15-04-2012, 06:18 PM
edit, imi cer scuze -.-
Varsta minima: -
Gen: fictiune.
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: critica avansata.
Trecut, prezent, viitor
Prolog :
Se spune ca atunci cand esti copil, gresesti.
Dar oare nu exista o limita la 'a gresi' ?
Fiind copil, naiv, inconstient, poti sa comiti o crima.
Esti iertat? Absolvit de vina?
Sentinta :nevinovat.
E doar un copil.
Inca zac pe podeaua rece de culoare cenusie, cu tipul asta deasupra mea, strangand ca un disperat de mainile mele.
- Ma doare! Da-mi drumul! ii cer pe un ton autoritar, realizand ca se poate intampla ceva mult mai rau de-atat. Si totusi, parca el nu ma asculta, continua sa ma mangaie in acel fel care iti poate da fiori, de fapt, mie imi da, si inca cum. Tremur toata la atingerile sale, iar el urca tot mai sus cu saruturile sale atat de perverse si violente.
- Gata, e de-ajuns! Inceteaza! Ce vrei de la mine?! Ii repet aceeasi intrebare ca mai acum cinci minute. Cu toate ca stiu raspunsul, tind sa cred in continuare ca isi poate schimba parerea, vreau doar sa ma lase in pace. Poate ca ma tem, imi este frica de viitor, de ceea ce ar putea urma. Nu mai vreau sa trec prin aceleasi experiente ca acum sase ani.
- Flashback -
- E trecut de unsprezece noaptea si el inca nu a venit. Parca vad ca iar vine... parca vad.
Incepe mama sa se planga la mine, presupunand starea in care probabil vom fi nevoiti sa il vedem iarasi pe tata. 'Tata' - ce cuvant atat de simplu si frumos. Pacat ca eu nu ii puteam zice asa acelui om care tot timpul sosea acasa beat si se lua cu mama la cearta si la bataie. Si totusi, desi stiind toate acestea, incerc sa o linistesc pe amarata de langa mine care nu stie ce sa mai faca din cauza celui ce ii era sot.
- Stai linistita, mama, incep eu sa ii zic in timp ce merg la ea si o iau in brate, totul va fi...
Incep propozitia dar un zgomot infernal imi inunda urechile, fortandu-ma sa imi indrept fata si corpul spre usa de la intrare si sa il vad pe tata cum sta acolo, beat crita. Barbatul tranteste usa si apoi se indreapta cu pasi mari si repezi spre mine, cu niste intentii numai de el stiute.
Totusi, in clipa in care a ajuns acasa, a intrat trantind usile si dorind sa ajunga la mine. Ma smuceste brusc de pe canapeaua pe care stateam, iar mamei ii da o palma, lovind-o atat de puternic incat ma face sa cred ca a lesinat. Incep sa ma rog la un moment dat, atunci cand incepe a-mi da jos hainele pe rand, ignorand practic rugamintile mele de a se opri. Continuand inca sa strig dupa ajutor, ochii mi se incetoseaza si simt ca nu mai pot opri nimic, nici macar lacrimile carora nu le-am dat frau liber pana acum. Imi pierdusem sperantele, credeam ca o sa fiu moarta, mama la fel, insa in mod subit, o vad in spatele tatei cu o vaza.
Femeia se apropie incet si eu imi inchid ochii de frica. Am niste senzatii ciudate, un presentiment, poate fals, dar pana la urma nici nu stiu daca ceea ce se intampla este real. Ce diferente mai pot face in astfel de momente?
Un sunet bizar de parca ceva s-a spart imi ajunge la urechi, obligandu-ma astfel sa-mi deschid ochii. Liniste. Nu aud nimic, exceptand suspinele adanci al mamei, in rest, nimic. Tata zace la picioarele mele, avand ochii deschisi si fata acoperita de sange. Teama ma cuprinde, raman socata privind la sangele ce nu se sfieste in a se prelinge pe chipul barbatului ce odata mi-a fost tata.
- End of Flasback -
Nu am putut uita acea parte din viata mea atat de mizerabila. Din acea zi ma consider o criminala deoarece daca nu eram eu, mama nu ar fi fost nevoita sa il omoare pe tata, pentru ca...in final, s-a scurs si ultimul strop de sange. Si acum, iata-ma! Sunt pe cale sa retraiesc acel cosmar, doar ca de data aceasta nu mai am niciun sprijin. Oare mai are rost sa lupt impotriva lui? Atunci am facut-o, am luptat impotriva tatalui meu si am scapat, insa eu inca mai traiesc cu sentimental de vinovatie; de fapt, chiar sunt vinovata!
