Animezup - forum manga si anime

Home sweet home! Back to my crazy bucharest
Nee ^^

iLove, final..hm...asta se intampla cand snt mai departe cu o propozitie in minte XD Hm..thanks and sorry pentru ca te-am facut sa astepti. Chuu
sakura345, ma bucur ^^ welcome back. whoa! am reusit sa fac ceva surprinzator ^.^ thanks & a Big Chuu!










Baiatul se opreste din scrisul in jurnalul gros de pe birou, aruncand la intamplare pixul peste cartile din fata sa si ascundandu-si fata in palme. Dupa cateva minute, acesta isi sterge lacrimile si formeaza fara sa se gandeasca numarul prietenei sale. Priveste celularul pentru un timp, apoi il indreapta spre ureche, vazand ca i se raspunde.

-Deschide usa. – ii spune aceasta, iar el ii indeplineste robotizat ordinul. O priveste mirat, vazand-o in fata casei.

Daca nu s-a inventat o masina de transport rapid in timp si spatiu, atunci cu siguranta fata sta in fata casei sale toata ziua, fiindca nu i s-a intamplat niciodata sa i se indeplineasca o dorinta inainte de a o pronunta.

-Iar ai plans.. – il imbratiseaza cu grija in prag, sarutandu-i ambii obraji. – Ce ti-a facut de data asta ? – il intreaba, asezandu-se pe canapea si asteptand ca acesta sa inchida usa.

Tanarul o priveste cu un suras sters, ezitand sa se aseze langa ea. O vede vesela, imbracata intr-un fel care ii spune ca nu vine de la o ocazie oarecare, ci de la ceva mai important, iar asta il face sa fie indecis. Adolescenta il incurajeaza prin semne sa vorbeasca, iar zambetul sau devine mai vizibil, dar si mai trist.

-M-a parasit.. – ii spune aproape razand acest lucru, trecand prin multe stari, fara sa constate ca ii dau si lacrimile in timp ce isi ocupa locul langa ea. Inca incearca sa rada, sa-si pastreze zambetul pe buze, sa se auto-pacaleasca, dar nu reuseste, din nou.

-De ce ? – isi ascunde aceasta uimirea, straduindu-se sa-l consoleze si sa inteleaga in acelasi timp ceea ce se intampla.

-Pentru ca si-a pierdut un an degeaba, purtandu-mi de grija, pentru ca am fost gelos, pentru ca plang prea des, pentru ca nu sunt mai vesel, pentru ca nu vreau sa fac sex, pentru ca sunt prea feminin, pentru ca i-am dat impresia ca vreau sa-l controlez ! – striga intr-un final, spunand toate motivele pe care le-a gasit in acea dupa-amiaza, care se pare ca nu se mai sfarseste. – Pentru ca sunt un prost..nu sunt destul de bun pentru el.. – isi musca buzele cu putere, incecand sa-si transpuna durerea sufleteasca in cea fizica, apoi isi sprijina capul pe umarul prietenei sale.

-Da..mi se pare normal. – glumeste aceasta, ciufulindu-l rapid si cu putere, pana cand il face sa uite de lacrimi. – Sincer, spune-mi ce s-a intamplat. – il face sa o priveasca in ochi, apoi acesta ii explica totul, uimit ca fata il asculta in tacere si nu comenteaza, cum facea de obicei.

La final, tanara il aproba tacuta, inca straduindu-se sa-si pastreze chipul vesel, dar nestiind ce sa-i spuna. Totul s-a intamplat repede, iar ea nu a reusit sa se gandeasca la posibilitatea unei despartiri si la cum l-ar putea ajuta pe baiat sa treaca peste asa ceva. Sunt prieteni din copilarie si nu ii place sa-l vada asa : fiindca isi da seama ca acea stare de « veselie » reprezinta defapt una puternica de tristete, pentru care nu exista destul de multe lacrimi.

-Hei.. – il face sa o priveasca, apoi il saruta pe neasteptate pe buze, prinzandu-i obrajii in palmele sale pentru a nu se misca.
-Ti-am spus ca nu-mi place cand faci asta.. – ii aminteste putin suparat, impingand-o dupa ce aceasta a terminat ceea ce si-a propus.
-Dar mie imi place ! – isi trece limba peste buze, reasezandu-se vesela langa el.

Baiatul se hotaraste sa nu insiste : pana la urma, nu este prima data cand prietena sa ii face asa ceva. Dupa cateva minute de tacere o intreaba de ce era pe strada la ora la care a sunat-o, iar aceasta ii povesteste in amanunt totul.

***

14 Aprilie

In acea seara a aflat ca Dana era atat de fericita datorita intalnirii pe care a avut-o atunci. S-a gandit pentru o clipa daca este sau nu doar o coincidenta faptul ca viata personala a acesteia s-a imbunatatit exact atunci cand el are probleme, dar a abandonat repede gandul. Sta de saptamani in sir gandindu-se la consecintele pe care le-ar avea o vizita. Totul s-a terminat repede si solistul nu i-a dat nici macar ocazia de a-i spune « Adio », iar acum vrea doar sa se asigure ca nu a avut un cosmar. Si-a cercetat toate lucrurile, iar intr-un final si-a amintit ca a lasat in apartamentul fostului sau prieten o geaca – a fost destul pentru a fi fericit : acum avea un pretext pentru a-l vizita.
..dar nu a fost atat de usor, mai asteptand cateva zile grele pana cand a plecat, hotarat sa ajunga la acel bloc de pe strada principala, care leaga centrul orasului de periferie. Acum insa a ajuns si priveste nesigur soneria, repetandu-si in minte replica pe care si-a pregatit-o, insa o uita foarte repede din cauza emotiilor.
..si tot din cauza lor, apasa fara sa vrea pe butonul de langa usa. Prima data vrea sa alerge cat mai repede, apoi ramane, rugandu-se sa nu fie acasa, dar in realitate, usa i se deschide destul de repede.

-Cu ce te pot ajuta ?

Daca vorbele ar fi sageti, atunci cu siguranta ar fi mort de mult, ucis nu de tais, ci de veninul din acestea.

-A-..um..Eu…Geaca ! – priveste in toate partile, in minte ramanandu-i, fara sa stie de ce, cateva reviste de pe masa din sticla din sufrageria acestuia si hainele lui albe. Ii multumeste unei entitati pe care nu o cunoaste in minte, pentru faptul ca este mai scund si ca nu i-a vazut fata solistului, apoi primeste o punga destul de mare, asemanatoare cu cea de la magazinele de lux. Priveste interiorul acesteia si observa un hanorac moale, de culoare cafenie, dar care – surprinzator – nu ii apartine.

-Um..nu este a mea.. – reuseste sa articuleze cateva cuvinte, incercand sa-i inapoieze plasa din bratele sale.
-Pe aceea am aruncat-o. – ii spune indiferent, sprijinindu-se de usa intr-un mod incomod. Din nou, cuvintele l-ar fi ucis si fizic daca visele sale erau adevarate. – Din greseala.. – se simte obligat sa-i spuna, vazand ca cel din fata sa il priveste speriat. – Altceva ?

