se misca prea repede, incepand sa le pierd si pe acestea cred ca se va sfarsi. Singuratatea, neajutoararea si teama ma cuprind. Am senzatia ca cineva imi va curma viata din moment in moment, insa mi-am facut-o cu mana mea. Sunt intr-un intuneric bezna, nu vad, simt, aud, miros absolut nimic. „Oare asta e dupa moarte? Nimic?”, „Nu se poate sfarsi asa!”, „Cat timp voi mai sta asa?” acestea sunt primele ganduri dupa ceva timp de „nimic”. Cred ca mai trec cateva minute, dar nimic nu se intampla. Incep sa ma gandesc ca voi sta in aceasta stare pentru totdeauna. Paranoia ma acapareaza, iar mii de ganduri imi apar dupa fiecare stimul imaginar primit. A trecut foarte mult timp, mi-am pierdut orice speranta la „viata de apoi”. Cred ca asta e doar un mit, un vis frumos. Adevarul e ca dupa moarte e ... nimic.