Cele 3 medalioane se unisera si elibera o energie mare si un cutremur puternic si un val provoca o inundatie in vila Roxanei. Vila era situata foarte aproape de ocean. Erau cat pe ce sa distruga intreaga casa noroc ca Roxana isi dadu-se seama la timp de pericol si se desprinse de celelalte 2 fete asa ca vila Roxanei se alesese cu pagube minore din punctul ei de vedere. Doar cateva aparate electrocasnice cazusera din birou si monitorul calculatorului de pe birou si alte cateva suferise scutrtcircuite de la inundatia din casa. eoarece calculatorul era in dormitorul de la etaj a fost ferit de inundatie. In afara de aceste pagube pe care Roxana le considera mici salariul ei fiind unul destul de bun, cele 3 fete se alesesera doar cu o sperietura mare si transformarea lor in sirene datorita inundatiei. Roxana: Totusi avem 3 medalioane insa au fost 2 elemente: pamant si apa. Eu am apa. Am descoperit asta ieri. Inseamna ca una din voi fetelor aveti pamant si cealalta aveti unul din cele 3 elemente spirituale. Dar care are pamantul si cealalta ce element spiritual din cele 3: cunostinta, intelepciune si adevar il are? Dar nu e neaparat sa fie element spiritual ci poate fi lumina.
-Adica... nu mai inteleg nimic, spuse Kumiko nervoasa, si se aseza la o masa. Chelner, adu trei ape minerale. Stati jos, se adresa pe urma celorlalte doua. Deci, n-am inteles nimic din ce ai zis, i se adresa reporteritei. Explica-mi.
Dupa ce reporterita le-a explicat, si a spus ca o cheama Roxana si ca este sirena ( Kumiko si May au ramas asa o_O ), si ca puterea ei speciala este apa, Kumiko zise, in timp ce se uita deasupra apei din paharul ei.
-Deci, medalionul meu este un ochi. Nu prea seamana a pamant...
In acel moment, paharul a inceput sa lumineze puternic, si toti isi luau privirile de la el, numai Kumiko privea apa fascinata.
-Kumiko! striga May
-A..a...da.
In acel moment lumina disparuse.
-Cred ca ar trebui sa plec. Pa Roxana, mjai vorbim. May, vrei sa vii cu mine?
Imediat ce inchise robinetul, Aura iesi din baie socata. Nu-i venea sa creada, Saphire era cealalta sirena pe care o vazuse in aceea zi. Norocul ei era ca nimeni nu o recunoscu...sau cel putin asa credea.
- Ce sa fac?se sperie Aura. Daca ma recunoaste Saphire? Nu se poate, nimeni nu m-a vazut atunci.
Astepta o vreme, pana cand Saphire iesi din baie in forma ei umana. Aura o astepta, sperand ca va avea destul curaj sa o intrebe daca stie cine este ea.
- Cred ca vrei sa ma intrebi ceva? spuse Saphire. Nu ti-e teama de mine?
Aura vazu tristetea din ochii ei si-si dadu seama imediat ca nu o cunostea si ca era o simpla coincidenta ca a intalnit-o. Hotari sa-i pastreze secretul, ajutand-o cum putea ea mai bine.
In clipa in care Aura iesi speriata din baie, Haloisi isi pierdu cheful de joaca. Se ridica pe o margine a cazii si astepta sa se usuce, serioasa. Se luase cu gluma si joaca si aproape uitase ca era intr-o casa a oamenilor, o casa unde nu avea ce sa caute o sirena, fiinta in care oamenii invatasera sa nu mai creada de mult.
- Cred ca vrei sa ma intrebi ceva? o intreba cand iesi din baie, uscata si imbracata. Nu ti-e teama de mine?
Aura o privi o vreme fara sa spuna nimic, iar Saphire se temu ca nu cumva sa izbucneasca intr-o criza, de orice fel ar fi fost ea, dar nu fu asa. Din contra, fu asigurata ca secretul ei va fi pastrat, ceea ce o readuse pe Saphire curand la starea ei de euforie normala.
-Hai sa mergem pe plaja! rase ea. Nu pot sa intru in mare deocamdata, dar iti pot arata o groaza de lucruri de care n-o sa crezi ca exista. o trezi ea de indata ce miji soarele a doua zi de dimineata.
Saphire era matinala de fel, asa ca nu se putea spune ca era prea devreme din punctul ei de vedere. Doar Aura parea sa fie de alta parere, privind-o printre pleoape de parca si-ar fi dorit sa fie un cosmar care sa se evapore cat mai curand.
Roxana primi pe mobil un sms in care seful o solicita sa plece in capatul celalalt al orasului pentru a trai o zi intre batrani si a scrie un reportaj despre viata batranilor din acel cartier perferic. Fiind vacanta de vara, mai erau si copii in vizita la bunicii lor.
Roxana isi lua masina, un Lexus, si pleca intai la birou si apoi pleca spre cartierul Sumiyoshi. Ajunsa acolo incepu sa se plimbe prin cartier si nota tot ce observa. Merse si intr-un supermarket si observa preturile si mai lua interviuri de la cativa batrani Isi nota in carnetel si observatiile ei in legatura cu ce ar mai trebui facut pentru acel cartier. Apoi merse intr-un parc si se aseza pe o banca langa o fantana arteziana si incepu sa isi scrie articolul in agenda. Deja era ora 19.00. Pe cand isi scria articolul, o masina decapotabila opri chiar pe aleea principala la cativa metri in fata si din ea cobori o fata blonda cam de 18 ani cu parul lung si ochii azurii. Dupa masina se vedea foarte clar ca e fata unui om foarte bogat.
