07-08-2008, 01:21 PM
cemi place!!!!!nu ma asteptam la asa ceva din yuuri adica asa de timid si asa de ...kawaiiii:8:
astept umatorul capitol si cat mai repede
chu si gambate
astept umatorul capitol si cat mai repede
chu si gambate
07-09-2008, 12:50 PM
Ce multi cititori am...
sakura345, mm hm..mi-a placut sa-l fac asa "kawaii-baka" in copilarie
ca sa fie un fel de fair-play fata de myaki-chan *chuu* & thank you
Nu-si aminteste unde a auzit asta, insa dintr-o data aceasta fraza ii bantuie mintea…Niste cuvinte simple la prima vedere, insa profunde daca intelegi exact ce inseamna…
Orice vorba ce exprima iubire este traita intens si pastrata in suflet…la fel ca si acest vers…Un cantec din care a ramas doar o poezie, nimeni neavand timp sa-i daruiasca notele si sunetele atat de dorite…Un manuscris gasit din intamplare printre foile cu proiecte, ce se deosebea doar prin culoarea mai galbuie a hartiei vechi pe care era scris…Si acum mai zace pe masa, pastrat pentru o posibila readucere la viata…
-Yuu-chan ? – de abia acum isi da seama ca a ramas pentru cateva minute privind nelintit spre bucata libera de perete de langa usa…se uita spre cel care l-a trezit din aceasta stare si clipeste pentru a-si dezmorti pleopele. – Imi pare rau pentru ca te-am facut sa astepti… - se scuza, stiind de la fratele sau ca acesta este in casa lor de aproape jumatate de ora…
-E-n regula. – se ridica, scuturandu-si hainele inca umede si amintindu-si de faptul ca trebuia sa se schimbe. – Ma schimb si mergem. – il anunta, intorcandu-se cu spatele in tentativa de a-si scoate tricoul.
Tanarul ramane putin nemiscat in apropierea usii, apoi incearca sa iasa…insa fara sa reuseasca…Privirea ii este acaparata de corpul colegului sau…Il admira, desi nu-i poate vedea decat spatele si ramane fascinat de musculatura mai dezvoltata ca a celorlalti ce numai acum se poate observa…
Este oarecum constient de pericolul in care se expune luand hotrarea sa nu paraseasca dormitorul, insa este dispus sa indure orice pentru a-l putea viziona in acest fel pe Yuuri…In subconstientul sau aceasta se arata a fi una dintre ideile sale arzatoare…iar acum si-o poate implini…nu vrea sa renunte…
-Iti place spectacolul ? – isi intreaba amuzat amicul, intorcandu-se cu jumatate de corp catre el. Nu-i da timp pentru a-i raspunde, hotarat sa se distreze putin si se indreapta spre prietenul sau. – Ma platesti ca sa-ti ofer si continuarea ? – ii ridica barbia pentru a-l putea intimida cu privirea si-l apropie usor de pieptul sau.
Kouta roseste vizibil, admirand ochii patrunzatori ai celui din fata sa si se lasa in voia lui, avand acea curiozitate de a vedea urmatorul gest al acestuia. Buzele sale se departeaza involuntar pentru a-i ajuta respiratia ingreunata de emotii. Pupilele i se maresc in momentul in care ultimele raze de soare dispar, pe cer ramanand dor culoarea albastra strabatuta vag de urme portocalii de la apus.
Baiatul ii da primul semn ca vrea sa plece, insa este tinut de palma dreapta. Intelege faptul ca odata ramanand in camera trebuie sa faca asta pana la sfarsit si nu se mai opune, asezandu-se pe marginea patului. Colegul sau apasa instinctiv pe intrerupator, iluminand dormitorul, apoi revine in cealalta parte a acestuia pentru a se schimba complet. De data aceasta, Kouta renunta la a mai privi, simtindu-se suficient de jenat pentru ultima data si prefera sa cerceteze parket-ul de pe jos.
-Este destul de tarziu. Avem multe de cumparat ? – intreaba Yuuri fixand ceasul din perete cu privirea : putin peste ora sapte, insa vrea sa ajunga cat mai repede inapoi acasa.
-Nu foarte multe. Decoratiuni, cateva pahare si farfurii. – ii explica miscandu-si picioarele, inca privind podeaua.
Este doar o petrecere in clasa lor cu ocazia sfarsitului de an, deci sunt destui copii care sa ajute organizarea. Datorita acestui lucru, sarcinile sunt destul de putine pentru fiecare si nu au nici un motiv sa se grabeasca.
-In regula. Sa terminam odata cu asta. Eu sunt gata. – isi aranjeaza tricoul putin cam stramt pentru a se simti comod si se indreapta spre usa. Prietenul sau il urmeaza pana cand ajung in fata iesirii, unde isi saluta din nou fratele, spunandu-i ora aproximativa de intoarcere…una cam tarzie pentru placulamicului sau.
Drumul pana la mall le este cunoscut, motiv pentru care merg pe jos pana la el. Strazile sunt suficient de populate pentru a le asigura minimum de siguranta necesara, ceea ce le da ocazia sa mearga mai relaxati.
-Um…Yuuri ? – il priveste Kouta pe ascuns, cu coada ochiului, jucandu-se cu elasticele de la vesta sa sport pentru a se calma. Acesta isi ontoarce capul spre el, aratandu-i ca-l asculta. – Eu…Am…Te-ai tuns ? – observa acesta detaliul ce-l salveaza de la a spune lucrul pentru care intre timp si-a pierdut curajul necesar.
Acesta ofteaza exasperat amintindu-si de imaginea ridicola obtinuta dupa pierderea podoabei sale capilare. Isi ravaseste pletele ramase si inegale in incercare de a arata normal si de a nu-si arata nemultumirea.
-Da…ideea ’’geniala’’ a mamei mele. Macar daca greseam cu ceva ca sa merit o astfel de pedeapsa. – incepe sa se planga, gasind din nou cu cine sa faca asta.
Este constient de faptul ca orice i s-ar spune despre infatisrea sa, el tot pe ideea lui ramane. Exista cazuri in care se si mandreste cu incapatanarea sa – se gandeste schitand un zambet.
-Eu cred ca arati bine si asa… - roseste usor, plecandu-si privirea – macar acum are un motiv pentru care sa-si spuna parerea existenta dintotdeauna.
Acesta zambeste, jucandu-se putin cu firele matasoase ale celuilalt, apoi isi aranjeaza din nou tricoul ce s-a ridicat intre timp. Mai studiaza o data strada pentru a se asigura ca nu au depasit complexul si revine la drum usorat ca nu s-a intamplat asta.
-Tu tot timpul crezi ca arat bine. – se amuza pe seama privirii speriate a acestuia, oferindu-i un zambet ironic, insa doar pentru cateva secunde. – Am ajuns. – deviaza subiectul observand gardul inalti si magazinul considerabil de extins.
Inca de la intrare luminile orbitoare, intensificate de galbenul aprins de pe pereti le opresc pasii. Asteapta cateva minute pentru a se obisnui cu iluminarea artificiala, apoi pornesc in cautarea obiectelor cerute.
Decoratiunile sunt gasite de la prima incercare, tot Mall-ul fiind impanzit de asemenea lucruri. Culoarele, desi largi si de obicei suficient de incapatoare incep sa gazduiasca tot mai multi oameni oameni, baietii fiind imbranciti la fiecare pas. Cu greu, dar ajung in dreptul unui magazin a carui infatisare promite a avea vesele de modele diverse, ceea ce-i face increzatori ca vor gasi ceea ce-si doresc. Intra cu dificultate datorita celorlalte persoane care nu au rabdare – sau vedere buna pentruu a-i observa, dupa parerea lui Yuuri – sa-i astepte si sa patrunda dupa ei civilizati in incapere.
Ofteaza iritat vazand ca ultima cutie de pahare din plastic este luata si se consoleaza cu un set din sticla si cu cateva farfurii de unica folosinta.
-Pentru ce ? – intreaba Kouta dupa ce reusesc sa paraseasca magazinul. Norocul lor : cei care mai erau acolo inca vizualizau, coada la casa fiind redusa.
-Am mai spart inca un pahar cand am venit… - isi ravaseste pletele cu singura mana libera, cealalt tinand doua pungi, din fericire nu foarte grele.
-Um…era doar un pahar… - il priveste timid, pe sub breton, primind un raspuns mut, celalalt aratandu-i cu mana ca sunt doua. – Bine…doua, dar…nu trebuia sa cumperi un set intreg. – continua baiatul discutia monotona facandu-si colegul sa-si ia o guma din pachet in lipsa de ocupatie. Nu mai spune nimic, indicandu-i in acest fel ca nu are chef de astfel de conversatii si raman tacuti pana la iesirea din complex.
-Am…ai vrea sa mergem undeva ?…Este inca devreme… - se fastaceste tanarul, incetinindu-i in acest fel mersul celuilalt…
-Mda…La un club de streaptease. – primeste raspunsul imediat, ramanand fata grai, dar zambetul amuzat al amicului sau il calmeaza. – Glumeam. Daca vrei, ne intoarcem prin parc. – il linisteste, primind apoi un raspuns afirmativ din cap.
Briza racoroasa a serii isi face simtita prezenta, alintandu-le parul si pielea…Luna si stelele se oglindesc clar in lacul calm, impanzit de copacii inalti din parc…Aleile sunt goale, zgomotul fiind numai al vantului ce loveste frunzele arborilor…
Atmosfera linistita, dominata de aerul proaspat ce-ti ofera pacea interioara de care nu te poti bucura in restul timpului ii insoteste la fiecare pas…Din cand in cand, cei doi se mai apropie involuntar, ajungand sa se atinga in zona bratelor, insa nici unul nu comenteaza…
Yuuri isi incetineste pasii, oprindu-se in dreptul unei banci si tinandu-l pe Kouta de mana pentru a-l urma. Amandoi se aseaza pe lemnul rece pozitionat astfel incat sa poata admira apa cristalina si mainile li se despart. Stau cateva minute in aceeasi liniste calmanta, lasand adierile usoare sa treaca pe langa ei, apoi Yuuri incepe sa-si miste lent picioarele. Fredoneaza incet un cantec suav, privind melancolic spre cealalta parte a lacului…poate este obosit, poate doar simte nevoia sa viseze cu ochii deschisi…nici el nu mai stie…
-Inca astept sa aud acele cuvinte… - il informeaza aproape absent, privind cerul si clipind lent…Baiatul isi intoarce intrebator capul spre el, incercand sa-si dea seama despre ce vorbeste, dar inainte de a-l intreba este oprit. – "Te iubesc"… - ii face ochii sa se mareasca si buzele sa-i tremure, dar inca mai isi continua fraza. – Asta astept sa aud de la tine. Doar stim amandoi ca este adevarat, nu-i asa ? – termina in sfarsit, ridicandu-se de pe banca pentru a-si continua drumul, urmat de celalalt…
Kouta il priveste timid, nereusind sa ascunda faptul ca s-a imbujorat, apoi tanarul din dreapta sa isi indreapta privirea catre el. Oricat de multe ar vrea sa spuna…sa se scuze…sa-i spune ca nu este adevarat…in fata lui Yuuri se simte neajutorat si lipsit de orice putere de a minti…
-Cred ca da… - reuseste sa-si departeze putin buzele pentru a-i raspunde, dar nu mai primeste nici o replica de la celalalt.
Merg in tacere, lasand minutele sa se scurga incet si chinuitor, iar in cele din urma parasesc parcul. Ajung din nou pe strada principala, acum aceasta fiind goala, nezarindu-se nici macar o masina siis grabasc putin pasii, cunoscand pericolele existente…La cateva case departare de a lui Kouta, in sfarsit se aude vocea colegului sau.
-Kouta, sa stii ca pentru mine este foarte simpatic si poate chiar am fi avut o relatie mai apropiata, dar imi este greu sa fac acest lucru… - il priveste clipind lent si uneori indreptandu-si atentia catre drum. Este constient de faptul ca arata ridicol spunand asemenea lucruri, insa cineva trebuia sa reinceapa discutia.
