AnimeZupCăutare

Pierduta prin vise

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Initial nu am urmarit ca aceasta poveste sa aibe scene + 18 asa ca nu am pus nici o avertizare, dar pe parcurs cand mi-am organizat mai bine ideile am realizat ca nu ar strica un plus de genul acesta. Scenele nu vor fi multe si s-ar putea sa mai dureze putin pana ajung la ele, dar am zis sa spun asta inca de acum.

Ei bine...este ciudat sa incep o poveste inspirata din Naruto...pentru ca trebuie sa recunosc...mai intotdeauna am fost impotriva acestora...nu atat impotriva cat le-am considerat trase la indigo...fara pic de originalitate si mai toate mult prea banale si siropoase...nu vreau sa jignesc pe nimeni doamne fereste...si cred ca prin faptul ca si eu postez o astfel de poveste inspirata din acest anime, demonstrez ca nu vreau sa jignesc pe nimeni caci m-as jigni pe mine insami mai intai de toate.
Dar lasand asta la o parte...Naruto este anime-ul meu favorit si am zis ca merita sa imi calc putin pe orgoliu si sa scriu si eu o poveste ce are ca baza personajele prezente in anime...deci fara alte comentarii presupun ca pot sa incep.

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto (inafara de cele create de mine) care apartin lui Masashi Kishimoto. Si nu profit de pe urma acestor personaje/intamplari.


Prolog


Atata agitatie, parca toata lumea are un scop, o misiune, toti stiu ce vor de la viata, cauta pe cineva printre ramasise, plang…se bucura pentru cei dragi, au idealuri si lupta pentru ele.
Vreau sa ma bucur pentru ei…si chiar o fac…stiu ca undeva in sufletul meu ma bucur cand vad chipurile fericite ale celor din jur…cand ii vad satisfacuti ca pericolul a trecut…si chiar daca la inceput va fi greu…toti o vor lua de la capat, cu sperante si mai mari…cu ambitii si mai puternice, si vor aduce gloria si linistea de altadata.
Sunt fericita…sunt fericita cand stiu ca totul va fi ca la inceput…dar chiar atat de fericita sunt?



Capitolul I


Ultimele soapte ale noptii se abateau asupra acelui loc ce inainte fusese numit “sat”, dar acum totul era distrus…numai praf cat priveai cu ochii, cladiri daramate, dar…daca ar fi fost numai atat…nu…era bine sa fie numai atat…dar atatia ani…atata truda, atatea sentimente, tot ceea ce oamenii investisera de-a lungul anilor fusese daramat in numai o zi. Noaptea parea cel mai bun refugiu pentru acea umbra de sat…dar acum se risipea. Si ciudat…nu se risipea doar noaptea, razele soarelui aduceau cu ele noi sperante, vise si promisiuni facute de noua generatie…generatie ce jurase cu ochii in lacrimi, cu trupurile acoperite de rani si cu sufletele biciuite de incercarile vietii care prea ii incoltisera de tineri facandu-i sa treaca prin teroarea de a-si vedea chiar si pentru cateva ore pe cei dragi lor morti, sfartecati de ghiarele crude ale destinului. Si totusi, trecand peste toate, aceasta generatie de luptatori jurase solemn in sufletul fiecaruia si in amintirea tuturor celor ce nu putusera fi readusi la viata ca vor cladi un alt sat, si ca vor readuce gloria de alta data si nu numai…caci fiecare in sufletul sau stia ca isi doreste mai mult decat orice pe lume, ca tocmai el…tanarul de azi, sa fie pilonul de stabilitate…sa fie statuia virtutii si sprijinul din urma al viitorului copil…au fost si ei copii, au visat…au trait pe langa cei mari, iar acum venise timpul sa admita ca cei mari erau deopotriva cu ei…venise vremea sa realizeze ca nu se mai pot prosti…ca trebuie sa fie exemple pentru noua generatie…si sa le implante in suflet aceleasi sentimente cu care au crescut si ei…aceleasi vise marete…ei copii de azi, vor fi adultii de maine…si cine mai bine decat ei insasi nu stiau asta…cand chiar ei trecusera prin aceeasi experienta.
Corturile intinse de-a lungul vaii ce odinioara fusese numita “Satul Konoha” tineau acum locul caselor, iar razele soarelui incercau sa razbata prin noaptea grea dandu-le o forma oarecum compacta.
Linistea predomina in cadrul acelei asezari…nimeni nu pazea…dar oare ce mai putea fi pazit? Nu existau comori, bogatii, documente secrete…totul disparuse in timpul dezastrului provocat de Nagato si marionetele sale…dar poate ca nu totul fusese in zadar. Nagato murise de buna voie…dorise sa creada in Naruto, iar acesta adusese in schimbul tuturor pierderilor materiale comori noi…comori ce nu puteau fi furate, caci satenii prin ochii lui Naruto le facusera intangibile…erau sperante, vise, noi perspecitive si mai presus de orice era pacea…pacea care domnea pe buzele infrigurate de dorinta ale tuturor.
Un oftat usor sparse linistea ce predomina imprejuru-i…dar totusi, atat de suav incat paru sa se faca perceptibil doar in cortul ei.
Nu mai era nimeni acolo…asa ca nu avea pentru ce sa isi faca griji, probabil ca toti dormeau…sau daca erau treji, erau ocupati cu propriile ganduri, la fel cum facea si ea.
Somnul paruse o incanatare la inceput…dar gandurile ei nu pareau sa fie in armonie cu acesta…erau prea multe, prea ciudate…prea multa bucurie, prea multa tristete, prea multa aroganta si totusi prea multa dorinta de a se apropia de ceilalti cat sa ii dea pace…totul era un invalmasag in mintea acesteia si ce era cel mai ciudat era faptul ca pentru prima data nu se straduia sa le opreasca…le lasa sa curga, sa joace dupa propriul cant…cine stie…poate daca proceda asa avea sa ajunga la un punct comun…avea sa ia o decizie…asa isi petrecuse toata noaptea, cufundata in chinurile propriilor ganduri…iar acum odata cu primele raze ale diminetii, parea ca si acestea si-au gasit un raspuns.
Deschise usor ochii…nu mai avea nici un rost sa ii tina inchisi…incercase toata noaptea dar era fara folos. Un nou oftat se auzi in interiorul cortului, putin mai profund decat primul…si stia si ea…nu mai era un oftat cuprins de deznadejde…era un oftat ce trada decizia ce ii pusese stapanire pe ganduri, aliniinduile parca pentru prima data.
Se ridica usor si isi trecu mana prin par, incercand sa ii dea o forma cat de cat acceptabila…sau poate ca dorea doar sa nu o mai incomodeze…simtea ca in acele momente frumoasele ei plete blonde sunt complet inutile.
“Inutile”…este gandul meu? Nu prea cred…m-am straduit atat de mult sa il intretin si sa il fac sa para atat de stralucitor.
Un zambet viclean ii aparu pe fata, era acelasi din totdeauna. Crescuse cu o mandrie proprie, se adora in fiecare zi…azi mai mult ca ieri si probabil mai putin ca maine.
Dar oboseala isi spunea usor cuvantul, si intr-un final, chiar si acel zambet de autosatisfactie se risipi.
“Oboseala”…hmm da…si nu…
Bunaaa! Abea am intrat pe forum si am dat de ficul tau.
E foarte frumos. Naratiunea e...wow la fel ca descrierea.
Mmm...m-ai lasat in ceata. Cred ca acea blonda e Ino, nu. Adica...asa cred.
Daca e ea, atrunci ea are rolul principa, asai?
N-o sa-ti vina sa crezi daca iti spun ca in ultimele doua zile m-am gandit sa fac si eu un fic cu ea :)).Ei bine sper sa fie Ino si sa nu ma fi inselat.
Prologul imi place foarte mult.
Am vazut o singura greseala:
Facandui-> facandu-i^_^
Ei bine...cam asta a fost tot... Ah, era sa uit: Ador titlul!!!
Astept nerabdatoare urmatorul capitol:X
Bye si ne citim la urmatorul capitol:-*
In sfarisit un fic care nu sasusaku si nu incepe cu "era o zi/dimineata insorita in satu Konoha". Frumoasa descrierea, chiar am putut sa simt cat de deplorabil arata satul in acele momente. N-am vazut greseli, nici de exprimare nici de gramatica, nici de punctuatie. Imi place cum incepe, nu ai grabit actiunea, prologul e foarte bun. Imi place ca nu ai prezentat toate personajele de la inceput, imi place suspansl creat de capitolul asta. Asa ar trebui sa arate primul capitol, sa te faca sa iti doresti sa citesti mai mult. Si eu chiar imi doresc sa citsc mai mult. Sper sa postezi urmatorul capitol in curand. Mult noroc!
Va multumesc frumos pentru comentarii si sper ca in continuare sa nu dezamagesc pe nimeni...intradevar nu este o poveste sasuXsaku ... imi pare rau pentru fanii acestui cuplu, dar sper ca povestea mea sa va trezeasca interesul si sa continuati sa cititi.

