Duel: Savarina Ali, She and Little M [ Runda a doua in desfasurare ]

[Little M]

Ok Tocmai am terminat Azi [ acum ] nu am avut inspiratie mai deloc... Ceea ce o sa cititi va fi mai mult o insiruire de ganduri... Chestii care imi treceau azi prin cap cand eram la scoala [ hate school >.< ] . Si nu e cine stie ce [ am avut lucrari mai bune parerea mea. Si sa stiti cand ma refer la " el " ma refer la un baiat nu la timp asa cum a spus mama Gata tac ca dau prea multe detalii Titlul nu e prea bine ales [ lipsa de timp ]. Sorry about that. Si scuzti eventualele greseli de tastare. Sunt cam adorminta


O piesa lipsa.


Am citit o data, intr-o carte, ca timpul nu exista, el slujeste. Ma intreb daca e adevarat. Nu as putea crede asta. Mi se pare doar o minciuna insirata. Daca timpul ar sluji, atunci, cand noi i-am cere, s-ar opri. Dar nu e asa. El merge inainte, indiferent de rugamintile noastre. Si totusi, daca el nu se opreste, daca inima inca imi bate si daca acele argintii ale ceasului inca se misca, atunci de ce de fiecare data cand ma uit la el, simt ca parca nu ar trece? Mi-am dorit de atatea ori sa treaca, sa treaca mai repede, ca el sa dispara si ca eu sa imi pot indrepta, in sfarsit, atentia spre altceva. Dar chiar si asa, amintirea lui ramane, si singurul lucru pe care il pot face e sa astept. Sa astept sa se scurga si ultimul gram de nisip din clepsidra, sa cada si ultima frunza, sa ude si ultimul strop pamantul si ultima floare sa se ofileasca.
Dar e asa de greu sa astepti ! Secunde se transforma in ore, zile in saptamani si luni in ani. Si trece asa greu. Si parca lipseste. Lipseste ceva. Dar ce? Timpul trece, secundele zboara, minutele dispar, unul dupa altul. Si astept, astept, astept. Si nu mai stiu ce astept. Oare astept ca amintirea lui sa treaca, sa il uit? Sau poate astept ca stelele sa rasara, macar sa stiu ca privim acelasi cer. Sau poate, astept sa il vad din nou trecand prin fata mea, zambind ca intotdeauna, cu dintii sai perfecti si buzele prea pline, cu ochii sai caprui, ce scanteie-n lumina, cu mersul sau prea gingas, prea nedemn de un baiat.
Si cateodata imi doresc sa stau si sa-l privesc o zi intreaga. Dar parca nu-i deajuns. Inca o ora. O ora si o zi sa il privesc, sa il admir si sa ii simt mirosul dulce atunci cand trece pe langa mine. Si el sa nu isi dea seama, nici sa nu realizeze. Sau poate, mai bine sa ma observe, sa stie si sa afle ce simt pentru el.
Si secundele trec, si trec, si nu stau. Nici un pic. Sunt nemiloase, crude, si lipsite de sentimente.
Si brusc, aud pasi, pasi ce vin spre mine, spre camera mea, deranjandu-mi gandurile. Oare ce-o mai vrea?
- Scumpo ! Nu mai sta atat la geam – o sa racesti! Ti-am reparat ceasul.
Mama. Ca deobicei, cu parul ei buclat si negru, si ochii verzi patrunzatori, imi zimbi dulce, incercand sa aseze ceasul cum trebuie. Era frumos. Era argintiu, cu niste modele mov ce incadrau cristalul in forma de cerc, si acele ce se miscau intr-un ritm destul de alert as zice, aratand rapid spre fiecare punct si cifra ce era asezata in spatele cristalului.
Femeia pleca, lasandu-ma din nou singura in acel peisaj monoton, dar melancolic.
Tic-tac.
Tic-tac.
Tic-tac.
Ah! Acel sunet ritmic imi alina din nou urechile, numarand secundele ce mai ramaneau pana cand aveam sa-l vad.
- Ce n-as da, o ora si o zi sa veghez din umbra asupra lui! Dar parca nu e de ajuns… Niciodata nu va fi, gandesc eu cu voce tare in timp ce imi indrept capul spre ceas.
Sunt fericita. Am recuperat piesa lipsa. Ceasul ce atarna pe perete umple linistea cu ticaiturile prin care numara secundele. Si e atat de bine!

____
Succes
Votati va rog
Am uitat din nou
START VOT