Baiatul il priveste oarecum mirat, nerecunoscand acea expresie de pe fata lui Yuuri ; una aparent lipsita de emotii, dar totodata atat de profunda…Stia pana acum ca personalitatea colegului sau este una foarte complexa, insa uneori il depaseste prin multitudinea sa de ganduri si emotii.
-Um…ai deja o relatie… ? – intreaba acesta aproape soptind, stiind ca daca isi ridica vocea cu cateva octave se va observa faptul ca aceasta ii tremura. Tacerea ce urmeaza il nelinisteste, incepand sa-si stranga mai puternic pumnii, aproape uitand de folia subtire de plastic ce alcatuieste punga din mana sa.
-Mi-as dori asta, dar raspunsul este nu… - ii spune, lasand ca in tonul sau sa se simta o oarecare indiferenta, apoi ajung in fata casei lui Kouta.
Se poate observa lumina lasata aprinsa in sufragerie de catre fratele sau, in caz ca se intorc mai tarziu. Yuuri incepe sa se gandeasca la anumite motive ce i-ar fi putut face sa intarzie si imediat prezinta o grimasa, banuind ca Midori stie de sentimentele fratelui sau.
Deschid usa, intrand incet, apoi sunt intampinati de fratele lui Kouta. Acesta se ofera sa-i ajute, luand cateva pungi pentru a le duce in camera de zi. O scurta privire, directa, in ochi si Yuuri roseste, insa intr-un mod total diferit. Rosul pastelat ce-i apare discret pe obraji ii face tenul sa para rozaliu, ascunzand usor emotia intensa pe care acesta nu o simte decat foarte rar. Probabil un necunoscut nu si-ar da seama niciodata de faptul ca tanarul s-a imbujorat, dar Kouta il cunoaste de mult timp…ceea ce-l face sa-si puna anumite intrebari referitoare la aspectul colegului sau…
-Yuuri ? – il trezeste din transa cu tonul sau vioi, ridicandu-se pe varfuri pentru a-i observa mai bine fata. Nici el nu stie cand a devenit prietenul sau atat de inalt, insa asta nu-l face in ochii sai decat si mai atragator. – Asta inseamna ca iti place de cineva ? – revine la discutia oprita pentru cateva minute, incercand sa para intelegator in legatura cu situatia.
Adolescentul se pregateste sa-i raspunda, dar in secunda urmatoare Midori apare din nou in camera, ceea ce-l face sa-si apropie la loc buzele. Il priveste pe tanar in timp ce ia si celelalte sacose si obrajii i se inrosesc vizibil, facandu-l pe Kouta sa-l roage sa iasa putin afara.
Se aseaza amandoi langa peretele casei, Yuuri respirand aerul racors ce s-a asezat in atmosfera…
-Yuuri… ? – incepe din nou colegul sau discutia, putin mai nesigr ca inainte, apoi se aseaza in fata prietenului sau. – Iti place de Midori ? – isi mareste pupilele, privindu-l fix in ochi. Observa faptul ca buzele tanarului tremura, desi fac acest lucru incet si revine la locul sau. Stau cateva minute in tacere, admirand cerul instelat. – Vrei sa te ajut cu ceva? – se chinuie acesta sa intrebe : nu este totalmente impacat cu faptul ca este refuzat in favoare fratelui sau, insa pe Yuuri l-ar ajuta cu orice…oricat de greu i-ar fi…
-Nu…cred ca este prea mult de indurat si asa… - ii atinge cu mana fata baitului, privindu-l oarecum trist si il saruta pe obrazul drept. Vantul incepe din nou sa bata, ajutandu-i putin sa-si revina. –La revedere… - ii spune intr-un final, lasandu-l singur in fata casei…
sakura345, mm hm..mi-a placut sa-l fac asa "kawaii-baka" in copilarie
ca sa fie un fel de fair-play fata de myaki-chan *chuu* & thank you"Iubeste ceea ce canti, canta pentru ceea ce iubesti."
Nu-si aminteste unde a auzit asta, insa dintr-o data aceasta fraza ii bantuie mintea…Niste cuvinte simple la prima vedere, insa profunde daca intelegi exact ce inseamna…
Orice vorba ce exprima iubire este traita intens si pastrata in suflet…la fel ca si acest vers…Un cantec din care a ramas doar o poezie, nimeni neavand timp sa-i daruiasca notele si sunetele atat de dorite…Un manuscris gasit din intamplare printre foile cu proiecte, ce se deosebea doar prin culoarea mai galbuie a hartiei vechi pe care era scris…Si acum mai zace pe masa, pastrat pentru o posibila readucere la viata…
-Yuu-chan ? – de abia acum isi da seama ca a ramas pentru cateva minute privind nelintit spre bucata libera de perete de langa usa…se uita spre cel care l-a trezit din aceasta stare si clipeste pentru a-si dezmorti pleopele. – Imi pare rau pentru ca te-am facut sa astepti… - se scuza, stiind de la fratele sau ca acesta este in casa lor de aproape jumatate de ora…
-E-n regula. – se ridica, scuturandu-si hainele inca umede si amintindu-si de faptul ca trebuia sa se schimbe. – Ma schimb si mergem. – il anunta, intorcandu-se cu spatele in tentativa de a-si scoate tricoul.
Tanarul ramane putin nemiscat in apropierea usii, apoi incearca sa iasa…insa fara sa reuseasca…Privirea ii este acaparata de corpul colegului sau…Il admira, desi nu-i poate vedea decat spatele si ramane fascinat de musculatura mai dezvoltata ca a celorlalti ce numai acum se poate observa…
Este oarecum constient de pericolul in care se expune luand hotrarea sa nu paraseasca dormitorul, insa este dispus sa indure orice pentru a-l putea viziona in acest fel pe Yuuri…In subconstientul sau aceasta se arata a fi una dintre ideile sale arzatoare…iar acum si-o poate implini…nu vrea sa renunte…
-Iti place spectacolul ? – isi intreaba amuzat amicul, intorcandu-se cu jumatate de corp catre el. Nu-i da timp pentru a-i raspunde, hotarat sa se distreze putin si se indreapta spre prietenul sau. – Ma platesti ca sa-ti ofer si continuarea ? – ii ridica barbia pentru a-l putea intimida cu privirea si-l apropie usor de pieptul sau.
Kouta roseste vizibil, admirand ochii patrunzatori ai celui din fata sa si se lasa in voia lui, avand acea curiozitate de a vedea urmatorul gest al acestuia. Buzele sale se departeaza involuntar pentru a-i ajuta respiratia ingreunata de emotii. Pupilele i se maresc in momentul in care ultimele raze de soare dispar, pe cer ramanand dor culoarea albastra strabatuta vag de urme portocalii de la apus.
Baiatul ii da primul semn ca vrea sa plece, insa este tinut de palma dreapta. Intelege faptul ca odata ramanand in camera trebuie sa faca asta pana la sfarsit si nu se mai opune, asezandu-se pe marginea patului. Colegul sau apasa instinctiv pe intrerupator, iluminand dormitorul, apoi revine in cealalta parte a acestuia pentru a se schimba complet. De data aceasta, Kouta renunta la a mai privi, simtindu-se suficient de jenat pentru ultima data si prefera sa cerceteze parket-ul de pe jos.
-Este destul de tarziu. Avem multe de cumparat ? – intreaba Yuuri fixand ceasul din perete cu privirea : putin peste ora sapte, insa vrea sa ajunga cat mai repede inapoi acasa.
-Nu foarte multe. Decoratiuni, cateva pahare si farfurii. – ii explica miscandu-si picioarele, inca privind podeaua.
Este doar o petrecere in clasa lor cu ocazia sfarsitului de an, deci sunt destui copii care sa ajute organizarea. Datorita acestui lucru, sarcinile sunt destul de putine pentru fiecare si nu au nici un motiv sa se grabeasca.
-In regula. Sa terminam odata cu asta. Eu sunt gata. – isi aranjeaza tricoul putin cam stramt pentru a se simti comod si se indreapta spre usa. Prietenul sau il urmeaza pana cand ajung in fata iesirii, unde isi saluta din nou fratele, spunandu-i ora aproximativa de intoarcere…una cam tarzie pentru placulamicului sau.
Drumul pana la mall le este cunoscut, motiv pentru care merg pe jos pana la el. Strazile sunt suficient de populate pentru a le asigura minimum de siguranta necesara, ceea ce le da ocazia sa mearga mai relaxati.
-Um…Yuuri ? – il priveste Kouta pe ascuns, cu coada ochiului, jucandu-se cu elasticele de la vesta sa sport pentru a se calma. Acesta isi ontoarce capul spre el, aratandu-i ca-l asculta. – Eu…Am…Te-ai tuns ? – observa acesta detaliul ce-l salveaza de la a spune lucrul pentru care intre timp si-a pierdut curajul necesar.
Acesta ofteaza exasperat amintindu-si de imaginea ridicola obtinuta dupa pierderea podoabei sale capilare. Isi ravaseste pletele ramase si inegale in incercare de a arata normal si de a nu-si arata nemultumirea.
-Da…ideea ’’geniala’’ a mamei mele. Macar daca greseam cu ceva ca sa merit o astfel de pedeapsa. – incepe sa se planga, gasind din nou cu cine sa faca asta.
Este constient de faptul ca orice i s-ar spune despre infatisrea sa, el tot pe ideea lui ramane. Exista cazuri in care se si mandreste cu incapatanarea sa – se gandeste schitand un zambet.
-Eu cred ca arati bine si asa… - roseste usor, plecandu-si privirea – macar acum are un motiv pentru care sa-si spuna parerea existenta dintotdeauna.
Acesta zambeste, jucandu-se putin cu firele matasoase ale celuilalt, apoi isi aranjeaza din nou tricoul ce s-a ridicat intre timp. Mai studiaza o data strada pentru a se asigura ca nu au depasit complexul si revine la drum usorat ca nu s-a intamplat asta.
-Tu tot timpul crezi ca arat bine. – se amuza pe seama privirii speriate a acestuia, oferindu-i un zambet ironic, insa doar pentru cateva secunde. – Am ajuns. – deviaza subiectul observand gardul inalti si magazinul considerabil de extins.
***
Inca de la intrare luminile orbitoare, intensificate de galbenul aprins de pe pereti le opresc pasii. Asteapta cateva minute pentru a se obisnui cu iluminarea artificiala, apoi pornesc in cautarea obiectelor cerute.
Decoratiunile sunt gasite de la prima incercare, tot Mall-ul fiind impanzit de asemenea lucruri. Culoarele, desi largi si de obicei suficient de incapatoare incep sa gazduiasca tot mai multi oameni oameni, baietii fiind imbranciti la fiecare pas. Cu greu, dar ajung in dreptul unui magazin a carui infatisare promite a avea vesele de modele diverse, ceea ce-i face increzatori ca vor gasi ceea ce-si doresc. Intra cu dificultate datorita celorlalte persoane care nu au rabdare – sau vedere buna pentruu a-i observa, dupa parerea lui Yuuri – sa-i astepte si sa patrunda dupa ei civilizati in incapere.
Ofteaza iritat vazand ca ultima cutie de pahare din plastic este luata si se consoleaza cu un set din sticla si cu cateva farfurii de unica folosinta.
-Pentru ce ? – intreaba Kouta dupa ce reusesc sa paraseasca magazinul. Norocul lor : cei care mai erau acolo inca vizualizau, coada la casa fiind redusa.
-Am mai spart inca un pahar cand am venit… - isi ravaseste pletele cu singura mana libera, cealalt tinand doua pungi, din fericire nu foarte grele.
-Um…era doar un pahar… - il priveste timid, pe sub breton, primind un raspuns mut, celalalt aratandu-i cu mana ca sunt doua. – Bine…doua, dar…nu trebuia sa cumperi un set intreg. – continua baiatul discutia monotona facandu-si colegul sa-si ia o guma din pachet in lipsa de ocupatie. Nu mai spune nimic, indicandu-i in acest fel ca nu are chef de astfel de conversatii si raman tacuti pana la iesirea din complex.
