Bunăă! Acesta este primul meu yaoi deci vreau critică cât mai dură dar sinceră. Am mai multe la care lucrez acum iar dacă acesta vă va încânta voi posta şi altele. Primul capitol este cam scurtuţ şi îi lipseşte putin descrierea dar mă voi revanşa cu urmatoarele capitole, promit!
Varstă minima: 16 ani ( dar vor fi şi unele capitole +18 )
Gen: Yaoi
Limbă: Română
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansată.
Capitolul 1: Un nou început (partea întâi)
- Ahito -
După cearta de aseară cu parintii mei, plecarea de acasă se pare că nu a fost o idee aşa bună...
Acum mă aflam acasă la bunul meu prieten, Jayy, la el în cameră, pe patul sau, în timp ce el încerca să mă calmeze jucându-se cu câteva şuvite din parul meu gri-metalic albastrui. Da, eram oarecum nervos. După scandalul-monstru de aseară, Alyson – mama lui Jayy – a sunat-o pe mama, anunţând-o că sunt bine şi că voi ramâne aici peste noapte. Acum fiind deja trecut de dimineata, aşteptam ca mama să apară în orice moment deoarece eu nu aveam de gând să dau pe acasă să rezolv această problemă, până la urmă era doar vina lor că s-a ajuns într-o astfel de situatie, iar.
Mereu sunt prea protectivi cu mine, îi înteleg, sunt singurul lor copil, după ce fratele meu mai mare cu doar şapte minute a murit acum, aproape un an în urma unei lovituri puternice la cap. De atunci mă gândesc mereu la el, şi de fiecare dată când merg la mormântul lui, plângând îl implor să mă ierte. Mă simteam vinovat, fusese vina mea, deşi parintii încercau mereu să mă convingă că fusese un accident. Eu sunt responsabil pentru tot, eu am început acel joc prostesc şi copilaresc, din vina mea el nu mai este acum în viata.
Când îmi era somnul mai dulce aud uşa camerei lui Jayy deschizându-se lin şi apoi trântindu-se zgomotos. Îmi deschid ochii pe jumatate şi am putut doar să observ chipul mamei mele care arata oarecum trist. Vazând-o că se apropie cu paşi hotarâţi de patul în care mă aflam, m-am ridicat în capul oaselor gata-pregatit să-i ascult discursul mult ştiut. Vazând că tot ezită, am facut eu primul pas intr-o altă ceartă.
- De ce ai venit aici dacă n-ai de gând să-ţi începi obişnuitul discurs? Acum, pe chipul ei puteam citi doar uimire, nu îmi statea în reflex să-i vorbesc aşa, şi oarecum mă uimisem şi pe mine, chiar nu gândisem înainte să deschid gura, dar n-aveam de gând să mă opresc aici dacă tot am început. Haide, chiar n-ai de gând să...
- Tatal tau şi cu mine am decis că ar fi mai bine să mergi o perioadă la o şcoală-internat privat pentru baieti, să îţi dai singur seama cum e cu adevarat să fi ţinut din scurt şi ai să vezi apoi că aveai destula libertate sub acoperişul nostru. Îmi taiă ea vorba, lasându-mă pentru câteva clipe cu gura cascată. Facusem o mică pauză în gândire până ce mă trezi la realitate mâna lui Jayy ce se aşezase ferm pe umarul meu, dându-mi de înteles că el e de partea mea şi că nici el nu este de acord cu decizia luata de ai mie.
- Dacă lucrurile stau aşa, am facut o scurtă pauză nevoind să ajung „acolo” , cred că este momentul perfect să afli ceea ce planuiesc de mult timp dar acum sunt mai motivat ca oricând s-o fac... Am de gând să-l „vizitez” pe Yaruk. Spun asta de parcă moartea mea ar fi o simplă adiere de vânt, dar pentru mine cam aşa ceva era, preferam să mor, să-mi vizitez fratele decât să mă cert iar şi iar cu ai mei, şi să-i vad cum iau decizii idioate în locul meu iar eu să-i privesc neputincios. În loc de un raspuns din partea ei, m-am trezit cu o palma ce mi-a rotit putin capul spre stânga. Mi-am dus mâna dreaptă pe obrazul care parcă îmi ardea în acel moment, stateam aşa privind în gol gândindu-mă de ce a reactionat aşa, până la urmă nu eram copilul model pe care ea şi-l dorea şi mereu îmi dadea de înteles că eram o povară pentru ea, asta de când murise el sau doar eu vedeam lucrurile aşa?
