05-09-2011, 08:19 PM
Capitolul III: Va accepta sau nu?
-C..ce vorbeste satul d..despre mine? Reusi Sakura sa spuna printre gafaieli. Era socata. Nu-i venea sa creada cine sta chiar in fata ei. Era...
Era chiar Itachi. Nu stia de ce ii este frica de el. Doar a plecat din sat pentru a-l intalni. Sakura incerca din rasputeri sa se controleze. Nu vroia sa-si arate frica fata de el. Nici nu avea motive. Tot ce trebuia sa faca era sa-i propuna ceea ce avea in minte. Dar daca el venise pentru lupta? De ce a bagat-o totusi in genjutsu? Toate aceste intebari se invarteau in capul rozaliei, dar au fost intrerupte de catre cel din fata ei.
-Daca ai iesit din soc, as vrea sa vorbesc cu tine cand esti cu picioarele pe pamant. Spuse Itachi cu un ranjet prostesc pe fata, ceea ce o facu pe Sakura sa-si puna niste intrebari.
“Oare ce vrea de la mine? E imposibil sa fi aflat ca il cautam. Nu am spus la nimeni. Dar daca a aflat ca vreau sa-l omor pe Sasuke? Oare va fi de acord cu propunerea mea?â€
-Deci, ce vrei de la mine? Intreba rozalia, dar de data asta cu mai mult tupeu in voce. Se cunostea din vocea ei ca acea temere disparuse fara urma. Parca se evaporase si ii luase locul sentimentul de invingator.
-Ma bucur ca te-ai calmat. Acum, as vrea sa-ti fac o propunere. Zise Itachi asezandu-se pe un butuc din spatele lui. Era relaxat. Nici nu avea motive sa fie stresat. Sakura nu il putea rani.
-Si daca refuz? Ce se va intampla? Ma vei lua cu forta?
-Nu cred ca vei refuza. Este o oferta care nu toata lumea poate beneficia de ea. Se putea citi uimirea pe fata fetei. Devenise interesata. Nu stia ce propunere avea sa-i faca. Deja uitase ca si ea avea o propunere pentru el.
-Bun, acum ca ti-am captat atentia vreau sa ma asculti. In urmatoarele luni eu te voi antrena, dupa care, atunci cand eu consider ca esti pregatita, vei intra in Akatsuki si vei renunta pentru totdeauna la Konoha.
Fata ramasese perplexa. Nu stia ce sa mai spuna. Dar daca asta era singura modalitate in care putea sa-l invinga pe Sasuke, atunci ea avea de gand sa faca orice.
-Accept cu o singura conditie. Daca ea nu imi este indeplinita, atunci eu nu voi accepta oferta ta. Spuse Sakura sigura pe ea. Avea totusi remuscari dar nu mai putea da inapoi. Parasise deja satul, asa ca nu mai avea incotro. Trebuia sa mearga inainte, fiind pregatita pentru ce ii rezerva viitorul. Poate a face parte din Akatsuki nu era asa de rau. Poate era totusi bine. Poate avea sa se inteleaga cu cei din organizatie. Poate nu erau asa de reci si inafara luptelor. Poate, poate si iar poate. Gandurile Sakurei erau departe.
Itachi:
Oare la ce se poate gandi atata? Se gandeste, se gandeste si iar se gandeste. Nu-si da seama ca mai sunt si eu pe aici? Oare care o fi conditia ei? Dupa ce ca ii fac o oferta care cu greu o poate rewfuza, mai vine si cu conditiile ei. Oare ce planuri mai are si Pain cu ea? De ce vrea atat e mult ca ea sa intre in Akatsuki? Si cum a facut-o sa il urasca atat pe fratele meu incat sa-i doreasca moartea. Adica pana acum cateva zile ar fi facut orice numai ca el sa se intoarca. Ceva este putred la mijloc si eu trebuie sa aflu. Si totusi chiar ma gandesc la ce conditie poate pune. Nu cred ca e asa de rau incat sa nu accept. Probabil ceva legat de Naruto sau de sat...hmm...
-Bine, deci care e conditia ta? O intreb eu cu o urma de interes in voce. De ce nu pot fi la fel de rece cu ea asa cum sunt cu toata lumea?
-Dupa ce intru in Akatsuki, grupul cu care voi fi eu ma va ajuta sa-l omor pe Sasuke. Adica in cazul in care nu este singur.