-Am…ai vrea sa mergem undeva ?…Este inca devreme… - se fastaceste tanarul, incetinindu-i in acest fel mersul celuilalt…
-Mda…La un club de streaptease. – primeste raspunsul imediat, ramanand fata grai, dar zambetul amuzat al amicului sau il calmeaza. – Glumeam. Daca vrei, ne intoarcem prin parc. – il linisteste, primind apoi un raspuns afirmativ din cap.
***
Briza racoroasa a serii isi face simtita prezenta, alintandu-le parul si pielea…Luna si stelele se oglindesc clar in lacul calm, impanzit de copacii inalti din parc…Aleile sunt goale, zgomotul fiind numai al vantului ce loveste frunzele arborilor…
Atmosfera linistita, dominata de aerul proaspat ce-ti ofera pacea interioara de care nu te poti bucura in restul timpului ii insoteste la fiecare pas…Din cand in cand, cei doi se mai apropie involuntar, ajungand sa se atinga in zona bratelor, insa nici unul nu comenteaza…
Yuuri isi incetineste pasii, oprindu-se in dreptul unei banci si tinandu-l pe Kouta de mana pentru a-l urma. Amandoi se aseaza pe lemnul rece pozitionat astfel incat sa poata admira apa cristalina si mainile li se despart. Stau cateva minute in aceeasi liniste calmanta, lasand adierile usoare sa treaca pe langa ei, apoi Yuuri incepe sa-si miste lent picioarele. Fredoneaza incet un cantec suav, privind melancolic spre cealalta parte a lacului…poate este obosit, poate doar simte nevoia sa viseze cu ochii deschisi…nici el nu mai stie…
-Inca astept sa aud acele cuvinte… - il informeaza aproape absent, privind cerul si clipind lent…Baiatul isi intoarce intrebator capul spre el, incercand sa-si dea seama despre ce vorbeste, dar inainte de a-l intreba este oprit. – "Te iubesc"… - ii face ochii sa se mareasca si buzele sa-i tremure, dar inca mai isi continua fraza. – Asta astept sa aud de la tine. Doar stim amandoi ca este adevarat, nu-i asa ? – termina in sfarsit, ridicandu-se de pe banca pentru a-si continua drumul, urmat de celalalt…
Kouta il priveste timid, nereusind sa ascunda faptul ca s-a imbujorat, apoi tanarul din dreapta sa isi indreapta privirea catre el. Oricat de multe ar vrea sa spuna…sa se scuze…sa-i spune ca nu este adevarat…in fata lui Yuuri se simte neajutorat si lipsit de orice putere de a minti…
-Cred ca da… - reuseste sa-si departeze putin buzele pentru a-i raspunde, dar nu mai primeste nici o replica de la celalalt.
Merg in tacere, lasand minutele sa se scurga incet si chinuitor, iar in cele din urma parasesc parcul. Ajung din nou pe strada principala, acum aceasta fiind goala, nezarindu-se nici macar o masina siis grabasc putin pasii, cunoscand pericolele existente…La cateva case departare de a lui Kouta, in sfarsit se aude vocea colegului sau.
-Kouta, sa stii ca pentru mine este foarte simpatic si poate chiar am fi avut o relatie mai apropiata, dar imi este greu sa fac acest lucru… - il priveste clipind lent si uneori indreptandu-si atentia catre drum. Este constient de faptul ca arata ridicol spunand asemenea lucruri, insa cineva trebuia sa reinceapa discutia.
Baiatul il priveste oarecum mirat, nerecunoscand acea expresie de pe fata lui Yuuri ; una aparent lipsita de emotii, dar totodata atat de profunda…Stia pana acum ca personalitatea colegului sau este una foarte complexa, insa uneori il depaseste prin multitudinea sa de ganduri si emotii.
-Um…ai deja o relatie… ? – intreaba acesta aproape soptind, stiind ca daca isi ridica vocea cu cateva octave se va observa faptul ca aceasta ii tremura. Tacerea ce urmeaza il nelinisteste, incepand sa-si stranga mai puternic pumnii, aproape uitand de folia subtire de plastic ce alcatuieste punga din mana sa.
-Mi-as dori asta, dar raspunsul este nu… - ii spune, lasand ca in tonul sau sa se simta o oarecare indiferenta, apoi ajung in fata casei lui Kouta.
Se poate observa lumina lasata aprinsa in sufragerie de catre fratele sau, in caz ca se intorc mai tarziu. Yuuri incepe sa se gandeasca la anumite motive ce i-ar fi putut face sa intarzie si imediat prezinta o grimasa, banuind ca Midori stie de sentimentele fratelui sau.
Deschid usa, intrand incet, apoi sunt intampinati de fratele lui Kouta. Acesta se ofera sa-i ajute, luand cateva pungi pentru a le duce in camera de zi. O scurta privire, directa, in ochi si Yuuri roseste, insa intr-un mod total diferit. Rosul pastelat ce-i apare discret pe obraji ii face tenul sa para rozaliu, ascunzand usor emotia intensa pe care acesta nu o simte decat foarte rar. Probabil un necunoscut nu si-ar da seama niciodata de faptul ca tanarul s-a imbujorat, dar Kouta il cunoaste de mult timp…ceea ce-l face sa-si puna anumite intrebari referitoare la aspectul colegului sau…
-Yuuri ? – il trezeste din transa cu tonul sau vioi, ridicandu-se pe varfuri pentru a-i observa mai bine fata. Nici el nu stie cand a devenit prietenul sau atat de inalt, insa asta nu-l face in ochii sai decat si mai atragator. – Asta inseamna ca iti place de cineva ? – revine la discutia oprita pentru cateva minute, incercand sa para intelegator in legatura cu situatia.
Adolescentul se pregateste sa-i raspunda, dar in secunda urmatoare Midori apare din nou in camera, ceea ce-l face sa-si apropie la loc buzele. Il priveste pe tanar in timp ce ia si celelalte sacose si obrajii i se inrosesc vizibil, facandu-l pe Kouta sa-l roage sa iasa putin afara.
Se aseaza amandoi langa peretele casei, Yuuri respirand aerul racors ce s-a asezat in atmosfera…
-Yuuri… ? – incepe din nou colegul sau discutia, putin mai nesigr ca inainte, apoi se aseaza in fata prietenului sau. – Iti place de Midori ? – isi mareste pupilele, privindu-l fix in ochi. Observa faptul ca buzele tanarului tremura, desi fac acest lucru incet si revine la locul sau. Stau cateva minute in tacere, admirand cerul instelat. – Vrei sa te ajut cu ceva? – se chinuie acesta sa intrebe : nu este totalmente impacat cu faptul ca este refuzat in favoare fratelui sau, insa pe Yuuri l-ar ajuta cu orice…oricat de greu i-ar fi…
-Nu…cred ca este prea mult de indurat si asa… - ii atinge cu mana fata baitului, privindu-l oarecum trist si il saruta pe obrazul drept. Vantul incepe din nou sa bata, ajutandu-i putin sa-si revina. –La revedere… - ii spune intr-un final, lasandu-l singur in fata casei…
***
07-11-2008, 11:33 AM
triunghi amoros!!!imi apre rau si de zuuri si de kouta(sper ca l-am scris corect)
( sa suferi din dragoste este nici nu stiu cum sa zic.....(((
continuarea si cat mai repede
chu si gambate
( sa suferi din dragoste este nici nu stiu cum sa zic.....(((continuarea si cat mai repede
chu si gambate
07-11-2008, 03:09 PM
sakura345, zurry? eh..trebuie sa sufere 
trebuie! ^^" multumesc pentru commentariu ^^ *chuu*
16 Iunie 2002
« Lasa stralucirea sa-ti chinuie sufletul »
’’Incerc sa ma misc cat mai natural, dansand si facand teatru in acelasi timp, insa sunt blocat…Hainele sunt lejere, permitandu-mi miscari ample si gratioase, dar…nu pot sa le fac…
Picioarele ma chinuie ingrozitor, aproape fortandu-ma sa gem de durere, insa nu pot sa ma opresc…nu am voie…Podeaua lustruita, din lemn devine dusmanul meu principal, torturandu-ma la fiecare pas. Salturile devin imposibil de executat, ceea ce duce la o repetare perpetua a exercitiului…
« Iubeste cantand, canta iubind »
Durerea devine si mai mare in momentul in care trebuie sa-mi deschid gura si nu doar sa varbesc, ci si sa cant. Oprindu-ma intr-un singur loc, cu fata la oglinda de pe perete, simt cum picioarele mele parca se tortureaza singure, apasand involuntar pe parket…
« Fa dragoste prin dans »
Clipele de cantat se sfarsesc chiar cand incepusem sa le consider interminabile si revin din nou la dans…de ce nu se termina… ? Imi chinui trupul de cel putin doua ore…Doua ore de calvar continuu…Privirea incepe sa mi se incetoseze si vad doar conturul obiectelor din jur…caut disperat bare din metal, singurul lucru stabil de care ma pot sprijini…ii disting culoarea usor argintie printe multitudinea de nunte din fundat…intind mana spre ea, facand cativa pasi grei…Mai am putin si o ating, dar…mi-e mult prea rau…privirea mi se apropie de podea…’’
***
M-am trezit…uimitor, dar am facut-o…pielea inca ma ustura, dar nu mai sunt pe lemnul rece…Asternutul racoros imi alinta trupul obosit si simt nevoia sa adorm la loc, dar zgomotul usii imi naruie orice aspiratie de a ma odihni.
-Te-ai trezit… - ii aud vocea, folosind un ton ce nu exprima nimic, exact ca si privirea lui.
Inteleg ca este doar o concluzie si aleg sa tac…Imi atinge obrazul stang cu grija indreptandu-se spre frunte…Abia acum constientizez faptul ca am un bandaj in jurul ei…Il privesc intrebator, sperand ca va observa, apoi imi redirectionez atentia, simtindu-ma intimidat de ochii sai.
–Te doare ? – pastreaza acelasi ton, adaugand doar o picatura de ingrijorare, atat in voce, cat si pe chip. Ma multumesc prin a-i oferi un raspuns afirmativ din cap…stiu ca nu mint, deoarece chiar simt o oarecare durere… - Te-ai lovit cu capul de bara… - imi explica mangaindu-mi cu varfurile degetelor bandajul albicios. Probabil in alte circumstante as fi rosit imediat, dar deja devin imun la micile atentii din partea celorlalti.
-Trebuie sa continui antrenamentele… ? – imi expun ochii mari, asemeni pisicii vecinilor mei, in incercarea de a nu mai fi supus la atatea ore de chin si, surprinzator…reusesc…
-Nici sa nu te gandesti ! Saptamana asta ai liber. – ma anunta si imediat ochii incep sa-i sclipeasca de recunoastinta.
Corpul mi se relaxeaza brusc si in sfarsit pot observa decorul din camera…este a lui Naki…sunt pentru prima data in camera sa…din nefericire nu am adus nici macar un creion pentru a-i ‘’redecora’’ peretii.Ii multumesc cu un zambet larg, pe care-l observa imediat si-mi raspunde si el cu unul, dar mai scurt…asa cu obisnuieste…
***
Restul zilei mi-a oferit unele dintre cele mai odihnitoare ore de somn din viata mea. M-am trezit cand s-a lasat intunericul si m-am hotarat sa ma duc acasa. Mi-am strans echipamentul si casetofonul din sala, apoi am iesit din casa. Am admirat stelele argintii de pe cer in tot timpul mersului, ascultand cantecul lin, putin infundat, al vantului ce trecea printre crengi…
Acum am ajuns in sfarsit acasa si ma astept ca in orice clipa sa fiu asaltat de rugamintile lui Fabi…Pana la urma…il inteleg : acea promisiune de a dormi impreuna cu el a tot fost amanata continuu de cand a venit.
Cred ca astazi ii voi indeplini dorinta, chiar daca sunt perfect odihnit si dornic sa-mi petrec noaptea la o discoteca. Se pare ca parintii mei nu vor veni acasa ; cel putin asta imi sugereaza biletul de pe frigider…Sora mea se intalneste cu noul ei prieten ; doar s-a laudat cu asta toata saptamana…In concluzie, nu voi fi atat de stresat.
