19-02-2012, 09:38 PM
Varsta minima:--
Gen: Amuzant...
Critica: Avansata
Nu m-am considerat niciodata o persoana norocoasa. Viata s-a incapatanat de fiecare data sa-mi aminteasca asta. Totul pare asemenea unui joc, iar eu sunt mereu pe pasul de al pierde, insa nu ma tem. Orice joc are trucurile lui si propriul ghid strategic, numai ca al meu pare sa fi fost corupt cumva. Asta, sau cineva acolo sus chiar ma uraste si se bucura de situatia in care ma aflu... Altfel nu mi-as putea explica intamplarile de azi, ma gandeam, in timp ce intorceam foita pe toate partile. Nu e nici o indoiala. E aceeasi.
Am asteptat ziua asta de foarte mult timp. Imi marcasem pana si data in calendar. Incercuita cu marker rosu, parea ca-mi zambeste prietenos de pe perete. Era inca destul de devreme, asa ca am mers agale pana la locul de intalnire. Mai multi tineri erau adunati in jurul unui barbat mai in varsta. Se uitau unii la altii si susoteau nelinistiti, in timp ce el isi plimba ochii deasupra lor, nepasator. Era un barbat inalt, si mai degraba plinut, insa postura lui si structura aristocratica a fetei impuneau respect. Nu a trebuit sa astept prea mult. De indata ce m-am apropiat de grup, mi-am auzit numele strigat si m-am grabit sa ma prezint.
-Giulia Oprescu?
-Eu sunt, domnule! Am raspuns, poate un pic prea entuziasmata, dar fara a ma lua in seama, Damian, instructorul, si-a intors spatele si mi-a spus sa urc in masina. Fara a mai scoate un cuvant, i-am urmat ordinele si la semnalul lui am dat sa pornesc motorul. Am incercat o data, de doua ori, insa fiecarei rotiri a cheii ii raspundea acelasi huruit infundat al motorului si pe urma liniste.
-Fira-i tu de rabla, daca nu pun eu ciocanul pe tine…am murmurat printre buze in timp ce am mai incercat o data sa pornesc motorul. Ei, vezi ca se poate? Un ranjet victorios mi-a aparut pe fata insa a disparut la fel de repede cum a aparut.
-Acum ca ai descoperit America, putem sa continuam? De preferinta azi? Desi nu parea prea afectat, tonul lui grav si fruntea incruntata ii tradau iritarea. Cineva s-a trezit pe partea gresita a patului. Am dat din cap afirmativ, cerandu-mi scuze si mi-am pus centura de siguranta de care uitasem. Hai c-am inceput bine. Ma gandeam in timp ce il priveam pe instructor notandu-mi greseala.
Am pornit, iar instructorul imi dadea din cand in cand indicatii, pe care eu le urmam fara probleme. Ohhh da! Conduc ca o adevarata profesionista! Un zambet prostesc imi brazda figura in timp ce manevram masina pe strazile inguste.
-Fa stanga aici. Parcheaza masina lateral in fata cafenelei si treci examenul. Bucuroasa peste masura, m-am indreptat spre locul cu pricina, insa cand sa iau curba, un ciclist mi-a aparut in fata si am tras puternic de volan spre dreapta. O bubuitura puternica urma, si am inghitit in sec privind fumul ce iesea de sub capota masinii.
-Ah…sa inteleg ca nu am trecut, nu?
-Nu! Iesi afara din masina mea! Damian rostise cuvintele pe un ton atat de amenintator si plin de furie incat m-am repezit la portiera, am deschis-o cu forta si am tasnit afara din masina, incercand in fel si chip sa-mi cer scuze.
Am oftat dezamagita lovind o piatra cu piciorul. Si cat de bine incepuse ziua. Mi-am ridicat privirea la masina pe care o lovisem in incercarea mea disperata de a evita ciclistul si am oftat din nou. Bara de spate abia se mai tinea intr-un capat, iar geamul era facut bucati. Am gemut descumpanita, stiind ca eu va trebui sa suport reparatia masinii. Insa acum nu era timp, trebuia sa ajung la scoala si proprietarul inca nu aparuse. Am rupt o foaie de hartie si am mazgalit cateva cuvinte. Am asezat-o cu grija de stergatorul masini si am fugit la liceu, fara a banui ca o pereche de ochi imi urmarea fiecare miscare.
