[Terminat] Totally Dominated [*YAOI*]

[Yaoi Queen]

Capitolul XV

Am cascat ochii, si probabil aveam o expresie idioata pe chip, insa dupa ce clipisem des, realizasem ce naiba se intampla de fapt.
-Sa crezi tu ca pui piciorul in casa mea! ma rastisem eu, incruntandu-ma, impingand usa pentru a o inchide, insa mana lui ma oprise din a o face.
-Nu doar ca voi pune piciorul. Chiar voi intra. Te sperie faptul ca de fiecare data cand ne vedem, ne trezim pe urma in pat? Numai la asta te gandesti?
-Poftim?! Eu sa ma gandesc?! De cate ori... la dracu... intra!
Ii ingaduisem sa intre deoarece nu aveam de gand ca un vecin sa auda toate porcariile pe care nimeni nu ar fi trebuit sa le stie. Nu era chiar cea mai stralucita idee sa il primesc in casa. Doar daca purtam armura si nu un tricou si blugi.
Imediat ce s-a asezat pe canapeaua din living, aruncandu-si bratele pe spatarul acestuia, mi-am continuat propozitia.
-De cate ori cand ne-am vazut nu m-ai... dus in pat? Reimprospateaza-mi memoria te rog. Risc si cand te vad, daramite sa te bag in propria casa! De fapt, ceea ce am facut eu acum se numeste sinucidere!
Afisase un zambet, care pentru un moment imi facuse pieptul sa tresara, apoi imi masura casa cu privirea, dupa care revenise la mine, tinandu-si capul intr-o parte.
-Sa inteleg ca nu iti place sa iti asumi riscuri?
-Imi place sa imi asum un risc. Dar nu asa. Imi asum un risc atunci cand conduc motorul cu doua sute la ora si stiu ca nu am frane. Imi asum un risc atunci cand nu imi fac treaba cum trebuie, si pot sa iau un glont pentru asta! Totusi, am o sansa sa scap viu din astea.
-Si ai luat un glont pentru ca nu ai dus documentele alea? intrebase el, schimband deja subiectul.
-Nu despre asta vorbeam!
-De ce nu le-ai dus? intrebase el, ignorandu-mi cuvintele anterioare.
-Nu e treaba ta!
-Desigur. Ceea ce ma lasa cu ideea ca oricat sustii ca nu ma vrei langa tine, si ma... "urasti", nici macar nu poti sa duci niste documente care ar putea sa... ma distruga, ca sa zic asa. Dar e o exagerare.
-Nu. Tu esti o exagerare! Nu am dus documentele pentru ca nu am avut timp! Iar tot ceea ce fac eu, nu trebuie sa te intereseze pe tine!
-Ce ai zice sa ma servesti cu o cafea? intrebase el, calm, parca ignorandu-ma in totalitate.
Ma gandeam cat tupeu si cata nesimtire putea sa aibe o persoana. El era cel mai bun exemplu. Persoana pe care nu o suportam nici cu cele mai lungi rugaciuni.
-Nu te servesc decat cu un sut in fund de la revedere! Nu am de gand sa iti fac o nenorocita de cafea!
Isi lasase capul in partea cealalta, ridicand ambele sprancene care parca imi puneau intrebarea "Esti sigur de asta?".
La naiba, eram sigur, dar altfel cum puteam sa scap de el?
-...Doar daca ai sa pleci dupa ce o bei.
-Am sa plec.
M-am indreptat cu pasi nervosi si grabiti spre bucatarie, fiind hotarat sa ii fac acea cafea cat mai repede si sa plece dracului din casa mea, de pe canapeaua mea!
In timp ce o preparam, spumegand din cauza tupeului sau desavarsit, in mintea mea circula ideea ca venirea lui in apartamentul lui nu imi aduse nervi... ci agitatie. Eram agitat, dar sa fiu blestemat daca aveam sa arat acel lucru! Asa cum el putea sa fie atat de detasat, puteam fi si eu.
-Poftim cafeaua. Bea-o, ridica-te si dispari, rostisem eu marait, inmanandu-i ceasca alba de indata ce ajunsem inapoi in living, langa canapea.
Nici macar nu imi multumise. Aveam in gand sa ii var un pumn pe gat, insa ma calmasem strangand din dinti si numarand pana la zece. Ca un om care avea probleme cu controlarea nervilor, am trecut de la a doua cifra, direct la zece. Era si mai enervant sa faci lucrul acela decat sa incerci pur si simplu sa nu te mai gandesti.
Imediat printre picioarele mele trecuse Shiro. Ca si cum uitase ca eu eram stapanul lui, acesta sarise pe canapea, mieunand dupa afectiunea lui Dante, in timp ce se misca tacticos, frecandu-se de pulpele lui tari si de solduri.
Nu credeam ca avea sa il intereseze, insa brunetul lasase ceasca pe masuta de sticla, apoi apucase animalutul cu ambele lui maini mari, ridicandu-l inaintea ochilor sai.
Mi-am incrucisat bratele, mutandu-ma de pe piciorul drept pe cel stang, in timp ce imi muscam nervos obrazul pe interior. Se presupunea ca animalele simt raul!
-Al naibii animal. Iti place sa stai printre picioarele lui, hm? intreba el aruncandu-i motanului o privire curioasa cu o spranceana ridicata.
-E pisica, asta fac ele. Nu ti se pare normal? il intrebasem eu taios, trecandu-mi agitat limba peste buze.
Ochii i se indreptara spre mine. Ma privea din coltul ochiului, si avea buzele arcuite intr-un zambet, care s-ar putea numi pervers din orice punct de vedere.
