18-09-2010, 10:16 PM
Sper la citit!!
Viata de vedeta
capitolul 1: Talentul
Lumea in care traiesc eu, nu ai vrea sa o incerci. Iti spun sigur. Fiecare minut din viata mea, este pus la incercare. Te intrebi de ce? Pai pentru ca stau pe strada. Da eu, un copil de doar numai 7 ani, ce cutreiera straziile. Deja le stiu la perfectie pe toate. Ma gandesc ca la un moment dat, o sa vina unul si o sa ma ia de pe strazi, sau sa fiu bagata in vreun scandal, cu impuscaturi. Nu te gandi ca viata mea e usoara. Deloc. Nu ma prefac cand cersesc. De ce sunt in starea asta te intrebi? Pai pentru ca parintii mei, m-au parasit, pentru ca eram blonda.Da, tipic pentru oamenii din lumea asta. Nu ma pot juca cu copii, deoarece sunt murdara si miros a de toate. Nu e placut. M-am maturizat prea tare pentru varsta mea. Ma gandesc cum mi-ar fi fost daca as fi trait in bogatie. Sigur, foarte placut. Dar asta imi este viata. Acum, in topiul iernii, nu pot sa fac alt ceva decat sa sper ca intr-o zi, cineva ma va lua cu el. Sansele sunt mici. Brizele reci ma inconjoara, corpul meu cedeaza pe strazile pustii. Tot ce pot sa fac este sa privesc. Sunt doborata acum. AStept o minune care ma poate salva. Tristeta ma inconjoara si ea. Cand, spre norocul meu, daca il pot numi asa, se zareste o masina moderna. Farurile imi intra in ochi. Parca ma orbesc. Frigul nu ma lasa. Spun un cuvant, apoi lesin:
-Ajutor...
M-am trezit. Camera mare, cu plasma, ceea ce am vazut doar in magazinele de elctronice. Caminul este camduros. Focul arde in camera mare. Ma mir. incep sa ma gandesc ca poate am ajuns in paradis. Ma ridic din pat si incep sa dansez de pericire. Ma invart, ma rasucesc, ca o balerina. Dansez de fericire. "Droc Droc". Tocuri. Ma bag din nou in pat si astept sa vad cine este omul care m-a ajutat. Usa se deschide. In fata mea,vad o doamna inaltuta, cu o rochie neagra multata si tocuri foarte inalte. Era o doamna, nici grasa , nici slaba, ci perfecta. Privirea ei blanda, ma priveste cu dragoste. Dragoste pe care nu am simtit-o nici o data. Eram uimita. Doamna, incepe sa imi vorbeasca bland:
-Fetito, te simti bine? Te-am gasit aseara pe strada Albastrilor Sudici. Mureai de frig. SAracuta de tine. Te simti bine? Eu sunt Elvanda Montez. Pe tine cum te cheama?
Acum imi explic de ce avea o astfel de masina moderna. Era renumita prezentatoare, Montez. Nu imi stiu numele. Cum de nu il stiu? Pai am umblat singura pe strazi de 3 ani. La varsta de 4 ani, am fost lasata langa un container. Cum sa imi aduc aminte numele meu? Totusi imi fac curaj si vorbesc:
-Incantata. Nu stiu cum ma numesc, spun eu, foarte trista.
-Nu este nimic. O sa iti spun Melinda. Suna bine, micuto? ma intreaba Elvanda, zambind.
-Da.
Nu pot vorbi. Nu stiu sa comunic sau sa scriu. Abea stiu sa citesc. CE sa faci? Viata mea...
-Vad ca esti vioaie. Ma gandeam sa te pun de pe acum sa inveti. Esti o fetita foarte frumoasa. Ai un corp minunat, ma lauda dansa.
Corp minunat? Nu m-am privit nici o data in oglinda. Complimentul acesta imi umple inima de bucurie. Ma bucur ca am unde sa stau.
-Da. Doresc sa studiez de azi. Cu ce incep? intreb eu, nerabdatoare.
-Cu muzica. Aceasta ora este in orarul tau. Te conduc in sala de muzica?
-Da, te rog.