Vampire~Queen - multumesc pentru sesizarea facuta...am corectat gresala si sper ca pe viitor sa evit alte aparitii. Se pare ca amandoua ne-am gandit la acelasi lucru...Ino este personajul meu favorit din anime ca si fata si m-am gandit sa o folosesc ca si personaj principal pentru povestea mea.

Iar acum continuarea...si sper sa va placa cel putin la fel de mult ca si primul capitol:




Capitolul II


Pasi usor inafara cortului, incercand sa faca, cat mai putin zgomot...la urma urmei desi soarele incepea sa strapunga noaptea grea, multi dormeau sau probabil ca nu doreau sa fie deranjati de nimeni.
Era ca si cum s-ar fi furisat printre proprii sai camarazi, caci nu dorea ca prezenta ei sa fie in vreun fel receptata.
„Am ajuns sa ma feresc de prietenii mei”...dar oare ce mi se pare atat de ciudat? Oare chiar e cineva aici care ma cunoaste? Au fost toti alaturi de mine, la bine si la rau...dar daca intreb pe cineva cine sunt oare ar putea spune cineva si altceva inafara de...Ino? Ino e Ino...intotdeauna ambitioasa, sfidatoare, obsedata de lupta ei continua cu Sakura, si bineinteles cea mai frumoasa fata din sat.
„Mai putin ultima parte...nu toti au admis...dar eu stiu adevarul”.
Zambetul acela sarcastic ii lumina usor fata si ii dadu noi forte. Acum era mai sigura ca oricand pe decizia ei...stia ca e bine ce face si nimic nu putea sa se puna in calea ei.
Propriile ganduri o tinura ocupata suficient cat sa nu isi dea seama ca pasii o purtasera deja in apropierea cortului cautat.
Mai privi odata in urma ca sa se asigure ca nimeni nu o vede, dupa care intra usor, facand zgomot suficient cat proprietarul sa isi dea seama ca cineva doreste sa ii vorbeasca.
-Ino...
Glasul somnoros trada mai mult neplacere decat surpriza, caci era inca mult prea de dimineata pentru o vizita formala, sau pentru orice altceva, dar i se paru ca Ino nu dorea sa observe acest lucru.
-Vreau sa ma urmati...
Cuvintele ei fura rostite atat de accentuat, incat nu lasa loc pentru nici o obiectie...si de parca ar fi fost numai cuvintele...pe chipul ei se putea citi determinarea si ambitia ce o facu pe cealalta femeie sa o urmeze fara nici o obiectie.
Pasi usor inafara cortului, incercand sa para suparata pe Ino pentru indrazneala de mai devreme cat si pentru tonul abordat, dar in sinea ei simtea ca trebuie sa taca si sa o urmeze oriunde va dori...
„Oriunde” nu e chiar cuvantul potrivit...daca nu se va opri o voi opri eu si sa vezi atunci capacitate de a te impune.
Dar nu apuca sa isi termine ideea caci Ino se opri pe o piatra, la o distanta suficient de mare cat sa nu poata fi vazute de nimeni, dar nici sa ii provoace neplaceri celeilalte...la urma urmei o cunostea prea bine si stia ca daca avea sa mai lungeasca mult acest mister ce implica si aceasta calatorie matinala, va avea numai de pierdut.
-Am ajuns.
Ino o privi atent si astepta ca aceasta sa spuna ceva...orice...dar parea ca replica nu avea de gand sa apara.
-M-am gandit o vreme la situatia mea actuala...nu ca as avea de ce sa ma plang...sunt frumoasa, sociabila, un ninja puternic si un medic pe masura plus ca de-a lungul misiunilor am tot aratat cat de capabila pot fi atat ca lider cat si...
Ino vorbea tare si repede tinandu-si privirea mandra in sus in timp ce isi tinea discursul cu care ii obisnuise pe toti satenii, si incantarea care o cuprindea de fiecare data cand isi aducea omagii in fata celorlalti paru sa o cuprinda acum mai mult ca niciodata, dar avantul ei fu taiat scurt de vocea aspra a ascultatoarei sale.
-Cunosc tot acest discurs al tau...despre perfectiune, pe derost Ino...
In vocea acesteia se putea citi foarte usor faptul ca nu accepta nici o abatere la ceea ce spusese...prin urmare orice cuvant spus in plus putea aduce aceasta discutie intr-o turnura foarte proasta...nu atat pentru ea cat pentru Ino...si se parea ca aceasta pricepuse mesajul din prima, caci raspunsul ei veni atat de repede, incat Tsunade nici nu apuca sa isi termine fraza.
-Vreau o misiune!
Privirea fetei cazu fulgeratoare pe fata lui Tsunade, iar acum cele doua se priveau ca si cand ar fi incercat sa isi demonstreze fiecare puterea de impunere in fata celeilalte.
-Si pentru asta mai trezit tu atat de devreme...
Tsunade incerca sa para plictisita, dar in adancul sufletului ei simtise deja acea gheara rece care ii cuprindea fiecare coltisor al sufletului, trimitand ecouri puternice in mintea acesteia...ecouri ce nu prevesteau nimic bun.
Ino nu vorbi...in schimb isi potrivi privirea in asa masura incat determinarea ei sa nu poata fi combatuta cu nici un argument, cu nici o privire, de nici o persoana, oricare ar fi fost rangul acesteia...iar Tsunade stia perfect ca avusese dreptate...acea „misiune” nu prevedea nimic bun.
-Despre ce e vorba...
Vocea ei parea acum mai mult resemnata decat autoritara, iar privirea ei cazu blanda pe fata fetei, incercand sa se apropie intr-un fel de sufletul acesteia, sa il patrunda...sa vada ce are de gand...si sa o opreasca in cazul in care va proceda gresit...si sigur avea sa procedeze gresit, caci orgoliul si ambitia prosteasca de care daduse intotdeauna dovada din prima zi din care o cunoscuse parea sa o stapaneasca acum mai mult ca niciodata.
-Nu ma simt bine...vreau sa plec o vreme...si vreau sa fie o „misiune”.
Privirea ei o facu pe Tsunade sa nu mai incerce nici o impotrivire, asa ca spuse resemnata privind inapoi spre asezamantul de corturi:
-Acesta este satul tau...cand vei dori sa vi acasa...sti unde ne gasesti.
Nu privi inapoi...caci stia ca nu avea rost...continua sa priveasca asezamantul de corturi peste care lumina soarelui se ridica acum triumfatoare...nici urma de noapte...nici urma de liniste...acum toti pareau sa misune prin jur...nici urma de suferinta...nici urma de Ino...
Helloo:)
In primul rand, m-a atras titlul- e interesant si foarte bine ales.
Ador povestea ta! Ai un mod asa frumos de a scrie, ideeile curg lin, iar actiunea nu este deloc grabita. Iar cand vine vorba de ideile abordate... sunt cu siguranta 100% originale! Nu am mai vazut un fic de acest gen :-?. E foarte interesant ca povestesti din perspectiva lui Ino (nu prea imi place ca personaj din anime, dar in sfarsit citesc un fic original, care chiar merita citit si apreciat!).
Cel mai mult insa m-am bucurat de descriere... Este absolut superba, ai folosit niste expresii frumoase... pfaii... as vreu si eu sa ajung la un asemena nivel8->.
O singura obiectie de precizat:D. Ai folosit cam multe puncte de suspensie, dar probabil doar voiai sa ne introduce in acea stare de "visare".
Felicitari pentru poveste! Astept cu nerabdare urmatorul capitol!
Zbye:*
Ieee,capitolul 2 :x
Imi place la nebunie :">
Ma bucur ca in sfarsit e cineva care alege sa faca un fic si despre altcineva din anime si nu despre Sakura ,"cu parul roz ca al florilor de ciresi","ochii verzi ca ai smaraldului" sau cine stie ce.
Deci,ideea e originala si merita toata atentia
Descrierea si naratiunea mi-au placut la nebunie, dupa parerea mea, chiar te pricepi
Dialogul, cred ca a fost destul de explicit cat sa exprime cateva din gandurile personajelor
Cam atat am de zis ^^
Astept cu nerabdare urmatorul capitol xD
Ja ne
Buna din nou! Din pacate nu am observat mai devreme ca ai pus nextu` asa ca sunt a treia...eh, mai bine decat deloc:)) Sa nu o mai lungesc si sa trec la fic:
Pai imi place capitolul asta, doar ca m-a deranjat un lucru: ai folosit de prea multe ori numele "Ino" :)) . Puteai sa-i mai spui "blonda, tanara" bla, bla, bla. Dar acum nu mai conteaza :D.
Greseli de tastare nu am vazut [si m-am uitat cu atentie]. Poate daca aveai faceam si eu postul mai lung:))
Esti o naratoare foarte buna[spre deosebire de mine:))]
So...cam asta a fost tot ce am avut de spus. Astept nerabdatoare urmatorul capitol.
Bye and kissu`!
Va multumesc frumos pentru comentarii...intradevar am repetat cam mult numele ei...probabil ca m-a luat valul si nu mi-am dat seama, dar o sa incerc sa evit astfel de greseli pe viitor.
Cat despre punctele de suspensie...intradevar abuzez cam mult de ele...mi-a intrat in reflex de fiecare data cand vreau sa transmit un sentiment de profunzime sa spun asa, sau o pauza in gandurile personajului. O sa incerc sa le mai evit pe viitor dar nu stiu cat o sa reusesc.
Eu sper sa va placa in continuare povestea mea si sa o cititi...si atunci cand este cazul sa o criticati caci sunt deschise la critici de orice gen...nu ma deranjeaza sesizarile facute...defapt ma ajuta sa imi corectez greselile...
Si fara alte comentarii aici este continuarea...care sper sa fie si pe placul vostru:


Capitolul III


Trecusera cateva ore de cand parasise satul natal, fara sa aibe chiar si cel mai mic regret in suflet. Intradevar aveau sa ii lipseasca multi prieteni, in special Shikamaru si Chouji...trecusera prin atat de multe impreuna, ei o acceptasera asa cum era, cu fite si ifose si cateodata se faceau chiar ca nu sunt deranjati de faptul ca ea prelua mereu conducerea echipei zece, sau poate ca nu erau...poate ca ei se obisnuisera cu ea asa si o lasau de bunavoie sa isi faca de cap...pana la urma era fata. Si nu orice fata...toti stiau ca mai bine nu te contrazici cu ea...in final vei avea doar de pierdut.
„Si mai este si Sakura”...hmm...buna mea prietena din copilarie...si totodata cea mai mare rivala a mea.
O expresie de seriozitate ii aparu pe chip, lasand in uitare atitudinea aroganta si plina de superficialitate de dinainte.
„Am facut o promisiune”...si voi face orice imi este cu putinta pentru a o respecta, iar daca nu voi putea face asta in satul meu...atunci raspunsurile vor veni din alta parte.
Continua sa alerge in nestire, lasandu-se prada gandurilor ce o aruncau in trecut. Timpul trecuse peste toti, dar nu la fel. Candva demult, ea era prima intre fete...dar ce se intamplase? Oare cand incetase sa mai detina locul intai? Era intradevar frumoasa, mult mai frumoasa decat alte fete din sat...
„Nici chiar”...pe cine amagesc eu...nu am ramas in urma doar la capitolul lupta. Usor usor fetele alea mici si urate, timide si fara nici o perspectiva au crescut, au evoluat, au devenit puternice si nu numai.
„Hinata”...cand ma gandesc ca nimeni nu o baga in seama, era atat de timida, de solitara, era practic inutila, o fata stearsa ce nu ar fi avut nici o sansa in incercarea de a iesi din anonimat...dar acum, acum timpul a trecut...si a trecut atat de mult si repede...nu mai suntem copii. Iar Hinata nu mai este stearsa. Nu stiu cand si cum dar in momentul de fata este una din cele mai bune luptatoare din generatia noastra. Este atat de puternica si de priceputa in arta manipularii chackrei...ea, tocmai ea care fusese alungata de tatal ei din cauza lipsei de potential. Si daca ar fi numai atat...s-a facut atat de frumoasa. „Cat de aiurea ca sunt nevoita sa recunosc chiar eu lucrul acesta”. Parul ala lung si stralucitor, expresia de bunatate care ii lumineaza chipul in fiecare zi, ambitia ei de a nu ceda...toate acestea au transformat-o peste noapte atat de mult...atat de mult incat practic nu o mai recunosc. „Cand l-am vazut pe Neji la examenul chunin”; nostalgia o cuprinse usor dar aceasta nu ii intrerupse firul gandurilor, poate doar i le incetini...dar acestea se incapatanau sa curga fara voia ei. „Doamne ce patetica am fost”...am incercat sa ii atrag atentia cu frumusetea mea, dar el nici macar nu m-a bagat in seama...si de ar fi fost numai atat. Daca nu plecam cat mai repde de acolo ma alegeam cu o bataie de care nu aveam sa uit usor...nici eu nici camarazii mei pe care ii tarasem dupa mine in acel noroi, asa cum fac de fiecare data. „Ce prieteni buni am”...nici Shikamaru nici Chouji nu m-au abandonat niciodata...au mers inainte in frunte cu prostiile mele si au continuat sa ma sprijine, iar eu drept rasplata i-am bagat in si mai multe necazuri. Si totusi, lasand asta la o parte...acea Hinata lipsita de „orice”, a luptat cu Neji pana la ultima suflare...pana la inconstienta...si chiar si apoi. Eu nu as fi putut niciodata sa fac asa ceva...cu atat mai putin sa ii castig respectul, caci se pare ca Neji o apreciaza cu adevarat pentru valorile ce le ascundea in suflet si care acum s-au revarsat asupra tuturor si ne-a indemnat sa ii acceptam superioritatea in fata multora.
Un zambet firav ii aparu pe fata...stia ca erau multe de spus, dar nu mai conta...esentialul fusese deja demonstrat de propriile ganduri...aceleasi ganduri care pana mai ieri o ridicau in slavi in fata tuturor, pareau sa ii arate acum cat de jos ramasese...cat de infima era pe langa ceilalti...sau celelalte.
„Sakura”...hmm...ea este cea mai surpinzatoare dintre toate. Nu o sa ii spun asta niciodata...probabil oricat as incerca...origoliul nu imi va permite sa raman in urma ei...chiar daca am ramas demult. Nici nu retin cand m-a intrecut...poate a fost atunci in padure cand a riscat totul sa ii apere pe cei doi...a renuntat la parul ei si la toata atitudinea feminina doar sa ii tina in viata. Sau poate a fost atunci cand am luptat la examenul chunin...sau cine stie...poate timpul petrecut in cadrul echipei sapte a maturizat-o. Plecarea lui Sasuke...si toata suferinta indurata. „Sasuke”...doamne baiatul asta a frant multe inimi inca din copilarie...dar parca nici una nu a fost mai afectata ca Sakura de tot ce i s-a intamplat. „E si normal...ce prostuta sunt”...Sakura sufera pentru Sasuke in fiecare zi...la fel cum ar suferi si pentru Naruto...la fel cum probabil as suferi si eu daca Shikamaru sau Chouji ar pati ceva. Nu o sa tin niciodata la Sasuke cum tine ea...eu nu pot sa il inteleg...ea a trecut prin multe cu el...nici nu cred ca mai este vorba de iubire...e ceva mai presus de atat...este dorinta de a-ti salva un prieten...macar de ar aprecia el toate acestea, tot ce fac Sakura si Naruto pentru el. Poate ca de aici a inceput totul...destinul nostru a fost stabilit cand ea a intrat in echipa sapte iar eu in echipa zece. Atunci probabil ca diferentele au aparut intre noi doua...am continuat sa o privesc cu superficialitate...iar acum imi este atat de greu, atat de greu incat nici macar nu imi pot da seama cand si dece am fost depasita. A renuntat la parul ei, si si-a dedicat viata antrenamentelor si prietenilor ei...echipei ei...si totusi a crescut frumoasa...”chiar daca are fruntea lata"...tot este frumoasa...”oare este mai frumoasa decat mine?”...ei bine daca nu mai frumoasa, mai puternica sigur este...mai puternica si mai talentata. Indiferent ca este vorba de o lupta sau despre jutsul medical...ea este cu mult deasupra mea. Am ramas atat de mica in comparatie cu ea...
„Ino...promite-mi ca nu vei pierde niciodata in fata Sakurei, nici in dragoste nici in lupta nici in nimic”.
