Animezup - forum manga si anime

sakura345, na na na no comment. daaa, am vazut greselile...gomen nasai ^^" graba.... *chuu* :hug:
iLove, este o diferenta..iar eu ma incapatanez sa las doar shounen-ai la titlu . dap..cel mai bine fara (va fi mai bine cand ajung la partea cu diacritice...dar o sa ma apuc de par daca nu se vor vedea bine pe site...)..hm..nu am pus faza cu "3 ore mai tarziu" ..asta era problema..dap, era in pat ^^". thank you very much


Edit: Happy 4 Pages ^^










-Ce..? – se uita nedumerit catre pastila din mana cantaretului, dar nu stie cum sa-si formuleze intrebarea.
-Inghite-o. – solistul nu ii explica, desi stie la ce se refera. Baiatului ii este cam greu sa „execute” ordinul, neavand apa si gura fiindu-i uscata, dar reuseste dupa un timp. – Te..relaxeaza. Sa mergem. – nu este cea mai linistitoare explicatie, dar..ce poate sa faca?

***

Aerul de afara a devenit mai rece, iar hainele ude isi fac simtita prezenta la adierile vantului. Din fericire, au ajuns inapoi acasa. Deschid usa, iar aerul cald le inunda plamanii.

-Schimba-te, apoi mai bine ai face o baie. Ai inghetat.

Tanarul se uita, cu o grimasa greu de descifrat, la solistul relaxat. Deja ceva devine „bizar”..Prea multe „ordine”. Putea cu usurinta sa-i sugereze acel lucru. Stie ca trebuie sa intre in contact cu apa fierbinte, dar il deranjeaza tonul autoritar al cantaretului.

-Ce s-a intamplat? Vrei sa te ajut? – zambetul lui este mai ciudat decat inainte. Se poate citi in el calmul, dorinta de a-l intimida, dar si o ciudata forma de..dragoste.
-De ce vorbesti asa?
-La ce te referi? – nu vrea sa atraga atentia mamei sale, aflata in bucatarie, sau a Danei, deci il conduce pe scari, spre dormitor.

Mersul este unul fortat, iar cantaretul nu-si misca mana de pe spatele baiatului de langa el, nevrand ca acesta sa opuna rezistenta.

-Esti prea autoritar cu mine.. – au ajuns la jumatatea scarilor, iar baiatul se opreste si il priveste in ochi cu o oarecare suparare.
-Crezi? – il impinge din nou, pentru a-si continua drumul. Myaki se hotaraste ca, daca solistul foloseste acest ton, el nu mai are de ce sa se chinuie, sa-i explice – oricum, acesta l-ar calma prin glume.

***

-Arde..
-Nu. Tu esti rece.

Cada este plina cu un lichid usor parfumat, datorita esentei pe care Yuuri a insistat sa o puna in el. Totusi, solistul nu vrea sa-l incerce cu tot corpul, se multumeste sa stea pe scaun si sa..priveasca.

-De ce stai aici? – spune Myaki, deoarece, desi nu il deranjeaza faptul ca vocalistul a hotarat sa-si petreaca mai mult timp cu el, dar acum i se pare..jenant.

Nu poate sa se miste sau macar sa se aseze in alta pozitie in acea cada destul de spatioasa; este atent doar la privirea prietenului sau si la pozitia picioarelor sale, stranse la piept pentru a nu lasa la vedere unele zone.
Se simte putin ametit, dar crede ca este din cauza aburului din incapere. Observa ca Yuuri incearca sa-i departeze picioarele, stiind ca asta il enerveaza, dar si le tine incordate, hotarat sa nu-l lase sa le clinteasca.

-Nu pot sa stau cu tine?

Deja il sperie; s-a ridicat, iar el nu stie ce sa faca. Cantaretul incepe sa-si descheie incet nasturii de la camasa, apoi hainele ii dispar tot mai repede. Dupa ce a terminat, se indreapta spre Myaki, intrand in apa si asezandu-se in fata lui.

„Se pare ca mama stia la ce se referea cand a spus ca o cada ca aceasta imi va folosi. Este mai incapatoare decat pare..”

Isi indreapta incet capul spre cel al adolescentului, sarutandu-i mainile care-i acopera ochii si facandu-le sa revina in apa fierbinte.

-Stai linistit si lasa pastila sa-si faca efectul.

Brusc, baiatul isi da seama ca acea pilula nu a fost un simplu calmant, iar starea sa de melancolie si de lipsa de puteri capata un nou punct de inceput. Insa acum nu mai poate face nimic, fiind „bombardat” de sarutarile si mangaierile lui Yuuri. Apa devine parca mai fierbinte, iar parfumul este tot mai intens.

***

„Mi-a promis..si s-a tinut de cuvant..”





11 Februarie

« Toate au trecut atat de repede in ultimele saptamani..A fost un ritm atat de alert. Nici acum nu-mi dau seama cum am reusit sa scap de toti acei ziaristi si reporteri. A semanat cu un cosmar, dar am stiut ca asta a trebuit sa se intample pana la urma. Din fericire, am reusit sa ies inainte ca ei sa ajunga in casa..cel putin vecinii au fost intelegatori si au avut rabdare.
Oricum, acum nu cred ca-l voi mai vedea.. Pentru o perioada destul de lunga..

Cand am ajuns in Tokyo, am constatat ca tot orasul a fost blocat din cauza zapezii. Ne-am chinuit sa ajungem acasa, unii dintre noi avand si bagaje. Am vrut sa-l ajut, dar nu m-a lasat..in schimb, m-a trantit in zapada, apoi a venit si el langa mine, tragand-o pe Dana deasupra sa.