Stiu si eu cateva cuvinte, invatate de pe strada. Oamenilor le place cand ii rogi frumos. Am si eu, experienta straziilor. Elvanda ma conduce in sala de muzica. Coridoarele sunt mari. Parca as trai intr-un castel. Tablouri facute de pictori celebri, sunt expuse pe peretii coridoarelor. Lumina strabate cu usurinta holurile. Totul este luminos. Sunt condusa de Elvada, in sala de muzica. Se uita la mine, ingenunchiaza si imi spune:
-Aici vei studia muzica. Sper sa iti placa. Daca nu, iti vom cauta alt talent. Asteapta profesorul de muzica. Vei invata cu profesorul Scobaski Toteru'. Renumitul compozitor. De acum, faci parte din familie, Melinda.
-Multumesc, mama, si m-am orpit rusinata.
Cuvantul acela imi veni din senin. Sunt impietrita. Oare ce o sa spuna Elvada? O sa ma bata, o sa ma certe?
-Scumpo, nu te rusina sa imi spui mama. Eu sunt incantata sa iti fiu mama. Esti o fetita dragalasa si onoarea e din partea mea. Continuasa imi spui mama ca nu ma spuar. Haide intra acum. Priveste si citeste pana vine profesorul Scobaski.
-Multumesc mama, spuneam asta, dar otusi rusinata de cuvant.
Intru intr-o sala uriasa. Chitare, electrice, clasice, piane, viori, flaude si multe alte insrumente se vad pe aici. Sunt in paradis! Toate ma atrag, ca un magnet. Pe un scaun de lemn, vad niste hartii cu cantece. Nu cunosc notele sau mai stiu eu ce. Dar m-a fascineaza. Ma asez pe scaun. Iau hartiile si incep sa cant:
- Stelele sclipesc in parul tau,
Mamico, eu sunt al tau.
Te iubesccc (2x)
Te gasesc,
Langa mine te doresc!
Te doresccc
Te iubesc si te voi iubi..
Mereeeuuuu(2x)
...
Nu pot sa cred. Vocea mea chiar imi incalzeste sufletul. Continui sa cant. Usa se deschide fara sa observ. Profesorul intra. Ma aude cantand si spune:
-Fetito! Opreste-te! striga el.
Cred ca vocea mea este oribila si de aceea m-a orpit din cantat. Dar nu...
-Imi cer scuze profesore, spun eu, aplecandu-mi capul.
Profesorul vine spre mine si imi ridica capul. Fata mea mica, se afla in mana lui. Ma priveste in ochii mei albastrii. Plange.
-Nu fetito. Tu canti extraordinar. Cantecul cantat de tine, ma face sa plang de atata placere. Ai un talent cum nu am mai auzit si sunt compozitor renumit. Talentul tau este urias. Inima mea este plina de bucurie. Iti multuesc. De anii intregi traiesc intr-o tristete amarnica, dar tu m-ai vindecat. Mai canta o data.
-Multumesc mult, profesore, ori ce pentru dumneavoastra. Cant acum.
Incep din nou sa cant. Parca imi infloreste sufletul cantand. Se aud ciocanituri in usa. Ma oresc. La usa sunt multi oameni.
-Cine canta asa?
-Ce voce!
Strigau servitorii. Mama mea, adica Elvada, ma priveste adanc. Zambetul ei dispare si incepe sa planga. Mer sa o iau in brate. O intreb in soapta:
-Te simiti rau? T-am suparat?
-Nu fetito! Ma bucur ca poti canta. Mereu mi-am dorit o fetita talentat. Te-am gasit! Tu esti copilul meu de sufelt, chiar daca nu esti adevaratul meu copil. Te iubesc, puiule, spune ea, lundu-ma in brate.
Sunt fericita. Dragostea imi inconjoara tot corpul, pana la suflet. Ma simt iubita, adorata, respectata. Simt iubirea. Ce placut este...Daca nu ai iubire, nu ai nimic. Toti ma aplauda, si profesorul striga in sala:
-Am gasit un TALENT!
Capitolul 1 este gata sper sa va placa.. va rog nu comentati urat la adresa ficului. Multumesc.
