23-06-2011, 10:50 AM
Desclaimer: Nu deţin nici un personaj din Anime-ul/Manga-ul Naruto şi nu fac profit pe urma lor.
-Tip Critică: Orice fel de critică-
Mă gândeam să postez ficul astă la finalul celuilalt, însă fierbe sângele în mine.
Chiar m-a trăznit cu ideea asta, deci merită să o împărtăşesc cu voi.
Cuplul încă nu vil dezvălui, în primul capitol o să aflaţi, aici sunt doar fragmente din amintirile fetei, care desigur este personaj din Naruto.. sper să vă placă.:-s
Şi sper să citiţi din plăcere.
Şi da, nu m-am putut abţine să nu fac Hentai pe aici. :o3
Dar este ÅŸi Romance.
Mi-am zis să abordez ceva nou, fiindcă îmi face plăcere să schimb câte ceva.
Lectură plăcută sweethearts. >:D< [e scurt şi groaznic, sper să vă placă][/size]
“- Sunt sinceră, îţi spun că te plac cu adevărat...
- Vorbele tale nu mă împresionează. Ele trec pe lângă mine ÅŸi nu mă afectează, aÅŸa că nu îţi mai răci gura degeaba...â€
Mi-ai întors spatele aşa de uşor, dar eu una nu am putut...
Te îndepărtai de mine precum întunericul de lumină, iar asta ar fi singura asemănare între tine şi mine.
Vorbe goale, şterse s-au făcut conturate pe buzele tale atunci când m-ai lăsat fără suflare şi durerea mă biciuia pe trup, mi-l rănea, mă chinuia...
Inima bătea într-un ritm alert, spărgând pieptul ce ţinea în frâu atăta melancolie, atâta tristeţe acumulată în toţi aceşti ani... şi tu, nici acum nu ai observat.
Te ştiu încă de mic, eram căndva prieteni.
Erai unul dintre cei mai buni băieţi din clasă şi la început te intimidau fetele, apoi am venit eu şi ţi-am întins mâna, ca după tu să o respingi cu sfială.
Timpul a trecut, deja eşti mare, la fel şi eu... doi adoleşcenţi neliniştiţi, plini de orgoliu cu gândul doar la prostii.
Eram tineri, doi puştani. Şi ne plăcea aşa de mult să hoinărim pe străzi, până cănd cei mari ne goneau din cauza deranjului.
Dar chiar şi aşa aproape că am copilărit sub acelaşi acoperiş, am măncat împreună, ne-am jucat împreună.
Tu poate ai uitat ziua aceea, dar eu nu.
Încă mai suspin cănd mă găndesc că mai refuzat şi că mai alungat de lângă tine.
Parcă eram amici ? Acum nu mai suntem, cu toate că simţeam ceva puternic pentru tine, la fel ca celelalte fete care te înconjurau şi te priveau cu interes în ochii, eu însă am fost altfel, iar tu... ţi-ai ratat şansa.
Pe fiecare fată o făceai să leşine, o ameţeai cu şarmul tău plăcut... de învidiat.
Erai popular în scoală, în liceu, toţi se ţineau scai de tine... doar eu rămâneam în urmă ca o umbra, fără curaj, privindu-te cu blândeţe şi grijă.
Da, eram diferită... niciodată nu tânjeam după faima ta sau după banii pe care îi deţineau părinţii tăi.
Celelalte se dădeau în vânt după asta, mai că mai aveau puţin şi te devorau de-a întregul, iar tu totuşi mă uimeai... Le respingeai cu uşurinţă, făcând din ele doar taifas...
Te amuza când o tânără se dădea pe lângă tine, o cuprindeai imediat în braţe, o linguşeai, până când o făceai a ta... Ca după să îi descoperi natura, latura adevărată a caracterului.
Eşti deplorabil, mă dezgustai la un moment dat... şi atunci mi-am dat seama că iubesc o fiinţă care nu are pic de ruşine în ceea ce face.
Te jucai cu sentimentele fetelor care ţineau la tine, le foloseai pentru bunul tău plac, doar ca să-ţi satisfaci râvnirile corporale.
