aceasta e o poveste scurta pe care am scris-o mai demult... atat de demult incat am uitat c-am scris-o... uneori depresiile sunt binevenite, si aici e cazul. daca n-as fi fost suparata n-as fi avut chef de scris, si, deci, n-as mai fi dat pe la folderul corespunzator, samd... la insistentele Teei, here ya go:
--------------------------------------------------------------
Go, Go, Xmas!
-Generatorul 4 a fost recuperat, domnule! anunţă o voce prin receptor. Celelalte sunt functionale si nu semnaleaza nici o problema.
Rain privi ecranul computerului, încordat. De când începuse războiul cea mai mare problemă a sa fusese să monitorizeze activitatea generatoarelor de rezervă. Ura această datorie, dar era singurul care se mai pricepea la calculatoare din unitatea sa, aşa că dădea ordine în stânga şi-n dreapta în timp ce butona continuu la calculator, pentru a împiedica atacurile continue ale hackerilor.
-Foarte bine, George. Să mă anunţi dacă se mai întâmplă ceva.
Receptorul rămase mut o vreme, auzindu-se doar zumzetul generatoarelor-sclave ale generatorului 4 principal. Apoi, cu o voce aproape sfârşită, George scânci ceva.
-Te rog să repeţi. Ultimul mesaj a fost bruiat. Verifica bateriile la porcaria aia!
-De fapt... domnule... aş fi vrut să plec acasă... ştiţi... e 24.
-Un motiv în plus să nu ni se duca naibii generatoarele în seara asta. mârâi Rain în receptor. Mâine se activează noul radar şi nu poate funcţiona fără măcar două generatoare principale active.
Receptorul hârîi scurt, de parcă George tocmai ar fi trecut printr-un tunel în secolul trecut.
-Înţeles, şefu’! raspunse George într-un final şi întrerupse comunicaţia.
Rain mârâi, expediind unul din ultimii săi viruşi Grx unuia dintre cei mai enervanţi hackeri din câţi încercaseră să oprească generatoarele. Atunci când i se spunea <<şefu’>> însemna că ceva era în neregulă cu o decizie a sa.
Ştia şi singur ce era atât de special la acest 24, dar nu-şi putea închipui cum puteau unii să sărbătorească în asemenea condiţii. Gândul îi zbură la Emily... N-o mai văzuse de trei săptămâni. Acum ar fi fost cel mai bun moment să-i facă o surpriză, dar...
-Unitatea 15 raportează! se auzi prin receptor.
-Rain aici. unitatea 15, aţi venit cu 12 ore mai devreme.
-Ordinele ca ordinele, Rain. Trebuie să activăm radarul până la 12. Mai avem, deci, doar două ore, aşa că...
-Bine, bine... codul, va rog.
Aşteptă până îi apărură pe ecran toate codurile confirmate drept valide, apoi îl contactă pe George. I se răspunse foarte greu.
-Ce naiba faci acolo?! îl interogă nervos, apoi se răzgândi. Nu contează. A venit cavaleria. Dacă totul merge bine poate vei putea pleca la prima oră din 25, păpuşel...
-Trimite-i la nenea încoace, c-or să termine înainte de 11. îi răspunse înveselit George.
-Or să vină, numai ai grijă să nu te grăbeşti prea tare... radarul ăla trebuie să meargă ca uns, înţeles?
- ’ţeles, nene! O să meargă cum nici nu şi-au imaginat ei vreodată c-ar putea merge.
-Hai să te văd cum duci tu la versiunea gamma Ultra-Neutrin...
Uşa se dechise şi şeful unităţii 15 intră, ducând o servietă impozantă. Rain pufni, intuind ce se ascundea de fapt înăuntru: o dischetă Varx.
-Mai bine să creadă că aducem arme. răspunse căpitanul pufnetului.
-Nu e treaba mea. bodogăni Rain. După mine poţi să aduci programul ăla şi în cutia ta cu nutrimente. Calculatorul 3 se va conecta la reţea în timp util.
-Trebuie instalat la un calculator deja conectat.
Rain privi la comandantul unităţii 15 ca la un nebun periculos. După figura pe care o făcea era clar că nu conştientiza cu adevărat la ce se înhăma.
-În cazul ăsta îl voi instala eu. Singurul calculator conectat în momentul ăsta e cel din faţa mea, şi e atacat continuu de hackeri...
-Am fost informat. Îl voi instala eu...
-Ai fost informat... bine. Atunci treci de informează-i şi pe ei. mârâi el, îndepărtându-se de calculator.
La nici două secunde, calculatorul începu să se umple de semnale de alarmă. Nu mişcă nici un deget cât timp comandantul se strădui să rezolve toate problemele semnalate. Nu reuşi să se abţină, însă...
-Postulache ăla e uşor de respins daca îi trimiţi ceva înapoi... ştii tu... să creadă ca a reuşit să găsească cine ştie ce... Încearcă asta.
