Love In Silence

[Verrine]

Capitolul XX:”Mosul” e ciudat! Noi descoperiri…

Dar, nu am apucat sa spun motivul intarzierii noastre, deoarece Kazekagele mi-o luase inainte si imi puse o serie de intrebari destul de… directe si ciudate:
-Cum va permiteti sa intarziati? Voi stiti in fata cui stati? Credeti ca eu sunt orice om beat de pe strada ca sa va permiteti sa intarziati o zi intreaga?!?
“Da morocanos mai e… mai ceva decat Tsuande!” imi spun in gand, in timp ce incerc sa gasesc niste explicatii… Naruto déjà fierbea si ii venea sa ii spuna vreo doua, insa Sasuke avea grija sa-i tina gura inchisa. Acum, pentru ca au urmat si cateva momente de liniste, cand Kazekagele mi-a dat prilejul de a ma apara… incep si eu sa scornesc ceva:
-Ne pare rau pentru intarziere! Dar pe drum am fost atacati de doua grupe de ninja! Au fost foarte periculosi… de abea am scapat cu viata!
-Sakura! Nu te purta asa frumos cu mosul asta care se crede cine stie cine! Pana si bunica Tsunade e mai calma decat el! zise Naruto, care abea scapase de pumnii lui Sasuke.
-Baiate, si tu ma rog cine te crezi de vorbesti asa cu un Kazekage?
-Sunt Naruto Uzumaki, si intr-o zi voi devein hokage! Unul de o mie de ori mai bun decat ai fost tu toata viata! Nici macar nu stii sa vorbesti cu niste…
-Ne scuzati pentru comportamentul lui Naruto, doar ca din cate vedeti… duce lipsa de creier si vorbeste gura fara el. Ne cerem scuze inca odata… intervin eu pentru al mai calma pe morocanosul ala…
-Am inteles ca sunteti 4… unde va este coechipierul?
Naruto din nou se pregatea sa spuna o tampenie… dar de data aceasta Sasuke a intervenit, pentru a preveni o alta cearta inutila care cine stie unde ne-ar fi dus.
-A murit in lupta…
-Bine atunci! Perfect! Mai bine de atat nu se putea! Dati-mi odata pergamentul si dispareti din fata mea!
I-am inmanat asadar acest vestit pergament, dupa care am plecat. Eram cam derutata… Nu am inteles de ce s-a bucurat pentru “moartea” coechipierului nostru. Kazekagele nu avea de unde sa stie ca Gaara este cu noi, adica pur si simplu nu avea cum! In acest timp, Naruto era foarte nervos din cauza comportamentului acelui “mos”, dupa cum ii spunea el. In schimb, Sasuke nu spunea nimic, mergea cu privirea in pamant fara ca macar sa-I dea atentie blondului.
Cand am iesit din cladire, cel care ne astepta era Gaara. Ne-a intrebat cum a fost intalnirea cu renumitul Kazekage, la care Naruto a inceput sa se revolte.Blondul i-a povestit tot roscatului, cu lux de amanunte, fara sa uite nici macar un detaliu. Si pe langa asta mai spunea din cand in cand, ca el o sa fie un hokage de 1000 de ori mai bun ca el si alte chestii de genu. Roscatul nu spunea nimic, doar ii asculta criticile lui Naruto.
Din nou ametisem, de data aceasta nu mai avea mult si cadeam jos din picioare. Niciodata nu am mai fost asa de epuizata... Insa, incercam sa ma tin pe picioare, fara a le da celorlalti de banuit ca m-as simti chiar asa de rau. Nu era usor, din contra! In acest moment tot ce imi doream era sa ajung mai repede undeva ca sa ma pot odihni.
Am mai mers in decurs de 15 minute, pana cand Gaara se opreste in fata unei case. “Insfarsit!”. Acum ma simteam mai bine gandindu-ma ca am ajuns. Fara sa ne faca alte introduceri, roscatul intra in casa, facandu-ne semn sa venim si noi. La prima vedere locuinta lui arata bine. Prima data intrai intr-un hol, unde se afla un cuier si o noptiera, prafuite si de o culoare asemanataoare cu cea a pamantului. Pe peretii de un galben pal, se puteau observa cateva tablouri de bun gust. Ambele erau niste picturi, unul reflectand o padure cu multi copaci verzi, in mijlocul carora se afla o banca, iar celalalt reprezenta poarta orasului. Dupa ce am traversat acest hol, am intrat intr-o camera vopsita in intregime intr-un albastru deschis, unde se afla de asemenea o canapea, cateva tablouri si o masa din lemn.
Insa, acum Gaara a inceput sa ne explice cum o sa stam:
-La etajul urmator sunt trei camera. Doua pe partea stanga si una pe cea dreapta. Naruto tu vei dormi in prima camera de pe stanga, Sasuke tu in a doua. Sakura va sta in cea de pe partea dreapta.
Nimeni nu a avut nimic de comentat. Dupa ce am urcat scarile, am ajuns asadar la primul etaj al casei. Nu am mai dat importanta la cum arata acesta, si am intrat in camera aveam sa dorm. Primul lucru care l-am facut a fost acela de a ma aseza in pat, si abea apoi am analizat camera. Peretii erau de un vernil inchis si podeaua din lemn, la fel ca si in celelalte camere. Patul avea o perna asa de moale si o patura de o culoare asemanatoare cu peretii. Se pare ca aceasta camera a apartinut cuiva caruia ii placea mult culoarea verde. Langa pat, era o noptiera unde se afla o poza ce mi-a trezit atentia. Am laut-o in mana si am analizat-o timp de cateva secunde. In ea se aflau trei persoane: o femeia cu parul negru, inalta si cu ochii albastri, un barbat cu parul argintiu si ciufulit care tinea in brate un bebelus. M-am mai uitat odata la acea fotografie, apoi am pus-o la loc. Imediat dupa asta, pe usa a intrat Gaara, care avea o figura destul de trista. Nu a spus nimic, doar s-a indreptat spre fereasta. A stat asa timp de vreo 5 minunte, apoi ma intreba:
-Nu a mers prea bine cu Kazekagele, nu-i asa?
-Pai nu prea… era asa de tafnos. Nu seamana deloc cu tine.
Gaara nu a spus nimic… in schimb avea privirea atintita spre fereastra…privea ceva. Nu stiu exact ce era, nu prea se putea observa din pat, insa parca nu m-as fi ridicat ca sa vad la ce se uita roscatul cu un asa mare interes. Oricum, am incercat sa schimb subiectul discutiei, intrebandu-l ceva ce mi-a trezit cateva semne de intrebare:
-Gaara, dar de ce sunt trei camere? Adica nu locuiesti doar tu aici?
Roscatul a ezitat cateva momente… era nehotarat, nestiind ce raspuns sa-mi dea. Insa… dupa cateva cugetari care le facuse… imi spuse:
-Erau camerele surorii si fratelui meu….Dar… au murit intr-o lupta pentru a salva satul…
-Scuze… nu as fi intrebat daca stiam despre ce e vorba.
Nu stiu cum de fac mereu sa-l intreb toate chestiile care pe el il deranjeaza.Oh… chiar imi pare rau pentru roscat. A avut o viata asa de groaznica… Acum, insa, am sa-i mai pun o ultima intrebare care sunt sigura ca nu are nici o legatura cu viata lui:
-Inca ceva… De ce mai intrebat atunci ce cred eu despre modul cum ma vede pe mine Sasuke?
Au urmat cateva minute de tacere… Nimeni nu spunea absolute nimic. Eu ma gandeam la ceea ce ar fi posibil sa imi spuna… nu-mi placea cand ma tinea in suspans. Oricum, raspunsul lui nu intarzie sa apara:
-Parca spuneai ca esti obosita…
Si zicand asta, se intoarse spre mine, fixandu-ma cateva minute din priviri, apoi facu un pas inapoi… Ce ciudat… Oare ce avea de cand sa faca? Dar, roscatul nu a mai spus nimic, a inchis ochii, lasandu-ma sa-I vad machiajul perfect conturat dupa forma ochilor, si apoi disparu intr-un nor de fum.
Fara a da prea mare importanta acestui incident, inchid ochii si incerc sa adorm, gandindu-ma la tot ce am facut in aceasta misiune. Toate imaginile care le aveam in cap apartineau in mod special momentelor cand vorbeam cu Gaara, printre care erau strecurate si privirile lui Sasuke. In minte mi se derula acea scena cand l-am imbratisat pe roscat… era asa de ciudat. Nici acum nu imi dau seama de ce am facut-o. Dar, dupa asta imi aduc aminte fiecare cuvant care l-a spus Sasuke… Naruto il acuza ca ar fi gelos… insa nu cred. A spus-o cu gura lui ca sunt o sclifosita. Incarcandu-mi memoria cu toate tampeniile astea, in scurt timp am adormit…

