26-07-2008, 03:01 PM
Privirea mi s-a intunecat, am scapat telefonul din mana si lacrimile mi-au acoperit obrajii.
- De ce? Ce a facut sa merite asta?
Aveam in minte tot felul de intrebari la care nu existau raspunsuri. M-am imbracat repede si am fugit la spital. Acolo mama ei mi-a zis ca vrea sa ma vada, am intrat incet in camera si nu-mi venea sa cred cand am vazut-o conectata la atatea aparate. Vroiam sa fie doar un vis urat, sa ma trezesc si totul sa fie la fel ca inainte. M-am abtinut cu greu sa nu plang si m-am apropiat de patul ei. Cand m-a vazut a afisat un zambet fortat ca sa nu ma sperie si mi-a spus:
- Ella, promite-mi ca vei continua sa-ti duci visul mai departe, ca nu-ti vei pierde speranta. Eu o sa fiu alaturi de tine si te voi veghea. ( Mi se mai si Ella care vine de la Mihaela)
- Nu vorbi asa prostuto, o sa te faci bine si ne vom urma visele, vom face lumea sa uite de probleme, sa fie toti fericiti....
- Nu incerca sa ma minti ca voi fi bine, stiu ca nu mai am sanse. Tu promite-mi!
- Bine promit.
Am vazut cum s-a stins incet si acest lucru m-a durut enorm. Imi doream sa pot fi eu in locul ei, sa o scap de suferinta prin care trecea. Parintii ei erau distrusi, si-au pierdut orice speranta, o parte din ei s-a dus o data cu Katya. Am plecat acasa si m-am inchis in camera mea, nu mai vroiam sa vad pe nimeni, nu mai vroiam sa stiu nimic. Trei zile nu am iesit decat sa-mi iau mancare. Am ramas fara lacrimi, pur si simplu nici sa plang nu mai puteam, nu mai aveam putere sa fac nimic.Mereu imi veneau in minte cuvintele ei: “ Ella promite-mi ca vei continua sa-ti duci visul mai departe, ca nu-ti vei pierde speranta.”
Nu o puteam dezamagi, nu dupa cat m-a ajutat. Trebuie sa merg mai departe, sa depasesc momentul si sa-mi urmez visul cum mi-a zis ea, in acelasi timp duceam mai departe si visul Katyei. Am continuat sa scriu, pe fiecare foaie imi asterneam sentimentele, lucru care mi-a schimbat felul de a scrie. Sufletul meu devenea din ce in ce mai intunecat, simteam ca nu mai am ce cauta in aceasta lume, ca rolul meu s-a terminat. Cu toate acestea nu am renuntat, am mers mai departesi am incercat sa- mi fac prieteni noi.
Aveam momente in care vroiam sa ma sinucid da ma gandeam ca nu asa se rezolva problemele si daca as fi facut acest lucru mi-as fi incalcat promisiunea facuta Katyei.
Dupa o saptamana in care am stat acasa pentru a depasi moartea prietenei mele, am revenit la scoala. Multi mi-au zis ca par schimbata dar nu isi pot da seama in ce fel. In privirea mea se citea durere. Am incercat sa ascund aceasta durere in spatele unui zambet si se pare ca am reuzit, pentru ca nimeni nu si-a dat seama de acest lucru.
- De ce? Ce a facut sa merite asta?
Aveam in minte tot felul de intrebari la care nu existau raspunsuri. M-am imbracat repede si am fugit la spital. Acolo mama ei mi-a zis ca vrea sa ma vada, am intrat incet in camera si nu-mi venea sa cred cand am vazut-o conectata la atatea aparate. Vroiam sa fie doar un vis urat, sa ma trezesc si totul sa fie la fel ca inainte. M-am abtinut cu greu sa nu plang si m-am apropiat de patul ei. Cand m-a vazut a afisat un zambet fortat ca sa nu ma sperie si mi-a spus:
- Ella, promite-mi ca vei continua sa-ti duci visul mai departe, ca nu-ti vei pierde speranta. Eu o sa fiu alaturi de tine si te voi veghea. ( Mi se mai si Ella care vine de la Mihaela)
- Nu vorbi asa prostuto, o sa te faci bine si ne vom urma visele, vom face lumea sa uite de probleme, sa fie toti fericiti....
- Nu incerca sa ma minti ca voi fi bine, stiu ca nu mai am sanse. Tu promite-mi!
- Bine promit.
Am vazut cum s-a stins incet si acest lucru m-a durut enorm. Imi doream sa pot fi eu in locul ei, sa o scap de suferinta prin care trecea. Parintii ei erau distrusi, si-au pierdut orice speranta, o parte din ei s-a dus o data cu Katya. Am plecat acasa si m-am inchis in camera mea, nu mai vroiam sa vad pe nimeni, nu mai vroiam sa stiu nimic. Trei zile nu am iesit decat sa-mi iau mancare. Am ramas fara lacrimi, pur si simplu nici sa plang nu mai puteam, nu mai aveam putere sa fac nimic.Mereu imi veneau in minte cuvintele ei: “ Ella promite-mi ca vei continua sa-ti duci visul mai departe, ca nu-ti vei pierde speranta.”
Nu o puteam dezamagi, nu dupa cat m-a ajutat. Trebuie sa merg mai departe, sa depasesc momentul si sa-mi urmez visul cum mi-a zis ea, in acelasi timp duceam mai departe si visul Katyei. Am continuat sa scriu, pe fiecare foaie imi asterneam sentimentele, lucru care mi-a schimbat felul de a scrie. Sufletul meu devenea din ce in ce mai intunecat, simteam ca nu mai am ce cauta in aceasta lume, ca rolul meu s-a terminat. Cu toate acestea nu am renuntat, am mers mai departesi am incercat sa- mi fac prieteni noi.
Aveam momente in care vroiam sa ma sinucid da ma gandeam ca nu asa se rezolva problemele si daca as fi facut acest lucru mi-as fi incalcat promisiunea facuta Katyei.
Dupa o saptamana in care am stat acasa pentru a depasi moartea prietenei mele, am revenit la scoala. Multi mi-au zis ca par schimbata dar nu isi pot da seama in ce fel. In privirea mea se citea durere. Am incercat sa ascund aceasta durere in spatele unui zambet si se pare ca am reuzit, pentru ca nimeni nu si-a dat seama de acest lucru.