-Yuuri… ? – este vocea sa, o pot cunoaste oriunde, dar…De ce este atat de ezitanta ? Niciodata nu a fost asa…
Ma intorc si-l vad plangand, cu obrajii inrositi si mainile usor vinetii in unele locuri. Se apropie de mine, cu trupul tremurand vizibil, apoi incepe sa se aplece in fata. Imi dau seama ca nu este in regula si ma grabesc sa-l prind. Il ridic atat cat imi permit bratele si-i observ vanataile. Deja imi vin in minte ganduri tot mai macabre cu privire la ce i sa intamplat. Incearca sa-si deschida ochii si-l pun intr-o pozitie cat mai buna, sprijinit de pieptul meu.
-Yuuri… - isi afunda chipul incet in bluza mea, rostindu-mi numele suspicios de jucaus. Rodic din sprancene nemaintelegand nimic, apoi ma priveste siret, avand un zambet satisfacut pe buze. – Te-am prins! – ii revine voiosia in glas, departandu-se de mine, pentru a-mi da seama ca este bine…Sunt prea uimit pentru a-l putea intreba ce s-a intamplat, insa el remarca asta repede… - Sper ca nu te superi…am gasit trusa ta de machiaj si am incercat sa o folosesc… - imi explica, adoptand o expresie angelica, « La fel ca intotdeauna… »
-Ce…Ce-ai facut ?! – raman cu gura deschisa, realizand faptul ca m-am impacientat in tot acest timp degeaba. Ma apropii de el, atingandu-i vanataile si observ ca erau realizate doar cu ajutorul unui fard… - De ce… ? – incerc sa ma abtin de la a-mi ridica mai mult vocea, stiind ca odata cu acest lucru m-ar acapara si o stare de nervozitate.
-Iarta-ma, dar… - lasa privirea in jos, jucandu-se cu degetele de la maini in lipsa de ocupatie. Il studiez oarecum bizar, chinuindu-ma sa-i vad fata. Recunosc…curiozitatea ma omoara… - E vina ta ! – ma fixeaza revoltat, indreptandu-si spatele si strangandu-si pumnii.
Ii prezint o grimasa greu de descifrat, incercand sa-i inteleg vorbele, apoi imi dau seama care este problema…Dau amuzat din cap, modul lui de a obtine ceea ce isi doreste inca ma uimeste. Imi intind mana spre el, fara a astepta prea mult pana cand o simt si pe a sa, apoi il conduc la etaj, in dormitorul meu.
***
A fost o noapte linistita…in ciuda asteptarilor mele, insa…cred ca nu a fost o problema faptul ca am avut parte de inca putina odihna…Intotdeauna mi-a priit…in special acum…cred ca imi va folosi pentru ce va urma…In ciuda a ceea ce mi-a zis Naki, ma voi duce in continuare la antrenamente…In urmatoarele luni voi avea mare nevoie…
***
3 Iulie 2002
Cugetare
*Stau abandonat pe un scaun…Incaperea pare rupta de realitate, intunericul inundand-o. Privesc absent tavanul vechi, numarand locurile in care vopseaua s-a desprins.
In lipsa de alta ocupatie…ma leg de orice…Imi indrept spatele, hotarat sa ma ridic, dar imi abandonez planul la final…Intunericul din abundenta incepe sa ma incurce…
Picioarele inalte ale scaunului din lemn imi fac imposibila orice atingere cu parket-ul…Incerc inca o data sa parasesc acest loc, iar de data aceasta reusesc.
De-ndata ce adidasii mei invechiti pasesc pe podea, aceasta scartaie enervant. Sunt constient ca grimasa aparuta pe fata mea nu este asemanatoare cu nici una aparuta pana acum, dar imediat constat ca picioarele-mi sunt amortite.
Incerc sa ma deplasez si…eventual…sa ajung la un obiect pe care l-a remarcat de cand m-am ridicat. Dupa un timp, reusesc sa ating lemnul negru din care este conceputa masa de inaltime medie. Sunt destul de timid, avand in vedere ca mainile mele n-au mai intrat in contact cu instrumentul din fata mea de cel putin doi ani…Il cercetez cu privirea, facand un cerc imaginar in jurul mesei, apoi capatand curaj, ma asez.
Il trag usor spre mine, pana la urma facandu-l sa paraseasca obiectul din lemn si incep sa-l studiez…Incerc sa mai cant cateva note, doar sa-mi amintesc acea senzatie…Nota inalta imi strabate urechile si mintea intr-un ritm alert…Dupa o perioada ce pare o vesnicie, sunetul se pierde in negura noptii.
M-a intimidat…este singurul lucru atat de simplu care reuseste sa faca asta…De obicei sunt o fire puternica…mult prea puternica pentru ceilalti si imi place sa subapreciez restul lumii, fara a astepta ca cineva sa-mi dovedeasca contrariul. Pentru mine conteaza doar prima impresie…Nu am timp sau chef sa analizez mai mult personalitatea unei persoane…*
-Takashi ! Grabeste-te ! Este ultima repetitie inainte de concert ! – cuvintele imi rasuna extrem de clar in minte, aproape facandu-ma sa scap chitara pe jos…Ma grabesc sa ma ridic, punand-o la loc in acelasi timp si revin alergand in sala de dans…
***
eh..trebuie sa sufere trebuie! ^^" multumesc pentru commentariu ^^ *chuu*16 Iunie 2002
« Lasa stralucirea sa-ti chinuie sufletul »
’’Incerc sa ma misc cat mai natural, dansand si facand teatru in acelasi timp, insa sunt blocat…Hainele sunt lejere, permitandu-mi miscari ample si gratioase, dar…nu pot sa le fac…
Picioarele ma chinuie ingrozitor, aproape fortandu-ma sa gem de durere, insa nu pot sa ma opresc…nu am voie…Podeaua lustruita, din lemn devine dusmanul meu principal, torturandu-ma la fiecare pas. Salturile devin imposibil de executat, ceea ce duce la o repetare perpetua a exercitiului…
« Iubeste cantand, canta iubind »
Durerea devine si mai mare in momentul in care trebuie sa-mi deschid gura si nu doar sa varbesc, ci si sa cant. Oprindu-ma intr-un singur loc, cu fata la oglinda de pe perete, simt cum picioarele mele parca se tortureaza singure, apasand involuntar pe parket…
« Fa dragoste prin dans »
Clipele de cantat se sfarsesc chiar cand incepusem sa le consider interminabile si revin din nou la dans…de ce nu se termina… ? Imi chinui trupul de cel putin doua ore…Doua ore de calvar continuu…Privirea incepe sa mi se incetoseze si vad doar conturul obiectelor din jur…caut disperat bare din metal, singurul lucru stabil de care ma pot sprijini…ii disting culoarea usor argintie printe multitudinea de nunte din fundat…intind mana spre ea, facand cativa pasi grei…Mai am putin si o ating, dar…mi-e mult prea rau…privirea mi se apropie de podea…’’
***
M-am trezit…uimitor, dar am facut-o…pielea inca ma ustura, dar nu mai sunt pe lemnul rece…Asternutul racoros imi alinta trupul obosit si simt nevoia sa adorm la loc, dar zgomotul usii imi naruie orice aspiratie de a ma odihni.
-Te-ai trezit… - ii aud vocea, folosind un ton ce nu exprima nimic, exact ca si privirea lui.
Inteleg ca este doar o concluzie si aleg sa tac…Imi atinge obrazul stang cu grija indreptandu-se spre frunte…Abia acum constientizez faptul ca am un bandaj in jurul ei…Il privesc intrebator, sperand ca va observa, apoi imi redirectionez atentia, simtindu-ma intimidat de ochii sai.
–Te doare ? – pastreaza acelasi ton, adaugand doar o picatura de ingrijorare, atat in voce, cat si pe chip. Ma multumesc prin a-i oferi un raspuns afirmativ din cap…stiu ca nu mint, deoarece chiar simt o oarecare durere… - Te-ai lovit cu capul de bara… - imi explica mangaindu-mi cu varfurile degetelor bandajul albicios. Probabil in alte circumstante as fi rosit imediat, dar deja devin imun la micile atentii din partea celorlalti.
-Trebuie sa continui antrenamentele… ? – imi expun ochii mari, asemeni pisicii vecinilor mei, in incercarea de a nu mai fi supus la atatea ore de chin si, surprinzator…reusesc…
-Nici sa nu te gandesti ! Saptamana asta ai liber. – ma anunta si imediat ochii incep sa-i sclipeasca de recunoastinta.
Corpul mi se relaxeaza brusc si in sfarsit pot observa decorul din camera…este a lui Naki…sunt pentru prima data in camera sa…din nefericire nu am adus nici macar un creion pentru a-i ‘’redecora’’ peretii.Ii multumesc cu un zambet larg, pe care-l observa imediat si-mi raspunde si el cu unul, dar mai scurt…asa cu obisnuieste…
***
Restul zilei mi-a oferit unele dintre cele mai odihnitoare ore de somn din viata mea. M-am trezit cand s-a lasat intunericul si m-am hotarat sa ma duc acasa. Mi-am strans echipamentul si casetofonul din sala, apoi am iesit din casa. Am admirat stelele argintii de pe cer in tot timpul mersului, ascultand cantecul lin, putin infundat, al vantului ce trecea printre crengi…
Acum am ajuns in sfarsit acasa si ma astept ca in orice clipa sa fiu asaltat de rugamintile lui Fabi…Pana la urma…il inteleg : acea promisiune de a dormi impreuna cu el a tot fost amanata continuu de cand a venit.
Cred ca astazi ii voi indeplini dorinta, chiar daca sunt perfect odihnit si dornic sa-mi petrec noaptea la o discoteca. Se pare ca parintii mei nu vor veni acasa ; cel putin asta imi sugereaza biletul de pe frigider…Sora mea se intalneste cu noul ei prieten ; doar s-a laudat cu asta toata saptamana…In concluzie, nu voi fi atat de stresat.
-Yuuri… ? – este vocea sa, o pot cunoaste oriunde, dar…De ce este atat de ezitanta ? Niciodata nu a fost asa…
Ma intorc si-l vad plangand, cu obrajii inrositi si mainile usor vinetii in unele locuri. Se apropie de mine, cu trupul tremurand vizibil, apoi incepe sa se aplece in fata. Imi dau seama ca nu este in regula si ma grabesc sa-l prind. Il ridic atat cat imi permit bratele si-i observ vanataile. Deja imi vin in minte ganduri tot mai macabre cu privire la ce i sa intamplat. Incearca sa-si deschida ochii si-l pun intr-o pozitie cat mai buna, sprijinit de pieptul meu.
-Yuuri… - isi afunda chipul incet in bluza mea, rostindu-mi numele suspicios de jucaus. Rodic din sprancene nemaintelegand nimic, apoi ma priveste siret, avand un zambet satisfacut pe buze. – Te-am prins! – ii revine voiosia in glas, departandu-se de mine, pentru a-mi da seama ca este bine…Sunt prea uimit pentru a-l putea intreba ce s-a intamplat, insa el remarca asta repede… - Sper ca nu te superi…am gasit trusa ta de machiaj si am incercat sa o folosesc… - imi explica, adoptand o expresie angelica, « La fel ca intotdeauna… »
-Ce…Ce-ai facut ?! – raman cu gura deschisa, realizand faptul ca m-am impacientat in tot acest timp degeaba. Ma apropii de el, atingandu-i vanataile si observ ca erau realizate doar cu ajutorul unui fard… - De ce… ? – incerc sa ma abtin de la a-mi ridica mai mult vocea, stiind ca odata cu acest lucru m-ar acapara si o stare de nervozitate.
-Iarta-ma, dar… - lasa privirea in jos, jucandu-se cu degetele de la maini in lipsa de ocupatie. Il studiez oarecum bizar, chinuindu-ma sa-i vad fata. Recunosc…curiozitatea ma omoara… - E vina ta ! – ma fixeaza revoltat, indreptandu-si spatele si strangandu-si pumnii.
