Pretul amintirilor

[mady]

Long time no see! Enjoy it!

Capitolul XXIII






O ninsoare usoara, blanda se asternuse de nicaieri, fulgii mici si jucausi imprastiindu-se peste tot. Am tresarit o clipa in timp ce-mi imbracam destul de distrasa sacoul de un gri inchis aruncandu-mi din cand in cand privirea peste dosarele ce se odihneau pe birou. Cum se implinise aproape o luna de cand lucram impreuna cu tatal meu si cum, dupa spusele sale, eram din ce in ce mai eficienta, acesta se asigura sa nu am nici o secunda libera plasandu-mi sarcini plictisitoare pe care el insusi evita sa le faca.
Am oftat resemnata apucand plictisita teancul de dosare, aruncand o privire fugara prin camara pentrua a ma asigura ca nu am uitat nimic, inainte de a iesi grabita pe usa. Cum tata nu era momentan in tara , fiind implicat in diverse proiecte, eu aveam "responsabilitatea" de a ma asigura ca totul merge asa cum trebuie. Am iesit distrasa din birou, gandindu-ma neincetat la faptul ca am sa intarzii....din nou. Mi-am apucat rapid haina inchizand zgomotos usa in urma mea.
-Allison! Asteapta o clipa !
Mi-am intors o clipa privind-o putin mirata pe mama, care era posta in fata mea imbracata in pijamalele sale de un violet spalacit.
-Cum sa face ca esti inca aici ? am intrebat usor curioasa nepasandu-mi insa prea mult de planurile ei. Aveam deja prea multe pe cap ca sa ma mai gandesc si la crizele varstei mijlocii ale mamei.
- Voiam sa vorbesc putin cu tine. Vino in birou te rog ! mi-a retezat-o acesta scurt pe un ton ce trebuie sa recunosc ca imi era putin bizar avand in vedere ca nu il folosea prea des si care desigur, nu prevestea nimic bun.
-Mama crede-ma ... chiar nu am timp acum, m-am intors iritata privind-o rece. Am o groaza de chestii de care sa ma ocup la birou, si oricat mi-ar placea sa stau la taifasuri cu tine nu am nici dispozitia si nici macar timpul necesar sa fac asta. Sunt cu nervii la pamant ! am incheiat obosita privind-o oarecum compatimitor pe femeia ce ramasese impietrita in mijlocul incaperii privindu-ma mirata si indignata in acelasi timp.
-E vorba de Ace! a rostit calma, schimbandu-si radical tonul intr-unul cald si placut dar nu si privirea ce ma sageta acuzator de parca as fi comis cine stie ce nesabuinta.
Mi-am dat evervata ochii peste cap vrand desigur sa protestez si sa-i reprosez mamei ca din cauza grijilor ei stupide pierd timp pretios.
-Te-as ruga sa incetezi cu acesta atitudine zeflemitoare ! mi-a taiat rapid replica chiar inainte de a o incepe. Faptul ca imi fac griji pentru tine si pentru fericirea ta nu are de ce sa te distreze. Iti cer ca si mama sa renunti la acesta relatie ce nu-ti face decat rau.
Am marit uimita ochii, intorcandu-ma incet, un val de indignare intunecandu-mi judecata.
-Imi ceri?! am repetat usor privind-o rautacioasa. Imi ceri? Cu ce drept imi ceri sa renunt la un lucru, oricare ar fi el ?
-Sunt mama ta si...
-Si asta nu-ti da dreptul la nimic ! i-am taiat imediat ideea privind-o acuzator. Nu ai fost niciodata alaturi de mine cand am avut nevoie de o mama, nu ai fost nici macar prin preajma. Sa-ti amintesc oare ca pana la varsta de doisprezece ani nici nu stiam ca am o mama ? Sunt sigura ca daca nu era tata nici tu nu-ti mai aminteai ca ai o fiica. Sa fim sinceri. Mereu ti-a pasat de cariera ta mai mult decat de mine. De ce sa ne ascundem acum dupa deget si sa vorbim despre drepturi?