“Nu-mi vine sa cred ce tocmai mi-a cerut. Ma gandeam sa nu atacam satul sau ceva de genul dar asta...la asta chiar nu ma asteptam. Are de gand sa-l omoare cu mana ei. In momentul asta ma uit la ea si vad ca este uimita. De fapt cine nu ar fi? Sa-l vezi pe cel care a omorat un clan intreg intr-o noapte dand apa la soareci. Cum am putut lasa frau liber sentimentelor? Si mai ales in fata ei? Vad cu lacrimile cad pe pamantul uscat. Trebuie sa le opresc pana nu imi pierd controlul de tot.â€
-Itachi iti stiu adevaratul trecut. Stiu din ce cauza ai omorat clanul si stiu si de ce nu l-ai omorat pe Sasuke. Stiu cat de mult tii la el, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-l protejezi stiind ce a devenit. Este de neoprit. Va face tot ce ii sta in putere sa te omoare. Si pana atunci cine stie ce va mai face.
-Ai dreptate. Vreau sa-mi amintesc de el asa cum era cand era mic nu cum este acum. Oricat de mult as vrea sa-l ajut nu pot. Stiu ca nu trebuie lasat in viata.
-Bine. Deci tu esti de acord cu conditia mea si eu cu a ta. Ma vei antrena, voi intra in organizatie si ma vei ajuta sa-l omor. Spuse Sakura indreptandu-se spre mine. Fara sa constientizez, era la mai putin de un metru de mine. II puteam simti respiratia calda. Nu! Nu ma pot atasa de ea. In nici un caz.
-Acum sa mergem. Maine incepi antrenamentele si ai nevoie de odihna. Vom sta intr-o cabana cu partenerul meu de echipa si atunci cand vei intra in organizatie, vei sta cu noi si noi te vom ajuta cu fratele meu.
Fara sa mai zicem ceva, am pornit la drum. Nu aveam prea mult de mers dar linistea ce domnea peste noi ma facea sa-mi ies din minti. Nu inteleg. De ce ma port asa in preajma ei. Este de-a dreptul ciudat. Nu am nici o explicatie pentru comportamentul meu. Afundat in ganduri nu mi-am dat seama cand am ajuns. O poftesc pe rozalie sa intre in casa si ea intra in living, unde Deidara state ape canapea si se uita pe pereti. Ce ganditor poate fi si el uneori...Deidara este un baiat de treaba, cam de aceeasi inaltime ca mine, parul de un galben orbitor, lung pana la omoplati, in varful capului fiind prins intr-o coada, iar bretonul lasat sa-i cada pe unul din ochi. Un tip destul de ciudat la prima vedere, dar daca il cunosti este un tip de treaba. Nu degeaba imi este cel mai bun prieten.
-Buna. Ce faci te uiti pe pereti? Sa stii ca s-a inventat si televizorul. Spun eu pe un aer comic, dar in secunda urmatoare ma trezesc cu o perma in cap. De ce nu ma mira? Mereu patesc asta cand il trezesc din visare..
-Deidara, acum daca ai revenit pe pamant, vin-o si arata-i camera Sakurei. Ii spun eu pe un ton de comanda. Oricat de mult as vrea sa mai stau cu Sakura, trebuie totusi sa nu ma atasez prea tare de ea. Si Sakura, nu uita maine dimineata la 6 Deidara te va duce pe terenul de antrenament unde te vei antrena. Noapte buna!
-Noapte buna Itachi! Spuse ea cu un zambet bland pe fata. Acel zambet era incantator. As sta ore sa il privesc. Stai putin! Ce fac eu aici. Nu trebuie sa ma apropii de ea. Offf nu mai conteaza. Acum trebuie sa dorm si poate maine voi fi cu picioarele pe pamant. Cred ca ma trasform in Deidara.
Sakura si Deidara au urcat pe scari indreptandu-se spre camera rozaliei. Deodata el se opreste brusc, in felul asta Sakura izbindu-se de el si cazand jos.
-S-a intamplat ceva? Il intreaba rozalia pe baiatul care statea si privea in gol. Parea ingandurat.
-Nu...nu s-a intamplat nimic. Scuza-ma. Apropo, am uitat sa ma prezint. Eu sunt Deidara. Spuse baiatul in timp ce o ajuta pe Sakura sa se ridice. La prima vedere era un baiat cam ciudat...ramane de vazut.
-Sakura, incantata de cunostinta. Deci, Deidara, de ce ma vor cei din Akatsuki asa de mult in organizatie? Adica...eu nu sunt asa de puternica.
Raspunsul dat de baiat a lasat-o pe rozalie cu gura cascata. Cum adica? De ce facuse asta?
Stiu ca nu e prea reusit, defapt deloc reusit, dar acest fic l-am facut cu ceva timp in urma si primele 3-4 capitole nu sunt reusite. As schimba continutul, dar vreau sa ramana textul original.