Ii prezint o grimasa greu de descifrat, incercand sa-i inteleg vorbele, apoi imi dau seama care este problema…Dau amuzat din cap, modul lui de a obtine ceea ce isi doreste inca ma uimeste. Imi intind mana spre el, fara a astepta prea mult pana cand o simt si pe a sa, apoi il conduc la etaj, in dormitorul meu.
***
A fost o noapte linistita…in ciuda asteptarilor mele, insa…cred ca nu a fost o problema faptul ca am avut parte de inca putina odihna…Intotdeauna mi-a priit…in special acum…cred ca imi va folosi pentru ce va urma…In ciuda a ceea ce mi-a zis Naki, ma voi duce in continuare la antrenamente…In urmatoarele luni voi avea mare nevoie…
***
3 Iulie 2002
Cugetare
*Stau abandonat pe un scaun…Incaperea pare rupta de realitate, intunericul inundand-o. Privesc absent tavanul vechi, numarand locurile in care vopseaua s-a desprins.
In lipsa de alta ocupatie…ma leg de orice…Imi indrept spatele, hotarat sa ma ridic, dar imi abandonez planul la final…Intunericul din abundenta incepe sa ma incurce…
Picioarele inalte ale scaunului din lemn imi fac imposibila orice atingere cu parket-ul…Incerc inca o data sa parasesc acest loc, iar de data aceasta reusesc.
De-ndata ce adidasii mei invechiti pasesc pe podea, aceasta scartaie enervant. Sunt constient ca grimasa aparuta pe fata mea nu este asemanatoare cu nici una aparuta pana acum, dar imediat constat ca picioarele-mi sunt amortite.
Incerc sa ma deplasez si…eventual…sa ajung la un obiect pe care l-a remarcat de cand m-am ridicat. Dupa un timp, reusesc sa ating lemnul negru din care este conceputa masa de inaltime medie. Sunt destul de timid, avand in vedere ca mainile mele n-au mai intrat in contact cu instrumentul din fata mea de cel putin doi ani…Il cercetez cu privirea, facand un cerc imaginar in jurul mesei, apoi capatand curaj, ma asez.
Il trag usor spre mine, pana la urma facandu-l sa paraseasca obiectul din lemn si incep sa-l studiez…Incerc sa mai cant cateva note, doar sa-mi amintesc acea senzatie…Nota inalta imi strabate urechile si mintea intr-un ritm alert…Dupa o perioada ce pare o vesnicie, sunetul se pierde in negura noptii.
M-a intimidat…este singurul lucru atat de simplu care reuseste sa faca asta…De obicei sunt o fire puternica…mult prea puternica pentru ceilalti si imi place sa subapreciez restul lumii, fara a astepta ca cineva sa-mi dovedeasca contrariul. Pentru mine conteaza doar prima impresie…Nu am timp sau chef sa analizez mai mult personalitatea unei persoane…*
-Takashi ! Grabeste-te ! Este ultima repetitie inainte de concert ! – cuvintele imi rasuna extrem de clar in minte, aproape facandu-ma sa scap chitara pe jos…Ma grabesc sa ma ridic, punand-o la loc in acelasi timp si revin alergand in sala de dans…
***
07-16-2008, 05:35 PM
07-16-2008, 08:55 PM
Yuuki cemi place de baiatu asta(desi acum cateva capitole imi venea sa il omor)
scz ca nam postat da am avut niste probleme cu calculatoru.....
astept continuarea si cat mai repede
chu si gambate
scz ca nam postat da am avut niste probleme cu calculatoru.....
astept continuarea si cat mai repede
chu si gambate
07-17-2008, 12:55 PM
Cititori!!
sakura345, de ce ai fi vrut sa il omori? lasa copilul in pace..ok..credeam ca iar nu voi putea sa termin povestea ^^" thanks!!
IV. Do you like to shine?
2 Decembrie
Drumul este inghetat, zapada proaspata scartaind la fiecare pas. Soarele trece ironic printre nori, lumina sa amestecandu-se cu ei, obtinandu-se un galben estompat si rece.
Mici fragmente de nea, desprinse de pe cer de catre vant plutesc prin vazduh in cautarea altui loc de odihna. Raceala predomina in atmosfera, insa el simte dpar adierea racoroasa ce-i face pielea incinsa sa devina suportabila.
Simte curentul mai puternic decat cel provocat de vant si-si da seama ca se deplaseaza. Totul este confuz ; Nu-si aminteste nimic din ceea ce s-a petrecut in ultimele ore si asta il ingrijoreaza. Tot ce stie este faptul ca era acasa, grabindu-se pentru a ajunge la ceva sau cineva important lui.
Razele albicioase se plimba pe fata sa, convingandu-l sa-si deschida ochii. De-ndata simturile i se trezesc, incepand sa auda pasii inceti si zgomotul vantului din jurul sau.
-Yuuri..? – acum isi aminteste..plecarea cu trenul, peisajele cristaline si..noptile nedormite ce au cerut sa fie recuperate..pe scaun.
Privirea-i este inca incetosata, nedistingand decat forma suvitelor tanarului si stralucirea albastrie din ochii acestuia.
-Mai avem putin. – ii zambeste baiatului din bratele sale, sarutandu-l cu grija pe frunte.
Brusc, incepe sa-i simta mainile puternice sustinandu-i trupul in timp ce poarta valiza pe umarul drept. In ochii incepe sa se formeze peisajul bicolor, natura folosind doar albastrul intens, asemanator celui din privirea cantaretului si albul pur, stralucitor.
-Straluceste pentru tine. – continua, observand ca adolescentul admjira ramurile incondeiate cu omat curat ale copacilor. – Sper ca ai dormit bine. – il priveste cu dragoste, apropiindu-l de pieptul sau pentru a-l tine mai bine.
-Poftim.. ? – isi pune mana dreapta deasupra ochilor, soarele deranjandu-l de-ndata ce nu mai este acoperit de coroanele arborilor din jur. Nu a facut atat de bine contactul cu realitatea, asadar nu intelege toate cuvintele. Asteapta putin, apoi isi da seama de pozitia sa. – Imi pare rau ! –spune incercand sa coboare, insa nu i se permite acest lucru.
-Linisteste-te, inimioara. Mai sunt doar cateva case. – ii face semn cu fata pentru a vedea cladirea inalta, de doua etaje, aflata la o distanta de cateva zeci de metri de ei.
Ajungand in pragul vilei, Yuuri isi lasa prietenul din brate si-si indreapta mainile catre buzunarul gecii. Isi multumeste in sinea sa pentru faptul ca si-a cumparat una noua, iar fermoarul se deschide usor – probabil ca daca nu ar fi fost asa s-ar fi chinuit alte cateva minute pana cand ajungea la chei.
Priveste inelul subtire, din metal, pe care si-a insirat toate obiectele ce-l ajutau la deschiderea usilor la studio – din pacate..acestea fiind cam multe..
-Ai cheile, nu-i asa ? – intreaba Dana, privindu-i curioasa expresia fetei, aceasta fiind una greu de descifrat.
-Da, banuiesc ca da. Dar daca nu, spargem un geam. – ii raspunde amuzat, cercetand obiectele tot mai felurite din mana sa. – Le-am gasit ! – ii anunta, apropiindu-se de usa.
Ninsoarea reincepe cu putin dupa ce cei trei au intrat in casa. O incapere mare, cu tavanul inalt si peretii vopsiti in culori pale ii intampina. Myaki respira usurat in momentul in care revine cu picioarele pe pamant, insa ramane cu o senzatie de disconfort deoarece caldura ce-o simtea de la trupul solistului se risipeste.
-Nu este nimeni acasa ? – il trezeste Dana din transa, uitandu-se catre adolescentul ce-si aseaza lucrurile pe masa de langa bucatarie.
-Se pare ca nu. Cred ca mama este cu Ayame la cumparaturi, iar tata nu se intoarce de la munca inainte de ora douazeci. – ii raspunde sigur pe el, aranjandu-si tricoul ce i-a fost ridicat de geaca. – Acum sa va arat camerele voastre. – zambeste, in cele din urma, facandu-le semn sa-l urmeze pe scari.
***
« -Eh..noapte buna..» – il saruta pe frunte, zambind multumit, apoi se aseaza langa el.
Se pare ca nici parintii nici sora sa nu vor veni acasa in aceasta noapte, deci s-au hotarat sa nu-i mai astepte. Oricum, ora este destul de tarziu si toti trei sunt obositi.
« - Te iubesc.. »
Dupa o lunga negociere cu Dana, solistul a reusit sa o faca sa se multumeasca dormind in vechea sa camera. Daca aceasta ar fi avut un pat de doua persoane, nu l-ar fi deranjat sa stea el acolo, insa nu a fost asa.
***
-Este atat de liniste.. – gandurile sale aproape ca se aud in linistea calma a noptii. Geamurile prezinta mici flori inghetate, asternute pe un platou rece, albicios. Totul, inclusiv aerul din camera, semnaleaza temperatura scazuta, insa lui nu ii este frig. Se simte bine si este atat de emotionat incat nu poate adormi.
Inchide incet ochii, lasandu-se alintat de caldura celui de langa el. Asteapta cateva minute, apoi se misca putin, pana cand reuseste sa-l ia in brate.
- Nu poti sa dormi ? – ii aude vocea calma, apoi se destinde, savurand fiecare mangaiere care-i este oferita.
Isi misca incet capul, incercand sa-i ofere un ’’da’’, apoi isi ridica privirea, admirand ochii persoanei care-l alinta chiar si acum. Dupa multe ezitari, ii ofera un zambet timid, stiind ca de fiecare data este rasplatit pentru acest lucru.
Din fericire, nu s-a inselat, in clipa urmatoare tot corpul fiindu-I cutreerat de o caldura ciudata. Ochii-i tind sa se inchida, placerea simtita la atingerea buzelor celuilalt fiind prea mare.
-Te iubesc.. – i se spune incet, dar cu multa dragoste, aerul cald facandu-l sa tresara.
3 Decembrie
Ninsoarea s-a oprit in sfarsit dupa o noapte lunga. Razele soarelui se fac discret vazute, reflectandu-se in zapada. Aerut aproape fierbinte se amesteca incet cu cel rece care patrunde prin usa intre-deschisa.
Mainile ii tremura putin fara voia lui, bluza alba ce-o poarta fiind destul de subtire. Sta sprijinit de mica bucata de perete ce mai a ramas pana la usa, si de lemnul negricios ce constituie cateva rafturi inalte din dreapta sa. Nu stie ce anume priveste, insa privirea nu i s-a miscat de cand a ajuns..
-Yuu-chan ! – se aude o voce dinspre scari, facandu-l pe adolescent sa se intoarca incet, inchizand usa si departandu-se de ea. – Vei raci daca vei sta acolo. – se apropie fata de el, asezandu-se pe canapea.
-Nu cred..De fiecare data cand vin aici stau in acel loc. – se aseaz si el, ravasindu-si cateva suvite cu mana. Ce s-a intamplat ? Nu poti sa dormi ? – schimba subiectul, observand halatul alb al fetei, semn ca aceasta nu s-a detasat total de ideea de a se mai culca.
-Hm..De obicei nu dorm prea mult, si oricum : se apropie ora mea pentru micul-dejun. – zambeste aceasta, privindu-l in ochi in mod jucaus, abia abtinandu-se de la a-l linta din nou : nu-si da seama de ce, dar Yuuri arata diferit acum ; putin mai copilaros.
-O sa-l fac imediat..- spune adormit, uitandu-se catre bucataria aflata la cativa metri de ei. – Alintata mica. – pleaca spre frigider, nu inainte de a o ciufuli putin pentru a o trezi.
Aceasta se ridica cu rapiditate, mergand catre el, in drum uitandu-se la modul in care este construita bucataria : Probabil a fost o moda in anul in care s-au construit casele, deoarece majoritatea nu au aceasta incapere complet despartita de celelalte.
