Animezup - forum manga si anime

Nume intreg: Desert of the Dance of Fearoth – The One who rises Winter above the Negh’thalas
Gen: SF, yaoi
Personaje principale: Fearoth-Rasseresh Wintermaze, Remnar Fireleash, Sethi-Naze Zul’saris, Huggain Zul’saris, Rash, Maz’uru.
Lungime: cam 6 capitole; s-ar putea chiar mai putin

Deci, nu ma astept sa-l termin prea curand, deci ar trebui sa fiti rabdatori cu mine S-ar putea acum, la inceput s-o iau mai in forta cu postatul capitolelor, dar nu promit sa postez continuarile la aceleasi intervale de timp [plus ca, cu cat se aduna mai multe comment-uri, cu atat postez mai repede continuarea ].
Deci da, e yaoi, si sper ca va fi citit ^^" Si stiu ca primul capitol nu e chiar atat de interesant, insa daca tot am spus ca vor fi putine, s-ar putea ca exact din urmatorul sa apara primele semne de shonen-ai

Chapter One: Inceput de drum, inceput de furtuna

Nisip. Numai nisip am vazut pe planeta asta de cand am venit. Nici o picatura de apa, nici un petic de verdeata. Nici o asezare omeneasca, nici macar un animal. Parea ca si cand cu totii au parasit planeta in graba, furtunile acoperindu-le locuinetele acum aratand ca niste dune uriase de nisip. Desertul se presupunea a fi numit de celelalte planete “Dansul lui Fearoth” – “Fearoth” era zeul din antica mitologie, numele lui insemnand ‘furtuna de nisip’. Fearoth era zeul vanturilor, cel putin asa spuneau pergamentele gasite de vechii exploratori aproape de locul unde a aterizat nava noastra. Deci, numele desertului s-ar traduce ‘Dansul furtunei de nisip’.
- Domnisorule Fearoth! Lordul Andor Wintermaze ar dori sa va vorbeasca.
- Transmite-i ca voi veni de-ndata ce-l voi fi ajutat pe Remnar sa gaseasca asezarile laice, i-am spus eu, oprindu-ma pentru o secunda. Se pare ca aici nu sunt decat semnele ceresti ai lui Fearoth, zeul.
Soldatul facu o plecaciune, retragandu-se.
Da, acesta sunt eu, Fearoth Wintermaze, fiul Lordului de Sah’tahis, Andor Wintermaze. Chiar daca tizul meu este exact zeul al carui nume i-a inspirat pe locuitorii planetelor vecine sa numeasca, practic, planeta, eu sunt total opusul zeului. Pe langa faptul ca Sah’tahis este planeta catalogata drept cea mai friguroasa din intreg sistemul solar, nici macar nu ma pot adapta mediului de pe “Dansul lui Fearoth”.
Mi-am strans parul intr-o coada la spate, punandu-mi mana pe gura si nas; nisipul s-ar putea rascula, intrandu-mi in sinusuri. L-am cautat din priviri pe Remnar, gasindu-l imediat in varful unei dune scrutand orizontul. Era imbracat in straiele de lupta a ostenilor tatei, in culorile specifice familiei: albastru deschis si negru.
Am pornit spre el; inaintam cu greu prin nisip, sub soarele ce strajuia nestingherit de prezenta norilor. De ce a trebuit sa fi venit tocmai aici ? Dintre toate planetele racoroase ... A trebuit sa ajungem tocmai pe Negh’thalas, exact in mijlocul Desertului. Dar ... oare chiar mai e altceva decat desert? ...
I-am pus o mana pe umar. Remnar tresari, dar se linisti imediat vazandu-ma pe mine. Remnar era instructorul meu – el m-a invatat cum sa tin cel mai avantajos o sabie, asa incat sa ma apar dar si sa-mi vina extrem de usor sa atac; el m-a invatat cum sa tin o zatter cu acid fara sa fiu expus unui atac din partea inamicului fara cea mai mica garda; el m-a invatat ce inseamna sa lupti cu adevarat si sa simti bucurie cand te duelezi, sa ucizi fara regrete dar sa si jelesti pe oricine cazut in lupta. Totodata era si cel mai bun soldat pe care si l-ar fi putut dori tatal meu – minte agera, ochi de vultur, agilitate si putere ametitoare. Si nu in ultimul rand, imi era una din cele mai apropiate persoane.
- Sa mergem, Remnar. Sa vedem daca exista intr-adevar licar de viata in blestematul asta de desert, i-am zis eu, uitandu-ma-n zare.
Imi raspunse printr-un zambet, luand-o inainte. Tata sigur o sa ma omoare c-am plecat singur, doar cu Remnar, fara garda de corp.
- Was a long and dark December, incepu acesta sa cante incet, From the rooftops I remember/ There was snow .../ White snow...
Remnar, desi are treizeci si opt de ani, nu pare cu mai mult de doi ani mai mare ca mine. Si nu ca eu as fi aratat mai matur; in neamul lui, oamenii traiesc de doua ori mai multi ani decat o persoana normala. De fiecare data cand ii aduc aminte de asta, Remnar rade, glumind ca nu crede ca va ajunge sa moara ca un ‘viata-scurta’ ca noi, ci mult mai devreme. Seamana destul de mult cu mine: parul blond si lung – din cauza lipsei de soare de pe Sah’tahis –, ochii verzi, migdalati – singurul lucru care ne deosebeste; eu am ochii caprui atat de deschis, incat multi spun c-ar fi inlocuiti cu bile de chihlimbar -, fata ascutita, cu nas acvilin, lobul urechii putin mai lung. Alt lucru care ne deosebeste este ca eu am doi cercei in urechea stanga: unul gros in pavilionul urechii – simbolizand puterea -, si unul subtire in lobul urechii – simbolizand puterea de a iubi -, amandoi legati printr-un lant subtire – simbolizand legatura dintre cele doua puteri.
- Clearly I remember, continua el, From the windows they were watching/ While we froze down below/ When the future's architectured/ By a carnival of idiots on show/ You'd better lie low...
- Remnar! l-am strigat. Remnar, vino repede!
Se opri din cantat, alergand inspre mine. I-am aratat o portiune de nisip. Nu, nu era nisip. Era o suprafata plata, sigura. Remnar se apuca sa dezgroape, dezvelind un chepeng din lemn. Dar era intr-un fel ilogic: de unde sta prins ? De nisip ?! L-a deschis; sub el zacea viata. Ma simteam ca un zeu, privind spre oameni.
- Mai bine mai aducem cu noi niste oameni; cine stie cat de bine instruiti sunt?
Am aprobat din cap. Era ciudat ca nu ne-au observat. Cand am deschis chepengul am dat drum liber unei mari cantitati de nisip. M-am uitat mai atent, facandu-i semn lui Remnar sa mai astepte putin. Atunci mi-a picat fisa: acea ulita era protejata de un scut. Nu ne puteau auzi si era mai mult ca sigur ca nici noi nu puteam intra, altfel ar fi fost un nonsens sa puna un astfel de scut. Ce-i drept, un alt fel de scut nu prea avea cum sa tina tot nisipul. Totusi, de ce au mai pus un chepeng? Se parea ca si Remnar isi daduse seama de ce am descoperit eu.
- Cred ca in dreptul chepengului nu este scut. Altfel cum de a cazut nisip pe carare? imi spuse el.
- O fi mai slab in dreptul chepengului ... Cine stie? Eu, unul, ma intreb altceva: de ce au trebuit sa se retraga sub pamant? Daca au reusit sa faca tunelele si tot ce-am vazut, trebuie sa aiba ceva tehnologie; puteau trai si la suprafata.
- Cine stie? ... repeta in soapta Remnar.
Am inchis chepengul, grabindu-ne sa ajungem la nava; aveam noroc ca veniseram cu nava familiei, caci altfel nu am fi avut unde sa stam. Remnar o lua inainte, dar eu am ramas sa privesc in zare; pe Negh’thalas rasareau trei luni. Din cate am invatat, exploratorii au relatat ca locuitorii planetelor le numeau Naze – prima luna, fiind zeul ce rasarea din lumina -, Heelia – a doua luna, fiind zeita ce era granita dintre lumina si intuneric, judecatoarea – si Araasis – a treia luna, fiind zeul ce se ridica din intuneric. Soarele era numit de ei Fearoth, pentru ei zeul fiind puterea suprema a negh’thalasienilor. Legendele lor spun ca o data la 5 sute de mii de ani, zeii-astre apar pe taramul laicilor sub forma muritoare, in mijlocul Desertului, undeva aproape de o zona numita de ei Izvorul Furtunii. Este ciudat cum de am ajuns tocmai pe planeta asta, fiind cea mai cunoscuta mie.
- Fe... Domnisorule Fearoth! ma striga Remnar.
Era esential sa mi se adreseze formal in prezenta celorlaltora; arata ca eu sunt superior oricaruia dintre ei, desi nu-mi placea ca tocmai el sa-mi spuna asa.
M-am desprins cu greu de la imaginea lunilor, alergand spre intrarea-n nava. Remnar ramase cu ceilalti soldati de garda, in timp ce unul dintre ei ma conduse intr-o camera. Tatal meu, imbracat in straie de razboi vorbea cu unul din cei mai de incredere asasini; era Sheszrin, un om de la care am avut ce invata multe lucruri, printre care si sa gandesc limpede chiar si-n cele mai grele situatii.
- Sheszrin, as vrea sa vorbesc intre patru ochi cu fiul meu, zise el, facandu-i semn si soldatului sa se retraga.
Asasinul se conforma, iesind dupa ostean. M-am asezat pe un scaun la masa ce trona in mijlocul incaperii. Camera nu era deloc ticsita cu obiecte, era numai strictul necesar: doua mese, una lunga si una mica langa scaunul din capul mesei pe care statea de-obicei tata, scaune si cateva stative cu pistoale cu laser si pumnale pentru ambuscade.
- Fearoth, inainte sa-mi zici daca s-au gasit asezari umane, vreau sa-ti spun eu cateva lucruri, incepu el, oprindu-se pentru un moment. Dupa cum stii, intotdeauna copii caselor mari sunt tinuti in secret. Nimeni nu le stie chipul in afara de familie, evident, si subordonati. Sunt sigur ca nu sunt si nici nu vor fi spioni printre soldatii nostri, insa cat vom sta pe Negh’thalas, va trebui sa te strigam cu totii pe un alt nume si nici nu vei mai purta straie ce sa demonstreze ca esti din familia Wintermaze. S-ar putea sa trebuiasca sa arati mai a soldat ... Adica va trebui ...
- Sa-mi tai parul ?! am intrebat eu exasperat.
Tata incuviinta din cap; parul lung simboliza nobilismul iar singurul soldat al nostru caruia ii era ingaduit sa-si lase parul lung era Remnar care chiar era de vita nobila.
Am oftat.
- Stiu ca vei intelege. Esti mai matur decat mi-as fi imaginat ca poate fi un copil de saptisprezece ani. Deci, cum spuneam, iti vei schimba numele. Iti vom zice de-acum incolo Rasseresh. Trebuie sa intelegi ca s-ar putea sa fii singurul care va putea scapa daca ne gasesc Zul’sarisii. Pana nu ne refacem fortele, nu-i vom putea infrunta. Acum, spune-mi daca ai gasit forme de viata.
Am stat putin sa cuget ce mi se intampla.
- Nu, n-am gasit, tata, i-am raspuns in cele din urma. As mai vrea sa fac cercetari cu Remnar, daca tot sunt soldat acum.
Zambi. Imi spuse ca are planuri in alta parte acum si ma lasa singur in camera. M-am apropiat de geamul minuscul al incaperii. Era intuneric deplin, lunile fiind singurele pete de lumina pe cer. Se pornise furtuna; zeul Fearoth isi facea numarul de dans, printre dune. Simteam ca nu ma pot dezlipi de geam, simteam ca furtuna de nisip imi patrunde in suflet. Chiar daca era doar o simpla coincidenta de nume, simteam ca sunt legat trup si suflet de furtuna, de inceputul de furtuna. Simteam cumva ca pot schimba dunele in troiene de zapada, ca puteam schimba furtuna in vijelie, ca puteam da un nou inteles numelui lui Fearoth – Cel Ce Aduce Iarna, cel ce poate deopotriva isca furtuni de nisip dar si gheturi.

