Sacrificiul suprem

[Lexxu]

Capitolul 6.
Taiki's Pov.





Priveam clepsidra umpluta cu nisip rosu ce era asezata pe mobila din living. Timpul continua sa se scurga si sa treaca pe langa mine, inrautatindu-mi situatia cu fiecare minut. Linistea trona in apartamentul meu, ce odata gazduise un cuplu galagios.
Poate ca inebuneam eu, dar aveam vaga impresie ca si peretilor si vecinilor le erau dor de zgomotele si certurile pe care le avusesem cu Ren in trecut. Oftasem prelung, acoperindu-mi ochii cu palmele pentru cateva momente. Aveam nevoie sa ma pierd pe undeva si sa-mi gasesc linistea, caci in ritmul acesta puteam inebuni oricand. Cel mai greu imi fusese cand asistasem la inmormantarea iubitului meu. Varsasem lacrimi peste lacrimi, amare si reci, ce parca nu voiau sa se mai opreasca. Fusese destula lume prezenta si nu ma asteptasem la asta. Niciodata nu banuisem ca ar putea avea atatia colegi de munca care-l indragesc. Imi indepartasem mainile de la ochii, gasindu-mi un punct mort in care sa privesc. Asta se intampla din ce in ce mai des de la discutia ce o avusesem cu domnul Shun, care ma ajutase cel mai mult. Pana si cheltuielile el le platise, chiar daca nu acceptasem. Nu lucrasem de multa vreme si nici nu mai eram sigur ca voiam sa continui. Pana si dansul ma sfatuise sa renunt la slujba, si sa ma angajez la el. Dar lucrurile murdare nu sunt de mine! Exact asta ii spusesem sau asa imi amintesc eu.
Ma ridicasem usor, apoi facandu-mi patul si indreptandu-ma in bucatarie lenes. Nu stiu cum, insa incepusem sa beau tot mai multa cafea in ultimul timp, si sa fumez. Un viciu destul de periculos, avand si riscuri pe masura. Ciudat era ca nu imi mai pasa de asta. Ajuns in incapere indepartasem geamurile aerisind si pusesem lichidul maroniu la incalzit. Imi palceau aburi ce ieseau din el...
Ma gandeam in ultima vreme sa ma mut si sa dau apartamentul altcuiva, insa nu doream sa pateze amintirea ce o aveam intiparita in minte. Cu alte cuvinte mi se rupea sufletul sa vand apartamentul... in care locuisem odata cu Ren. Eram atat de fericit... imi spusesem in intimitatea gandurilor mele chiar daca eram singur cuc. Un sunet ma anuntase ca imi era gata cafeaua si mi-o turnasem repede intr-o cana alba, sorbind mai apoi din lichid.
- Auch! Prea fierbinte... spusesem stramband din nas, adaugand mai apoi, mai trebuie si ceva zahar.
Imi turnasem doua lingurite de zahar mai apoi incepand sa amestec nerabdator. Si de aceasta data paream absent, cu mintea oriunde, insa nu acasa. Mi se intampla zilnic si ma simteam aiurea. Noptile mi le petreceam stand in pat si uitandu-ma la filme, iar zilele in bucatarie sau la calculator. Chiar daca nu mai mergeam la servici (fusesem invoit, deci aveam liber) nu imi permiteam sa las documentele si cazurile neinvestigate. Atunci mi se aprinsese becul imaginar de asupra capului si zambisem oarecum trist.
- Singura solutie e sa ma ingrop in munca... asa... asa o sa... Spusesem neputand sa continui din cauza telefonului care incepuse sa sune si sa ma enerveze. Raspunsesem imediat ce identificasem persoana ce ma deranjase.
- Taiki? Buna! Cum te mai simti? Ma abordase pe un ton bland seful politiei, probabil nedorind sa ma raneasca in vreun fel.
Putea fi enervant si idiot in unele momente, insa avusese grija de mine in cel mai mult timp in care fusesem activ la munca. Ii datoram multe...
- Buna domnule Eiji. Cum sa ma simt? Mai bine... Ma prefacusem a fi in regula, pentru a nu-l ingrijora si pentru a ma chema la munca. Cel putin asta speram. In schimb ii auzisem oftatul prelung apoi vocea serioasa.
- Taiki, nu e bine sa tii totul doar pentru tine... dar, daca asta iti doresti fie. Am un loc liber astazi intr-o misiune... Daca te simti instare poti sa iei parte. Ma anuntase serios, apoi auzind afirmatia mea imi inchisese spunandu-mi ca vom avea o discutie mai tarziu si ca e prins intr-o sedinta acum. Statusem un pic pe ganduri si ma hotarasem ca aveam sa pastrez si apartamentul si ca voi lucra in continuare la politie ca pana acum. In fond doar asta imi ramasese... ce altceva as putea sa fac? Nimic. Imi terminasem destul de repede cafeaua, mai apoi indreptandu-ma cu pasi repezi in camera de unde imi scosesem uniforma albastra si palaria de aceeasi culoarea. Avea sa fie o zi lunga, o zi in care nu voi fi nevoit sa ma gandesc la nimic dureros. Probabil. Imi alesesem in graba o pereche de boxeri albi, apoi fugisem -la propriu- in baie cu gandul de a face un dus. Tineam mult la igiena mea proprie.