Rauri de lacrimi incepura sa ii brazdeze usor fata, fara ca macar sa isi dea seama de acest lucru. Amintirile curgeau cu atata fervoare incat lacrimile nu mai puteau fi oprite. Aceste cuvinte o bantuisera din clipa cand le auzise...doar o parte din ultimele cuvinte rostite de Asuma...si poate ca si cele mai importante. Era important sa ii mentina uniti pe Chouji si pe Shikamaru...doar ca aici esuase lamentabil...prin simplul fapt ca nu era nevoie de ea. Cei doi fusesera mereu uniti...cateodata chiar simtea ca in viata lor era in plus...ea nu avea nimic in comun cu ei...doar ii critica si se amuza pe seama lor. De ce ii ceruse Asuma un lucru inutil? Cu siguranta ca fusese doar o incurajare...asta..cat si partea cu Sakura. Nu avea ce sa mai piarda..ea oricum pierduse. Sasuke probabil ca uitase ca pe lumea asta mai exista o fata pe nume Ino care intr-un timp fusese indragostita pana peste cap, aproape obsedata de el...dar probabil ca amintirea Sakurei va ramane mereu scrijelita in inima lui...daca nu ca un sentiment de iubire, atunci ca si prieten cu siguranta ca va ramane...caci mai mult ca sigur Sasuke avea sa o considere pe Sakura toata viata prietena si colega lui si pentru acest simplu motiv el nu avea sa o uite...asa cum o uitase pe ea. Pe rand toti baietii parusera sa se indeparteze de ea...mai mult sau mai putin...fete precum Hinata si Sakura erau vizate...iar ea...desi era frumoasa, ramasese in urma...toti o considerau o amica...mai infumurata cei drept dar o amica. „Frustrant!” Si totusi, expresia dupa fata ei nu era frustrare...era mai mult tristete, nostalgie si poate regrete. „In lupta si medicina” nici nu are rost sa mentionez asa ceva...am pierdut de mult.
Incerca sa isi stearga lacrimile in timp ce alerga in nestire, dar cu fiecare miscare in dorinta de a le indeparta, acestea pareau sa curga cu si mai multa fervoare.
„Cum pot eu sa ii indeplinesc promisiunile facute lui Asuma cand nu sunt in stare nici macar sa ii mai ajung pe ceilalti din urma”
Stiuse tot timpul ca acesta era gandul ce o urmarise adanc in suflet, din ziua in care senseiul ei murise. Dar prefera sa il ignore si sa creada ca motivul insomniilor si al nelinistilor ce ii cuprinsese mintea si sufletul era cu totul altul...si ce era si mai crud era faptul ca nu reusea sa gaseasca „un altul”.
Nu putea trai in satul in care toti erau inaintea ei...nu avea sa ii depaseasca niciodata...oricat ar fi incercat era mult prea slaba, iar daca nu pleca, amintirea acea nu aveea sa ii dea pace.
Toti se evidentiasera pe rand, Naruto „in special Naruto”, Sasuke „in cazul lui nici macar nu aveam la ce altceva ma astept...”, Sakura, Hinata, Shikamaru „doamne cand devenise acest lenes atat de respectat de toti...atat de inteligent...de capabil...ea practic era un copil pe langa el”, ca sa nu mai zic de Chouji „grasul ala...el si-a dat viata pentru prieteni, in timp ce eu eram ocupata cu intretinerea parului si pastrarea siluetei mele perfecte”. Persoane ca Neji, Lee, Tenten „intotdeauna atat de nefeminina si totusi atat de devotata echipei sale si mai ales prietenilor...atat de muncitoare...cred ca m-ar face bucati inainte sa apuc sa fac o miscare”. Akamaru si Kiba, Shino...toti...toti au avansat. Toti au atins un nivel superior mie, iar eu desi sunt in aceeasi generatie cu ei, ma simt ca la academie. „Pana si pustiul ala Konohamaru” el a invatat cum sa stapaneasca Rasenganul la o varsta la care eu inca ma mai ocupat cu studiatul florilor...”sunt mai mult decat patetica”.
Toti au o cale a lor...iar eu nu fac decat sa ii privesc din spate. Am crezut ca daca devin un ninja medical aveam sa fiu mai utila...dar nu am reusit nimic...sunt tot ultima...mereu ultima si mereu buna de inlocuit...nefolositoare.
Trecusera ore de cand gandurile nu ii dadeau pace...dar probabil ca nu mai stia cat ar putea fi ceasul. Notinuea timpului trecuse pe langa ea pe nesimtite...la fel cum facuse in tot acest timp.
-A venit vremea ca timpul sa stea in loc si pentru mine!
Acum nu mai alerga. Statea in picioare si privea hotarata linia orizontului ce se desfasura in fata propriilor ochi. Lacrimile incetasera sa mai curga...nici nu stia cand se intamplase asta...dar important era ca avea o decizie de luat...si nu isi putea pierde timpul cu ganduri „despre ce a fost”.
-Cinci tari...Foc, Apa, Vant, Lumina si Pamant.
-Nenumarate sate...nenumarate posibilitati...dar, care este destinul meu?
Buna! Se pare ca nu ai reusit sa scapi de mine nici in capitolul asta>.>.
Mi-a placut. Mi-a placut chiar foarte mult acest capitol! Povestesti atat de bine si nu te incurci in detalii.
O singura greseala ai avut:
dece= de ce
Descrierea a fost fabuloasa si dialogul...pai nu prea ai avut si imi place.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol deoarece sunt nerabdatoare sa vad ce-ti mai trece prin cap.
Acesta va fii categoric un fic incredibil si sper sa nu te lasi de el.
Astept cu nerabdare nextu`.
Chuu and gambate^^
Buna din nou. Imi place ficul tau, ideea e foarte originala. Ma bucur sa citesc despre o astfel de Ino, in majoritatea ficurilor e e doar o fata superficiala indargostita nebuneste de Sasuke care o tachineaza mereu pe Sakura. In ficul tau ea e mai mult de atat si ma bucur sa vad asta. Imi place cum ai descris gandurile si sentimetele ei. Nu prea am ce comenta, pentru ca e fic foarte bun. Deocamdata nu se intampla mare lucru, dar inteleg ca actiunea va veni mai incolo. Imi place cum s-a terminat ultimul capitol, abia astept sa vad ce ii rezerva viitorul lui Ino, in ce tara o sa se stabileasca si pe cine o sa intalnesca. Ino nu e chiar personjul meu preferat, dar chiar imi place oarecum de ea asa cum ai descris-o tu. Mult succes in continuare, abia astept urmatorul capitol.
In primul rand vreau sa imi cer scuze ca am postat continuarea atat de tarziu...am avut cateva probleme si nu am avut cand sa ma ocup de poveste...dar sper ca nu vor mai aparea astfel de situatii si ca voi posta normal capitolele...fara sa intarzii ca acum.
Oricum va multumesc frumos pentru critici si sper sa nu dezamagesc pe nimeni cu aceasta poveste.
De asemenea Bloom. mi-am corecat acea gresala :P multumesc pentru sesizare...iar Unia...acum voi avea si ceva dialog asa ca sper sa nu te dezamagesc la capitolul asta.
Fara sa o mai lungesc aiurea...aici este continuarea:


Capitolul IV


-Te-ai ratacit?
Cuvintele o lovira precum o maciuca in moalele capului, caci in tot acest timp stiuse ca este singura. Iar acum, de nicaieri, cineva ii intrerupea sirul gandurilor in momentul in care s-ar fi asteptat cel mai putin.
Se smulse din starea de vis, iar realitatea ii aparu mai cruda ca niciodata...caci simtea acea privire arzatoare ce dainuia asupra ei si mai mult ca sigur, fusese acolo inca de la inceput...inca de la primul gand razlet ce o facuse sa isi piarda concentrarea.
Bine macar ca nu fusese vreun atacator, caci ar fi avut probleme serioase...dar nu putea sti cu cine are de-aface pana ce nu s-ar fi inotrs sa il priveasca.
Se intoarse incet, incercand sa alunge impresia de a fi luata prin surpindere, dar nu stia daca aceasta atitudine va functiona pana la capt.
-Intr-un fel...
Cuvintele ei iesira umpic nesigure, dar nu datorita faptului ca se simtea inferioara din simplul motiv ca fusese prinsa cu garda jos, ci din cauza ca acel barbat ii parea familiar...si totusi...nu stia de unde.
Barbatul o privea cu atentie analizand-o din cap pana in picioare si in acelasi timp afisa un zambet ce putea fi interpretat in mai multe moduri...iar blonda isi incerca norocul.
„Hmmm...un semn bun...dupa cum zambeste sigur este complet fermecat de cum arat”.
Isi recapata increderea de sine iar privirea ei deveni acum apasatoare si insinuanta. Isi puse o mana in sold si se indoi putin pentru a-i atrage atentia asupra corpului ei, incercand in acelasi timp sa para ca este preocupata de cu totul altceva. Aceasta atitudinea vroia sa tradeze un sex-appeal evident, dar o punea pe ea in situatia de a parea complet indiferenta fata de persoana asupra careia isi folosea micul ei truc.
„Hmmm...nu s-a schimbat deloc”.
Barbatul intelese imediat jocul blondei asa ca se prefacu a fi atras complet de felul ei de a fi si de modul in care arata...pana la urma...aceasta era specialitatea lui.
-O fata ca tine nu ar trebui sa umble singura...se pot intampla multe.
O analiza cu atentie incercand sa nu piarda nici un gest...si nici nu avea de ce sa isi faca prea mari probleme. O cunoscuse cand era numai o pustoaica razgaiata...iar acum, desi trecusera mai bine de patru ani, nu pareau ca lucrurile sa fi evoluat prea mult. Se schimbase ca si aspect, desigur, dar comportamentul ei ramasese la fel de copilaresc. Aceeasi atitudine naiva, aceleasi ganduri si acelasi comportament. Era ca si cum aceasta fata nu ar fi dorit deloc sa deschida ochii si sa vada ca este complet depasita de tot. Dar nu era cazul sa se planga. Ea parea sa nu-l recunoasca, iar o fata prostuta care avea impresia ca ii poate cuceri pe toti fara ca macar sa nu realizeze ca ea este cea pacalita, putea fi o sansa buna.
-Am incredere...in mai multe lucruri...si sunt convinsa ca ma pot descurca.
Ino adoptase un ton mult prea insinuant si era mai mult decat evident ca abuza prea mult de indulgenta interlocutorului sau...acesta trebuia sa faca eforturi mari pentru a o convinge ca trucurile ei chiar il afecteaza.
-Atunci da-mi voie sa te ajut...
Lasase intentionat fraza neterminata, caci tonul abordat trebuia sa o faca pe pustoaica sa cada in plasa.
-Ino...Yamanaka Ino, spuse aceasta cu aceeasi privire aparent aroganta si seducatoare.
„Si a cazut”...
Cei doi se priveau precum o fac doua persoana ce urmeaza sa porneasca catre aceleasi obiective, fara ca macar sa le treaca prin cap ce gandeste in realitate unul despre celalalt...sau cel putin aceasta era situatia din punctul de vedere al fetei...caci barbatul parea sa fie mult mai inteligent decat lasase sa se vada.
-Daca tot ti-am spus cum ma cheama...poate ar trebui sa stiu si eu cateva lucruri despre tine.
Nu inceta sa foloseasca acel ton care devenise aproape penibil...iar barbatul fusese pe punctul de a-i da de inteles ca ar trebui sa o lase mai moale...dar pentru binele „acestei cauze nobile” trebuia sa se obisnuiasca.
-Poti sa-mi spui Yakushi...
Ino il privi surpinsa caci era mai mult decat convinsa ca se mai intalnise cu acest barbat in trecut...doar ca nu stia unde. Iar numele lui nu parea sa ii transmita absolut nimic...poate doar ca o bagase si mai mult in ceata.
-Deci unde mergem?
-Inca nu stiu...
Barbatul paru putin surprins de raspunsul fetei, asa ca isi fixa ochii negri asupra ei, incercand sa isi dea seama daca nu era cumva o gluma si o subestimase...dar nu...ea chiar parea derutata.
-Sa inteleg ca habar nu ai unde mergem.
-Poftim?
Fata il privi putin uimita...dupa care relua pe un ton ce ii dadea aerul unei persoane clar superioare.
-Scuza-ma...ti-am acceptat ajutorul...dar nu a zis nimeni ca vom calatori impreuna, deci iti poti retrage oricand oferta dragul meu.
Raspunsul ei taios il lua complet prin surprindere, mai ales ca nu dorea sa piarda aceasta ocazie...iar fata asta avea un temperament destul de schimbator...un raspuns gresit si totul avea sa se duca de rapa.
-Nu te supara...pur si simplu sunt in cautari si trebuie sa calatoresc mult...nu m-ar deranja sa iti tin companie o vreme, cel putin pana ajungi unde trebuie...sau pana te decizi tu unde ar trebui sa ajungi...
Incepuse consecvent dar spre final se balbaise groaznic caci nu dorea ca ea sa-l suspecteze sau si mai rau...sa plece din cauza unui moft.
„Hmmm...pare chiar indragostit...daca a ajuns sa se balbaie in halul asta doar ca sa nu plec de langa el...poate ar trebui sa profit”
Zambi la acest gand...dar din nefericire nu observa ca barbatul ii surprinsese acel zambet si isi pregati discursul pentru ce avea sa urmeze mai mult ca sigur.
-Pai banuiesc ca am putea calatori o vreme impreuna...
Zambi satisfacuta de modul in care isi juca rolul. Plus ca tipul asta ii aducea oarecum aminte de Kakashi, acelas par argintiu...poate ca aveau aceeasi varsta...doamne stia ca il cunoaste de undeva...si totusi...de unde?
-Asa ma gandeam si eu...plus ca daca tu nu ai o propunere...am putea merge spre Tara Luminii...eu unul ma gandisem sa imi incep cautarile de acolo.
-Suna interesant...dar totusi...ce cautari?
-Sunt medic si vreau sa ajut cat mai multa lume, dar am nevoie de cunostinte noi caci intr-un fel ma simt depasit.
Ino uita complet de atitudinea ei aroganta, iar acum paru sa se concentreze doar asupra ultimelor cuvinte ale lui Yakushi.
-Sti...mi-as dori sa ma inveti.
-Sa te invat?
-Da...sunt un ninja medical, dar sunt incepatoare si chiar as avea nevoie de putin ajutor.
Acesta o privi cu atentie...stia ca fetei nu ii mai arde de jocuri, ba chiar devenise foarte serioasa, iar aceasta putea fi o oportunitate nemaipomenita...ea practic ii oferea pe tava tot ce avea nevoie si nici nu trebuia sa se streseze prea mult...aceasta sansa era mai mult decat o binecuvantare cereasca.
-Suna interesant.
Cei doi se privira incantati...fiecare stiind in sinea lui ca era pe punctul de a obtine ceea ce cauta.
O, capitol nou. Am vrut sa-l citesc aseara cand l-ai postat, dar n-am avut inspiratie sa-ti las un comentariu reusit asa ca m-am intors acum. Vad ca tot prima sunt ^^
Asa... ficul tau e foarte bun, deci nu prea am ce critica. Chiar imi place la nebunie cum scri, reusesti sa imbini foarte bine naratiunea cu dialogul si descrierea (parac as face un comentariu pentru scoala :P) si imi place cum expui si gandurile personajelor. Intr-un fel, imi place ca scri la persoana a III-a, asa descri mai bine mai multe personaje. Imi place ca a aparut si niste dialog, nu a fost in exces si nu mi s-a parut nici prea putin. Ficul tau e foarte echilibrat. Vad ca n-am criticat mare lucru, dar chiar nu cred ca sunt in masura in care sa pot critica. Dintre toate ficurile pe care le-am citit (Naruto related) pe Zup al tau imi place cel mai mult. Abia astept continuarea.
Buna Tatiana, ma primesti cu o critica nu? ^_^" Pai nu prea am :)) . Descrierea din ultmul capitol e foarte simpatica, cel mai mult mia placut titlul :x. Lai ales foarte bine. Se potriveste cu ideea si e in corcondanta cu intamplarile. :] Asa actiunea nu e fugarita de gaste XD, deci e tinuta sub control. Vad ca avem si monolog interior. Si mai bine, un punct in plus, nu prea gasesc ficuri cu asa ceva. Imi place si estetica. Bravo! Huh naratiunea e okz, iar dialogul e bine pus. Pai astept nextul si multe idei, spor la scris :*

Denissu was here ^_^
Bunaaa! Ma bucur ca ai pus nextu`. Il asteptam cu nerabdare.
Am observat o singura greseala:
capt=capat
Cam atat! Mi-a placut foarte mult acest capitol. Ca de obicei, ne lasi in ceata. Naratiunea a fost, ca intotdeauna foarte buna la fel celelalte parti de vorbire.
Abea astept continuarea. Iti adooor ficul!!!
Pai. . . cam atat am de spus. Abea am avut timp sa citesc acest capitol. profesorii astia au innebunit. Ne asalteaza cu lectii din primele zi>.<`
So. . . cam asta a fost tot ce am avut de spus.

*XOXO*
Bloom. - multumesc frumos pentru comentariu :P o sa corectez gresala... promit!
.Denissu-chan - ma bucur mult ca iti place... si sper ca si continuarea sa fie pe placul tau :P
Unia - sper sa iti placa in continuare... :P

Stiu ca a trecut mult timp de cand am pus ultimul capitol si ca am promis ca nu mai intarzii, dar chiar nu am avut cand sa ma ocup si de asta...:-<

Oricum capitolul urmator este aproape gata... si dupa ce il mai revizuiesc putin o sa il postez si sper sa va placa la fel ca si pana acum :P
e un fic sooper...:X mie chiar imi place...si chiar nu credeam ca cineva poate sa vorbeasca despre alceva in afara de SASU SAKU...:))
Ino sa plece singura din sat? o_O wow...la asta chiar nu m-am asteptat...iar acel barbat, la inceput, credeam ca e Sasuke...=)) dar m-am inselat...te referi cumva la Kabuto Yakushi? :-/ e unul dintre personajele mele preferate din anime-ul Naruto & Naruto Shippuden...
de abia astept sa vad ce mai pun la cale cei doi pacalitori...:)) dupa parerea mea, Ino chiar vrea sa se se schimbe...si incepe a o face...
so...bafta multa! de abia astept sa-ti "citesc" inspiratia din urmatorul capitol...8->
bye! :-h
Uchiha Saiuky - ma bucur ca iti place povestea mea... ei bine ce pot sa spun :P Citeste si vei afla ;;)

Si aici este continuarea:


Capitolul V


Galagia din jur devenise aproape insuportabila. Stiuse inca de la inceput ca nu va fi usor, dar parca se stransesera prea multe deodata.
Inca se straduia sa imparta misiuni pentru fiecare, pastrand in acelasi timp o ordine in tot ceea ce facea, dar lupta si nemultumirile batranilor incepusera sa o coplesasca.
Si-ar fi dorit ca el sa fie acolo pentru ea, sa o sustina asa cum o facuse de fiecare data. Dar uite ca acum nu mai era. Si totul era din vina ei. Cum de fusese atat de proasta incat sa il lase sa plece de buna voie. Adica el spusese ca avea sa fie bine. Dar logic ca nimic nu avea sa functioneze cum trebuie. Nici o plecare nu se sondase cu o victorie. Nici in trecut, nici in prezent si probabil ca nici in viitor.
"I-am pierdut pe toti"
Lacrimile incepura sa-i cada usor pe chipul tanar, care acum parea sa isi piarda din seninatate imbatranind cu fiecare clipa mai repede. Pierduse persoanele iubite in trecut. Iar acum... acum il pierduse si pe el.
"Mos senil, cum doamne am putut crede ca te vei intoarce in viata?"
Stia bine cat fusese de naiva, dar era prea tarziu pentru regrete. Acum trebuia doar sa se asigure ca nu va mai permite nimanui sa isi puna in pericol viata, mai ales din cauze prostesti, plecari absurde fara nici o perspectiva de viitor. Stia ca nu trebuia sa ii mai lase pe copiii Konohei sa isi caute sperantele inafara satului asa cum facuse Sasuke, asa cum facuse...
"O doamne"
Pentru prima data isi dadea seama de imensitatea greselii pe care o comisese si inima ii spunea ca ar putea fi umpic prea tarziu... dar nu. Nu trebuia sa fie prea tarziu.
Isi sterse furioasa lacrimile si alerga catre unul din corturile aflate undeva la periferie.
Era evident ca se grabeste asa ca ii trebuira doar cateva minute sa ajunga acolo, lasandu-i in urma pe toti curiosii care cautau un sfat sau pur si simplu un motiv de a o baga in seama. Nu mai fusese de mult atat de agitata asa ca atunci cand o intalni, Shikamaru ramase naucit.
-Doamna Tsunade. Sunteti bine?
O privea putin suspicios caci o cunostea suficient de bine cat sa stie ca aceasta acerba luptatoare nu se pierdea cu firea fara sa aibe un motiv intemeiat.
-Urmeaza-ma!
Ordinul a fost direct, iar privirea pe care Tsunade i-a aruncat-o lui Shikamaru a fost suficient de autoritara cat sa ii blocheze acestuia orice incercare de opozitie.
Shikamaru o urma, caci se parea ca Tsunade nu vrea sa aibe aceasta discutie de fata cu ceilalti, iar dupa cateva minute cei doi se oprira pe marginea aceleiasi stanci care ii trezea blondei amintirea viei a unei decizii total neinspirate.
-Ce se intampla?
Parea mai mult decat incurcat caci nu intelegea rostul acestor actiuni si mai ales nu stia de ce trebuie sa se fereasca de ceilalti. Dar avea incredere in liderul lui asa ca prefera sa afiseze aceeasi atitudine lipsita de dezinteres dintotdeauna.
-Vreau sa iti faci o echipa cat mai repede, cat mai discret cu putinta si sa pleci in cautarea cuiva.
-Poftim?
"Sper ca nu vrea sa pornim iar pe urmele lui Sasuke... la urma urmei nu ar avea nici un rost"
-Ia cati oameni consideri ca trebuie!
Ii putea citi hotararea in priviri asa ca se rezuma doar sa isi numeasca camarazii.
-Cum este o actiune de cautare o sa am nevoie de un purtator al Byakuganului, Neji sau Hinata. De asemenea Shino, Kiba si Akamaru mi-ar putea fi de folos.
Statu putin pe ganduri dupa care adauga cu putina sfiala gandindu-se la importanta pe care aceasta persoana o avea pentru Sakura si Naruto.
-De asemenea, as avea nevoie de Sakura ca si ninja medical. Si de Naruto. Nu cred ca mai trebuie sa mentionez de ce ar trebui sa vina si el.
Privi in jos incercand sa ii evite privirea, dar ramase blocat cand auzi consimtamantul ferm al acesteia.
-Daca asta este tot atunci eu nu am nimic de obiectat.
Parea atat de convinsa pe ceea ce spunea, asa ca o privi din nou si adauga cu mai multa convingere.
-Bineinteles nu cred ca mai trebuia sa mentionez ca Chouji si Ino vor fi si ei in echipa. Sunt colegii mei si cu ei lucrez cel mai bine. Acestea fiind spuse...
Dar nu apuca sa isi termine propozitia caci vazu privirea cuprinsa de disperare a femeii cazand in nestire, incercand parca sa il evite pe el.
-S-a intamplat ceva?
"Ce prostie... e mai mult decat evident ca ceva s-a intamplat. Dar ce?"
-In legatura cu ultimele cereri... il poti lua pe Chouji fara nici o problema.
Inca nu indraznea sa il priveasca in ochi si asta il facea sa isi piarda si mai mult increderea in faptul ca povestea asta avea sa aibe un sfarsit relativ bun, dar simtea ca venise momentul elucidarii misterelor si probabil ca si Tsunade stia acest lucru. Asa ca a preferat sa taca si sa o fixeze cu privirea, asteptand continuarea care mai mult ca sigur avea sa fie una nu tocmai agreabila.
Momente de tacere se scurgeau incetul cu incetul si cand simti ca nu mai are nici un motiv sa se invarte in jurul acelorasi ganduri, aceasta vorbi:
-Ino nu va poate insoti.
Cuvintele ei erau mai mult sterse decat reflectia unui ordin si era suficient doar sa o privesti ca sa iti dai seama ca nimic bun nu se intampla in tot acest mister.
-De ce?
-Pentru ca ea este tinta voastra.
Buna! Acum ti-am citit toate capitolele si imi plac estrem de mult. Descrierea si naratiunea sunt absolut superbe si dialogul e putin si bun.
Ideea e buna si originala. Greseli de tastare nu am vaszut in niciun capitol pana acum. Bravo!
Oare de ce o cauta pe Ino, nu ea i-a dat voie sa plece? Nu am inteles prea multe in ultimul capitol, dar sper ca ma voi lamuri in urmatorul.
Acestea fiind spuse, iti urez succes in continuare si astept nerabdatoare continuarea!
Heyyy! Ai postat continuareaaa:X Asteptam cu nerabdare capitolul asta si uite ca a aparut, dar. . . e scuurt![nu ca ale mele ar fi mai lungi>.<] De ceeee?:(( Viata nu-i corecta:((
Imi place mult capitolul asta. Nu au fost greseli de tastare si sa stii ca m-am uitat foarte bine!
Despre descriere, naratiune si dialog nu am ce comenta. Perfecte ca intotdeauna.
Dupa cum a spus si Mali., nu inteleg de ce Tsunade pune ca Ino sa fie cautata. Doar ea a lasat-o sa plece, nu?
Paaai. . . cam atat am de spus. Astept nerabdatoare urmatorul capitol.
Chuu and Gambate :)
Mali. - ma bucur mult ca iti place povestea mea, sper sa citesti in continuare si sa nu iti dezamagesc asteptarile.
Bloom. - o sa incerc sa fac, capitolele mai lungi, doar ca in timpul scolii nu prea am timp, asta e si motivul pentru care postez rar :( Oricum ma bucur ca citesti si ca iti place si sper sa iti placa si continuarea.

Si ca sa nu o mai lungesc... aici este capitolul urmator.