___________________________
Daca mi se va cere, voi pune si imagini.
So, any comments ? ^^ Pliz ?

----------------------------------------
Corrected

"- Transmite-i ca voi veni de-ndata ce-l voi fi ajutat pe Remnar sa gaseasca asezarile laice, i-am spus eu, orindu-ma pentru o secunda. Se pare ca ai nu sunt decat semnele ceresti ai lui Fearoth, zeul."- ti-am ingrosat greselile

"Chiar daca tizul meu este exact zeul al carui nume i-a inspirat pe locuitorii planetelor vecine sa numeasca, practic, planeta, eu sunt total opusul zeului."- am nevoie de o explicatie...ce e cu tizul?...adica despre ce e vb?

"De ce a trebuit sa venit tocmai aici "- De ce a trebuit sa fi venit tocmai aici....cred

Cam atatea greseli semnalate de mine.
Trebuie sa spun asta, ideea e magnifica, numai buna pentru manga
E total diferit de ce s-a scris pana acuma si ce incerci sa faci e interesant.
Mi-a placut ca ai avut din toata cate ceva, ca ai avut si mister si aventura si ca ai pigmentat totul cu un stop de dezamagire.
Pentru inceput pot sa spun ca e super.Fata de ce se prezenta acu nu stiu cate saptamani la un inceput de fic pe aici asta e bine.
Sa nu crezi ca am zis de tine, m-am referit la general, fara rautati.
Nu pot decat sa-ti urez spor la scris si sa faci treaba buna! Astept cat mai repede continuarea.
Cat despre poze, poti sa ni le aduci, sunt curioasa sa vad cum arata noul soldat
ChuuXBye

Inca un fic scris de tine si e lung,cea ce e foarte bine.Imi place mult cum ai inceput,felul in care descri locurile unde se petrece actiunea, si in plus yaoi si S.F deci imi place.
Greseli nu am gasit altele decat cele pe care le-a spus si Loveless.Se pare ca esti foarte atenta cand scri,deoarece reusesti sa eviti greselile de orice fel.
Tostusi de ce nu i-a spus ca a gasit forme de viata????"?Cred ca trebuie sa astept continuarea ca sa vad....
Mi se pare diferit de restul fic-urilor scrise de tine si ideea e cat se poate de originale(dupa parerea mea).Sper ca o sa pui destul de repede continuarea :chuu:deoarece m-ai facut curioasa.
As vrea sa vad si imagini cu personajele din fic,daca se poate.

Pune repede continuarea:pls:Gambate!!

Loveless.
Tiz=Persoană care poartă acelaşi nume cu alta, considerată în raport cu aceasta.
Multumesc ca mi-ai semnalat greselile ^^
Multumesc si pentru cuvintele de lauda, sper sa-ti placa in continuare ficul ^^

Ice_angel_234.
Ma bucur ca-ti place ^^

Cred ca va veti bucura sa aflati ca am ajuns deja la capitolul patru, deci voi posta destul de curand [dar asta depinde si de cate commenturi primesc ]
So, teh pics: Fearoth v1, Fearoth v2, Fearoth v3 [uitati-va numai la cel in uniforma de soldat ^^"], Sethi Spoiler: with both eyes, Sethi Spoiler: cu bandajul pe ochi.


Chapter Two: In incurcatura?

