15-06-2010, 08:31 PM
Buna, e primul meu fic, nu stiu daca o sa va placa, dar capitolul urmator va fi mult mai bun. Spor la citit!
Cap.1
Alex:
Buna, numele meu este Alex Karmes, si am saptesprezece ani. Sunt in prima zi la scoala Rennard Sky, scoala la care a invatat mama si la care am fost nevoit sa vin si eu. Sunt unul dintre cei mai puternici din aceasta scoala, mostenind controlul asupra ghetii de la mama , puterile angel de la tata si nascandu-ma cu puterea de a controla pamantul si plantele. Sunt un "specimen" destul de rar, nu toata lume are trei puteri diferite, de aceea am ajuns sa fiu intampinat la poarta scolii de insusi secretara scolii, o doamna de vreo treizeci de ani, satena si cu ochii caprui. Ridurile de pe fata si felul in care vorbea aratau faptul ca e destul de stresata, defapt nici nu ma mir, nu cred ca e prea usor sa lucrezi intr-o scoala unde copii pot sa zboare sau sa distruga intreaga cladire dintr-o miscare. Imi ureaza "bun venit" si imi face semn sa o urmez. Imi deschid aripile negre mostenite de la tata si ma ridic putin in aer, pregatindu-ma sa intru in scoala impreuna cu ea cand ma prinde strans de incheietura mainii si ma aduce inapoi cu picioarele pe pamant.
-Domnule Karmes, aceasta scoala are reguli stricte, iar una dintre acestea interzice zborul in interiorul scolii , cu exceptia orelor de curs. O sa primesti mai tarziu si regulametul complet al scolii, dar pana atunci te rog sa iti retragi aripile, spune ea hotarata.
Am urmat ordinul primit. Tocmai cand ma bucuram ca sunt intr-un loc public unde pot sa zbor fara sa-mi fie frica de unii oameni care ar fi alergat dupa mine cu torte ca dupa Frakenstein, cineva trebuia sa imi aduca aminte ca acel loc era de fapt o scoala, si inca una care avea reguli stricte si sfinte. Mi-am strans aripile si am intrat in scoala. Bagajele imi erau duse la etaj de catre unul dintre portarii scolii, asa ca eu nu prea aveam nimic de facut pana cand terminau de transportat. Am hotarat sa ma plimb prin scoala... acum eu eram tipul nou care incearca sa isi faca prieteni, doar ca aveam de gand sa fac asta mai tarziu. Era atat de placut sa te plimbi in timpul orelor pe coridoare, in liniste... ei bine, aproape liniste. Mici explozii si bubuituri se auzeau din salile de clasa, in special din cele pe a caror usa scria "sala de antrenament". Ma gandeam la ce voi face aici in timp ce mergeam incet spre clasa din care voi face parte. Intr-un fel imi va fi dor de scoala normala din L.A. unde invatasem. Nu sunt genul de persoana care sa faca trasnai la ore si invatam destul de bine, fiind unul dintre preferatii profesorilor. Directoarea era singurul cadru didactic pe care nu il suportam, si stiam ca sentimentul e reciproc. Un zamdet larg imi apare pe chip cand imi amintesc de "cadoul de ramas-bun" pe care i l-am oferit: i-am umplut biroul cu broastele disecate din laboratorul de biologie. Incerc sa imi imaginez fata pe care o va face cand isi va deschide biroul si criza de nervi pe care o va face cand va afla ca elevul care i-a facut asta nu mai face parte din scoala, asa ca-i va fi destul de greu sa vina la o alta scoala sa ma pedepseasca. Din acel moment am inceput sa fiu putin mai obraznic, dar tot nu ma pot lasa de vechile obiceiuri de copil cuminte. Am ajuns in fata clasei din care urma sa fac parte. Ma asez in fata usii, rezemat de zid si astept sa se sune. Nu a durat prea mult si déjà sunetul asurzitor al clopotelului invada scoala. Un profesor inalt si brunet iese din clasa din fata mea, urmat indeaproape de cativa elevi mai nerabdatori. In fata mea se opreste o fata, uitandu-se putin la mine si apoi afisand un zambet larg si prezentandu-se:
-Buna, ma cheama Rose si fiind sefa clasei e de datoria mea sa iti urez bun venit in noua ta clasa, spuse ea intinzandu-mi mana prieteneste. Parul ei roscat precum petalele de trandafir, nu prea scurt ii cade in bucle pe spate, si ochii verzi, expresivi, emanau numai fericire in jurul lor. Nu cred ca era prea greu de ghicit puterea ei, mai ales ca o chema Rose...
-Buna, sunt Alex. Ma bucur sa te cunosc,Rose. Spun eu zambind.
-Hei, tu esti noul coleg, nu? Sunt Nick, iar el e Joey. Bun venit in scoala! Spuse un baiat brunet cu ochii negrii, venind langa mine si Rose impreuna cu prietenul lui, care emana puritate prin ochii lui albastrii ca si cerul fara nori si parul lui blond si drept.