Capitolul XXI: Lacrimi… tristete…Si un idiot!

-Nu pleca... te rog…Te rog sa nu mori! Tin prea mult la tine ca sa renunt acum!
Toate aceste cuvinte care erau invaluite de o tristete atat de sumbra, dar de o sinceritate nemarginita, erau adresate unui baiat caruia nu ii puteam distinge exact trasaturile fetei … In acel intuneric profund tot ce puteam vedea era zapada alba, de o acuratete uimitoare, ce stralucea in singura raza de soare, dar care acum era patata, incet, incet…cu sangele trupului sau… Cu fiecare secunda care trecea, neaua capata o culoare tot mai rosiatica, iar chipul lui era stropit cu lacrimile ce curgeau necontenit din ochii mei care erau ingroziti de ceea ce vedeau. Puteam sa-l simt cum se stinge… cum paraseste lumea… “ Nu pleca! O sa te urasc toata viata daca mori si ma lasi singura! Te rog… nu muri!!”. Sufletul lui era asa de firav in fata mortii… Se putea destrama imediat, lasand in urma doar niste amintiri vagi… care nu erau intotdeauna conturate… Unele erau doar niste sentimente care pur si simplu existau in sufletul lui, dar care erau neintelese de ratiunea mintii, asa ca acel contur nu mai exista…
El era ca un drog pentru mine… Inima mea avea nevoie de el… de chipul sau… de ochii lui. Chiar daca nu ii puteam distinge chipul, stiam cine este acolo… doar ca, constiinta nu ma lasa sa-mi amintesc… Insa plangeam,plangeam… cu lacrimi amare “ De ce… De ce imi faci asta? De ce ma chinui? De ce nu te intorci?” Cel mai tare ma durea ca nu puteam sa-l ajut, simteam cum mintea mea innebunea cu fiecare secunda in care ii priveam trupul patat de propriul sau sange... Inima mi se sfarma in mii de bucati, lasand in urma doar o vaga umbra a sentimentelor ce le purtam pentru el. Il vedeam cum moare, cum se stinge iar eu nu puteam face nimic! Nu il puteam ajuta... De ce? De ce trebuie sa-l vad chinuindu-se? Mi-as fi dat si viata, numai pentru al salva… Pur si simplu nu ma pot impaca cu gandul ca restul vietii o sa mi-o petrec departe de el…departe de privirea lui, departe de cel care m-a invatat cu adevarat sensul vietii… sensul iubirii, al dragostei.
Cineva… statea in spatele meu… Ma privea cum incercam sa ma lupt cu moartea, sa ma impotrivesc ei… Dar nu ma ajuta, doar ma privea cu o oarecare indiferenta, de parca nu ar vedea cum in fata lui moare o persoana… Mi-as fi dorit sa-I vad chipul, insa eram paralizata in acel loc… Vroaim sa vad ce om poate avea sufletul atat de negru incat sa stea sa priveasca cum in fata lui o persoana nevinovata da o batalia decisiva…
Inca mai plang, lacrimele inca se mai scurg pe chipul baiatului. Acesta cu greu mai respira… In interiorul sau se da o lupta care va da verdictul final… Acum sufletul sau se afla intre viata si moarte… acel loc unde te lupti cu ultimele puteri ca sa supravietuiesti, de cele mai multe ori dand gresi…
In lipesc capul de pieptul sau…Inima lui se afla la un pas de moarte… Nimic nu o mai poate tine pentru mult timp in viata… Sufletul sau si-a sfarsit calatoria pe pamant…Acum se indreapta spre locul de veci, acolo unde isi are locul… Stau zeci de secunde in acea pozitie, fara a face vreo miscare… Inima lui se aude tot mai rar si tot mai incet… Inca il rog sa ramana… dar pur si simplu nu vrea sa ma asculte, vrea sa ma vada suferind… Se opreste! Totul se opreste… Inima a incetat sa mai bata, sufletul a calcat pragul mortii, iar dragostea mea s-a sfarmat, e distrusa… Nimic nu mai poate repara aceste lucruri…Tot ce mai am de la el e acel sentiment… pe care nu il voi mai simti niciodata… Simt cum viata se sfarseste odata cu aceste sentimente ce ard in mine…
Ce se intampla? Acela care statea in spatele meu ma ia in brate… Ii pot simti caldura ce este emanate de propriul sau corp… Este asa de cald… iar eu asa de rece… Din nou corpul cald se intalneste cu cel rece…
-Sakura trezestete! Sakura, Sakura!
Deschid cu greu ochii…Abia puteam distinge silueta din fata mea… Tot ce imi era mai clar era culoarea parului, de un negru inchis… In care ma pierdeam si ma facea sa ma reintorc printre propriile mele ganduri…
-A fost doar un cosmar… Totul e bine…
Inca nu constat ca m-am trezit… Ma aflu la marginea realitatii, cuprinsa inca de fantezia gandurilor mele…Il vad pe baiat in balta de sange… fara suflare… Plang, mii de lacrimi in invadeaza chipul, scotand in evidenta acel verde smaraldiu al ochilor mei. “ A murit…m-a parasit…” Acest gand imi rasunau ca un ecou in mintea ce era desprinsa de adevarata realitate a lucrurilor… Dar ce se intampla? Toate gandurile mele sunt dintr-o data neclare… unele se pierd, altele se amesteca fara ca macar sa capete vreun sens… Un cutremur ma invaluia.
-Sakura!!!
Dintr-o data ma trezesc! Cineva ma zgaltia, incercand sa ma trezeasca… Ochii mei erau indreptati spre patura vernil ce imi invelea in intregime trupul si pe care statea cineva… Imi indrept privirea spre acea persoana pentru ai putea vedea chipul… Era Sasuke!
-Ce… ce s-a intamplat?
