[Terminat] Let Me Be... Your Guardian [*YAOI*] [+18]

[Yaoi Queen]

Capitolul IX

Shin ma calmase, dupa acea "spaima" de care am avut parte, insa tot nu ma incumetam sa ma intorc in acel loc. Stiam ca nu ar fi permis ca acel lucru sa se intample a doua oara, dar nu voiam sa-l revad pe acel barbat, chiar daca tot ceea ce facusem a fost sa tip la el... si sa il amenint. Inconstient totusi, dar o facusem, si nu obisnuiam sa am asemenea iesiri.
In scurt timp, Julian si-a facut aparitia in fata usii bibliotecii, iar eu incercam sa-mi ascund privirea inca usor speriata.
-Ce se intampla? a intrebat gardianul, privindu-l pe amicul meu, care la randul lui s-a uitat la mine intrebator.
-Krain l-a atins, iar Kaoru a izbucnit. A urlat la el, si acum ii e teama sa se intoarca, a raspuns Shin incrucisandu-si bratele.
-Haideti acolo, ne-a indicat gardianul inaintand, indemnandu-ne sa ii urmam pasii.
De cum ne-am intors in acel subsol, l-am observat pe Krain stand pe una din scari, langa Jin, ca un catelus, insa cu obrazul umflat si rosu... Se parea ca a platit pentru ce facuse. De cum l-a vazut Julian, si-a asezat mana pe umarul lui, sprijinindu-se de el.
-Cred ca inca nu sunteti informati, dar voi, tampitilor, ar trebui sa aveti grija cu el si de el, daca vreti sa mai traiti bine prin ajutorul meu in cacatul asta in care va aflati! s-a rastit brunetul, apasand cu degetul mare si cel aratator de-o parte si de alta a umarului acelui barbat, undeva la baza gatului facandu-l sa tresara. Strangea cu putere, astfel incat sa-i poata cauza o durere suparatoare, ce-l facea sa scape cateva icnete.
-Scuze sefu'! Nu stiam! s-a scuzat acesta, asezandu-si mana peste a lui Julian, incercand sa scape de durere, lucru, care nu il impresiona pe gardian.
-Gata! Da-i drumul, te rog! am intervenit eu, observand suferinta barbatului. Acum nu mai are rost... adica a trecut, si prin urmare nu mi s-a intamplat nimic rau, am adaugat pe urma, prinzand de bratul brunetului, care si-a indepartat mana de umarul lui Krain.
Julian facuse un semn sa ma apropii mai mult de el, insa abia ce facusem un pas, ca m-a apucat de incheietura, lipindu-ma de peretele din spatele lui. Nu reusisem sa ma opun, pentru ca el a actionat mult prea rapid, acoperindu-mi buzele cu ale sale, facandu-ma sa scot cateva sunete infundate.
I-am simtit limba cautand-o pe a mea, insa nu voiam sa i ma alatur... Nu cand erau atatea persoane de fata, iar eu deveneam din ce in ce mai jenat de situatia aceea. Nu voiam... dar am facut-o in mod inconstient, cand pulsul mi s-a accelerat, iar intreg sangele parca voia sa isi gaseasca loc in obrajii mei, indemnandu-mi trupul sa tremure usor.
Nu intelegeam cum reusea sa ma aduca in stadiul acela in care uitam de ceea ce ma inconjura.
Cand mana lui s-a strecurat pe sub tricoul meu, a fost momentul in care mi-am adus aminte unde anume ma aflam, si i-am prins incheietura, rupand sarutul, apoi fara ca eu sa mai spun ceva, el a inteles care a fost motivul pentru care l-am oprit.
-Scuza-ma, m-a luat valul, a rostit el, sarutandu-ma scurt pe obraz. Deci ati inteles, da? Faceti bine si fiti atenti! a continuat pe urma, asezandu-si palma pe capul meu, ciufulindu-mi parul blond.
"Ma simt ca un copil mic aparat de fratele mai mare si curajos. Chiar daca el nu e un frate mai mare ci e... e... Ah, nu conteaza! Dar ma simt in siguranta asaturi de el, asta e sigur!" am cugetat eu in acel moment, zambind discret.
Asa e, chiar eram in siguranta, dar nu stiam pentru cat timp. Cazusem pe ganduri, lasandu-mi privirea sa inghete intr-un punct fix, undeva in micuta incapere.
-Acum ma scuzati, dar am de gand sa-l rapesc pentru cateva minute, a replicat Julian, intrerupandu-mi sirul gandurilor, prinzandu-ma de mana pentru ca apoi sa ma traga dupa el in sus pe trepte, ducandu-ma in acelasi loc din biblioteca, la fel ca data trecuta, pe acel pervaz.
