12-07-2007, 10:12 PM
[b]Mitul creaţiei
Primii zei au făurit două fiinţe divine, una masculină, Izanagi, şi una fe[/b]minină, Izanami şi le-au însărcinat cu crearea primului pământ. Pentru a le ajuta să facă acest lucru zeii le-au dat şi o halebardă, decorată cu nestemate, cunoscută sub numele de Amanonuhoko (Halebarda divină a mlaştinii). Cele două zeităţi au plecat apoi pe podul dintre rai şi pământ, Amenoukihashi („Podul plutitor al Paradisului”) şi au agitat marea cu halebarda. Când stropi de apă sărată au căzut de pe halebardă, au format insula Onogoro. Izanagi şi Izanami au coborât de pe pod şi şi-au făcut o casă pe insulă. În final, ei hotărât să se împreuneze pentru a popula insula. Au construit un stâlp numit Amenomihashira, iar în jurul lui un palat numit Yahirodono. Izanagi şi Izanami au îconjurat în direcţii opuse coloana construită în centru, iar când s-au întâlnit Izanami, zeitatea feminină, a fost cea care a vorbit prima. Lui Izanagi nu i s-a părut acest lucru potrivit, dar în cele din urmă a avut cu Izanami doi copii: Hiruko şi Awashima, care însă având un aspect neplăcut nu au fost consideraţi zeităţi.
Ruşinaţi, Izanagi şi Izanami au pus copii într-o barcă şi le-au dat drumul pe mare, apoi i-au întrebat pe zei cu ce au greşit în ritualul, de au avut acei copii. Li s-a spus că Izanagi trebuia să vorbească primul şi nu Izanami, deoarece el era zeitatea masculină. Astfel cei doi au reluat ceremonia, mergând în jurul stâlpului, iar când s-au întâlnit, Izanagi a fost cel care a rupt tăcerea. Uniunea lor a avut succes de această dată.
De această dată, copii lor au fost cei opt Ōyashima, sau cele opt insule mari ale Japoniei:
* Awazi
* Iyo (mai târziu Shikoku)
* Ogi
* Tsukusi (mai târziu Kyushu)
* Iki
* Tsushima
* Sado
* Yamato (mai târziu Honshu)
Hokkaido, Chishima, şi Okinawa nu făceau parte din Japonia în vremurile antice.
Ei au mai avut drept copii încă şase insule şi un mare număr de zeităţi. Izanami, cu toate acestea, a murit dând naştere copilului Kagututi („încarnarea focului”) sau Ho-Masubi („cauzatorul de foc”). Zeiţa a fost îngropată pe Muntele Hiba, la graniţa dintre vechile provincii Izumo şi Hoki, lângă oraşul modern Yasugi. Din cauza furiei pierderii jumătăţii sale, Izanagi l-a ucis pe Kagutiti. Moartea lui a creat de asemenea o mulţime de zeităţi.
http://img523.imageshack.us/img523/4331/...ianoz7.jpg
Yomi, tărâmul întunecat al morţilor
Disperat de moartea lui Izanami, Izanagi întrepride o călătorie către „Yomi” („tărâmul întunecat al morţilor”). El îşi dă seama că există puţine diferenţe între acest tărâm subteran şi cel de deasupra, cu excepţia întunericului etern care se instalase în Yomi. Cu toate acestea, întunericul acesta era îndeajuns pentru a-l face să tânjească după lumina şi viaţa lumii din care provenea. Izanagi a căutat-o repede pe iubita sa şi în cele din urmă a găsit-o. La început zeul nu a putut să o vadă pe Izanami în întregime, deoarece umbrele îi acopereau înfăţişarea. Când i-a cerut acesteia să se întoarcă în lumea de deasupra, Izanami i-a răspuns că este prea târziu deoarece ea a consumat deja mâncare din lumea morţilor fiind astfel acum o fiinţă aparţinând acestei lumi. Ea nu mai putea să se întoarcă printre cei vii.
Izanagi a fost şocat când a auzit acestea, dar nu a vrut să cedeze în faţa dorinţelor iubitei sale de a fi lăsată pe tărâmul întunericului. Când Izanami dormea, el i-a luat pieptele care îi strângea părul lung şi l-a aprins ca pe o torţă. Când a făcut lumină, a rămas uimit de înfăţişarea oribilă a celei care odată a fost frumoasa şi graţioasa Izanami. Ea era acum o formă putredă de carne.
Plângând după Izanami, Izanagi nu şi-a mai putut stăpâni frica şi a început să alerge, intenţionând să se întoarcă în lumea celor vii şi să-şi părăsească pentru totdeauna soţia. Izanami s-a trezit, şi ţipând l-a urmărit pe Izanagi. Ea a trimis şi nişte shikome, creaturi morbide feminine, ca să-l bântuie pe Izanagi şi să-l aducă din nou la ea. Încercând să scape de shikome Izanagi aruncă pieptenele soţiei sale, care se transformă într-un desiş de bambus împiedicând trecerea urmăritorilor. În cele din urmă, după multe încercări, Izanagi ajunge la graniţa dintre cele două lumi şi împinge un bolovan la gura peşterii care duce spre Yomi. Izanami şi însoţitoarele ei nu mai pot continua drumul, dar zeiţa îi strigă soţului ei că dacă o părăseşte ea va ucide zilnic 1000 de oameni. Izanagi îi răspunde că el va da naştere altor 1500 în schimb.
Astfel explică mitologia japoneză apariţia morţii, cauzate de forţele înfumuratei zeiţe Izanami.
Va urma...