Cu ajutorul mamei sale, Aura duse fata cazuta din cer in casa pentru ingrijiri, in timp ce Saphire le urmarea. Fata inca era inconstienta, iar mama Aurei ii ingriji ranile si le spuse celorlalte sa se odihneasca.Trecu cateva ore, iar tanara cu parul albastru precum topazul, nu putea dormi, se gandea la fata cazuta din cer si la Saphire,pe care avea impresia ca o cunoaste. Si cum ajunsese aceea fata sa cada? Se ridica din pat si se indrepta spre camera Saphirei . Intrand in camera ei Aura observa pandantivul de la gatul ei si se apropie pentru a-l observa mai cu atentie, insa simti un fior si se indeparta repede, de parca ar fi stiut ca acel pandantiv era viu. Ce secret ascundea acel obiect?
Uh.. unde ma aflu?
Se ridica din pat si se intinse. Se uita in jurul ei prin camera. Nu ii se parea deloc cunoscuta. Si o mai mira faptul, ca, desi stia ca a cazut din cer, nu simtea ca ar fi durut-o in vreun loc. Se duse la geam.
Nu stiu strada asta murmura. In timp ce privea curioasa, vazu in departare o lumina stranie, ciudata. O fascina. Si parca o mai vazuse odata. In vis. Deschise geamul ca fascinata. Putea sa multumeasca mai atrziu celor ce au gazdui-to, avea impresia ca daca mai ramane fie si un minut, acea strafulgerare va disparea, si odata cu ea va disparea si intreaga sa fericire. E obsedata. Vru sa sara cand se auzi usa deschizandu-se . Se uita in spate si ramase uimita. Acolo statea o fata cu ochii si parul albastru. Dar imediat isi reaminti de acea lumina. isi intoarse capul, sari, si incepu sa alerge. Era din ce in ce mai orbitoare, si Kumiko, pe masura ce se apropia, era din ce in ce mai fericita. Parca daca ajungea acolo, toate necazurile, grijile, temerile, i se vor sfarsi.
Ajunse la cativa metri, dar se impiedica.
-Ah, o julitura la degete, zambi. Nu e mare lucru.
Isi continua drumul de cativa , metri, si vazu un pandantiv pe jos. Il atinse, vrand sa il ia de jos, dar se dadu speriata inapoi. Se transformase intr-un ochi! Acum privea dezgustata. Se uita la mana ei julita, si tocmai vazu ultimele urme ale ranii disparand. Asta o lasase de-a dreptul uimita. Apoi, nervoasa, dadu un picior ochiului, ce disparu in niste tufisuri. Nu-i pasa. Ce ar fi putut face cu un ochi? Se intoarse la casa de unde fugise, si batuse la usa. I-o deschise aceeasi fata.
-Buna, zise Kumiko. Scuze ca am fugit mai devreme dar vroiam sa... alerg. Imi palce sa alerg in aerul noptii. ma numesc Kumiko. Tu cine esti?
-Ma bucur sa te cunosc Kumiko...intra. Eu sunt Aura, incantata de cunostinta. De ce ai fugit? Ti-a atras atentia ceva?
Kumiko o privea uimita. De unde stia Aura de ce a fugit? Cele doua se intreptare spre camera Aurei cand o zarira pe Saphire care le astepta.
-S-a intamplat ceva, Saphire?
Aura astepta raspunsul, cand deodata auzi telefonul sunand. Cine putea fi?
Si se apropie de telefon, in timp ce noile ei prietene ii urmareau fiecare miscare.
-Alo!
Saphire adormi repede, ascultand pulsatia Inimii pe care si-o pusese intr-un final la gat. Se atasase cumva de pandantiv, ca de un animalut neajutorat... poate din cauza ca-l activase cu sangele ei, exista o legatura intre ea si pandativ.
De aceea se trezi subit cand Aura se apropie si observa pandativul, dar nu fu observata. Din fericire, sirenele aveau un somn atat de usor ca era greu sa spui daca s-au trezit sau inca dorm, si Saphire pastrase acest caracter chiar si ca om. Se uita printre gene la Aura, observand ca se speriase de ceva. Ceva ii spunea ca era vorba de pandativ, asa ca duse mana ca prin somn la piept, acoperindu-l. Avea sa-l ascunda a doua zi: nu-i placea sa sperie oamenii, dar trebuia sa-l ascunda astfel incat sa-l pastreze aproape. Inima rezona inimii ei, stia asta. Din moment ce-o activase cu sangele ei trebuia s-o poarte cu ea mereu, altfel s-ar fi putut intampla ceva groaznic.