-Vrei sa vii la o mica plimbare cu noi?inreba Joey.
-De ce nu?spun eu zambind, apoi facandu-I cu mana lui Rose care se alatura unor fete ce stateau pe colidor. Trebuiau si ei sa apara tocmai cand faceam cunostinta cu o fata draguta...
Eram aproape sigur ca si cei doi erau angel, nu numai din cauza infatisarii, ci si din cauza ca puteam sa-i simt. Spre deosebire de ei, eu nu aratam deloc a angel, din cauza ca nu asta era puterea cu care ma nascusem.Am ochii negri si parul saten ca si pamantul. Vocea lui Joey ma trezeste din starea de meditare:
-Si, Alex, cum te-ai simtit cand ai aflat ca o sa ai un intreg etaj numai pentru tine?
- Numai pentru mine?spun eu uimit.
-Da, angel, etajul opt e tot al tau. Cei mai puternici stau la acel etaj deoarece de multe ori au misiuni care ii solicita la maxim si au nevoie de spatiu pentru antrenament si nu pot sa se antreneze in salile normale deoarece le-ar distruge si i-ar putea pune in pericol pe ceilalti elevi, continua Nick.
-Salile de antrenamente de la opt sunt de zece ori mai rezistente decat cele simple, spuse Joey, am fost si eu o data acolo.
-Uau! Un etaj intreg? Stiam eu ca sunt puternic, dar nici chiar asa… spun eu fericit. Doua cuvinte ma trezesc din starea de visare provocata de cuvintele celor doi: etajul opt! Si eu trebuia sa merg pana in camera ca sa imi aduc un caiet si ceva de scris, si sa verific daca toate bagajele mi-au fost aduse si toate astea inainte sa se sune, adica in trei minute, fara sa zbor. Of, reguli tampite.
-Baieti, scoala are lift?intreb eu repede.
-Da, prima la stanga,spuse Nick.
-Mersi, ne intalnim la ora, spun eu incepand sa alerg. Urc in lift si ajung la etajul opt mai repede decat credeam, dar, tot in intarziere sunt. Ies repede si alerg spre capatul coridorului, unde mi se spusese ca e camera mea. Intru trantind usa, iau un caiet si un pix, nici nu am mai numarat bagajele, ies si alerg pe coridor fara sa observ persoana care venea din sens opus si intru in ea cu toata viteza…
P.S. O sa pun si poze, dar data viitoare
Cap.1
Alex:
Buna, numele meu este Alex Karmes, si am saptesprezece ani. Sunt in prima zi la scoala Rennard Sky, scoala la care a invatat mama si la care am fost nevoit sa vin si eu. Sunt unul dintre cei mai puternici din aceasta scoala, mostenind controlul asupra ghetii de la mama , puterile angel de la tata si nascandu-ma cu puterea de a controla pamantul si plantele. Sunt un "specimen" destul de rar, nu toata lume are trei puteri diferite, de aceea am ajuns sa fiu intampinat la poarta scolii de insusi secretara scolii, o doamna de vreo treizeci de ani, satena si cu ochii caprui. Ridurile de pe fata si felul in care vorbea aratau faptul ca e destul de stresata, defapt nici nu ma mir, nu cred ca e prea usor sa lucrezi intr-o scoala unde copii pot sa zboare sau sa distruga intreaga cladire dintr-o miscare. Imi ureaza "bun venit" si imi face semn sa o urmez. Imi deschid aripile negre mostenite de la tata si ma ridic putin in aer, pregatindu-ma sa intru in scoala impreuna cu ea cand ma prinde strans de incheietura mainii si ma aduce inapoi cu picioarele pe pamant.
-Domnule Karmes, aceasta scoala are reguli stricte, iar una dintre acestea interzice zborul in interiorul scolii , cu exceptia orelor de curs. O sa primesti mai tarziu si regulametul complet al scolii, dar pana atunci te rog sa iti retragi aripile, spune ea hotarata.