- Scularea, soldati!
Remnar statea in dreptul usii, deja imbracat in uniforma. Nu c-ar mai fi avut vreo noima sa dea scularea, caci toti eram deja in picioare. Viata de ostean sigur e aiurea; nici nu poti sa dormi normal pe paturile astea. Si ciudat este ca patul era a lui Remnar si se presupunea a fi cel mai bun de-peaici... Daca asa e, atunci nu vreau sa ma gandesc la cum ar putea fi unul ‘normal’...
Tot nu pricepeam de ce trebuia sa ma prefac soldat chiar si in interiorul navei; oricum n-aveam spioni.
- Hai, Fearoth, trebuie sa inspectam tunelurile, imi zise Remnar, coborand vocea cand i-am facut semn. I-ati arme la tine.
Am aprobat din cap, dupa care mi-am strecurat un cutit cu lama purpurie cu miez din otrava ahsz’dharanah in cizma si unul normal in maneca. Am luat si un zatter cu acid si un pistol cu plasma verde si interior de fier – arma mea preferata pentru ca ucidea lent, caci interioarele munitiei erau surprize peste surprize, cum in plasma era fierul, iar in fier orava ce se raspandea incet in tot corpul, plasma diminuandu-i puterile, iar fierul intrand in interior, prinzandu-se prin niste picioruse de organe si dand drumul otravii; plasma verde, fata de celelalte plasme, facea parte din cele mai mortale munitii: niciodata nu stiai la ce sa te astepti a fi, unele fiind nesemnificative, altele numai la contactul cu pielea actiona ca un acid, mancandu-ti pielea pana la os, unele dintre ele chiar si osul raspandindu-se pe toata suprafata corpului; numai eu, tata, Remnar si Sheszrin aveam cate unul, fiind foarte greu de fabricat, dar avand si un mecanism de autodistrugere: daca nu simtea amprenta posesorului timp de trei ore, exploda. Chiar daca armele erau specifice Zul’sarisilor, nu pot spune ca nu sunt fascinante.
Am fugit in afara navei, unde ma asteptau Remnar si inca cinci soldati.
- Ne descurcam numai noi, eu si Remnar. Asa-i? le-am spus eu, uitandu-ma la fiecare-n parte.
- Asa-i, Rasseresh, zise zambind Remnar. Plus c-ar cam trage la ochi daca am merge mai multi. Un vlastar ostean incercuit de alti sase ar fi cam ciudat, nu? Plus ca daca se descopera ca Wintermazeii au aterizat pe Negh’thalas, va fi si mai periculos pentru Fearoth sa fie descoperit.
Ceilalti soldati se uitara unii la altii, sceptici.
- E un ordin, am tunat eu.
Cand auzira, n-au mai stat pe ganduri si-au facut o plecaiune scurta, intrand inapoi in nava.
M-am uitat la Remnar, zambindu-ne reciproc. Am avut noroc ca n-au raspuns cu “Sunt ordinele clare ale Lordului Andor Wintermaze de Sah’tahis; ne pare rau, domnisorule Fearoth-Rasseresh.”
Am pornit catre locul unde-am gasit chepengul. Remnar a avut o idee buna sa lase un detector-de-umiditate acolo, pentru ca era mare si-l puteam observa, caci altfel am fi haladuit tot ‘Dansul lui Fearoth’. Sper doar sa nu fie acoperit detectorul de nisip ...
- Let me tell you a story to chill the bones, about a thing that I saw./ One night wandering in the everglades,I had one drink but no more., am inceput eu sa cant soptit, I was rambling, enjoying the bright moonlight. Gazing up at the stars/ not aware of a presence so near to me,watching my every move./ Feeling scared and I fell to my knees,as something rushed me from the trees./ Took me to an unholy place,that is where I fell from grace ... Remnar, uite detectorul! i-am spus eu, oprindu-ma din cantat.
Se uita in directia unde-am aratat, aproband din cap. Mi-am trecut o mana prin par – mult prea scurt fata de ce ma obisnuisem -, ciufulindu-l.
- Sti de ce mi-am dat seama ? Lordul Andor n-a intrebat nimic de tunelul pe care l-am descoperit si, daca ma gandesc mai bine, parca erau cam putini soldati trimisi pentru o inspectare a tunelurilor. Tu i-ai zis, sau nu de ele? ma intreba el.
Am stat putin pe ganduri, fixand orizontul.
- Sunt mai multe motive; primul este ca am vrut sa iau in mainile mele problema civilizatiei de pe Negh’thalas. Al doilea motiv este c-am simtit ca voi gasi ceva surprinzator acolo si n-ar trebui decat sa iau decat cei mai de incredere oameni ai tatei – si cei mai de incredere oameni ai mei. Plus ca am simtit c-ar fi mai bine daca nu i-as zice.
Remnar se uita nedumerit la mine, ceva in genul “Cred ca ti-a intrat nisipul in minte, afectandu-ti-o.”; se vedea ca nu era convins de argumentele mele, insa chiar erau cele adevarate; n-as fi avut nici un interes sa-l mint tocmai pe el.
I-am facut cu mana, sa vina dupa mine, eu continuand sa cant soptit: “ and they summoned me over to join in with them,to the dance of the dead/ In to the circle of fire I followed them. In to the middle I was led./ As if time had stopped still I was numb with fear but still,I wanted to go./ And the blaze of the fire did no hurt upon me,as I walked onto the coals./ And I felt I was in a trance and my spirit was lifted from me./ And if only someone had the chance to witness what happened to me... – primul cantec aflat de la un bard gasit pe o planeta, dat disparut peste cateva zile, gasindu-i-se cadavrul peste un an pe Salusha Minas. Numele ii era ‘Has Nareth’, adica ‘Necunoscutul’, in limba vechilor hesereneni, pe care o stiam ca pe limba materna, chiar daca era limba moarta si nu prea aveai cu cine sa vorbesti in ea. Melodia obisnuia sa mi-o cante acompaniat de un instrument ciudat, pe care nu-l mai vazusem pana acum decat in poze de pe Terra, planeta distrusa acum mult timp de clanul Veritas din Universul Veni-652 intr-un acces de furie oarba. Has Nareth spusese ca se numea chitara si mi-a daruit-o mie, cu putin inainte de a disparea. Pana sa mi-o dea, ii urmarisem fiecare miscare a degetelor pe ‘grif’, dar numai acum cand am incercat sa cant din nou melodia am simtit intelesul fiecarui ‘acord’.
- Avem noroc, Remnar! Nisipul n-a acoperit detectorul, zic eu zambind.
El nu-mi raspunse, dezgropand chepengul, descizandu-l. Culoarea scutului era mai accentuata decat data trecuta, observandu-se clar calitatea lui.
- La naiba, F ... Rasseresh, incepu el, corectandu-se imediat, trebuia sa-i luam si pe mocofanii aia, macar ii foloseam pe post de test, sa vedem daca au si scut cu energie deasupra astuia.
- Las’ ca ne descurcam si-asa, am zis eu, sarind in tunel.
Se pare ca nu era scut in dreptul chepengului. O fi fost doar pentru a sustine nisipul, poate si chepengul... Si poate si de a speria intrusii.
- Of copilul asta... Daca dam de necaz cum mai urcam ?! E prea sus chepengul ca sa ajungem la el.
- Cauta tu alta iesire. Ma descurc eu aici, i-am zis eu, scrutand tunelul.
Remnar mormai un “O sa ma omoare taica-tau.”, dar se conforma imediat; nu parea in largul sau pe planeta asta, mai ales dupa ce i-am spus de ce nu i-am zis tatalui meu de tunel.
Am aruncat inca o privire rapida asupra tunelului; cativa dintre oameni inca se mai uitau uimiti la mine, altii isi continuau drumul. Erau aproape toti blonzi cu ochii negrii complet, fara pic de alb; pareau ca niste cartite oarbe sub pamant, ascunzandu-se de zeul-Soare Fearoth.
Am inceput sa merg de-aiurea, acolo unde ma duceau picioarele. Eram intotdeauna in garda, cu o mana aproape de manerul pistolului, acoperindu-l de orice privire, si o mana incordata pentru orice ambuscada, pregatita sa scoata cutitul din maneca.
Insa parea ca nu va trebui sa folosesc nici o arma; nimeni nu parea a fi in stare sa ma loveasca. Chiar daca aveau un scut performant, nu pareau a avea si arme performante.
Am ajuns la o intersectie de sapte tuneluri. Am cautat un reper dupa care sa ma iau atunci cand ma voi intoarce. L-am gasit imediat: un covor chiar langa buza tunelului din care venisem, albastru cu modele verzi. Cam ciudata combinatia de culori, dar macar iesea in evidenta si era usor de observat.
Am luat drumul tunelului din dreapta. Aici sunt niste capsule inchise la culoare, mari cat un om. Pot fi ceea ce cred eu? Capsule de criogenare sigur nu puteau fi, insa ieseau norisori albi, reci. Aratau ca niste capsule de dormit cu setare de temperatura, numai ca nu prea ii vedeam eu setandu-si temperatura la una foarte scazuta.
Am trecut si de acelea, ajungand la o noua bifurcatie de trei tuneluri. Am ales o capsula cu varf ascutit – singura cu astfel de varf de-acolo – si am mers in tunelul din stanga. Nu erau oameni, iar tunelul era mai lat, mult mai lat, cu niste cutii uriase dintr-un aliaj de metal cu zentar – adica niste cutii extrem de dure; nici cea mai puternica plasma n-ar putea patrunde printr-un perete, fie el si subtire de cativa centimetri. Asta mi-a dat de inteles ca aveau tehnologie – oho, si-nca cata!
<<Fearoth... >>
Glasul, desi slab, l-am auzit clar in minte. Cred ca mi-am imaginat doar.
<<Fearoth... !>>
De data asta simteam ca mintea nu-mi joaca feste. M-am indreptat instinctiv de una din cutii, bagand mana intr-o gaura si rasucind-o; pesemne ca aveau si clante model 7234-VraHanYa. Usa se deschise imediat, fara zgomot. In fata mea statea un baiat de vreo 17 ani, in genunchi cu capul in pamant si ochii bandajati cu o fasie lata, alba, galbena pe mijloc; i-or fi pus vhirid pe ochi. Avea parul scurt, saten, imbracat intr-o camasa si pantaloni de razboi, kaki, sfasiati. N-avea nimic in picioare. Mainile ii stateau vlaguite pe langa corp. Pe manecile camesii – sau ce mai ramasese din ea – erau doua linii rosii, de-a lungul bratului, continuandu-se, parca, pe pantaloni.
Stiam ce insemnau culorile; erau culorile de razboi al Zul’sarisilor. Dar e prea tanar pentru un soldat.
<<Fearoth... >>
Glasul fusese mai cald si parea, intr-un fel, fericit. Insa era mai slab decat prima oara.
- Kaikki, llä ases! se auzi o voce din spatele meu.
Apoi sunete de lame scoase din teci se facura auzite, precum si sunete de incarcare a armelor.