Se uita la Inima ganditoare dupa ce Aura parasi camera.
Se intoarse pe o parte si adormi din nou, trezindu-se dimineata, mult mai devreme decat obisnuia, din cauza Inimii.Incepuse sa pulseze cu mai multa putere, de parca ceva important se intampla sau avea sa se intample.
-Nu te abandonez, stii bine asta... intelese ea gresit rezonanta pandativului.
Iesi pe hol cand auzi pasi in gradina si apoi in casa. Fata cazuta din cer era, dintr-un oarecare motiv, la usa. Inima incepu sa pulseze mai puternic, si Saphire o prinse in pumn, deranjata.
-Nu... nimic... nu puteam sa dorm... raspunse repede si incet, dar nu mai conta, caci tocmai atunci un aparat ciudat incepu sa faca galagie. Ramase uitandu-se intrigata la fata din usa. Ce se putuse intampla afara de generase o asa agitatie Inimii? Nu putea fi fata insasi... cand aparuse prima data, Inima nu reactionase in niciun fel...
- Ce era? intreba direct, uitandu-se fix la ea.
Acasa la Roxana
Alarma telefonului mobil suna.
Iarasi o zi de luni. Si inca nu am gasit nici un subiect interesant pentru articol. Precis seful iar o sa tipe la mine azi.
Roxana se imbraca si fugi repede la redactia ziarului. In drum spre servici medalionul i se agatas de bluza si cand dori sa il descurce se intepa in maginile lui la un deget si o mica picatura de sange curse pe medalionsi acesta se activa. Roxana nu isi dadu seama de acest lucru. Ajunsa la redactie,, du[a ce bau cafeaua impreuna cu colegele ei si dupa o mica discute realiza ca nici macar colegele ei nu gasise nimic in oras care merita sa fie scris un aricol. Stiri senzationale nu aveau. Dar de scris scriau diverse stiri din orasele invecinate.
Deodata pandantivul Roxanei incepu sa pu;seze puternic si sa vibreze si seauzea si un sunet mic ca de alarma insa acest sunet de alarma doar Roxana il putea auzi findca doar sirenele auzeau deoarece era pe vibratii inalte.
Roxana, ce face acest pandantiv? Vad ca se vibreaza, spuse una din colegele ei
Roxana: Nici eu nu stiu ce vrea sa insemne asta. Acum ar fi mai bine sa plec pe teren in cautare de stiri, spuse ea. Dar gandul ei era ca poate chiar medalionul o a conduce la ceva ce putea fi o stire senzationala asemeni cum vazuse in filme.
Se lasa condusa de pandantiv care functiona ca o mica busola si ajunse langa o casa cu etaj si suna la usa.
-Alo! Mama...la telefon! striga Aura.
Deodata se auzi soneria, cine putea fi de dimineata? Aura se indrepta spre usa, in timp ce Saphire si Kumiko priveau cu sfiala.
-Roxana?! Ce cauta aici? Ce ma fac? se intreba tanara.Cumva stie ca eu i-am descoperit secretul?
Cele doua prietene observa nelinistea ei si hotari sa o ajute.Kumiko deschise usa in locul ei, intreband-o pe jurnalista ce doreste, in timp ce Aura asculta cu atentie discutia. La inceput nici Roxana nu a stiut ce sa spuna, cand deodata isi aminti ca mama Aurei era un medic renumit si spuse ca a venit la un interviu.
-Interviu?! Sunt sigura ca stie de mine si a venit sa-mi ceara socoteala si sa-mi interzica sa-i dezvalui secretul,gandi tanara. Dar nu ma las eu pacalita asa usor.
In cele din urma Aura o invita sa intre in casa, trimitand-o pe Kumiko dupa mama ei.
Kumiko si Saphire le urmareau pe mama Aurei si noul oaspete cum discutau despre medicina,cand deodata discutia fu intrerupt de aparitia neasteptata a Aurei care venise sa le serveasca cafeaua. Gandindu-se ca din clipa in clipa, Roxana i-ar putea zice ceva, tanara cu parul albastru varsa din greseala cafeaua.