Myaki observa ca vocalistul este putin indispus din pozitia pe care a adoptat-o si incearca sa plece cat mai curand, dar sentimentul de dor il tine in loc. Nu mai indrazneste sa-l priveasca in ochi, iar cuvintele pe care i le-a spus i-au aratat ca nu mai exista nici un loc pentru el..acolo.
Isi ridica privirea, vrand sa-si ia la revedere si sa-i multumeasca, dar abia atunci observa cat de rosu este obrazul stang al vocalistului. Il cerceteaza pentru o clipa, pentru a se asigura ca nu il inseala vederea, apoi cuvintele ii reapar pe buze.

-Esti ranit.. ? – ii atinge cu varful degetelor pielea, dar acesta ii indeparteaza mana imediat, pronuntand un « Nu » plictisit, aratandu-i ca nu vrea sa continue discutia. – Dar.. – isi indreapta din nou mana catre chipul acestuia, ingrijorat, vazand ca zona este intr-o situatie mai grava decat observase, dar primeste un palma peste fata, destul de puternica.
-Ti-am spus ca sunt bine. Lasa-ma in pace! – ii spune iritat, schimbandu-si pozitia si incercand sa inchida usa.
-Nu esti bine ! Vreau sa vad ce ai patit ! – se opune acesta si impinge bucata de lemn lacuit care mai are putin si-l desparte total de fostul sau prieten. Reuseste sa ajunga in apartament si-l priveste incruntat, straduindu-se sa ramana puternic si acum.
-Iesi afara.. – capul deja incepe sa-l doara.

Nu stie de ce a ales sa mai ii acorde sansa de a incepe o discutie, dar acum este obligat sa accepte consecintele. Baiatul nu se misca si asta il enerveaza, iar intr-un moment in care nu se mai poate controla, il impinge, lovindu-l de usa.

-Pleaca ! Nu intelegi ca nu mai ai nici un drept sa vii aici ? Accepta si pleaca din viata mea ! – deschide usa brusc, impingandu-l violent afara si lasandu-l acolo, nu inainte de a pronunta cateva injuraturi in minte.

A ramas inlemnit, privind intrarea incuiata spre camerele in care s-au petrecut cele mai multe dintre experientele sale fericite. Aude cheia cum se invarte si intelege ca toate sperantele sale raman acolo, de partea cealalta. Nu are dreptul sa mai intre acolo, asta i-a spus si acum intelege intregul sens al acelui enunt.
Nu poate sa fie la fel de puternic si de optimist precum Dana, nu a putut si nici nu va putea, nu acum, dupa ce lunile in care s-a simtit protejat il fac sa observe cat de singur a ramas. Cade inconstient in genunchi, muscandu-si buzele pana cand nu le mai simte. Nu mai poate sa planga, lacrimile oprindu-i-se pe traseul dintre psihic si fizic si ramanand acolo, asteptand ca, intr-o buna zi, sa fie eliberate.

-Esti bine.. ? – aude o voce calda, putin ragusita, de femeie, care-l face sa-si ridice chipul spre apartamentul din stanga sa.

Zambeste dureros, clatinandu-si capul in semn afirmativ si se indreapta spre acea doamna in varsta. O cunoaste, deseori s-a intalnit cu ea cand venea la Yuuri, si in cele din urma au facut si cunostinta.
Intr-o zi in care caldura verii nu se simtea la fel de puternic din cauza ploii, a avut nenorocul de a se opri in fata unei usi inchise a celui care, pe atunci, il iubea. S-a hotarat sa astepte linistit in fata usii, dar aceasta l-a invitat la o ceasca de ceai, observandu-i hainele umede.
Atunci au discutat pentru mai mult de o ora, a aflat ca aceasta este vaduva, dar ca incearca sa-si traiasca batranetea cat mai bine, in liniste si mereu cu zambetul pe buze. Aceasta a infruntat mai multe greutati decat credea el ca este normal pentru un om, si a fost fascinat de optimismul acesteia.
L-a facut de cateva ori sa se gandeasca la cat de mult l-au ajutat parintii, si inca il ajuta, din cer si de pe pamant, iar pentru asta ii este recunoscator. L-a facut sa se simta mai increzator, aratandu-i ca cineva este gata mereu sa-l asculte.

-Sunt bine.. – se ridica chinuit, o saluta politicos, apoi se indrepta spre scari, nevrand sa-i arate ca este trist.

***

Renunta si la ideea de a luat autobuzul, desi acesta se afla in statie. Cerul este innorat, iar vantul bate mai puternic, facandu-l sa simta mai intens durerea din obrazul sau. Se gandeste cu tristete la faptul ca este prima oara cand a fost lovit de catre solist, iar pasii ii devin mai rapizi.
Aude un tunet, apoi altul si-si da seama ca va urma o ploaie. Se ascunde sub unul dintre copacii aflati pe spatiul verde de langa trotuar, simtindu-si celularul cum vibreaza in buzunarul de la geaca. Priveste cu oboseala ecranul luminat, apoi trage aer in piept si raspunde, stiind ca este sunat de catre colegul sau.

-Nu esti acasa..
-Da. – ofteaza, imaginandu-si faptul ca tanarul l-a sunat acasa si ca i-a sperit mama, de abia sosita in oras. – Sunt in centru. – priveste blocurile inalte aflate la doar cateva statii de autobuz in departare.
-Unde ? Vin spre tine. – insista acesta, apeland la un ton mai serios pentru a nu-l lasa pe baiat sa schimbe subiectul.
Myaki ezita cateva momente, apoi ii zice exact strada, primind in schimb o morala nu foarte lunga, Nori dandu-si seama unde a fost. Este tentat sa inchida telefonul in timp ce acesta ii vorbeste, dar apoi vede strazile goale si se hotaraste ca nu vrea sa ramana singur acolo.
-Nu te misca. Ajung imediat. – sunt ultimele cuvinte pe care i le adreseaza, apoi ii inchide scurt.

***

Tanarul a venit repede, exact asa cum a promis, inainte ca ploaia sa inceapa. Era echipat cu o umbrela neagra, inchisa, dar purta haine destul de subtiri. Vantul ii misca continuu tricoul alb aflat sub o geaca de culoare inchisa. Au plecat rapid din acel loc, indreptandu-se spre un restaurant cunoscut din centru.

***

-Chiar nu ai mai fost aici pana acum ? – il intreaba inca mirat, gustand incet din mancarea de abia adusa. Papilele gustative ii sunt alintate de un sos usor condimentat, cu o aroma occidentala si se binedispune.
-Nu.. – ii raspunde scurt, putin jenat, incumetandu-se sa incerce putin din alimentele gatite intr-un mod nou pentru el. – Esti suparat ? – isi musca usor buzele, atat din cauza piperului si ardeiului iute, dar si datorita nesigurantei.
-De ce ar trebui sa fiu ? – stie cat de mult uraste acesta raspunsurile care consista tot in intrebari si nu se abtine de la a-i testa rabdarea.
-Stii de ce. Ai fost nervos la telefon..
-Acum nu sunt. – ii intinde o lingurita cu ajutorul careia a luat cateva legume din farfuria de sticla de pe masa, incurajandu-l pe baiat sa-i accepte micul « cadou ».