- Ce as mai fi vrut sa dorm! ofta Aura. Insa Saphire pare atat de fericita inca nu vreau sa-i spulber acesta fericire.
Aura descoperi treptat cateva din tainele ascunse ale marii cu ajutorul prietenei ei. Totul parea ca un vis frumos, din care nu dorea sa fie trezita niciodata. Saphire se apleca sa ridice o scoica cand medalionul ii cazu. Aura il ridica cand deodata ameti. Intoarse acasa, tanara cu parul albastru se intinse in pat intrebandu-se care o fi fost cauza ametelii. Se ridica si se indrepta spre biblioteca din camera incercand sa ia o carte dar era prea sus si nu putea ajunge. Privi aceea carte cu mare atentie, inspaimantandu-se cand observa ca acel obiect incepu sa se miste, ajungand in mainile ei.
Aura arunca cartea si privi uimita, nimic nu o mai speria acum. Era obisnuita deja, avusese parte de multe descoperiri in ultima vreme.
- Telekinezie? se intreba tanara. Ce ma mai asteapta?
Saphire nu stia ce sa faca. In clipa in care Aura dori sa ia medalionul de pe jos vru s-o opreasca, dar se temu sa n-o sperie... si pana sa hotarasca ce miscare sa faca mai departe fata deja luase medalionul in mana.
Se grabi sa-l ia inapoi, sprijinind-o pe Aura, care se simtea brusc rau. In clipa in care puse pandantvul inapoi in jurul gatului, Inima incepu sa bata din nou normal.
Nu trebuia sa o ataci... nu-ti facea nimic..." mustrului ea incet pandantivul in timp ce se invartea intre camera unde fusese ea cazata si hol. Pana la urmama isi lua inima in dinti si se duse in camera Aurei.
"Scuze ca te deranjez... vroiam sa te intreb daca te simti mai bine si daca ai nevoie de ce..." ramase cu gura cascata. intre Aura si bibleoteca levita o carte. "Uhm... scuza-ma... asta era unul din lucrurile pe care le faceti voi oamenii cand nu vreti martori?" intreba incurcata.
May si Kumiko pornira la plimbare ... erau foarte incurcate pentru ca nu stiau incotro sa o ia. Au mers ele ce au mers, si au povestit despre una si alta. La un moment dat, May nu ii convenise ce spuse Kumiko si dadu tare cu piciorul in pamant. In acel moment pe o suprafata de 50 de metri tot pamantul a fost curatat perfect de plante, iar in locul lor era acum doar pamant, dar pamantul acela arata ca si cum ar fi fost pregatit pentru plantarea unor noi plante.
May era foarte speriata si nu stia ce sa faca, dar atunci arunca o privire asuprea a ceea ce facuse , si aparusera din nou plante, dar de data asta plante mai frumoase ca inainte.
May era foarte speriata. Avea puteri de vrajitoare si acum controla si pamantu... nu stia ce o so mai astepte...
May se intoarse catre Kumiko si ii spuse:
-Asta ramane intre noi, nu Kumiko?
Dupa ce Roxana vorbise un pic cu acea fata, isi lua masina si pleca spre casa. In timp ce Roxana mergea spre casa, le vazu pe cele 2 fete si intamplarea ciudata cu pamantul. Acum Roxana statea pe ganduri. Pe de o parte ar fi vrut sa le ia un interviu si sa scrie in ziar despre aceasta intamplare insa pe de alta parte isi aminti de intentiile sefului sau si nu vru sa mai implice si pe altcineva, Asa ca se gandise sa le urmareasca doar pe cele 2 fete si apoi altadata in timpul ei liber sa le caute si sa stea de vorba cu ele.
Kumiko ramase masca.
Uite inca o ciudata... isi zise.
Deci... nu sunt singura.... incepu sa se gandeasca cum ar putea ajunge acasa si inca nu stia cum ajunse acolo. Se hotara doar sa stea uimita si sa nu zica nimic. O atitudine nevinovata, asta era raspunsul.
-Asta ramane intre noi, nu Kumiko?
-Dar... nu inteleg. De vreme ce si eu am tampenia asta... (ridica medalionul)
De ce mie nu mi se intampla nimic??
-pai ti sa intamplat.....
Kumiko se uita urat la May:
-Ce?...a da.... mi-am amintit.
Deci... acum ce facem?
-hm... cel ami bine ar fi sa ne plimbam... te asteapta cineva acasa?
Pai... nu stiu unde sunt... dar as putea ajunge usor acasa... doar sunt vrajitoare... daca vrei .... hai la mine, sa stai la mine peste noapte... si maine ne intoarce din nou aici
-Sigur de ce nu? .......
oricum nu am unde altundeva sa merg...
Incepea sa se intunece, si i se parea ca incepuse sa emane o lumia slaba. Se intreba de ce.
-Unde stai? intreba kumiko
(P.S: dialogul l-am facut impreuna cu white si nu i-am dat nici o idee. Eu ziceam ceva, ea zicea ceva
)