Nu am putut sa vad unde ne aflam. Soseaua, trotoarul si curtile oamenilor s-au contopit, acoperite de o patura de nea care ne-a ajuns pana aproape de mijloc..

Pentru prima oara, am fost complet relaxat alaturi de ei doi. Dana s-a ridicat dupa un timp, impingandu-ma, rostogolindu-ma, timp de cateva secunde, pana am ajuns deasupra lui Yuuri.

Dupa cateva minute, ne-am continuat drumul. Cand am ajuns in dreptul casei Danei ne-am oprit, incercand sa construim o mica poteca pana in dreptul usii. Pana la urma, parintii ei fiind plecati, eram singurii care au putut sa o ajute. Si-a lasat bagajul in sufragerie, apoi ne-a urmat, nevrand sa ramana singura.

Nu stiu de ce Yuuri nu a vrut sa trecem in primul rand prin dreptul blocului in care se afla apartamentul sau, dar nu am spus nimic atunci. Poate a avut motivele sale..

Cand am ajuns acasa, am gasit aleea maturata, dar vantul a acoperit-o la loc, insa nu la fel de mult. A fost soare in acea zi, dar temperatura s-a pastrat sub limita inghetului.

Am intrat in casa goala – mama fiind plecata in Osaka, unde a avut cativa clienti la terapie. Mi-am scos hainele si cadourile din acel geamantan care a fost carat de Yuuri si de abia atunci am observat cat de greu a fost.

Dana s-a oferit sa faca ceai pentru toti trei, apoi ne-am asezat pe canapea, incercand sa ne incalzim. Mai aveam cateva zile pana cand incepea scoala, iar Yuuri mai avea o saptamana de concediu. Ceaiul a fost fierbinte si ne-a facut rapid sa ne simtim mai bine.

Era lumina, iar ceasul arata ora doua, deci Yuuri a hotarat ca mai bine ar fi fost sa iesim din nou afara. M-a luat brusc in brate – si nu in modul normal, pe care il adopta toata lumea, ci ridicandu-ma cu totul, picioarele mele fiind foarte departe de pamant – si nu am reusit sa-mi iau geaca. Am incercat sa-l opresc, dar n-am reusit..

Cand am iesit din casa, m-a trantit in zapada atat de rece si nu m-am putut misca un timp. Am avut pe mine doar o bluza subtire si nici macar nu am fost incaltat. S-a uitat la mine aproape razand. Nici el nu a fost prea bine imbracat, dar asta nu m-a ajutat sa indur durerea provocata de gheata.

Atunci s-a aplecat peste mine si mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodata..ceva ce nu pot scrie nici aici..ceva ce va ramane secretul meu..si al lui..

In cateva minute a iesit si Dana, dar n-a facut nimic pentru a ma ajuta; Chiar s-a amuzat cand m-a vazut in acea situatie. La scurt timp dupa acea intamplare, am auzit pasi si am vazut o vecina uitandu-se ciudat la felul in care Yuuri a stat peste mine. Eu i-am spus ca trebuia sa ne ridicam, dar nu m-a ascultat.

M-am ridicat repede, tremurand – nu numai din cauza frigului – si ne-am privit o buna perioada de timp. Am respirat usurat cand aceasta a zambit si s-a apropiat de mine, spunandu-mi ca a auzit unele zgomote si ca a vrut sa vada daca ajunsesem acasa. Am inteles..mama a vrut sa fie sigura ca am fost in regula.

Yuuri m-a uimit in momentul in care a invitat-o in casa, dar nu m-a deranjat. Am fost..doar prieteni cand a stat cu noi. Curand, a venit si ora la care Dana a fost nevoita sa se intoarca acasa. El s-a oferit sa o conduca, dar ea a refuzat. Mai trebuia sa ajunga si in alt loc, la o prietena.

Si asa am ajuns sa fiu doar eu si cu el in casa goala. Am stat cateva minute pe canapeaua din sufragerie, uitandu-ne plictisiti la televizor si incercand sa terminam ceaiul. Ulterior am aflat ca amandoi ne priveam pe ascuns din doua in doua minute.

Cand privirile ni s-au unit, am zambit amandoi, apoi am ras incet unul de celalalt. A fost prima data cand Yuuri s-a comportat asa. A fost tacut si calm, iar dupa un timp a reusit sa vorbesc uimitor de deschis cu el. A ascultat tot ce i-am spus si a si inteles.

S-a intunecat si noi inca priveam stirile. El a desfacut o prajitura facuta de mama sa si am impartit-o. L-am simtit ca pe un frate atunci, dar mi-a fost frica sa-i spun..

Am iesit din transa cand m-a sarutat pe obraz, apoi pe frunte..Involuntar, cred ca m-am inrosit, dar am inteles ca lui ii place acel lucru. Saruturile au continuat, extinzandu-se pe tot corpul, iar orele tarzii ale noptii ne-au prins tot in acea canapea. A ramas cu mine si in ziua urmatoare, iar asta m-a facut fericit. Sper doar ca aceasta stare sa dureze cat mai mult posibil.

Acum sunt al lui si nimeni nu ma va mai putea contrazice..

***

"Cada este plina cu un lichid usor parfumat, datorita esentei pe care Yuuri a insistat sa o puna in el." in el? O_o

"pilula nu a fost un simplu calmant" >:) ceva imi spunea ca e asa inainte ca myaki sa o ia
Imi place ca nu ai descris acele momente in care "apa devenea mai fierbinte". Urasc sa citesc sau sa vad asta, e de ajuns sa lasi sa se inteleaga ce faceau ei acolo.

