22-11-2012, 05:22 PM
M-am uitat printre posturile anterioare si am fost surprinsa sa vad ca majoritatea cartilor nominalizate sunt de fictiune. Cartea care m-a speriat peste masura a fost Fenomenul Pitesti de Virgil Ierunca. Am citit-o in miezul zilei, singura acasa, dar daca era sa sune telefonul sau cineva la usa cand o citeam, as fi avut un atac de cord. Cartea ma sperie pentru ca mi se pare imposibil ca omul sa ajunga intr-un asemenea stadiu primitiv si ce e povestit acolo nu s-a intamplat in 300 a.d. ci foarte recent. Toate tehnicile descrise acolo m-au facut sa-mi pierd increderea in omenire.
Aceasta carte m-a speriat de la cap la coada. Ar mai fi apoi acele carti care au anumite capitole sau secvente narative care ma aduc intr-o spaima inexplicabila, straniu ar fi ca in ultimul timp nicio alta carte nu m-a mai captivat in asa masura. Prima care m-a facut sa trec prin asemenea momente a fost Hobbitul de J.R.R. Tolkien. Nu o sa uit ca luam cu mine cartea peste tot ca s-o citesc ( mi-a placut foarte mult, am citit-o acum opt ani daca nu ma insel ) si la un moment dat cand il asteptam pe tata in masina si ajunsesem la partea cand Bilbo coboara in pestera si-l observa pe Smaug. Scena aceea a luat-o conotatie foarte puternica in mintea mea si tot ce a urmat dupa a fost infricosator pentru mine. Sunt curioasa cum mi s-ar parea acum carte.
Asa a fost si cu descrierile de razboi din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu. Cartea mi-a placut foarte mult, insa acele secvente si cand Stefan Gheorghidiu descrie spaima prin care a trecut si cum simtea moartea aproape, m-au impresionat foarte tare. Bine, citeam si cartea la 12 noaptea si ascultam o melodie foarte dramatica, dar a fost ca un dus puternic cu adrenalina. O alta carte asemanatoare a fost Traiesc din nou de Principesa Ileana, in special atunci cand descrie atacul asupra Brasovului din ziua de Pasti. Ascultam Haggard atunci, Per Aspera Ad Astra mereu s-a potrivit in mintea mea cu orice descriere de razboi ( in special WW2 and Romania in the last world war ). Imi amintesc cat de greu am adormit in seara aceea din cauza spaimei, ma simteam ca si cum eu insami eram sub atac armat.
Si ultima carte ar fi Dagon si alte povestiri macabre de H.P. Lovecraft. Dagon a fost cea care m-a marcat, dar pun asta pe seama varstei, cred ca eram tot prin clasa a IVa, maxim a Va. Inca de atunci mi s-a parut foarte interesanta povestea, in special finalul, dar usor infiorator.
Aceasta carte m-a speriat de la cap la coada. Ar mai fi apoi acele carti care au anumite capitole sau secvente narative care ma aduc intr-o spaima inexplicabila, straniu ar fi ca in ultimul timp nicio alta carte nu m-a mai captivat in asa masura. Prima care m-a facut sa trec prin asemenea momente a fost Hobbitul de J.R.R. Tolkien. Nu o sa uit ca luam cu mine cartea peste tot ca s-o citesc ( mi-a placut foarte mult, am citit-o acum opt ani daca nu ma insel ) si la un moment dat cand il asteptam pe tata in masina si ajunsesem la partea cand Bilbo coboara in pestera si-l observa pe Smaug. Scena aceea a luat-o conotatie foarte puternica in mintea mea si tot ce a urmat dupa a fost infricosator pentru mine. Sunt curioasa cum mi s-ar parea acum carte.
Asa a fost si cu descrierile de razboi din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu. Cartea mi-a placut foarte mult, insa acele secvente si cand Stefan Gheorghidiu descrie spaima prin care a trecut si cum simtea moartea aproape, m-au impresionat foarte tare. Bine, citeam si cartea la 12 noaptea si ascultam o melodie foarte dramatica, dar a fost ca un dus puternic cu adrenalina. O alta carte asemanatoare a fost Traiesc din nou de Principesa Ileana, in special atunci cand descrie atacul asupra Brasovului din ziua de Pasti. Ascultam Haggard atunci, Per Aspera Ad Astra mereu s-a potrivit in mintea mea cu orice descriere de razboi ( in special WW2 and Romania in the last world war ). Imi amintesc cat de greu am adormit in seara aceea din cauza spaimei, ma simteam ca si cum eu insami eram sub atac armat.
Si ultima carte ar fi Dagon si alte povestiri macabre de H.P. Lovecraft. Dagon a fost cea care m-a marcat, dar pun asta pe seama varstei, cred ca eram tot prin clasa a IVa, maxim a Va. Inca de atunci mi s-a parut foarte interesanta povestea, in special finalul, dar usor infiorator.
River! Make her blue again!