[Terminat] I just wanna love you!

[MiraA]

Pun nexxt-ul mai repede de data asta.Lectura placuta (e un pic mai maricel)

***

Reusise sa rezolve cu programarea. Macar asta iesise bine, asa cum se asteptase si cum planificase. Jesse hotara sa treaca pe la spital sa vada ce face Blake, cu toate ca nici acum nu stia cum sa se comporte in preajma lui. Oricum era mai bine sa mearga acum, caci mai tarziu va pleca spre Maryland si nu stia exact cand se va intoarce. Era sigur ca va afla lucruri interesante despre persoana doctorului, despre modul lui de a se comporta din anii facultatii. Abia astepta.
Cand ajunse la spital se opri prima data la receptie sa intrebe daca Blake era liber sau daca avea vreo operatie. Asistenta ii zambi prietenos spunandu-i ca nimerise la fix, pentru ca doctorul Thorton tocmai iesise dintr-o operatie si acum se afla in biroul sau sau la cantina. Jesse ii multumi si se indrepta spre biroul de la etajul trei folosind scarile, caci acum nu se grabea.
Ajuns in fata usii, batu incet, dar nu intra ca si la Ian, ci astepta sa i se dea voie.
-Da…
Jesee deschise usa si patrunse in incaperea slab luminata. Blake nu se afla ca de obicei la birou ci statea intins pe unul dintre fotolii cu picioarele ridicate pe masuta si cu ochii inchisi.
-Buna, Blake.
Cand auzi voce tanarului deschise numaidecat ochii, un zambet calduros aparandu-i pe buze.
-Ma intrebam cand o sa treci pe aici…Stai jos. Jesse se conforma si alese fotoliul liber, dar tacu din gura, nestiind ce sa zica. Se simtea jenat cu toate ca stia ca nu are de ce. Erau doi oameni maturi care petrecusera o noapte impreuna. Nimic mai mult, nimic mai putin. Se forta sa se calmeze, dar corpul sau nu il asculta. Inima incepu sa-i bata mai tare si obrajii i se inrosira usor. Esti bine? vocea lui Blake era serioasa si ingrijorata. Adica…a vreau sa zic…nu te-am ranit in timp ce…
-Nu, sunt bine, ii taie Jesse vorba inrosindu-se si mai tare. Tu esti bine…?
-Aaa, da.
O tacere jenanta se lasa din nou intre cei doi. Dupa cateva ezitari Jesse hotara sa fie sincer. Doar nu avea sa-i dea in cap, nu?
-Nu-mi place chestia asta, zise cu o voce soptita.
Blake il privi serios, crezand ca vorbeste despre ce s-a petrecut in acea dimineata si cu o seara inainte intre ei, fiind pregatit cu destule argumente pentru ca tanarul sa nu dea inapoi. Nu acum cand el era dispus sa riste din nou.
-Va fi mai bine cu timpul. Trebuie sa ai rabdare.
-Tocmai asta este , nu avem destul timp la dispozitie ca lucrurile sa revina la normal. Jesse il privi frustrat neintelegand de ce doctorul adopta o atitudine atat de impacata. Daca vor trebui sa lucreze impreuna, sa colaboreze pentru a scrie acea carte, trebuiau sa-si rezolve mica problema de comunicare. Cum naiba va scrie ceva daca nici macar nu putea sa vorbeasca normal cu omul asta?
-Nu te pripii, pustiule. O sa ne facem timp.
-Parca vroiai sa termini cu chestia asta cat mai repede. Acum vrei s-o lungesti? Jesse se ridica nervos de pe fotoliu si incepu sa se plimbe prin birou la fel cum facea si seful sau cand ceva il macina.
-Azi dimineata nu pareai a te grabi, zise Blake cu ironie, incepand si el sa se enerveze. Gata te-ai saturat deja?
Jesse se opri din mers si se uita stupefiat la Blake.
-Ce legatura are dimineata asta cu ceea ce discutam noi aici? Tacu un moment, dar cand vazu ca Blake nu mai zice nimic continua, stai un pic. Tu despre ce crezi ca vorbim acum?
-Despre ce dracu am putea vorbi acum? doctorul era deja exasperat. Despre faptul ca noi doi ne-am culcat impreuna. Despre asta vorbim acum!
-Nu-i adevarat! Vocea lui Jesse crescu in intensitate cu cativa decibeli. Eu vorbeam despre faptul ca trebui sa lasam jena deoparte. De cand am…aaa, sti tu...
-Facut sex, continua doctorul fraza in locul lui.