"nu am pus faza cu "3 ore mai tarziu" ..asta era problema..dap, era in pat ^^" " banuiam eu ceva, ca doar nu erau pe hol, myaki ghemuit sub covor si yuuri invelit cu "bucatica" ramasa....ok, am glumit ^_^"

auzi mereu ma faci curioasa acum vreau sa flu ce ia yis lu myaki....nu e corect
acum nam vazut greseli de tastare
ce mia placut cel mai mult la capitolul asta a fost ca ai scris ganduri lui myaki a fost atat de kawaii
astept urmatorul capitol sai cat mai repede:hug:
chu si gambate

Na na na...zi intreaga, sper sa pot sa le pun asa de acum incolo

iLove, in el, in lichid stiu ca nu s-a inteles..hm.stiu. am o problema cu timpul trecut(eh...v_v)..Waah! Chiar iti place?o_o Sugoooi. deci nu mi se va mai spune sa descriu mai "detaliat"(hurray ^^ ..nici mie nu imi place) so...thanks ^^ *chuu*
sakura345, vrei sa afli?v_v...gomen nasai..nici eu nu stiu(inca imi frec mintea sa gasesc ceva destul de bun..). kawaii, nee?^^ *chuu*













14 Februarie

Dupa multe luni reci, soarele se arata din nou peste oras, topind si ultimele portiuni de gheata de pe strazile acestuia. Zapada inalta, care l-a blocat pentru aproape o saptamana este acum doar o amintire. A fost o amanare destul de lunga, dar scoala va incepe din nou in urmatoarea zi.
Strazile sunt pustii, oamenii probabil inca profitand de zilele libere. Nu este frig, iar vantul nu este foarte rece. Crengile goale ale copacilor se aud trosnind, iar pamantul este fortat sa se usuce. Parcul este la fel de parasit precum si restul orasului Tokyo, dar nu iti da senzatia de singuratate, ci de liniste.
A ajuns..In stanga sa, de partea cealalta a soselei lungi care marcheaza in mintea baiatului un drum nesfarsit care, odata inceput, nu mai poate fi schimbat, se zareste o poarta. O priveste putin absent, gandindu-se ca prima daata cand a patruns pe ea, sufletul sau era la fel de uscat precum bucatile de lemn care au fost puse in urma cu multe luni, probabil, pentru a opri intrarea in acel loc uitat de lume.
Nu este nici o masina in departare si nici nu ar vrea sa vada asa ceva ; Este mult prea liniste pentru ca aceste vehicule moderne sa poata parcurge acel drum. Ezita putin, apoi intra in acel loc parasit, scandurile rupandu-se imediat. Zareste cateva randuri de banci care ii sunt necunoscute, neamintindu-si de existenta lor de acum un an, dar gandul ii paraseste mintea la fel de repede precum si caldura dispare din obrajii sai. Priveste indelung scena ciudat de incapatoare, prafuita si necrutata de timp. Au trecut doar douasprezece luni de cand n-a mai fost folosita, dar pare a fi suportat deja zeci de ani de uitare.
Se trezeste din acea transa puternica ce-l duce undeva departe, printre mii de ganduri profunde pe care nici macar nu le cunoaste. Face cativa pasi, indreptandu-se spre locul acela vopsit in negru, intr-un negru care acum pare gri, datorita prafului, lacrimilor care s-au uscat in timp si au secat. Se aseaza in mijlocul ei, langa un stativ pentru microfon probabil si-l lasa picioarele libere, in aer. Priveste in gol catre urmele pasilor sai, apoi catre locul aflat in dreapta sa.

« Canta cu mine pe scena ! »

Zambeste involuntar cand acele cuvinte pline de entuziasm ii rasuna in minte, apoi se uita spre cerul albastru, plin de nori imprastiati precum spuma marii. Nu poate vedea soarele, acesta aflandu-se in spatele sau, acoperit de cladiri si de vechii pereti ai acelei scene.

« Canta.. »

Nu poate sa scape de vocea persoanei care i-a schimbat viata pentru totdeauna. Citise multe carti pana la acea varsta si chiar credea ca se pot produce schimbari bruste in viata, dar el inca era tanar, mult prea tanar. Prea tanar pentru iubire, prea tanar pentru dragoste fizica, prea tanar pentru a fi dependent de cineva cu care nu are legaturi de sange, prea tanar pentru a sti ce inseamna « Te Iubesc » cu adevarat. Nu a auzit de multe ori acele cuvinte, dar in felul acesta stie sa pretuiasca momentele din viata cand inima le rosteste, nu vocea.
Fara sa vrea, buzele incep sa i se miste, articuland in surdina cuvinte complexe pe care doar el le poate intelege. Curand, vocea incepe sa i se auda si cuvintele prind un ritm lent, dar placut. Dintotdeauna a urat orele de muzica, fiindca era obligat sa cante, dar acum este altceva : Candva, cineva i-a cerut sa cante..si doar atat. A fost prima si singura dorinta a acelei persoane, dar el a uitat-o si nimeni nu i-a amintit de ea.
Inca priveste cerul, abia tinandu-si ochii deschisi. Nu-si aminteste momentul in care a memorat acele versuri. Nu este un cantec cunoscut si l-a auzit o singura data, dar acum stie ca este un mesaj in interiorul lui..mult mai profund decat s-ar crede.

