Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Iluzii [+16 / +18]

#35
Îmi scuzaţi întârzierea, but cu şcoala e mai greu să scriem şi stuff like that.
Oricum acest post este extra, am venit cu un capitol EXTRA: acesta este din perspectiva lui Beatriz , surioara lui Takumi. Sper totuşi să vă placă, am zis să văd dăm şi o porţie din cuplul Bibi x Jack . Sper să vă placă , am încercat să scriu cât mai ok :]].
Anyway, aştept comentariile şi părerile voastre.
Till then enjoy ză extra chapter.

[center]
Capitol Extra - Povestirea lui Bibi.

[/center]

- Oh , mamă. Nu ai terminat cu medicamentele astea? Dă-le aici !
Am pus cutiile cu medicamente într-o pungă şi am chemat una dintre menajere pentru a le arunca la gunoi. M-am întors lângă mama mea care stătea pe pat, privind în vid cu aceaşi carte lângă ea, ca întotdeauna. Nu o deschisese azi, mă întrebam dacă e fericită doar să o privească. Mamă.
- Unde e mătuşa? Nu îmi vine să cred că eşti singură. Of ! Am zis punându-mă lângă ea şi îmbrăţişând-o. Atunci i-am simţit lacrimile căzându-i şi suspinând. Acelaşi lucru întotdeauna; de aceea nu vroiam să plec de lângă ea , dar deja o făcusem. Nu îmi plăcea, dar altfel... Cel mai probabil, aş fi ajuns la fel ca ea. Nu vroiam. I-am şters lacrimile însă acelea continuau să curgă.
- Nu mai plânge mamă...
- Nu pot... Nu pot...
Ăsta era singurul lucru pe care mi-l spunea când plângea. Se elibera doar în faţa mea, şi încă nu înţelegeam de ce. Mă bucuram totuşi că nu o făcea în faţa lui Takumi, probabil acela s-ar fi simţit atât de vinovat... Pentru moartea tatălui nostru şi probabil şi pentru durerea mamei. Ştiu că ar fi făcut-o, era în firea lui. Nu aveam de gând să îi spun, de aceea o consolam eu. În fond, eu eram fiica ei.
Trecuseră deja trei ore de când stăteam aici şi douăzeci de minute de când mama plângea. S-a oprit brusc când a auzit nişte zgomote venite de jos. Lacrimile nu mai curgeau. Sosise mătuşa , mă întrebam unde fusese.
- Beatriz... du-te, ai şi tu viaţa ta. Nu mai sta pe lângă mine, că aşa nu o să faci nimic. Du-te!
Mda, adevărul e că aşa îmi zicea întotdeauna, această mamă egoistă care mă suna întotdeauna când era deprimată şi mă ruga să îi ţin companie. O mamă care îi fură dorinţa fiicei de libertate, totuşi nu o puteam condamna . Ochii ei atât de trişti aruncaţi parcă într-un abis, nu mai simţeau nimic decât tristeţe, sentimente negre. Mi se rupea sufletul când îi priveam faţa ridată şi neglijent îngrijită, mâinile tot mai slabe şi puternice doar pentru acea carte, mă bucuram totuşi că exista şi aceea. Am sărutat-o pe frunte.
- Nu mai lua medicamentele alea ori o să îi spun lui Takumi, ok? Ştii că îţi fac rău. Am mângâiat-o pe obraz. Ai grijă de tine.
- Nu... Nu îi spune ... A mai vărsat o lacrimă.
- Atunci nu mai lua acele chestii.
Am plecat neputând să îi mai arunc o altă uitătură, ştiam că mă urmăreşte cu acei ochi negri . . . Am vrut să şterg imaginea aceea sfâşietoare din minte, era cam greu.
Am coborât scările salutând-o pe mătuşa mea , era o femeie cam de talia mamei mele cu părul vopsit, o culoare ciocolatie – cred că era , ochii căprui, mai deschişi ca ai mamei şi cu faţa la fel de ridată. Văduvă şi totuşi avea un zâmbet comercial pe faţă – îl urma. Niciodată nu îşi exprima sentimentele rele. Am ieşit din vilă înainte să mă lovească acel sentiment dureros care îmi spunea că şi eu voi ajunge aşa într-o zi. Eu nu vroiam, nu singurătate. Instantaneu m-am gândit la Jack. . . Am încercat să nu mă pierd prea tare în vise. Era adevărat că în ultima vreme petreceam o mulţime de timp cu el ; chiar era adevărat. Pentru că se săturase de toate fetele uşoare şi de toate aventurile lui, i se părea chiar stupid , plus faptul că ai lui vroiau să îl căsătorească cu o tipă pentru a finaliza nu ştiu ce afacere. Mă bucuram că se rezolvase problema asta, nu aveam chef să îl văd cu o altă femeie. Mda, gelozia. Şi totuşi, deşi era aproape de mine... Nu mă vedea decât ca şi Bibi. Bibi surioara mai mică a lui Takumi, prietenul lui cel mai bun care , este de datoria lui, să o apare şi iubească. Poate tot ca o soră mai mică, sau cea mai bună prietenă. Sau doar Bibi dar niciodată o femeie. Ah , era trist. Şi mă bucuram , chiar şi aşa. Era cu mine şi lângă mine, niciodată cu altcineva. Ştiu că eram egoistă dar îl vroiam doar pentru mine, chiar şi în stadiul ăsta.
Am oftat când am realizat că stăteam în faţa maşinii, uitându-mă. Am urcat în BMW – ul meu roşu şi am pornit . Drumul până la apartament mi s-a părut destul de scurt, poate pentru că mintea mea era cu adevărat în altă parte. Era deja târziu când ajunsesem, pe înserate aşa că am decis să îi dau un mesaj lui Takumi să îl informez că am trecut pe la mama. El nu ştia câte probleme avea şi cât de încăpăţânată era, dar era mai bine aşa , în fond s-ar fi îngrijorat degeaba . După ce am făcut asta am decis să iau ceva mai lejer pe mine . Purtam o rochie scurtă până pe deasupra genunchilor , de culoare albă cu nişte floricele roşi şi o pereche de sandale cu aceleaşi culori îmbinate. Părul meu era desprins, căzându-mi pe umeri până în jurul şoldurilor. Am pus sandalele la locul lor , la fel şi rochia şi mi-am desprins agrafele din păr. Am luat o pereche de pantaloni scurţi cu care mai obişnuiam să dorm, câteodată şi un maieu lejer , fără sutien sau altceva.