Imi inchid ochii, lasandu-mi privirea sa cada patimasa pe un punct fix si oftez. Trag aer adanc in piept, pregatita pentru ceea ce urmeaza. Daca o sa scap, o sa mai pot trai cu un nou sentiment, strain mie?
Ma simt coplesita de atatea intrebari, dar totodata imi pierd sperantele, zambetul meu a fost distrus acum mult timp. Oare se intampla ceva daca contiui sa rad in ultimul moment? Macar stiu ca am indraznit s-o mai fac o data.
Imi deschid ochii privindu-l trist totusi pe brunetul din fata mea, iar apoi izbucnesc intr-un ras ce pare a fi molipsitor. Doar ipocrizie.
Este uimit, intr-adevar. Cine ar putea sa arate un astfel de chip acum? Doar eu, eu sunt aceea.
- Haide, da-i drumul! Fa ce vrei tu cu mine! Asta vrei, nu? Chiar daca prima data am scapat intreaga si neatinsa, nu se mai intampla asta si a doua oara, rostesc inca zambind intr-un mod batjocoritor.
Imi intind mainile catre el si incolacindu-mi bratele in jurul gatului sau, ii ating fata total mirata. Imi plimb degetele lungi pe buzele sale moi si calde, parca dorind sa absorb cumva dulceata, finetea lor, perfectiunea. Ii dau parul de pe chip apropiindu-ma mai mult de urechea sa, soptindu-i:
- Ma vrei, nu? Arzi de dorinta. Poate ca sunt, sau poate nu sunt singura “ victima ” care nu opune rezistenta, dar cred ca sunt singura care indrazneste sa faca asta cu un zambet pe fata. Trist, dar totusi un zambet. Inainte sa mai apuce sa zica vreun cuvant, ce mai mult ca sigur ar fi inutil, imi apas buzele de ale sale, muscandu-l usor de buza de jos. Se mai intampla, nu ?
Varsta minima: -
Gen: fictiune.
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: critica avansata.
Trecut, prezent, viitor
Prolog :
Se spune ca atunci cand esti copil, gresesti.
Dar oare nu exista o limita la 'a gresi' ?
Fiind copil, naiv, inconstient, poti sa comiti o crima.
Esti iertat? Absolvit de vina?
Sentinta :nevinovat.
E doar un copil.
Inca zac pe podeaua rece de culoare cenusie, cu tipul asta deasupra mea, strangand ca un disperat de mainile mele.
- Ma doare! Da-mi drumul! ii cer pe un ton autoritar, realizand ca se poate intampla ceva mult mai rau de-atat. Si totusi, parca el nu ma asculta, continua sa ma mangaie in acel fel care iti poate da fiori, de fapt, mie imi da, si inca cum. Tremur toata la atingerile sale, iar el urca tot mai sus cu saruturile sale atat de perverse si violente.
- Gata, e de-ajuns! Inceteaza! Ce vrei de la mine?! Ii repet aceeasi intrebare ca mai acum cinci minute. Cu toate ca stiu raspunsul, tind sa cred in continuare ca isi poate schimba parerea, vreau doar sa ma lase in pace. Poate ca ma tem, imi este frica de viitor, de ceea ce ar putea urma. Nu mai vreau sa trec prin aceleasi experiente ca acum sase ani.
- Flashback -
- E trecut de unsprezece noaptea si el inca nu a venit. Parca vad ca iar vine... parca vad.
Incepe mama sa se planga la mine, presupunand starea in care probabil vom fi nevoiti sa il vedem iarasi pe tata. 'Tata' - ce cuvant atat de simplu si frumos. Pacat ca eu nu ii puteam zice asa acelui om care tot timpul sosea acasa beat si se lua cu mama la cearta si la bataie. Si totusi, desi stiind toate acestea, incerc sa o linistesc pe amarata de langa mine care nu stie ce sa mai faca din cauza celui ce ii era sot.
- Stai linistita, mama, incep eu sa ii zic in timp ce merg la ea si o iau in brate, totul va fi...