Cineva a spus odata ca semnele exista pentru cei care stiu sa le vada. A fost o carte pe care a citit-o cu mult timp in urma, dar n-a uitat acest lucru.. Poate acel cantec chiar avea un mesaj pentru el..

« ..cu mine.. »

Gura ii ramane intre-deschisa dupa pronuntarea ultimului cuvant, iar in mintea sa ultimele note ale melodiei isi urmeaza cursul. Acum a cantat si este constient de acest lucru. Stie ca varianta sa nici nu se compara cu varianta originala, dar tot isi doreste ca Yuuri sa fi fost alaturi de el si sa-l asculte. A cantat pentru el si vrea ca el sa stie acest lucru.

-Visezi..si canti frumos.. – prima data nu realizeaza faptul ca este ciudat sa auda in acel loc o alta voce decat a sa, dar foarte curand revine la realitate. – Chiar nu m-ai observat ? Te urmaresc de cand ai plecat de acasa.

Altcineva a spus ca atunci cand iti doresti ceva, tot universul conspira ca acel vis sa devina realitate..

Isi indreapta spatele, iar picioarele nu i se mai misca in aer, pe marginea scenei. Priveste mirat cum adolescentul din fata sa se apropie de el si cand acesta il priveste in ochi zambeste cu adevarat.
Nu a observat. Yuuri are dreptate : In ultimul timp a devenit neobisnuit de visator si deseori pierde contactul cu realitatea. Cantaretul se chinuie putin, dar reuseste in cele din urma sa se ridice alaturi de el doar cu ajutorul mainilor.

-Nici de telefon nu-ti mai pasa. Te-am sunat de douazeci de ori. – acesta il saruta repede pe obraz si ii intinde mana in care are aparatul. Baiatul se uita inca zambind, cu privirea si mintea aflate undeva departe, la palma acestuia si intr-un final accepta celularul.

-La multi ani..

La inceput, Myaki il priveste putin mirat, dar in continuare cu o urma de visare. De cand se spune « La multi ani » de Valentine’s Day ? S-a obisnuit cu felul ciudat al lui Yuuri de a aborda lucrurile, dar acum e cam ciudat.

-Acum un an ne-am vazut pentru prima oara, nu ?

Da..acesta era motivul. Nu uitase, dar nu a crezut ca este atat de important. Aproba miscandu-si usor capul si il priveste din nou in ochi. Isi vede propria reflexie, pe un fundal de-un albastru nostalgic si brusc isi simte tot corpul strabatut de o senzatie cu totul noua. Nu isi da seama ce se intampla cu el, dar in interiorul sau se afla un impuls care nu-i da pace. Isi inchide lent ochii, apropiindu-si buzele de cele ale cantaretului si, fara ezitari, i le atinge.
Sarutul sau nu ramane fara un raspuns, Yuuri inchizand la randul sau ochii si prinzandu-i mainile baiatului in ale sale, lasandu-l totusi pe acesta sa detina controlul. Buzele li se separa dupa cateva zeci de secunde, devenind fierbinti, dar cantaretul nu le lasa sa se raceasca si porneste un nou sarut inainte ca Myaki sa-si deschida ochii.

« Te iubesc.. »

***

of dreamer citeste regulile si daca zice aoclo ceva de sters ficuri daca nu au posturi sa ma anunti
so, ce cred ca ai citit dar ai inteles gresit e doubleposting care, daca psotezi capitole, nu se considera double posting dar sa fie 2 capitole unu dupa altu si desutl de lung primul so happy posting in continuarea ^__^ si daca viitoare cand ai o nelamurire poti sa zici ;) a da si NU iti sterg ficul

Eeh..problema poate fi ca nu mai tin minte unde am citit^^"..poate era alt site..nu mai stiu..gomene ^^"" Cu double-posting..hm..poosibil. mi s-a mai spus, dar sunt eu mai speriata de bombe
Itachy, multumesc pentru ca citesti, demo..mai putin spam...ti og...^^" thanks anyway..







20 Februarie

Temperatura creste cu cateva grade in fiecare zi. Copacii reci incep sa inmugureasca incet, in timp ce cursul lor ii indruma din nou pe studenti spre liceu. Sunt cel putin trei cladiri dedicate invatamantului in acea parte a orasului, deci strazile sunt pline de adolescenti aproape in fiecare dimineata.


Tanarul intra cu o oarecare plictiseala in curtea spatioasa a liceului cu care a facut « cunostinta » in urma cu cateva luni. Isi cauta colegii din priviri, dar nu zareste decat trei dintre ei. Acestia nu-l observa si, din punctul sau de vedere, este chiar mai bine asa. Inca este intr-o stare de-o usoara visare, iar acestia nu ar face decat sa-l enerveze si sa-l tachineze din motive gasite pe moment.
Totul este la fel..nici nu stie de ce a crezut ca ceva va fi schimbat. Privirea sa se intalneste cu a lui Hikaru insa, inainte ca el sa poata iesi pe poarta. Adolescentul sta sprijinit de gardul inalt si solid care inconjoara tot teritoriul liceului. Se privesc cateva zeci de secunde, apoi isi zambesc, salutandu-se cu simpla miscare a mainii.

-Esti schimbat.. – nu se apropie de el, nu afiseaza o alta expesie, doar il priveste destul de vesel. – Nu stiu cum sa-ti explic. Arati mult mai bine decat de obicei. – ii explica acesta, vazand ca baiatul este putin mirat si nedumerit dupa auzirea afirmatiei facute.