***

Este inca devreme, iar cerul a devenit gri, starea de melancolie enervandu-l la culme pe tanarul care priveste orasul dezgustat, in sinea sa. Lasa cateva injuraturi sa-i alunece pe buze in momentul in care vede cum picaturile reci ale vazduhului ii uda usor fata, apoi inchide nervos fereastra.
Se indreapta lent spre bucatarie, hotarat sa-si innece nervii in alcool, dar se opreste pentru a se uita in vitrina in care si-a pus, mai demult, toate premiile. Lumina mata provenita de afara s-a reflectat intr-unul auriu, iar asta l-a facut sa le priveasca.

-Doar un premiu pentru prostie iti mai trebuie. Dar sunt sigur ca il vei primi in curand..

Isi continua apoi drumul, dar renunta la gandu-l de a deschide prima sticla de whisky, luand doar un pahar cu apa. « Daca as face asta, as deveni alcoolic. Nu am nevoie si de asta.. » Se aseaza in spatele canapelei, sprijinindu-se de aceasta si asteptand ca aerul mai rece sa-l calmeze.

-Te urasc. – vorbeste singur, privindu-si reflexia in paharul rece, de sticla.

***

-Ploua..
-Asa este.

Cei doi se afla acum in parcul aflat in apropierea blocului pe care Myaki l-a vizitat cu cateva ore in urma. Stau asezati pe o banca adapostita de coroana generioasa a unui copac batran. Desi a ezitat la inceput, baiatul brunet a imbracat hanoracul pe care l-a primit de la Yuuri, frigul intensificandu-se.
Adolescentul isi priveste insistent colegul cu parul argintiu aflat langa el, in mintea sa ducandu-se o adevarata lupta. De cand au plecat de la restaurat, in minte i-a incoltit gandul ca are grija prea mult de ceilalti, deseori oprindu-se si nefacand ceea ce ar vrea de teama de a nu-i enerva pe cei din jur. Ar fi vrut sa-i zica mai multe lucruri lui Yuuri, dar teama de o cearta care oricum ar fi avut loc l-a imobilizat.
« Gata. » isi spune, sprijinindu-si capul de umarul colegului sau si admirand ploaia. Isi ridica usor privirea, pentru a vedea expresia celuilalt, dar nu intalneste decat un zambet. « A fost mai usor decat am crezut.. » isi inchide ochii, simtind cum Nori il trage mai aproape, tinandu-l in brate.

***

Celularul il terorizeaza cu soneria de cateva minute, oprindu-se in momentele in care intra casuta vocala si repornind dupa cateva secunde. Solistul priveste plictisit geamul, pur si simplu asteptand sa se sparga datorita telefonului. Se afla in aceeasi pozitie de aproape o ora, admirand un pahar umplut pe jumatate cu o apa care, in timp, a devenit plata.

-Bine, ai invins.. – se ridica, indrepotandu-se spre cealalta parte a canapelei, luandu-si celularul de pe masa de sticla. – Vin acum. – pronunta cuvintele inainte ca cel care a sunat sa spuna ceva, apoi inchide.

Se indreapta spre dulapul incapator, pentru haine, deschizandu-l lent, rugandu-se in sinea sa sa lesine si sa nu mai fie nevoie sa plece si acum spre studio. Alege o bluza colorata, cu diverse modele si o pereche de pantaloni albastri, apoi se indreapta spre dormitor pentru a se schimba.

***




Mai mult..ca am lipsit..Dar necorectat -.-

Inca un post, in cinstea noilor mele idei
Sper sa fie pe masura asteptarilor, de data aceasta.









16 Aprilie

« Poate ca am gresit atunci, poate ca i-am parut a fi doar un om care face totul din interes, dar acum nu regret nimic. Stiu ca acest lucru se va schimba, iar peste cateva ore ma voi simti vinovat, dar deocamdata incerc sa ma relaxez.

Am inteles ca eu nu mai am nici un loc in viata lui Yuuri si poate ca nu am avut niciodata. Totusi, mi-as fi dorit sa ramanem prieteni… »


Noua saptamana a inceput de doar cateva ore, dar complexul de pe strada Sakura este deja plin de oameni. Soarele straluceste pe cer precum un star pe scena, iar razele sale aurii lovesc cu putere cladirea ce pare cladita in intregime din sticla.

-Doarme ?
-Nu. Viseaza.

In studio-ul « Blue Dream » este o liniste de mormant, iar chitaristul si keyboard-player-ul nu fac decat sa-l priveasca lung pe solist. Cei doi se incordeaza de fiecare data cand aud o usa deschizandu-se, stiind ca daca in incapere va patrunde managerul lor, atunci chiar vor avea probleme. Au renuntat in urma cu cateva ore la tentativa de a-l ridica pe Yuuri de pe scaunul pe care l-a ocupat de cand a venit, au renuntat la rugaminti, iar acum mai au putin si renunta la tot.

-Stii, Yuuri..Ne grabim. – mai incearca baiatul cu parul inchis la culoare, avand tente de bluemarin sa-l trezeasca din transa in care zace, dar exact in acel moment, managerul lor intra pe usa.

Ciudat, insa acesta nu reactioneaza in nici un fel candi ii vede pe cei trei, stand la masa si ii anunta ca vor inregistra un videoclip. Noul lor album urmeaza sa fie lansat peste doar o saptamana, iar asa ceva ar avea un impact pozitit cu publicul, trupa fiind cunoscuta prin videoclipurile extravagante.

-V-am spus. – casca vocalistul, dezmortindu-si bratele si ridicandu-se de pe scaun.
-Bineinteles ca da.. – comenteaza chitaristul sarcastic, zambind si parasind la randul sau scaunul.
-Unde incepem ?

« Cand am ajuns la liceu, era un haos total. Baietii incercau sa-si faca loc prin multime, iar fetele erau in extaz. Nimeni nu a vrut sa-mi spuna ce se imtampla.

M-am chinuit minute in sir, dar am reusit sa depasesc elevii parca intepeniti la intrarea in curtea scolii. Am fost oprit din nou, de data aceasta de catre un agent de paza care mi-a aratat zona pe care trebuia sa o ocolesc.

Am acceptat si am inceput sa pasesc pe drumul marcat, urmarind atent oamenii, masinile, aflate in zona « interzisa ». Am vazut mai multi politisti, o camioneta si cateva masini, dar nimic mai mult.

Am ajuns in fata cladirii cand inca era devreme, dar am hotarat sa ma refugiez in sala de clasa. Scarile erau goale, iar faptul ca-mi auzeam ecoul pasilor ma enerva si ma faceam sa ma simte ciudat, dar speriat. Am ajuns la etajul dorit si m-am uitat pe geam, deoarece aceam impresia ca eram intr-o alta dimensiune, poate in lumea de dincolo.