-Ai avut un cosmar… asa ca te-am trezit deoarece parea destul de dureros din moment ce ai inceput sa… plangi… ultimul cuvant abea l-a putut rosti…
-Ce am… facut?
Brunetul nu a mai spus nimic, in schimb isi lasa privirea in jos, pentru ca aceasta sa nu se intalneasca cu a mea. Nu a mai apucat sa spuna nimic deoarece pe usa intra Gaara, care a fost uimit la vederea lui Sasuke…
-Am auzit niste strigate, s-a intamplat ceva?
-Nimic special… a avut Sakura un cosmar.
Si spunand asta, Sasuke disparu intr-un nor de fum, fara a-mi da vreo explicatie pentru motivul care se afla in camera mea.
Oricum, asta nu avea o importanta prea mare, ceea ce ma interesa pe mine e visul pe care l-am avut. A fost atat de ciudat, adica eu nu as spune asta niciodata, nici la parintii mei nu am folosit acele cuvinte. Ce persoana ar fi putut fi asa de speciala pentru mine, incat mi-as fi dat viata pentru ea? Intradevar un vis extrem de ciudat…
Insa, in acest timp, Gaara stia tot ce gandesc, asa ca era destul de interesat de visul pe care l-am avut, asa ca ma intreba:
-Ce vis ai avut?
-Unul ciudat…se facea ca cineva era pe moarte… nu am putut vedea cine este, insa… eram asa de distrusa din cauza ca era pe moarte… Spuneam niste lucruri atat de ciudate pe care nici in vise nu mi le imaginam ca o sa le zic.
-Poate ai avut o previziune…
-Nu cred in tampenii de genu… A fost un simplu cosmar.
Nu stiam exact ce a vrut Gaara sa spuna, adica ceva nu se leaga… Uff… baiatul asta devine din ce in ce mai ciudat… Uneori spune niste lucruri, de ma mir ca el le intelege. Acum, pentru ca acest cosmar a fost cat de cat elucidat, m-am gandit sa trec pe la Sasuke prin camera. Vroaim sa-I multumesc, dar in special sa stiu ce cauta el la mine in camera… Gaara, ca de obicei, se interesa de locul in care vroiam sa merg…
-La Sasuke… vreau sa-I multumesc pentru ca m-a trezit din acel cosmar…
-Eu te sfatuiesc sa nu te duci… nu o sa iasa bine…
-Ce… acum esti cumva si clar vazator si nu stiam eu?
Roscatul nu a mai spus nimic, in schimb eu am plecat din camera… Nu stiu nici eu de ce eram asa de curioasa… Camera brunetului era fata-n fata cu a mea, deci nu a fost prea greu sa ajung la ea. Am ciocanit la usa, iar cuvantul “ Intra!” nu a intarziat sa apara… Asadar, deschid usa… si patrund in camera acestuia, analizand fiecare lucru ce se afla acolo. Peretii erau de un mov pal, asemanator cu acea culoare a strugurilor tarzii ai toamnei. Spre deosebire de camera mea, aici se aflau doua noptiere, cate una la fiecare capat al patului... Podeaua era la fel ca in toata casa, din lemn… fara sa aibe vreao culoare anume… Langa patul pe care erau asezate doua perne si o patura de un albastru inchis, se afla o fereastra de unde puteai zari o parte a orasului… Cei drept, Sasuke avea o priveliste minunata…
-Ce cauti aici? ma intreba acesta, putin deranjat de prezenta mea.
-Am venit sa-ti multumesc… si sa te intreb ce cautai in camera mea… in toiul noptii.
-Am auzit ca tipai… asa ca am venit sa vad daca e totul in ordine…
-Parca spuneai ca sunt sclifosita si ca nu-ti pasa de mine…
Ce ciudat… De cat ii pasa lui de mine? Imi aduc foarte bine aminte ca mi-a spus ca sunt o “sclifosita” si ca nu-I pasa de mine… Nu vad de ce s-ar osteni sa ma ajute… Dar, chiar si asa, vreau sa vad ce-mi raspunde… Sunt foarte curioasa.
-Suntem o echipa din cate ai uitat…Dar daca nu-ti convine data viitoare nu ma mai bag… Il las pe Gaara… ultima propozitie o spuse parca pentru sine, dar spre nefericirea lui eu am auzit.
-Esti cumva gelos?… Stiu eu, poate Naruto nu e asa de tantalau, poate are dreptate…
Stiam prea bine ca nu e gelos… Insa avea ceva cu Gaara, ceva ce nu avea legatura cu mine. Sincer, cred ca prezenta roscatului nu prea era vazut cu ochi buni de catre brunet… Poate am sa-l intreb pe Gaara, e posibil sa stie el ceva… dar pana atunci sa vad ce imi spune Sasuke…
-Ti-am mai zis… nu sunt gelos! Nu am pe ce! Tu esti doar una dintre acele fete care sunt obsedate de felul cum arata…
-Doamne… dintre toate parerile pe asta o ai si tu! A naibii.. chiar crezi ca sunt asa? Dupa o saptamana in care am stat impreuna asta e parerea ta? Ca sunt al fel ca celelalte fete din sat?
Nu… acum chiar m-am enervat. Mai bine imi spunea ca sunt sclifosita, proasta , idioata… orice, dar nu sa ma jicneasca in asa fel… Adica eu am stat de la 6 ani si m-am antrenat fara sa-mi pese cum arata, fara sa dau vreo importanta infatisarii mele, si vine el acum marele inteligent si imi spune asta…
-Da esti la fel ca celalalte! Esti slaba la facut jutsuri asa ca te ascunzi dupa niste genjutsuri de prost gust!
-Da? Atunci cine crezi ca l-a omorat pe Raikagele din Satul Luminii? Tin sa te anunt ca sunt asasin, nu o fata plina de fite! Dar ce-mi mai bat eu capul cu tine? Esti doar un cub de gheata care nu stie altceva decat razbunare, razbunare si iar raz-bu-na-re!
Si sunand toate astea, ies din camera, trantind usa de cred ca s-a auzit in toata casa. Intru nervoasa la mine in camera, unde eram asteptata de catre Gaara… Roscatul nu parea deloc uimit de starea mea…

Capitolul XXII: Intalnirea, plina de onoare….

Si spunand toate astea, ies din camera, trantind usa care cred ca s-a auzit in toata casa. Intru nervoasa la mine in camera, unde eram asteptata de catre Gaara… Roscatul nu parea deloc uimit de starea mea… Ma asteptam sa-mi spuna “ Ti-am zis eu”, insa acesta nu schita nici un gest… Statea pe marginea ferestrei, urmarindu-mi fiecare miscare cu atentie si precizie, fara a-mi spune nimic. Probabil déjà stie ce s-a intamplat, asa ca nu m-am obosit sa-I dau detalii. Acesta, vazand ca devin din ce in ce mai nervoasa si ca nu vreau de nici o culoare sa ma calmez, imi spuse:
-Decat sa te consumi pentru un nimic, mai bine te-ai odihni deoarece maine trebuie sa plecam inapoi in sat.
-Gaara… tu nu mai putea intelege. Poate pentru tine este un fleac, dar pe mine chiar m-au ranit acele…
Dar roscatul nu m-a lasat sa-mi termin propozitia, deoarece intra peste mine si-mi spuse, cu o convingere uimitoare:
- Nu te-au ranit cuvintele, ci persoana care ti le-a spus…
Si spunand asta, disparu ca si pana acum, intr-un nor de fum, lasand in urma lui doar o dara de nisip, fara a da macar vreo explicatie spuselor sale. Il detestam cand facea asta… Dar,chiar si asa, avea dreptate… Mereu a avut si mereu va avea. E asa de ciudat, doar il urasc pe Uchiha, si mereu o voi face, si nu doar pentru ca este al naibii de enervant… Imi aduc acum aminte…

~*Flashback*~

Era toamna, copacii isi lepadau frunzele ingalbenite, lasand la vederea noastra niste crengi lungi, ce tremurau la atingerea vantului, lasand in urma doar un zgomot invechit. Ma aflam pe marginea unui lac, odihnindu-ma dupa antrenamentele grele ce le-am avut in acea zi. In timp ce priveam apa cristalina in care se reflectau cativa nori ai mantiei albastre, bunicul meu se apropie de mine, avand alaturi de el un baiat cu parul negru si ciufulit. Si acum imi aduc aminte spusele lui:
“Sakura, el este Sasuke…noul tau coleg de antrenamente”… Dupa care, urmau cuvintele brunetului, spuse cu atata gingasie, la urma carora adauga si un zambet razlet…
“ Ma bucur sa te cunosc! Tata mi-a vorbit multe despre tine… A spus ca esti o fata frumoasa. Vad ca a avut pe deplin dreptate!”
~*End Flashback*~

Cine ar fi crezut… Avea un suflet asa de bun. La antrenamente mai mereu zambea… si acum, orbit de acea razbunare, nu mai are puterea nici macar de a spune un simplu “multumesc”. Vroiam sa alung aceste ganduri… trebuia sa ies din acel aer imbaxit, trebuia sa ma eliberez. Aveam nevoie sa respir aerul proaspat al noptii, de cineva cu care sa vorbesc, cineva care ma va ajuta sa scap de aceste ganduri…
Am sarit pe fereastra, si m-am urcat pe acoperis. Acolo simteam ca este locul perfect pentru a lua o gura de aer, si pentru a avea si o priveliste minunata. Nu m-a surprins faptul ca Gaara era déjà acolo. Stiam prea bine ca aici o sa-l gasesc, si sincer cred ca el este cea mai potrivita persoana cu care ar trebui sa vorbesc, caruia ar trebui sa ii impartasesc gandurile ce ma macinau si nu-mi dadeau pace. Asadar, m-am asezat langa el si am inceput sa privesc intinderea de case ce erau invaluite in intunericul nesfarsit al noptii. Luna era si ea prezenta intr-o parte a cerului, folosindu-si lumina, foarte slaba, pentru ca bolta cereasca sa sclipeasca, facand vizibili si micii astri ce luceau in intunericul noptii. Mi-am indreptat privirea spre cer, lasandu-mi capul pe spate, in bataia vantului. Totul parea a fi asa de perfect, intr-o ordine exacta si precisa. Incetul cu incetul imi alungam orice gand, lasandu-mi mintea limpede…
Gaara a fost acela care a spart tacerea absurda ce ne inconjura:
-Acum stii ce gandeste Sasuke despre tine?
Aceasi intrebare, insa un raspuns total diferit… Parea asa de simplu sa-mi dau cu parerea, insa ceva facea ca totul sa fie si mai complicat. Era un sentiment atat de ciudat, pe care nu l-am maia vut niciodata… Incercam sa ma confrunt cu el, insa nu reuseam de nici o culoare. Aveam nevoie de un punct de sprijin, unul pe care, cred ca deja l-am gasit … Oarecum, ii raspund:
-Nu stiu… Unele lucruri ma fac sa-mi schimb raspunsul de data trecuta.
-Asta e bine.
-Gaara, te rog. Sa schimbam subiectul… Am venit aici sa ma linistesc…
Roscatul nu a spus nimic… In schimb, eu mi-am indreptat privirea spre el, analizandu-l parca pentru prima data. Mi s-a parut ceva schimbat la el, dar nu stiu exact ce. Defapt aveam acel sentiment… E asa de ciudat. Acum, imi cobor privirea pana mai jos, si observ ca tinea in mana o fotografie cu fata-n jos. “Cum de nu am vazut-o pana acum?” ma intrebam in gand, in timp ce curiozitatea mea crestea din ce in ce mai mult, mai ales ca il vedeam cum schimba imaginea dintr-o mana in alta. Ceva il framanta, asta era clar… Imi era teama sa-l intreb... Poate acea fotografie ii amintea de cineva drag, la care a tinut mult in decursul a mai multor ani. Nu vroiam sa-I ranesc sentimentele, insa curiozitatea mea era mult mai puternica asa ca nu m-am putut abtine:
-Cine e in fotografie?
- Karura…
-Karu-ra? intreb eu din ce in ce mai interesata, mai ales ca este si fata.
Gaara intoarce fotografia, lasand sa iasa la iveala chipul acestei fete misterioase. Era asa de frumoasa, avea un chip angelic, parul castaniu, ochii de un roz intens si un zambet larg pe fata. Roscatul strangea fotografia din ce in ce mai tare…
-Ai iubit-o nu-i asa? intreb eu, intrista de situatie…
-Ea a fost…cea mai buna persoana pe care am cunoscut-o vreodata. Avea un suflet alb precum neaua, un zambet permanent…
-Si atunci…ce s-a intamplat?
-Am… ucis-o…
Nu m-am speriat, si nici ingrozit. Imi imaginam ca imi va spune ceva de genul, in plus are un demon in el. La altceva nu ma puteam astepta. In timp ce roscatul privea fotografia, eu incercam sa gasesc niste cuvinte pentru a-l face mai fericit… sa se simta mai bine. Fara indoiala el mereu se gandea ca a omorat-o, ca a fost doar vina lui, ca are un demon in el… Asta e de inteles, insa nu imi placea sa-l vad trist, posomorat… Pe chipul lui nu am vazut niciodata un zambet, insa stiu ca sufletul sau are si momente cand zambeste, cand este vesel…
Si, asadar cum nu am gasit niste cuvinte adecvate acelei situatii, am incercat sa schimb subiectul, insa acesta nu imi dadu voie, continuand sa vorbeasca despre acea fata, Karura:
-A fost singura pe care Shukaku a acceptat-o… Dintre toti, ea era singura care putea sa ma atinga…
Da, acum eram uimita… Dar, mintea mea imediat a inceput sa deruleze imagini cu mine si cu Gaara, pentru a putea vedea daca l-am atins vreodata… Dintre toate momentele, singurul in care l-am putut atinge a fost in acea dimineata… Dar, nu am apucat sa-I spun nimic, deoarece roscatul iar mi-o lua inainte:
-Acum, cred ca tu esti singura care poti sa mai faci asta…
-Dar de ce eu? intreb din nou curioasa… acesta discutie devine din ce in ce mai interesanta.
-Nu stiu… Shukaku spunea ca esti mai “ speciala”.
-Ce ciudat… Oricum, tot el nu te lasa sa dormi?
-Da… spune ca nu sunt motive pentru a ma odihni…
“ Ce demon stupid…” imi spun in gand in timp ce imi mintea imi zboara la Naruto, mai exact la Vulpea cu Noua Cozi. Ea este mult mai puternica decat Shukaku, dar nu are pretentii asa de mari precum el… Cat de stupid… ma intreb daca as putea vorbi cu acest demon, poate pot sa stabilesc o intelegere cu el… Mi se parea o ideea destul de buna, asa ca i-o zic si roscatului, la care acesta imi afisa o fata atat de plina de uimire. Nu situ exact ce gandea, insa mi-a spus ca este mult prea periculos, si nu are rost sa risc. Ca de obicei, sunt incapatanata, asa ca insist…
-Haide, nu o sa mi se intample nimic… Nu ma sperii asa de usor sa stii…
Gaara sta putin pe ganduri, analizeaza mai bine situatie… si intr-un final accepta. Eram bucuroasa ca reusisem sa-l conving, dar mai ales ca am sa ma intalnesc si eu fata-n fata cu renumitul Shukaku.
Roscatul s-a apropiat mai mult de mine, poate chiar prea mult… Si-a pus mana dreapta pe fruntea mea, dupa care a facut niste semne cu mana stanga. In secunda urmatoare ma aflam intr-un loc destul de… ciudat. Parca ai fi spus ca sunt intr-un abis de nisip… Te uitai in stanga, nisip. Te uitai in dreapta, nisip. Se pare ca cineva o duce destul de bine aici. Merg prin acel desert, timp de cateva minute, pana ajung in fata unei porti imense, care si acestea, la randul ei era facuta din nisip. Mare mi-a fost uimirea cand am avzut ca nicaieri nu se afla nici un sigiliu… Acum inteleg de ce se crede Shukaku atat de maret fata de Noua Cozi. Dar, nu am mai apucat sa studiez locul, deoarece in fata mea a aparut un demon urias, facut in intregime din nisip… Avea cam 7 metri inaltime si vreo 5 latime. Deci nu era prea “ suplu”. Chestia asta m-a amuzat, dar m-am gandit ca ar fi mai bine sa raman serioasa. Asa, ceea ce mai avea Shukaku era si o coada imensa, lunga cam de vreo 5 metri.
-Deci, tu esti renumita Sakura Haruno…
-Si tu Shukaku, asta da onoare… spun pe un tot putin ironic…
-De ce ai venit? ma intreba acesta, la care eu am fost destul de surprinsa deoarece el nu stia motivul “ vizitei” mele.
-Sa facem o intelegere… Vreau ca de acum incolo sa-l lasi pe Gaara sa doarma si…
Dar nu am apucat sa termin propozitia, deoarece acesta intra peste mine in vorba…
-Nu!! Nici nu ma gandesc!
-Am sa fac ce vrei tu daca-l lasi, in plus nu stiu de ce faci toate astea… Gandeste-te la Noua Cozi, e mai puternic decat tine, si nu-i cere asa multe lui Naruto. Nu vad de ce il torturezi asa de tare pe Gaara.
Shukaku sta si imi analiza propozitiile, cugeta cateva moment, apoi imi spuse care ar fi trebuit sa fie intelegere pentru a-l lasa pe roscat sa doarma:
-…

-------------------------------------------------------------------------------------
AICI ESTE CAPITOLUL NOU!

Capitolul XXIII: O noapte intr-u totul diferita si… cateva amintiri

Shukaku sta si imi analiza propozitiile, cugeta cateva momente, apoi imi spuse care ar fi trebuit sa fie intelegerea pentru a-l lasa pe roscat sa doarma:
-Bine… Il voi lasa pe Gaara sa doarma numai daca vei sta cu el. Adica va trebui sa dormi alaturi de el.
-Ce?!? Demon pervers ce esti!! am tipat eu la el dupa ce am auzit acea idee absurda.
Nu imi venea sa cred ca Shukaku poate sa aibe ganduri de acest gen. Insa, trebuia sa accept, in plus am spus ca o sa fac orice. Nu vad ce ar putea sa mearga rau, dar… parca…tot nu as face-o. Nu am nici o datorie fata de Gaara… Insa mi se rupe sufletul cand il vad asa de trist. Aceasta idée m-a pus de ganduri… Nu stiam ce sa fac. Am stat asa timp de cateva minute… dupa care, luasem o hotarare, care spun eu ca ar fi fost cea mai potrivita.
-Bine… Am s-o fac. Dar daca nu te tii de cuvant jur ca am sa vin aici si am sa-ti pun un sigiliu mai ceva decat al Vulpii cu Noua Cozi.
Si spunand asta, am disparut din acel loc, intorcandu-ma inapoi in lumea noastra. Gaara, cum a observant ca am revenit, si-a luat mana de pe fruntea mea, si s-a indepartat incet,incet parca vrand sa mai ramana alaturi de mine, macar pentru cateva secunde. Dar, fara a baga acest lucru de seama, ii spun cum a decurs discutia mea cu Shukaku. A fost dea dreptul uimit cand a aflat ca am accept acea intelegere, asa ca ma intreba de ce o facusem.
-Sincera sa fiu… nici eu nu stiu. Pur si simplu asta am crezut ca este cel mai bine.
-Sakura nu trebuia sa faci asta! imi spuse pe un ton suparat si lipsit de acea caldura de dinainte.
-Puteai sa-mi multumesti ca am facut macar atat! Nerecunascatorule… ii spun si eu cu raceala in voce, dar si cu tristete. Pur si simplu nu intelegeam cu ce il deranja.
Aceasta discutie m-a pus pe ganduri…Nu stiu daca am luat decizia corecta… Roscatul nu pare foarte incantat. Oricum, faptul e consumat, asa ca vom vedea ce se intampla pe parcurs.
Acum, mi-am indreptat privirea inapoi spre cer. Vroiam sa privesc luna… Avea o forma rotunda, era alba precum zapada iernii, conturata perfect de intunericul cerului… In timp ce o privesc, imi aduc aminte de mici franturi dintr-o carte “ Luna, regina noptii si a intunericului fara margini ce-o-nconjuara, isi indreapta acele cateva raze fara vlaga spre un luminis sumbru, unde isi avea culcus un intuneric vag conturat de frunzele de un verde fraced, ce abea se pot observa. Cand una dintre raze atinge intunericul, totul devine ceva ce nu a fost niciodata… O raza de speranta in bataia nesfarsita a unui abis negru.” A fost o carte interesanta ce-I drept. Am citit-o de vreo 5 ori, si cred ca as putea sa o fac si pentru a6a oara. Dar, odata cu aceste franturi imi aduc aminte de o zi de antrenamente.

~*FlashBack*~

-Sasuke o sa-ti demonstrez ca pot face o minge de foc mai mare decat a ta!
-S-o crezi tu… Nu ai nici o sansa!
Si amandoi formasera doua mingi de foc uriase. Fata aceea incocenta, cu parul roz, in ochii careia se reflecta un aer invingator, constata ca mingea ei este mai mare decat a brunetului. Era asa de sigura pe ca o sa reuseasca, incata a facut-o! Pe de altaparte, baiatul, fiind nemultumit de rezultat, incearca sa schimbe subiectul:
-Si… ce o sa faci dupa antrenamente?
-Sasuke! Te-am batut! Ti-am zis ca sunt mai buna decat tine! Recunoaste-o! Nu incerca sa schimbi subiectul!
-Nici nu-mi trece prin cap! A fost doar o zi ghinionista pentru mine. Sunt sigur ca maine o sa fac o minge dubla fata de a ta.
-Asta spui de doua saptamani! Recunoaste-o!
Baiatul vazand ca nu are nici o scapare din acea discutie umilitoare, nu avea alta solutie decat sa o asculte pe fata. Trase o gura mare de aer in piept, se mobiliza de parca ar trebui sa faca un discurs in fata a mii de oameni, si… incepu cu o voce slaba:
-Bine Sakura, ai castigat… Esti mai buna ca mine… dar doar la aceasta tehnica!
Fata a fost pe deplin multumita de raspunsul brunetului, asa ca se gandi la o rasplata pe masura:
-Uite, pentru ca ai fost intelegator, am sa merg impreuna cu tine la restaurantul cu ramen.
Brunetul a fost dea dreptul uimit de rasplata primita de la fata. Nu se astepta nici pe departe la asa ceva. Insa, fara a se mai gandi si acceptase noua propunere.

