05-15-2008, 09:49 PM
Roşu şi negru
~ Capitolul 1 - dacă vă place, poate mai pun ^^
- Nu se mai poate-aşa! zice o fată care are desenată câte o fereastră strălucitoare pe curbura brună a fiecărui ochi. In jurul pupilelor, irişii ei au irizaţii împletite complicat, fibre de ocru si fibre de rosu, zone de ambră şi zone de violet. Se ridică de pe piatra rece si suspină:
- De ce trebuie să indur asta, de ce trebuie să fac asta? Cu o privire aspră, dar totuşi tristă, îşi ia zborul. Aripile, care în lumina lăptoasă se sting în negru, sunt ca şi penele de păun, dar aripi de fluture, in fulgi de zăpadă. Dar cu adevărat sunt verzi ca lăcustele, purpurii ca asfinţiturile, azurii ca adâncul cerului, aurii ca viespile şi spiralate în mii şi alte mii de culori.
In cerul plin de sânge, ea incepe sa vorbească ceva, să murmure o incantatie şi să mişte mâinile simultan, iar norii, atrasi de ea ca de o pată albă intr-un câmp plin de flori negre, încep să se apropie şi, când crezi că se îndepărtează, o înconjoara în fiecare parte şi trec unii peste alţii. Un ţipăt ascuţit, care îţi zgârie inima se aude de sus, din “acel” loc, un loc sfânt, un loc pacătos.
Deodată, cerul devine negru ca smoala şi, când se vede o lumină albă, stridentă, apare o pată mare, roşie şi absoarbe negrul ca un burete abia stors. In visul fetei, ea moare, dar nu, ea trăieşte. Realitatea nu e vis. Fără să poată simţi, tentacule o prind, dar nu o rănesc. Nu, nici nu o trag spre ele, nici nu o inţeapă, ci doar o înconjoară şi formează un cocon. După ce trece o zi de ingheţ si nimic cu suflu, o lumină neagră întunecă tot ce prinde în cale.
O noapte tristă… Fata s-a îndoit de puterile ei si a pierdut lupta. Intunericul a câştingat, răul a câştigat, dar cine a plănuit victoria, a plănuit şi că va fi învins. O a doua lumină, acum albă, îşi încearcă puterile. Magia e la acelaşi nivel.
- Nu va funcţiona aşa! Arată-te şi mă voi arăta! vorbeşte o voce crudă, nemiloasă, dar oarecum uimită deoarece nimeni n-a avut atâta curaj să ajungă la acel nivel contra … ei.
Totul devine roşu, roşu ca sângele unui om. Nici două chipuri nu se pot distinge in ceaţa groasă. Fata, care plânge, mai vorbeşte o dată, mai spune o incantaţie şi, fiind ca si gata de luptă, aşteaptă să-şi găsească adversarul. Caută o zonă cu ochii, dar nu este nimeni.
- Cum te numeşti? se aude din nou o voce nemiloasă. Spune, ca să îmi ştiu urmatoarea victorie!
O clipă de linişte şi o întrerupere:
- Sayu, de ce? Crezi că mă vei învinge atât de uşor? Crezi că poţi învinge clanul Malobo doar cu o luptă? Atunci nu ştii magia noastră. raspunde Sayu cu o voce scârbită.
- Oh … Vestitul clan pentru acte de caritate? Imi va parea bine să te distrug! In special pentru tonul cu care ai vorbit. se aude din nou acea voce nemiloasă, acum furioasă.
- Stai! Nu mi-ai zis numele tău. Vreau şi eu să-mi cunosc adversarul.
- Nu vei avea nevoie de numele meu, dar fie ca tine: Chiipo. Bine? Acum, să lupt-…
Dar nu a reuşit să termine de zis ulimul cuvânt, căci săgeţi albe, pure au apărut ca o lumină puternică. Efect nu au, dar nu contează. Acum Sayu ştie unde este adversarul ei.
- Nu e rău … Te-ai folosit de ecoul meu să mă găseşti. Se pare că nu trebuie să mai stau ascunsă.
Zice Chiipo pe un ton ironic şi apare în spatele fetei. Sayu nu are reflexe, dar are protecţie. Acul ce trebuie sa fie în inima ei e oprit datorită tentaculelor, care ţipă ca arse deoarece acele conţin poţiune, se desfac şi contaminează o bucată destul de mare. Ea se dă in faţă, fuge unde vede, dar Chiipo e antrenată intens, pentru cele mai grele lupte şi ajunge intr-o clipire cu acul înţepand pielea fetei în acelaşi loc, dar mai adânc. Poţiunea îşi face efectul repede şi fata îşi pierde cunoştinţa.