-Pun pariu ca dormi cu el in pat.
-Asa e. Se strecoara sub plapuma si se ghemuieste de obicei intre picioarele mele sau pur si simplu langa mine. Ii place la caldura.
Nici macar nu stiam de ce ii spuneam toate acele lucruri care nu ar fi trebuit sa il intereseze.
-Sunt convins, spuse el scurt, intorcandu-si din nou privirea la ghemul alb de blana. Animal norocos. Ce caldura mai trebuie sa suporti... Pervers mic, rosti pe urma, zambind cu subinteles.
Inghitisem in sec dintr-un motiv necunoscut mie, insa aveam o vaga impresie ca era din cauza acelui zambet, care imi daduse un fior ce imi strabatuse dintr-o data trupul.
-Ce vrei sa spui cu asta?
M-am mutat din nou pe piciorul drept, privindu-l incruntat.
Zambetul lui se mari, insa avea acelasi inteles pervers cand isi intoarse chipul spre mine.
-E atat de cald intre picioarele tale, incat saracul animal nu poate suporta, si totusi ii place al dracului de mult.
Vorbea de el sau de Shiro? Lucrul acesta nu il intelesesem in adevaratul lui sens.
Am deschis gura vrand sa spun ceva, insa el imi taiase elanul, scurt.
-Crede-ma, stiu cum e. Chiar mai bine decat stie dragul tau animalut.
-Numele lui e Shiro. Bea-ti naibii cafeaua si dispari cu tot cu aluziile tale! Nu am chef sa le ascult.
Dante lasase animalul in acelasi loc de unde il luase, apoi ma masurase din cap pana-n picioare.
-De ce? Te temi cumva ca au sa te excite prea mult?
La dracu! dar da! Imi aduse aminte de fiecare minut in care el era inauntrul meu, miscandu-se incet, apoi din ce in ce mai repede, mai fierbinte... imi pierdusem mintile? Aveam nevoie de un topor. Nu pentru el ci, pentru mine. Aveam impresia ca daca voiam sa ma feresc de el, trebuia sa ma feresc mai intai de mine. Ultima oara nu avusem puterea de a-l respinge, si drace! Participasem la absolut tot ce facea. Atunci nu parea sa ma intereseze.
-Sigur. Ca si cum cuvintele tale au vreun efect asupra mea, rostisem eu, incercand sa par indiferent si rece fata de situatie. Asculta. Nu am nevoie de tine aici si vreau sa pleci cat mai repede cu putinta.
-Nu ai nevoie de mine? intrebase el, cu un zambet strengaresc si o privire la fel de sireata precum a unei vulpi.
Era clar ca nevoia lui si nevoia mea, nu aveau acelasi inteles, insa le bagasem pe amandoua in aceeasi cutie pe care voiam sa o arunc afara din casa mea.
-Nu, nu am nevoie! am raspuns eu cu raceala, privindu-l de sus, cu superioritate.
Acesta se ridicase de pe canapea, facand ca privirea mea sa nu mai fie asa superioara pe cat voiam eu sa fie. M-am dat un pas in spate, cand el facuse doi mari inspre mine.
-Nici macar sa nu te gandesti sa te apropii! ma rastisem eu, strangand din dinti.
-Vezi? Ti-am spus ca numai la asta te gandesti. Te gandesti ca as putea sa te sarut atat de lung incat sa ti se taie rasuflarea, ca am sa imi strecor mainile pe sub hainele tale ca apoi sa le indepartez, si ca am sa te fac sa gemi si sa urli de placere chiar aici, canapeaua asta.
Pieptul meu se stranse atat de tare incat aveam impresia ca inima nu mai avea loc sa bata atunci cand privirea lui castanie devenise stralucitoare si foarte aproape de mine. Corpul imi reactionase la toate amintirile si toate stimularile pe care el mi le trimisese doar prin cuvinte. Pantalonii parca imi devenisera mai incomozi decat daca ar fi fost cu cinci numere mai mici decat trebuia.
-Incerci cumva sa ma faci sa cred ca tot eu sunt de vina? Ca tot eu sunt cel pervers cu mintea la sex? intrebasem eu, stramband din gura si incruntandu-ma. Nu e vina mea ca de fiecare data tu... trebuie sa faci ceva... si repet, stai departe de mine!
-Ei bine, incepuse el, lipindu-si trupul de al meu, odata ce mersul meu cu spatele a fost incheiat cand lovisem peretele. Daca tu vrei sa plec, bine. Mana lui dreapta imi coborase intre picioare strangand de locul umflat, dupa care isi continuase propozitia, calm, imediat ce imi auzise geamatul scurt. Dar nu ai sa te scapi de asta asa usor.
Injurasem in gand cand acesta descoperise cat de excitat eram. Practic, dadusem dracului totul. Stia ca tot ce imi spusese el, imi ajunse peste tot in corp, imprastiindu-se prin venele mele.
S-a indepartat fara a-si sterge zambetul, apoi imi facuse cu ochiul inainte de a iesi pe usa.
"Rahat!"
Atat am putut gandi in acel moment. Ce puteam face mai mult de atat? O injuratura, un cap de perete... un set intreg de palme.
Dar nu trebuia sa imi para rau, nu-i asa? Ideea era sa il scot afara din casa mea... iar problema era ca nu trebuia sa descopere ce putea sa creeze doar cu ajutorul unor cuvinte.