-C..ce vorbeste satul d..despre mine? Reusi Sakura sa spuna printre gafaieli. Era socata. Nu-i venea sa creada cine sta chiar in fata ei. Era...
Era chiar Itachi. Nu stia de ce ii este frica de el. Doar a plecat din sat pentru a-l intalni. Sakura incerca din rasputeri sa se controleze. Nu vroia sa-si arate frica fata de el. Nici nu avea motive. Tot ce trebuia sa faca era sa-i propuna ceea ce avea in minte. Dar daca el venise pentru lupta? De ce a bagat-o totusi in genjutsu? Toate aceste intebari se invarteau in capul rozaliei, dar au fost intrerupte de catre cel din fata ei.
-Daca ai iesit din soc, as vrea sa vorbesc cu tine cand esti cu picioarele pe pamant. Spuse Itachi cu un ranjet prostesc pe fata, ceea ce o facu pe Sakura sa-si puna niste intrebari.
“Oare ce vrea de la mine? E imposibil sa fi aflat ca il cautam. Nu am spus la nimeni. Dar daca a aflat ca vreau sa-l omor pe Sasuke? Oare va fi de acord cu propunerea mea?â€
-Deci, ce vrei de la mine? Intreba rozalia, dar de data asta cu mai mult tupeu in voce. Se cunostea din vocea ei ca acea temere disparuse fara urma. Parca se evaporase si ii luase locul sentimentul de invingator.
-Ma bucur ca te-ai calmat. Acum, as vrea sa-ti fac o propunere. Zise Itachi asezandu-se pe un butuc din spatele lui. Era relaxat. Nici nu avea motive sa fie stresat. Sakura nu il putea rani.
-Si daca refuz? Ce se va intampla? Ma vei lua cu forta?
-Nu cred ca vei refuza. Este o oferta care nu toata lumea poate beneficia de ea. Se putea citi uimirea pe fata fetei. Devenise interesata. Nu stia ce propunere avea sa-i faca. Deja uitase ca si ea avea o propunere pentru el.
-Bun, acum ca ti-am captat atentia vreau sa ma asculti. In urmatoarele luni eu te voi antrena, dupa care, atunci cand eu consider ca esti pregatita, vei intra in Akatsuki si vei renunta pentru totdeauna la Konoha.
Fata ramasese perplexa. Nu stia ce sa mai spuna. Dar daca asta era singura modalitate in care putea sa-l invinga pe Sasuke, atunci ea avea de gand sa faca orice.
-Accept cu o singura conditie. Daca ea nu imi este indeplinita, atunci eu nu voi accepta oferta ta. Spuse Sakura sigura pe ea. Avea totusi remuscari dar nu mai putea da inapoi. Parasise deja satul, asa ca nu mai avea incotro. Trebuia sa mearga inainte, fiind pregatita pentru ce ii rezerva viitorul. Poate a face parte din Akatsuki nu era asa de rau. Poate era totusi bine. Poate avea sa se inteleaga cu cei din organizatie. Poate nu erau asa de reci si inafara luptelor. Poate, poate si iar poate. Gandurile Sakurei erau departe.
Itachi:
Oare la ce se poate gandi atata? Se gandeste, se gandeste si iar se gandeste. Nu-si da seama ca mai sunt si eu pe aici? Oare care o fi conditia ei? Dupa ce ca ii fac o oferta care cu greu o poate rewfuza, mai vine si cu conditiile ei. Oare ce planuri mai are si Pain cu ea? De ce vrea atat e mult ca ea sa intre in Akatsuki? Si cum a facut-o sa il urasca atat pe fratele meu incat sa-i doreasca moartea. Adica pana acum cateva zile ar fi facut orice numai ca el sa se intoarca. Ceva este putred la mijloc si eu trebuie sa aflu. Si totusi chiar ma gandesc la ce conditie poate pune. Nu cred ca e asa de rau incat sa nu accept. Probabil ceva legat de Naruto sau de sat...hmm...
-Bine, deci care e conditia ta? O intreb eu cu o urma de interes in voce. De ce nu pot fi la fel de rece cu ea asa cum sunt cu toata lumea?
-Dupa ce intru in Akatsuki, grupul cu care voi fi eu ma va ajuta sa-l omor pe Sasuke. Adica in cazul in care nu este singur.