- Nu-mi vine să cred! Chiipo a rămas o secundă uimită, dar fiind rapidă, înfinge imediat încă un ac în inima fetei. Si când mă gândeam că va fi mai greu! Marele clan a fost învins aşa de repede! zice Chiipo rânjind, pe un ton ironic. Abia aştept să-i zic lui Maki ce am reuşit! Şi când mă gândesc că e prima mea luptă ... la care n-am luptat serios ...
Fata vorbeşte continuu, dar cu o ultimă putere, cu o concentrare puternică, Sayu mai scoate unul din ultimele ei cuvinte:
- Yu!
O lumină din cerul roşu cade pe Chiipo şi o lasă fără jumătate din corp.
- Norocul meu că am simţit asta! gândeşte ea. Lăsată fără ajutor, sânge curge din fiecare parte a corpului ei. Ea nu se sperie, nu zâmbeşte, ci zice, pe un ton ca şi când ar vrea să omoare pe cineva:
- Lo!
Şi bucata lipsă revine la locuşorul ei, chiar dacă va fi acolo pentru puţin timp. O presimţire, un gând, o sclipire le vine la amândouă şi strigă una spre cealaltă deodată:
- Bo!
O lumină gri le ridică. Acum ele nu se mai luptă corp la corp, ci cu voinţa lor. Una mai puternică decât alta, alta mai slabă. Doar o singură fată poate câştiga.
Ca un rămas bun, Sayu murmura:
- Chan!
Lumina devine încet, încet neagră. Fata nu mai ştie de ce luptă. Incet, încet, pleacă din acel loc. Tot ce vrea este să fie în “acel” loc, alături de mama ei ... Un loc sfânt, un loc păcătos.
- S-a terminat! spune Chiipo şi lumina neagră o-nconjoară. Cu un râs nebun, malefic, strigă să se audă peste tot: Am invins vraja! Am invins clanul Malobo! Sunt mai presus de orice!
Intunericul a câstigat, lumina a pierdut ... Tot e negru, tot e incolor, tot e acum, tot nu va mai fi.
~ Toţi ne bazam pe tine, dar ne-ai dezamăgit. ~ O voce se aude si Chiipo se sperie. Se uită în toate părţile, dar nu vede pe nimeni.
~ Nu meriţi să intri! Ai eşuat, ai pierdut ... Nu mai eşti demnă de respect! Te-ai lăsat şi ai pierdut. Dacă încercai să lupţi măcar, puteai să-ţi învingi adversarul foarte uşor. ~
- Cine eşti? Ce vrei? întreabă Chiipo speriată. Dar vocea nu mai raspunde. In schimb, se aude vocea lui Sayu:
- Imi cer iertare, mama, dar nu-mi pot omori sor-...
~ Ea nu îţi este soră! ~ strigă vocea. ~ Ne-a trădat! Ne-a lăsat să murim! Ai uitat ce a facut? Si să nu fie pedepsită? Atunci vei muri tu în locul ei şi o voi ierta!~
- Dragoste de soră... Sama? Tu e-eşti?
- Acum nu mai sunt... Dar tu trăieşte-ţi viaţa! Nu-i lăsa să te mai corupă o dată!
- Sama ...
- Nu te voi uita vreodată ... Imi vei lipsi.
Cu aceste cuvinte, totul a devenit alb, dar nu pentru mult timp. Chiipo nu s-a schimbat, nu s-a pocăit şi nu poate să uite trecutul. Sora ei, pe care o iubea aşa de mult, a părăsit-o să poată trăi. Nu, cum poate uita acel coşmar prin care a trecut? Totul rece, negru, până când a venit un băiat şi a luat-o.
- Eram toată speriată! ţipă Chiipo. Tu nu m-ai ajutat deloc! şi vocea ei devine din ce in ce mai sadică. Imi pare chiar bine că ţi-ai plătit faptele dure! Imi pare bine ca AI MURIT!”
Chiipo a innebunit de durere. In drum spre Maki, tot râde nebuneste. O doare că a fost uitată şi ca sora ei a murit, dar nu poate să treacă peste asta. Se opreşte şi stă cu gândul la moartea surorii ei.
- Dacă ajung şi eu la mama, atunci voi putea şti unde am gresit.
Fără să îi pese de Maki, băiatul care a gasit-o, acel băiat pe care îl iubeşte, înfinge un ac în inimă.
Deodata tresare. Maki simte şi începe să plângă. Toţi în jurul lui se uită ciudat, dar pe el îl doare... Il doare că ce a iubit a pierdut!
