[+18] [yaoi] Kaleidoscope

[Noesis]

MusicxD, in primul rand, merci pentru reply. In al doilea rand, ma bucur ca ti-a placut. Nu stiu daca va avea o continuare. Mi-a trecut asta prin cap, dar... :-?? inca nu am scris nimic in genu' si nu se stie ce si cand ma apuca. :D *hugs*

Child Of Sunset, tnx, and again, Carlo nu vine de la Carlos. Eu nici macar nu am asociat cele doua nume in niciun fel. :D *hugs*

gabytsswh, tnx petru reply si nu ai de ce sa iti ceri scuze, ma bucur ca mi-ai lasat o parere, apreciez asta. :-) Cat despre enter... Apas de doua ori enter pentru ca pe forum nu sunt recuoscute alineatele si textul ar arata prea ingramadit. Also, pana acum nu am mai auzit (well, citit) ca ar fi inestetic sa lasi space intre paragrafe. Oricum, merci pentru sugestie. *hugs*
_____________________
Just a shounen-ai this time. De asemenea este si scurt si s-ar putea sa am ceva greseli de tastare. :D
_____________________

Stăteam liniştit pe scaunul din tren. Mă plictiseam crunt şi mai aveam puţin până să adorm. Mă gândeam că ar fi fost mai bine să fiu într-un autobuz. Nu ştiu de ce, dar trenurile nu erau pe gustul meu, mi se păreau prea zgomotoase, cu indivizi care nu ştiu să îşi păstreze pasiunile pentru ei. Asta m-a şi determinat să îmi cumpăr un MP3, să ascult muzica mea, la căşti, în loc să aud zgomotul acela îngrozitor care poartă numele de manea. Şi totuşi, ce este aşa de greu să ţii pentru tine lucrurile care îţi plac?

Călătoria nu se mai termina, eram deja de trei ore în acel tren şi mai trebuiau să treacă două. Simţeam cum mi se închid ochii. Trenul oprea în staţii, pornea din nou şi mergea înfiorător de încet. Dacă aş fi putut, aş fi coborât şi aş fi continuat drumul cu altceva, dar bugetul nu îmi permintea.

Într-una din staţii au urcat doi tipi exagerat de veseli. Aveau obrajii roşii de la frigul de afară şi erau îmbrăcaţi foarte gros. S-au făcut comozi şi am început să îi studiez cu coada ochiului. Ambii erau înalţi, unul cu părul blond şi celălalt şaten. Blondul avea un ten deschis la culoare pe când celălalt avea ten ceva mai închis. Ochii căprui ai blondului m-au atras într-un mod inexplicabil şi mi-au indus o stare de calm; părea o persoană în care puteai să ai încredere. Ochii negrii ai celuilalt în schimb, nu mi-au dat acea stare, dar nici nu mi-a trimis părerea la polul opus. Cred că jumătate de oră i-am studiat şi probabil aş mai fi făcut-o dacă nu aş fi fost determinat să îmi întorc capul brusc şi să îmi simt obrajii roşii. Şatenul i-a luat mâna prietenului său într-a sa şi se juca cu degetele lui, iar celălalt şi-a rezemat capul de umărul lui, zâmbind. Atunci mi-am dat seama că nu sunt doar prieteni şi asta m-a făcut să mă stânjenesc de faptul că ajunsesem să mă holbez la ei.

Am auzit un râs puternic venind din partea lor; blondul râdea vesel, iar şatenul se mulţumea să zambesca. M-am blocat pentru o secundă neştiind ce ar trebui să fac, cum să reacţionez. Obrajii îmi ardeau.
- Eu sunt Mihail, dar prietenii îmi spun Mihi, se prezentă blondul după ce încetă să mai radă.
- Aaa... Eu sunt... Ciprian.
- Cipi! Ce nume frumos! izbucni Mihi ridicându-şi capul de pe umărul prietenului său. El este Vlad şi nu are maniere, continuă Mihi amuzat şi îşi reluă poziţia pe umărul lui.

Vlad mă privi încă zâmbind şi îşi trecu mâna peste braţul blondului, mângâind tandru.
- Îmi pare bine de cunoştinţă, Ciprian! Nu îţi face griji, eu nu sunt adeptul alinturilor ăstora ca şi Mihail.
- Tu eşti o brută, comenta Mihi zâmbind.
Vlad zâmbi resemnat. Păreau total opuşi şi parcă se completau unul pe celălalt. Mi-ar fi greu să stau în preajma unei persoane total opuse mie aşa că, într-un fel, îi admiram pe cei doi.

Am început să vorbim vrute şi nevrute, aşa am aflat că noi aveam aceeaşi destinaţie, că Mihi era student la medicină în ultimul an, iar Vlad era inginer IT şi că formau un cuplu de mai bine de trei ani. În vacanţa de iarnă au vizitat Parisul, una dintre marile iubiri ale lui Mihi; Vlad îl răsfaţa şi asta se putea observa din fiecare gest al lui. Acum că vacanţa luase sfârşit, se întorceau la rutină. Am făcut schimb de numere de telefon cu Mihi stabilind că ar trebui să ne mai întâlnim prin oraş, având în vedere că amândoi eram studenţi. Un motiv puţin cam stupid, dar am acceptat. Vlad privea dezaprobabtor acest schimb de numere de telefon, dar cine avea timp să îl bage în seamă? Oricum, nu vorbise prea mult, iar eu şi Mihi ne amuzam copios pe seama poveştilor spuse de el.