Bucătăria arăta impecabil, ca întotdeauna. Adoram să gătesc. Am decis să îmi pregătesc ceva de mâncare şi să văd un film – sau ceva asemănător. Am luat ingredientele pentru o salată şi aveam de gând să îmi fac , simplu, cartofi prăjiţi şi cărniţă prăjită. Eram stresată de obicei să nu mă îngraj aşa că nu mâncam cine ştie ce, dar de la o vreme mâncam tot felul de mâncăruri şi nu mă îngrăşam – poate din cauza exerciţiilor zilnice şi a metabolismului, în orice caz , adoram să mănânc.
În timp ce pregăteam asta, am auzit soneria uşii sunând, de trei ori consecutiv. Aproape nervos. Am chicotit şi am mers să văd cine e. Probabil acelaşi vecin rătutit care nu mai are zahăr, lapte, ouă sau eu mai ştiu ce . Deşi probabil era doar un pretext să mă vadă, era simpatic. Am deschis uşa şi l-am văzut pe Jack , zâmbind. Am roşit, sau aşa cred pentru că îmi simţeam obrajii arşi. L-am poftit înăuntru .
- Bună Bibi, scuze că am dat buzna. Mi-a întins o garoafă , probabil ca şi „ scuze ” . Am acceptat-o şi l-am pupat pe obraz. Am simţit un fel de tristeţe pe chipul lui şi zâmbetul acela imperfect. Nu era al lui, nu zâmbetul pe care îl adoram atât de mult.
- Jack, intră. Ştii doar că nu mă deranjezi. Ăh, făceam ceva de mâncare. Rămâi la cină?
Am încercat să nu par prea emoţionată sau ceva de genul, ar fi trebuit să fiu obişnuită cu prezenţa lui dar inima mea bătea ca ... Ca ceva foarte rapid care nu vroia să încetinească. Nu găseam comparaţie.
- Desigur . Dacă e vorba de ceva ce faci tu, evident.
Am râs.
- Sunt doar cartofi şi carne prăjită , plus nişte salată.
A zâmbit şi el. Ceva mai bine ca data trecută. După ce am terminat de pregătit în bucătărie, am aşezat să mâncăm. Era neobişnuit de tăcut azi, de obicei vorbeam despre multe lucruri. Nu era neobişnuit să vină la ore d-astea şi să plece târziu. Şi nu se întâmpla nimic. Mi-am reprimat acest gând.
- Bun . Te subestimezi, chiar ÅŸi ceva simplu faci delicios.
Am chicotit, mereu îmi făcea complimente.
- Mda, mersi, linguşitorule. Am făcut o pauză înainte să continui. Deja terminasem de mâncat şi ne aşezasem în sufragerie la tv, dar aveam impresia că niciunul nu urmărea imaginile din ecran. Ce s-a întâmplat? Adică... scuze că mă bag în treburile tale dar.. Pari foarte trist.
L-am văzut tresărind uşor şi s-a apropiat de mine, privindu-mă. Ochii aceia cărui mă înnebuneau, te rog păstrează distanţa, nu ştiu cum o să reacţionez. Tremuram.
- Mă cunoşti mai bine decât credeam. M-au călcat pe nervi ăia de acasă, şi nu vroiam să merg în altă parte decât la tine. Mă simt vinovat, mereu când am nevoie de consolare tot la tine ajung. De asta sunt trist, sunt prea egoist. Îmi pare rău că mereu te deranjez şi nu te las să ai o viaţă. Sunt chair cel mai rău din câte pot exista.
I-am prins faţa în mâini. Eu eram egoistă aici, pentru că adoram să vină la mine şi să nu meargă la altcineva. Dar nu vroiam să îi zic asta, îl iubeam. Şi cât îl mai iubeam.
- Ştii bine că nu mă deranjezi. Eu te iubesc mult , Jack. Şi ştii foarte bine că nu îmi deranjezi niciun eveniment din viaţă . Tu eşti singurul meu eveniment aş fi vrut să adaug.
A pufnit, părând nervos. S-a ridicat de pe canapea , adresându-mi o privire dură. Ah, adorabil. Am încercat să nu mă pierd.
- Da , ştiu. De asta.. Pentru că profit , şi nici nu mai ştiu dacă te pot vedea ca pe o prietenă. Sunt un monstru, cel mai rău care poate exista.
Atunci am realizat că pantalonii mei erau cu adevărat prea scurţi şi că sânii mei se cunoşteau prin acel maieu alb. Am roşit la cuvintele lui şi aş fi vrut să îi spun cât de mult vroiam să mă vadă ca şi o femeie. Am tăcut, prea ruşinată de gândurile mele şi i-am auzit paşii îndepărtându-se. Probabil spre ieşire. Am fugit către el, aruncând la o parte alte sentimente de ruşine şi laşitate şi i-am înconjurat abdomenul cu mâinile. Mi-am proptit capul de spatele lui. Nu vroiam să plece, cât de stupid reacţionam. Urma probabil să râdă de mine sau să mă considere o paraşută ca pe celelalte femei . Dar el.. El s-a întors către mine. Plângeam, oare de când? M-a îmbrăţişat.
- Te plac. Te plac prea mult, şi nu ştiu de când s-a întâmplat asta. Îmi pare rău, dar eşti al dracului de provocatoare şi frumoasă – şi nici măcar nu eşti ca orice uşuratică cu câte am fost. Atât de diferită că îmi e frică să te ating.
Ăh. Am rămas fără cuvinte... Pentru că eu am crezut că tot ce sunt pentru el .. era doar o biată prietenă.
- Te iubesc Jack... Dintotdeauna am făcut-o. Îmi pare rău, dar nu te iubesc ca amic... Mai mult de atât .. Îmi pare rău.
Am încercat să fac să sune asta cât mai clar dar lacrimile nu se opreau. Mi-era teamă să îl privesc dar atunci mi-a ridicat faţa în mâinile sale şi m-a sărutat. Buzele noastre s-au unit iar eu nu am mai dorit să plâng.
- Beatriz, nu vrei să fi prietena mea? Promit să nu mă port cu tine.. Cum m-am purtat cu altele. Eşti prea preţioasă. A oftat, parcă vinovat că mă ţinea în braţe.
Mi-am înfăşurat mâinile pe gâtul lui , îmbrăţişându-l . I-am şoptit la ureche .
- Vreau !
Viaţa e atât de frumoasă uneori.



