Hristos a inviat !
Imi pare bine ca mi-a luat-o
Mikomi inainte, pentru ca ma saturasem de datile in care postam eu prima rezultatele. Acum, notarea mea :
În primul rând, felicitări tuturor concurenţilor pentru strădania lor şi pentru munca de creaţie pe care au depus-o.
În al doilea rând, trebuie să ştiţi că la mine
absolut toate lucrările voastre au fost scoase la imprimantă, deci eu am perceput altfel ceea ce aţi scris voi. Am perceput mesajul fiecăruia ca un cititor care lecturează o carte reală, nu virtuală. Deci, eu am fost în măsură să văd ce mărime de scris aţi folosiţi, am observat aranjarea în pagină şi eventualele greşeli mai bine decât dacă aş fi citit lucrările virtual.
Faptul că am avut fiecare lucrare în faţa mea, am ţinut colile în mână a fost altfel decât dacă aş fi stat cu ochii lipiţi de monitor, lecturând fiecare lucrare în parte.
Lucrările au fost notate pe măsură ce-au fost lecturate, adică după ce am terminat de lecturat o lucrare, am şi notat-o.
Sfat pentru următori-viitori concurenţi :
Indiferent de scrisul ori fontul pe care-l folosiţi atunci când redactaţi o lucrare în word, vă recomand mărimea de scris 11 sau 12, pentru că este ceva mai liniştitoare la ochi.
În lucrările ce le-am avut de lecturat şi citit am observat şi mărimi de scris de 9 sau 10. De citit, am putut citi, dar cu o oarecare dificultate şi la sfârşitul lecturii mă dureau ochii, deci nu recomand mărimile mici de scris. Cel puţin nu când scoţi la imprimantă ca să lecturezi, căci la calculator e altă poveste.
Şi acum, lăsând de-oparte explicaţiile lungi, obositoare şi inutile să trecem la treabă :
A Half Vampire’s Blood
Când am citit prima dată titlul lucrării, aveam o mutră de genul : „Ce ? Eu ocolesc până şi filmele cu vampiri. Cum să citesc eu ceva care se referă la vampiri ? Nu, nu, nu.”
Totuşi am citit şi pot să spun că lucrarea m-a impresionat. Nu spun că mi-a plăcut, pentru că a impresiona e ceva diferit de a plăcea.
Pozitiv : ordonarea în pagină a lucrării, liniuţa de dialog, gramatica impecabilă şi ortografia de asemenea.
Negativ : lipsa diacriticilor şi scrisul prea mic.
În concluzie, nota este :
9 (nouă)
Dorinţa mea
Sincer, n-am mai auzit până acum de ton suplu. Am auzit de corp suplu şi de orice alt cuvânt asociat cu atributul suplu.
Am râs la faza legată de întrebarea lui Riku, pe care i-o adresează Zeului Iernii şi de răspunsul dat de acesta. Deci :
... Şi acum imaginează-ţi : ce-aş putea vrea eu de la tine ?
- Zahăr ?...
Pe bune. M-am amuzat teribil. A fost o lecură amuzantă, Aşezarea în pagină a fost impecabilă, ai avut diacritice, linuţă de dialog, nicio greşeală... Ce mi-aş mai fi putut dori ?
Un sfat : nu mai bate spaţiu înainte de virgulă, ci după aceasta.
Nota este : 10 (zece)
Fratele Întunericului
O lectură destul de grea. O recomand cu mare căldură celor care devorează astfel de poveşti şi nu o recomand celor slabi de înger. Acum un mic amuzament : bine că am citit-o la un timp după ce mâncasem, că dacă o citeam în timpul mesei... Glumesc, desigur.
Pozitiv : aranjarea în pagină, liniuţa de dialog.
Negativ : unele dezacorduri gramaticale şi fraze fără înţeles, lipsa diacriticelor.
Nota este : 9 (nouă)
În căutarea pietrei
Mă întristez când văd lucrări fără diacritice. În plus, nu ai bătut spaţii după sau înainte de anumite semne de ortografie. În rest, povestea a fost amuzantă. Iar finalul cu „Au trăit fericite până la adânci bătrâneţi sau până unde mă mai duce mintea pe mine” m-a amuzat.
Nota este : 9 (nouă)
O bătălie câştigată
O povestioară despre bine şi rău. Doi îngeri care îşi unesc forţele pentru a învinge răul. Interesantă abordare. Din duşmani, ajung aliaţi. Păcat de sfârşit. Cam trist...
Pozitiv : aranjarea în pagină, aliniatul, liniuţa de dialog, gramatica impecabilă.
Negativ : lipsa diacriticelor.
Nota este : 9 (nouă)
Portofelul
Nevoia, lipsurile şi panica împing personajul principal la un gest necugetat. E de înţeles că nu dorea ca tatăl ei să plece, dar să fure un portofel de la un necunoscut ? Mi se pare că a mers prea departe. Nu înţeleg de ce cel căruia ea-i furase portofelul a scos doar hârtia pe care era consemnată o adresă şi a lăsat banii în portofel, înapoindu-l celei care i-l furase. În fine...
Pozitiv : gramatica impecabilă, bună aranjare în pagină.
Negativ : lipsa diacriticelor, spaţii inexistente după semnele ortografice, lipsa liniuţei de dialog.
Nota este : 8 (opt)
Praf şi pulbere – sunete ascuţite de metal
O poveste destul de interesantă, dar m-am cam supărat. M-ai cam lăsat în aer cu sfârşitul... Stai calm/ă, glumeam şi eu.
Şi acum urmează aplauzele la scenă deschisă : nu ai nici cea mai mică greşeală.
Nota este : 10 (zece)
Roşu şi negru
Se pare că este prima poveste la care nu reuşesc să prind esenţa ei...
Pozitiv : aranjarea în pagină, lipsa greşelilor.
Negativ : ghilimele în loc de liniuţă de dialog, lipsa diacriticelor.
Nota este : 9 (nouă)
Sanara
O zână care decide să vadă cum este lumea oamenilor. În trei zile nu poţi să-ţi dai seama chiar aşa repede ce se întâmplă în lumea oamenilor, dar mă rog, ea fiind zână...
Pozitiv : gramatica.
Negativ : inversări de litere, nişte dezacorduri, numele personajelor puse în faţă în loc de linie de dialog...
Cred că te-ai grăbit când ai redactat lucrarea şi nu ai avut timp s-o corectezi. Mai multă atenţie data viitoare.
Nota este : 8 (opt)
Victorie ?
Nu ştiu prea bine ce-aş putea spune despre acestă poveste. Nu vreau nici să te întristez, nici să par răutăcioasă.
Pozitiv : gramatică, liniuţă de dialog.
Negativ : lipsa aliniatului, lipsa diacriticelor şi câteva cuvinte scrise cu majuscule (parcă urla cineva în urechile mele).
Nota este : 8 (opt)
Concluzie :
A Half Vampire’s Blood : 9 (nouă)
Dorinţa mea : 10 (zece)
Fratele Întunericului : 9 (nouă)
În căutarea pietrei : 9 (nouă)
O bătălie câştigată : 9 (nouă)
Portofelul : 8 (opt)
Praf şi pulbere – sunete ascuţite de metal : 10 (zece)
Roşu şi negru : 9 (nouă)
Sanara : 8 (opt)
Victorie ? : [/color]8 (opt)