-Imi cer mii de scuze, Roxana...nu am vrut!
-Ar trebui sa mergi la baie sa-ti cureti sacoul!spuse mama Aurei.
-Cel mai bine ar fi sa mearga la ea acasa...nu poate sta toata ziua cu hainele patate.
Cu totii aproba sfatul Aurei, desi nimeni nu stia scopul acestor vorbe.Roxana isi lua ramas bun si parasi casa.
-Uf!Ce bine ca a plecat!Ce ma faceam daca se prindea ca eu i-am descoperit secretul?
Roxana ajunse acasa si dupa ce se schimba plecase prin oras in cautare de stiri senzationale. Cand trecu pe langa sediul unei banci medalionul incepu iar sa vibreze.
Roxana: Sper ca de data asta sa nu mai fie vreo alta alarma falsa. Intra in banca si vazu 3 hoti care care erau in plina actiune.
Roxana amintindu-si de filmele cu spioni pe care le-a vazut in care spionii amenintau hotii cu pistoale-stilou incercat aceeasi metoda dandu-se drept spion.
Hotii se speriara si fugisera la barca cu care venisera. Cand Roxana era aproape sa ii prinda ei tocmai pornira barca in viteza si atunci barca hotilor o stropira. Roxana (acum Nery) ii urmari fara sa fie vazua pana in larg si cand se asigura ca nu e nimeni imprejur le scufunda barca hotilor intr-o singura lovitura de coada. Apoi recupera prada si prinse hotii. Tocmai in acel moment sosi pe acolo si politia marina care a ridicat hotii si prada. Roxana a avut grija sa fuga inainte sa fie vazuta. A doua zi apare in ziare inclusiv in ziarul la care lucra ea, pe prima pagina articolul "3 hoti prinsi de politie datorita une misterioase fiinte a marii. Si in alte ziare apare langa acest articol inca un articol: Politia ofera recompensa pentru cine gseste misterioasa fiinta a marii.
Sefu vine in birou:
-Chiar daca atata vreme te-am sacait la cap si te-am enervat de data asta am venit sa te felicit. Nu e nici ora pranzului si ziarul nostru s-a vandut ca painea calda azi. Deja am comandat la tipgrafie sa mai multiplice editia de azi ca deja s-a epuizat. De data asta trajul este unul bun si banii curg.
Dar am o misiune mai speciala pentru tine de data asta. Sa urmaresti acea faptura si sa o prinzi.
Seful desigur se gandea numai sa o prinda pe acea fiinta pentru a scoate bani pe seama ei. Roxana ii ghici gandurile dar nu spuse nimic de teama sa nu intre in incurcaturi si mai mari o solutie ar fi sa e fotografieze la fiecare actiune cu o camera foto digitala subacvatica automata. Si sa ii spuna sefului ca poate doar fotografia acea fiinta insa nu o poate prinde
Desi bucuroasa pe de-o parte ca nu fusese recunoscuta si pe de alta ca nu fusese nevoita sa petreaca prea mult timp cu sirena din nord, despre care era convinsa acum ca era o spioanca, Saphire isi petrecu restul zilei ganditoare. Nu stia de ce reactionase Inima atat de puternic, si nici de ce se oprise brusc in clipa in care se apropiase de usa Roxana.
Un avantaj gasi in faptul ca, cu ocazia asta, aflase ca doctorul era echivalentul pentru 'vraci' din lumea apelor. O parte din zi o petrecu fara agitatie... asta pana se facu foarte cald si scapa de haine fara vreo problema. I se parea absolut normal, dar nu si fetelor, care insistara ca trebuie sa se imbrace daca vrea sa iasa din casa. Pana la urma se incuie in baie, dat fiind ca se prinsese intre timp ca era un loc important al casei care, daca era ocupat multa vreme, putea fi folosit drept santaj.
Dar nu dura mult si incepu sa se plictiseasca, asa ca se gandi sa vada ce jucarii ascundea acea camera. Si dupa ce inspecta toate cremele si fardurile existente se trezi in fata cazii. I se parea cam incomoda pentru a dormi in ea, dar din (ne)fericire, isi dadu seama ca putea fi umpluta. Fu incantata sa vada ca se umplea cu apa si renunta la ultimele accesorii vestimentare ramase de la cearta cu fetele inainte de a se arunca in cada ca de pe o trambulina. Profita de cele cateva secunde de dinaintea transformarii automate in sirena pentru a se folosi de picioare stropind peste tot in jur. Era atat de incantata incat nu observa ca robinetul nu se oprea automat cum faceau izvoarele de gelatina din abisuri si ca apa incepuse sa-si faca loc pe sub usa, in casa.