Viata de vedeta
capitolul 1: Talentul
Lumea in care traiesc eu, nu ai vrea sa o incerci. Iti spun sigur. Fiecare minut din viata mea, este pus la incercare. Te intrebi de ce? Pai pentru ca stau pe strada. Da eu, un copil de doar numai 7 ani, ce cutreiera straziile. Deja le stiu la perfectie pe toate. Ma gandesc ca la un moment dat, o sa vina unul si o sa ma ia de pe strazi, sau sa fiu bagata in vreun scandal, cu impuscaturi. Nu te gandi ca viata mea e usoara. Deloc. Nu ma prefac cand cersesc. De ce sunt in starea asta te intrebi? Pai pentru ca parintii mei, m-au parasit, pentru ca eram blonda.Da, tipic pentru oamenii din lumea asta. Nu ma pot juca cu copii, deoarece sunt murdara si miros a de toate. Nu e placut. M-am maturizat prea tare pentru varsta mea. Ma gandesc cum mi-ar fi fost daca as fi trait in bogatie. Sigur, foarte placut. Dar asta imi este viata. Acum, in topiul iernii, nu pot sa fac alt ceva decat sa sper ca intr-o zi, cineva ma va lua cu el. Sansele sunt mici. Brizele reci ma inconjoara, corpul meu cedeaza pe strazile pustii. Tot ce pot sa fac este sa privesc. Sunt doborata acum. AStept o minune care ma poate salva. Tristeta ma inconjoara si ea. Cand, spre norocul meu, daca il pot numi asa, se zareste o masina moderna. Farurile imi intra in ochi. Parca ma orbesc. Frigul nu ma lasa. Spun un cuvant, apoi lesin:
-Ajutor...
M-am trezit. Camera mare, cu plasma, ceea ce am vazut doar in magazinele de elctronice. Caminul este camduros. Focul arde in camera mare. Ma mir. incep sa ma gandesc ca poate am ajuns in paradis. Ma ridic din pat si incep sa dansez de pericire. Ma invart, ma rasucesc, ca o balerina. Dansez de fericire. "Droc Droc". Tocuri. Ma bag din nou in pat si astept sa vad cine este omul care m-a ajutat. Usa se deschide. In fata mea,vad o doamna inaltuta, cu o rochie neagra multata si tocuri foarte inalte. Era o doamna, nici grasa , nici slaba, ci perfecta. Privirea ei blanda, ma priveste cu dragoste. Dragoste pe care nu am simtit-o nici o data. Eram uimita. Doamna, incepe sa imi vorbeasca bland:
-Fetito, te simti bine? Te-am gasit aseara pe strada Albastrilor Sudici. Mureai de frig. SAracuta de tine. Te simti bine? Eu sunt Elvanda Montez. Pe tine cum te cheama?
Acum imi explic de ce avea o astfel de masina moderna. Era renumita prezentatoare, Montez. Nu imi stiu numele. Cum de nu il stiu? Pai am umblat singura pe strazi de 3 ani. La varsta de 4 ani, am fost lasata langa un container. Cum sa imi aduc aminte numele meu? Totusi imi fac curaj si vorbesc:
-Incantata. Nu stiu cum ma numesc, spun eu, foarte trista.
-Nu este nimic. O sa iti spun Melinda. Suna bine, micuto? ma intreaba Elvanda, zambind.
-Da.
Nu pot vorbi. Nu stiu sa comunic sau sa scriu. Abea stiu sa citesc. CE sa faci? Viata mea...
-Vad ca esti vioaie. Ma gandeam sa te pun de pe acum sa inveti. Esti o fetita foarte frumoasa. Ai un corp minunat, ma lauda dansa.
Corp minunat? Nu m-am privit nici o data in oglinda. Complimentul acesta imi umple inima de bucurie. Ma bucur ca am unde sa stau.
-Da. Doresc sa studiez de azi. Cu ce incep? intreb eu, nerabdatoare.
-Cu muzica. Aceasta ora este in orarul tau. Te conduc in sala de muzica?
-Da, te rog.