Ma bucur ca ai pus si aici continuarea.Si ce bine ca ai pus si imagini.Personajele sunt dragute..iar capitolul acesta e superb.Imi place mult cum scri.Te pricepi sa descrii sentimentele personajelor si locurile unde se petrec actiunile.Ai foarte mult imaginatie...Felicitari!
Acum oare cine e acel baiat???Nush o fi ceva cunostinta de-a lui Fearoth?Asa cred altfel de unde sa stie cum il cheama?Dar cum va scapa din situatia asta?Nu prea vad eu o cale de iesire,cel putin nu una usoara..Dar numai tu sti ce o sa se intample. Sper sa ai mult comentari la acest capitol ca sa pui continuarea repede.
Greseli am vazut cateva de tastare,dar nu prea am chef sa le enumar,in rest nu mai prea am nimic de comentat,doar ca abea astept partea yaoi!
Gambate!Ja ne^

Multumesc pentru comment, Ice_Angel ^^
Mai pun un capitol, poate-i dati de gust


Chapter Three: Naze, zeul ce se ridica din lumina

Nu puteam face nici o miscare, mai ales pentru ca nu stiam ce fel de arme aveau. Unele sunasera ca Fagh-208, iar unele lame ca vershzz, insa nu puteam fi sigur. Oricum as fi luat-o, chiar si cele care credeam eu ca sunt erau periculoase: Fagh-208-ul mergea doar cu un singur fel de glonte, unul care era ca un parazit care, incet-incet, iti incetineste bataile inimii si mori in chinuri groaznice; vershzz-ul avea lama dintr-un aliaj de har’ba cu nesk – har’ba-ul e un fel de orava dura, ca un metal iar nesk-ul era un metal ce e vesnic ascutit, iar daca te loveste chiar si cel mai slab om, te spinteca in doua. Deci, oricum as da-o, am dat de belea.
- Rash ... laskea ases ssä alhainen.
Glasul era la fel cu cel care-mi rasunase-n minte, cel care ma chemase acolo. Chiar daca era soptit, era clar ca fusese un ordin.
I-am auzit pe cei din spatele meu lasandu-si armele-n jos; poate ca nu era un prizonier acel Zul’saris.
- Misca-te in fata, strainule! imi spuse un barbat, impingandu-ma.
M-am supus; nu parea bine daca nu l-as fi ascultat. Alti doi ma pusera in genunchi, in fata baiatului, asa incat sa fiu mai inalt decat el.
Imi puse usor mana pe fata, miscandu-si degetele pe obraji, pe frunte, apoi coborand pe gat. Isi strecura mana prin geaca, apoi sub camasa, ajungand la umar; imi atinse usor semnul din nastere – un cerc taiat, ca o cicatrice. Isi intredeschise gura a uimire. Imi ridic instinctiv spranceana dreapta. Buzele sale se arcuira intr-un zambet larg, lipindu-se imediat de pieptul meu, pe sub brate, strangandu-ma.
Dar nu era singurul care-si daduse seama de ceva; auzisem de la tata ca fiul lordului Zul’saris avea si el o cicatrice de-a lungul ochilor, ca o taietura, de la pleoapa stanga, alungindu-se pe sinusuri, continuandu-se pe cea dreapta, iar intr-un duel isi pierduse un ochi, iar de aceea avea intotdeauna un bandaj pe ochi. Auzisem ca se obisnuise sa nu se mai bazeze pe niciun alt simt inafara de cel al auzului atunci cand se lupta sau cand merge. Insa lordul nu l-a mai trimis niciodata la lupta, ci l-a luat pe fratele sau, Huggain.
Nu e nicio indoiala ca e Sethi. Dar de ce-l tin inchis in cutie si-i mai si asculta ordinele? Nu prea mai are cum sa lupte la fel de bine ca inainte.
Am simtit un impuls de a-l cuprinde cu bratele; mi l-am infranat cu greu.
Din spate se auzeau murmure; “E Fearoth! S-a intors Fearoth!”. Credeau ca eu sunt intruchiparea zeului lor? Nu, trebuie sa-i fi aburit Sethi c-ar fi preot sau ceva de genul si ca l-ar putea gasi pe zeul lor. Dar daca si el a aflat de cicatricea mea, cum am aflat eu de ochii lui, sigur poate sa-l gaseasca pe ‘Fearoth’. Numai ca acela nu e zeu, ci doar un fugar.
Daca e si Huggain aici, am dat de necaz. Si-nca rau. Caci vad ca astia se supun vointei lui Sethi. Dar ce tot spun? Nu sunt Fearoth? Nu sunt zeul lor? Dar daca voi recunoaste si eu, ma vor captura, apoi il vor trage pe tata in cine stie ce capcana. La naiba cu tipul asta!
- Ma confunzi, baiete. Nu sunt Fearoth, ci Rasseresh, i-am zis eu, soptit, astfel incat sa nu ma auda ceilalti.
Sethi se desprinse de mine, ‘uitandu-se’ fix in ochii mei.
- Rash, ia-l pe acest om de-aici. Du-l la Izvorul Furtunii. Poate ca inca Fearoth n-a intrat in corpul acestuia.
- Da, Naze.
Cei doi barbati de langa mine ma luara pe dupa umeri, scotandu-ma din cutie. Ce?! Naze?! Nu se dadea drept preot, ci drept zeu?! Si-nca nu orice zeu, ci Cel Ce Se Ridica din Lumina!
‘Alaiul’ ma purta spre un tunel mai ingust; nimeni si nimic nu era acolo: doar lumina stranie a scutului. Ma duceau in mijlocul desertului. Dar nu sunt in toate mintile?! Cum sa intre acel zeu in mine?! Nu, sigur acolo ma asteapta oamenii lui Sethi sau Huggain, ascunsi dupa dune, sa ma prinda.
- Baiatul acela se numea Naze, deci, incerc eu sa intru-n vorba cu insotitorii mei. Cine este, de fapt?
Cativa barbati facura schimb de priviri.
- Acel has nareth a venit acum cateva zile, vorbi unul dintre ei. A venit cu o nava. Era destul de avariata, asa ca n-a avut o aterizare prea placuta si si-a pierdut memoria. In nava nu avea decat o pusca ZH-23 cu plasma mov si o sabie cu varf despicat si lama albastra; nu stiu de ce o mai tinea, caci nu mai avea gaz. Statia era si ea avariata. A avut noroc ca atunci iesisem eu si Rash sa reglam cateva lucruri la scutul de la Izvorul Furtunii, altfel ar fi murit. Am incercat sa scoatem cate ceva despre el, insa nimic. Avea insa totul din personalitatea lui Naze, plus ca aterizase exact unde se prezisese ca vor veni zeii. De mii de ani ii asteptam pe zeii Naze si Fearoth; pana acum au venit toti ceilalti, insa niciodata nu s-au gasit laici ce sa se asemene cu zeii.
Se opri o clipa, uitandu-se in sus, la chepenguri.
- Oricum, e bine ca n-au venit unul inaintea celuilalt; dupa legenda, Fearoth fara Naze nu va retrage nisipul.
Oare asta sa fi fost sentimentul ce ma acaparase cu ceva timp in urma? De aceea simteam ca pot aduce Iarna pe Negh’thalas? Trebuie sa aflu mai multe.
- Asta inseamna ca n-a fost nisip dintotdeauna? l-am intrebat eu.
- Nu, inainte era zapada cat vedeai cu ochii; Soarele nu se vedea aproape niciodata. Asta inainte sa il ia Araasis pe Naze. Din cauza lui s-a intamplat totul. Inainte, zeii mergeau pe Negh’thalas. Insa au devenit muritori atunci cand a aparut iubirea. Si nu oricare, ci una nefireasca.
- Nefireasca? Cum adica? In ce sens? am intrebat eu, uimit.
Se uita la mine, la fel de surprins; expresia sa spunea ‘Cum, nu sti?’. Nici nu prea as fi avut cum sa stiu; nicaieri nu a fost scris ceva in legatura cu aparitia si disparitia zeilor negh’thalasieni.
Inspira adanc.
- Fearoth il iubea pe Naze, iar dragostea i-a fost intoarsa, facu o pauza, apoi continua. Nu dupa mult timp, Araasis l-a luat pe Naze cu forta, cerandu-i lui Fearoth ceva in schimb, insa el a refuzat, pentru binele celorlaltor muritori. Iar Araasis l-a omorat pe Naze; cum spuneam, el si Fearoth devenisera muritori. Din disperare, celalalt zeu a adus arsita pe Negh’thalas, ramanand in mijlocul desertului. Acel loc este ceea ce numim Izvorul Furtunii, caci de-acolo Fearoth aducea furtuna. Toti ceilalti zei au disparut in timp, cum si cel ar carui nume il poarta desertul a murit si el: nisipul l-a devorat. Se spune ca s-a intruchipat pe o alta planeta, una in care e vesnic Iarna. Se spune ca se va intruchipa intr-un baiat, la varsta la care era el cand a murit Naze, unul care-i va purta numele, unul care va avea soarele taiat, semn ca s-a desprins de astru.
Am inghitit in sec; nu incapea indoiala ca barbatul vorbea de legende, nu ce i-a bagat in cap Sethi. Dar oricum n-ar fi avut cum sa le spuna, daca si-a pierdut memoria. Dar poate juca teatru. Poate doar se prefacea ca nu-si aminteste nimic.
Oricum, asta era un prilej bun sa mai invat despre miturile negh’thalasienilor si, poate, sa ma agat de ceva ce mi-ar putea aduce respectul poporului.
- Totusi, de ce lunile poarta numele de Naze, Heelia si Araasis? Iar soarele Fearoth?
- Cum am mai spus, in vremurile vechi astrele nu se prea vedeau, iar cel ce a facut sa se poata fi observate a fost Fearoth – sau soarele. Luna ce apare prima, atunci cand inca mai e lumina, este Naze; unii spun ca apare pentru a fi mai aproape de zeul nisipului. Heelia, sora lui Fearoth, adica a doua luna ce apare cand soarele apune, este cea care ii desparte pe Naze si Araasis. In timp ce prima luna ajunge in locul unde soarele a apus, a doua luna ajunge in mijlocul cerului. A treia luna, Araasis, apare atunci cand Fearoth dispare cu totul, in locul opus, si dispare inainte de a rasari soarele, apoi Heelia, apoi Naze.
- Maz’uru! Am ajuns! spuse negh’thalasianul al carui nume era Rash.
Satenul pletos cu care vorbisem pana acum isi inalta privirea catre chepengul deschis. Cativa oameni urcasera deja. Insa nu se vedea nici o scara.
Urcara si ceilalti, tinandu-se de marginile de lemn al chepengului, desi era destul de inalt.
- E mai usor decat pare, imi zise Maz’uru, cand ma vazu uitandu-ma descumpanit la iesire.
Urca si el. Ramasesem numai eu si Rash. Mi-am luat un mic avant, insa se pare ca nu avusesem nevoie; imediat ce am sarit pentru a ma prinde de margini, o forta nefireasca ma propulsa in aer ajungand chiar usor. Fearoth-astrul deja imi infierbanta crestetul capului.
M-am urcat, asezandu-ma pe nisip si scotandu-mi geaca.
M-am uitat imprejur si-am ramas surprins: in fata mea se contura o fantana micuta, in jurul careia nisipul se indepartase, aratand ca un vartej de apa pe mare.
Dar cum de era fantana acolo? Si tocmai atunci mi-am dat seama ca nu-mi era sete, desi mersesem destul de mult iar in tuneluri nu era la fel de racoare ca-n nava.
- Noroc, Rasseresh. Sper ca has nareth-Naze sa fi avut dreptate si tu sa fii intruchiparea lui Fearoth, imi zise Rash, intorcandu-se in tunel, alaturi de ceilalti si inchizand chepengul.
Am auzit o cheie rasucindu-se in broasca.
Oh nu. Ce naiba vroiau sa fac in mijlocul pustietatii?! M-am asezat pe nisip, punandu-mi incolacindu-mi picioarele. Soarele deja ma ardea, asa ca mi-am scos si camasa. Cutitul si pistolul imi erau acum la vedere, dar oricum nu mai conta.