Apa rece ii facea minuni pentru rana de pe coada, care incepuse deja sa se inchida cand fetele reusira sa intre cu forta in baie, alarmate de apa ce dadea pe alaturi.
-Nu mai e loc... gasiti-va alte cupe. se burzului ea la Aura cand aceasta inchise robinetul, dupa ce zgaise o vreme la coada si aripile ei de la urechi.
Kumiko parasi camera si le lasa singure pe Saphire si Aura sa vorbeasca. Era uimita de ceea ce vazuse. Pana la urma, nu era singura ciudatenie de acolo. Desi nu prea ii palcea cuvantul: "cidatenie". Suna sec. Si inca nu intelegea ce facuse cu o noapte in urma. Iar imaginea acelui ochi o urmarea pretutindeni. Cred ca ma voi duce sa il vad. Dupa ce trec pe acasa.
Cand Aura si Saphire iesira din baie, Kumiko o intreba pe Aura:
-Deci... cam in ce parte a Timisoarei suntem? Prin centru, pe la perifer... ?
-Dar nu suntem in Timisoara! Si apropo, ce nume ciudat, "Timisoara". Se pare ca esti foarte originala.
Kumiko se enervase cand le vazu razand, dar... cum se poate asa ceva, nu era in Timisara? Atunci unde?
-Atunci unde suntem? Intreba aceasta
-Credeam ca stii, in Osaka.
-Vrei sa spui ca... Osaka din Japonia?
-Chiar ea.
Nu mai intelegea nimic. Mai intai aterizase din cer intr-o gradina. Apoi agsi un ochi care parca o chema si era sigura ca l-a vazut odata intr-un vis de cateva secunde. Era sigura ca atunci cand o atacase ursul in acea pestera, inainte sa se fi intamplat toate astea. Si acum, intelega japoneza? Avea gandurile incalcite.
-Ma duc sa ma plimb, zise aceasta brusc, mecanic, si ianinte ca celalalte doua sa zica ceva, pleca.
Se duse pe unde a fost si noaptea trecuta, pe acelasi traseu, il retinuse perfect. Se duse langa tufele in care il aruncase, si dadu de un medalion. Observa ca era acelasi pe care il purta reporterita care i-a luat interviu mamei Aurei. Cred ca ma duc sa o caut si asa i-l inapoiezeisi zise Kumiko, si apoi pleca.
Dupa ce Kumiko se ridica si pleca in casa, May plecase si ea spre casa, dar isi dadu seama ca nu mai este in orasul ei. Ratacise asa cateva ore si se gandi sa mearga inapoi la locul unde o gasise pe Kumiko...Pentru ca era noapte si nu vedea nimic , nu a gasit locul, dar o doua zi o gasise pe Kumiko plimbanduse, cu un medalion in mana, care era exact lafel cu cel pe care il avea si ea, de la bunica ei, si despre care a avut un vis nu demult . May se gandise ca poate Kumiko i la furat si foarte suparata se dusese langa ea, dar inainte sa-i spuna ceva se uita sa vada daca medalionul ei era la gat. Medalionul era acolo, la gatul ei, si nimeni nu se atinsese de el. Atunci May suse:
-Imi areti putin medalionul?
Kumiko ramasese surprinsa, cand vazu ca si May avea un medalion exact ca al ei.
Cele doua se gandisera sa mearga sa o caute pe reportarita si Kumiko sa il inapoieze si sa lamureasca de ce au medalioane lafel May si reporterita.
May si Kumiko mersera si se oprira la o cafenea, si ca o mare surpriza au vazut ca reporterita era acolo. Cele doua o urmarira pana acasa la ea, si dupa cateve minute batusera la usa. Reportarita le deschise usa, si chiar atunci ea vazuse medalionul de la gatul lui May. Ramasese pur si simplu intepenita, nu-i venea sa creada ca si May avea un medalion. Atunci si Kumiko scoase medalionul. Se uitau una la alta, si fara sa stie ce fac, si parca controlate de cineva, se prinsera de mana si se asezara intr-un triunghi...