Inca simteam o teama in mine, dar am deschis usa clasei. Am tipat fara sa vreau, pierzandu-mi respiratia, fara sa-mi dau seama de prima data ca cel care m-a salutat a fost Nori.

[i]« Cum te simti ? » m-am intrebat zambind si nu am inteles de ce a facut asta. I-am raspuns incet, spunandu-i ca sunt bine, apoi l-am intrebat ce se intampla afara.

Dupa ce mi-a explicat, am ramas impietrit in fata sa. »[/i]

-De ce tocmai aici, Masao?
-Tu ai sugerat locul acesta cu doua luni in urma.

Cantaretul sta asezat pe bancheta din spate a uneui masini negre, de lux, privindu-si managerul, agasat. « Puteai sa ma mai intrebi o data inainte sa stabilesti asta.. » isi muta privirea, privind spre geamul din dreapta sa. Geamurile sunt fumurii si nu destinge bine culorile, dar nu poate decat sa astepte eliberarea zonei.
Peste cateva minute aude soneria iritanta, iar elevii se aduna cu greu la intrarea in liceu, lasand curtea cladirii goala. Echipele de filmare, de paza si protectie, cat si cei care se ocupa cu decorul au acaparat spatiul gol, miscandu-se in ritm alert.
Soferul masinii coboara, lasandu-i pe membrii trupei singuri in autovehicul. Solistul inca mai incearca sa gaseasca o modalitate de a parasi acel loc, dar, negasind nici una, ofteaza si se resemneaza. Isi priveste inca o data colegii, apoi deschide portiera.

-Sa inceapa spectacolul. – priveste cerul, gasindu-si, printre toate ghinioalele de care s-a lovit si inca se mai loveste, puterea de a zambi.


« Orele au inceput repede si era o liniste ciudata, ciudata dar tensionata. De cand diriginta a intrat in clasa, elevii au inceput sa vorbeasca despre evenimentele de afara. Unii erau amuzati, altii extaziati.

Eu..nu mai stiam ce sa cred..

Profesoara ne-a explicat ca saptamana aceasta vom gazdui o trupa care pentru mine este deja mult prea cunoscuta, pentru ca acestia sa-si filmeze noul videoclip. Ne-a rugat sa nu incercam sa intram in vorba cu cineva si sa stam pe cat putem de mult in clasa, avand in vedere ca vor filma si pe holul de la etajul nostru – bineinteles, fetele nici nu o mai ascultau. Isi facusera deja planuri pentru sfarsitul orelor, vrand sa primeasca autografe, poze si multe altele.

Tocmai voiam sa ma dau cu capul de banca, dar in clasa a intrat o fata ciudat de blonda, dar cu o aura stralucitoare in jurul ei. Tin minte ca niciodata nu am fost atras de o fata, dar aceasta chiar mi-a captat privirea. Nu purta fusta, desi cred ca una i se potrivea mai bine decat blugii albastri de atunci, dar bluza alba cu fasii mov arata seducator de bine pe ea.

Nori s-a uitat ingrijorat la mine si am inteles ceea ce imi comunica. Am inteles pentru prima oara cu adevarat de ce am fost atat de usor dat la o parte. Nu stiam ce cauta ea acolo, dar mi-am inghitit nervii si am indurat. Aceasta a plecat repede.

In pauza, temerile mi s-au confirmat. Acea adolescenta chiar era Naomi, cea care – prefer sa spun : fara sa stie – l-a luat de langa mine pe singurul care m-a invatat atat de multe in atat de putin timp.

Mi-am dat seama ca el m-a invatat sa iubesc..si sa traiesc. Poate ca altor oameni li s-ar parea ciudat, dar cand vorbesc cu mine insumi gasesc cele mai multe raspunsuri. M-am gandit la aceste lucruri intr-o ora in care profesorul a refuzat sa apara, si am prvit geamul, ignorand continuu miscarile bruste si zgomotele de langa mine.

[i]« E doar o saptamana. » mi-am spus, fara sa-mi dau seama de ce. Fara sa fiu constient de lucrurile prin care as putea sa cresc. Totusi, cred ca o parte din mine inca se bucura pentru faptul ca il voi vedea in fiecare zi. »[/i]

pai, scuze ca nu am mai trecut pe aici, dar habar nu am ce as putea spune, nici acum nu stiu.
A meritat asteptarea. Chiar a fost frumos. In unele parti mi-a fost greu sa inteleg cine ce facea sau care vorbea, dar ma rog, am reusit sa inteleg.
De greseli de tastare nu am prea dat, a fost lung dar corect .
ok, nu mai lungesc aiurea ca deja dau in spam (si totus nu ma asteptam la asa o atitudine din partea lui Yuuri >.<)

eu pana la urma tot il omor pe yuuri :14:
oki acdum am inteles ce ai scris adica mut din ce ai scris sunt mai mult ganduri lui myaki nu?
greseli de tastare nu prea ai avut asa ca nu ma iau de tine...
astept urmatorul capitol
chu si gambate

Credeam ca am facut eu ceva gresit..

iLove, yup..gomen nasai.Yuppi ^^ a fost corect .Hm..atitudinea lui Yuu..putea sa fie si mai rea, dar nu m-a lasat inima XD. thank you so much.
sakura345, don't kill yuu-chan! nu a fost chiar atat de rau.Yup. multe, multe ganduri(imi place sa scriu asa ).thank you & chuu ^^













Primele scene au decurs conform planului, efectele, imaginile si atitudiea imbinandu-se perfect cu muzica, iar acum trupa a luat o pauza. Nu se grabesc, stiind ca, desi nu au mai filmat de mult timp, solistul fiind un actor bun datorita lectiilor luate in vremea liceului.

-Ai ramas singur? – aude o voce feminina, apoi o observa, intorcandu-si capul, pe Naomi.

Ii zambeste sec, fiind apoi luat in brate de catre fiinta firava de langa el. Fata avea motive sa fie putin ingrijorata : s-a obisnuit cu faptul ca Yuuri sta de fiecare data cu prietenii sai, adorand sa fie in centrul atentiei. Astazi insa, ceva nu se leaga, iar vocalistul nu-i da nici un semn ca ar vrea sa-i destainuie ceva anume. Adolescenta se hotaraste sa nu insiste in momentul in care acesta o imbratiseaza strans, sarutandu-i incet parul.

-Aproape ma terminat! – ii zambeste optimistic, facand-o sa se linisteasca si sa-l sarute jucaus, tachinandu-l.




Seara s-a lasat peste oras incet, facand stelele tot mai vizibile. Solistul a parasit de mult curtea liceului, fiind putin incordat. In ochii sai se oglindesc luminile unui oras vrajit, plin de magie si energie. Urmeaza sa intre in blocul luminat din fata sa, unul inalt, la fel ca si cel in care are apartamentul sau, dar care se afla in centrul Tokyo-ului.