Stiu si eu cateva cuvinte, invatate de pe strada. Oamenilor le place cand ii rogi frumos. Am si eu, experienta straziilor. Elvanda ma conduce in sala de muzica. Coridoarele sunt mari. Parca as trai intr-un castel. Tablouri facute de pictori celebri, sunt expuse pe peretii coridoarelor. Lumina strabate cu usurinta holurile. Totul este luminos. Sunt condusa de Elvada, in sala de muzica. Se uita la mine, ingenunchiaza si imi spune:
-Aici vei studia muzica. Sper sa iti placa. Daca nu, iti vom cauta alt talent. Asteapta profesorul de muzica. Vei invata cu profesorul Scobaski Toteru'. Renumitul compozitor. De acum, faci parte din familie, Melinda.
-Multumesc, mama, si m-am orpit rusinata.
Cuvantul acela imi veni din senin. Sunt impietrita. Oare ce o sa spuna Elvada? O sa ma bata, o sa ma certe?
-Scumpo, nu te rusina sa imi spui mama. Eu sunt incantata sa iti fiu mama. Esti o fetita dragalasa si onoarea e din partea mea. Continuasa imi spui mama ca nu ma spuar. Haide intra acum. Priveste si citeste pana vine profesorul Scobaski.
-Multumesc mama, spuneam asta, dar otusi rusinata de cuvant.
Intru intr-o sala uriasa. Chitare, electrice, clasice, piane, viori, flaude si multe alte insrumente se vad pe aici. Sunt in paradis! Toate ma atrag, ca un magnet. Pe un scaun de lemn, vad niste hartii cu cantece. Nu cunosc notele sau mai stiu eu ce. Dar m-a fascineaza. Ma asez pe scaun. Iau hartiile si incep sa cant:
- Stelele sclipesc in parul tau,
Mamico, eu sunt al tau.
Te iubesccc (2x)
Te gasesc,
Langa mine te doresc!
Te doresccc
Te iubesc si te voi iubi..
Mereeeuuuu(2x)
...
Nu pot sa cred. Vocea mea chiar imi incalzeste sufletul. Continui sa cant. Usa se deschide fara sa observ. Profesorul intra. Ma aude cantand si spune:
-Fetito! Opreste-te! striga el.
Cred ca vocea mea este oribila si de aceea m-a orpit din cantat. Dar nu...
-Imi cer scuze profesore, spun eu, aplecandu-mi capul.
Profesorul vine spre mine si imi ridica capul. Fata mea mica, se afla in mana lui. Ma priveste in ochii mei albastrii. Plange.
-Nu fetito. Tu canti extraordinar. Cantecul cantat de tine, ma face sa plang de atata placere. Ai un talent cum nu am mai auzit si sunt compozitor renumit. Talentul tau este urias. Inima mea este plina de bucurie. Iti multuesc. De anii intregi traiesc intr-o tristete amarnica, dar tu m-ai vindecat. Mai canta o data.
-Multumesc mult, profesore, ori ce pentru dumneavoastra. Cant acum.
Incep din nou sa cant. Parca imi infloreste sufletul cantand. Se aud ciocanituri in usa. Ma oresc. La usa sunt multi oameni.
-Cine canta asa?
-Ce voce!
Strigau servitorii. Mama mea, adica Elvada, ma priveste adanc. Zambetul ei dispare si incepe sa planga. Mer sa o iau in brate. O intreb in soapta:
-Te simiti rau? T-am suparat?
-Nu fetito! Ma bucur ca poti canta. Mereu mi-am dorit o fetita talentat. Te-am gasit! Tu esti copilul meu de sufelt, chiar daca nu esti adevaratul meu copil. Te iubesc, puiule, spune ea, lundu-ma in brate.
Sunt fericita. Dragostea imi inconjoara tot corpul, pana la suflet. Ma simt iubita, adorata, respectata. Simt iubirea. Ce placut este...Daca nu ai iubire, nu ai nimic. Toti ma aplauda, si profesorul striga in sala:
-Am gasit un TALENT!
Capitolul 1 este gata sper sa va placa.. va rog nu comentati urat la adresa ficului. Multumesc.