-…nu mai putem vorbi normal. Daca vrei sa termin cat mai repede cu biografia ta trebuie sa putem comunica. Nu ne permitea sa ne comportam ca doi tampiti analfabeti care nu stiu sa articuleze un cuvant coerent
Blake se calma imediat. Deci nu ii parea rau, ci doar era frustrat, la fel ca el, pentru ca aveau mici probleme de comunicare. Incepu sa zambeasca si se apropie de tanarul care il masura din priviri si ii depuse un sarut usor pe buze.
-Imi pare rau ca m-am enervat, dar credeam ca regreti ce s-a intamplat, zise doctorul tinandu-l in brate.
-Ti-am mai zis, nu regret nimic. M-am simtit bine.
-Doar bine?
-Ok…mai mult decat bine. Zicand acestea Jesee ii depuse la randul sau un sarut pe buze. Trebuie sa repetam actiunea. Vocea sa jucausa il incita pe Blake pana la limita, dar nu era nici momentul, nici locul potrivit pentru a exersa.
-Esti un drac impielitat cu chip de inger.
Jesse zambi siret si se desprinse din imbratisare, asezandu-se cu sezutul pe birou.
-Stiu…Il privi pe Blake printre gene, abia acum observand cu ce este imbracat. Vad ca ti se potrivesc hainele mele.
-In lipsa de altceva mai bun, ma descurc si cu asa ceva.
-Auzi la el: lipsa de ceva mai bun…Jesse pufni si sari jos de pe birou indreptandu-se spre iesire.
-Unde pleci? intreba Blake curios.
-Acasa sa-mi iau niste haine. Voi fi plecat din oras cateva zile.
Blake dori sa-l intrebe unde pleaca, dar se opri din timp. Pana la urma nu avea nici un drept. Nu hotarasera nimic cu privire la o relatie. Momentan erau doar doi tipi care facusera sex.
-Aaa, drum bun atunci. Dar cum ramane cu cartea mea?
-Domnule Thorton cum credeti ca se scrie o carte? Trebuie sa ai destule informatii pentru a face ceva de calitate, iar nu toate informatiile le gasesti in oras, zise cu o voce plina de amuzament tanarul. Apoi adauga pe un ton mai serios: stai linistit, nu am de gand se-ti dezgrop tot trecutul, ci doar indeajuns de mult pentru a prinde esenta cartii.
-Ai putea sa ma intrebi pe mine ceea ce te intereseaza.
-As putea si o voi face intr-un final, dar momentan vreau sa fiu obiectiv si sa te descopar prin prisma altor persoane. Ai incredere in mine, stiu ce fac.
Blake stramba un pic din nas, dar nu avea ce sa comenteze. Pana la urma asta era meseria lui Jesse si din cate observase pana atunci si citise ajunsese la concluzia ca stia sa-si faca meseria. Putea sa aiba incredere in el.
-Bine, cum zici tu. Numai incerca sa nu te bagi in prea multe belele cat esti plecat. Un zambet rautacios ii aparu pe chip.
-Promit, dar acelasi lucru ti-l cer si eu. Jesse ii facu cu ochiul si iesi afara din birou.

*
Ultima saptamana si-o petrecuse pe drumuri. Putea sa aleaga avionul, dar prefera masina. Condusul il linistea si ii oferea ocazia sa-si puna gandurile in ordine.
Privi pe geam, vazand primele raze ale soarelui, care mijeau la est imbracand intreg cerul intr-un portocaliu aprins si ofta. Intr-o ora va fi din nou in L.A.
Avusese o saptamana plina: prima lui oprire fusese JHU, unde Blake studiase. Norocul lui ca resusise sa programeze o intalnire cu decanul, ca de nu ar mai fi trebuit sa stea o vreme in Maryland. Dupa ce vorbise cu decanul despre motivul vizitei sale, purtase conversatii destul de interesante si cu alti profesori de-a lui Blake. Toti si-l aminteau ca fiind un tanar foarte intelligent si capabil ,dar deosebit de incapatanat si uneori aducator de necazuri. Cel putin cinci dintre ei ii relatasera incidentul in care Blake incendiase din greseala un laborator de top al universitatii. Jesse pufni. Si ii mai zicea lui sa nu intre in necazuri. Din cate aflase nici Blake nu era mai bun. Poate acum se mai linistise un pic, dar asta nu inseamna ca avea dreptul sa-i tina lui morala despre cum sa stea afara din belele, cand chiar si el era mare fan a lor.