-De ce esti atat de trist..? – este intrebat de-ndata ce intra intr-o sufragerie spatioasa, aranjata modern, cu peretii de multe culori, iar mobila din lemn de abanos.
-Nu sunt. Ma gandeam. – isi trece palmele incet prin parul blond, ca de aur, al fetei de langa el, apoi o saruta incet pe intreaga fata.

O indruma spre canapeaua spatioasa din piele, de langa perete, tinand-o in continuare de mana. Se aseaza alaturi de ea, privind-o intens in ochii de o culoare schimbatoare. Camera este cutreerata de o lumina usor rosiatica, romantica, calmanta.

-Nu trebuie sa te ingrijorezi. – se apropie din nou de ea, strangand-o in brate si sarutand-o cu dorinta si nerabdare.
-Incercam sa fiu politicoasa. – ii atinge usor buzele cu limba, plimbandu-si degetele prin parul de un negru intens al solistului.

Dupa cateva zeci de minute petrecute in sufragerie, s-a lasat linistea. Cei doi au ajuns in dormitor, corpurile lor prabusindu-se unul peste celalalt in patul moale, uimitor de spatios. Lenjeria de pe acesta este rosie, dar lumina vaga o face sa para visinie.
Solistul incepe din nou sa-i sarute corpul, incercand fara succes sa-i indeparteze bluza mulata pe care o poarta acesta.

-Am pus-o special pentru tine. – ii zambeste siret, ajutandu-l sa-i deschida nasturii, lasandu-si la vedere sutienul negru cu dantela.

Cantaretul se simte tentat sa-i atinga bustul cu buzele si limba, dar adolescenta il opreste, impingandu-l provocator spre dreapta, trantindu-l pe asternutul moale. Naomi se aseaza zambind peste corpul acestuia si incepe sa-l sarute, dezbracandu-l in acelasi timp. Vocalistul ii indeparteaza camasa in carouri, apooi isi reia locul, stand deasupra ei.

-Stai cuminte, pisicuto. Nu vrei sa te musc, nu? – o saruta apasat, atingandu-i jucaus, cu limba unele portiuni din gura acesteia.







End note: yeah..i'm not good at hetero romance -_-

Gata, nu am mai avut rabdare
Dar 3 posturi consecutive nu o sa pun..asa ca..ma voi ruga sa primesc o parere XD









17 Aprilie

Cerul senin il intampina de cand paraseste locuinta, Vantul a presarat cativa nori matasosi pe materialul turcoaz aflat deasupra Pamantului, iar soarele se chinuie sa tina ploaia departe. Baiatul priveste soseaua, casele, pomii din fata sa, inspirand adanc aerul ce inca pare curat, apoi incuie usa de la casa modesta din care a iesit.
Isi reincepe drumul zilnic destul de lung pana in statia de autobuz, in care obisnuieste sa-l intalneasca pe Nori, putin demoralizat dupa ziua de ieri, dar se forteaza sa zambeasca, pentru a nu-l deranja si pe acesta.
Observa ca zilele deja trec mai greu de cand stie ca la liceu se va intalni din nou cu acea fata si, eventual, chiar cu solistul. Noaptea trecuta s-a gandit daca intr-adevar mai simte ceva pentru vocalist, sau daca doar este putin dependent de prezenta lui. In mod ciudat, nu s-a mai intristat la fel de mult in ultimul timp. Si-a spus ca poate asa se intampla de fiecare data si nu s-a mai ingrijorat.
Defapt, este chiar fericit, deoarece in sfarsit a reusit sa devina mai “puternic” si nu mai se intristeaza de la orice lucru. Inca se emotioneaza usor, dar si-a spus ca va avea grija si de acest aspect in timp.
In scurt timp, ajunge la locul de intalnire, unde vede ca este asteptat. Isi grabeste pasii spre colegul sau, apoi pornesc pe drumul spre liceu, mergand pe jos.


-Nu pleci? Este destul de tarziu..
-Inca cinci minute.

Soarele primavaratic se strecoara usor in dormitorul cald, lumina bantuind aerul putin inchis. Asternutul moale si incins isi schimba des pozitia pe trupurile celor doi indragostiti, iar pernele confortabile ii odihnesc capul tanarului solist.

-Sau poate ca nu..

Se intoarce cu rapiditate, prinzandu-i pe neasteptate buzele fetei care il priveste de cateva zeci de minute, facand-o sa-si inchida ochii si sa geama incet. Ii atinge cu un zambet putin pervers talia, dar aceasta ii intelege jocul si incepe sa rada incet.
Dupa un timp, cantaretul se hotaraste sa paraseasca patul, incepand sa-si caute haine. Desi nu este acasa, a avut grija ca in apartamentul fetei sa se afle de fiecare data cel putin doua schimburi de haine, pentru “siguranta”.

-Te iubesc! – o paraseste in casa goala, dar nu inainte de a-i da zeci de saruturi pe intrreaga suprafata a corpului.


-Stii, as vrea sa-ti cer ceva..
-Ce anume?

Au ajuns in fata liceului. Nu mai trebuie decat sa traverseze soseaua. Baiatul se opreste de-ndata ce-l vede pe Nori, facand acest lucru si-l priveste intens. Este inca devreme, iar Myaki pare ca nu se grabeste sa ajunga in curtea cladirii inainte din fata sa.
Tanarul cu parul argintiu isi priveste colegul, simtind in acelasi timp cum curajul i se scurge precum apa dintr-un burete uzat – inevitabil. Isi musca buzele, rosind cand ii observa mai atent ochii, apoi renunta, oftand adanc.

-Nimic. Am uitat..
-Bine..
-Sa mergem.

« Nu are rost sa-l mai intreb.. » isi spune in minte, privindu-l oarecum ingrijorat, dar gandurile ii sunt rapid inlaturate, observand lucrurile petrecute in curtea liceului. Ramane cu gura intre-deschisa, alaturi de amicul sau si de multi alti colegi.
Clipeste de cateva ori, crezand ca viseaza, dar teoria ii este distrusa la auzul vocii stridente a vocalistului. Zambeste, abia abtinandu-se sa nu rada, vazand incercarea de “echilibristica” pe barele de plastic puse, pentru a separa spatiul de filmare de cel unde inca au voie elevii. Vantul incepe din nou sa bata, iar Myaki inghite in sec, vazand ca fostul sau prieten se dezechilibreaza pentru cateva secunde.
Din pacate pentru solist, in scurt timp este dar jos de catre u agent de paza. L-a inceput se opune, dar observa ca nu are nici o sansa de reusita si se retrage.

-Este bine-dispus astazi.. – remarca Nori, indreptandu-si chipul din cand in cand catre cel aflat langa el, care apropa prin miscarea capului, inca zambind.
-Si eu sunt! – ii raspunde vesel, parand mai dragut, mai copilaros, mai prietenos ca niciodata, colegul sau pierzandu-si respiratia in momentul in care il vede si simtind ca obraji incep sa-i arda.