In mod surprinzator, am ajuns la timp. M-am trantit pe scaun si mi-am lasat capul pe banca rece. Daca nu era dulaul ala care m-a fugarit pana la scoala nu as mai fi ajuns nici la Pastele cailor. Mi-am zis ducand o mana la piept, intr-o incercare de a-mi potoli bataile rapide ale inimii. Aveam romana, iar profesoara noastra era in concediu medical asa ca azi urma sa vina un suplinitor. Nu era nimic neobisnuit pentru noi. Multi profesori veneau la clasa noastra, insa foarte putini rezistau mai mult de un semestru. Iar in ceea ce priveste suplinitori… he he he, ei erau mult mai distractivi.
Usa s-a deschis fara prea mult zgomot, iar in clasa se facu dintr-o data liniste. Doar sunetul pasilor siguri ai suplinitorului se auzeau in sala. Nu m-am obosit sa-mi ridic privirea. Ce rost avea? Imediat clasa a izbucnit intr-un murmur continuu. Fetele chicoteau prosteste, asemenea unor scolarite amorezate, in timp ce baietii le priveau vizibil iritati, uitandu-se cand la ele cand la noul profesor. Vroind sa stiu ce anume declansase toata comotia, mi-am ridicat privirea, ochiul stang zbatandu-mi-se infricosator.
-Chiar nu mai poate nimeni sa doarma in ziua de azi? Am intrebat printre dinti, furioasa, ignorand exclamatiile de admiratie ale colegelor. Cineva si-a dres glasul si ne-am intors cu totii privirile catre profesor. Un tanar inalt, de nu mai mult de 25 de ani, cu umeri lati si silueta de sportiv, ne privea dur, ochii lui albastri analizandu-ne pe fiecare in parte. S-a rezemat de catedra si si-a incrucisat bratele asteptand sa se faca liniste. Multumit, a dat din cap si s-a prezentat, raspunzand calm tuturor intrebarilor noastre.
-Acum ca am terminat cu formalitatile, continua in timp ce un zambet inspaimantator isi facu aparitia pe buzele lui, dandu-i un aspect cu totul sadic. Vreau sa scoateti o foaie de hartie si sa scrieti un eseu de minim doua pagini despre cum ar trebui un elev sa se comporte in prezenta unui professor. Aveti treizeci de minute incepand de acum.
Strigatele de nemultumire nu au intarziat sa apara, insa au fost rapid inabusite de privirea amenintatoare a tanarului. Trecand pe langa banca fiecaruia, isi arunca privirea peste umarul lui dand din cap multumit din cand in cand. Ajuns in dreptul bancii mele, s-a oprit un moment si intr-un mod nu foarte subtil mi-a lasat o bucata de hartie, cu grija impaturita pe banca.
-Ramai dupa ore. Si fara nici o alta explicatie, se intoarse la catedra de unde ne putea supraveghea pe toti.
Am privit hartia suspicios, asteptandu-ma parca sa explodeze. Ciudat…imi pare destul de cunoscuta. Am ridicat-o si am desfacut-o cu o oarecare sfiala. Sfanta mama a clatitelor! Am exclamat simtind cum mi se taie respiratia si cum broboane reci de transpiratie mi se prelingeau pe frunte. Dar asta e chiar…Mi-am ridicat privirea inspaimantata catre suplinitor si vazandu-i expresia intunecata, si acel zambet malefic, ce promitea razbunare, mi s-au confirmat toate temerile. Masina pe care am lovit-o mai devreme era chiar a noului profesor. A acestui mic diavol ce se infrupta cu placere din suferintele noastre. Am intors hartia pe toate partile, am recitit-o de zeci de ori. Nu era nici o indoiala. Era exact biletul pe care il agatasem cu atata grija de stergatorul masinii in dimineata aceleiasi zile.
Repede, mult prea repede, soneria ce semnala sfarsitul orei se auzi si un fior imi strapunse corpul pana in maduva oaselor vazandu-ma singura in clasa. Ce prieteni de incredere am si eu. Mi-am zis privindu-i iesind si trimitandu-mi priviri compatimitoare. Lasilor! Tradatorilor! Mi-am intors atentia catre sursa problemelor mele si am inghitit in sec, privindu-l prudent. Poate nu e prea tarziu sa-mi fac testamentul…
Gen: Amuzant...