Tonul calm si controlat pe care l-am folosit m-a surprins chiar si pe mine. Niciodata nu ma gandisem ca aveam sa ii arunc in fata mamei toate regretele si resentimentele mele fata de ea pe un astfel de ton. Am privit-o calm pe femeia ce la randul ei nu schita nimic continuand sa-si tina privirea sus...mandra.
-Niciodata nu am negat asta. Da...cariera a fost mult mai importanta pentru mine decat familia, cu toate astea, cand am aflat ca sunt insarcinata am decis sa pastrez copilul si sa-mi compromit astfel munca si succesul. Iar tu ar trebui sa ma intelegi si sa ma asculti. Ceea ce iti spun e spre binele tau. Doar nu vrei sa se repete istoria cu Wade.
In acel moment toata furia pe care o acumulasem de-a lungul anilor impotriva mamei a rabufnit. Mi-am dus nervoasa mana la piept simtind o durere vaga, insa nu destul de puternica incat sa ma doboare. Am uitat complet de birou, de acte, de mine. Am uitat tot ce eram si toate principiile dupa care ma ghidam. Am uitat cine eram...si am explodat.
- Sincera sa fiu nici nu-mi pasa de unde ai aflat de Wade desi am o vaga banuiala. Aveam de gand sa-ti spun candva insa acum chiar nu-mi mai pasa odata ce ai aflat. Daca astepti cumva scuze, sau pareri de rau din partea mea, te sfatuiesc sa renunti. Nu-mi pare rau si nu regret nimic din ce am facut. Sunt greselile mele si mi le asum. Dar faptul ca tu continui sa te bagi "neinvitata" in viata mea, sa imi impui si sa imi dictezi sa fac ceea ce vrei tu e de-a dreptul hilar.
I-am facut un semn sa-si retina protestele continund sa vorbesc pe un ton rece si gol.
-Imi spui mereu ca totul e spre binele meu. Ce ai putea stii tu ce e bine cand nici macar te-ai sinchisit sa fi prezenta in copilaria mea. Si totusi sustii mereu ca ai dreptul...Ai dreptul sa nu te bagi in viata mea, si sa ma lasi dracului sa fac ce vreau si ce simt. Faptul ca imi dai sfaturi ma lasa rece. Nu le-am ascultat si nu cred ca le voi asculta vreodata.
Mi-am trecut nervoasa o mana prin par respirand adanc.
- Daca te voi jigni imi pare rau dar tin sa-ti spun ca nu ai fost niciodata o mama buna. Dealtfel ai fost o mama groaznica.Nu incerca acum sa recuperezi timpul pierdut si sa pretinzi ceva ce niciodata nu ai avut.
Am apasat hotarata manerul usii dorind sa plec. M-am intors insa pentru o clipa privind-o pe femeia ce lacrima.
-Esti mama mea, insa doar in definitie. Cu toate astea iti multumesc . Iti multumesc ca tocmai mi-ai dezvaluit ca eu...fiica ta, urma sa fiu inca unul dintre mii de copii nevinovati , omorati de propriile mame. Multumesc ca m-ai facut sa realizez ca eu am fost doar o greseala, o sarcina nedorita si ca exist astazi doar pentru ca tu te-ai razgandit. Multumesc mama pentru ca ai fost atat de nobila!
Am parasit-o fara macar sa o mai privesc pe femeia ce se numea mama mea. Am trantit nervoasa usa in spatele meu, zeci de siroaie de lacrimi curgandu-mi din ochii incetosati.