Dupa ce termina intervieverea profesorilor, Jesse le facu o vizita si unor fosti colegi de-a doctorului care stateau in apropiere. Dupa spusele lor, Blake putea fi un tip de nota zece, daca nu il provocai. Isi pretuia prietenii si nu ii lasa la greu, iar promisiuniile tot timpul si le tinea. Un singur lucru il intrigase pe tanar in aceasta excursie: nu aflase prea multe despre familia lui Blake. Nici profesorii, nici colegii sai nu stiau cine stie ce, doar lucruri generale: provenea dintr-o familie instarita care locuia in Alaska, tatal sau avand o firma de import-export. Despre mama sa nu stia nimic. Nu venisera nici unul la Universitate atat timp cat Blake invatase acolo. Doar decanul il stia pe tatal sau de la un bal de caritate. In rest nimic.
Jesse ofta. Se pare ca nu e singurul care nu are legaturi stranse cu familia. Asta insemna ca va trebui sa sape un pic mai adanc. Din pacate. Nu stia cum va reactiona Blake daca va afla ce vrea sa faca.
Intrand pe autostrada se trezi din nou prins in agitatia obisnuita a orasului si se lasa purtat de ea spre apartamentul sau. Era obosit, dar nu avea de gand sa doarma. Intra rapid la dus, cazut pe ganduri, care il duceau la un anumit doctor. Nu ii placea sa recunoasca, dar ii era dor de el. Ii simtise lipsa in aceste zile si acum abia astepta sa-l vada. Iesit de la dus, se imbraca rapid isi lua cheile de la masina si pleca spre spital…

*
Vorbisera cu o seara inainte la telefon si ii spusese ca se va intoarce astazi. Poate de aceea nu avea nici un pic de stare. Nu-i venea sa creada ca trecuse o saptamana de cand nu il vazuse sau mai bine zis nu-i venea sa creada ca ii simtise atat de mult lipsa in aceasta saptamana. Ii era dor de vocea lui, de corpul acela fierbinte si primitor, de privirea albastra inocenta, de saruturile pasionale. Doar gandindu-se simtea cum se excita. Era un om matur si trebuia sa se comporte ca atare, nu sa se lase influentat de niste ganduri perverse. Ofta frustrat. Pana sa-l cunoasca pe Jesse nu avusese asemenea probleme. Blake se lasa in scaun si privi cu scarba la dosarele pe care trebuia sa le completeze. Pur si simplu nu avea chef de munca. Inchise ochii pentru un moment, dar cand auzi bataia din usa sari de pe scaun crezand ca este Jesse.
-Intra, zise cu o voce vesela. Dar cand vazu cine i-a pasit pragul privirea i se intuneca si toata buna dispozitie disparu intr-o secunda. Ce cauti aici, tata?
Barbatul din usa era o replica mai in varsta a lui Blake. Amandoi erau la fel de inalti si de solizi, dar diferenta dintre cei doi era de 30 de ani. Hank Thorton era un munte de om si aceasta impresie nu se datora numai inaltimii sale. Intreaga sa postura te facea sa te gandesti la un general din timpurile stavechi. Parul sau era un pic mai intunecat decat al lui Blake, usor grizonat pe alocuri si tuns scurt, ochii caprui, inteligenti scrutau incaperea in care patrunse memorand fiecare detaliu. Fata nu ii era brazadata decat de cateva riduri de expresie, care in loc sa-l imbatranseasca ii dadeau un farmec aparte. Cert este ca nimeni nu ar fi zis despre acest barbat ca este urat. In acea zi era imbracat intr-un costum elegant de culoare inchisa si o camasa alba atat de dreapta incat parea apretata. Nici o cuta sau o scama nu strica imaginea lui Hank Thorton. Blake il masura din cap pana-n picioare ajungand la concluzia ca nu ii va placea ce va auzi in continuare.
-Asa iti intampini tu tatal? tuna vocea celuilalt barbat.
Blake stranse din dinti, obligadu-se sa se calmeze si sa zambeasca.
-Imi cer scuze, tata. Hai inauntru, nu sta acolo in prag.
Barbatul mai in varsta inainta cu pasi hotarati, ii stranse mana fiului sau, apoi se aseza pe scaunul din fata biroului.
-Vreau sa vorbim, zise fara alta introducere.
-Mi-am dat seama. Doar nu ai facut drumul din Alaska degeaba, zise doctorul cu ironie. Ce vrei de la mine, domnule?
-Blake, zise barbatul cu o voce cat se poate de calma, nu mai poti continua asa…am inteles ca nu vrei sa preiei afacerile familiei. Am inteles asta de mult si chiar daca nu sunt de acord intru-totul te-am lasat sa faci cum vrei tu. Dar in ceea ce priveste casnicia ta sau mai bine zic fosta ta casnicie, trebuie sa-ti spun ca gresesti.
Blake simtea cum se enerveaza, dar trebuia sa mai reziste un pic. Poate va zice ce avea de zis si va pleca. Nu-si mai vazuse tatal de la divortul sau din urma cu 2 ani si atunci nu se despartisera in termini amicali.