Răspunsuri în acest subiect
Iluzii [+16 / +18] - de Denny - 16-09-2009, 03:05 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de Amelia_Angel_Devil - 28-09-2009, 10:20 AM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de Teh2 - 24-10-2009, 01:55 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de Jurebow - 31-10-2009, 11:25 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de Jurebow - 01-11-2009, 01:11 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de Sukisyo - 03-11-2009, 11:44 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de Jurebow - 04-11-2009, 01:51 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de cathy*angel - 08-11-2009, 09:14 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de cathy*angel - 12-11-2009, 01:24 AM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de cathy*angel - 06-12-2009, 12:54 AM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de cathy*angel - 07-12-2009, 06:31 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de cathy*angel - 11-12-2009, 09:53 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de cathy*angel - 15-12-2009, 12:28 AM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de cathy*angel - 15-12-2009, 03:56 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de cathy*angel - 17-12-2009, 12:48 AM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de Fantasy - 23-12-2009, 01:51 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de Fantasy - 23-12-2009, 09:30 PM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de kid with gun - 26-12-2009, 04:02 AM
RE: Iluzii [+16...+18] *by Denny and Teh* - de Fantasy - 31-12-2009, 04:31 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Iluzii! Funky_Punky 1 2.551 22-12-2009, 11:45 PM
Ultimul răspuns: Funky_Punky
  Iluzii de lumina [done] lala11 1 2.679 13-09-2008, 04:48 PM
Ultimul răspuns: denisa
  Iluzii adolescentine [+16] Mystique92 10 7.420 14-07-2008, 06:05 PM
Ultimul răspuns: Miharu


Utilizatori care citesc acest subiect: