Exilul iubirii

[Child Of Sunset]

Eetto , stiu ca voi aici sunteti foarte talentati si ca eu probabil ca nu ma pot ridica la standardele voastre , pentru ca sunt abia la al doilea fic , dar am zis sa-mi incerc si eu norocul . Poate va place . Anyway , astept pareri , sfaturi , critici .

Eetto , stiu ca voi aici sunteti foarte talentati si ca eu probabil ca nu ma pot ridica la standardele voastre , pentru ca sunt abia la al doilea fic , dar am zis sa-mi incerc si eu norocul . Poate va place . Anyway , astept pareri , sfaturi , critici .

Capitolul I - Întâlnirea




Plouă . Întotdeauna plouă . Cerul varsă lacrimi amare ce se întipăresc parcă în golul din sufletul lui . Pământul lacom soarbe nesătul picăturile de apă . Copacii înfloriţi îşi pleacă ramurile în faţa vântului puternic care le smulge nemilos nestematele . Imaginea aceasta umple puţin câte puţin tăcerea ce-l apasă . Aşa a început totul . În faţa ferestrei stă el . Priveşte strada pustie şi neprimitoare fără ca măcar să clipească . Trist , mereu trist , rece cu cei din jurul lui , neînţeles poate . Fără prieteni sau interes pentru ceva , stă de fiecare dată retras într-un colţ , privind indiferent si totuşi nevzând nimic . Întotdeauna rupt de realitate şi plictisit de viaţă , înalt , brunet şi cu ochii de-o limpezime fermecătoare , este ţinta tuturor fetelor , dar asta nu face parte din preocupările lui . De fapt , nimeni nu-şi poate da seama ce se ascunde în spatele frumoşilor lui ochii albaştrii care te fixează uneori fără a avea vreo expresivitate , de parcă toată energia lor s-a scurs odată cu venirea dimineţii . Când îl vezi păşind tărăgănat pe holul liceului , te întrebi dacă astăzi va scoate oare vreun cuvânt . Cine ştie ? Se mai întâmplă şi minuni . Aceasta este povestea lui Ken Asako , un băiat de şaptesprezece ani , elev al liceului Calystra .
Este încă o dimineaţă strălucită în Tokyo , capitala marii ţării Japonia . Într-un bloc ascuns parcă de restul lumii , în patul său şi cu jaluzelele trase , doarme un licean care nu are nici un chef de orele de curs . În uşă se aude un ciocănit scurt , după aceea scârţăitul prelung al balamalelor .
- Keny , e timpul să te trezeşti ! Vei întârzia !
- Ţi-am zis de nenumărate ori să nu-mi mai zici aşa ! se auzi glasul somnoros al băiatului . Nu sunt căţel !
- Doar scoală-te , bine ?
După ce scoase un mormăit în loc de răspuns , acesta îşi afundă capul şi mai mult în perna moale ce îl îndemna parcă să se lase prins din nou în mrejele somnului dulce . În fiecare dimineaţă , lucrurile stăteau la fel . Dar care adolescent nu face aşa ? În cele din urmă , după minute îndelungi de leneveală , Ken se ridică din pat şi intră în baie pentru a- şi face toaleta zilnică . Se privi plictisit în oglindă şi constată că arâta mai mult decât groaznic , dar asta se întâmpla din cauză că somnul lui era mai mereu agitat . Îşi aruncă hainele neglijent pe podea şi păşi în cabina de duş . Dădu drumul la robinet şi îşi lăsă răsfăţată pielea de picăturile calde de apă ce-i provocau fiori care-i străbăteau întregul corp . Razele soarelui pătrundeau prin singura fereastră de acolo şi cădeau pe trupul bine făcut al băiatului , înfăţişarea lui fiind completată de muşchii lui frumos conturaţi . După ce petrecu minute bune la duş , se înfăşură într-un prosop şi începu să se spele pe dinţi . Faţa lui avea acelaşi aer plictisit , de parcă te provoca sa-l scoţi din starea aceea , dar totul era in zadar .
Strigătul din ce în ce mai neliniştit al celei ce i-a dat viaţă îl făcu să se grăbească puţin . Îşi puse uniforma rapid şi îşi aruncă în spate ghiozdanul . Coborî cele trei trepte ce duceau spre camera lui şi , tocmai când vru să iasă din apartament , glasul mamei lui îl opri :
- Iar nu mănânci ?
- Nu am timp ! Ne vedem mai târziu !
- Mereu aceeaşi poveste ! începu femeia , dar Ken închisese deja uşa în urma lui .
Se săturase de toate aceste predici infinite ale mamei sale . De când tatăl lui părăsise lumea celor vii , aceasta devenise din ce în ce mai nervoasă şi mai supărată . Într-un fel , o înţelegea . Probabil că îi era dor de el , la fel cum simţea şi băiatul . Nu îi fusese uşor să crească fără un tată alături care să-l înveţe ce e bine şi ce e rău . De multe ori îşi dorise să găsească puterea să nu se gândească la asta , dar aşa stăteau lucrurile şi soarta nu putea fi schimbată , chiar dacă uneori e prea crudă .
Îşi puse Mp4 în urechi şi dădu muzica la maxim , începând să meargă încet spre liceu . Chiar dacă acesta era la doar câteva străzi distanţă de casa lui , Ken reuşea cumva să întârzie . Poate că felul lui de a păşi era de vină , sau poate dorinţa de a amâna plictiseala , deşi ştia că era inevitabil .