Orele trec tot mai greu, profesorii incercand ca in cele cincizeci de minute sa ii si asculte, sa le si explice, dar si sa predea o noua lectie elevilor, de cele mai multe ori facand toate lucrurile in graba, lasandu-i pe acestia cu privirea in zare in momentul pauzei. Din fericire, ora destinata muzicii ii mai destinde, dar Myaki se simte in mod ciudat, in permanenta privit. Se uita din zece in zece minute in jur, dar nu observa nimic, spunandu-si inca o data ca este doar putin separat de lume in acea zi.
Sfarsitul zilei lungi de scoala se apropie, iar studentii se ingramadesc pe holurile largi ale cladirii renovate de curand. Afara, echipele de firmare inca se straduiesc sa profite cat mai mult de lumina naturala, iar adolescentii sunt din nou redirectionati pe un drum mai departat de acea zona. In cele din urma insa, ajung de cealalta parte a zidurilor inalte si groase.
Baiatul brunet are un ritm putin mai rapid, pasii fiindu-i mai veseli, precum si atitudinea sa. Nu stie inca de unde vine aceasta schimbare radicala, dar inca nu are timp sa se gandeasca la acest lucru.

-Myaki..My-..Myaki! – striga Nori intr-un final dupa prietenul sau, facandu-i semn sa se opreasca din acel ritm alert si sa-l astepte. Baiatul il priveste cu cateva semne de intrebare de cand ajung unul langa altul, asteptand ca acesta sa-si continue propozitia. – Eu..Defapt tu..eh..
-Da..? – clipeste des, nedumerit, incercand sa-i prinda privirea intr-a sa.
-Vrei sa vii cu mine in oras? – il priveste, rosu precum petalele trandafirilor vazuti des in poze, dar sperand sa para convingator.


L-a privit intr-un fel ciudat mult timp, zambetul pierindu-i incet, dar, in cele din urma, a acceptat, vazand tristetea aflata in ochii prietenului sau.
Aleile parcului par tot mai reci, odata cu trecerea apusului. Nici unul dintre cei doi nu a mai vorbit de cand au parasit imprejurimile scolii. Myaki a vrut de cateva ori sa-l abordeze si sa inteleaga care este scopul acelei intrebari, dar prietenul sau nu i-a dat nici un semn ca ar vrea sa vorbeasca, stand incordat. I-au trecut cele mai ciudate idei prin minte, unele haioase, altele inspaimantatoare, fiind nevoit de fiecare data sa-si aminteasca faptul ca Nori, oricat de ciudata ar fi uneori, este, in prezent, unul dintre cei mai buni si apropiati prieteni ai sai.

-Stii..Eu. – incepe, intr-un final, tanarul cu parul argintiu sa vorbeasca, inca fiind emotionat. – Voiam sa te intreb..Cat de mult..il mai iubesti? – priveste pamantul, blestemandu-se in gand, dandu-si seama de gradul de indiscretie pe care l-a avut intrebarea.

Adolescentul din dreapta sa il priveste mai intai mirat, apoi putin trist, nestiind care ar fi cel mai bun raspuns. Este clar ca, daca ii va spune ca il iubeste la fel ca intotdeauna, nu ar fi raspunsul pe care amicul sau il asteapta, dar daca ii va zice contrariul, ar fi o mare minciuna – iar lui nu-i place sa minta.

-Tin la el..Dar nu mai pot sa o fac ca acum cateva saptamani. – isi musca usor buzele, amintindu-si acele zile care inca erau in randul celor fericite, dar, pentru Nori, se chinuie sa zambeasca in continuare. – Imi pare rau..
-Nu. Este vina mea. Nu stiu de ce te-am intrebat asa ceva.. – rade fals, stiind ca fraza aceasta, atat de comuna in filme, romane sau in alte locuri, nu il ajuta cu nimic, doar il face sa para mai ridicol.

« Eu cred ca stii.. » il priveste surazand, dorindu-si ca acele cuvinte sa ajunga si la el, dar renunta, amintindu-si ca acolo este doar o persoana care il poate intelege din priviri.


Dupa acel scurt dialog, amandoi au decis ca, pentru a ajunge acasa cat inca mai este lumina, trebuie sa se intoarca. Au avut din nou momente de liniste, dar le-au izgonit cu banalele discutii despre ore si profesori. Trecand prin dreptul liceului, au observat ca masinile si aparatele de filmat de abia atunci se pregateau sa plece.

scuze ca nu ti-am observat postul, acum l-am citit si pe penultimul ^_^"

hmmm...banuiam eu ceva legat de Nori, dar nu credeam ca isi va schimba comportamentul asa repede.
In ultima parte am observat ceva greseli de tastare, cateva cuvinte ce le-ai repetat, dar mie cam sila sa le caut >.<". Eh na, si eu acum, dupa cate am vazut, sunt aproape trei pagini.
Umm...abia astept sa vad ce incercari va face Nori, cele de pana acum au fost destul de amuzante

iLove, mm..oamenii se schimba ..da..greseli..si mie mi-e lene sa corectez momentan. mor de somn... thank you & chuu ^^












18 Aprilie

« Ar fi greu sa spun ca nu am simtit nimic in acea clipa, in acea seara racoroasa si singura..
Ne intorceam acasa. Nu am folosit autobuzul deaoarece atmosfera era prea calmanta si « perfecta », dupa cum imi spunea el,Nori. As vrea sa trec peste aceste amintiri, dar observ ca ma simt ciudat, un sentiment de caldura strabatandu-mi tot corpul, atunci cand ma gandesc la el sau ii pronunt numele.
Cand mai aveam putin pana cand drumurile noastre se desparteau, a inceput sa-mi ceara din nou iertare, desi eu tot incercam sa-l calmez. Nu mai stiu cum s-a linistit sau ce am facut in continuare..Imi amintesc doar ca, langa o statie atat de cunoscuta de autobuz, m-a prins de mana si mi-a sarutat buzele.
A fost o experienta ciudata, dar eu aproapre ca uitam cine era cel din fata mea. Acum simt un mic sentiment de vina, dar trebuie sa recunosc ca atunci mi-am inchis ochii, sperand sa nu mai regret nimic. Nu a mai spus nimic de atunci. Defapt, eu mi-am continuat drumul obisnuit, grabind doar in mintea mea pasii si neavand curajul de a ma uita in urma, sa stiu daca el este bine.
Am gasit casa la fel de goala ca si atunci cand am plecat, dar am reusit sa zambesc cand am inchis usa. M-am rugat inconstient ca acel sarut sa nu fie doar o ambitie, ci ceva mai mult, apoi m-am grabit sa ajung in dormitor pentru a-mi pune gandurile in ordine.

