Animezup - forum manga si anime

Timpul...

Oare care ar fi cea mai bună şi potrivită definiţie a timpului ?... Timpul nu se vede şi nu se percepe cu ajutorul celor cinci simţuri ale omului... Lui i se potrivesc verbele „a exista” şi „a curge”, ultimul arătând şi o acţiune iereversibilă...
Măsurat cu ajutorul unui instrument ingenios inventat de mintea strălucită a omului, timpul se trăieşte !...
Se pot evidenţia, însă, unele aspecte ale timpului...
Timpul ca o clipă ar putea fi „înfăţişat” printr-o intersecţie aglomerată plină de maşini şi pietoni, unde totul merge pe „repede-înainte”...
Timpul ca o viaţă... E cel mai lung şi mai plin de semnificaţii aspect al lui, căci viaţa se trăieşte zi de zi, an de an... Convieţuieşti într-o lume mare, populată cu fel de fel de oameni, o lume care se agită, se frământă, vibrează... Din această lume, o bucăţică îţi aparţine ţie, prin cunoscuţii pe care îi ai aproape de tine, cărora le urmaăreşti acţiunile şi atunci cănd o persoană pleacă la Domnul, mult mai târziu înţelegi că viaţa acelei persoane a fost un film ca o clipă, pe care nu l-ai văzut pe o peliculă, ci l-ai simţit pe propria ta piele, fiind tu însuţi un personaj al acelui film... Viaţa, asemenea unor valuri, te poate ridica pe cea mai înaltă culme a gloriei, a carierei tale, ca apoi, dacă nu ştii să rezişti pe acea culme, valul te poate arunca fulgerător, cu o forţă uimitoare către abis... Şi atunci când începi să cazi, îţi dai seama cât de greu, anevoios a fost să urci şi cât de uşor, lesnicios este să cobori... Atunci ţi se pare că întortocheturile vieţii sunt adesea asemenea unui labirint în care te simţi rătăcit, fără a avea un ghid care să te scoată afară... De ştii să gestionezi cu abilitate valurile vieţii, urcuşurile şi coborâşurile nu te vor mai lua prin surprindere, ci le vei trece firesc, ţinându-le piept cu forţă şi capul sus...
Timpul ca prieten este acea clipă pe care ţi-o rezervi ţie însuţi pentru a reflecta asupra unui aspect din viaţa ta, unei probleme ce te frământă sau pur şi simplu momentul tău de relaxare deplină...
Timpul ca duşman. Atunci când ai atâtea de făcut, de rezolvat, încăt minutele, orele, zilele şi anii trec pe lângă tine pe nesimţite, cu viteza unui intercity, atunci timpul devine un duşman, începe să te încurce, să devină sufocant, transformându-te încet, dar sigur, în sclavul lui...
Indiferent care ar fi aspectul timpului, se evidenţiază o concluzie : Tempus edax rebum – timpul, devorator a tot ceea ce există... El e mereu timp ca o clipă !...

Imi incerc si eu norocul cu un one -shot...

Mărturisire


Iartă-mă…
Te rog, iartă-mă…pentru vremurile când iubindu-te, cum n-am iubit pe nimeni, am comis cel mai mare păcat…
Păcatul …Da, păcatul de-a te părăsi. Te am lăsat …singur în voia sorţii. Hm ! Nu am făcut decât să te arunc în braţele celei mai crunte rivale.
Şi după multe luni …sau mai bine zis ani…plătesc această greşeală. Şi o plătesc prin propria-mi singurătate.