Într-un final , ajungând în faţa prestigiosului liceu Calystra , acesta intră încet şi se îndreptă fără grabă spre clasa sa care se afla la etajul al doilea . Diferiţi liceeni îl salutau , iar acesta se mulţumea să dea uşor din cap . Deşi toţi erau amabili , Ken nu avea prieteni sau cel puţin nu-şi dorea acest lucru . Putea fi adesea văzut pe acoperişul şcolii , meditând la lucruri ştiute numai de el . Nu era o fire nervoasă , dar ferească sfântul de cel care reuşea să-l facă să se încrunte pentru că mai mult ca sigur sfârşea cu vânătăi .
Astăzi însă , lucrurile stăteau altfel . Ken fusese cuprins pe neaşteptate de un val de emoţie , un fel de presimţire sumbră care-i făcea inima să tresalte într-un mod ciudat . ,, Ceva urmează să se întâmple , simt asta ! ” . După ce intră în clasă şi se aşeză pe ultima bancă din spate , locul lui obişnuit , acesta începu să privească pe fereastră . Cerul era senin şi nu prevestea nimic rău . Norii moi şi pufoşi ca de vată se mişcau încet , producând diverse forme . Albastrul văzduhului se reflecta în ochii lui de aceeaşi culoare . Totul era la fel ca în celelalte zile ale săptămânii , monotonia care-l apăsa mereu . Ca de obicei , îşi petrecu timpul , măzgălind la sfârşitul caietului , nicidecum ascultând ceea ce spuneau profesorii . Pentru el , asta era de-a dreptul enervant , mai ales pentru că ştia deja pe dinafară totul . Abia aştepta ca ziua să se scurgă pentru a se întoarce acasă , deşi şi acolo era la fel . Pentru el , nimic nu reprezenta ceva important , era la fel de nepăsător faţă de tot ce-l înconjura . Unii îl numeau ciudat , dar băieţii erau foarte invidioşi pe el pentru că atunci când se plimba pe holurile împânzite cu liceeni , în urma lui se auzeau suspinele fetelor . Dar nimeni nu îndrăznea să-l provoace pentru că le-ar fi fost fatal . Pe cât de frumos era , pe atât de periculos .
,, Va trece şi ziua asta şi va trece şi următoarea , ca într-un sac nesfârşit . ” , obişnuia el să-şi spună . Orele trecură pe lângă el ca vremea pe lângă un arbore bătrân şi astfel veni timpul să se îndrepte încetişor spre casă la aceeaşi plictiseală . Îşi puse ghiozdanul pe umeri şi porni agale pe drum . Acel sentiment straniu ce nu-i dăduse pace toată ziua începu să-l neliniştească . Se uita tot timpul în jurul lui , aşteptând să se întâmple ceva , dar totul era liniştit . Capitala niponă fu învăluită de perdeaua nopţii şi locuitorii acesteia se îndreptau cu toţii spre căminele lor . ,, Poate că-mi doresc prea mult să sparg lanţul dur al plictiselii care-mi ţintuieşte viaţa . ” , se resemnă . ,, Mai bine n-aş mai visa în zadar ! Visele sunt pentru proşti ! ”
Vru să traverseze , dar semaforul indica culoare roşu . Rămase pe trotuar , privind fix asfaltul , căzând într-un fel de visare . Deodată , un claxonat puternic îi atrase atenţia . În mijlocul străzii se afla o fată ce nu părea să aibă mai mult de şaisprezece ani . Stătea în picioare şi rămase ca o statuie de piatră , privind pierdută cerul . Celelalte maşini o atenţionau , dar ea părea că nici nu aude . Ken privi curios această scenă până când văzu că din partea opusă a străzii se apropie rapid o maşină ce nu avea vreo intenţie în a se opri .
- Ai grijă ! strigă Ken , întinzând mâna spre acesta , dar fata nici nu-l auzi .
Maşina mai avea vreo câţiva metrii până la ea , când băiatul îşi aruncă
ghiozdanul şi alergă cu o viteză uluitoare , împingând-o cu putere spre partea cealaltă a trotuarului şi , din cauza impactului , au căzut amândoi pe cimentul rece .
- Copii nebuni ! strigă şoferul .
- Eşti bine ? întrebă încet Ken , privind-o pe cea de dedesubtul lui .
Aceasta nu se mai uita pierdută la cer , ci acum îl privea pe el . Avea nişte ochii minunaţi de culoarea jadului şi un păr lung , negru ca pana corbului . Buzele ei roşii ca focul erau întredeschise , vrând parcă să spună ceva . Ken simţi cum îi năvăleşte sânge cald în obraji . Acesta se ridică imediat , scuturându-şi hainele şi întinzându-i mâna pentru a o ajuta să se ridice de pe asfalt .
- Te-am împins prea rău ?
- Nu , eu , îţi mulţumesc , bângui ea .
Ken vru să-i mai spună ceva , dar fata o luă brusc la goană . Băiatul rămase , privind cum se depărtează şi cum părul i se mişcă in ritm cu corpul , de parcă ar fi fost o eşarfă neagră ca tăciunele . ,, Ciudată fată , dar aş fi vrut să aflu ce s-a întâmplat . ” ofta el . Deodată , soneria telefonului îl trezi la realitate .
- Unde eÅŸti ? E ora cinei !
- Mamă , vin acum !
- O să fac o criză de ...
Dar Ken închise telefonul . Trecu pe partea cealaltă a trotuarului şi îşi luă ghiozdanul , pornind agale spre casă , în acelaşi fel tărăgănat . În minte-i stăruia o singură întrebare : oare o va mai revedea pe misterioasa fată ?


Ken -
Fata -