Uh, comments? :5:
~ Capitolul 1 - dacă vă place, poate mai pun ^^
- Nu se mai poate-aşa! zice o fată care are desenată câte o fereastră strălucitoare pe curbura brună a fiecărui ochi. In jurul pupilelor, irişii ei au irizaţii împletite complicat, fibre de ocru si fibre de rosu, zone de ambră şi zone de violet. Se ridică de pe piatra rece si suspină:
- De ce trebuie să indur asta, de ce trebuie să fac asta? Cu o privire aspră, dar totuşi tristă, îşi ia zborul. Aripile, care în lumina lăptoasă se sting în negru, sunt ca şi penele de păun, dar aripi de fluture, in fulgi de zăpadă. Dar cu adevărat sunt verzi ca lăcustele, purpurii ca asfinţiturile, azurii ca adâncul cerului, aurii ca viespile şi spiralate în mii şi alte mii de culori.
In cerul plin de sânge, ea incepe sa vorbească ceva, să murmure o incantatie şi să mişte mâinile simultan, iar norii, atrasi de ea ca de o pată albă intr-un câmp plin de flori negre, încep să se apropie şi, când crezi că se îndepărtează, o înconjoara în fiecare parte şi trec unii peste alţii. Un ţipăt ascuţit, care îţi zgârie inima se aude de sus, din “acel” loc, un loc sfânt, un loc pacătos.
Deodată, cerul devine negru ca smoala şi, când se vede o lumină albă, stridentă, apare o pată mare, roşie şi absoarbe negrul ca un burete abia stors. In visul fetei, ea moare, dar nu, ea trăieşte. Realitatea nu e vis. Fără să poată simţi, tentacule o prind, dar nu o rănesc. Nu, nici nu o trag spre ele, nici nu o inţeapă, ci doar o înconjoară şi formează un cocon. După ce trece o zi de ingheţ si nimic cu suflu, o lumină neagră întunecă tot ce prinde în cale.
O noapte tristă… Fata s-a îndoit de puterile ei si a pierdut lupta. Intunericul a câştingat, răul a câştigat, dar cine a plănuit victoria, a plănuit şi că va fi învins. O a doua lumină, acum albă, îşi încearcă puterile. Magia e la acelaşi nivel.
- Nu va funcţiona aşa! Arată-te şi mă voi arăta! vorbeşte o voce crudă, nemiloasă, dar oarecum uimită deoarece nimeni n-a avut atâta curaj să ajungă la acel nivel contra … ei.
Totul devine roşu, roşu ca sângele unui om. Nici două chipuri nu se pot distinge in ceaţa groasă. Fata, care plânge, mai vorbeşte o dată, mai spune o incantaţie şi, fiind ca si gata de luptă, aşteaptă să-şi găsească adversarul. Caută o zonă cu ochii, dar nu este nimeni.
- Cum te numeşti? se aude din nou o voce nemiloasă. Spune, ca să îmi ştiu urmatoarea victorie!
O clipă de linişte şi o întrerupere:
- Sayu, de ce? Crezi că mă vei învinge atât de uşor? Crezi că poţi învinge clanul Malobo doar cu o luptă? Atunci nu ştii magia noastră. raspunde Sayu cu o voce scârbită.
- Oh … Vestitul clan pentru acte de caritate? Imi va parea bine să te distrug! In special pentru tonul cu care ai vorbit. se aude din nou acea voce nemiloasă, acum furioasă.
- Stai! Nu mi-ai zis numele tău. Vreau şi eu să-mi cunosc adversarul.
- Nu vei avea nevoie de numele meu, dar fie ca tine: Chiipo. Bine? Acum, să lupt-…
Dar nu a reuşit să termine de zis ulimul cuvânt, căci săgeţi albe, pure au apărut ca o lumină puternică. Efect nu au, dar nu contează. Acum Sayu ştie unde este adversarul ei.
- Nu e rău … Te-ai folosit de ecoul meu să mă găseşti. Se pare că nu trebuie să mai stau ascunsă.
Zice Chiipo pe un ton ironic şi apare în spatele fetei. Sayu nu are reflexe, dar are protecţie. Acul ce trebuie sa fie în inima ei e oprit datorită tentaculelor, care ţipă ca arse deoarece acele conţin poţiune, se desfac şi contaminează o bucată destul de mare. Ea se dă in faţă, fuge unde vede, dar Chiipo e antrenată intens, pentru cele mai grele lupte şi ajunge intr-o clipire cu acul înţepand pielea fetei în acelaşi loc, dar mai adânc. Poţiunea îşi face efectul repede şi fata îşi pierde cunoştinţa.