Am coborât împreună în minunatul Sibiu de unde eu am luat un taxi până la căminul în care stăteam şi pe tot parcursul drumului am zâmbit gândindu-mă la cei doi. Îmi plăcea firea veselă a lui Mihi şi deja aşteptam să îl întâlnesc din nou. Mă întrebăm dacă Vlad va veni.

După două săptămâni am primit un apel de la Mihi şi ne-am întâlnit la o cafenea drăguţă, dar Vlad nu venise deoarece era prea ocupat. Am fost fericit când m-a sunat şi am acceptat imediat invitaţia. Blondul era la fel de vesel, ca şi atunci când l-am cunoscut, dar a evitat suiectul "Vlad" în cele câteva ore în care am băut câte o cafea şi am mâncat o prăjitură. Mi se părea puţin ciudat să fiu într-o cafenea şi să mănânc o prăjitură cu un băiat, dar mă simţeam foarte bine, îmi plăcea compania lui Mihi şi îmi plăcea cum sună numele meu pe buzele lui.

Ne-am despărţit veseli. Mă gândeam des la el, îl vedeam ca pe o persoană veselă, cu care poţi să stai ore întregi şi cu care să vorbeşti fără urmă de plictiseală. Dar asta nu era tot, începusem să ţin la el, să vreau să fiu cât mai mult în preajma lui şi, de ce nu, să îi simt buzele peste ale mele, aşa cum îmi imaginam de multe ori că îl sărută pe Vlad, şi să îi simt trupul gol lângă al meu, să îl cuprind cu braţele şi să facem dragoste. Ne-am mai întâlnit de câteva ori, tot fără Vlad, ceea ce mă bucura nespus. În ultima noastră întâlnire, totuşi, mi-a vorbit despre el.
- Este întotdeauna atât de ocupat! Îl înţeleg, dar uneori vreau mai multă atenţie din partea lui, înţelegi ce spun? Îl iubesc, dar nu pot să nu mă simt aşa. Este frustrant. Din cauza asta îmi plac atât de mult vacanţele, pentru că atunci când eu am vacanţă şi el îşi ia liber şi petrecem mult timp împreună, dar ce se va întâmpla când voi termina facultatea? Eu mă voi angaja şi va fi mult mai greu să avem timp pentru noi, probabil voi vrea doar să dorm când voi avea liber, adaugă ultima propoziţie râzând forţat.

Nu puteam să spun că îl înţeleg, eu nu am avut niciodată probleme de genul ăsta deoarece eu nu eram în stare să întreţin o relaţie şi nici nu îmi băteam capul, dar îl compătimeam într-un fel. În acelaşi timp mă gândeam că poate Mihi va căuta afecţiune în altă parte şi eu eram deja pregătit să i-o acord. Începeam să îl iubesc.

Când am plecat de la cafenea, aceeaşi cafenea, m-am oferit să îl conduc acasă. Niciodată nu am reţinut numele străzilor, dar drumul îmi rămânea întipărit în minte. Trecând printr-un loc ferit, pe o alee dintre nişte blocuri, Mihi m-a tras brusc spre el şi mi-a presat buzele într-un sărut. Am fost uimit de gestul lui, dar foarte fericit. I-am sărutat buzele şi l-am lipit se zidul rece, atingându-i piciorul cu mâna şi urcând, presand pe acea zonă sensibilă, prin blugii lui stramţi. L-am auzit gemând înfundat, buzele mele fiind lipite de ale lui şi sărutându-l brutal. Mâinile lui se împleteau cu părul meu negru, provocându-mi arsuri pe scalp. I-am sărutat gâtul având grijă să nu fac şi altceva ca să las semne.
- Cipi! Stai! Opreşte-te! îmi spune respirând greu. L-am privit în ochi mirat şi mi-am retras rapid mâna.
- Scuze... Eu..., mi-a acoperit buzele cu degetul şi mi-a zâmbit.
- Este în regulă, e vina mea. Ar trebui să plec.

A plecat fără să mai spună ceva, aproape alergând şi l-am privit până când a dispărut în interiorul unui bloc. Mi-am trecut privirea peste clădire timp de câteva minute întipărindu-mi-o în minte, apoi am plecat. În acea noapte nu am dormit, gândurile fiindu-mi acaparate de Mihi. Mă întrebam dacă ne vom mai întâlni şi mă abţineam cu greu să îl sun. Sentimentele mele o luaseră razna şi îl doream tot mai mult. Acea apropiere, acel sărut a fost mult prea scurt pentru a mă satisface. Trebuia să îl revăd cât mai curând.