Minunile vietii

[Storymaker]

Capitolul V

Sa parasim pentru moment viata micutilor copii, ce cu atata drag asculatu povestile unui batran jegos, dar cu un glas ce te ducea pe culmile cerului, si sa ne uitam mai indeaproape la ce au ajuns acesti copii, mai in special la unul dintre ei, poreclit aluna, strigat aluna.

Am sa va spun povestea unui om ce ranjea prea mult:

A fost o data, nu prea demult, pe strazile capitalei, un baiat fara bucurii in viata. Pana in prezent nu avusese clipe tandre fata de alte persoane si nici alte ocazii prin care sa-si exprime iubirea. Oamenii din jurul sau tindeau sa-l ignore, iar dace el incerca sa vorbeasca cu ei, era inghiontit, lovit, sau chiat injurat si scuipat in fata. In aceasta mare de intuneric si disperare, o flacara neagra, ce ardea mai puternic decat orice foc de pe pamant ii cuprinse inima, topind orice urma de iubire si umanitate din aceasta sarmana fiinta. Sa fi fost hainele jerpelite, sau corpul murdar ceea ce ii facea pe oameni sa fuga de el, sau sa fi fost propria lor frica cum ca de ar vorbi cu acea zdrentaroasa fiinta, ar intelege ca este un om cu ganduri, sentimente, trairi? Asta nu pot spune eu, ci doar cei in cauza. Oricum, revenind la povestea noastra...
Sarmana fiinta nu gasise alt mijloc de a comunica cu cei din jurul sau decat agresandu-i. Avea sentimentul ca cu cat produce mai multa suferinta persoanei respective, aceasta avea sa fie obligata sa-l accepte ca fiind real, existent in societate, cat si prin durerea ce ar simti-o, i-ar putea intelege si lui durerea sufleteasca ce-l impingea necontenit la dese acte de violenta.
Soarele stralucea ca de obicei pe cerul cel albastru pe care cativa nori albi ca zapada pluteau nestingheriti intr-un ritm monoton. Vantul ii mangaia fata celui ce avea sa lupte inca o date pentru acea pretioasa bucata de paine.
De aceasta data, nimic nu era schimbat cu exceptia victimei sale. "Va fi amuzant!" tot spunea omul, ce incet-incet reprimandu-si instinctele umane, le scotea la suprafata pe cele animalice. Isi aduse aminte de noptile in care exersase acel rasinfiorator , cat si loviturile pe care le dadea copacului -din spatele magazinului de lactate- singurul sau prieten.
Ranji, iar buzele ii se arcurira pana la urechi, lasandu-i caninii sa se vada foarte clar. Avea dintii murdari si cariari, dar asta nu-l impiedicase vreodata sa-i arate adversarilor sai. Luptase cu multi, si iesise invingator de fiecare data, caci el fata de ei avea ceva in plus: nu se temea de moarte; de cate ori cadea, de atatea ori se ridica, si nu renunta pana in moementul in care in mana lui se aflau banii din buzunarul acelui om, caci pentru el acei bani chiar contau, contau mai mult decat viata insasi.
Mainile sale se intinsera in lateral, iar capul se lasa in jos, in timp ce piciorul drept fu impins in spate. Isi luase pozitia bine cunoscuta de atac. Adversarul sau ii simti intentia si se opri. Il privi lung pe jerpelitul ce fara de frica isi luase asa o pozitie. Ii admira curajul, cat si siguranta ce o avea, dar ochii lui, cat si ranjetul ii spusesera ca trebuie sa aibe grija. Batalia era inevitabila, iar cuvintele de prisos. Zambind, se scotoci in buzunar, de unde scoase doi lei. Se apropie incet-incet ca si cand nu de un om, ci de un leu ar fi incercat sa se aproprie, si ii intinse banii. Aluna il privi lung, iar in inima sa arsa de acel foc negru, rasari un trandafir. Intinse mana, prinse banii, dupa care se avanta ca un animal salbatic, fara de frica catre brutaria din apropiere. In ochii sai se nascusera lacrimi ce nu mai conteneau sa-i cada pe obraji. Simti pentru prima oara ca cineva il intelege cu adevarat si simti un prieten in el. Ceru hrana, pe care o primi numaidecat in schimbul bucatilor colorate de hartie, si in timp ce o molfaia bucuros, se hotari sa-si schimbe viata, caci, zise el, exista oameni ce au sa-l iubeasca, dar trebuie sa-i caute. Iar, din acea zi, pomul din spatele magazinului unde se vind cate si mai cate, fu parasit de prietenul sau. In semn de recunostiinta, pomul ce nu mai inflorise de cativa ani, inflori, iar florile rosiatice impanzira coroana, parfumand totul in jur.
Soarele parasi pamantul, lasadu-l in grija lunii, iar tot ce mai amintea de acel copil ce, lipsit de iubire ajunsese o fiinta atat de violenta, fu sopatele vantului, graiul frunzelor, cat si urmele lasate pe copacul inflorit.