Dupa ce intelege cat de cat ceea ce a vrut sa spuna, reuseste sa articuleze un « multumesc » si se apropie de prietenul sau. Incep sa se plimbe incet prin curtea nu foarte populata a liceului, uitandu-se cand in pamant, cand spre cladirea inalta, vopsita intr-un galben pal. Vorbesc despre lucrurile pe care le-au facut in prelungita vacanta de sarbatori si despre zilele grele care vor urma, profesorii vrand sa recupereze orele intr-un timp record si despre multe alte lucruri.
Baiatul se simte putin ciudat, amintindu-si din cand in cand si de ceea ce i-a sous Dana in urma cu destul de mult timp. Ar vrea sa isi dea intruna palme, dar in acel loc chiar ar fi ciudat..Hikaru nu mai are cum sa simta ceva pentru el. Poate nici nu a simtit vreodata ceva : Dana are o imaginatie foarte buna..

« Nu te mai uita la mine.. »

Incearca sa-i transmita acest mesaj de minute intregi, incruntandu-se in tot mai deverse feluri in timp ce si el il priveste. « De ce te uiti asa la mine ? » S-a enervat deja si incearca sa se concentreze asupra lectiei de psihologie care le este predata de diriginta.
Nu i-a tinut minte numele in momentul in care profesoara l-a prezentat. Este un elev nou, transferat la liceul sau, avand parul lung, fumuriu, acoperindu-i spatele si ochii cenusii, cu tente de bleu. Il priveste aproape de cand a intrat in clasa si nu pare sa vrea sa se opreasca. Pentru prima data in ziua aceasta, are noroc si clopotelul anunta sfarsitul orei. Sunt nevoiti sa ma astepte cateva minute pana cand diriginta isi termina lectia, dar apoi sunt liberi. Baiatul respira in sfarsit usurat, nemaifiind urmarit.


Isi inchide caietul, oftand si isi scoate cartile pentru urmatoarea ora. Nu vrea sa discute cu nimeni..ii este mult prea somn. Vrea doar sa ajunga cat mai repede acasa. Insa mai sunt inca trei ore luuungi pana atunci.

-Ce s-a intamplat ?

Adolescentul observa ca cineva s-a sprijinit de banca sa cu mana dreapta si aude o voce nu foarte familiara. Isi intoarce chipul spre dreapta sa si isi inalta privirea lent. Pe fata sa ii apare involuntar o grimasa care, din fericire nu este foarte vizibila, apoi se hotaraste sa-i raspunda.

-Nimic. – ii spune scurt, apoi il priveste plin de uimire, noul sau coleg reprosandu-i faptul ca l-a surprins privindu-l toata ora. « Acum el este victima ? El se uita la mine, nu eu la el..chiar este obsedat.. » De abia se abtine de la a-i spune toate acestea si incearca sa se prefaca preocupat de o lectie din cartea de chimie.

-Prietenul tau m-a trimis. – baiatul brunet ingheata la auzirea acestor cuvine. Care prieten ? Nu are atat de multi si nici unul dintre ei nu ar pune pe cineva sa-l urmareasca. Doar daca..Nu ! Yuuri nu ar face asta niciodata ! Cine ar fi atat de nebun ca as se transfere la o scoala doar ca sa-l supravegheze ?! – Mi-a spus sa-ti transmit ca te iubeste.
-Poftim ?! – daca se gandeste mai bine, doar Yuuri ar putea sa-i faca asta, dar..Nu ! Poate este un prieten al lui Hikaru..Nu ! Tocmai a stabilit faptul ca Hikaru nu a simtit si nu va simti niciodata altceva decat prietenie pentru el. Dar..

-Te-am prins ! – studentul incepe sa rada, tinandu-se de burta si asezandu-se in cele din urma intr-o banca goala pentru a se calma. – Chiar ai intrat in panica. Nu pot sa cred.. – isi aminteste acesta, tinandu-si fruntea in palma dreapta si lasandu-si parul rebel sa ii ascunda fata. – Stai linistit. Sunt doar un actor bun. Nu m-a trimis nimeni. – se ridica intr-un final, zambindu-i putin intimidant, ceea ce-l face pe brunet sa-l priveasca cu mare atentie.



Intrebarea aceasta l-a bantuit tot restul zilei, pana cand soneria a incheiat si ultima ora. Myaki se gandeste sa astepte ca toti ceilalti sa iasa din clasa, incercand sa evite atat imbrancelile, cat si de noul sau coleg. A reusit intre timp sa-i afle numele, fetele pronuntandu-l mai mult decat des in timp ce vorbeau cu el : Nori. La inceput i s-a parut ciudat, dar acum s-a obisnuit.


Dar se pare ca in aceasta zi este mai ghinionist ca niciodata. De-ndata ce a ajuns in curtea scolii, Nori il prinde din urma, incepand sa discute cu el. Baiatul incearca sa isi grabeasca pasii, ajungand pe drumul obisnuit spre casa, dar studentul il prinde de gluga gecii si il obliga sa mearga mai incet, odata cu el.

-Ti-e frica ?
-Nu.
-Tremuri.

Ii este doar frig..si chiar daca este mai mult decat atat : de ce ii pasa de asta ? Poate sa faca ce vrea. Nu-si aminteste cand a mai fost atat de nervos, iar asta il sperie mai mult decat prezenta tanarului. Isi inchide ochii, mergand mai incet si schimbandu-i modul de a respira, pana cand se calmeaza.

-Sunt bine.
-Stiu.