Nu s-a asezat langa mine, ci s-a proptit in fata mea, sprijinidu-se in brate, avand mainile de-o parte si de alta a corpului meu, iar privirea lui fixata intr-a mea. Mi-am ferit ochii de ai sai, si pana atunci nu am inteles deloc de ce prefera sa stea si sa ma priveasca decat sa imi spuna ceva.
-De ce... de ce nu vorbesti nimic? am intrebat eu, vazand ca nu avea sa scoata vreun cuvant pe gura.
-De ce as spune ceva? Imi place sa te privesc pe masura ce te rusinezi.
-Poftim? Te rog inceteaza... E foarte stanjenitor. Esti barbat... si eu la fel. Nu ti se pare putin ciudat?
-Chiar deloc. Stii, cand placi pe cineva, nu mai conteaza lucrurile astea, a rostit el, asezandu-si mana dreapta pe obrazul meu usor inrosit.
-Pa... Placi? am intrebat, incurcandu-ma intr-un singur cuvant simplu si probabil nesemnificativ pentru alte persoane.
A ras scurt, lasandu-si capul in jos, revenind imediat la chipul meu, avand pe buze un zambet bland, care-mi indemna inima sa-si accelereze bataile.
-Da. Te plac, a rostit el, prinzandu-ma de barbie pentru a ma face sa il privesc. Am ramas tacut pentru cateva momente, nestiind ce as fi putut sa ii spun. Nu stiam daca puteam sa-i raspund, pentru ca nu intelegeam... I-am auzit vorbele clare, si inca imi rasunau in minte, insa nici eu nu stiam daca nu cumva raspunsul meu ar fi fost sau nu o minciuna...
Aveam buzele intredeschise iar privirea pierduta, inca gandindu-ma la ce ar fi trebuit sa zic, insa Julian mi-a usurat treaba, intrevenind peste cugetarile mele.
-Stai linistit, nu trebuie sa-mi raspunzi. Stiu ca esti confuz, mi-a spus el, afisand acelasi zambet de dinainte, parca incercand sa ma calmeze, desi ma cutremura mai mult decat ar fi trebuit sa ma linisteasca...
Am dat afirmativ din cap, respirand apoi usurat, inca incercand sa-mi ascund privirea de a lui. De ce ar fi fost atat de greu sa ma uit in ochii lui si sa-i spun ca il plac, chiar daca probabil era o minciuna... sau poate nu. Probabil ca ar fi trebuit sa profit de orice ocazie pentru a-l atrage tot mai mult, asa avand parte mereu de siguranta pe care el mi-o oferea. Dar nu eram genul acela de persoana... nu puteam, nu-mi statea in fire, si nu voiam. Aveam sa fiu eu... cel putin asta planuiam, desi habar nu aveam ce avea sa se intample pe parcurs. Daca aveam sa-i dau un raspuns lui Julian, as fi facut-o, sincer, dar se parea ca nici macar eu nu ma cunosteam atat de bine pe cat credeam. Mi se parea totul atat de complicat, cand, poate din perspectiva altora era atat de simplu...
Asa eram eu: indecis, confuz, timid, naiv... insa cred ca toate aceste lucruri mi le-au adus pe Julian in fata ochilor. Ma puteam considera norocos, dar mai tineam cont de asta? Cand efectiv eu nu stiam ce se intampla in jurul meu, si mai ales cu mine. As fi vrut sa fiu atat de sigur si direct precum era Julian, dar defapt noi eram ca doi poli opusi.
-Julian, eu... poate ca nu stiu ce sa spun... dar ai dreptate, sunt confuz. Imi e greu sa-mi dau seama ce se intampla cu mine cand toate sentimentele astea parca mi-au picat dintr-o data in cap, si nu le pot dezlega inca fir cu fir. Dar, cand reusesc, am sa iti spun.. promit! am spus eu, lasandu-mi privirea sa-i ocoleasca din nou ochii.
El parca a ramas uimit de ceea ce am spus, insa a zambit multumit, si a afirmat.
-Bine, dar ce ar fi ca pana ce tu reusesti sa dezlegi acele ganduri, sa-mi oferi niste gesturi in locul cuvintelor? a intrebat apoi, apropiindu-si chipul mai mult de al meu.
Nu am raspuns, insa i-am acceptat sarutul, si am indraznit sa imi asez mainile pe umerii lui mari, strangand de ei, pe masura ce sarutul se intensifica. El se apleca tot mai mult asupra mea, in timp ce cu mana sa dreapta ma tinea de spate, iar in stanga se sprijinea. Am scapat cateva sunete infundate, deoarece acel sarut lung imi fura posibilitatea de a respira normal, insa nu simteam nevoia de a-l opri... ci dimpotriva, sa il alimentez.