-Am fost o greseala ! Doar o greseala idioata ! imi repetam neincetat, cu o furie crunta, arzatoare ce-mi invaluia fiecare particica a inimii. Imi doream atat de mult sa scap pur si simplu de tot ce ma inconjura, sa raman singura, intr-o lume pustie in care nimeni nu m-ar fi putut rani sau dobori. Simteam atata ura fata de femeia aceea incat nici nu stiam cum aveam sa pretind ca nimic nu s-ar fi intamplat cand stiam prea bine ca ea... mama mea, ma urase inca inainte de a ma naste.
-O sa primesti ceea ce ai semanat ! am gangurit neputincioasa, inecata in lacrimi acide ce ma topeau. Eu insami ma voi asigura de asta !
Prinsa intr-un lung sir de ganduri neputincioase, inecandu-ma in lacrimi si suspine nesfarsite, plina de furie de durere si de regrete tardive, nici nu am observat masina lui Ace ascunsa printre fulgii de nea ce cadeau parca mai animati din cerul plumburiu, si probabil ca as fi ignorat-o complet daca nu as fi auzit glasul lui Ace. Am inteles imediat ca se afla aici pentru a ma conduce la firma asa cum mai obisnuia din cand in cand, si fara a ma mai gandi la altceva m-am indreptat sigura, dominata de o hotarare neinteleasa, spre automobil. M-am urcat repede in masina si fara a-i adresa nici macar un cuvant mi-am pus centura de siguranta.
- Nici macar nu te sinchisi sa intrebi ! Nu-ti spun nimic ! am rostit ferma, domolindu-mi cat de cat suspinele. Mi-am ingropat chipul in palme pentru a evita ca Ace sa-mi vada lacrimile si astfel sa devina si mai suspicios desi eram aproape sigura ca deja le observase. Doar du-ma la birou !
M-a privit oarecum nedumerit pentru cateva secunde,vrand parca sa ma intrebe ceva dar a renuntat repede intorcandu-si privirea, lasandu-ma astfel sa-mi recapat cumpatul si sa ma linistesc. Am incercat sa uit de disputa cu mama si sa ma prefac ca totul e in regula. Am inceput sa ma gandesc la dosarele pe care le aveam de verificat, la sedinte, la convorbirile interminabile pe care trebuia sa le port cu diferite persoane...in fine,la orice altceva inafara de mine.
-Uitate-te la mine,mi-a cerut Ace calm dupa ce oprise motorul masinii.
Mirata mi-am intors usor capul intalnindu-i privirea. Si-a apropiat incet mana dreapta de obrazul meu, stergand grijuliu urma lacrimilor uscate.
-Vino cu mine, vreau sa-ti arat ceva ! l-am auzit mai apoi, zambindu-mi in treacat, coborand din masina.
Deabia atunci am realizat ca nu ne aflam nici decum in parcarea firmei, asa cum am presupus pana atunci, ci in fata unui local destul de simandicos, ce imi dadea mai mult impresia de club de noapte. Am coborat mai mult nervoasa decat surprinsa, apucandu-l brutal pe Ace de maneca hainei , cerandu-i din priviri explicatii. Nu mi-a dat desigur nici un raspuns si, conform stilului caracteristic, mi-a inconjurat cu o mana talia , conducandu-ma distrat inauntru. In scurt timp m-am trezit intr-unul din separeurile localului si comform explicatiilor destul de sarace si mormaite ale lui Ace am aflat nu cu uimire ca era tocmai ceea ce banuisem, un club de noapte, dar care avea si rolul de cafenea in timpul zilei.
-Iti apeciez eforturile hilare de a ma aduce aici, dar crede-ma ca nu voi sufla o vorba despre ce ai vazut mai devreme ! am lamurit decisa problema aruncandu-i o privire rautacioasa.
Ace a zambit amuzat, surasul transformandu-se rapid intr-un ras sec, aproape fortat.
-Iubito nici macar nu intentionam, mi-a raspuns jovial, scotand de nicaieri o sticla de brandy si turnandu-mi zambitor un pahar.
L-am privit usor pierduta inghitind in sec. Asta nu-mi mirosea a bine!