Il oboseste chiar mai mult decat Yuuri. Se uita la adolescentul cu ochii cenusii putin plictisit, apoi pe buze ii apare un suras, vazand cat de larg ii zambeste Nori.

-Luam un taxi. Nu vreau ca Myaki sa tremure de frica frigului.

Acesta opreste o masina, intrebandu-l pe sofer daca ii poate duce in zonele in care locuiesc, apoi ii face semn brunetului ca poate sa intre. Nu mai are sens sa-l intrebe de unde stie unde locuieste, deci se multuneste cu faptul ca poate ajunge mai repede acasa.

Phiu..cat inca mai este deschis(vad ca sunt probleme cu site-ul....)

Sper ca la aceasta parte sa am prte de cel putin un comentariu...








15 Martie

Mai are o ora de curs, una lunga de « dirigentie-psihologie », dupa cum o numesc colegii sai, dar tot este la sfarsitul zilei. A fost o zi monotona si chiar n-a simtit nici o schimbare, oricat se astepta la asa ceva. Pana la urma, este doar o zi normala din luna martie..iar el poate spune de acum inainte ca are in sfarsit cincisprezece ani..

-Mergem impreuna si astazi ?
-Da.. – a devenit deja o obisnuinta. Din ziua aceea, merg impreuna spre casa aproape in fiecare zi. Myaki a observat ca noul sau coleg este mult mai copilaros decat a parut in ziua in care s-au cunoscut. – Dar vom merge pe alt drum..
-De ce?! – isi mareste adolescentul ochii, asteptand cu greu un raspuns, dar pauza se termina si ramane cu intrebarea pusa in zadar.

Baiatul respira usurat de faptul ca acum are mai mult timp pestru a-si creea scuze. Profesoara intarzie, iar Nori tot incearca sa obstina raspunsul, dar el se preface ca nu-l observa.


…Bine, acum a sosit momentul « adevarului »..

Au ajuns pe strada si o iau in directia opusa celei obisnuite. De data aceasta, sunt pe un drum umblat de mai mult studenti. Vremea este calda, racoarea serii fiind simtita doar usor la aceasta ora. Myaki se uita din cand in cand la pachetul alb aflat in mana sa dreapta, apoi revine cu privirea asupra drumului.

-De ce ? – revine la intrebarea sa, adoptand o fata inocenta, cu ochii mari si aparent tristi.
-Trebuie sa vizitez o persoana. – ii spune, strangand mai bine in maini punga de care a avut grija toata ziua.
-Aaa..

Tanarul produce un sunet care ii da impresia ca stie la ce se refera, apoi tace un timp. Brunetul il priveste oarecum nedumerit, dar pe chip ii revine repede privirea obisnuita, plictisita, monotona.

-Ai intalnire cu Yuuri ?

Myaki ingheata imediat dupa auzirea cuvintelor rostite de colegul sau : Nu i-a spus despre Yuuri – pana la urma, doar Dana si un prieten care este plecat din tara stiu despre el – si nu avea cum sa afle. Nu putea sa-i spioneze, fiindca nu s-au vazut in ultimul timp.


-P-poftim.. ? – reuseste sa articuleze un cuvant, afisand un zambet fals pe buze. Daca este trimis de cantaret, atunci va avea parte de explicatii. Daca nu..Yuuri se va asigura ca va afla tot. – Nu este o intalnire.. – merge pe prima varianta si se bazeaza ca totul va fi bine.

-Nu.. ? Dar este ziua ta..Insensibilul. Nu inteleg de ce mai esti cu el..nu te merita !
-Nori !

Nu. Nimic din ce a spus acesta nu este adevarat. A folosit un cliseu atat de plictisitor.. Ce drept are el sa spuna astfel de lucruri despre Yuuri ? Baiatul ramane cu privirea incruntata spre fata colegului sau care zambeste larg de-ndata ce-si aude numele spus pe un ton nervos.

-Nu intri ? Am ajuns.

Intradevar, au ajuns. A observat ca drumul aceasta este mult mai scurt, daca vrea sa ajunga la studio. Priveste intimidat cladirea inalta, cu mai mult de cincisprezece etaje, apoi se hotaraste sa intre. Usa este larga, si se deschide de-ndata ce te afli in deptul ei. O femeie din spatele unui birou ii opreste, iar Myaki ii arata cardul pe care Yuuri i l-a dat in urma cu cateva luni, apoi pot urca scarile.
Dupa ultimele renovari, modificari, modernizari, imbunatatiri, studio-ul « Blue Dream » se afla la etajul trei, si nu la primul, dar asta nu-i face sa foloseasca liftul. Pe culoare este un oarecare zgomot datorita angajatilor, sau cantaretilor care uita usile deschise de la camerele in care stau, iar lumina ii cam deranjeaza, desi nu-si dau seama de ce. Scarile nu sunt foarte abrupte si sunt acoperite cu un fel de marmura cenusie, iar holurile aflate pe fiecare etaj, creand intersectii semnalizate prin canapele, fotolii din piele sau mese din sticla sunt acoperite de un material aproape la fel de cenusiu.
S-au oprit in fata unei usi groase si inalte de pe culoarul principal. Brunetul cerceteaza fiecare litera aurie scrisa pe usa de zeci de ori, dar tot crede ca va gresi incaperea. Nu stie daca trebuie sa intre..nu cu Nori langa el.

-Ah, haide ! – adolescentul cu parul fumuriu ii deschide usa plictisit de tacerea si nesiguranta baiatului si-l impinge inauntru.