Critica: Avansata
Cand karma se dovedeste a fi o pacoste
Nu m-am considerat niciodata o persoana norocoasa. Viata s-a incapatanat de fiecare data sa-mi aminteasca asta. Totul pare asemenea unui joc, iar eu sunt mereu pe pasul de al pierde, insa nu ma tem. Orice joc are trucurile lui si propriul ghid strategic, numai ca al meu pare sa fi fost corupt cumva. Asta, sau cineva acolo sus chiar ma uraste si se bucura de situatia in care ma aflu... Altfel nu mi-as putea explica intamplarile de azi, ma gandeam, in timp ce intorceam foita pe toate partile. Nu e nici o indoiala. E aceeasi.
Am asteptat ziua asta de foarte mult timp. Imi marcasem pana si data in calendar. Incercuita cu marker rosu, parea ca-mi zambeste prietenos de pe perete. Era inca destul de devreme, asa ca am mers agale pana la locul de intalnire. Mai multi tineri erau adunati in jurul unui barbat mai in varsta. Se uitau unii la altii si susoteau nelinistiti, in timp ce el isi plimba ochii deasupra lor, nepasator. Era un barbat inalt, si mai degraba plinut, insa postura lui si structura aristocratica a fetei impuneau respect. Nu a trebuit sa astept prea mult. De indata ce m-am apropiat de grup, mi-am auzit numele strigat si m-am grabit sa ma prezint.
-Giulia Oprescu?
-Eu sunt, domnule! Am raspuns, poate un pic prea entuziasmata, dar fara a ma lua in seama, Damian, instructorul, si-a intors spatele si mi-a spus sa urc in masina. Fara a mai scoate un cuvant, i-am urmat ordinele si la semnalul lui am dat sa pornesc motorul. Am incercat o data, de doua ori, insa fiecarei rotiri a cheii ii raspundea acelasi huruit infundat al motorului si pe urma liniste.
-Fira-i tu de rabla, daca nu pun eu ciocanul pe tine…am murmurat printre buze in timp ce am mai incercat o data sa pornesc motorul. Ei, vezi ca se poate? Un ranjet victorios mi-a aparut pe fata insa a disparut la fel de repede cum a aparut.
-Acum ca ai descoperit America, putem sa continuam? De preferinta azi? Desi nu parea prea afectat, tonul lui grav si fruntea incruntata ii tradau iritarea. Cineva s-a trezit pe partea gresita a patului. Am dat din cap afirmativ, cerandu-mi scuze si mi-am pus centura de siguranta de care uitasem. Hai c-am inceput bine. Ma gandeam in timp ce il priveam pe instructor notandu-mi greseala.
Am pornit, iar instructorul imi dadea din cand in cand indicatii, pe care eu le urmam fara probleme. Ohhh da! Conduc ca o adevarata profesionista! Un zambet prostesc imi brazda figura in timp ce manevram masina pe strazile inguste.
-Fa stanga aici. Parcheaza masina lateral in fata cafenelei si treci examenul. Bucuroasa peste masura, m-am indreptat spre locul cu pricina, insa cand sa iau curba, un ciclist mi-a aparut in fata si am tras puternic de volan spre dreapta. O bubuitura puternica urma, si am inghitit in sec privind fumul ce iesea de sub capota masinii.
-Ah…sa inteleg ca nu am trecut, nu?
-Nu! Iesi afara din masina mea! Damian rostise cuvintele pe un ton atat de amenintator si plin de furie incat m-am repezit la portiera, am deschis-o cu forta si am tasnit afara din masina, incercand in fel si chip sa-mi cer scuze.
Am oftat dezamagita lovind o piatra cu piciorul. Si cat de bine incepuse ziua. Mi-am ridicat privirea la masina pe care o lovisem in incercarea mea disperata de a evita ciclistul si am oftat din nou. Bara de spate abia se mai tinea intr-un capat, iar geamul era facut bucati. Am gemut descumpanita, stiind ca eu va trebui sa suport reparatia masinii. Insa acum nu era timp, trebuia sa ajung la scoala si proprietarul inca nu aparuse. Am rupt o foaie de hartie si am mazgalit cateva cuvinte. Am asezat-o cu grija de stergatorul masini si am fugit la liceu, fara a banui ca o pereche de ochi imi urmarea fiecare miscare.