Stiu că iubindu-te, îmi trădez familia, căsătoria ta, fericirea ta. Dar, dacă nu aş face-o…mi-aş trăda inima, ce în nopţile reci de iarnă îmi strigă…că am pierdut ce aveam mai scump pe lume. Şi daca ai ştii cât de greu e …să fiu departe de tine…

Hm! Nu ai cum să ştii …chinul provocat de mama ta…M-a alungat din casa mea, din propria-mi familie …ca tu să ii îndeplineşti toate visele . Mda…Visele ei de măreţie. De grandoare…De mare doamna…
Si când te gândeşti că ea era o intrusă . O trufaşă. O ambiţioasă. Mi-a luat tot …sau poate că nu mi-a luat nimic. Tot ce am avut mai scump pe lume …e acum lângă mine. Rodul iubiri de o noapte…Atât te-ai îndurat să-mi dai.

Oare ai ştiut tu … că atunci când , m-am despărţit de tine…am părăsit Raiul, ca să aleg în locul lui Iadul despărţirii. Nu am ştiut că pasiunea ta pentru mine nu era decât o mască, un joc. Un joc care putea să-mi ia viaţa… Nu ai înţeles că ai trezit în mine sentimente ce mă fac să te iubesc cu onoare. Că doar tu ai cheia inimi mele.

Sa ţii minte că mă voi duce fie în Iad sau fie Rai, dacă acolo trebuie, să ajung ca să îmi repar păcatul, că te–am iubit , cum nimeni nu te va iubi aşa cum meriţi.

Te iert pentru tot ceea ce ai făcut sau vei mai face. Ştiu că te-am pierdut de prea multe ori…şi poate am să o mai fac încă odată…Dar ştiu că atâta timp cât mai am suflare eu nu ştiu să pot trăi fără tine.

Dar soarta m-a premiat. Mi-a adus cel mai frumos dar…copilul meu. E al meu …şi doar al meu.

Dintre toate minunile pe care le-am întâlnit, n-am văzut ceva mai frumos ca el. E un înger cu chip bălai , cu ochii albaştrii ca cerul de august. E imaginea ta vie. E îngerul meu ce m-a salvat de la moarte , dar in acelaşi timp e demonul ce îmi torturează sufletul.

Timpul a păstrat gustul buzelor tale, dragostea ta, credinţa că vom fi împreuna…Că te voi revedea ... Aşa cum timpul ne –a adus împreună…tot el poate distruge totul, mai puţin pasiunea.
Pasiunea…spune cineva că ea poate renaşte după mult timp. Pasiunea e mai puternică, decât timpul…chiar şi decât moartea.
Mă întreb dacă are dreptate…Oare timpul ştie că în aceea noapte , tu …cu sărutările tale mi-ai ars sufletul, buzele…ţi-ai scrijelit numele pe pielea mea Offfffffffff!

Şi acum după mult timp încă mai eşti floarea şi călăul, viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, îngerul şi demonul nopţilor mele. Eşti cărarea şi prăpastia, ce nu ar fi trebuit să ne despartă. Eşti altarul la care m-am închinat, de mică. Eşti sărutul blestemat al infernului, dar eşti cel mai dulce al acestui loc şitotuşi eşti un sărut. Eşti câmpia cu mii şi mii de flori , dar şi acel pârâiaş, ce se transformă într-un torent, ce ia totul în calea sa. Eşti mirajul deşertului, cu caravanele beduinilor, cu muzica lor ce te cheamă la rugă şi la dragoste.

Te chem la ceas târziu de noapte să vii la mine…Dar tu …
Tu nu vii…eşti un laş , ce nu vrea să recunoască …că a greşit atunci…Hm! Eu am făcut greşeala să fug …fără să lupt pentru tine. Dar , tu … Tu ce ai făcut ca să mă reţii?
Nimic. Ai făcut exact cum se aştepta ea… Păcat că te-am iubit aşa cum te iubesc …şi te voi iubi mereu.

Unde ?...