-Pe cine crezi tu ca faci “alintata mica”? – ii spune incercand in joaca sa para revoltata, aplecandu-se pentru a-i putea privi ochii pe sub breton.
-Pe tine si pe prietenul tau care de o ora a inceput sa citeasca o carte in pat si, posibil, a adormit de atunci. – zambeste, privind-o din cand in cand, incepand sa taie unele legume, invitand-o si pe ea sa-l ajute.
***
-Pisicuta.. – ii sopteste la ureche, aplecandu-se putin peste el. – Trezeste-te..Puteam sa jur ca ai adormit ; Nu este o carte atat de interesanta.. – il saruta cu atentie pe obraz cand observa ca acesta isi deschide incet ochii. – Vei avea destul timp sa dormi, insa vreau sa mananci inainte de a veni tata. Dupa cum il stiu, sigur te va face sa-ti pierzi pofta. – il ia in brate, ridicandu-l de pe perne in acelasi timp.
Cu putina greutate, insa tanarul reuseste sa-si faca prietenul sa coboare, apoi sa manance impreuna cu ei. Intre timp, vantul incepe sa bata cu mai multa putere, soarele ascunzandu-se printre nori, aceste fenomene facandu-l pe cantaret sa anuleze plimbarea pana in satul din josul dealului.
***
sakura345, de ce ai fi vrut sa il omori?
lasa copilul in pace..ok..credeam ca iar nu voi putea sa termin povestea ^^" thanks!!IV. Do you like to shine?
2 Decembrie
Drumul este inghetat, zapada proaspata scartaind la fiecare pas. Soarele trece ironic printre nori, lumina sa amestecandu-se cu ei, obtinandu-se un galben estompat si rece.
Mici fragmente de nea, desprinse de pe cer de catre vant plutesc prin vazduh in cautarea altui loc de odihna. Raceala predomina in atmosfera, insa el simte dpar adierea racoroasa ce-i face pielea incinsa sa devina suportabila.
Simte curentul mai puternic decat cel provocat de vant si-si da seama ca se deplaseaza. Totul este confuz ; Nu-si aminteste nimic din ceea ce s-a petrecut in ultimele ore si asta il ingrijoreaza. Tot ce stie este faptul ca era acasa, grabindu-se pentru a ajunge la ceva sau cineva important lui.
Razele albicioase se plimba pe fata sa, convingandu-l sa-si deschida ochii. De-ndata simturile i se trezesc, incepand sa auda pasii inceti si zgomotul vantului din jurul sau.
-Yuuri..? – acum isi aminteste..plecarea cu trenul, peisajele cristaline si..noptile nedormite ce au cerut sa fie recuperate..pe scaun.
Privirea-i este inca incetosata, nedistingand decat forma suvitelor tanarului si stralucirea albastrie din ochii acestuia.
-Mai avem putin. – ii zambeste baiatului din bratele sale, sarutandu-l cu grija pe frunte.
Brusc, incepe sa-i simta mainile puternice sustinandu-i trupul in timp ce poarta valiza pe umarul drept. In ochii incepe sa se formeze peisajul bicolor, natura folosind doar albastrul intens, asemanator celui din privirea cantaretului si albul pur, stralucitor.
-Straluceste pentru tine. – continua, observand ca adolescentul admjira ramurile incondeiate cu omat curat ale copacilor. – Sper ca ai dormit bine. – il priveste cu dragoste, apropiindu-l de pieptul sau pentru a-l tine mai bine.
-Poftim.. ? – isi pune mana dreapta deasupra ochilor, soarele deranjandu-l de-ndata ce nu mai este acoperit de coroanele arborilor din jur. Nu a facut atat de bine contactul cu realitatea, asadar nu intelege toate cuvintele. Asteapta putin, apoi isi da seama de pozitia sa. – Imi pare rau ! –spune incercand sa coboare, insa nu i se permite acest lucru.
-Linisteste-te, inimioara. Mai sunt doar cateva case. – ii face semn cu fata pentru a vedea cladirea inalta, de doua etaje, aflata la o distanta de cateva zeci de metri de ei.
Ajungand in pragul vilei, Yuuri isi lasa prietenul din brate si-si indreapta mainile catre buzunarul gecii. Isi multumeste in sinea sa pentru faptul ca si-a cumparat una noua, iar fermoarul se deschide usor – probabil ca daca nu ar fi fost asa s-ar fi chinuit alte cateva minute pana cand ajungea la chei.
Priveste inelul subtire, din metal, pe care si-a insirat toate obiectele ce-l ajutau la deschiderea usilor la studio – din pacate..acestea fiind cam multe..
-Ai cheile, nu-i asa ? – intreaba Dana, privindu-i curioasa expresia fetei, aceasta fiind una greu de descifrat.
-Da, banuiesc ca da. Dar daca nu, spargem un geam. – ii raspunde amuzat, cercetand obiectele tot mai felurite din mana sa. – Le-am gasit ! – ii anunta, apropiindu-se de usa.
Ninsoarea reincepe cu putin dupa ce cei trei au intrat in casa. O incapere mare, cu tavanul inalt si peretii vopsiti in culori pale ii intampina. Myaki respira usurat in momentul in care revine cu picioarele pe pamant, insa ramane cu o senzatie de disconfort deoarece caldura ce-o simtea de la trupul solistului se risipeste.
-Nu este nimeni acasa ? – il trezeste Dana din transa, uitandu-se catre adolescentul ce-si aseaza lucrurile pe masa de langa bucatarie.
-Se pare ca nu. Cred ca mama este cu Ayame la cumparaturi, iar tata nu se intoarce de la munca inainte de ora douazeci. – ii raspunde sigur pe el, aranjandu-si tricoul ce i-a fost ridicat de geaca. – Acum sa va arat camerele voastre. – zambeste, in cele din urma, facandu-le semn sa-l urmeze pe scari.
***
« -Eh..noapte buna..» – il saruta pe frunte, zambind multumit, apoi se aseaza langa el.
Se pare ca nici parintii nici sora sa nu vor veni acasa in aceasta noapte, deci s-au hotarat sa nu-i mai astepte. Oricum, ora este destul de tarziu si toti trei sunt obositi.
« - Te iubesc.. »
Dupa o lunga negociere cu Dana, solistul a reusit sa o faca sa se multumeasca dormind in vechea sa camera. Daca aceasta ar fi avut un pat de doua persoane, nu l-ar fi deranjat sa stea el acolo, insa nu a fost asa.
***
-Este atat de liniste.. – gandurile sale aproape ca se aud in linistea calma a noptii. Geamurile prezinta mici flori inghetate, asternute pe un platou rece, albicios. Totul, inclusiv aerul din camera, semnaleaza temperatura scazuta, insa lui nu ii este frig. Se simte bine si este atat de emotionat incat nu poate adormi.
Inchide incet ochii, lasandu-se alintat de caldura celui de langa el. Asteapta cateva minute, apoi se misca putin, pana cand reuseste sa-l ia in brate.
- Nu poti sa dormi ? – ii aude vocea calma, apoi se destinde, savurand fiecare mangaiere care-i este oferita.
Isi misca incet capul, incercand sa-i ofere un ’’da’’, apoi isi ridica privirea, admirand ochii persoanei care-l alinta chiar si acum. Dupa multe ezitari, ii ofera un zambet timid, stiind ca de fiecare data este rasplatit pentru acest lucru.
Din fericire, nu s-a inselat, in clipa urmatoare tot corpul fiindu-I cutreerat de o caldura ciudata. Ochii-i tind sa se inchida, placerea simtita la atingerea buzelor celuilalt fiind prea mare.
-Te iubesc.. – i se spune incet, dar cu multa dragoste, aerul cald facandu-l sa tresara.
3 Decembrie
Ninsoarea s-a oprit in sfarsit dupa o noapte lunga. Razele soarelui se fac discret vazute, reflectandu-se in zapada. Aerut aproape fierbinte se amesteca incet cu cel rece care patrunde prin usa intre-deschisa.
Mainile ii tremura putin fara voia lui, bluza alba ce-o poarta fiind destul de subtire. Sta sprijinit de mica bucata de perete ce mai a ramas pana la usa, si de lemnul negricios ce constituie cateva rafturi inalte din dreapta sa. Nu stie ce anume priveste, insa privirea nu i s-a miscat de cand a ajuns..
-Yuu-chan ! – se aude o voce dinspre scari, facandu-l pe adolescent sa se intoarca incet, inchizand usa si departandu-se de ea. – Vei raci daca vei sta acolo. – se apropie fata de el, asezandu-se pe canapea.
-Nu cred..De fiecare data cand vin aici stau in acel loc. – se aseaz si el, ravasindu-si cateva suvite cu mana. Ce s-a intamplat ? Nu poti sa dormi ? – schimba subiectul, observand halatul alb al fetei, semn ca aceasta nu s-a detasat total de ideea de a se mai culca.
-Hm..De obicei nu dorm prea mult, si oricum : se apropie ora mea pentru micul-dejun. – zambeste aceasta, privindu-l in ochi in mod jucaus, abia abtinandu-se de la a-l linta din nou : nu-si da seama de ce, dar Yuuri arata diferit acum ; putin mai copilaros.
-O sa-l fac imediat..- spune adormit, uitandu-se catre bucataria aflata la cativa metri de ei. – Alintata mica. – pleaca spre frigider, nu inainte de a o ciufuli putin pentru a o trezi.
Aceasta se ridica cu rapiditate, mergand catre el, in drum uitandu-se la modul in care este construita bucataria : Probabil a fost o moda in anul in care s-au construit casele, deoarece majoritatea nu au aceasta incapere complet despartita de celelalte.
-Pe cine crezi tu ca faci “alintata mica”? – ii spune incercand in joaca sa para revoltata, aplecandu-se pentru a-i putea privi ochii pe sub breton.
-Pe tine si pe prietenul tau care de o ora a inceput sa citeasca o carte in pat si, posibil, a adormit de atunci. – zambeste, privind-o din cand in cand, incepand sa taie unele legume, invitand-o si pe ea sa-l ajute.
***
-Pisicuta.. – ii sopteste la ureche, aplecandu-se putin peste el. – Trezeste-te..Puteam sa jur ca ai adormit ; Nu este o carte atat de interesanta.. – il saruta cu atentie pe obraz cand observa ca acesta isi deschide incet ochii. – Vei avea destul timp sa dormi, insa vreau sa mananci inainte de a veni tata. Dupa cum il stiu, sigur te va face sa-ti pierzi pofta. – il ia in brate, ridicandu-l de pe perne in acelasi timp.
Cu putina greutate, insa tanarul reuseste sa-si faca prietenul sa coboare, apoi sa manance impreuna cu ei. Intre timp, vantul incepe sa bata cu mai multa putere, soarele ascunzandu-se printre nori, aceste fenomene facandu-l pe cantaret sa anuleze plimbarea pana in satul din josul dealului.
***
07-17-2008, 01:24 PM
ce reapid ai pus continuare da mai lasat un pic in ceata speram sa se intample ceva intre yuuki si am uitat cum il cheama
imi place continuarea si abia aast sa vad cum reactioneaza tatal lui yuuki cand il vede pe myaki
continuarea si cat mai repede
chu si gambate
imi place continuarea si abia aast sa vad cum reactioneaza tatal lui yuuki cand il vede pe myaki
continuarea si cat mai repede
chu si gambate
07-19-2008, 12:55 PM
sakura345, ce m-as face fara tine? E YuuRi!..ce face vampire knight din voi.... vei vedea ce sa ve intampla, stai linistita 
Thank you!!!!!!!!
-Yuuri.. ? – indrazneste acesta sa deschida o discutie dupa linistea care s-a asternut in asteptarea membrilor familiei.Acesta ii raspunde, intorcandu-si apoi capul spre el si, in sfarsit, afisand un zambet. – Ce se va intampla daca parintii tai nu ma accepta.. ? – reuseste sa spuna acest lucru, care il macina inca de cand au ajuns.
