Dancing in the dark..

[Anna]

Capitolul 2: We'll have each other until the sun…

Viata te invarte in jocurile ei chiar si cand te astepti mai putin.Cand te astepti sa mori si sa nu mai suferi,esti deja in viata.Si cand speri ca esti bine,atunci mori.Nu are sens.De ce totul este pe dos in lumea in care ne aflam?
Dupa acel vis ciudat,cu acel vampir ma asteptam ca dupa sa vad numai alb.Sa vad vreo luminita la capatul tunelului insa tot ce puteam sa vad erau numai imagini.Unele foarte neclare,iar altele erau proaspete ca o amintire.Tot ce puteam sa vad erau chiar si niste imagini ale prietenilor mei,care sunt plecati in vacanta pe plaje insorite sau pe munti cu aerul rece.Simteam caldura si asprimea nisipului pe talpile mele si aerul rece de munte ce imi flutura parul.Le puteam simti pe amandoua in acelasi timp,ceea ce parea imposibil.Si acestea nu erau singurele senzatii ce imi treceau pe sub piele.Tot ce am simtit in scurta mea viata,toate emotiile ce mi-au trecut prin inima:durere,ura,fericire,furie,invidie si poate putina atractie la un moment dat.Totul imi rascolea mintea insa nu era neaparat neplacut.Doar era frustrant sa nu vad sfarsitul dupa ce am indurat atata.Ma simteam ca intr-un vis fara sfarsit,unul din care vroiam sa ma trezesc.M-am concentrat asupra faptului sa ma trezesc insa nu puteam.Incercam dar era in zadar.Mi-am imaginat ca evadez din tinutul asta in care eram victima propriilor simturi.Deobicei asa era si in lumea reala,cand vroiam sa scap de simpla plictiseala.M-am concentrat la un loc alb,si imi imaginam ca sunt doar eu.Si apoi cand ajungeam in acel loc,tot ce imi imaginam eu se materializa.Si asa imi pierdeam zilele cu gandurile mele umbland aiurea.Un lucru vazut rau de parintii mei,deoarece mereu paream ca visez cu ochii deschisi.Oricum nu erau niciodata multumiti de notele mele,dar ma iertau fiindca eram singurul lor copil.In timp ce ma gandeam la toate astea,am deschis ochii si a aparut tot ce doream eu.
Albul ma inconjura pretutindeni.Linistea era foarte patrunzatoare,de parca te aflai la inceput de sfarsit.Albul puteai sa il controlezi tu.Era ca o foaie alba de pictat sau o ciorna de hartie ce astepta sa fie scrisa.Puteam sa stau aici mereu,albul astepta sa capete culoare oricand.Insa eu nu sunt o persoana rabdatoare,si nici nu durase mai mult de o secunda si totul incepea sa capete culori rosiatice si de negru.Insa eu deja ma gandeam la o culoare placuta vederii mele,un bleo placut al norilor insa oricat de mult m-am concentrat sa opresc culoarea sa se reverse,dar nu puteam.Rosul si negrul cadeau deasupra mea,formand un nou tablou.
In jurul meu se formase o camera intunecata luminata doar de niste lumanari lungi,din ceara rosie.In camera era un mobilier vechi si negru,dar era proaspat lacuit fiindca lumina lumanarilor se revarsa in ele.Am mers pe langa masa lunga si admiram tot ce era in incapere.Era o bibleoteca restransa si mica,unde rafturile de carti caracterizau incaperea.Te simteai putin claustrofob in acel loc,insa am cercetat zona in continuare.Lumina slaba din jur ma facea sa fiu mai atenta la detalii.Asa am observat ca acea incapere nu avea o usa.
Am inghitit in sec si am cercetat in continuare.
In fata mea,statea lipita de intregul perete din vest,unde era si o fereastra o oglinda.Apusul patruse rapid in camera,stingand brusc toate lumanarile.M-am uitat catre el si in indepartare era doar un lan de grau.M-am uitat la el,in continuu incercand sa gasesc pe cineva dar in zadar.Eram singura.
Incepuse sa ma cuprinda frica.Daca nu mai ieseam de aici?
Am incercat sa ma uit altundeva si m-am dus rapid langa oglinda.Cand m-am uitat in reflectie iar socul imi intuneca mintea.Nu ma recunosteam.
Aveam o rochie rosie,in stil victorian,lunga pana in pamant.Umerii ii aveam goi,iar pielea imi era alba precum neaua.Parul saten imi cadea in valuri in spate,iar persoana din oglinda imi zambea siret.Avea irisii rosii si ma privea cu o mare curiozitate.Ultima data cand am invatat la fizica,era ca oglinzile prezinta doar niste reflectii ale obiectului.Dar la mine era total opusul.
Eu eram speriata si ea imi zambea.
Isi ridica mana dreapta si imi aratase incheietura ei.Pe ea avea un tatuaj cu o semiluna si niste stele.Isi sprijinea mana de oglinda si cu cealalta mana imi facu semn sa vin mai aproape.Involuntar am venit mai aproape de oglinda si am privit acea persoana.
Era perfecta.Irisii ei sangerii te fermecau de-a dreptul..Deobicei nu imi putea vedea irisul,fiindca ochii mei erau negrii deobicei.Un lucru foarte rar intalnit In spatele culorii care te ingrozeau,ochii in sine te priveau cu bunatate si cu grija.Acest lucru il mai recunosteam la mine din spusele celor din jur.Culoarea parului era aceasi ca a mea,un castaniu ciocolatiu,doar ca era mai lung decat deobicei.
Insa inainte sa mai caut alte asemanari,reflexia incepu sa vorbeasca:
-Dupa ce te tot uiti?intreba ea razand.
Am inghitit in sec,nestiind ce sa spun.Aveam gura uscata si cuvintele nu le puteam rosti.Mi-am dres vocea,timp de cateva minute pana cand am putut sa vorbesc:
-Cine esti?Nu esti...eu.
Asta da discutie prosteasca.
Ea incepu sa rada zgomotos.O alta deosebire intre mine si ea.Ea avea un ras glacial,ce iti dadea fiori.Eu nu sunt genul acela de persoana.Insa nu ma mai puteam concentra la ce gandeam.
Ea incepu sa se opreasca treptat din ras si mi-a spus intr-un mod simplu:
-Eu sunt noua tu.Eu sunt noua ta viata.
Iar rasul ei cuprinse toata bibleoteca,pana cand amurgul lumina incaperea si totul disparu.