25-07-2011, 07:43 PM
Uitaţi next, ştiu ca a venit cam târziu dar am cam avut treaba săptămana asta. Sorry. Sper ca nu v-am dejamăgit, sper să fie pe placul vostru. E cam banal după părerea mea, dar am cam rămas fără idei. Vă mulţumesc foarte mult fetelor pentru comentariile lăsate, voi ȋncerca să ţin cont de toate. Lectură plăcută:*
Sunt momente în viaţă când obosim să mai luptăm, să mai credem, să mai sperăm în noi înşine. Când refuzăm subit se ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne tărâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Lumina care ne face să credem că dincolo de întuneric este un tărâm unde noi suntem stăpânii timpului şi spaţiului. Unde cele mai râvnite vise şi simţiri iau contur şi culoare.
Dar umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apăsa şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercam să dăm tot afară, toate grijile, toate nemulţumirile. Apoi mai încercam odată, luăm o gură mare de aer şi cu ea ne luăm tot avântul de care avem nevoie. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie astfel ca măcar iluzia puterii să nu se stingă. Trebuie să luptăm pentru persoanele la care ţinem, orice ar însemna asta pentru că ştim că fără ele sufletul nostru va rămâne gol şi pustiu.
Dragostea este ceva imprevizibil, ce te ia prin surprindere atunci când nu te aştepţi mai puţin. Nu ştii niciodată când te loveşte, făcându-te să simţi lucruri ce ţi se păreau inumane. Dar cu toţii ştim că fericirea asta nu depinde doar de o persoană, ci de două. Sau poate asta este ceea ce vreau eu să cred.
Nu am putut simţi cu adevărat acea senzaţie de iubire. De a iubi pe cineva cu adevărat, de a te scrifica pentru acea persoană specială, să te arunci că nebunul în lupta doar pentru ca ea să rămână teafără.
În viaţă trebuie să înveţi să iubeşti pentru a înţelege pe deplin ce înseamă cu adevărat acest sentiment, ce îţi face inima să tresară de bucurie. Am ȋnvatat că dragostea e mai puternică decât moartea şi probabil că ȋnca ȋnvat. Nu trebuie să fii un geniu ca să poţi înţelege, ci pur şi simplu trebuie să te laşi uşor purtat de val.
Mă simt atât de neputincios în faţa ei. E atât de naturală, atât de nepăsătoare nici măcar nu încearcă să atragă atenţia şi tot mă face să o privesc ca un nebun. Atât de liniştită, atât de calmă cred că nu îşi dă seama cât de invidiată e în momentul ăsta. Toate privirile sunt aţintite către câştigătoarea primului loc iar ea nici măcar nu bagă de seamă. Probabil că e obişnuită cu astfel de priviri sau poate doar încearcă să le ignore.
Şi acum îmi simt corpul puţin amorţit, după ce privirile nostre s-au întâlnit. Dacă timpul s-ar putea opri în loc, nu m-aş mai sătura să-i privesc perlele ce îmi sunt tipărite în minte.
Stăteam rezemat de motocicletă şi mă uităm la ea, când deodată mă trezesc cu o palmă peste cap, făcându-mă să tresar şi să-mi pierd gândurile.
Mă ȋntorc să văd cine putea să mă lovească şi îl observ pe Sasuke prietenul meu, că se uită urât la mine. Iniţial vroiam să tip la el şi să mă crizez dar eram prea liniştit ca să fac asta.
- Ce faci, frate?! De ce naiba mă loveşti?! îl întreb eu uşor revoltat şi iritat pe amicul meu.
- Ce fac?! Vorbesc cu tine şi tu nu mă bagi în seamă! Aşa că am aplicat o corecţie, pentru că erai atent la altceva sau mai bine spus la altcineva, ȋmi spune el amuzându-se de situaţie.
- Nu mai contează. Ce vroiai să-mi spui? îl întreb eu vrând să schimb subiectul.