Am scăpat, însă cu răni adănci, iar acum prin minte încă îmi mai trec cuvintele acelea, spuse chiar de tine la finalul serbării de clasa a-XII-a: “Nu eÅŸti perfecta pentru mineâ€.
Cu asta reuşisei să umpli paharul.
Nu doar că îmi frânsesei inima şi mai mult, ci şi faptul că din cauza ta îmi pierdusem încrederea în mine. Eram complet secată de voinţă proprie, de curaj, de viaţa.. erai totul pentru mine, speram ca într-o zi să mă remarci prin mulţime, şi să mă faci să simt cu adevărat ce este dragostea pură şi blândă... dar m-am înşelat amarnic.
Erai şi eşti un tiran nemernic, care nu ştie să preţuiască o femeie... nu ştii nimic, nici că vei ştii vreodată cum mă voi simţi, fiindcă acum eu sunt plecată, la fel şi tu.
Doi şoimi în căutarea a ceva nou.. dar pentru un moment de gândire mi-am dat seama că trebuie să-ţi multumesc.
Pânza mi-a fost prieten mult timp, pe ea mi-am înşirat trăirile şi ca prin minune toată ura pe care ţi-am purtat-o s-a diminuat, s-a diluat precum culoarea în apa inodoră.. sar putea ca şi sentimentele puternice, înflăcărate pe care le purtam în inimă pentru tine s-au şters treptat. Dar ideile nu mi-au dispărut, am continuat să pictez, să desenez, până tot ceea ce am putut acumula atâta timp a fost reprodus pe hârtii, pânze...pe cer, pe un infinit absolut lin, liniştit.
Am învăţat că omul trebuie să treacă mai departe, să uite şi să ierte... dar chiar şi dacă fostele colege, fetele amorţite de tine acum mult timp, s-au reîntors la mine cu braţele deschise şi mi-au oferit căldura sufletească a lor, eu tot nu am putut să uit şi încă de port în vise.
Iar acum tot ce pot să fac este să sper... să sper că ne vom revedea, ca în ziua aceea să îţi arăt cum m-am transformat şi ce am devenit.
-Tip Critică: Orice fel de critică-
Mă gândeam să postez ficul astă la finalul celuilalt, însă fierbe sângele în mine.
Chiar m-a trăznit cu ideea asta, deci merită să o împărtăşesc cu voi.
Cuplul încă nu vil dezvălui, în primul capitol o să aflaţi, aici sunt doar fragmente din amintirile fetei, care desigur este personaj din Naruto.. sper să vă placă.:-s
Şi sper să citiţi din plăcere.
Şi da, nu m-am putut abţine să nu fac Hentai pe aici. :o3
Dar este ÅŸi Romance.
Mi-am zis să abordez ceva nou, fiindcă îmi face plăcere să schimb câte ceva.
Lectură plăcută sweethearts. >:D< [e scurt şi groaznic, sper să vă placă][/size]
- Amintiri răvăşite pe pănză -
“- Sunt sinceră, îţi spun că te plac cu adevărat...
- Vorbele tale nu mă împresionează. Ele trec pe lângă mine ÅŸi nu mă afectează, aÅŸa că nu îţi mai răci gura degeaba...â€
Mi-ai întors spatele aşa de uşor, dar eu una nu am putut...
Te îndepărtai de mine precum întunericul de lumină, iar asta ar fi singura asemănare între tine şi mine.
Vorbe goale, şterse s-au făcut conturate pe buzele tale atunci când m-ai lăsat fără suflare şi durerea mă biciuia pe trup, mi-l rănea, mă chinuia...
Inima bătea într-un ritm alert, spărgând pieptul ce ţinea în frâu atăta melancolie, atâta tristeţe acumulată în toţi aceşti ani... şi tu, nici acum nu ai observat.
Te ştiu încă de mic, eram căndva prieteni.
Erai unul dintre cei mai buni băieţi din clasă şi la început te intimidau fetele, apoi am venit eu şi ţi-am întins mâna, ca după tu să o respingi cu sfială.
