Un indiciu ca la carte

[Daria v2]

Capitolul 1 : Åžocul
Partea întâi.

Răcoarea dimineţii se lasă peste aglomeratul oraş Cordoba. Soarele fiind mai palid ca de obicei debea se zăreşte prin norii alburii. În apartamentul meu, de la periferia unui oraş, dorm dus. Nu am nici o treabă cu ce se petrece afară, pe străzile aglomerate, pline de maşini şi de trecătorii ce mişună de colo-colo. Am un somn profund şi liniştit. Dar nu pentru mult timp. Somnul îmi este perturbat de alarma enervantă a ceasului, ce îmi reaminteşte că trebuie să mă trezesc la realitate şi odată cu asta, pentru a începe o nouă zi. Mă îndrept spre baia decorată cu bun gust, pentru a-mi face nevoile.

Apăs pe clanţă şi intru. Albul gresiei contrasta perfect cu albastrul marin al faianţei. Îmi dau hainele jos şi intru în cabina de duş. Jetul călduţ de apă se loveşte de trupul meu. Iau un burete şi torn pe el puţin spumant cu aromă de căpşuni, apoi încep să-mi frec corpul cu acel burete, mai apoi clatindu-l de spuma ce îl acoperea. Ies din cabină, iar un curent rece îmi loveşte corpul, făcându-mă să tremur. Îmi iau halatul albastru pe mine şi încep să mă spăl pe faţă şi pe dinţi, iar apoi ies din baie, revenind în cameră.

Observ că este abia ora nouă. Deci, mai am destul timp la dispoziţie pentru aceea întâlnire. Mă îndrept spre sufragerie şi mă trântesc pe canapeaua maro din piele. Caut telecomanda pentru a aprinde televizorul, dar nu e niciunde. Parcă a înghiţit-o pământul, nu alta. După zece minute de căutări disperate, în care mi-am făcut nervi, am observat că era chiar lângă mine, pe canapea. Cât de aiurit pot fi. După ce m-am calmat, mă aşez pe canapea şi aprind televizorul. Dau pe un program de ştiri, pentru a urmări ce mai este nou. Ca de obicei, nimic interesant, doar aceleaşi porcării ce se difuzează mereu pe posturile de ştiri. Am schimbat canalul şi am mutat pe unul de muzică.

Am ascultat muzică până s-a făcut ora unsprezece. Am închis televizorul şi m-am îndreptat spre dormitor, mai exact spre dulapul de haine, de unde mi-am ales o pereche de blugi negri, un tricou alb şi m-am încălţat cu o pereche de adidaşi de la nike. Mi-am dat cu puţin parfum, mi-am luat jacheta, telefonul, cheile de la apartament şi de la maşină. Am ieşit din apartament şi am încuiat uşă, iar mai apoi am coborât scările. Ajuns în faţa blocului, m-am urcat în maşină şi am pornit spre apartamentul persoanei cu care urma să mă întâlnesc.

După un drum de aproximativ zece minute am ajuns în faţa unui bloc de patru etaje şi am urcat la etajul al treilea. Ajuns în faţă apartamentului cu numărul nouăsprezece am ciocănit la uşă şi am aşteptat să mi se deschidă.

Åžocul.
Partea a doua.

Stau la masa de sticlă aşteptând cafeaua să se răcească. Cred că ziua va fi normală, dar un telefon ascuns printre pernele răvăşite de aseară ma face să cred că nu este ziua mea norocoasă. Mă ridic de la masă şi cu neatenţia mea de aur dau jos ceaşca de cafea. Mă holbez preţ de câteva secunde la ea şi mă aplec să strâng. Telefonul tot sună, iar eu simt că o iau razna. Las rafala de cafea pe gresie şi mă duc în fugă spre canapea. Când dau să răspund, micul aparat negru se opreşte din vibrat. Îl las acolo şi mă întorc la dezastrul bucătăriei mele.

Aud iar ceva ce mă face să ies din calmul meu sinistru, dar de data aceasta era soneria. Mă duc mai în fugă spre uşă, mai împiedicându-mă şi deschid poarta realităţii. Pe ea intră David. Omul acesta mereu mă lasă cu gura căscată, dar de cele mai multe ori într-un mod negativ. Mă ia în braţe încercând să mă sărute, dar nervoasă întorc capul. Acesta, temperamental ca de obicei, începe să ţipe la mine. Acum chiar că totul merge prost. Îi trag o palmă pentru a se opri. După ce l-am oprit din scos aburi, îmi spune :

- Kira, ce ai ? Mă enervezi de dimineaţă ! Asta şti să faci cel mai bine !

Nu îl bag în seamă şi iau dosarul din mâna lui. Îl răsfoiesc rapid şi arunc cu el în perete. Încep să mă învârt alert în jurul mesei. David, deja scos din pepeni de la atitudinea mea debordantă mă întreabă din nou ce am. Nu îi răspund, dar în schimb îmi iau sacoul cel negru din cuier şi plec închizând cu putere uşa după mine.

Iau primul taxi ce îl am în cale şi plec la apartamentul familiei Cervantes. Mă uit la ceas şi simt cum acea ceaşcă de cafea îmi stă pe creier. Repede ajung la reşedinţa acestora şi urc cu liftul până la etajul patru. Bat la uşă şi îmi răspunse domnul Cervantes. Mai era puţin şi plângea. Îl întreb ce se întâmplă şi mă invită înăutru.
Când păşesc în mica încăpere rămân stupefiată : fiica lor, Lavinia era moartă pe covor. Credeam că va fi doar o simplă vizită de curtoazie, dar se pare că nu este aşa.

Mă aşez lângă mama ei pe canapea şi o întreb cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Doamna Cervantes îmi spuse doar că ei debea acum au ajuns acasă. Ah ! Prea puţine informaţii. Nu mai stau pe gânduri şi ies ca un uragan din apartament. Aveam de gând să merg la David, el ar trebui să mă ajute, dar cine ştie? I-am făcut prea mulţi nervi pentru o simplă dimineaţă.
______________

Ca sa fie mai simplu :

Prima parte -> Kayla -> Personajul David.
A doua parte -> Eu -> Personajul Kira.

P.S.: In Weekend facem nextu. AM hotarat ca toate capitolele sa fie cu doua parti ;;).