După ce mă anunţă că mă va aştepta jos în bucatarie ieşi din cameră lasându-ne singuri. Veni lângă mine luându-mă în brate, frăţeşte afundându-şi chipul în umarul meu. Îi înapoiez îmbrăţişarea iar la scurt timp simt caldura şi umezeala unor lacrimi pe materialul alb şi fin al bluzei ce o purtam. Mă blocasem, nu ştiam cum să reactionez, nu-l mai vazusem plângând de când eram mici, plus de asta acum nici macar nu ştiam de ce o face. Îmi aşez mâinile pe umeri sai îndepartându-i trupul putin de al meu vrând să-i vad chipul pe care acum se prelingeau nişte lacrimi grabite vrând să facă loc altora şi altora. Vazându-mi privirea îngrijorată şi îmi şopteşte aproape de ureche:
- Nu vreau să pleci... Vocea sa stinsă îmi trimise un fior ce îmi facu trupul să mi se cutremure, ştiam ca avea sentimente ceva nu tocmai obişnuite din punctul meu de vedere dar nu-l condamnam pentru asta pană la urmă fiecare îşi alege orientarea sexuală. N-am vrut să-i raspund deoarece întoarcerea mea, ca de obicei, nu depindea de mine. Îl prind de mână şi-l trag după mine în jos pe scari până ce ajungem amândoi în bucatarie, nu înainte de ai şterge cu blândete lacrimile. De cum sunt luat în vizor de mama, se ridică de la masă multumindu-i lui Alyson pentru cafeaua cu lapte ce tocmai o servise iar în scurt timp veni în dreptul meu sugerându-mi să plecam. Îmi iau ramas bun de la femeie urmând să-l îmbrăţişez pe Jayy care acum parea că s-a calmat. Am urcat în maşină aşteptând ca ea să pornească şi în mai putin de douazeci de minute mă aflam în fata casei. Intru în holul îngust, trec prin fata camerei de zi unde se afla tata, stand comod pe canapeaua de piele de culoare maronie citind liniştit o carte, îi fac un simplu gest din încheietura mâinii in semn de salut şi mă îndrept spre bucatarie vrând să manânc ceva dar gândul îmi fugi repede când vad că era doar mâncare gatită… Unde era mâncarea nesanatoasă care obişnuia să se afle pe raftul de jos al frigiderului, o singură seară lipsesc de acasă şi ăştia schimbă locul sacru al pizzei? Îmi iau un mar şi urc în grabă scarile pentru a-mi face bagajul deoarece mâine de dimineaţă trebuia să mă mut la “închisoare”. De cum termin mă aşez pe patul moale adormind imediat.
Varstă minima: 16 ani ( dar vor fi şi unele capitole +18 )
Gen: Yaoi
Limbă: Română
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansată.
Capitolul 1: Un nou început (partea întâi)
- Ahito -
După cearta de aseară cu parintii mei, plecarea de acasă se pare că nu a fost o idee aşa bună...
Acum mă aflam acasă la bunul meu prieten, Jayy, la el în cameră, pe patul sau, în timp ce el încerca să mă calmeze jucându-se cu câteva şuvite din parul meu gri-metalic albastrui. Da, eram oarecum nervos. După scandalul-monstru de aseară, Alyson – mama lui Jayy – a sunat-o pe mama, anunţând-o că sunt bine şi că voi ramâne aici peste noapte. Acum fiind deja trecut de dimineata, aşteptam ca mama să apară în orice moment deoarece eu nu aveam de gând să dau pe acasă să rezolv această problemă, până la urmă era doar vina lor că s-a ajuns într-o astfel de situatie, iar.
Mereu sunt prea protectivi cu mine, îi înteleg, sunt singurul lor copil, după ce fratele meu mai mare cu doar şapte minute a murit acum, aproape un an în urma unei lovituri puternice la cap. De atunci mă gândesc mereu la el, şi de fiecare dată când merg la mormântul lui, plângând îl implor să mă ierte. Mă simteam vinovat, fusese vina mea, deşi parintii încercau mereu să mă convingă că fusese un accident. Eu sunt responsabil pentru tot, eu am început acel joc prostesc şi copilaresc, din vina mea el nu mai este acum în viata.
Când îmi era somnul mai dulce aud uşa camerei lui Jayy deschizându-se lin şi apoi trântindu-se zgomotos. Îmi deschid ochii pe jumatate şi am putut doar să observ chipul mamei mele care arata oarecum trist. Vazând-o că se apropie cu paşi hotarâţi de patul în care mă aflam, m-am ridicat în capul oaselor gata-pregatit să-i ascult discursul mult ştiut. Vazând că tot ezită, am facut eu primul pas intr-o altă ceartă.