*

M-am apropiat de fantana, fiindu-mi groaznic de sete. Nu era adanca, parea mai degraba facuta de mana omului. Insa nu pricep cum de inca mai era. Am scufundat o mana, luand putina apa in palma si beand-o. O stare de ameteala ma cuprinse, simtind cum mai apoi cad in apa.
Amintiri mi se derulara in fata ochilor. Insa nu pareau cunoscute. Era ca si cand mergeam pe coridorul mintii a unei persoane, cautand un episod din viata ei. Mi-am privit mana, apoi ridicandu-mi ochii. Un baiat cunoscut ma privea. Parea Sethi. Si, oh, ce ochi avea! Azurii, limpezi, ca doua lacuri. Si ma fixau cu atata caldura... Era mai scund decat mine.
Ma imbratisa strans; stateam in zapada, langa un ghetar. Eram imbracati in haine simple, calduroase. Pielea ii era la fel de alba ca si neaua pe care eram intins, el deasupra mea, cu capul pe pieptul meu. I-am ridicat barbia in mod involuntar, indepartandu-i fulgii de zapada de pe buze, apoi sarutandu-l usor.
Am clipit, vazandu-ma intr-o incapere. Peretii ii erau din gheata. In bratele mele statea acelasi baiat, cu ochii inchisi. Lacrimi insangerate i se scurgeau pe obraji.
<<Imi pare rau, Fearoth... N-am fost destul de puternic pentru a indura...>>
Murea. Murea in bratele mele. Ii simteam sangele cald curgandu-mi pe piele. Ii simteam bataile rare a inimii. Mai rare... din ce in ce mai rare... Pana se oprira.
<<Nu m-ai ascultat, Fearoth.>>
Glasul era gutural, rece. Venise din spatele meu.
I-am privit corpul inert, corpul lui Naze. L-am lasat usor pe pamant, napustindu-ma asupra celui ce vorbise. Era Araasis. Sigur era el.
Mi-am afundat ghearele in pieptul sau, rupandu-i oasele.
Am clipit din nou.
Nisip. Nici o urma de zapada. Nici un pic de gheata. Aerul uscat imi infunda narile, inecandu-ma. Am strigat in timp ce am mai dat un pumn in nisip. O furtuna se porni. Ma simteam ca un monstru. Ba nu, nu eu. Fearoth, zeul. Se simtea ca o abominatie. O abominatie intre mai multe bucati de om, suflet, iubire, ura... furie... Simte numai furie. Simtea ca din cauza bunatatii lui, din cauza dragostei lui fata de laici l-a facut sa-l piarda pe Naze.
Siroaie de lacrimi ii cazura pe nisip, in timp ce se prefacea in pulbere, de la picioare in jos, incet-incet.
Am clipit din nou.
M-am trezit in apa. De data asta imi simteam corpul, gandeam cu mintea mea, mintea lui Fearoth-Rasseresh Wintermaze.
Am inotat spre suprafata; fantana era mai adanca decat credeam. Am iesit imediat, adunandu-mi hainele de pe nisip si cautand un chepeng. Intrebari ale caror raspunsuri nu le cunosteam se strecurara in mintea mea: de ce ma alesese pe mine? De ce Naze l-a ales pe Sethi? De ce nu mai simteam ura fata de Zul’saris? De ce noi sentimente isi faceau loc in inima mea?...
Am cautat disperat un chepeng. L-am deschis, sarind in tunel si alergand. Nu stiam unde alerg. Apoi mi-am dat seama ce faceam: il cautam pe Sethi. Am inteles inca un lucru: fantana se ridicase din lacrimile lui Fearoth. Iar eu tocmai bausem din ea.
Am gasit cutia lui Sethi-Naze, deschizand-o imediat. Baiatul isi ridica capul; arata la fel de vlaguit ca prima data.
I-am prins obrajii in palmele mele, sarutandu-i buzele. De ce facusem asta? Poate ca aveam nevoie. Poate ca nu fusese numai Fearoth cel ce mi-a impus asta, ci si mintea mea.
Am simtit apa pe obrajii mei. Nu erau lacrimile mele, era cert. Erau ale lui Sethi. Naze plangea?
Ma cuprinse cu bratele pe dupa gat, lipindu-si corpul de al meu.