Când văd că îşi îndreaptă privirea către o fată din mulţime. Era neobişnuit de ciudată, avea părul scurt de un siclam deschis ce îţi atrăgea atenţia de la kilometri depărtare. Ce pot să spun? Asta era tot ce puteam vedea, dar se pare că amicul meu nu e de aceeaşi părere cu mine.
Îl priveam pe Sasuke cum se uită la ea era exact lafel cum mă uităm eu la brunetă, era atât de serios ȋncat am ȋnceput să izbucnesc într-un râs nebun şi necontrolat, atrăgându-i atenţia. Mă priveşte preţ de câteva secunde şi pleacă de lângă mine.
- Ce vrei să faci? Eşti nebun, cursa nostră trebuie să înceapă, îi spun eu pe un ton ridicat şi serios, vrând să mă duc spre el să îl opresc.
- Mă duc la ea până nu e prea târziu, îmi spune acesta schiţând un mic zâmbet pervers pe faţă.
Ahh, urăsc când face asta. Ştiu prea bine ce vrea să spună. Vrea să mă facă şi pe mine să mă duc la ea. Dar nu se va ȋntâmpla asta, nu că nu aş vrea doar că pur şi simplu nu pot face asta.
Unul dintre cele grele lucruri ȋn viaţă este să ai cuvinte ȋn inimă pe care nu le poţi pronunţa. Să le păstrezi pentru tine fără să i le împărtăşeşti nimănui. Oare care este diferenţa dintre dragoste obsesie? Nu ştiu sigur, dar cred că sunt obsedat după dragostea ei.
Poate brunetul are dreptate. Poate că ar trebui să încerc măcar să vorbesc cu ea. În timp ce eu mă decideam ce să fac, Sasuke deja intrase ȋn acţiune şi se părea că-i merge destul de bine, după cum ȋl cunosc sunt sigur că urmăreşte vreo întâlnire.
Văzând cât de bine se descurcă, m-am decis să îmi fac curaj şi să încerc să schimb câteva vorbe cu ea. Astfel cu păşi înceti mă îndrept spre brunetă.
Cu cât mă apropiam mai mult de ea, bătăile inimii mele începeau să se amplifice, cu fiecare pas făcut, cu fiecare centimetru parcurs simţeam cum o senzaţie ciudată îmi străpunge trupul, lăsându-mă fără vlagă.
Încep să cred că nu a fost o idee bună.....nu mă simt în stare de aşa ceva. Dar era prea târziu pentru regrete, căci aceasta mă observă spatele ei.
Se întoarce către mine iar când mă vede îşi apleacă uşor capul ȋn jos, lăsându-mă să fac toată treaba grea. Trebuie să acţionez cât de repede pot, căci nu ştiu dacă mă mai pot ţine mult pe picioare. Liniştea se lăsase apăsător ȋntre noi, o linişte a dracului de insuportabilă. Deja numai puteam să suport aceşti fiori înspăimântători, vreau să fiu eu ȋnsumi dar nu pot, palmele ȋncep să-mi transpire iar gândurile mi se amestecă, simt cum ȋncep să-mi pied minţile.
Vroiam să o iau uşor, ȋncat să nu o sperii dar ea era atât de serioasă si ȋngrijorată, ȋncât imi transmitea şi mie o parte din gândurile ei.
- Hei, ai păţit ceva?! o ȋntreb eu curios.
O Doamne, sunt un prost. Vorbele mi-au ieşit din gură fără să gândesc, doar după ce m-am auzit, am realizat ce prostie făcusem.
La auzul acestei ȋntrebări prosteşti, bruneta tresare uşor, apărându-i pe faţă un mic zâmbet, ce mă mulţumea foarte mult. Doar gândul că am putut să o fac să zâmbească ȋn faţa mea, ȋmi dădea o stare plăcută.
- N-am nimic. Doar că mi s-a stricat motocicleta, ȋmi spune ea, păstrându-şi ȋncă zâmbetul pe faţă.
Cred că norocul era de partea mea, asta era singura mea cale de a mă apropia mai mult de ea.
- Dacă vrei te pot ajuta. Mă pricep destul de bine să fac reparatii, ȋi spun eu entuziasmat.