« Nu..a fost mult prea brusc. Va rade de mine. Daca el nu este aici? Daca am intrat in mijlocul unei intalniri importante ? Daca.. » Dar tanarul nu apuca sa-si termine vorbele nici macar in gand, in timp ce se ridica cat mai incet cu putinta din pozitia in care a « aterizat » dupa ajutorul acordat de Nori.

-Nu asa, nu asa !! – este vocea care ii opreste gandurile si-l face sa tremure usor. – Puteai sa il lovesti. Fii mai atent, te rog..Doare ? – persoana a carei voce a fost singura care s-a auzit de cand au intrat ii ridica incet capul lui Myaki, zambindu-i calm.
-Nu.. – se simte mai mult decat ciudat cand observa ca Yuuri ii atinge fata ii compania altor persoane, deci se retrage repede. Incearca sa nu se uite in jurul sau, sa nu auda daca se vorbeste ceva despre el, si ii inmaneaza repede pachetul alb cantaretului, care la randul sau ii da doua pungi frumos colorate, fapt care il face pe adolescent sa il priveasca uimit.
-Vino ! – vocalistul ii prinde mana stanga in a sa si-l obliga sa alerge odata cu el, iesind pe usa.

Desi miscarile au fost bruste si nu au avut nici o legatura cu ceea ce faceau inainte, colegii de trupa ai cantaretului nu par deranjati si nici macar uimiti. Chitaristul ii face un semn cu mana baiatului din fata usii, zambindu-i, iar acesta ii intoarce zambetul. Tanarul cu parul castaniu este asezat pe niste cutii metalice, cu mainile aruncate la intamplare peste picioarele sale, iar prietenul sau sta in picioare, surazand sters la vederea usii deschise.

ummm...sucze ca nu am mai trecut pe aici.
de data aceasta am observat ceva greseli de tastare, poate si de exprimare (sau nu stiu eu destul de bine romana, poate ca nu stiu sa citesc ^_^"). Nu mai stiu in care post ca nici pe penultimul nu l-am citit si cand citesc fic-uri nuprea sunt atenta >.<. Cat despre tipul acela nou, poate l-ai descris in capitolul...hmm...3 parca...nu stiu fiindca nu am citit decat inceputul acelui capitol (nu mi-a prea placut "actiunea") sau nu stiu, dar nuprea mi-am format o imagine despre el. Poate e de vina si oboseala mea (datorita nedormitului noaptea -_-') si nu am inteles prea bine. Cred ca ar trebui sa pui si o imagine cu el (pare dubios ).

scuye ca nu am mai postat dar probleme ....
imi plac capitolelele noi,dar ai grija la greselile de tstare ca e ceva rar la tine....
tipul cel nou mi se pare un tip de treaba,dar ascunde ceva asa am impresia ...
chuu
si ja ne>:D<

iLove, gomen nasai!! continuarea aceasta este corectata acum ^_^". Tipul nou...hm..nu..e chiar un tip nou(da, inteligenta mea iese la iveala ). In capitolul 3...nu, nu a aparut nimeni cu parul argintiu..eu nu stiu pe nimeni .Um..ce actiune..? cand zici "capitolul 3" nu te referi la ceu care cuprinde trecutul lui yuu?o__O eu pe acela il numesc asa..si nu era multa "actiune" acolo..defapt nu cred ca era deloc. Hm..imagine cu Nori..am incercat sa il desenez ^^"(dar nu a iesit, normal...i-am uitat si eu moaca de cand nu am mai scris )..voi mai incerca ^^
sakura345, ce dor imi era de tine ^^ O sa am grija...imi voi face timp sa corectez(si eventual si sa scriu in continuare..nu am mai scris de 2 luni -_-") Hm..da, poate ca ascunde ceva..dar nu stiu sigur ce scuze...m-a luat prin surprindere aparitia lui(da..eu l-am bagat si tot pe mine m-a uimit ) si nu stiu inca..nu va aparea prea mult...cred...


Now..m-am cam prostit la desenul asta(kuu incearca sa foloseasca photoshop-ul tot mai des ), dar..vreau o parere.. --> Sleepy

Edit: Stiam eu! Happy 5 pages ^^








-Nu aici. Daca va intra cineva ?

Tot ce vede in jurul sau sunt cutiile metalice pe care le-a observat in toata cladirea si alte obiecte prafuite. Au urcat mai mult de zece minute pe scari, apoi cantaretul a sugerat sa foloseasca liftul. Nu a reusit sa observe numarul etajului la care sunt, dar holurile pustii i-au spus ca sunt aproape de ultimul nivel.

-Nu va intra nimeni. Deocamdata, aici este doar un fel de depozit..dar incearca sa nu tipi prea tare. – tonul vocalistului este unul putin distrat, dar vorbeste in soapta involuntar. Zgomotul masinilor de pe strazile ultracirculate se aude infundat, strabatand cu greu peretii.
-Raule..nu am tipat niciodata. – zambetul lui Yuuri ii da din nou putina incredere si nici nu stie cum reuseste sa glumeasca si el acum. Surade putin nesigur, vazand ca tanarul cu parul lung isi pastreaza o expresie mai serioasa, dar se destinde cand acesta il saruta pe nas si pe frunte.