Eu una sigur am prins gustul acestui fic super la fel ca si la celelalte fic-uri ale tale.Inca un capitol frumos si ineresant.Chiar daca uneori ma mai pierd in denumirile astea ale zeilor,ideea am prins-o.Super fic-ul tau.Imi place mult,fiecare apitol e mai frumos si mai interesant de cat anteriorul,a si sa nu uit apar si scene cu continut yaoi,chiar daca destu de slab,dar astept continuarea.Ma bucur ca e un capitol destul de lung.
” Rash ... laskea ases ssä alhainen. ”-eh...nu am prea inteles eu ce vrea sa zica,dar e ok.Merge bine in fic.
Greseli am gasit cateva de tastare,e nu sunt ele foarte multe si nici foarte mari,dar acum nu mai am chef sa le caut di nou ca sa le enumar.Cam atata am avut de zis despre acest capitol.
Abea astept next-ul.Gambate!
Ja ne^

Ice_angel, mă bucur că-ţi place Văd că eşti cam singura care-l mai citeşte, tough In orice caz, voi face la sfârşit un fel de glosar cu toate cuvintele explicate, adică voi explica cam tot ce-am lăsat în umbră, căci am cam vrut să las unele lucruri în mister Yaoi cum ştiţi voi va apărea în următoarele două capitole, deci promit că va fi ^^

Chapter Four: Inchis

- Sa inteleg ca Fearoth a reusit?...
Vocea lui Sethi-Naze era, ca de-obicei, soptita. Am inceput sa ma intreb daca pur si simplu n-avea putere sa vorbeasca mai tare.
- Am amintirile lui. Ce a fost mai devreme a fost si din vointa mea, i-am spus eu, fixand cu privirea locul unde ar fi trebuit sa fie ochii.
Isi lasa capul in jos, lipindu-si spatele de perete.
- Cat as vrea sa aiba mai multa putere ... Insa nu s-a refacut complet. Memoria i s-a blocat, iar energia ii revine incet... Mult prea incet ... Nici nu poate vorbi sau gandi. Dar e mai bine... Sa nu-si iroseasca energia doar pentru atat.
M-am uitat la el; cum adica nu mai avea putere? Dar ce i se intamplase?
- Cand nava lui a intrat in atmosfera planetei, muschii i s-au blocat, a continuat el. Incet-incet si-a pierdut simtul realitatii. Am intrat in el pentru a-i salva viata ... Dar ma bucur c-am facut-o. Vad ca gazda lui Fearoth are sentimente pentru Sethi...
Isi misca incet degetele pe podeaua cutii, ridicandu-si usor o mana si punandu-mi-o pe fata.
- Oh, cat as vrea sa poata vedea. Cat as vrea sa-ti pot vedea chipul. Il simt la fel ca cel al lui Fearoth. Semeni atat de mult cu el la atingere...
Isi misca degetele pe fruntea mea, urmand linia nasului, pana la buze. Isi lasa mana in jos.
- Incerc sa-i vad amintirile, insa unele dintre ele nu ma lasa sa le vad... Sunt in legatura cu trei persoane: un anume Huggain, cineva pe nume Skarre... Si tu. Se pare ca te stia de mai demult... sub numele de Thuz’ad. Atat am putut vedea...
Isi lasa capul in jos.
Am inghetat. Mi-am amintit... mi-am amintit de o persoana, cu parul saten, o cicatrice pe sinusuri si... ochii atat de albastrii. Parul il avea bagat intr-o casca de soldat, ca cele pe care le aveau hesaranenii. Era lung, mai lung decat al meu. Il salvasem inainte de a orbi si cu celalalt ochi. In mod ciudat, nu mai stiu decat unde ne-am intalnit: pe Salusha Minas, cu un an inainte sa-i gasim corpul lui Has Nareth pe acea planeta. Insa nu mai stiu cum ajunsese acolo. Si cum se intamplase sa fiu la momentul potrivit in locul potrivit. Ah, il vazusem pe ulitele orasului Miheea. Nu stiam de semnele sale de pe fata. Si s-ar putea sa nu ma fi recunoscut nici el. Ochii ii erau in regula, se vedea pe ei ca putea privi si prin cel stang. Apoi, a orbit cu acela. Dar nu mai stiu cum.
Mi-am apropiat mana de bandajul lui, desfacandui-l. Isi muta capul in directia mea. Cel drept, albastru putin mai deschis decat cum mi-l aminteam. Privea prin el. Cel stang... un hau negru. Ochiul ii lipsea.
- Atat de slab ... Vederea e slaba, de-abia iti pot vedea chipul... Dar vad ca l-ai ajutat, Fearoth... Simt cum se intremeaza... Mai rapid decat inainte... Dar mai simt o energie, inafara de a mea si a lui ... Cred ca i-ai transmis energie fara sa vrei ...
Am zambit. I-am pus mana pe partea dreapta a capului, tragandu-l spre mine. Dintr-un impuls, i-am sarutat fruntea, coborand pe tampla, pana la obraz. O fi fost bucata de spirit a lui Fearoth-zeul.
Tocmai imi adusesem aminte de ceva: eu n-am mai calcat pe nava de ceva timp, si nici cu Remnar nu m-am mai intalnit.
M-am ridicat, indreptandu-ma spre iesire. M-am oprit inainte sa ies pe usa.
<<La revedere, iubirea mea.>>
M-am opus; zeul sigur asta ar fi dorit sa-i spun.
- La revedere, dragul meu Fearoth...
Ar fi trebuit sa-i raspund, sa stie ca si zeul asta i-a spus prin mine.
- Ai grija de Sethi, i-am spus eu, incet.
Am iesit din cutie, fugind prin tuneluri. Am dat de cel cu capsulele; se parea ca erau destui oameni bagati in ele... Asta insemna ca e seara. Oh, nu.
Am luat-o la fuga, cautand disperat tunelul cu covorul verde-albastru. In cele din urma, am reusit sa dau de el. Era pustiu. Nici un om. M-am panicat si mai tare dandu-mi seama ca nu stiu care era acel chepeng prin care-am intrat si nu-mi dau seama nici cat mersesem. Pe sus, chepenguri se vedeau din 50 in 50 metri. Dar oare cate dintre ele nu erau mult prea acoperite de nisip? Si in dreptul cator nu era atat de puternic scutul?
M-am panicat si mai tare, fugind de nebun si cautand un semn, o culoare mai palida care sa-mi arate pe care sa-l aleg.
Atunci l-am vazut: culoarea schimbata a scutului; parea ca si cand mi s-au accentuat simturile vazului. Oare Fearoth-zeul facuse asta? L-am deschis repede, ridicandu-ma spre iesire.
L-am inchis cu piciorul, fugind impiedicat spre locul unde-mi aminteam ca era nava. Cerul era inchis complet, cele trei luni fiind singurele pete de culoare. Imi era greu sa vad in intuneric. Atunci mi-am mai dat seama de un lucru: in tuneluri, daca nu vedeam aburii iesind din capsule nu mi-as fi dat seama ca era noapte. De fapt, ar fi trebuit sa fie mult mai intuneric. Insa am putut vedea foarte bine.
Am zambit cand am zarit nava.