- De ce ai venit aici dacă n-ai de gând să-ţi începi obişnuitul discurs? Acum, pe chipul ei puteam citi doar uimire, nu îmi statea în reflex să-i vorbesc aşa, şi oarecum mă uimisem şi pe mine, chiar nu gândisem înainte să deschid gura, dar n-aveam de gând să mă opresc aici dacă tot am început. Haide, chiar n-ai de gând să...
- Tatal tau şi cu mine am decis că ar fi mai bine să mergi o perioadă la o şcoală-internat privat pentru baieti, să îţi dai singur seama cum e cu adevarat să fi ţinut din scurt şi ai să vezi apoi că aveai destula libertate sub acoperişul nostru. Îmi taiă ea vorba, lasându-mă pentru câteva clipe cu gura cascată. Facusem o mică pauză în gândire până ce mă trezi la realitate mâna lui Jayy ce se aşezase ferm pe umarul meu, dându-mi de înteles că el e de partea mea şi că nici el nu este de acord cu decizia luata de ai mie.
- Dacă lucrurile stau aşa, am facut o scurtă pauză nevoind să ajung „acolo” , cred că este momentul perfect să afli ceea ce planuiesc de mult timp dar acum sunt mai motivat ca oricând s-o fac... Am de gând să-l „vizitez” pe Yaruk. Spun asta de parcă moartea mea ar fi o simplă adiere de vânt, dar pentru mine cam aşa ceva era, preferam să mor, să-mi vizitez fratele decât să mă cert iar şi iar cu ai mei, şi să-i vad cum iau decizii idioate în locul meu iar eu să-i privesc neputincios. În loc de un raspuns din partea ei, m-am trezit cu o palma ce mi-a rotit putin capul spre stânga. Mi-am dus mâna dreaptă pe obrazul care parcă îmi ardea în acel moment, stateam aşa privind în gol gândindu-mă de ce a reactionat aşa, până la urmă nu eram copilul model pe care ea şi-l dorea şi mereu îmi dadea de înteles că eram o povară pentru ea, asta de când murise el sau doar eu vedeam lucrurile aşa?
După ce mă anunţă că mă va aştepta jos în bucatarie ieşi din cameră lasându-ne singuri. Veni lângă mine luându-mă în brate, frăţeşte afundându-şi chipul în umarul meu. Îi înapoiez îmbrăţişarea iar la scurt timp simt caldura şi umezeala unor lacrimi pe materialul alb şi fin al bluzei ce o purtam. Mă blocasem, nu ştiam cum să reactionez, nu-l mai vazusem plângând de când eram mici, plus de asta acum nici macar nu ştiam de ce o face. Îmi aşez mâinile pe umeri sai îndepartându-i trupul putin de al meu vrând să-i vad chipul pe care acum se prelingeau nişte lacrimi grabite vrând să facă loc altora şi altora. Vazându-mi privirea îngrijorată şi îmi şopteşte aproape de ureche:
- Nu vreau să pleci... Vocea sa stinsă îmi trimise un fior ce îmi facu trupul să mi se cutremure, ştiam ca avea sentimente ceva nu tocmai obişnuite din punctul meu de vedere dar nu-l condamnam pentru asta pană la urmă fiecare îşi alege orientarea sexuală. N-am vrut să-i raspund deoarece întoarcerea mea, ca de obicei, nu depindea de mine. Îl prind de mână şi-l trag după mine în jos pe scari până ce ajungem amândoi în bucatarie, nu înainte de ai şterge cu blândete lacrimile. De cum sunt luat în vizor de mama, se ridică de la masă multumindu-i lui Alyson pentru cafeaua cu lapte ce tocmai o servise iar în scurt timp veni în dreptul meu sugerându-mi să plecam. Îmi iau ramas bun de la femeie urmând să-l îmbrăţişez pe Jayy care acum parea că s-a calmat. Am urcat în maşină aşteptând ca ea să pornească şi în mai putin de douazeci de minute mă aflam în fata casei. Intru în holul îngust, trec prin fata camerei de zi unde se afla tata, stand comod pe canapeaua de piele de culoare maronie citind liniştit o carte, îi fac un simplu gest din încheietura mâinii in semn de salut şi mă îndrept spre bucatarie vrând să manânc ceva dar gândul îmi fugi repede când vad că era doar mâncare gatită… Unde era mâncarea nesanatoasă care obişnuia să se afle pe raftul de jos al frigiderului, o singură seară lipsesc de acasă şi ăştia schimbă locul sacru al pizzei? Îmi iau un mar şi urc în grabă scarile pentru a-mi face bagajul deoarece mâine de dimineaţă trebuia să mă mut la “închisoare”. De cum termin mă aşez pe patul moale adormind imediat.