-Hm..probabil vom pleca si vom sta la un prieten, iar eu voi veni mai rar aici. Insa ma indoiesc de faptul ca nu te-ar putea accepta. Esti genul de baiat pe care mama il adora. – ii explica vesel, aranjandu-i cu atentie bretonul. Observa ca baiatul inca isi musca buzele, semn ca nu este totalmente linistit si continua. – Nu trebuie sa-ti faci griji. Tatal meu cu siguranta se va preface ca esti invizibil. – il saruta pe obraz, apoi isi coboara palmele in jurul gulerului camasii acestuia. – Iar Dana nu reprezinta o problema..inca – o priveste pe fata amuzat, insa nu mai are timp sa spuna ceva, in clipa urmatoare auzind usa cum se deschide.
Adolescentul se ridica zambind de pe canapea, indreptandu-se catre holul de intrare. O femeie destul de tanara si ingrijita, cu parul vopsit intr-o culoare de saten deschis, cu ochii caprui si putin mai scunda decat solistul. – observa Myaki, incercand sa se linisteasca, sperand sa nu se observe cat de ingrozit este de ideea intalnirii cu parintii prietenului sau.
-Care dintre ei ? – aude vocea femeii care, zambind, se apropie de el si de Dana.
-Care crezi.. ? – spune cantaretul vesel, uitandu-se odata cu ea la cei doi.
Femeia ii cerceteaza pe amandoi in parte, apoi isi priveste fiul dorind sa spuna ceva.
-Cu siguranta nu fata. – este intrerupta de barbatul care a intrat in casa cu putin dupa ea.
Acesta isi pune haina scurta, din piele neagra, in cuier, apoi se indreapta spre usa din dreapta bucatariei, examinandu-l in acelas timp pe baiatul de pe canapea.
Myaki il priveste atent in ochi, observand ca acestia sunt exact ca ai lui Yuuri, in ciuda faptului ca parul ii este blond cenusiu.
-Corect ! – ii zambeste solistul, asezandu-se cu grija langa baiat. – Ea este o prietena foarte buna, Dana – le face cunostinta, tinandu-si in acelas timp palm dreapta pe spatele micii sale minuni pentru a-l calma. – Iar el este noul meu pisoias, Myaki. – il ia in brate, intinzandu-i mana pentru a o saluta pe mama sa.
-Inteleg.. – ii priveste doamna ochii, surazand, apoi il saruta p obraz observand si ea ca adolescentul este speriat. – Ayame este in vizita la o prietena. A spus ca va veni pentru masa de pranz. – ii anunta aceasta, mergand apoi spre bucatarie. – Nu v-ati certat pe dormitoare, nu-i asa ?
-Inca nu.. – ii raspunde Yuuri, reluandu-si jocul cu firele de par ale baiatului de langa el.
***
Noaptea poate fi cel mai linistitor moment al zilei..daca stii sa o descoperi asa cum este. Un intuneric atat de profund, aprospe te imbratiseaza, oferindu-ti protectia si intimitatea de care nu ai avut parte cand soarele era pe cer. Acum te poti elibera, dand frau liber sentimentelor, descarcandu-te de toate temerile acumulate..
-Ai vazut ca totul a fost bine ? – ii mangaie acesta suvitele negre incet, depasindu-le in scurt timp, ajungand sa-i tina obrajii rozalii in palmele sale. – Zambeste putin..te rog.. – ii saruta fruntea calda, zambindu-i oarecum trist.
***
Totul este inghetat si..doar fulgii se fac vazuti prin aer, oamenii fiind fortati sa stea in caminele lor de temperatura foarte scazuta. Zapada deja a devenit mai tare, formand o scoarta de gheata deasupra ei. Totul este inghetat..dar calm..
-Suntem doar noi doi acum..Poti sa-mi spui ce anume te deranjeaza ? – incepe discutia de-ndata ce-l scoate din casa, nemaiputand sa astepte. – De cand am venit esti foarte trist.. – il priveste indurerat in ochi, incercand sa-i prinda mainile intr-ale sale.
-Nu s-a intamplat nimic..doar ca ma adaptez mai greu.. – isi muta privirea, in cele din urma lasandu-l sa-i patrunda degetele cu ale sale.
-Fi serios..Stii bine ca nu ma poti minti. Te cunosc mai bine decat crezi. – ii spune fara a lasa ingrijorarea sa i se simta in ton si incercand sa nu para nici prea autoritar. – Asa ca spune-mi..Ce este ? – se uita din nou in ochii lui, apropiindu-i pieptul apoi de al lui. Deocamdata, spera ca acsta tremura doar din cauza vremii..
Baiatul nu-i raspunde, stand putin incordat in bratele acestuia si fixand o simpla ridicatura de omat de langa ei in speranta ca Yuuri nu va mai insista. Dupa cateva minute de incordare, adolescentul ii da drumul, indrumandu-l spre o carare care pre a duce in satul de la poalele dealului.
-Vino, vreau sa-ti arat ceva atunci.. – ii zambeste crezand ca asa il va mai linisti si-l prinde de mana pentru a-l urma.
Ninsoarea nu da semne pentru o oarecare oprire. Temperatura a devenit mai suportabila, dar nimic nu pare a se topi inca. Norii nu mai sunt atat de cenusii ca inainte, prinzand tente de alb. Drumul nu este greu de parcurs, insa ritmul alert al adolescentului din fata sa il face sa oboseasca.
Ajunsi in sat, cei doi pornesc pe o alee nu foarte ingusta, ce incepe a fi circulata. Merg incet cateva zeci de metrii, apoi se opresc in dreptul unui magazin cu peretii de un orange rosiatic si cu un singur etaj.
-Am ajuns. Intra ! – ii deschide acesta usa, continuand sa-i zambeasca. Aerul este puternic inmirasmat cu vanilie, scortisoara si multe arome de fructe, ceea ce-l face pe baiat sa nu se impotriveasca. – Am sperat ca dulciurile te vot face sa te simti mai bine. La mine functioneaza. – ii zambeste continuu privindu-l vesel. Baiatul nu spune deocamdata nimic, atentia fiindu-I indreptata catre raftul inalt, plin cu diverse sortimente de ciocolata. – Iti cumpar orice, doar sa zambesti, bine ? – il saruta incet pe obraz, facandu-l sa se inroseasca involuntar.
-Nu este nevoie.. – isi lasa acesta privirea, pregatindu-se sa se intoarca si sa iasa pe usa, dar Yuuri il prinde la timp de mana, facandu-l sa-l urmeze.
-Nu spune asta. Relaxeaza-te putin si ajuta-ma sa iau cate ceva pentru acasa. – ii spune in drum spre vanzatoarea – pe care, se pare ca o cunoaste.
Dupa cateva minute in care cei doi au stat in magazin, a venit timpul ca acestia sa iasa din noi in frigul de afara – acum amplificat de vant. Aerul rece ii aduce o senzatie placuta, obrajii-i fierbinti incepand sa revina la temperatura normala. Drumul a devenit din nou necirculat, probabil datorita ninsorii puternice. Cerul a devenit cenusiu, nelasand lumina sa ajunga decat vag pe pamant.
-Yuu-chan ! – aude o voce copilaroasa din spatele sau, apoi se trezeste cu un baiat peste el – amandoi cazand in zapada. – Mi-a fost atat de dor de tine !! De ce nu m-ai anuntat ca vii ? – isi indeparteaza corpul de al cantaretului cu cativa centimetri, privindu-l in ochi incruntat.
-Am uitat. Asta este. –il impinde acesta incet, vazand ca pe chiul prietenului sau apar mici semne de frica si neliniste. – Buna, Fabi. – ii ofera un scurt sarut pe obraz, scuturadu-si apoi zapada de pe haine.
-Da..buna..El cine este ?! – isi indreapta degetul aratator catre baiatul brunet de langa el, privindu-l in ochi.
-Un prieten..Il cheama Myaki, daca imi amintesc bine. – ii raspunde, incercand sa para indiferent, pentru a vedea reactia baiatului. Acesta este putin luat prin surprindere de cuvintele solistului, dar nu indrazneste sa spuna ceva.
-Aww ! Este atat de dragut !! – ii prinde mainile cu ale sale si-l trage spre el, lipindu-i capul de pieptul sau – chiar daca acest ’’Fabi’’ nu are inaltimea cantaretului, tot este mai inalt decat el.
***
« Nu trebuia... » Vantul s-a oprit, dar ninsoarea inca este destul de puternica. S-au departat de mijlocul satului, ajungand la marginea unde nu mai exista decat zapada..un strat grost de zapada si o poteca facuta de locuitori. « Nu avea nevoie de asta.. » Pasii sunt executati cu greu datorita stratului mai tare format la suprafata omatului, dar are in gand sa suporte. « Nu stiam ca il va afecta atat de mult.. » Se opreste privind in pamant si facandu-l si pe celalalt sa isi sfarseasca mersul.
-Imi pare rau.. – isi indreapta ochii catre ai baiatului, incercand totusi sa zambeasca. – Sunt unele momente in care nu stiu ce sa spun si ma iau de cineva. ~ La naiba cu tine, Yuuri..Asta nici macar nu este o scuza ! ~ Imi pare rau..
-Pentru ce.. ? – il intreaba acesta intorcandu-se cu cativa pasi pentru a ajunge in dreptul sau
-Pentru.. ~ Haide ! Stii bine pentru ce..si nu iti voi da sansa de a spune ca nu am gresit cu nimic ! ~ Pentru felul in care am vorbit..Stiu ca nu aveai nevoie sa vorbesc asa despre tine.. – isi lasa din nou capul in pamant, oftand.
-Nu..eu doar.. – incearca acesta sa formuleze o propozitie muscandu-si buzele involuntar intre cuvinte, insa este oprit.
« Atat de cald..in aceste momente reci, inghetate de teama si sparte de indoieli..apoi reinaltate cu disperare, lipindu-se ca intr-un joc cu nestiinta..de ce face asta.. ? »
Inca nu vrea sa-i elibereze palma. Nu stie de ce : pur si simplu a inlemnit tinandu-l de mana, cu privirea fixata pe pielea alba a baiatului. Dupa cateva minute de tacere, solistul se uita in ochii lui pentru putin timp, afisand un zambet scurt.
-Ite-te…ce faci ? il intreaba adolescentul trezindu-se peste corpul solistului, in zapada destul de inalta.
-Nu am mai facut de mult timp asta. Am vrut sa vad cum se mai simte- priveste acesta cerul zambind, cuprinzand mijlocul biatului cu mainile sale- Si pe langa asta….isi face prietenul sa-si ridice chipul din pieptul sau- Devenisem prea serios, iar asta ma ingrijora- il face in sfarsit sa zambeasca, desi arata inca trist.
A fost doar o clipa, insa deja s-a mai linistit. « Poate ca nu este atat de grav..poate era doar putin confuz.. »
- Imi poti spune acum ce ai patit ?-se aseaza mai bine in zapada, miscandu-si incet palma pe obrazul acestuia.
- Ma simt in plus si… nu stiu ce caut aici. Am impresia ca nu fac decat sa-ti stric planurile pe care ti le faci.- isi misca degetele inghetate in zapada, evitand privirea solistului.
-Sigur ? – ii saruta fruntea rece, primind un raspuns afirmativ. – Ma bucur pentru ca nu este ceva mai grav..credeam ca esti bolnav. – se ridica incet pentru a nu-l dezechilibra pe cel din bratele sale. – Stai linistit..deocamdata nu ma deranjezi – il mai saruta o data, asigurandu-se apoi ca nu mai are zapada pe haine. – Sa mergem acasa acum. – ii zambeste in speranta ca asta il va linisti, apoi il prinde de mana pentru a-si continua drumul.
***
E YuuRi!..ce face vampire knight din voi.... vei vedea ce sa ve intampla, stai linistita Thank you!!!!!!!!-Yuuri.. ? – indrazneste acesta sa deschida o discutie dupa linistea care s-a asternut in asteptarea membrilor familiei.Acesta ii raspunde, intorcandu-si apoi capul spre el si, in sfarsit, afisand un zambet. – Ce se va intampla daca parintii tai nu ma accepta.. ? – reuseste sa spuna acest lucru, care il macina inca de cand au ajuns.
