Viata Dubla

[L'pti.chat]

+18

Buna ! Poate vi se pare cunoscut titlul, deoarece povestea a mai fost inca o data postata, insa nu am contninuat-o [ lipsa de inspiratie ] si pe langa asta , s-au pierdut din posturi . Asa ca , am decis sa o postez din nou , intr-o noua varianta , putin modificata [ din cate tin eu minte, "lucram" cu numele Ale si Alin . Ei bine , ele s-au transformat in Clara si Alex, pentru ca nu-mi mai placeau cele vechi ] . Cred ca asta e tot ce am avut de spus . Am aici primul capitol . Astept critici, pentru ca vreau sa devin o "scriitoare" mai buna , insa as vrea ca acestea sa fie totusi contructive [ fara ceva de genul "ficul tau e naspa" ]

Viata dubla

Am ales sa joc pe doua fronturi ,
Sa am sanse duble de a fi ranita...

Iubesc aceasta tara,
Gradinile sale, istoria sa, monumentele sale...
Simt ca fac parte din ea,
Ca parte din sufletul meu va ramane mereu aici...

Capitolul 1

~ Ma prinde de talie cu o vaga intentie de a ma strange in brate, dar nu o face, ca si cum constiinta l-ar mustra. Un fior rece imi cuprinde tot corpul , coborand incet , electrocutandu-ma continuu , pierzandu-se in buricurile degetelor. Timpul stagneaza , totul ingheata , doar eu si gandurile mele ramanem vii.Visez clipe de neuitat alaturi de el , simt ca obrajii mi se inrosesc din ce in ce mai mult in timp ce mintea mea inca viseaza la saruturile sale , la repsiratia sa, la ochii sai .
Ma uit in oglinda , nu am curajul sa-mi intorc privirea . Ochii negri ai brunetului ma privesc , in timp ce mainile sale timizi imi incatuseaza gentil talia . Fara sa vreau , ma trezesc la realitate , totul se spulbera , revin la normal , dar gandurile mele ramn vii , acolo undeva acsunse , bantuindu-ma continuu. ~

Intuneric , insa nu din cauza draperiilor , ci datorita orei tarzii . De ce nu dorm la ora 3 dimineata ? Meditez , ma gandesc incontinuu la gestul ce mi-a tulburat noptile de cand el m-a vrajit ... O singura privire , un singur gest au fost deajuns pentru ca viata mea sa fie data peste cap.

Deschid ochii incet , ca si cum mi-ar fi frica de ce urma sa vad . Dupa o scurta privire prin incapere , realizez ca sunt acasa , in camera ce ma gazduieste de cincisprezece ani . Ma ridic incet din pat , cu pasi mici , ce-mi tradeaza starea , ma indrept spre o diploma ce atarna pe perete. Cu fiecare pas , cu fiecare secunda ce trece si ma aproprii de ea , simt cum intru din nou in acea atmosfera , cum ma intorc in trecut .

- Aveam doar 10 ani ...

Cand am castigat primul concurs de patinaj , continui eu in gand , ca si cum nu as vrea sa deranjez pe cineva . Pare imposibil ca la acea varsta sa ai o ambitie de fier , ce te ajuta sa ajungi acolo unde vrei cu adevarat sa fii. Eu am vrut sa fiu deasupra lor , am reusit , dar am renuntat , intr-un acces de prostie . Inca nu-mi pot da seama care a fost adevaratul motiv . Poate lipsa prietenilor , sau cel mai probabil invidia ce m-a inconjurat cat timp am practicat acest minunat sport .

In liniste , ma intorc pe calcaie indreptandu-ma spre petecul de material textil ce acopera o parte din podeaua camerei mele si incep sa fac cateva exercitii de mobilitate . Spre surpriza mea , marea patinatoare Adeline Martineau nu mai este in forma . Proasta prezentare , asa-i ?Sa incerc din nou . Adeline Martineau sau Ella . De ce doua nume ? Sunt pe jumatate de origine franceza , mai exact mama e o fosta balerina ce a locuit in Strasburg , unde acum tata are o afacere si ea ocupa locul unei secretare , sau ceva de genul . In ciuda firmei de origine franceza , cei doi s-au hotarat ca e mai bine sa se intoarca in Romania . Sincera sa fiu , mi se pare o decizie proasta, comparand nivelurile de trai din cele doua tari .

Ma intorc la antrenament , lasandu-mi mana sa-mi cerceteze pe rand picioarele zvelte. Nu dupa mult timp , ma plictisesc de nereusita mea , asa ca ma intorc in pat . Privindu-ma , sunt mandra de aspectul meu fizic , insa atitudinea si repuatia care mi-am format-o la liceu lasa de dorit . Mereu am dispretuit oamenii care minteau , care deveneau lingusitori cand situatia le-o impunea . Prin urmare , m-am lipsit de astfel de "calitati" , devenind o persoana mult prea directa , replicile mele sincere fiind cele mai multe ori mult prea acide pentru a fi inghitite de interlocutori . O singura persoana mi-a ramas alaturi , o fata care a reusit sa treaca de reputia mea , de masca sub care mi-am ascuns adevarata fata. Clara ... Numele sau imi provoaca o stare de bine , parca potrivindu-se cu personalitatea ei ... atat de blanda . O iubesc , ca pe o sora , una care plange alaturi de mine dar care imi inmulteste momentele de bucurie. As putea spune c-o invidiez , deoarece nu ar avea vreun sens sa spun ca n-o mai fac . Pentru ce ? Calmul sau , buna sa dispozitie , caracterul sau care era total diferit de-al meu . Prietenia noastra e dovada vie a zicalei „ Extremele se atrag”.

Ati putea spune ca am viata perfecta , stare materiala buna , o prietena alaturi de mine , doi parinti extraordinari , dar nu e chiar asa. Nu e usor sa nu ai un umar parintesc pe care sa plangi , sa nu primesti un sfat atunci cand e nevoie , sa fii mereu catalogata ca o fitoasa , chiar daca asemenea comportament nu se regaeste in caracterul tau . Da , le duc dorul parintilor mei , insa nu-i invinovatesc pentru asta , a fost alegerea mea. Am refuzat oportuniatatea de a merge la un liceu francez pentru a fi alaturi de ei , ca si cum as fi stiut ca voi incepe sa-l vad pe Alex cu alti ochi . Ma gandesc la verisorul meu ca la posibil iubit , chiar daca constiinta ma mustra in mereu . Majoritatea m-ati catalogat deja , multi dintre voi imi spuneti sa-mi urmez inima , dar eu ? Eu ce am de zis?