Il priveste putin incert pe solist, dupa ce ii aude ordinul de a-si deschide gura. Se gandeste putin, dar pana la urma se supune. Isi departeaza incet buzele tremurande, lasandu-l pe Yuuri sa-i observe limba si-si aminteste de vizitele la doctor de cand era mai mic.
Inchide ochii, nevrand sa vada zambetul intimidant al celui aflat deasupra sa, in timp ce se adanceste mai mult in pungile peste care a fost impins, acestea fiind ciudat de moi. Aude cateva soapte, dar nu reuseste sa le inteleaga sensul, in clipa urmatoare Yuuri oprind aerul rece care-i intra in gura printr-un sarut.
Primul gand ii este acela ca se va sufoca si incearca sa se opuna, dar este rapid calmat de un gest al solistului. Obrajii i se incalzesc datorita emotiilor, dar si din cauza palmelor catifelate ale cantaretului. Isi lasa gura sa-i lie lent explorata de persoana din fata sa, in timp ce mainile sale incearca sa-si gaseasca un loc pe corpul acesteia.

-La multi ani, pisoias.

Sarutul s-a terminat in mai putin de un minut, iar acum buzele ii ard, in timp ce pometii ii sunt rumeni si fierbinti.


Dupa acel moment nu s-a mai intamplat nimic special in drumul spre studio-ul « Blue Dream ». Cand au ajuns, Nori plecase de cateva minute, spunand ca are ceva urgent de rezolvat. Nu s-a mirat atat de mult pe cat se astepta, dar l-a surprins faptul ca solistul s-a purtat ca si cum nu a fost nimic neobisnuit in a-l aduce la el.
« Poate ca am avut dreptate din prima clipa.. » Isi spune, incepand sa scape usor, usor de intrebarile si temerile care-i tulburau mintea.

-Stai aici..

Yuuri ii arata o canapea din piele neagra, lucioasa, situata in dreapta usii, iar el se aseaza tacut pe aceasta. Sta cateva minute, cat vocalistul controleaza cateva fise, contracte, versuri – baiatul incercand in zadar sa vada care este continutul lor –, apoi se uita, incercand sa nu fie observat, in pungile viu-colorate pe care le-a primit la intrarea in studio.
Le-a scapat din maini cand tanarul l-a scos rapid din incapere, dar acum acestea sunt chiar langa el. Vede doar cateva cutii mai mult sau mai putin subtiri, in culori pale si modele sterse, apoi isi retrage privirea, observand ca unul dintre colegii prietenului sau se apropie de el.
Il saluta inainte sa se aseze, pastrandu-si pe chip o expresie vesela, zambitoare. Il priveste incercand sa para cat mai vesel si il recunoaste imediat. Nu a vorbit decat o singura data cu el si nu a crezut ca il mai cunoaste, dar se pare ca s-a inselat.

-La multi ani, Myaki-chan. – se aseaza acel baiat langa el, prinzandu-i mainile intr-ale sale si facandu-l sa isi intoarca privirea spre el. Yuuri inca mimeaza rolul personajului ocupat si nu-si ridica ochii din fise le sale, dar ii asculta cu atentie. – Ce iti doresti de ziua ta ? Inca mai am timp sa iti cumpar un cadou.

..insa oricat de zambitor si bine-dispus este tanarul din fata sa, cu ochii de un albastru cu tente de verde si cu parul avand o culoare greu de numit, baiatul stie ca nu poate sa-i raspunda la intrebare. Nu il opreste doar timiditatea, ci si dificultatea de a gasi un raspuns. Nu i s-a mai cerut de destul de mult timp sa spuna ce isi doreste, iar acum este putin derutat.

-Nu..nu trebuie sa-mi cumperi un cadou. Nu am nevoie de nimic. – « Da, acesta este raspunsul..daca nu ai nimic in minte inseamna ca nu ai neaparata nevoie de acel lucru. »
-Aiurea.

Cuvantul solistului a sunat precum o sulita care loveste pamantul, dar de data aceasta tinta a fost o parte din increderea lui Myaki. Baiatul se intoarce spre el, dar il vede tot cu mintea in actele sale, iar singurul lucru care-i atrage privirea sunt ochelarii cu rame albastre de la ochii acestuia.

-Ce ? – Yuuri il priveste plictisit si oarecum stresat, ridicandu-si chipul din acele foi albe, patate de tus negru.

Adolescentul roseste, vazand cat de bine arata cantaretul, chiar si cu ochelari, apoi isi schimba directia privirii, revenind la Hissori.

Acum il asteapta tacut, observand ca vocalul este oprit din nou de cateva persoane, exact cand se pregateau sa plece. Acesta discuta in graba cu ele, apoi revine la stransul lucrurilor din studio. Isi umple geanta neagra cu sute de foi adunate de peste tot. Este vineri, iar el s-a hotarat sa-l conduca acasa, dar doar dupa ce i se termina programul de munca.
Myaki se ridica de pe canapeaua moale din camera cand isi aude numele pronuntat de solist si se pregateste sa plece. Baiatul il priveste intens, dar observa ca nu mai poarta acei ochelari, apoi se grabeste sa mearga la fel de repede ca si el pe hol.

-Dormi la mine. – nu este o intrebare, nici macar o sugestie. Este doar unul dintre – in ultimul timp – obisnuitele ordine ale cantaretului. – Voi vorbi cu mama ta. Sunt foarte convingator cand vreau. – il saruta incet pe obraz, neincetinindu-si pasii nici acum, cand vede ca adolescentul se chinuie sa mearga in acelasi ritm ca si el.
-Da..in special cand sunt si interesele tale legate de acel lucru. Vrei sa iti gatesc ? – Myaki il priveste zambind si respirand sacadat din cauza ritmului alert.
-Esti foarte inteligent. Normal ca asta vreau..