De cum scapasem de pijamale intrasem sub jetul cald de apa, acoperindu-mi pielea cu un gel incolor cu aroma de capsuni, incepand sa-l intind peste tot. Eliminam transpiratia incetul cu incetul, simtindu-ma fresh si gata de servici. Singurul mod in care puteam sa traiesc... era sa muncesc. Indepartasem spuma de pe corpu-mi bine cladit si imi acoperisem zona intima cu un prosop albastru, imediat ce parasisem baia. Insfarsit aveam sa ies... la aer proaspat... imi spusesem mie insumi in timp ce ma imbracam. Ma oprisem in fata oglinzi pentru un moment. Uniforma ma pinsese dintotdeauna bine, asortandu-se cu ochii mei. Parul brunet imi era ciufulit si semi-uscat, caci nu avusesem rabdare sa mai raman ca sa-l usc de tot. In timp ce faceam dus ma gandisem bine la ceva... si ajunsesem la concluzia ca asa era cel mai bine. Asezandu-mi palaria in cap si verificandu-ma, constatasem ca sunt gata, asa ca parasisem apartamentul inchizandu-l dupa mine. Vazandu-ma in fata blocului si a masinilor mele (caci da, aveam mai multe), alesesem sa merg astazi cu BMW-ul negru si nu cu autovehicolul de politie, caci aveam o oprire inainte de munca.
Imaginea incepuse se sa miste prin fata lagunelor mele, atunci cand pornisem la drum, vazand in drumul meu fel si fel de oameni. Copii ce se jucau cu mingea, batrani la barfe, cupluri... Peisajul era cel mai frumos. (evitam de-a dreptul sa vorbesc despre cupluri). Norii albi fugeau pe bolta albastra, soarele ascunzandu-se dupa ei, iar copacii si restul vietatilor fiind martori la "jocul" lor. Adoram natura si arta de orice fel. Nu stiam de ce, insa imi placeau tare mult. Oprisem in fata unei florari unde ma intampinase o femeie invarsta, cu cearcane sub ochii maroni si cu parul carunt. Purta o naframa in cap si o rochie cu decoratiuni florale placute la vedere.
- Scuzati-ma, ma adresasem politicos, imi puteti arata cel mai frumos buchet pe care-l aveti? O intrebasem privind-o pentru cateva secunde si observand cum colturile gurii i se ridica formand un zambet.
- Desigur. Imi raspunsese aducandu-mi si punandu-mi in brate un buchet incredibil de frumos cu trandafiri albi si rosii, o combinatie perfecta dupa parerea mea. "Sangele care se scurge pe albul pur"... cugetasem dupa care o anuntasem ca il iau. Ii platisem si ii multumisem politicos, iar ea facuse la fel, spunandu-mi sa mai trec pe aici cand mai am nevoie.
Urcand in masina apasasem acceleratia lasand doua urme de cauciucuri pe asfalt, un fel de semnatura- cum spunea Ren. Da Ren... Trecura numai doua saptamani de la inmormantare. Timpul trece repede ma gandisem din nou, apoi imi aranjasem oglinda. Aratam jalnic, cel putin cearcanele de sub ochii ma stricau. Parca eram drogat... "cu tristete" am adaugat.
Parasisem masina de cum ajunsesem la destinatie. Pana si aerul facea melancolia sa pluteasca aici, unde fiecare "vizitator" varsa lacrimi incolore sau care isi gaseste sfarsitul. Cimitirul... locul pe care nu avusesem in minte sa-l vizitez, dar care ma obliga parca sa vin, amintindu-mi mereu ca cea mai draga persoana se odihneste in locul aceasta mizer si trist. Inaintam printre pietrele funerare, tinand in mana buchetul cu grija si citind in treacat numele celorlalti. Vazusem pana si o poza cu doi gemeni care parasisera viata la cinci anisori.
- Ce crud... Spusesem cat pentru mine.
Ramasesem pe loc cand gasisem. Gasisem 'locul' de odihna a iubitului meu. Imi impreunasem mainile, rostind o rugaciune in gand, apoi lasand pe piatra funerara florile frumoase ce dadeau o pata de culoare de jur imprejur, impreuna cu celelalte. Aprinsesem si o lumanare, apoi zambind trist rostisem normal de parca vorbeam chiar cu Ren.
- Ren... astazi a venit ziua in care noi doi trebuie sa ne luam ramas bun. Spusesem simtind cum picaturile incolore evadeaza si imi parcurg intreg chipul fantomatic. Credeam ca nu mai am lacrimi... Imi pare rau ca nu am putut sa te opresc atunci! La naiba... Continuasem, simtind cum o briza usoara imi ciufuleste parul si-mi mangaie fata. Poate eram nebun, dar simteam pana si prezenta lui...
- Nu e vina ta... Auzisem cascand ochii pe data.
- Cu toate astea te iubesc! Ma grabisem, incepand sa vars tot mai multe lacrimi una peste alta.
- Si eu te iubesc... Taiki... Asta a fost doar vina mea. Imi spusese, eu dorind sa il contrazic, insa continuase nedandu-mi ocazia sa ripostez. Sa ai grija de inima noastra, da?
Amutisem pentru moment, lasandu-mi privirea in jos si simtind ca sunt imbratisat, inchisesem ochii strangandu-i puternic. As fi vrut sa ii spun sa ramana cu mine sau sa mor si eu chiar in aceea secunda nenorocita... dar...
- Adio, Ren... Soptisem intorcandu-ma si facand drum intors.
Incepuse sa ploua inainte sa-mi dau seama, ajungand sa fiu leoarca. Cu toate astea ma plimbam buimac prin umezeala de afara, amintirile dand navala pe mine, facandu-ma sa imi ridic colturile guri, sa zambesc trist... " Sa ai grija de inima noastra? Ha?... Imi repetasem cuvintele soptite de el.
- O sa am. Promit. Idiotule...