- Nu-ţi face griji, mă descurc, ȋmi răspunde ea ȋncă mirată de fericirea ce se afla pe faţa mea.
Sincer, nu pot spune că nu mă aşteptam la un asemenea răspuns, adică cine ar vorbi cu un ciudat care se oferă dintr-o dată să te ajute. Dar ȋncă nu o pot lăsa aşa să plece fără să..
Brusc gândurile ȋmi sunt ȋntrerupte de către Kiba care mă strigă ca disperatul.
- Hei, Naruto! Lasă vrăjeala şi grăbeşte-te, cursa trebuie să ȋnceapă.
Nu ştiu ce am făcut să merit asta, nu ȋnţeleg de ce ţipă cred că putea să vină la mine, să ȋmi spună şi fără să atragă atenţia tururor.
Chiar de asta ȋmi ardea mie acum, fir-ar! Dacă mă mai strigă odata, jur că mă voi duce la el şi ȋi voi da una de numai ştie pe ce lume este.
Bruneta mă observă că sunt nervos şi ȋncearcă să nu facă ȋntâplarea mai jenantă decât e. Dar se putea vedea pe faţa ei că era foarte amuzată de fapta făcută de şaten.
- Ar trebui să te grăbeşti, prietenul tău are dreptate.
Imediat după ce şi-a terminat propoziţia, m-am ȋndepărtat de ea asigurându-mă că păstrez contactul vizual şi până ȋn ultimul moment. Îndreptându-mă grăbit către linia de start, unde se aflau şi ceilalţi.
Hmm, dacă nu m-ar fi ȋntrerupt cineva anume, probabil că acum nu eram aici. Dacă era după mine, puteam să rămân acolo cu ea, fără să-mi pese de cursă. Auzi la el "vrăjeală"...ce pot face acum este să particip, n-am altă opţiune.
Se pare că startul a fost dat. Am lângă mine numai oameni cu şi fără experienţă, ȋmi pot da seama asta după cele trei curbe de care am trecut mai ȋnainte, unii dintre ei nu le-au luat bine iar acum au rămas ȋn urmă.
Nu pot să spun că sunt expert dar am mai participat la astfel de curse. Îmi place să simt cum adrenalina ȋmi intră instantaneu ȋn sânge atunci când apăs acceleraţia mai tare iar viteza creşte ȋndată ce ȋnaintezi.
Suntem pe ultima sută de metri iar eu ma aflu pe locul trei. Pe locul ȋntâi aflându-se un tip pe care l-am mai văzut la astfel de curse, mereu castigă e şi normal la ce motocicletă are.
Iar ȋn faţa mea se află amicul meu Sasuke, care ȋncearcă şi el să dea tot ce e mai bun, ȋntre noi doi mereu a fost o mică rivalitate dar asta nu ȋnseamnă că nu suntem şi cei mai buni prieteni.
Cu cât viteza creştea, cu atât mai mult ne apropiam de finish. Dacă şi viaţa ar fi ca o cursă, am putea să luptăm cu toate puterile pentru premiul mult râvnit, dar cu totii ştim că asta nu se poate.
Nici măcar nu eram ȋn dispoziţia necesară pentru a caştiga cursa, astfel am terminat-o tot pe locul trei.
Imediat ce am oprit motorul mi-am scos repede casca din cap şi m-am ridicat ca ars de pe motocicletă, căutand-o cu privirea pe brunetă, dar degeaba aceasta probabil că plecase.
- Se spune că in viaţă toate vin la timpul lor, ȋmi spune brunetul, amuzându-se de starea ȋn care eram.
De ce ȋmi spune aşa ceva? Nu ȋnţeleg. Mă mai uit odată la el, făcându-i semn că nu am ȋnţeles ce vrea să zică.
- Priveşte! Ăsta e biletul nostru către distracţie, ȋmi spune el ȋn timp ce ȋşi scoate din buzunar telefonul mobil, arătându-mil.