~*End FlashBack*~

Dar, in timp ce mintea mea se legana in lumea fanteziei, desprinsa de realitate, glasul tremurand a lui Gaara se auzi in acea liniste mormantala.
-Sakura… crezi ca… ahh… am putea… adica eu…
-Sigur! Si mie imi este cam somn… Nu pot spune ca m-am odihnit cine stie ce.
Mi-am dat seama ce a vrut roscatul sa spuna… sau ma rog, ce a incercat sa-mi spuna. Cred ca e prima data cand il vad asa de nesigur pe el, dar si asta e un inceput, care cine stie unde il va duce. Asadar, acum lasand la-o-parte aceste lucruri, ma indrept cu Gaara spre camera in care am dormit cu ceva timp in urma. Dupa ce am intrat pe fereastra, roscatul s-a dus sa se schimbe in niste pijamale, in timp ce eu pregateam patul. In acest timp in care eram singura, ma gandeam cum o sa fie aceasta noapte… Imi doream sa iasa perfect, in plus pentru Gaara era foarte speciala… Asa ca, mi-am propus sa ma comport in asa fel incat totul sa iasa bine.
Intre timp, Gaara a intrat in camera, eu eram deja sub plapuma moale de culoare vernil… Am fost surprinsa cand l-am vazut. Arata asa de ciudat… Avea un maieu alb ce era conturat de un abdomen mai slab, de unde iti puteai da usor seama ca roscatul nu se straduieste prea tare sa si-l lucreze; niste pantaloni negri de pijama care aveau o emblema undeva pe piciorul drept. Nu mi-am imaginat niciodata cum ar putea arata el si in pijamale, si chiar daca as fi facut-o… cred ca ar fi iesit niste caricaturi. In timp ce eu ii analizam corpul, Gaara se indrepta spre pat. Probabil era prima data in viata lui cand dormea, asa ca tin sa cred ca era o noapte speciala pentru el.
Asadar, dupa ce amandoi ne-am asezat cat de cat confortabil, am incercat sa adormim. Prima data am stat spate-n spate, dar dupa ceva timp ne-am intors amandoi si am ajuns fata-n fata. Eu aveam ochii deschisi, in timp ce Gaara ii avea inchisi, lasand sa se vada acel vesnic contur negru. Am stat si m-am uitat la el pret de cateva minute, apoi, dupa ce i-am aruncat o ultima privire, am inchis si eu ochii, adormind cu zambet mic in coltul gurii. In timp ce incercam sa intru pe poarta ce ducea spre inconstientul meu, dar in special in lumea viselor, ma gandeam la acea amintire care am avut-o azi. Pana acum cateva zile, nu imi amintisem niciodata de perioada in care faceam antrenamente, cu atat mia mult de prezenta brunetului. In plus, nici nu mi-am dat seama ca-l cunosc. Era dea dreptul ciudat. Inca ma gandeam… cum poate un baiat ce in trecut era o persoana blanda, deschisa, mereu cu zambetul pe buze sa se transforme intr-un razbunator, fara mila, ce ar fi in stare sa-si omoare proprii coechiperi pentru a obtine putere. Dar, tot gandindu-ma la lucrurile acestea, am patruns usor, usor pe taramul viselor, fara macar a baga de seama.
In dimineata urmatoare, am fost trezita de cateva raze de soare care incercau sa alunge intunericul ce imprejmuia camera. Aceste imi incalzeau chipul si imi faceau parul sa para de un roz foarte deschis, aproape sters… Cu greu am reusit sa-mi deschid ochii deoarece simteam cum pleopele imi sunt greoaie. Dar, insfarsit, dupa ce am reusit sa-mi pun in evident ochii smaraldii, am inceput sa studiez fiecare parte a camerii, dar in special pozitia pe care o aveam. Am fost aproape stupefiata cand mi-am dat seama cat de apropiata eram de roscat. Steam cuibarita in bratele acestuia in timp ce el, ma strangea la pieptul sau, parca vrand sa nu-mi dea drumul. Ii puteam simti respiratia, in timp ce acesta isi plimba mana, din cand in cand, pe corpul meu. Trebuia s-o recunosc, chiar imi placea acolo. De mult nu mai simtisem acea caldura pe care nu am crezut vreodata ca o voi avea de la el… un baiat in care isi are culcus un demon rece si… foarte pervers. Dar, odata cu aceste sentimente ce s-au nascut in mine, si care in aceste moment cresc, se intalta spre culmile cele mai inalte ale sufletului meu, eu imi dau seama ca ceva este inneregula cu comportamentul meu din ultima saptamana. Ceva incepe sa puna stapanire pe mine, ceva de care imi e frica si care speram ca nu osa vine niciodata. Problema insa acum, nu era aceasta ci cauza acestui lucru. Probabil as-I crezut cu naivitate ca e Gaara, insa ceva imi spune ca nu el este cel care este raspunzator pentru cee ce nutreste sufeltul meu.
Dar, am fost trezita din acea gandirea profunda de catre zgomotul usii, facut de Sasuke atunci cand a intrat in camera. Cand ne-a vazut in acea pozitie era sa scape pergamentul ce-l avea in mana… Abia a reusit sa-si controleze corpul in scopul de a ne da impresia ca se comporta cat de normal posibil. Deci, pe langa ca mie mi se intampla ceva, si Sasuke se comporta din ce in ce mai ciudat. Tot ceea ce poate sa-mi spuna neuronii mei este ca el ar putea fi gelos. Insa stiu sigur ca nu e vorba de asta! Ceva se intampla si as fi dornica sa aflu. Vreau sa pun punct acestui lucru cat mai repede cu putinta.
Dar, se pare ca nu am fost singura care m-am trezit, deoarece roscatul deschise si el ochii, lasand sa iasa in evident acel pigment pal al albastrului cel purta in ochi. Cand a vazut si el acea “ pozitie” s-a indepartat repede de mine, vrand sa lase impresia ca nimic nu s-a intamplat. Oricum, Sasuek nu e asa de tantalau incat sa creada ca totul a fost la “ intamplare”. Nici Naruto nu e asa de cretin. Dar… chiar si asa:
-Ce cauti aici? il intreb pe Sasuke, incercand sa-l scot din socul care l-a avut la vederea noastra.
-Ai primit o scrisoare de la Tsunade…
Si spunand asta, imi arunca pergamentul dupa care disparu intr-un nor de fum, fara a mai adauga nimic. Era ciudat modul cum se comportase…Adica putea macar sa spuna si el un “ Buna dimineata”, nici de asta nu e in stare. Dar ma rog, nu am dat prea multa atentie… Si, asadar, dupa ce m-am mai dezmeticit, imi intorc privirea spre Gaara, care arata de parca ar fi curpins de o stare melancolica, avand privirea atintita spre fereastra, prins in fantezia gandurilor. Am incercat sa-l trezesc la realitate, punandu-i o intrebare:
-Si cum a fost prima ta noapte in care ai dormit?
-Bine…Trebuie sa recunosc ca e placut sa te odihnesti. Tu cum ai dormit? zise roscatul, fara a-si lua privirea de la peisajul ce se intindea dincolo de casa lui.
-La fel de bine… Nu pot sa aduc nici o critica la adresa ta. Dar, acum, sa vedem ce vrea Tsunade.
Si spunand asta, afisesz un zambet scurt, si incep sa deschid pergamentul pentru a putea vedea ce vroia blonda sa-mi comunice. Dupa ce desfac ata agale, deschid pergamentul si incep sa citesc:
“Sakura va trebui sa mai ramaneti in Satul Nisipului pret de vreo 10 zile pana ajunge echipa cealalta cu un medicament pentru Kazekage. Pana atunci va trebui ca tu sa-I prepari Fajutsukaiu, pentru a preveni o posibila epidemie. Insa, spunei ca medicamentul este facut de mine, pentru ca altfel nu il va lua. Si, sa nu te sperii de comportamentul lui, nu e chiar cea mai amabila persoana,insa nu trebuie sa ajungem la extreme. Oricum incearca sa-l tii pe Gaara cat mai departe de Kazekage… Nu avem nevoie de nici un razboi.
Cu drag,
Tsunade”