-Nu m-am gândit la asta... recunoscu cel de la calculator, pe măsură ce filmul purtand amprenta unui virus-rechin se uploadă. Eşti bun.
¤¤¤
-20... 19... 18... Firar! mârâi căpitanul. Vezi că ţi-a scăpat unul, expertule. 15... 14... HAIDE! urlă el la computer în timp ce cronometrul începea să devină roşu.
-Încearcă un ctrl+alt+delete... sugeră Rain, continuând să respingă flooduri şi alte cele.
-Eşti nebun? Nu pot opri instalarea acum! Mai sunt 10 secunde!
-Nu instalarea, tâmpitule! îşi ieşi din fire Rain. Trebuie că ai primit un program de încetinire a proceselor, calculatorul ăla poate să le identifice şi să le oprească până voi putea eu să le dezinfectez.
-Nici nu ştiam că există utilitatea asta... cum se cheama? exclamă încântat căpitanul.
-Se chemă Emilyx45 şi e numai pe calculatorul ăla. mârâi Rain şi trimise un virus de înjurat de ultimă generaţie, rânjind.
-3...2...1... ALELUIA! explodă căpitanul. Mai că-mi vine să te îmbrăţişez de drag!
Rain îl privi încruntat. Dacă terminase de instalat programul nu însemna că se rezolvaseră toate problemele.
-Vezi întâi dacă merge...
-Chestia asta trebuie să fie în stare să identifice orice. exclamă căpitanul apăsând „enter”. Şi ca atare... raportul iniţial! tună el, fluturând prima foaie ce ieşise de la imprimantă. 49 de Lucilia Caesar... cam puţine, cred eu... şi alte vietăţi...
-De acum ne interesează şi câte muşte de rahat sunt în jur? bombăni Rain dezamăgit.
-Şi pe ecran... avioanele noastre... nanoboţii noştri... enumeră el aparent nepăsător.
-Nanoboţii?! icni.
-Ce, credeai că toată bătaia de cap doar pentru nişte nenorocite de muşte? râse căpitanul, dar îşi înecă râsul când observă un nou obiect pe radar. Unităţile de apărare şi comunicaţii să prezinte raport. (nenorociţii, chiar în seara ASTA?!).
Rain îngheţă. Pe radar apărea un obiect ce de deplasa cu o viteză oarecum moderată, dar care nu părea a fi recunoscut de programul de ultimă generaţie. Raportul echipei de comunicaţie fu negativ. Nu reuşise să obţină nici un răspuns de la obiect... în câteva secunde intra în raza de acţiune a unităţii de apărare. Ultimul lucru pe care îl auzi înainte de salvele de raze chramen fu o observaţie oarecum subiectivă a cuiva din echipa de comunicaţii:
-Parcă nici n-ar avea echipament pentru comunicare...
-A căzut! veni raportul unităţii de apărare. Ce naiba era chestia aia de-a rezistat întreagă la Raze Charm...
Rain se înfioră. De la Chramen la charm... oamenii aceştia îşi pierduseră orice urmă de compasiune... razele chromen pulverizau orice le stătea în cale până la ordinul nanoparticulelor. Căpitanul ordonă o verificare a locului de prăbuşire, deşi bănuia că nimeni nu-şi mai amintea cum anume se efectua o astfel de procedură.
-Aduceţi porcăria aia aici pentru teste.
-’nţeles şefu’!
-Şefu’! N-o să vă vină să credeţi! strigă un soldat, intrând grăbit în sala calculatoarelor.
„Emilyz engaged!” bâzâi calculatorul, şi o fată virtuală luă poziţia de „drepţi” în faţa lui Rain.
-Ştii ce ai de făcut, Em. comandă Rain pentru recunoaşterea vocii, apoi se întoarse la căpitan, care rămăsese stupefiat. Em e copilotul meu. zâmbi el şi se uită la soldat: Vreau să văd şi eu ce ar fi putut rezista razelor lui K-box.
¤¤¤
-Să dea naiba dacă ştiu ce-i asta!
În sală se lăsă o linişte mormântală, deasupra obiectului zburător neidentificat eliminat (OZNE). Arăta ca...
-Sania lui Moşu’... explică soldatul cu o figură scârbită. Nu pot crede că au putut avea o idee atât de idioată... Ştiau c-o să tragem, doar!
-Poate că nu ştiau de Ultra Neutrin...
-Idiotule! urlă căpitanul. Ultra Neutrin a fost construit ca să identifice obiecte greu semnalabile. Uită-te la porcăria asta! Ţi se pare greu semnalabilă?
-Nu ştiu, şefu’... adică... razele charm n-au făcut-o praf... se poate...
-Erau armele bulite idiotule! O să plătiţi voi şi pentru asta cât de curând. Acum trebuie să raportăm la bază...
-Şi ce-o să spuneţi? se interesă Rain, curios.
-Că l-am spulberat pe Moş-Crăciun, tâmpitule! Altceva?
