31-07-2010, 06:42 AM
Am dus-o la cabinet si asteptam afara. Ma uitam pe geam, desi aiurea, fara sens, cautam un raspuns, care nu a intarziat sa apara. Ma uitam la studentii care fugeau spre statie. Un viscol se pornise si mai nimeni nu se indura sa se lupte cu el. Cu toate acestea, un om destul de bine facut,nu se grabea sa ajunga la destinatie. Mi-a atras atentia faptul ca se tot uita la ceva, gasise ceva jos si nu stiu, se aplecase. Atunci mi-am adus aminte: acolo cazuse Marina. Poate ii scapase ceva din buzunare. Am coborat repede scarile.
M-am apropiat de el si am zambit linistitor.
-Ma scuzati, nu am putut sa nu observ de sus,stiti... o colega s-a simtit cam rau si am dus-o la cabinet. Daca ati gasit ceva ce-i apartine, va rog foarte mult sa i le returnati.
-Da am gasit, uite...
Era cruciulita ei, nu stiu daca am vazut-o vreodata fara ea.
-Ia-o, o sa-i trebuiasca.
Si a plecat in graba. "o sa-i trebuiasca", ce stie el?
M-am intors la ea si am condus-o acasa. Apoi, am plecat si eu. La mine, acelasi individ de pe strada. Abia ajunsese. S-a intors, m-a privit...
-Buna ziua, domnule, ce cautati si la mine acasa?Am vazut ca va e greu sa fiti bun, mai ales acum...
-Poftim?
-V-ati uitat ciudat la mine cand v-am cerut cruciulita Marinei.
-Razvan, domnul este preotul nostru, domnul...
-Bogdan... Mihail.
-Sigur... am raspuns eu enervat.
-Razvan! Dl Mihail a venit sa faca o slujba, m-am cam speriat aseara si...
-Si ce? Haide, mama, ca nu traim intr-o lume plina de pericole, si-n somn... poate ma fripsesem mai devreme!
-Razvan...
Si am iesit. Nu ma irita faptul ca se facea slujba, cat prezenta lui ,eram speriat.Dar a facut o slujba frumoasa si undeva in sufletul meu, ma linistisem. Ceva era necurat, iar omul acela stia, m-am gandit, doar e preot.
Se pregatea sa plece cand am strigat din capul scarilor, sperand sa obtin cateva raspunsuri temerilor mele. L-am condus in dormitorul meu si nu stiam cum sa incep, ma fastaceam, doar nu auzi oricand asa ceva. El a inteles si m-a intrebat daca vreau sa ma spovedesc, era mai usor.
-Da, va rog parinte. Stiti, o prietena are o... e deosebita. Vede niste lucruri, mai clar, spirite ratacite, neimpacate, care o hartuiesc. Dar asta nu e tot, din contra e cel mai simplu lucru. Tatal ei avea acelasi dar, doar ca, odata cu moartea sa, s-a nascut un spirit rau, malefic, iar Marina i-a mostenit aceasta povara. Acum, monstrul asta, daca o va lua cu el poate sa capete si trup material. Se poate naste. Ne-a atacat pe amandoi, desi eu nu pot vedea nimic, nu am cum s-o apar! Si asta ma innebuneste!
-Daca te-a atacat pe tine, inseamna ca deja se simte amenintat de tine! Poate stii ceva sau ai un rol in tot ritualul acesta!
-Ce-as putea face? Nu-l pot vedea...
-Dar te-a atins; l-ai vazut!
-In vis!
-Da, dar l-ai vazut! Cum arata?
-Era Marina.
-Inseamna ca ia chipul ei, ca se apara de tine,sa nu poti riposta.
-Nu inteleg nimic.
-In calea lui nu e Marina, pe ea o omoara cat ai clipi, daca a aruncat-o asa de sus! Tu esti piedica lui!
-Dar de unde stiti ca a aruncat-o?
-Eram chiar in spatele vostru, iar tu, cand ai vazut-o ai oprit impactul, la timp, pentru ca altfel o zdrobea!
-Dar oare ce crede el ca pot face?
-Pai, tu ai sa-l opresti. Tu esti cel pe care il cauta, tu o sa traiesti si dupa moarte pentru ea.
-De unde stiti dumneavoastra cine sunt eu?
-Nu stiu, dar tu ma cunosti, ai venit pana jos sa ma vezi, pentru ca erai sigur ca am un raspuns! Raspunsul il ai tu, iar eu abia acum pot sa te ajut.
-Nu mai inteleg nimic.
-Asculta bine, nu te speria de nimic, pentru ca tu esti mai puternic ca el, tu esti cel care va face sacrificiul pentru care Marina va trai si va ajuta sa se umple Casa Sufletelor. In momentul in care aceasta se goleste, se naste un astfel de monstru. Casa e goala pentru ca sufletele sunt razvratite, suparate , razbunatoare. Asta a facut el, le-a inrait, iar in Casa nu intra decat acelea care se impaca cu sine, pure. Rolul Marinei este de ai ajuta sa se purifice, sa ierte. Doar asa ni se nasc copiii,altfel toti vor fi nascuti morti si nu va exista decat o lume:cea a Celor Morti. Cand in Casa sunt suflete, vei auzi randunelele cantand! Acum nu canta nici una, din contra nu mai traieste nici una.
-Si-atunci, eu, ce trebuie sa fac?
-O sa stii la momentul potrivit.