Se pare că a reuşit să facă rost de un număr de telefon, eram sigur că urmareşte vreo ȋntâlnire. Dar ce treabă are cu mine? Îmi spun eu ȋn gând ȋncă nedumerit, ȋn timp ce ȋn spatele meu se auzeau chicotele de râs ale prietenilor mei.
Capitolul II
- Naruto -
Sunt momente în viaţă când obosim să mai luptăm, să mai credem, să mai sperăm în noi înşine. Când refuzăm subit se ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne tărâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Lumina care ne face să credem că dincolo de întuneric este un tărâm unde noi suntem stăpânii timpului şi spaţiului. Unde cele mai râvnite vise şi simţiri iau contur şi culoare.
Dar umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apăsa şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercam să dăm tot afară, toate grijile, toate nemulţumirile. Apoi mai încercam odată, luăm o gură mare de aer şi cu ea ne luăm tot avântul de care avem nevoie. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie astfel ca măcar iluzia puterii să nu se stingă. Trebuie să luptăm pentru persoanele la care ţinem, orice ar însemna asta pentru că ştim că fără ele sufletul nostru va rămâne gol şi pustiu.
Dragostea este ceva imprevizibil, ce te ia prin surprindere atunci când nu te aştepţi mai puţin. Nu ştii niciodată când te loveşte, făcându-te să simţi lucruri ce ţi se păreau inumane. Dar cu toţii ştim că fericirea asta nu depinde doar de o persoană, ci de două. Sau poate asta este ceea ce vreau eu să cred.
Nu am putut simţi cu adevărat acea senzaţie de iubire. De a iubi pe cineva cu adevărat, de a te scrifica pentru acea persoană specială, să te arunci că nebunul în lupta doar pentru ca ea să rămână teafără.
În viaţă trebuie să înveţi să iubeşti pentru a înţelege pe deplin ce înseamă cu adevărat acest sentiment, ce îţi face inima să tresară de bucurie. Am ȋnvatat că dragostea e mai puternică decât moartea şi probabil că ȋnca ȋnvat. Nu trebuie să fii un geniu ca să poţi înţelege, ci pur şi simplu trebuie să te laşi uşor purtat de val.
Mă simt atât de neputincios în faţa ei. E atât de naturală, atât de nepăsătoare nici măcar nu încearcă să atragă atenţia şi tot mă face să o privesc ca un nebun. Atât de liniştită, atât de calmă cred că nu îşi dă seama cât de invidiată e în momentul ăsta. Toate privirile sunt aţintite către câştigătoarea primului loc iar ea nici măcar nu bagă de seamă. Probabil că e obişnuită cu astfel de priviri sau poate doar încearcă să le ignore.
Şi acum îmi simt corpul puţin amorţit, după ce privirile nostre s-au întâlnit. Dacă timpul s-ar putea opri în loc, nu m-aş mai sătura să-i privesc perlele ce îmi sunt tipărite în minte.
Stăteam rezemat de motocicletă şi mă uităm la ea, când deodată mă trezesc cu o palmă peste cap, făcându-mă să tresar şi să-mi pierd gândurile.
Mă ȋntorc să văd cine putea să mă lovească şi îl observ pe Sasuke prietenul meu, că se uită urât la mine. Iniţial vroiam să tip la el şi să mă crizez dar eram prea liniştit ca să fac asta.
- Ce faci, frate?! De ce naiba mă loveşti?! îl întreb eu uşor revoltat şi iritat pe amicul meu.
- Ce fac?! Vorbesc cu tine şi tu nu mă bagi în seamă! Aşa că am aplicat o corecţie, pentru că erai atent la altceva sau mai bine spus la altcineva, ȋmi spune el amuzându-se de situaţie.
- Nu mai contează. Ce vroiai să-mi spui? îl întreb eu vrând să schimb subiectul.
Când văd că îşi îndreaptă privirea către o fată din mulţime. Era neobişnuit de ciudată, avea părul scurt de un siclam deschis ce îţi atrăgea atenţia de la kilometri depărtare. Ce pot să spun? Asta era tot ce puteam vedea, dar se pare că amicul meu nu e de aceeaşi părere cu mine.