***
- Fearoth ... Iti dai seama ca tu ai incalcat regula 506 a codului Wintermaze?
Tata statea cu spatele la mine, uitandu-se prin mica fereastra din camera unde se sfatuia, de-obicei, cu Sheszrin, Remnar, Kell si alti oameni de elita, subordonati lui.
Eu eram asezat pe un scaun, intre asasin si strateg, ce stateau in picioare; soldatul lipsea din peisaj.
- Credeam ca regula se aplica numai ostenilor, am mintit eu.
- Crezi ca daca esti fiul meu o sa-ti ingadui sa umblii fara alti oameni prin desertul asta ?! tipa el, intorcandu-se spre mine. Eu incerc sa te apar cel mai mult, iar tu ce faci ? Crezi ca daca esti imbracat in soldat si te numim altfel vei fi mai protejat ?!
- Tata, ce crezi ca mi se putea intampla ? Nu mai am nici parul lung, nimic nu mai bate acum la ochi.
- Dar oameni? Sunt forme de viata pe Negh’thalas ? Spune-mi, fiule.
Am inghetat. Nu stiam ce s-ai spun, mai ales pentru ca tonul lui nu-mi prevestea ceva bun, ca si cand ar fi stiut deja adevaratul raspuns.
Am ramas pe ganduri; singurul om de la care ar fi putut afla ar fi fost Remnar, insa nu mi-ar fi putut face asa ceva: imi promisese ca ma va lasa sa-mi rezolv singur toate problemele si ca nu va interveni peste spusele mele in fata tatalui meu.
Dar daca i-as zice, atunci ar trimite alti soldati pentru a cerceta tunelurile iar ei sigur l-ar putea depista pe Sethi. Dar ce tot spun ? E un Zul’saris! Din cauza lor suntem pe planeta asta blestemata! Din cauza lor am ajuns aici si un zeu incearca sa ma posede, nemaistiind care sunt sentimentele mele. La naiba cu toti!
- Da, am gasit.
- Ma bucur ca mi-ai spus, Fearoth. Acum sa nu mai parasesti nava fara permisiunea mea. Sheszrin si Kell te vor supraveghea, cu schimbul.
Ma uitam la tata cu o oarecare uimire amestecata cu furie. De ce sa ma tina inchis in nava ?
O durere ma fulgera in inima; mi-am apucat bratul, adancind unghiile in carne.
- Oricum, continua el, stiam de cand l-ai parasit pe Remnar, in incercarea ta de a inspecta singur tunelele. Si inainte sa ma intrebi, nu el ne-a spus. Am atasat un microfon la uniforma ta. Un lucru inspirat. Inca o data, multumesc de idee, Kell.
Durerea fu imediat acoperita de furie. De ce ma spionau? N-aveau incredere in mine, in puterile mele ?! Chiar si pentru tata, asta era prea deplasat.
- Un alt motiv pentru care nu te lasam sa mai iesi din nava este acea apropiere dintre tine si Zul’saris, daca intr-adevar era el. Sheszrin, cand pleaca ceilalti sa-l ia pe Sethi, sa-l duci la Aran, sa-l examineze; cine stie ce i-a facut. Liberi.
Iesi. Niciodata nu ma mai facuse sa simt atata furie, niciodata nu am mai simtit pana acum nevoia de a fugi din camin, de a cauta o singura persoana – Fearoth-zeul sigur se enervase, sigur il vedea pe tata ca pe un nou Araasis. Si nici nu-l condamn: asta e ceea ce simt si eu, si stiu ca nu e influenta zeului.
Kell se uita ciudat la mine; pesemne ca observase ca nu ma simteam in largul meu. Imi dadu o mana, ajutandu-ma sa ma ridic; din nou, o durere trecu fulgerator prin inima mea, atunci cand am facut primul pas.
Ma ghida spre o alta camera. Nu era ticsita de lucruri, doar un dulap mic, din lemn, o masa din lemn de aguva si un scaun, un pat micut, cateva carti si un caiet. Era si o pana de scris si tus verde.
- Voi fi in langa usa, daca aveti nevoie de mine.
Camera se cufunda in intuneric atunci cand Kell o parasi, inchizand singura scapare. Am lovit un mic buton pe perete, luminand din nou incaperea. Am oftat.

***

M-am trezit pe jos, sprijinit cu spatele de pat. Cred ca trecuse ceva ore, caci incepuse sa se arate prima luna. Se auzira doua voci de partea cealalta a usii, insa nu le-am putut deslusi din cauza ca eram inca putin adormit. Am inchis din nou ochii, lasandu-mi capul pe spate.
Usa se deschise; simteam o prezenta cunoscuta.
- Ai un minut sa-mi spui ce s-a intamplat si, daca ai noroc, o sa te las sa mergi la prietenul tau Zul’saris.
Am zambit, deschizandu-mi ochii si mutandu-mi incet privirea la persoana ce intrase in camera.
- Ce m-as face fara tine, Remnar?

_____________________________
So, any comments ? ^^

Beck...si gata sa comentez! Ce pot sa zic? Mi-a placut si acest capitol, abea asteptam sa-l citesc (cea ce am si facut cand am vazut ca ai pus continuare) e super frumos, chiar imi place. Inca un capitol interesant.Nu am mai citit un fic de genula acesta, e foarte originala ideea.Felicitari si tine-o tot asa.
Ce noroc Fearoth are mare noroc cu Remnar, se pare ca si de data asta tot el o sa-l salveze si o sa-l ajute sa paraseasca nava. Microfon...de ce i-o fi pus microfon? Sigur credea ca avea sa-l minta...e bine a facut ca i-a spus adevarul.Altfel cine sti ce s-ar fi intamplat.
Greseli nu am gasit ,nici de tastare si nici de exptimare, iar capitolul e destul de lung, cea ce e foarte bine.
Abea astept continuarea....te rog sa o pui repede.
Gambate!Ja ne^

Mulţumesc mult pentru comment ^_^ Şi mă bucur mult că-ţi place ^^

So, capitolul ăsta e împărţit în două părţi, să nu vă gândiţi că mă opresc tocmai acolo : p

Chapter Five, part I : Noi personaje, noi sentimente

Remnar ma privea atent, in timp ce-i explicam, pe scurt, ceea ce se intamplase cat
nu fusesem impreuna. Vorbeam repede, asa ca ma intrebam daca a inteles ceva din ce ziceam, mai ales ca la un moment dat isi uni sprancenele, parand ca privea prin mine, incercand sa vada unde era vechiul Fearoth. Si nici nu-l invinovateam; inainte, nici nu as fi vrut sa aud de zul’sarisi, iar acum am ajuns chiar sa-l iubesc pe unul din fii lui Skarre, pe Sethi.
- Sper ca nu ma crezi si tu nebun ..., am spus eu in cele din urma, oftand.
Remnar ramase cu privirea atintita in podea, analizand informatiile. Se redica de pe pat, indreptandu-se spre usa.
- Kuth! Vino putin aici, striga el, deschizand usa.
- Ce faci?! am intrebat eu, disperat.
Insa Remnar imi facu un semn cu mana sa raman tacut. L-am ascultat, urmarindu-i miscarile buzelor, in timp ce el vorbea in soapta cu soldatul. Nu trecu mult timp, si Remnar se apropie de mine, luandu-ma de brat.
Fara sa scoata vreo vorba, ma conduse pe coridoarele navei, pana la ... iesire. L-am privit uimit, mutandu-mi ochii de la desert la Remnar.
- Hai, fugi si apara-l. Sper sa fi avut dreptate in legatura cu zul’sarisul ala, caci altfel n-o sa mi-o iert niciodata ... Daca mori, o sa te am pe constiinta cat oi mai trai, Fearoth, zise el, privindu-ma trist. O sa ma omoare Andor, zise el in soapta, mai mult pentru el.
Am zambit, imbratisandu-l. Imi puse o mana pe crestetul capului, mingaindu-ma incet pe par. M-am dezlipit de el, luand-o la fuga pe nisip. Nu m-am mai uitat in urma la Remnar, insa eram aproape sigur ca intrase inapoi in nava, incercand sa gaseasca o scuza buna pentru a i-o spune tatei. Dar nu-mi faceam griji pentru el; cel mai rau lucru care i s-ar fi putut intampla era sa fie dat afara din armata si sa fie trimis inapoi pe planeta, insa se stia ca Remnar nu face decizii gresite, iar in spatele lor sta o logica neinchipuita.
M-am urcat pe varful unei dune, tragand aer in piept. Trebuia sa ma grabesc, caci cu siguranta tata avea sa mi-o ia inainte si sa-l totrureze pe Sethi ...
Sirul gandurilor mi se oprise exact in momentul in care ochii mi-au cazut pe corpul unui om, alungit pe nisip. Fearoth-astrul se retragea incet din ce in ce mai mult spre linia orizontului, astfel incat invaluia desertul intr-o lumina stranie; nu vedeam chiar atat de bine la distanta, iar cu soarele in fata si acel joc de culori, imi venea si mai greu sa vad daca e persoana cunoscuta omul. Un junghi imi fulgera inima, atunci cand priveam corpul inert.
M-am grabit sa ajung la persoana, alunecand pe nisip. Priveam liniile trupului, cu o expresie uimita pe fata. Uimirea se dizolva, facand rapid locul furiei. Am urlat, dupa care i-am privit din nou cicatricea, banda cazuta de pe ochi, haul negru, suvitele rasfirate peste ochiul oarecum intact ...
Mi-au dat lacrimile; m-am lasat pe vine, langa corpul lui Sethi. Am intins mana spre el, vrand sa-i ating chipul.
Am inghetat pentru a doua oara, vazandu-mi mana cum trece prin el, holograma trupului lui disparand. Ultimul lucru pe care mi-l mai amintesc este ca m-am prabusit pe nisip, fiind lovit, dupa cum se parea, cu o manusa din metal in cap.