S-a ridicat incet si a plecat. Vroiam sa-l opresc pentru ca ma suparase groaznic, nu ma ajutase deloc. Ma lasa singur, cu un demon. Mama se bucurase totusi ca discutasem cu el. Era usurata si credea ca totul s-a sfarsit, dar era linistea dinaintea furtunii. Trecusera cateva oare bune, se apropia de miezul noptii cand am adormit.
-Razvan!
Va urma...
M-am apropiat de el si am zambit linistitor.
-Ma scuzati, nu am putut sa nu observ de sus,stiti... o colega s-a simtit cam rau si am dus-o la cabinet. Daca ati gasit ceva ce-i apartine, va rog foarte mult sa i le returnati.
-Da am gasit, uite...
Era cruciulita ei, nu stiu daca am vazut-o vreodata fara ea.
-Ia-o, o sa-i trebuiasca.
Si a plecat in graba. "o sa-i trebuiasca", ce stie el?
M-am intors la ea si am condus-o acasa. Apoi, am plecat si eu. La mine, acelasi individ de pe strada. Abia ajunsese. S-a intors, m-a privit...
-Buna ziua, domnule, ce cautati si la mine acasa?Am vazut ca va e greu sa fiti bun, mai ales acum...
-Poftim?
-V-ati uitat ciudat la mine cand v-am cerut cruciulita Marinei.
-Razvan, domnul este preotul nostru, domnul...
-Bogdan... Mihail.
-Sigur... am raspuns eu enervat.
-Razvan! Dl Mihail a venit sa faca o slujba, m-am cam speriat aseara si...
-Si ce? Haide, mama, ca nu traim intr-o lume plina de pericole, si-n somn... poate ma fripsesem mai devreme!
-Razvan...
Si am iesit. Nu ma irita faptul ca se facea slujba, cat prezenta lui ,eram speriat.Dar a facut o slujba frumoasa si undeva in sufletul meu, ma linistisem. Ceva era necurat, iar omul acela stia, m-am gandit, doar e preot.
Se pregatea sa plece cand am strigat din capul scarilor, sperand sa obtin cateva raspunsuri temerilor mele. L-am condus in dormitorul meu si nu stiam cum sa incep, ma fastaceam, doar nu auzi oricand asa ceva. El a inteles si m-a intrebat daca vreau sa ma spovedesc, era mai usor.
-Da, va rog parinte. Stiti, o prietena are o... e deosebita. Vede niste lucruri, mai clar, spirite ratacite, neimpacate, care o hartuiesc. Dar asta nu e tot, din contra e cel mai simplu lucru. Tatal ei avea acelasi dar, doar ca, odata cu moartea sa, s-a nascut un spirit rau, malefic, iar Marina i-a mostenit aceasta povara. Acum, monstrul asta, daca o va lua cu el poate sa capete si trup material. Se poate naste. Ne-a atacat pe amandoi, desi eu nu pot vedea nimic, nu am cum s-o apar! Si asta ma innebuneste!
-Daca te-a atacat pe tine, inseamna ca deja se simte amenintat de tine! Poate stii ceva sau ai un rol in tot ritualul acesta!
-Ce-as putea face? Nu-l pot vedea...
-Dar te-a atins; l-ai vazut!
-In vis!
-Da, dar l-ai vazut! Cum arata?
-Era Marina.
-Inseamna ca ia chipul ei, ca se apara de tine,sa nu poti riposta.
-Nu inteleg nimic.
-In calea lui nu e Marina, pe ea o omoara cat ai clipi, daca a aruncat-o asa de sus! Tu esti piedica lui!
-Dar de unde stiti ca a aruncat-o?
-Eram chiar in spatele vostru, iar tu, cand ai vazut-o ai oprit impactul, la timp, pentru ca altfel o zdrobea!
-Dar oare ce crede el ca pot face?
-Pai, tu ai sa-l opresti. Tu esti cel pe care il cauta, tu o sa traiesti si dupa moarte pentru ea.
-De unde stiti dumneavoastra cine sunt eu?
-Nu stiu, dar tu ma cunosti, ai venit pana jos sa ma vezi, pentru ca erai sigur ca am un raspuns! Raspunsul il ai tu, iar eu abia acum pot sa te ajut.
-Nu mai inteleg nimic.
-Asculta bine, nu te speria de nimic, pentru ca tu esti mai puternic ca el, tu esti cel care va face sacrificiul pentru care Marina va trai si va ajuta sa se umple Casa Sufletelor. In momentul in care aceasta se goleste, se naste un astfel de monstru. Casa e goala pentru ca sufletele sunt razvratite, suparate , razbunatoare. Asta a facut el, le-a inrait, iar in Casa nu intra decat acelea care se impaca cu sine, pure. Rolul Marinei este de ai ajuta sa se purifice, sa ierte. Doar asa ni se nasc copiii,altfel toti vor fi nascuti morti si nu va exista decat o lume:cea a Celor Morti. Cand in Casa sunt suflete, vei auzi randunelele cantand! Acum nu canta nici una, din contra nu mai traieste nici una.
-Si-atunci, eu, ce trebuie sa fac?
-O sa stii la momentul potrivit.
S-a ridicat incet si a plecat. Vroiam sa-l opresc pentru ca ma suparase groaznic, nu ma ajutase deloc. Ma lasa singur, cu un demon. Mama se bucurase totusi ca discutasem cu el. Era usurata si credea ca totul s-a sfarsit, dar era linistea dinaintea furtunii. Trecusera cateva oare bune, se apropia de miezul noptii cand am adormit.
-Razvan!
Va urma...