- Nu-mi vine să cred! Chiipo a rămas o secundă uimită, dar fiind rapidă, înfinge imediat încă un ac în inima fetei. Si când mă gândeam că va fi mai greu! Marele clan a fost învins aşa de repede! zice Chiipo rânjind, pe un ton ironic. Abia aştept să-i zic lui Maki ce am reuşit! Şi când mă gândesc că e prima mea luptă ... la care n-am luptat serios ...
Fata vorbeşte continuu, dar cu o ultimă putere, cu o concentrare puternică, Sayu mai scoate unul din ultimele ei cuvinte:
- Yu!
O lumină din cerul roşu cade pe Chiipo şi o lasă fără jumătate din corp.
- Norocul meu că am simţit asta! gândeşte ea. Lăsată fără ajutor, sânge curge din fiecare parte a corpului ei. Ea nu se sperie, nu zâmbeşte, ci zice, pe un ton ca şi când ar vrea să omoare pe cineva:
- Lo!
Şi bucata lipsă revine la locuşorul ei, chiar dacă va fi acolo pentru puţin timp. O presimţire, un gând, o sclipire le vine la amândouă şi strigă una spre cealaltă deodată:
- Bo!
O lumină gri le ridică. Acum ele nu se mai luptă corp la corp, ci cu voinţa lor. Una mai puternică decât alta, alta mai slabă. Doar o singură fată poate câştiga.
Ca un rămas bun, Sayu murmura:
- Chan!
Lumina devine încet, încet neagră. Fata nu mai ştie de ce luptă. Incet, încet, pleacă din acel loc. Tot ce vrea este să fie în “acel” loc, alături de mama ei ... Un loc sfânt, un loc păcătos.
- S-a terminat! spune Chiipo şi lumina neagră o-nconjoară. Cu un râs nebun, malefic, strigă să se audă peste tot: Am invins vraja! Am invins clanul Malobo! Sunt mai presus de orice!
Intunericul a câstigat, lumina a pierdut ... Tot e negru, tot e incolor, tot e acum, tot nu va mai fi.
~ Toţi ne bazam pe tine, dar ne-ai dezamăgit. ~ O voce se aude si Chiipo se sperie. Se uită în toate părţile, dar nu vede pe nimeni.
~ Nu meriţi să intri! Ai eşuat, ai pierdut ... Nu mai eşti demnă de respect! Te-ai lăsat şi ai pierdut. Dacă încercai să lupţi măcar, puteai să-ţi învingi adversarul foarte uşor. ~
- Cine eşti? Ce vrei? întreabă Chiipo speriată. Dar vocea nu mai raspunde. In schimb, se aude vocea lui Sayu:
- Imi cer iertare, mama, dar nu-mi pot omori sor-...
~ Ea nu îţi este soră! ~ strigă vocea. ~ Ne-a trădat! Ne-a lăsat să murim! Ai uitat ce a facut? Si să nu fie pedepsită? Atunci vei muri tu în locul ei şi o voi ierta!~
- Dragoste de soră... Sama? Tu e-eşti?
- Acum nu mai sunt... Dar tu trăieşte-ţi viaţa! Nu-i lăsa să te mai corupă o dată!
- Sama ...
- Nu te voi uita vreodată ... Imi vei lipsi.
Cu aceste cuvinte, totul a devenit alb, dar nu pentru mult timp. Chiipo nu s-a schimbat, nu s-a pocăit şi nu poate să uite trecutul. Sora ei, pe care o iubea aşa de mult, a părăsit-o să poată trăi. Nu, cum poate uita acel coşmar prin care a trecut? Totul rece, negru, până când a venit un băiat şi a luat-o.
- Eram toată speriată! ţipă Chiipo. Tu nu m-ai ajutat deloc! şi vocea ei devine din ce in ce mai sadică. Imi pare chiar bine că ţi-ai plătit faptele dure! Imi pare bine ca AI MURIT!”
Chiipo a innebunit de durere. In drum spre Maki, tot râde nebuneste. O doare că a fost uitată şi ca sora ei a murit, dar nu poate să treacă peste asta. Se opreşte şi stă cu gândul la moartea surorii ei.
- Dacă ajung şi eu la mama, atunci voi putea şti unde am gresit.
Fără să îi pese de Maki, băiatul care a gasit-o, acel băiat pe care îl iubeşte, înfinge un ac în inimă.
Deodata tresare. Maki simte şi începe să plângă. Toţi în jurul lui se uită ciudat, dar pe el îl doare... Il doare că ce a iubit a pierdut!
Uh, comments? :5:
si am inceput sa rad cand m-am gandit ca ai luat locul 2 la FF.Ai meritat locul 2 pentru ingienozitate si te felicit 