***

Astazi am sperat ca totul sa fie normal, dar Nori a fost mai trist ca niciodata. M-a facut sa inteleg de ce unii oameni se enerveaza cand ma vad plangand sau putin mai depresiv. Prima ora a fost plictisitoare si la fel se prevestea a fi si pauza, dar atunci s-a intamplat ceva. Ceva pentru a carui prevenire as fi facut orice atunci.
La doar cateva minute de la anuntarea timpului liber dintre ore, am auzit o lovitura puternica. Desi nu aveam voie sa iesim pe holul liceului decat in cazuri de urgenta, – echipa de filmare aflandu-se acolo – m-am dus repede catre usa, auzind tot mai multe voci.
Am vrut sa ies, dar de cealalta parte a holului l-am vazut doar pe Hissori, iar calmul sau mi-a aratat ca nu s-a intamplat nimic grav. « A cazut.. » mi-a spus plictisit, apoi s-a apropiat de mine.

***

In acele minute libere, care desparteau ora de biologie de cea de chimie, am vorbit cu el. La fel am facut si in urmatoarele pauze. Am adus multe subiecte de discutie, dar acesta a evitat pe tot parcursul timpului discutiile despre colegul sau. Cred..ca in acele minute ne-am imprietenit, dar in mintea mea se afla o problema mult mai grava atunci.
La sfarsitul orelor, mi-a fost greu sa vorbesc cu Nori, dar, pe drum, a reusit sa formuleze cateva propozitii. »

— Nu sunt supărat.

Tânărul din dreapta sa îl priveşte puţin mirat, dar nu scoate nici un sunet. După atât de multe zile însorite, cerul se umple de nori, iar vântul se înteţeşte. Este doar o zi de aprilie – nu ar trebui sa fie nimic ieşit din comun, dar temperatura este prea scăzută. Temperatura scade, deşi orele de lumină par a se lungi – pentru un gânditor, acest lucru ar marca încă o dată faptul că orice întâmplări fericite le călăuzesc pe cele triste pe acelaşi drum cu ele.

— Voiam sa stii. Nu..nu m-a deranjat gestul tau de ieri.

A doua fraza are, apparent, mai mult sens decat cealalta, dar Nori pastreaza in continuare tacerea vorbelor. Singurele cuvinte sunt cele transmise cu ajutorul fizicului si privirii. Hainele, vizibil subtiri, nu-I mai apara de raceala vremii, amandoi simtind un usor fior de gheata pe deasupra stratului de piele.
Myaki il priveste insistent, cercetandu-i ochii si intelegand dorinta acestora. Depasesc locul obisnuit de despartire, incepand sa mearga pe un alt drum, dar inca niciunul nu-si misca buzele. Dupa multe minute de mers neincetat – momente in care, pe soseaua din stanga lor au trecut peste trei autobuze, pe care si-au impus sa nu le foloseasca – au ajuns in dreptul unei vile atragatoare. Nori inainteaza, scotand un rand de chei din buzunarul gecii si deschizand usa pentru colegul sau. Acesta intra nu foarte repede in casa, impins mai mult de vant si de temperatura scazuta.
Cei doi se deplaseaza lent prin doua camere spatioase, decorate cu mult stil. Prima s-a prezentat a fi o sufragerie pregatita special pentru grupurile numeroase de persoane, avand o canapea alcatuita din doua parti lungi si incapatoare, asezata langa o masa joasa, din sticla. A doua camera este un living modern, un loc pastrat vizibil pentru relaxare sau pentru seri petrecute cu familia.
Dupa acestea, cei doi adolescenti ajung in dreptul unei usi lacuite, din lemn, care este deschisa de catre Nori. Myaki observa faptul ca acum se afla intr-un dormitor foarte ingriit, apartinandu-i, probabil, prietenului sau tacut.

— As vrea sa vorbesc cu tine. Este..important.
— Stiu.

Tanarul brunet nu reuseste sa isi uneasca buzele dupa raspunsul acordat, cand acestea sunt acaparate de cele ale lui Nori, care, intre timp, s-a asezat langa el, pe marginea patului de o singura persoana.
Desi este luat prin surprindere intr-o oarecare masura, sentimentul de caldura oferit de buzele celuilalt ii interzice sa se mai gandeasca la consecinte.


Chiar si lumina i se pare mai calda, ami romantica, in aceste momente. Isi tine ochi intre-deschisi, privind tavanul cu tente rosiatice din cauza lampei din cealalta parte a dormitorului. Intr-un moment de liniste sufleteasca, isi misca usor capul, uitandu-se la ceasul din perete. Acesta marca ora optsprezece cand au intrat, ceea ce dovedeste ca momentele calde nu au durat decat cateva minute.
In scurt timp, incepe sa simta noi atingeri fierbinti si totusi reci pe obrajii, pe gatul sau, iar magia continua. Totul i se pare a face parte dintr-un vis, deoarece clipele ii amintesc de noptile alaturi de Yuuri, dar chipul colegului sau il trezeste la realitate – insa nu la cea trista, singura si parasita, ci la cea luminata de o noua iubire.



19 Aprilie

O noua dimineata il intampina, dar la deschiderea ochiloro – aceeasi priveliste : camera sa monotona, geamul larg, dar inchis si cearceaful alb, sifonat. Isi aminteste ca seara trecuta a ajuns acasa dupa ora zece – lucru care ii motiveaza starea ciudata de oboseala.
Incet, amintirile ii revin si devine constient. Crede ca..nu mai este singur. Are langa el o persoana care, cel putin pentru o vreme, il va iubi, iar acest sentiment ii induce o stranie fericire. Se ridica increzator din pat si observa ca se simte normal pe plan fizic, indiferent de ceea ce i se petrece psihic.
Face rapid un dus, fiind stresat de ora tarzie aratata de telefonul sau, apoi e pregateste pentru noua zi de liceu si pleaca in graba.

Toate sperantele la cateva luni de fericire ii sunt distruise cand, desi ajunge la timp in statia de autobuz, Nori nu se afla acolo. Asteapta zece minute, dar acesta nu apare. Isi inchide ochii, sperand ca atunci candi ii va deschide il va vedea langa el sau acesta il va surprinde, luandu-l in brate, dar fara succes. In final, renunta si pleaca, mai trist, spre liceu.


« Nu..nu se poate intampla asa ceva. Este prietenul meu ! Nu ar profita de mine..oricum, aseara nu am ajuns pana la stadiul acela. Sau..poate am facut o greseala. Proate eu am fost prea abuziv. Poate el a crezut ca m-am folosit de el.

Dar daca am facut cu adevarat asta ? Nu, nimeni nu poate sa uite o iubire care a tinut mai mult de un an atat de repede. Poate..am crezut ca el este Yuuri. Da. Asta s-a intamplat, iar el si-a dat seama.

De ce am facut asta ? Eu..nu sunt asa. Ce se intampla cu mine ? »

iar am gasit cateva greseli de tastare, iar nu mai stiu care erau -_-' (baaaka).

Dupa cate am vazut, sunt unele momente in care nu "precizezi" (desigur, nu sa spui cine, dar sa dai mai mult de inteles despre cine e vorba) cine "gandeste", adica sunt unele in care trebuie sa fiu mai atenta pentru a intelege mai bine.