Capitolul VI


Trecusera mai bine de cinci zile de cand rataceau deznadajduiti prin padurea aceea ce parea sa nu aibe nici o iesire. La inceput se certasera serios pe tema asta. Ino nu cunostea locul, dar presupusese bine. Nu era o idee buna sa se aventureze pe acolo, caci nici Yakushi nu parea sa cunoasca prea bine zona. Dar na, ea era ucenica, iar el stapanul. Sau cel putin asa pareau lucrurile din momentul in care ea decisese sa invete noile tehnici medicale.
Dar ce tehnici medicale sa invete in mijlocul unei paduri, departe de civilizatie, intr-o tara straina, total lipsit de ajutoare sau conditii.
-Nu pot sa cred. Cum am permis sa se intample asa ceva.
Era nervoasa si avea tot dreptul sa reactioneze asa, dar se parea ca Yakushi nu o asculta.
-Cu tine vorbesc. Chiar ai idee macar in ce ne-ai bagat?
Era pe punctul de a incepe o serie splendida de insulte, dar in momentul in care ii intalni privirea de gheata, simti cum cuvintele ii raman sugrumate fara a fi capabila sa articuleze nici macar un sunet de disperare.
Mai trecura vreo doua ore de ratacire absurda, dar se parea ca blonda nu intentiona sa mai deschida subiectul, iar barbatul devenise chiar mai rece decat atunci cand practic ii inchisese gura cu o singura privire.
"Nu imi place deloc... ceva nu e bine..."
Simtea ca trebuie sa deschida din nou subiectul, numai ca trebuia sa fie foarte atenta in ce mod o va face. Ceva in interiorul ei ii spunea ca probabil se inselase in privinta lui si ca nu era un tip tocmai usor de prostit.
-E fara folos. Vom astepta aici!
"Poftim? Cum adica sa asteptam? Ce sa asteptam?"
Simtea cu fiecare secunda mai mult ca ceva nu este in regula, doar ca o voce in interiorul ei tipa sa nu scoata nici un sunet. Si se pare ca acea voce chiar isi facu efectul, caci fata era mai mult paralizata decat vie, asa ca nu putem vorbi despre articularea vreunui cuvant. Dar desi isi simtea corpul imobilizat si greoi, gandurile pareau sa-i alerge nebune prin minte, intr-o maniera haotica, nereusind sa ii ofere nici o concluzie verosimila.
Se parea ca asteptarea era cea mai buna solutie, doar ca aceasta asteptare se concretiza a fi mai mult decat banalitate. In starea psihica in care se afla, asteptarea nu era tocmai un lucru bun, caci isi simtea cu fiecare secunda corpul arzand, sufletul umplandui-se de manie, in timp ce mintea ei se concentra acum pe o singura idee. Trebuia sa se indeparteze cat mai mult de acel barbat. Avea ceva in el. Ceva ce nu isi putea explica, dar era evident ca o nelinistea si o facea sa se simta vulnerabila si mai mult ca oricand intr-o mare primejdie.
Dar ce motiv putea sa invoce? Mai ales ca ea il rugase sa o ia sub protectia lui. Plus ca... fuga nu era o optiune. Cum sa fugi fara motiv? Si mai bine zis... cum sa fugi cand corpul iti este imobilizat.
Pana la urma, asteptarea dureroasa era singura solutie.
Isi simtea iar gandurile cazand ca o ploaie peste decizile odata luate, le simtea reci, ude, simtea ca ii dau frisoane, vroia sa le stearga, sa le opreasca, dar cum, cum putea opri acele sageti ce ii invadau spiritul rupand-o de realitate precum...
-Hei! Mai stai mult acolo?
Si in acel moment simti cum corpul ei capata din nou viata. Iar sagetile reci si ude devenira acum mult mai clare, caci in momentul in care isi ridica privirea, isi simti fata acoperita de zeci de picaturi mari de ploaie.
"Doar panica?"
Acum era clar, nu se intamplase nimic. Atata tot ca se panicase... fara motiv.
"Chiar fara motiv?"
Simti din nou acea privirea asupra ei, dar cand se intoarse sa se convinga de ea, observa ca ceva era chimbat. Nu mai era o privire de gheata ci una mirata.
"Mirata de ce?"
In acel moment auzi din nou vocea de mai devreme, doar ca acum suna mult mai calda, vocea lui... ciudat. Cum putea fi calda cand privirea lui arunca sageti de gheata?
-Esti uda toata, vino sub stanca asta inainte sa racesti serios. Asta ne va ingreuna drumul.
Stia ca are dreptate, dar se parea ca isi capatase din nou vocea, caci se intoarse catre el si spuse mai mult indiferenta.
-Esti doctor. O simpla raceala nu ar trebui sa fie prea mult pentru tine.
In acel moment, Yakushi iesi de sub adapostul stancii si se apropie de ea, dandu-i parul ud de pe fata.
-Prima lectie domnisoara:
Acum privirea lui era la fel de calda ca si vocea, dar tot pastra o nota de neincredere, ceva precum o rautate inexplicabila.
-Nu te baza pe stiinta, incearca sa eviti totul cu putinta. S-ar putea ca la un momendat sa nu mai ai timp sa intervi medical si cauza poate fi o simpla prostie, precum un moment de neatentie... si sa cazi intr-o rapa... sau o simpla raceala, ce iti poate aduce ameteli si revenim la povestea de mai sus.
Pricepea aluzia, nu era chiar atat de blonda pe cat ii sugera el, doar ca nu-i placea sa il vada atat de aproape, asa ca il ocoli usor si se aseza la protectia stancii masive langa care se oprisera si care se parea ca forma in interior o grota.
Trecura cateva minute fara ca nici unul din ei sa scoata un sunet, iar ploaia torentiala devenise acum un adevarat impediment in calea calatoriei lor. Blonda simtea deznadejdea cu fiecare secunda mai mult, dar se parea ca barbatul isi recapatase din nou increderea de sine.
"Poate ca are un plan... si daca il are, mie de ce nu mi-l spune?"
-Se pare ca ne vom petrece noaptea aici. Ma duc sa caut niste lemne sa fac un foc.
-Un foc? Ploua, totul e ud.
Isi recapatase simtul umorului si se parea ca si el devenise mai comunicativ.
-Sunt zeci de pesteri ca acestea prin apropiere, si multe au bucati de lemne, am vazut o gramada pe drum. Te asigur ca acelea sunt uscate. Asteapta aici.
Ino mai incerca sa spuna ceva, dar barbatul disparu mult prea repede.
Iar acum? Acum era singura. Singura intr-o pestera murdara, intunecoasa, rece, umeda, pe o vreme ingrozitoare si mai mult decat atat, simtea primejdia la fiecare pas, in fiecare sunet al ploii, in fiecare punct de negura al noptii, cu fiecare fosnet, cu fiecare secunda... si iar se intampla. Acel sentiment incepea din nou sa o cuprinda. Sa ii paralizeze corpul, sa o arda pe dinauntru si sa o inghete pe dinafara. Totul era atat de stins in jurul ei si totusi, atat de haotic si viu in mintea-i frageda si neinteleasa nici macar de ea insasi.
Doar ca ceva era diferit. Simtea ca nu mai are putere sa se lupte iar cu armata de idei ce o amenintau la fiecare colt al mintii ei. Isi simtea corpul secatuit, mintea refuza acea lupta ce incepuse parca fara voia ei. Pleoapele ii deveneau grele, iar atmosfera din jur o impingea cat mai mult spre uitare.
Peste cateva momente nu mai era nimic. Nici un gand, nici un zgomot, nici un foc interior... doar frigul din jur si corpul usor tremurand al fetei ce in sfarsit adormise.
Ooo, capitol nou:>...
Recunosc, l-am citit acu' cateva zile, da' de-abia acuma m-a izbit ideea geniala sa-ti las comentariu, mai ales ca ai publicat capitolu' nou de ceva vreme si inca n-ai niciunul:|.
Mi-a placut foarte mult acest capitol, la fel ca si celelale... Ai atat de multa imaginatie si cum ziceam, un stil superb de a scrie.
Chiar nu stiu ce sa mai zic altceva. Pur si simplu, nu am ce critica: ideea e originala si absolut geniala, iar descrierea, naratiunea, dialogul sunt toate la locul lor si se imbina perfect.
Dar ce pot sa zic: de-abia astept nextul!!8->. Sunt foarte, foarte, foarte curioasa ce se va mai intampla cu Ino si daca echipa trimisa de Tsunade o va gasi :-?.
Felicitarile mele pentru fic! Sunt sigura ca va fi o poveste foarte frumoasa si in continuare!
Zbye:*.
Purpleberry - ma bucur mult ca ai continuat sa imi citesti povestea si sper ca si de acum incolo sa reusesc sa iti captez interesul.
Oricum, aici este continuarea...pe care am senzatia ca postat-o in acelasi timp cu, comentariu tau :P