Hank continua: am vorbit cu Issabela acum cateva zile. Inca te mai iubeste si ar vrea sa va impacati. Nu inteleg de ce dai cu piciorul unei asemenea sanse? Nu e perfecta, dar e o fata buna, iar tatal ei imi estei partener de afaceri si…
-Ai terminat? vocea lui Blake era hotarata si frustrata. Ma gandeam ca ai venit sa ma intrebi ce mai fac, nu sa-mi impui capul cu ce-a zis “doamna” aia. Pricepe o data, tata, nu am degand sa ma mai impac cu Issabela. NICIODATA. Mi-a ajuns pana peste cap de ea, de familia ei si de regulile inaltei societati. Nu-mi pasa nici de faptul ca tu o crezi fata buna, nici ca tatal ei e prietenul tau. Vorbim de viata mea, nu de o nenorocita de afacere. Cand termina ce avea de zis era in picioare aproape urland la barbatul ce il privea fioros. Niciunul nu pareau dispusi sa piarda.
-Daca nu o vrei pe ea atunci cauta-ti alta femeie. Nici unul dintre noi nu intinerim, iar daca tu nu vrei sa ai de-a face cu afacerea asta si cu averea mea, atunci va trebui sa-ti faci macar datoria da barbat si sa-mi dai un mostenitor.
-Asta te intereseaza pe tine? Mostenitori? Nu ai facut decat sa dai vina pe mine pentru divortul acela. Niciodata nu ai incercat sa auzi si versiunea mea. Ai avut un mostenitor batran nebun ce esti si fata aia buna cum o numesti tu ti l-a omorat.
Hank tacu pentru o clipa si-si privi fiul stupefiat. Da, tata, Issabela era insarcinata, dar nu mi-a spus nimic si a facut un avort. Defapt, nici nu stiu daca era macar copilul meu, dar daca era, ea mi l-a omorat si nu o voi ierta niciodata pentru asta.
-Nu te cred! Nu ar face asa ceva. Ea isi doreste un copil.
-Crezi ce vrei batrane, nu-mi pasa, dar daca ai terminat, poti pleca. Am treaba acum.
-Inca nu am terminat discutia tinere. Sa nu crezi ca ma poti da afara de aici.
O bataie usoara in usa ii determina sa-si intoarca privirile in acea directie.
Jesse ii privea curios pe cei doi barbati, nestiind ce sa faca :sa plece sau sa intre inauntru. Nu pareau prea bine dispusi nici unul dintre ei. Inghiti in sec cand le vazu privirile pline de ura si incerca sa abordeze unul dintre zambetele sale de journalist.
-Buna ziua. Imi cer scuze ca v-am deranjat. Pot reveni mai tarziu.
-Nu. Blake incerca sa-si inmoaie un pic vocea, dar degeaba. Hai inauntru, domnul tocmai pleca.
-Ba nu plecam niciunde, contracara Hank, dupa care se intoarse si intinse mana spre tanarul care il privea. Hank Thorton, zise cu o voce groasa de bariton
-Jesse Rosson. Incantat sa va cunosc, domnule. Nestiind ce sa mai zica il privi pe Blake, care parea gata-gata sa arunce biroul pe geam. Ati venit in vacanta sau cu afaceri?
-Nici una, nici alta, zise Hank obosit. Am venit sa-i bag la fiu-mi-o un pic de minte in cap, dar se pare ca nu am cu cine discuta.
Pe Jesse il bufni rasul, dar reusi sa se abtina. Asemanarea dintre cei doi era atat de evident incat puteai zice ca erau doua versiuni ale aceleiasi persoane.
-Poate fi destul de incapatant uneori. Dar asta poate fi si o calitate, nu numai un defect.
Hank ridica din umeri, apoi se reintoarse spre fiul sau pentru a-si reincepe letania.
-Sper ca vei tine cont de ce am discutat,fiule.
-Viata mea particulara nu e problema ta. Blake ii arunca o privire lui Jesse care incremeni langa el. Dar ca sa te mai linistesc un pic o sa-ti zic ceva.
-Ce?cu greu reusea Hank sa-si ascunda curiozitatea.
-Am deja pe cineva.
Pentru prima oara de la inceputul discutiei Hank se linisti.
-Si cine-i norocoasa? cand o vei aduce acasa sa o cunoastem si noi?
Pe fata lui Blake aparu un zambet prevestitor de rau.
-Ai facut cunostiinta deja cu “ea”. Cand vazu privirea mirata a tatalui sau se intoarse un pic spre Jesse care il privea la fel de mirat. Tata, ti-l prezint pe Jesse, iubitul meu.