Oneshots from Sorin

[Mizantropul]

Ook, ok, thanks many thanks!
Another one:

Un nou zeu

-Tăceţi, tăceţi, tăceţi!
Un război dinamic şi fulgerător se întindea peste mintea lui Cristian Lepădatu. Contraargumentele, lipsite de substanţă, a partenerilor de discuţii, nu făceau faţă ideilor noi ale lui Cristian. Ideile sale, rând pe rând, se retrăgeau spre citadela uitării, pentru că nu puteau face faţă colectivului brutal şi numeros de inamici. Erau prea mulţi să-i poată convinge gândurile sale...doar când sunt mulţi minciuna se-adevereşte şi adevarul nu sporeşte.
Întins pe podea ştergând cu faţa tălpile învingătorlor se simţea amorţit; încleştat într-o sfera halucinantă cu orice simţ sfârtecat şi ucis. Mai putea simţi doar crâmpeie de laude ce picau de pe feţele colectivului peste urechile sale.
Un lider improvizat se-nălţă pe spatele lui Cristian şi începu să citească cu ton batjocoritor aşa zisele idei mârşave:
-"Nu ataca cel ce-a creat ideile, ci răsteşteţi furia asupra ideilor aceluia ce le-a creat.", hohote savuroase de râs umplură încăperea şi se resfrângeau în Cristian ca nişte ace de acupunctură.
Cristian tuşi puternic sânge, în timp ce liderul îşi freca picoarele căutând o poziţie mai bună. După o pauză scurtă de câteva clipe, toţi, nerăbdători îl împungeau pe orator să continue.
-Titlu, "Un nou zeu", "În străfundurile minţii mele am găsit un zeu asemănător cu dumnezeu. Până la sfârşit vă las să vă gândiţi ce sau cine ar putea fi. Până atunci exemplific asemănările. Amândoi sunt dintotdeauna. Ambii nu pot fi văzuţi, auziţi, mirosiţi, simţiţi, dar totuşi se află lângă noi, lângă oricine, în oricine, în orice. Ei lasă liber arbitru la toţi, dar au în acelaşi timp planuri bine stabilite de dinaintea timpului pentru toate. Controlează tot. Sunt compuşi din tot şi totul e compus din ei. Încă nu v-aţi dat seama? Ce-i drept nici eu nu v-am dat mult timp de gândire, căci curiozitatea umană n-are răbdare. Mai mult ca sigur ati citit din prima până la sfârşit, poate alţii au stat ceva timp şi s-au gândit. Dar sincer să fiu pe cât e de şubredă abţinerea umană, pe atât e şi răbdarea mea. Zeul cel redescoperit este....este.... "
-Este?este...? toţi dintr-o suflare strigară.
-Ultima bucată lipseşte e ruptă...zise jovial conducătorul.
O suflare rece se lăsă peste sărbătoarea învingătorilor...
Supăraţi chiar furioşi, începu câteva salve de lovituri de picoare să-l lovească pe învins. Cristian era precum un cadavru, numai simţea nimic. Tuşea în continuare sânge. Deodată pierdu controlul ultimilor sforţări şi pumnul stâng i se desfăcu. Unul din victorioşi observă şi:
-Fraţilor l-a rupt răptuciogosul ăsta, uitaţi, se sforţă mai tare , uitaţi foaia motolită-n palma sa!
Conducătorul se aplecă luase hârtia o desfăcu. Citise. Se oprise ţintuit zeci de secunde bune cu ochii pe hârtie.
În cele din urmă nerăbdători colectivul îl bruscă, conducătorul dezmeticindu-se strânse foaia-n pumn i-o băgă pe gură lui Cristian şi scuipă energic pe faţa lui.
Toţi parcă din instinct, făcură la fel; fiecare scuipă la rândul său pe învins. Unul înttrebă pe conducător: de ce-am scuipat pe dânsul?
-Atomul! atomul, ha? ce glumă , îşi zise-n sinea sa conducătorul. Nici nu-şi dăduse seama că numai el a auzit răspunsul...
-Ha ha ha ha ha, începu să râdă-n hohote conducătorul, şi după el şi restul.
Avalanşa de râsete se zdrobea de mintea lui Cristian, abia mai simţea realitatea. Durerea îl copleşea de peste tot , nu vedea de unde anume venea i se părea că-i pretutindeni durerea. Se sforţa să n-audă să ignore; nu putea... se zbătea şi nu putea.
-Tăceţi, tăceţi, tăceţi!