Timpul a trecut, deja eşti mare, la fel şi eu... doi adoleşcenţi neliniştiţi, plini de orgoliu cu gândul doar la prostii.
Eram tineri, doi puştani. Şi ne plăcea aşa de mult să hoinărim pe străzi, până cănd cei mari ne goneau din cauza deranjului.
Dar chiar şi aşa aproape că am copilărit sub acelaşi acoperiş, am măncat împreună, ne-am jucat împreună.
Tu poate ai uitat ziua aceea, dar eu nu.
Încă mai suspin cănd mă găndesc că mai refuzat şi că mai alungat de lângă tine.
Parcă eram amici ? Acum nu mai suntem, cu toate că simţeam ceva puternic pentru tine, la fel ca celelalte fete care te înconjurau şi te priveau cu interes în ochii, eu însă am fost altfel, iar tu... ţi-ai ratat şansa.
Pe fiecare fată o făceai să leşine, o ameţeai cu şarmul tău plăcut... de învidiat.
Erai popular în scoală, în liceu, toţi se ţineau scai de tine... doar eu rămâneam în urmă ca o umbra, fără curaj, privindu-te cu blândeţe şi grijă.
Da, eram diferită... niciodată nu tânjeam după faima ta sau după banii pe care îi deţineau părinţii tăi.
Celelalte se dădeau în vânt după asta, mai că mai aveau puţin şi te devorau de-a întregul, iar tu totuşi mă uimeai... Le respingeai cu uşurinţă, făcând din ele doar taifas...
Te amuza când o tânără se dădea pe lângă tine, o cuprindeai imediat în braţe, o linguşeai, până când o făceai a ta... Ca după să îi descoperi natura, latura adevărată a caracterului.
Eşti deplorabil, mă dezgustai la un moment dat... şi atunci mi-am dat seama că iubesc o fiinţă care nu are pic de ruşine în ceea ce face.
Te jucai cu sentimentele fetelor care ţineau la tine, le foloseai pentru bunul tău plac, doar ca să-ţi satisfaci râvnirile corporale.
Am scăpat, însă cu răni adănci, iar acum prin minte încă îmi mai trec cuvintele acelea, spuse chiar de tine la finalul serbării de clasa a-XII-a: “Nu eÅŸti perfecta pentru mineâ€.
Cu asta reuşisei să umpli paharul.
Nu doar că îmi frânsesei inima şi mai mult, ci şi faptul că din cauza ta îmi pierdusem încrederea în mine. Eram complet secată de voinţă proprie, de curaj, de viaţa.. erai totul pentru mine, speram ca într-o zi să mă remarci prin mulţime, şi să mă faci să simt cu adevărat ce este dragostea pură şi blândă... dar m-am înşelat amarnic.
Erai şi eşti un tiran nemernic, care nu ştie să preţuiască o femeie... nu ştii nimic, nici că vei ştii vreodată cum mă voi simţi, fiindcă acum eu sunt plecată, la fel şi tu.
Doi şoimi în căutarea a ceva nou.. dar pentru un moment de gândire mi-am dat seama că trebuie să-ţi multumesc.
Pânza mi-a fost prieten mult timp, pe ea mi-am înşirat trăirile şi ca prin minune toată ura pe care ţi-am purtat-o s-a diminuat, s-a diluat precum culoarea în apa inodoră.. sar putea ca şi sentimentele puternice, înflăcărate pe care le purtam în inimă pentru tine s-au şters treptat. Dar ideile nu mi-au dispărut, am continuat să pictez, să desenez, până tot ceea ce am putut acumula atâta timp a fost reprodus pe hârtii, pânze...pe cer, pe un infinit absolut lin, liniştit.
Am învăţat că omul trebuie să treacă mai departe, să uite şi să ierte... dar chiar şi dacă fostele colege, fetele amorţite de tine acum mult timp, s-au reîntors la mine cu braţele deschise şi mi-au oferit căldura sufletească a lor, eu tot nu am putut să uit şi încă de port în vise.
Iar acum tot ce pot să fac este să sper... să sper că ne vom revedea, ca în ziua aceea să îţi arăt cum m-am transformat şi ce am devenit.