Capitolul VII


Intunericul din jur facea ca totul sa para de nerecunoscut. Nici macar o umbra, nimic, nimic nu parea sa taie acea mare neagra ce inconjura totul. Singuratatea si linistea din jur te indemnau la somn, un somn profund si probabil ca asta isi dorea si tanara fata, dar ceva anume o tragea inapoi, incercand sa o reconecteze cu lumea reala.
Era mai mult buimaca decat constienta in momentul in care sesiza atingerea usoara, urma aceea ce se plimba pe crestetul ei jucandu-se cu cateva fire rebele.
„Vantul e mai puternic aici...”
Inchise iar ochii incercand sa alunge senzatia de mai devreme si sa se concentreze pe somnul ei, dar aceeasi atingere cobori acum pe gatul ei, trasand urme fine, aproape nesimtite.
In momentul acela fata deschise usor ochii si isi trecu mana prin par, unde mai devreme simtise bataia vantului, dupa care cobori catre gat, incercand sa inlature parca ceva ce o incomoda.
Deodata fata se trase speriata inapoi indepartandu-se oarecum de locul unde mai devreme dormise linistita, privind speriata in jur, cautand sa razbeasca prin intuneric, incercand sa-si dea seama de ce se intampla in jurul ei.
Deodata vocea ii rasuna putin nesigura.
-Yakushi?
Dar in loc de raspuns, din intunericul nemilos tasnira doua lumini puternice, orbitoare, care intr-o prima faza o derutara complet.
Dar dupa cateva secunde, realiza ca aceea era privirea cuiva, acele lumini erau ochi, dar ce ochi? Ai cui erau? Si mai ales? De ce straluceau asa?
Simtea cum un fior rece ii cuprinde tot corpul, caci era constienta de ideea ca cel din fata ei o putea vedea perfect, fara nici o problema, in timp ce ea nu putea decat sa priveasca acei ochi scanteietori, acele lumini ce nu pareau sa transmita nimic bun.
Simtea ca nu trebuie sa piarda vreme si stia foarte bine ca acel cineva nu era Yakushi, caci privirile lor erau complet diferite, asa ca incerca sa profite de lipsa de lumina pentru a se intinde dupa unul din kunayurile ce se aflau acolo unde dormise putin mai devreme si a caror stralucire le faceau sa para oarecum vizibile.
Dar miscarea nu fusese tocmai una inteligenta, caci se parea ca celalalt vazuse totul. Cu toate acestea o lasa sa puna mana pe una din arme, dar in momentul in care fata se repezi violent asupra lui, decise sa schimbe rolurile.
Astfel ca din atacatoare, Ino simti cum o mana puternica o apuca de incheietura facand-o sa scape jos arma salvatoare, transformand-o in ostatica.
Dar amandoi stiau ca nu avea sa se termine asa, iar daca el nu o cunoscuse pana atunci, ei bine blonda dorea cu ardoare sa-i demonstreze ca nu ii va fi chair atat de usor sa o imobilizeze.
Si totusi, intunericul nu era cel mai bun aliat al ei, decor ce pentru el parea sa nu reprezinte nici un impediment.
Fata incerca sa il loveasca folosinduse de cealalta mana, dar se trezi imobilizata de ambele brate.
In momentul acela, instinctul feminin paru sa fie putin mai evident decat cel de luptatoare, caci in loc sa se reculeaga, fata scoase un strigat deznadajduit si incepu sa se zbata fara noima.
Dar scena nu dura prea mult caci barbatul o izbi cu putere de stanca rece, facand-o sa isi piarda pentru un moment cunostinta, dar din pacate pentru ea, realiza ca isi pierduse doar puterea de a se mai zbate, in realitate putand fi martora la tot ce urma sa se intample in continuare.
Era inutil sa se mai zbata, mai ales ca sangele cald incepuse sa-i curga usor pe margina capului, trimitandu-i impulsuri puternice in tample si facand-o sa urle de durere, asta in situatia in care ar mai fi putut sa tipe.
Deodata simti cum privirea aceia sinistra se apropie de ea, dupa care se stinse. Si-ar fi dorit sa creada ca plecase, dar nu, stia prea bine ca era inca acolo, caci se simtea imobilizata, doar ca acum nu o mai privea, acum o tortura profitand de incapacitatea ei de a-l vedea.
Dar senzatia aceasta de teama nu dura mult, caci imediat se transforma intr-una de groaza, in momentul in care simti limba rece urcand usor pe tamplele ei, lingand urma fierbinte de sange cu o placere masochista ce reiesi prin zgomotul de placere pe care acesta il produse in momentul in care fata simti ca isi pierde din nou cunostinta.
Stia foarte bine ca nu poate sa stea pe loc, dar nu putea face nimic ca sa scape. Incerca fara nici un folos sa se elibereze, dar era doar o marioneta in mainile acelea ce nu pareau sa aduca nimic bun. Lacrimile fetei incepura sa curga in nestire, pierzandu-se in sughituri si zgomote de nedescris, dar celalalt parea sa nu auda nimic, defapt, lasa mai mult impresia ca s-ar bucura enorm de acest spectacol, caci dupa ce termina ceea ce incepuse putin mai devreme, incepu sa-i soarba acum lacrimile ranjind usor, suficient cat ea sa constinetizeze ca el este acolo si ca ea nu are nici cea mai mica putere sa se opuna.
Simti cum ambele brate ii sunt cuprinse de incheieturi de unul singur, astfel ca in aceasta situatie, ea era complet imobilizata, iar el avea o mana libera, putand sa faca absolut orice.
Deodata barbatul incepu sa o sarute usor pe fata, coborand catre gat, plimbandusi limba usor pe clavicula ei, facand-o sa inebuneasca de ura, dar nelasandu-i posibilitatea sa schiteze nici un gest.
Blonda incerca sa se mai zbata, dar totul parea in zadar. Plangea in acelasi timp in care se lupta sa il dea la o parte, dar stia foarte bine ca nu are nici o sansa.
Acei ochi se deschisera din nou si o privira acum diferit, atat de reci, atat de inversunati, incat fata isi pierdu orice simtire, paralizand complet, astfel ca in momentul in care el se apleca si o saruta usor pe buze, ea nu avu nici un gest, nimic, inafara de expresia de groaza ce se intiparise pe chipul ei.
Dar isi reveni din starea aceea de blocaj psihic, cand simti mana rece ce se strecura pe sub bluza ei, facandu-si abil loc si inaintand catre sani.
Acela fu momentul in care prinse din nou putere si incerca sa il dea iar la o parte, dar totul era in zadar, iar ca raspuns la acest gest al ei, barbatul ii sfasie bluza dintr-o miscare.
Ceea ce urma putea fi foarte usor incadrat in randul scenelor celor mai groaznice prin care trecuse vreodata tanara fata si probabil prin care avea sa mai treaca vreodata, caci incerca din rasputeri sa se elibereze, plangand si tipand, in acelasi timp in care necunoscutul isi vedea nestingherit de treburi, sarutandu-i sanii , gatul, abdomenul, urcand iar spre sani si din cand in cand, scotand cate un sunet de satisfactie.
Se simtea pierduta, mintea ei refuza sa se gandeasca la vreo cale de scapare, nu mai era ninja, acum era doar o fata, o fata ce nu se putea opune unui nenorocit ce dorea sa o posede impotriva vointei ei.
Chinul acesta dura cateva minute, caci apoi, necunoscutul, apuca kunayul pe care dorise Ino sa-l foloseasca mai devreme imporiva lui, si folosindu-se de el, o dezbraca complet.
Profitand de un moment de neatentie fata il lovi si incerca sa se indeparteze dar o mana puternica o apuca de par si o lovi din nou de marginea pesterii lasand-o acum fara nici o putere. Se sfarsise. Stia bine ca nu mai putea sa se miste, stia ca disperarea era acum tot ce ii ramasese, caci acei ochi o priveau lacomi si nu aveau sa se opreasca aici. Inchise ochii si isi lasa din nou lacrimile sa-i cada siroaie, rugandu-se cu fervoare ca totul sa se termine, ca cineva sa apara, sa o salveze, dar totul fusese in zadar.
In cateva minute, barbatul se aplecase asupra ei sarutandu-i tot corpul, profitand de neputinta fetei de a se mai misca, dupa care o lua precum o marinoeta fara viata si desfacandu-i picioarele incepu sa scoata sunete de satisfactie ce le acopereau cu totul pe cele deznadajduite ale fetei ce nu mai avea puterea decat sa planga.
Simtea durerea nesfarsita crescand cu fiecare secunda, era imposibil de suportat, dar acum era prea tarziu pentru orice, caci el parea sa ignore totul, parea sa nu vada lacrimile acelei fete, durerea ei si chinurile prin care trebuia sa treaca. El continua sa se miste cu repziciune in ea, provocandu-i dureri si convulsii cu fiecare miscare, ranind-o atat de tare incat aceasta nu putea nici sa mai suspine.
Acestea erau ultimele imagini pe care creierul ei le mai captase inainte ca durerea sa isi spuna defintiv cuvantul si sa o faca sa isi piarda complet cunostinta.
Probabil, daca mintea i-ar mai fi rezistat, daca, corpul ei nu ar fi cedat, ar fi trebuit sa mai constientizeze totul pentru inca un sfert de ora, dar pentru ea totul se terminase.
Cand termina, necunoscutul o privi din nou si isi apropie buzele de ale ei, incercand sa vada daca mai respira, iar cand simti suflul usor al fetei, zambi multumit si sarutand-o o acopri cu o haina, dupa care disparu in intuneric, la fel cum venise, lasand in urma doar incertitudinea, frigul si dezastrul.
Yahooo, prima din nou, in aceeasi zi B-).
Uuu, au inceput deja si acele scene " :> ", pe care le-ai descris foarte bine, mai ales sentimentele lui Ino. Saraca de ea...
Si, ca de obicei, m-ai lasat in suspans: tot stau si ma intreb cine a fost tipu' ala rau, da' tot nu reusesc sa-mi dau seama :)).
Nu cred ca ar mai fi ceva de spus, doar ca m-a deranjat faptul ca a lipsit dialogul. Nu stiu, cred ca mergeau macar 2-3 replici pe acolo...
Per total, a fost insa un capitol foarte frumos si interesant, la fel ca si celelalte.

Astept sa vad cum va evolua povestea si cu ce surprize ne vei mai incanta!
Bye-bye si somn usor:*
Bunaaa! Imi pare rau ca nu ti-am dat comm la celalalt capitol, dar nu am avut timp.
Uuuu... imi place capitolul asta! Oare cine e barbatu` ala? Uf, cat suspans... imi placeee!
Ma bucur ca nu a venit cineva sa o salveze. Adica, in majoritatea ficurilor ce le-am citit, cand cineva vroia sa o violeze pe protagonista aparea de nicaieri un erou. In sfarsit ceva diferit!
Ai avut cateva greseli si ca sa nu fac spam, am sa le mentionez:

folosinduse=folosindu-se
aceia=aceea
plimbandusi=plimbandu-si
kunayul=kunaiul
marinoeta=marioneta
Am mai vazut una, ar acum nu o mai gasesc>.<

In rest totul a fost foarte bine si pe mine nu ma deranjeaza lipsa dialogului.
Capitolul asta a fost asaaa captivant:X
Abea astept continuarea!
XoXo:-*
topicdeschis la cererea autoarei :D spor la postat Seren`