Îl priveam pe Sasuke cum se uită la ea era exact lafel cum mă uităm eu la brunetă, era atât de serios ȋncat am ȋnceput să izbucnesc într-un râs nebun şi necontrolat, atrăgându-i atenţia. Mă priveşte preţ de câteva secunde şi pleacă de lângă mine.
- Ce vrei să faci? Eşti nebun, cursa nostră trebuie să înceapă, îi spun eu pe un ton ridicat şi serios, vrând să mă duc spre el să îl opresc.
- Mă duc la ea până nu e prea târziu, îmi spune acesta schiţând un mic zâmbet pervers pe faţă.
Ahh, urăsc când face asta. Ştiu prea bine ce vrea să spună. Vrea să mă facă şi pe mine să mă duc la ea. Dar nu se va ȋntâmpla asta, nu că nu aş vrea doar că pur şi simplu nu pot face asta.
Unul dintre cele grele lucruri ȋn viaţă este să ai cuvinte ȋn inimă pe care nu le poţi pronunţa. Să le păstrezi pentru tine fără să i le împărtăşeşti nimănui. Oare care este diferenţa dintre dragoste obsesie? Nu ştiu sigur, dar cred că sunt obsedat după dragostea ei.
Poate brunetul are dreptate. Poate că ar trebui să încerc măcar să vorbesc cu ea. În timp ce eu mă decideam ce să fac, Sasuke deja intrase ȋn acţiune şi se părea că-i merge destul de bine, după cum ȋl cunosc sunt sigur că urmăreşte vreo întâlnire.
Văzând cât de bine se descurcă, m-am decis să îmi fac curaj şi să încerc să schimb câteva vorbe cu ea. Astfel cu păşi înceti mă îndrept spre brunetă.
Cu cât mă apropiam mai mult de ea, bătăile inimii mele începeau să se amplifice, cu fiecare pas făcut, cu fiecare centimetru parcurs simţeam cum o senzaţie ciudată îmi străpunge trupul, lăsându-mă fără vlagă.
Încep să cred că nu a fost o idee bună.....nu mă simt în stare de aşa ceva. Dar era prea târziu pentru regrete, căci aceasta mă observă spatele ei.
Se întoarce către mine iar când mă vede îşi apleacă uşor capul ȋn jos, lăsându-mă să fac toată treaba grea. Trebuie să acţionez cât de repede pot, căci nu ştiu dacă mă mai pot ţine mult pe picioare. Liniştea se lăsase apăsător ȋntre noi, o linişte a dracului de insuportabilă. Deja numai puteam să suport aceşti fiori înspăimântători, vreau să fiu eu ȋnsumi dar nu pot, palmele ȋncep să-mi transpire iar gândurile mi se amestecă, simt cum ȋncep să-mi pied minţile.
Vroiam să o iau uşor, ȋncat să nu o sperii dar ea era atât de serioasă si ȋngrijorată, ȋncât imi transmitea şi mie o parte din gândurile ei.
- Hei, ai păţit ceva?! o ȋntreb eu curios.
O Doamne, sunt un prost. Vorbele mi-au ieşit din gură fără să gândesc, doar după ce m-am auzit, am realizat ce prostie făcusem.
La auzul acestei ȋntrebări prosteşti, bruneta tresare uşor, apărându-i pe faţă un mic zâmbet, ce mă mulţumea foarte mult. Doar gândul că am putut să o fac să zâmbească ȋn faţa mea, ȋmi dădea o stare plăcută.
- N-am nimic. Doar că mi s-a stricat motocicleta, ȋmi spune ea, păstrându-şi ȋncă zâmbetul pe faţă.
Cred că norocul era de partea mea, asta era singura mea cale de a mă apropia mai mult de ea.
- Dacă vrei te pot ajuta. Mă pricep destul de bine să fac reparatii, ȋi spun eu entuziasmat.
- Nu-ţi face griji, mă descurc, ȋmi răspunde ea ȋncă mirată de fericirea ce se afla pe faţa mea.