Incep propozitia dar un zgomot infernal imi inunda urechile, fortandu-ma sa imi indrept fata si corpul spre usa de la intrare si sa il vad pe tata cum sta acolo, beat crita. Barbatul tranteste usa si apoi se indreapta cu pasi mari si repezi spre mine, cu niste intentii numai de el stiute.
Totusi, in clipa in care a ajuns acasa, a intrat trantind usile si dorind sa ajunga la mine. Ma smuceste brusc de pe canapeaua pe care stateam, iar mamei ii da o palma, lovind-o atat de puternic incat ma face sa cred ca a lesinat. Incep sa ma rog la un moment dat, atunci cand incepe a-mi da jos hainele pe rand, ignorand practic rugamintile mele de a se opri. Continuand inca sa strig dupa ajutor, ochii mi se incetoseaza si simt ca nu mai pot opri nimic, nici macar lacrimile carora nu le-am dat frau liber pana acum. Imi pierdusem sperantele, credeam ca o sa fiu moarta, mama la fel, insa in mod subit, o vad in spatele tatei cu o vaza.
Femeia se apropie incet si eu imi inchid ochii de frica. Am niste senzatii ciudate, un presentiment, poate fals, dar pana la urma nici nu stiu daca ceea ce se intampla este real. Ce diferente mai pot face in astfel de momente?
Un sunet bizar de parca ceva s-a spart imi ajunge la urechi, obligandu-ma astfel sa-mi deschid ochii. Liniste. Nu aud nimic, exceptand suspinele adanci al mamei, in rest, nimic. Tata zace la picioarele mele, avand ochii deschisi si fata acoperita de sange. Teama ma cuprinde, raman socata privind la sangele ce nu se sfieste in a se prelinge pe chipul barbatului ce odata mi-a fost tata.
- End of Flasback -
Nu am putut uita acea parte din viata mea atat de mizerabila. Din acea zi ma consider o criminala deoarece daca nu eram eu, mama nu ar fi fost nevoita sa il omoare pe tata, pentru ca...in final, s-a scurs si ultimul strop de sange. Si acum, iata-ma! Sunt pe cale sa retraiesc acel cosmar, doar ca de data aceasta nu mai am niciun sprijin. Oare mai are rost sa lupt impotriva lui? Atunci am facut-o, am luptat impotriva tatalui meu si am scapat, insa eu inca mai traiesc cu sentimental de vinovatie; de fapt, chiar sunt vinovata!
Imi inchid ochii, lasandu-mi privirea sa cada patimasa pe un punct fix si oftez. Trag aer adanc in piept, pregatita pentru ceea ce urmeaza. Daca o sa scap, o sa mai pot trai cu un nou sentiment, strain mie?
Ma simt coplesita de atatea intrebari, dar totodata imi pierd sperantele, zambetul meu a fost distrus acum mult timp. Oare se intampla ceva daca contiui sa rad in ultimul moment? Macar stiu ca am indraznit s-o mai fac o data.
Imi deschid ochii privindu-l trist totusi pe brunetul din fata mea, iar apoi izbucnesc intr-un ras ce pare a fi molipsitor. Doar ipocrizie.
Este uimit, intr-adevar. Cine ar putea sa arate un astfel de chip acum? Doar eu, eu sunt aceea.
- Haide, da-i drumul! Fa ce vrei tu cu mine! Asta vrei, nu? Chiar daca prima data am scapat intreaga si neatinsa, nu se mai intampla asta si a doua oara, rostesc inca zambind intr-un mod batjocoritor.
Imi intind mainile catre el si incolacindu-mi bratele in jurul gatului sau, ii ating fata total mirata. Imi plimb degetele lungi pe buzele sale moi si calde, parca dorind sa absorb cumva dulceata, finetea lor, perfectiunea. Ii dau parul de pe chip apropiindu-ma mai mult de urechea sa, soptindu-i:
- Ma vrei, nu? Arzi de dorinta. Poate ca sunt, sau poate nu sunt singura “ victima ” care nu opune rezistenta, dar cred ca sunt singura care indrazneste sa faca asta cu un zambet pe fata. Trist, dar totusi un zambet. Inainte sa mai apuce sa zica vreun cuvant, ce mai mult ca sigur ar fi inutil, imi apas buzele de ale sale, muscandu-l usor de buza de jos. Se mai intampla, nu ?