***

Mi-am deschis incet ochii; un nou peisaj imi aparu inaintea ochilor. Parea un fel de celula, in stil venVenian ... Asta insemna ca eram pe VenVenier, planeta zul’sarisilor!
Am incercat sa ma misc, insa observ ca am catuse tip ZS-L240; zul’sarisii sigur sunt innebuniti dupa tot ce e pe baza de plasma hesaraneana. Am catuse si la incheieturile mainilor, si la picioare, legat de podea; lumina puternica, azurie a legaturilor ma tinea la pamant, reusind doar sa ma misc incat sa stau mai normal pe podea. Insa se stransera atunci cand m-am asezat, ramanand in pozitia picioarelor departate, stranse sub mine.
Sunete de pasi se auzira pe coridorul ascuns de usa, oprindu-se in fata celulii mele. Am estimat ca sunt cam sase persoane, una calcand apasat, rar; putea fi un comandant, sau ... un zul’saris.
Usa se deschise; celula fu scaldata intr-o lumina rosiatica. Trei dintre soldati se repezira sa se puna in jurul meu, cu armele pregatite, intreptate spre mine. Cel din spatele meu incarca un sceptru cu electricitate; daca s-au pregatit asa, sigur vine cineva important.
Nu stiam dupa infartisare multi zul’sarisi, doar pe renegatul Kari Häkkinen, ce si-a schimbat numele din urma, ca o insulta adusa familiei, pe Skarre, Huggain si Preita; desigur, acum si pe Sethi.
Intra o noua persoana, zul’sarisul. Am privit uimit la omul din fata mea: Huggain, imbracat in straie de razboi, cu parul prins in coada si cateva suvite lasate pe fata – semnul binecunoscut al superioritatii fata de tot ce-nconjoara. Avea un ochi fals, probabil isi facuse un impalnt pentru ochi cu diferite abilitati speciale.
- Deci, ce-avem aici? Un soldat Wintermaze? Ati aflat cum se numeste? le zise el oamenilor din jurul meu.
Cel din dreapta mea se apropie, sfasiindu-mi hainele; rupse lantul cu tablita cu numele.
- Rasseresh, ei ? Sti ceva, eu nu cred asta! zise Huggain, aruncand lantul. Aduceti un cititor de memorie si niste nemeth; poate va trebui sa-l drogam.
Am inghetat; daca aflau cine sunt, m-ar folosi pentru a-l prinde in capcana pe tata. Trebuia sa scap de-aici, sau sa reusesc sa iau legatura cu Remnar.
- Ramai tu cu el.
Tonul zul’sarisului fusese mult mai rece, decat atunci cand vorbise cu soldatii, de parca ar fi vorbit unui sclav. Cine putea fi ?
In minte-mi aparu din nou imaginea-holograma a corpului inert al lui Sethi, ducandu-ma imediat cu gandul la o intrebare: “ce i s-a intamplat cu-adevarat?...”
In celula intra persoana ce avea sa ma supravegheze. M-a uitam uimit la trasaturile baiatului, urmand cu privirea linia bandajului de la ochii sai. Se aseza pe jos, in fata mea, dupa ce inchise usa. Era imbracat la fel ca fratele lui, doar banda de la umar difera – era galbena, nu rosie, in semn ca-i era supus lui Huggain.
- Mult timp de cand nu ne-am vazut ... Thuz’ad, zise el, zambind in coltul gurii.
M-am incruntat instinctiv; nu stia nimic din ceea ce-am facut cu Naze. Poate era mai bine asa ... insa eu il vroiam pe Sethi, nu pe zeu.
- Ti s-a dus norocul, Fearoth. Eu n-am nici cea mai mica autoritate fata de Huggain. Poate ar fi trebuit sa le spun cine esti, asa nu te vor mai droga ?
M-am uitat la el, uimit; stia cine sunt. Dar cum? Si, in plus, ii si pasa de mine. O fi fost Naze cel care a vorbit?
- Naze si-a facut treaba. Si da, stiu tot ce s-a intamplat cat am fost inconstient. Dar gandim cu aceeasi minte acum, asa ca nu-si poate ascunde amintirile de mine, zise el, oftand. Huggain va afla cum te numesti, asa ca pregateste-te sufleteste pentru ce va urma ...
Se ridica, apropiindu-se de mine. Imi prinse obrajii intre mainile sale. Tremura.
Vroiam sa-i ating si eu fata, sa-l iau in brate, sa-i simt caldura pe fiecare parte a corpului meu. Nevoia imi trecu fulgeratoare prin membre, insa nu puteam face nimic. Cel putin nu acum. Insa viitorul nu conta. Conta doar ca-i puteam simti din nou parfumul.
Imi saruta usor buzele, introducandu-si limba printre ele, atingand-o pe a mea.
Cine a facut asta ? Nu-mi puteam raspunde la intrebare. Insa speram sa fi fost amandoi, si Naze, si Sethi. Am simtit apa pe obraji. Dar nu intrerupse sarutul. Se lipi, in schimb, si mai mult de mine. Am inchis incet ochii.
Oare ce i-ar face Huggain daca ne-ar vedea?
Intrebarea imi acoperi toate celelalte ganduri; muschii imi paralizara. Ce i-ar fi putut face ? Grija fata de zul’saris ma inspaimanta, mai ales pentru ca din cauza lor a trebuit sa ne mutam pe Negh’thalas. Din cauza lor universul nostru s-a distrus, din cauza lor a trebuit sa ne retragem ... din cauza lor imi pierd eu mintile: din cauza lor a intrat sufletul psihopatului zeu in mine. Din cauza lor nu-mi mai dau seama daca gandesc cu mintea mea sau daca ii aud gandurile celuilalt Fearoth.
Sethi se retrase; tocmai la timp, pentru ca Huggain intra in celula urmat de ceilalti soldati, cu cititorul de memorie si o cutie mica, din lemn. Unul dintre soldati imi lipi de tampla un dispozitiv lunguiet , patracios, si scoase dintr-un buzunar un ecran mic. Ecranul se lumina, iar o durere-mi strabatu capul, continuandu-se pana-n maduva oaselor. M-am zbatut, urland. Un alt soldat imi injecta un ser in brat, aducandu-ma imediat la tacere. Imi simteam membrele ca de gelatina, si aveam senzatia ca nu mai e mult si sufletul imi paraseste corpul. Pleoapele devenira din ce in ce mai grele.
Un raset inunda incaperea.
- Un Wintermaze, ai? intreba el, uitandu-se, zambind ciudat, la mine, apropiindu-se si prinzandu-ma de barba, intorcandu-mi capul pe fiecare parte, analizandu-ma.
Ii auzeam vocea ca prin vis, iar ochii de-abia mi-i mai puteam tine deschisi.
- Plecati! tipa Huggain la soldati, smulgand arma unuia din maini.
Ordinele se executara imediat, iar usa se inchise in urma lor.
Am inchis ochii pentru un moment, insa Huggain ma electrocuta cu sceptrul, apoi mai eliberand din plasma. Am cazut pe podea, adunat. Ma lovi cu piciorul, intorcandu-ma cu fata spre el. Se deschieie la pantaloni, apoi ma apuca de par, ridicandu-ma, astfel sa raman in genunchi.
- Hai, ce mai astepti? zise el, razand.
Ma forta sa cuprind cu gura acel lucru, apoi ma ‘ajuta’ sa-mi misc capul inainte si-napoi. Drogul imi ajunsese in sange, si nu ma puteam opune niciunei din actiunile lui Huggain. Si nu cred ca voi avea cum sa o fac prea curand; nemethul are un efect puternic asupra celui drogat. Imi simteam ochii arzand, la fel si trupul. Luat de drog, mi-am pus palmele pe corpul lui Huggain, trecandu-mi de mai multe ori cu limba peste ceea ce-mi acaparase gura.


So, any comments? Please