Sincer, nu pot spune că nu mă aşteptam la un asemenea răspuns, adică cine ar vorbi cu un ciudat care se oferă dintr-o dată să te ajute. Dar ȋncă nu o pot lăsa aşa să plece fără să..
Brusc gândurile ȋmi sunt ȋntrerupte de către Kiba care mă strigă ca disperatul.
- Hei, Naruto! Lasă vrăjeala şi grăbeşte-te, cursa trebuie să ȋnceapă.
Nu ştiu ce am făcut să merit asta, nu ȋnţeleg de ce ţipă cred că putea să vină la mine, să ȋmi spună şi fără să atragă atenţia tururor.
Chiar de asta ȋmi ardea mie acum, fir-ar! Dacă mă mai strigă odata, jur că mă voi duce la el şi ȋi voi da una de numai ştie pe ce lume este.
Bruneta mă observă că sunt nervos şi ȋncearcă să nu facă ȋntâplarea mai jenantă decât e. Dar se putea vedea pe faţa ei că era foarte amuzată de fapta făcută de şaten.
- Ar trebui să te grăbeşti, prietenul tău are dreptate.
Imediat după ce şi-a terminat propoziţia, m-am ȋndepărtat de ea asigurându-mă că păstrez contactul vizual şi până ȋn ultimul moment. Îndreptându-mă grăbit către linia de start, unde se aflau şi ceilalţi.
Hmm, dacă nu m-ar fi ȋntrerupt cineva anume, probabil că acum nu eram aici. Dacă era după mine, puteam să rămân acolo cu ea, fără să-mi pese de cursă. Auzi la el "vrăjeală"...ce pot face acum este să particip, n-am altă opţiune.
Se pare că startul a fost dat. Am lângă mine numai oameni cu şi fără experienţă, ȋmi pot da seama asta după cele trei curbe de care am trecut mai ȋnainte, unii dintre ei nu le-au luat bine iar acum au rămas ȋn urmă.
Nu pot să spun că sunt expert dar am mai participat la astfel de curse. Îmi place să simt cum adrenalina ȋmi intră instantaneu ȋn sânge atunci când apăs acceleraţia mai tare iar viteza creşte ȋndată ce ȋnaintezi.
Suntem pe ultima sută de metri iar eu ma aflu pe locul trei. Pe locul ȋntâi aflându-se un tip pe care l-am mai văzut la astfel de curse, mereu castigă e şi normal la ce motocicletă are.
Iar ȋn faţa mea se află amicul meu Sasuke, care ȋncearcă şi el să dea tot ce e mai bun, ȋntre noi doi mereu a fost o mică rivalitate dar asta nu ȋnseamnă că nu suntem şi cei mai buni prieteni.
Cu cât viteza creştea, cu atât mai mult ne apropiam de finish. Dacă şi viaţa ar fi ca o cursă, am putea să luptăm cu toate puterile pentru premiul mult râvnit, dar cu totii ştim că asta nu se poate.
Nici măcar nu eram ȋn dispoziţia necesară pentru a caştiga cursa, astfel am terminat-o tot pe locul trei.
Imediat ce am oprit motorul mi-am scos repede casca din cap şi m-am ridicat ca ars de pe motocicletă, căutand-o cu privirea pe brunetă, dar degeaba aceasta probabil că plecase.
- Se spune că in viaţă toate vin la timpul lor, ȋmi spune brunetul, amuzându-se de starea ȋn care eram.
De ce ȋmi spune aşa ceva? Nu ȋnţeleg. Mă mai uit odată la el, făcându-i semn că nu am ȋnţeles ce vrea să zică.
- Priveşte! Ăsta e biletul nostru către distracţie, ȋmi spune el ȋn timp ce ȋşi scoate din buzunar telefonul mobil, arătându-mil.
Se pare că a reuşit să facă rost de un număr de telefon, eram sigur că urmareşte vreo ȋntâlnire. Dar ce treabă are cu mine? Îmi spun eu ȋn gând ȋncă nedumerit, ȋn timp ce ȋn spatele meu se auzeau chicotele de râs ale prietenilor mei.