Nori, ummm...totusi nu inteleg, el unde era? O_o Adica deobicei era in statia de autobuz, iar acum Myaki era singur, sau cel puti asa am inteles eu.
Si Yuuri, cred ca se va intampla ceva intre cei doi, trei, patru, ma rog...4 daca vor fi toti. Ma gandesc ca nu mai precizezi de el doar ca sa fie pezent.

Postare mai rapida cu ocazia zilei de nastere a lui Yuuri(happy sweet 19!)

iLove, da..stiu ca fac asa..am observat ca nici eu nu mai stiu cand recitesc..sper ca va fi mai bine. Hm..nori..who knows? nu era in statie(fiindca, de obicei, o lua in directia opusa scolii pentru a ajunge in acea statie, etc...eu asa imi amintesc ).Hm...vom vedea..thank you & chuu








20 Aprilie

Soarele se oglindeşte în ochelarii maronii ai unui tânăr brunet, iar vântul bate-n ironie. Părul lung, inegal, se mişcă plin de încredere în aerul uşor rece şi strălucirea acestuia atrage toate privirile.

As she lays still in my arms,
Her heart pounding like a drum,
My mind races.

Her warm flesh grasping mine,
Pleading with me,
Wishing to stay.

Cuvintele rostite în mod ritmat se aud în căştile sale negre şi-i străbat mintea şi sufletul.

— Trebuie să mai exersez.. – oftează, închiyând aparatul de muzică şi intrând în complexul modern din faţa sa.

Ajuns în clădire, salută câteva persoane cunoscute, apoi se îndreaptă spre scări. Se simte puţin ciudat, fiind obişnuit ca, în ultimele săptămâni, să fie aşteptat la intrare de către un aparent înger feminin, care să-i lumineze ziua lungă de muncă.
« Idiotule.. » murmură, amintindu-şi continuu de faptul că acea fată nu-i mai aparţine. Toată relaţia s-a distrus, ca întotdeauna de altfel, dintr-o banală ceartă. « Eşti plictisitor.. » se critică din nou, apoi intră în studio.


« Eşti jalnic. De ce te mai gândeşti la el ? L-ai părăsit, nu te-a mai interesat şi ai terminat. Poate s-a şi sinucis. Asta te-ar bucura, nu ? Te-ai simţi important în aroganţa ta patetică.. Mi-e silă. Mi-e silă de tine şi de modul tău de a gândi.

Oh, eşti atât de drăguţ. Acum îl vrei înapoi, nu ? Ai reuşit în sfârşit să găseşti simplul adevăr : îl iubeşti, iar el şi-ar da viaţa dacă i-ai cere asta. Prea târziu, Yuu.. Nu-ţi mai aparţine şi nu poţi să faci nimic pentru a-l lua înapoi. Este ceea ce meriţi – nu l-ai apreciat.

« Îmi pare rău ! Crede-mă, nu pot trăi fără tine ! »

Chiar vrei să-i spui replicile acestea patetice ? Trezeşte-te la realitate, Yuuri. Viaţa nu este făcută pentru a avea tot ce îţi doreşti..din potrivă. »

În liniştea nopţii, se aude un strigăt înfundat, apoi câteva lacrimi se preling pe obrajii solistului aflat în pat, în întuneric. « A fost doar un coşmar.. » îşi spune, încercând să se convingă, apoi se îndreaptă spre geam. « ..dar oricine ar fi fost în el, avea dreptate : Uită-l. »


Totul în jurul său s-a încălzit, iar singurul lucru care-l face să rămână în viaţă este gândul că orele sunt mai scurte în această zi. S-a simţit rău toată ziua, a fost incomodat de remuşcările provenite de la faptele sale din ultimele zile, dar acum o parte din coşmar ia sfârşit. Nori nu a venit nici acum la liceu şi nici nu l-a anunţat ce se întâmplă, dar indiferenţa acestuia îi dă – în mod ciudat – curaj să-l viziteze.
Orele iau sfârşit, iar adolescentul brunet se indreaptă cu paşi grăbiţi spre casa colegului său. În lipsă de ocupaţie, pe drum începe să-şi formuleze întrebările şi scuzele pe care urmează să le spună în faţa acestuia.
După multe minute grele, ajunge în sfârşit în faţa vilei colegului său. Apasă puternic pe butonul negru, de plastic al soneriei, apoi aşteaptă un timp, până când uşa se deschide.
„O să mă omoare..” îşi repetă în gând, ţinându-şi ochii închişi şi muşcându-şi buzele continuu.

— Îmi pare rău!

Tânărul cu părul argintiu, strălucitor din dreptul uşii îl priveşte puţin mirat, vizibil deranjat de soarele puternic de afară. Oboseala i se citeşte pe chip, iar ochii plictisiţi tind să i se închidă, dar reuşeşte să se menţină treaz.

— Pentru ce? – îl întreabă nedumerit, apoi îi prinde mâinile într-ale sale, trăgându-l în casă.


„Eşti ciudat. Eşti egoist. Eşti indiferent. Te urăsc. Nu te suport. Nu vreau să te mai văd niciodată..” – sunt cuvinte pe care vrea să i le spună, dar, gândindu-se la faptul că poate acele enunţuri nu sunt destinate lui Nori, ci acelui tânăr care, şi acum când este total separat de el, îi guvernează găndirea, tace.

— Mă derutezi..De ce nu ai venit? De ce nu vorbeşti cu mine? – cuvintele sunt prea frumoase, având în vedere chinul pe care i l-au provocat remuşcările, dar, până la urmă, aşa a fost învăţat şi nu-şi mai poate schimba felul de a vorbi.

Nu primeşte drept răspuns decât câteva mângâieri blânde pe păr, dar oricum se mai calmează.

Se urăşte, nu-şi suportă personalitatea din cauza faptului că nu poate să rămână supărat prea mult pe nicio persoană, oricât de multă durere îi provoacă aceasta. În ultimele săptămâni se condamnă continuu pentru faptul că totul s-a terminat numai din vina sa. Monotonia fiecărei zile îl face să-şi dorească să dispară şi mai mult : plânge în fiecare noapte, iar ziua trebuie să-şi joace rolul de student împăcat cu viaţa sa.

— Am stat.. – îl sărută lent pe frunte, apropiindu-l tot mai mult de pieptul său. Replica nu îl ajută deloc să se simtă mai bine, dar stă tăcut în continuare, nedorindu-şi o ceartă. - ..şi m-am gândit. Te … - îşi continuă enunţul şi se opreşte în mijlocul celul de-al doilea, vrând să-şi lase prietenul să-l continue, cu vorbe sau în gând.

Note: Versurile in engleza nu sunt creatia mea. Le-am imprumutat cu acordul unei prietene(thanks!).
Si..incep diacriticele..(cred ca lipsa lor nu se incadreaza la greseli,nu?)
Si...ca as nu fie prea scurt, desenul pentru ziua de astazi.. -- Maybe too cute..Happy B-day!!