Am urmat ordinul primit. Tocmai cand ma bucuram ca sunt intr-un loc public unde pot sa zbor fara sa-mi fie frica de unii oameni care ar fi alergat dupa mine cu torte ca dupa Frakenstein, cineva trebuia sa imi aduca aminte ca acel loc era de fapt o scoala, si inca una care avea reguli stricte si sfinte. Mi-am strans aripile si am intrat in scoala. Bagajele imi erau duse la etaj de catre unul dintre portarii scolii, asa ca eu nu prea aveam nimic de facut pana cand terminau de transportat. Am hotarat sa ma plimb prin scoala... acum eu eram tipul nou care incearca sa isi faca prieteni, doar ca aveam de gand sa fac asta mai tarziu. Era atat de placut sa te plimbi in timpul orelor pe coridoare, in liniste... ei bine, aproape liniste. Mici explozii si bubuituri se auzeau din salile de clasa, in special din cele pe a caror usa scria "sala de antrenament". Ma gandeam la ce voi face aici in timp ce mergeam incet spre clasa din care voi face parte. Intr-un fel imi va fi dor de scoala normala din L.A. unde invatasem. Nu sunt genul de persoana care sa faca trasnai la ore si invatam destul de bine, fiind unul dintre preferatii profesorilor. Directoarea era singurul cadru didactic pe care nu il suportam, si stiam ca sentimentul e reciproc. Un zamdet larg imi apare pe chip cand imi amintesc de "cadoul de ramas-bun" pe care i l-am oferit: i-am umplut biroul cu broastele disecate din laboratorul de biologie. Incerc sa imi imaginez fata pe care o va face cand isi va deschide biroul si criza de nervi pe care o va face cand va afla ca elevul care i-a facut asta nu mai face parte din scoala, asa ca-i va fi destul de greu sa vina la o alta scoala sa ma pedepseasca. Din acel moment am inceput sa fiu putin mai obraznic, dar tot nu ma pot lasa de vechile obiceiuri de copil cuminte. Am ajuns in fata clasei din care urma sa fac parte. Ma asez in fata usii, rezemat de zid si astept sa se sune. Nu a durat prea mult si déjà sunetul asurzitor al clopotelului invada scoala. Un profesor inalt si brunet iese din clasa din fata mea, urmat indeaproape de cativa elevi mai nerabdatori. In fata mea se opreste o fata, uitandu-se putin la mine si apoi afisand un zambet larg si prezentandu-se:
-Buna, ma cheama Rose si fiind sefa clasei e de datoria mea sa iti urez bun venit in noua ta clasa, spuse ea intinzandu-mi mana prieteneste. Parul ei roscat precum petalele de trandafir, nu prea scurt ii cade in bucle pe spate, si ochii verzi, expresivi, emanau numai fericire in jurul lor. Nu cred ca era prea greu de ghicit puterea ei, mai ales ca o chema Rose...
-Buna, sunt Alex. Ma bucur sa te cunosc,Rose. Spun eu zambind.
-Hei, tu esti noul coleg, nu? Sunt Nick, iar el e Joey. Bun venit in scoala! Spuse un baiat brunet cu ochii negrii, venind langa mine si Rose impreuna cu prietenul lui, care emana puritate prin ochii lui albastrii ca si cerul fara nori si parul lui blond si drept.
-Vrei sa vii la o mica plimbare cu noi?inreba Joey.
-De ce nu?spun eu zambind, apoi facandu-I cu mana lui Rose care se alatura unor fete ce stateau pe colidor. Trebuiau si ei sa apara tocmai cand faceam cunostinta cu o fata draguta...
Eram aproape sigur ca si cei doi erau angel, nu numai din cauza infatisarii, ci si din cauza ca puteam sa-i simt. Spre deosebire de ei, eu nu aratam deloc a angel, din cauza ca nu asta era puterea cu care ma nascusem.Am ochii negri si parul saten ca si pamantul. Vocea lui Joey ma trezeste din starea de meditare:
-Si, Alex, cum te-ai simtit cand ai aflat ca o sa ai un intreg etaj numai pentru tine?
- Numai pentru mine?spun eu uimit.
-Da, angel, etajul opt e tot al tau. Cei mai puternici stau la acel etaj deoarece de multe ori au misiuni care ii solicita la maxim si au nevoie de spatiu pentru antrenament si nu pot sa se antreneze in salile normale deoarece le-ar distruge si i-ar putea pune in pericol pe ceilalti elevi, continua Nick.
-Salile de antrenamente de la opt sunt de zece ori mai rezistente decat cele simple, spuse Joey, am fost si eu o data acolo.
-Uau! Un etaj intreg? Stiam eu ca sunt puternic, dar nici chiar asa… spun eu fericit. Doua cuvinte ma trezesc din starea de visare provocata de cuvintele celor doi: etajul opt! Si eu trebuia sa merg pana in camera ca sa imi aduc un caiet si ceva de scris, si sa verific daca toate bagajele mi-au fost aduse si toate astea inainte sa se sune, adica in trei minute, fara sa zbor. Of, reguli tampite.
-Baieti, scoala are lift?intreb eu repede.
-Da, prima la stanga,spuse Nick.
-Mersi, ne intalnim la ora, spun eu incepand sa alerg. Urc in lift si ajung la etajul opt mai repede decat credeam, dar, tot in intarziere sunt. Ies repede si alerg spre capatul coridorului, unde mi se spusese ca e camera mea. Intru trantind usa, iau un caiet si un pix, nici nu am mai numarat bagajele, ies si alerg pe coridor fara sa observ persoana care venea din sens opus si intru in ea cu toata viteza…
P.S. O sa pun si poze, dar data viitoare