In mod surprinzator, am ajuns la timp. M-am trantit pe scaun si mi-am lasat capul pe banca rece. Daca nu era dulaul ala care m-a fugarit pana la scoala nu as mai fi ajuns nici la Pastele cailor. Mi-am zis ducand o mana la piept, intr-o incercare de a-mi potoli bataile rapide ale inimii. Aveam romana, iar profesoara noastra era in concediu medical asa ca azi urma sa vina un suplinitor. Nu era nimic neobisnuit pentru noi. Multi profesori veneau la clasa noastra, insa foarte putini rezistau mai mult de un semestru. Iar in ceea ce priveste suplinitori… he he he, ei erau mult mai distractivi.
Usa s-a deschis fara prea mult zgomot, iar in clasa se facu dintr-o data liniste. Doar sunetul pasilor siguri ai suplinitorului se auzeau in sala. Nu m-am obosit sa-mi ridic privirea. Ce rost avea? Imediat clasa a izbucnit intr-un murmur continuu. Fetele chicoteau prosteste, asemenea unor scolarite amorezate, in timp ce baietii le priveau vizibil iritati, uitandu-se cand la ele cand la noul profesor. Vroind sa stiu ce anume declansase toata comotia, mi-am ridicat privirea, ochiul stang zbatandu-mi-se infricosator.
-Chiar nu mai poate nimeni sa doarma in ziua de azi? Am intrebat printre dinti, furioasa, ignorand exclamatiile de admiratie ale colegelor. Cineva si-a dres glasul si ne-am intors cu totii privirile catre profesor. Un tanar inalt, de nu mai mult de 25 de ani, cu umeri lati si silueta de sportiv, ne privea dur, ochii lui albastri analizandu-ne pe fiecare in parte. S-a rezemat de catedra si si-a incrucisat bratele asteptand sa se faca liniste. Multumit, a dat din cap si s-a prezentat, raspunzand calm tuturor intrebarilor noastre.
-Acum ca am terminat cu formalitatile, continua in timp ce un zambet inspaimantator isi facu aparitia pe buzele lui, dandu-i un aspect cu totul sadic. Vreau sa scoateti o foaie de hartie si sa scrieti un eseu de minim doua pagini despre cum ar trebui un elev sa se comporte in prezenta unui professor. Aveti treizeci de minute incepand de acum.
Strigatele de nemultumire nu au intarziat sa apara, insa au fost rapid inabusite de privirea amenintatoare a tanarului. Trecand pe langa banca fiecaruia, isi arunca privirea peste umarul lui dand din cap multumit din cand in cand. Ajuns in dreptul bancii mele, s-a oprit un moment si intr-un mod nu foarte subtil mi-a lasat o bucata de hartie, cu grija impaturita pe banca.
-Ramai dupa ore. Si fara nici o alta explicatie, se intoarse la catedra de unde ne putea supraveghea pe toti.
Am privit hartia suspicios, asteptandu-ma parca sa explodeze. Ciudat…imi pare destul de cunoscuta. Am ridicat-o si am desfacut-o cu o oarecare sfiala. Sfanta mama a clatitelor! Am exclamat simtind cum mi se taie respiratia si cum broboane reci de transpiratie mi se prelingeau pe frunte. Dar asta e chiar…Mi-am ridicat privirea inspaimantata catre suplinitor si vazandu-i expresia intunecata, si acel zambet malefic, ce promitea razbunare, mi s-au confirmat toate temerile. Masina pe care am lovit-o mai devreme era chiar a noului profesor. A acestui mic diavol ce se infrupta cu placere din suferintele noastre. Am intors hartia pe toate partile, am recitit-o de zeci de ori. Nu era nici o indoiala. Era exact biletul pe care il agatasem cu atata grija de stergatorul masinii in dimineata aceleiasi zile.
Repede, mult prea repede, soneria ce semnala sfarsitul orei se auzi si un fior imi strapunse corpul pana in maduva oaselor vazandu-ma singura in clasa. Ce prieteni de incredere am si eu. Mi-am zis privindu-i iesind si trimitandu-mi priviri compatimitoare. Lasilor! Tradatorilor! Mi-am intors atentia catre sursa problemelor mele si am inghitit in sec, privindu-l prudent. Poate nu e prea tarziu sa-mi fac testamentul…