-Hm..probabil vom pleca si vom sta la un prieten, iar eu voi veni mai rar aici. Insa ma indoiesc de faptul ca nu te-ar putea accepta. Esti genul de baiat pe care mama il adora. – ii explica vesel, aranjandu-i cu atentie bretonul. Observa ca baiatul inca isi musca buzele, semn ca nu este totalmente linistit si continua. – Nu trebuie sa-ti faci griji. Tatal meu cu siguranta se va preface ca esti invizibil. – il saruta pe obraz, apoi isi coboara palmele in jurul gulerului camasii acestuia. – Iar Dana nu reprezinta o problema..inca – o priveste pe fata amuzat, insa nu mai are timp sa spuna ceva, in clipa urmatoare auzind usa cum se deschide.
Adolescentul se ridica zambind de pe canapea, indreptandu-se catre holul de intrare. O femeie destul de tanara si ingrijita, cu parul vopsit intr-o culoare de saten deschis, cu ochii caprui si putin mai scunda decat solistul. – observa Myaki, incercand sa se linisteasca, sperand sa nu se observe cat de ingrozit este de ideea intalnirii cu parintii prietenului sau.
-Care dintre ei ? – aude vocea femeii care, zambind, se apropie de el si de Dana.
-Care crezi.. ? – spune cantaretul vesel, uitandu-se odata cu ea la cei doi.
Femeia ii cerceteaza pe amandoi in parte, apoi isi priveste fiul dorind sa spuna ceva.
-Cu siguranta nu fata. – este intrerupta de barbatul care a intrat in casa cu putin dupa ea.
Acesta isi pune haina scurta, din piele neagra, in cuier, apoi se indreapta spre usa din dreapta bucatariei, examinandu-l in acelas timp pe baiatul de pe canapea.
Myaki il priveste atent in ochi, observand ca acestia sunt exact ca ai lui Yuuri, in ciuda faptului ca parul ii este blond cenusiu.
-Corect ! – ii zambeste solistul, asezandu-se cu grija langa baiat. – Ea este o prietena foarte buna, Dana – le face cunostinta, tinandu-si in acelas timp palm dreapta pe spatele micii sale minuni pentru a-l calma. – Iar el este noul meu pisoias, Myaki. – il ia in brate, intinzandu-i mana pentru a o saluta pe mama sa.
-Inteleg.. – ii priveste doamna ochii, surazand, apoi il saruta p obraz observand si ea ca adolescentul este speriat. – Ayame este in vizita la o prietena. A spus ca va veni pentru masa de pranz. – ii anunta aceasta, mergand apoi spre bucatarie. – Nu v-ati certat pe dormitoare, nu-i asa ?
-Inca nu.. – ii raspunde Yuuri, reluandu-si jocul cu firele de par ale baiatului de langa el.
***
Noaptea poate fi cel mai linistitor moment al zilei..daca stii sa o descoperi asa cum este. Un intuneric atat de profund, aprospe te imbratiseaza, oferindu-ti protectia si intimitatea de care nu ai avut parte cand soarele era pe cer. Acum te poti elibera, dand frau liber sentimentelor, descarcandu-te de toate temerile acumulate..
-Ai vazut ca totul a fost bine ? – ii mangaie acesta suvitele negre incet, depasindu-le in scurt timp, ajungand sa-i tina obrajii rozalii in palmele sale. – Zambeste putin..te rog.. – ii saruta fruntea calda, zambindu-i oarecum trist.
***
Totul este inghetat si..doar fulgii se fac vazuti prin aer, oamenii fiind fortati sa stea in caminele lor de temperatura foarte scazuta. Zapada deja a devenit mai tare, formand o scoarta de gheata deasupra ei. Totul este inghetat..dar calm..
-Suntem doar noi doi acum..Poti sa-mi spui ce anume te deranjeaza ? – incepe discutia de-ndata ce-l scoate din casa, nemaiputand sa astepte. – De cand am venit esti foarte trist.. – il priveste indurerat in ochi, incercand sa-i prinda mainile intr-ale sale.
-Nu s-a intamplat nimic..doar ca ma adaptez mai greu.. – isi muta privirea, in cele din urma lasandu-l sa-i patrunda degetele cu ale sale.
-Fi serios..Stii bine ca nu ma poti minti. Te cunosc mai bine decat crezi. – ii spune fara a lasa ingrijorarea sa i se simta in ton si incercand sa nu para nici prea autoritar. – Asa ca spune-mi..Ce este ? – se uita din nou in ochii lui, apropiindu-i pieptul apoi de al lui. Deocamdata, spera ca acsta tremura doar din cauza vremii..
Baiatul nu-i raspunde, stand putin incordat in bratele acestuia si fixand o simpla ridicatura de omat de langa ei in speranta ca Yuuri nu va mai insista. Dupa cateva minute de incordare, adolescentul ii da drumul, indrumandu-l spre o carare care pre a duce in satul de la poalele dealului.
-Vino, vreau sa-ti arat ceva atunci.. – ii zambeste crezand ca asa il va mai linisti si-l prinde de mana pentru a-l urma.
Ninsoarea nu da semne pentru o oarecare oprire. Temperatura a devenit mai suportabila, dar nimic nu pare a se topi inca. Norii nu mai sunt atat de cenusii ca inainte, prinzand tente de alb. Drumul nu este greu de parcurs, insa ritmul alert al adolescentului din fata sa il face sa oboseasca.
Ajunsi in sat, cei doi pornesc pe o alee nu foarte ingusta, ce incepe a fi circulata. Merg incet cateva zeci de metrii, apoi se opresc in dreptul unui magazin cu peretii de un orange rosiatic si cu un singur etaj.
-Am ajuns. Intra ! – ii deschide acesta usa, continuand sa-i zambeasca. Aerul este puternic inmirasmat cu vanilie, scortisoara si multe arome de fructe, ceea ce-l face pe baiat sa nu se impotriveasca. – Am sperat ca dulciurile te vot face sa te simti mai bine. La mine functioneaza. – ii zambeste continuu privindu-l vesel. Baiatul nu spune deocamdata nimic, atentia fiindu-I indreptata catre raftul inalt, plin cu diverse sortimente de ciocolata. – Iti cumpar orice, doar sa zambesti, bine ? – il saruta incet pe obraz, facandu-l sa se inroseasca involuntar.
-Nu este nevoie.. – isi lasa acesta privirea, pregatindu-se sa se intoarca si sa iasa pe usa, dar Yuuri il prinde la timp de mana, facandu-l sa-l urmeze.
-Nu spune asta. Relaxeaza-te putin si ajuta-ma sa iau cate ceva pentru acasa. – ii spune in drum spre vanzatoarea – pe care, se pare ca o cunoaste.
Dupa cateva minute in care cei doi au stat in magazin, a venit timpul ca acestia sa iasa din noi in frigul de afara – acum amplificat de vant. Aerul rece ii aduce o senzatie placuta, obrajii-i fierbinti incepand sa revina la temperatura normala. Drumul a devenit din nou necirculat, probabil datorita ninsorii puternice. Cerul a devenit cenusiu, nelasand lumina sa ajunga decat vag pe pamant.
-Yuu-chan ! – aude o voce copilaroasa din spatele sau, apoi se trezeste cu un baiat peste el – amandoi cazand in zapada. – Mi-a fost atat de dor de tine !! De ce nu m-ai anuntat ca vii ? – isi indeparteaza corpul de al cantaretului cu cativa centimetri, privindu-l in ochi incruntat.
-Am uitat. Asta este. –il impinde acesta incet, vazand ca pe chiul prietenului sau apar mici semne de frica si neliniste. – Buna, Fabi. – ii ofera un scurt sarut pe obraz, scuturadu-si apoi zapada de pe haine.
-Da..buna..El cine este ?! – isi indreapta degetul aratator catre baiatul brunet de langa el, privindu-l in ochi.
-Un prieten..Il cheama Myaki, daca imi amintesc bine. – ii raspunde, incercand sa para indiferent, pentru a vedea reactia baiatului. Acesta este putin luat prin surprindere de cuvintele solistului, dar nu indrazneste sa spuna ceva.
-Aww ! Este atat de dragut !! – ii prinde mainile cu ale sale si-l trage spre el, lipindu-i capul de pieptul sau – chiar daca acest ’’Fabi’’ nu are inaltimea cantaretului, tot este mai inalt decat el.
***
« Nu trebuia... » Vantul s-a oprit, dar ninsoarea inca este destul de puternica. S-au departat de mijlocul satului, ajungand la marginea unde nu mai exista decat zapada..un strat grost de zapada si o poteca facuta de locuitori. « Nu avea nevoie de asta.. » Pasii sunt executati cu greu datorita stratului mai tare format la suprafata omatului, dar are in gand sa suporte. « Nu stiam ca il va afecta atat de mult.. » Se opreste privind in pamant si facandu-l si pe celalalt sa isi sfarseasca mersul.
-Imi pare rau.. – isi indreapta ochii catre ai baiatului, incercand totusi sa zambeasca. – Sunt unele momente in care nu stiu ce sa spun si ma iau de cineva. ~ La naiba cu tine, Yuuri..Asta nici macar nu este o scuza ! ~ Imi pare rau..
-Pentru ce.. ? – il intreaba acesta intorcandu-se cu cativa pasi pentru a ajunge in dreptul sau
-Pentru.. ~ Haide ! Stii bine pentru ce..si nu iti voi da sansa de a spune ca nu am gresit cu nimic ! ~ Pentru felul in care am vorbit..Stiu ca nu aveai nevoie sa vorbesc asa despre tine.. – isi lasa din nou capul in pamant, oftand.
-Nu..eu doar.. – incearca acesta sa formuleze o propozitie muscandu-si buzele involuntar intre cuvinte, insa este oprit.
« Atat de cald..in aceste momente reci, inghetate de teama si sparte de indoieli..apoi reinaltate cu disperare, lipindu-se ca intr-un joc cu nestiinta..de ce face asta.. ? »
Inca nu vrea sa-i elibereze palma. Nu stie de ce : pur si simplu a inlemnit tinandu-l de mana, cu privirea fixata pe pielea alba a baiatului. Dupa cateva minute de tacere, solistul se uita in ochii lui pentru putin timp, afisand un zambet scurt.
-Ite-te…ce faci ? il intreaba adolescentul trezindu-se peste corpul solistului, in zapada destul de inalta.
-Nu am mai facut de mult timp asta. Am vrut sa vad cum se mai simte- priveste acesta cerul zambind, cuprinzand mijlocul biatului cu mainile sale- Si pe langa asta….isi face prietenul sa-si ridice chipul din pieptul sau- Devenisem prea serios, iar asta ma ingrijora- il face in sfarsit sa zambeasca, desi arata inca trist.
A fost doar o clipa, insa deja s-a mai linistit. « Poate ca nu este atat de grav..poate era doar putin confuz.. »
- Imi poti spune acum ce ai patit ?-se aseaza mai bine in zapada, miscandu-si incet palma pe obrazul acestuia.
- Ma simt in plus si… nu stiu ce caut aici. Am impresia ca nu fac decat sa-ti stric planurile pe care ti le faci.- isi misca degetele inghetate in zapada, evitand privirea solistului.
-Sigur ? – ii saruta fruntea rece, primind un raspuns afirmativ. – Ma bucur pentru ca nu este ceva mai grav..credeam ca esti bolnav. – se ridica incet pentru a nu-l dezechilibra pe cel din bratele sale. – Stai linistit..deocamdata nu ma deranjezi – il mai saruta o data, asigurandu-se apoi ca nu mai are zapada pe haine. – Sa mergem acasa acum. – ii zambeste in speranta ca asta il va linisti, apoi il prinde de mana pentru a-si continua drumul.
***
07-19-2008, 09:32 PM
am luat-o razna de tot cu VK!(
si eu ce mas face fara ficu tau?:hug:
super continuare da oare ce are myaki?
astept continuarea cat mai repde
chu si gambate
(si eu ce mas face fara ficu tau?:hug:
super continuare da oare ce are myaki?
astept continuarea cat mai repde
chu si gambate