Unde oare te potţi duce când simţi că inima ţi-e sfâşiată în mii de bucăţi, iar timpul nu stă în loc ca tu să-ţi aduni bucăţile la un loc şi să le reasamblezi ? Unde să-ţi „aşterni” sufletul rănit, când ştii că toţi din jurul tău te-ar judeca ? Cui oare să spui o frământare de-a ta, cănd ştii că răneşti pe cel căruia îi spui frământarea ta ? Unde oare să-ţi aşterni părerile când ai impresia uneori că nici hârtia nu mai ţi-e suficientă ?
Unde să-ţi „închizi” păsurile când ai impresia că nici jurnalul nu mai este un lucru intim ? Cui oare să-i spui ceea ce te frământă când toţi în jurul tău te privesc printr-un ochi critic ? Cui oare să spui „am greşit” şi să nu te înţeleagă prost sau să te judece ? Unde te poţi ascunde de propriile greşeli când ele te vor ajunge mai devreme sau mai târziu ? Unde să mergi să-ţi găseşti liniştea când zgomotele oraşului în care locuieşti devin prea infernale ori prea asurzitoare ca să mai le poţi suporta ? Unde... Oare toate întrebările încep cu Unde ?

Vreme e pentru orice îndeletnicire...

Căutând prin mintea mea un subiect asupra căruia să meditez, un impuls necunoscut mă îndeamnă să răsfoiesc un caiet de amintiri... Aici erau aşternute cu mare conştiinciozitate citate copiate de mine din diverse cărţi. Privirea mi se opreşte asupra unuia copiat din Biblie. Îl parcurg alene şi deodată, pentru fiecare frază citită de mine, se contura câte un răspuns, aşa că m-am apucat să analizez fiecare frază în parte.
Vreme e să te naşti şi vreme să mori... Ce adevăr simplu ! Ce minunat este să te naşti, ce trist e să mori !... Acestea sunt doar simple cugetări, căci momentul naşterii şi al morţii numai Dumnezeu îl poate şti.
Vreme e să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit... Aşa e ! Primăvara este un anotimp propice pentru a sădi seminţe din care vor ieşi roade bogate ori flori colorate.
Vreme e să răneşti şi vreme să tămăduieşti... Să răneşti pe cineva poate fi foarte simplu, fie că rana este doar fizică, fie că este sufletească... Rănile fizice se vindecă greu, dar se vindecă, însă rănile sufleteşti lasă mereu cicatrici nevindecate...
Vreme e să dărâmi şi vreme să zideşti. Să dărâmi ceva nefolositor e foarte uşor. Să zideşti ceva de durată presupune o muncă titanică, efort, cheltuieli, tărie de caracter pentru a duce la bun sfârşit lucrul început...
Vreme e să plângi şi vreme să râzi... Plângi când eşti trist, când eşti bolnav, când ai făcut ceva rău sau pur şi simplu plângi fără un motiv anume. Râzi atunci când te bucuri de ceva, atunci când simţi că râsul este cel mai bun remediu, cea mai bună vitamină pe care puteai s-o iei...
Vreme e să jeleşti şi vreme să dănţuieşti. Jeleşti plecarea cuiva drag ţie atunci când se duce la Domnul şi dănţuieşti atunci când e petrecere.
Vreme e să arunci pitre şi vreme să le strângi... Oare ce vrea să însemne ?...
Vreme e să îmbrăţişezi şi vreme să fugi de îmbrăţişare... Să îmbrăţişezi pe cineva care are nevoie de asta şi să fugi atunci când nu ai nevoie de ea.
Vreme e să prăpădeşti şi vreme să agoniseşti... Oare câţi se ghidează după acestă frază în lumea asta în care banul este vedeta, banul contează uneori prea mult ?...
Vreme e să păstrezi şi vreme să arunci... Să păstrezi aproape de tine toate lucrurile care-ţi sunt dragi şi să ştii la ce anume să renunţi, când un anumit lucru devine inutil...
Mai sunt şi alte fraze, dar multe dintre ele nu au nevoie de explicaţii : Vreme e să rupi şi vreme să coşi; vreme e să taci şi vreme să grăieşti. Vreme e să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace... Câte lucruri simple poţi descoperi în aceste fraze !...