“Nu-mi vine sa cred ce tocmai mi-a cerut. Ma gandeam sa nu atacam satul sau ceva de genul dar asta...la asta chiar nu ma asteptam. Are de gand sa-l omoare cu mana ei. In momentul asta ma uit la ea si vad ca este uimita. De fapt cine nu ar fi? Sa-l vezi pe cel care a omorat un clan intreg intr-o noapte dand apa la soareci. Cum am putut lasa frau liber sentimentelor? Si mai ales in fata ei? Vad cu lacrimile cad pe pamantul uscat. Trebuie sa le opresc pana nu imi pierd controlul de tot.â€
-Itachi iti stiu adevaratul trecut. Stiu din ce cauza ai omorat clanul si stiu si de ce nu l-ai omorat pe Sasuke. Stiu cat de mult tii la el, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-l protejezi stiind ce a devenit. Este de neoprit. Va face tot ce ii sta in putere sa te omoare. Si pana atunci cine stie ce va mai face.
-Ai dreptate. Vreau sa-mi amintesc de el asa cum era cand era mic nu cum este acum. Oricat de mult as vrea sa-l ajut nu pot. Stiu ca nu trebuie lasat in viata.
-Bine. Deci tu esti de acord cu conditia mea si eu cu a ta. Ma vei antrena, voi intra in organizatie si ma vei ajuta sa-l omor. Spuse Sakura indreptandu-se spre mine. Fara sa constientizez, era la mai putin de un metru de mine. II puteam simti respiratia calda. Nu! Nu ma pot atasa de ea. In nici un caz.
-Acum sa mergem. Maine incepi antrenamentele si ai nevoie de odihna. Vom sta intr-o cabana cu partenerul meu de echipa si atunci cand vei intra in organizatie, vei sta cu noi si noi te vom ajuta cu fratele meu.
Fara sa mai zicem ceva, am pornit la drum. Nu aveam prea mult de mers dar linistea ce domnea peste noi ma facea sa-mi ies din minti. Nu inteleg. De ce ma port asa in preajma ei. Este de-a dreptul ciudat. Nu am nici o explicatie pentru comportamentul meu. Afundat in ganduri nu mi-am dat seama cand am ajuns. O poftesc pe rozalie sa intre in casa si ea intra in living, unde Deidara state ape canapea si se uita pe pereti. Ce ganditor poate fi si el uneori...Deidara este un baiat de treaba, cam de aceeasi inaltime ca mine, parul de un galben orbitor, lung pana la omoplati, in varful capului fiind prins intr-o coada, iar bretonul lasat sa-i cada pe unul din ochi. Un tip destul de ciudat la prima vedere, dar daca il cunosti este un tip de treaba. Nu degeaba imi este cel mai bun prieten.
-Buna. Ce faci te uiti pe pereti? Sa stii ca s-a inventat si televizorul. Spun eu pe un aer comic, dar in secunda urmatoare ma trezesc cu o perma in cap. De ce nu ma mira? Mereu patesc asta cand il trezesc din visare..
-Deidara, acum daca ai revenit pe pamant, vin-o si arata-i camera Sakurei. Ii spun eu pe un ton de comanda. Oricat de mult as vrea sa mai stau cu Sakura, trebuie totusi sa nu ma atasez prea tare de ea. Si Sakura, nu uita maine dimineata la 6 Deidara te va duce pe terenul de antrenament unde te vei antrena. Noapte buna!
-Noapte buna Itachi! Spuse ea cu un zambet bland pe fata. Acel zambet era incantator. As sta ore sa il privesc. Stai putin! Ce fac eu aici. Nu trebuie sa ma apropii de ea. Offf nu mai conteaza. Acum trebuie sa dorm si poate maine voi fi cu picioarele pe pamant. Cred ca ma trasform in Deidara.
Sakura si Deidara au urcat pe scari indreptandu-se spre camera rozaliei. Deodata el se opreste brusc, in felul asta Sakura izbindu-se de el si cazand jos.
-S-a intamplat ceva? Il intreaba rozalia pe baiatul care statea si privea in gol. Parea ingandurat.
-Nu...nu s-a intamplat nimic. Scuza-ma. Apropo, am uitat sa ma prezint. Eu sunt Deidara. Spuse baiatul in timp ce o ajuta pe Sakura sa se ridice. La prima vedere era un baiat cam ciudat...ramane de vazut.
-Sakura, incantata de cunostinta. Deci, Deidara, de ce ma vor cei din Akatsuki asa de mult in organizatie? Adica...eu nu sunt asa de puternica.
Raspunsul dat de baiat a lasat-o pe rozalie cu gura cascata. Cum adica? De ce facuse asta?
Stiu ca nu e prea reusit, defapt deloc reusit, dar acest fic l-am facut cu ceva timp in urma si primele 3-4 capitole nu sunt reusite. As schimba continutul, dar vreau sa ramana textul original.