Zilele trecute nu aveam ce să fac aşa că am dat un pic de search pentru desenul acesta, din păcate nu prea l-am găsit pe youtube. În orice caz, mi-am amintit cât de mult îmi plăcea şi am zis să îi fac un topic.
Povestea se învârte în jurul a doi vrăjitori excentrici şi foarte certăreţi, Bubonic şi mătuşica lui Tyrannia ( ei îşi unesc forţele malefice pentru a arunca vrăji asupra oraşului Megapolis. Ei sunt supuşii lui Maledictus T. Maggot ( un tip cu grad mai înalt care doreşte să aducă haosul în orăşel ) şi cei doi îşi unesc puterile pentru a crea vrăji.
Însă, ei întâmpină o oarecare micuţă problemă în vrăjile lor, trebuie să aştepte 7 ore neîntrerupte în care vrăjile lor să nu fie întrerupte ( că altfel nu se duc la capăt şi nu au nici cel mai mic efect ). Astfel, apare în poveste Jacob ( corbul ) şi Maurizio ( motănelul ) - ei sunt nişte spioni trimişi de Consiliul Animalelor pentru a asigura bună starea oraşului Megapolis, ferindu-l de vrăjile nepotului şi mătuşii ( pentru dezlegarea vrăjilor ei merg la o bătrână ţestoasă Aunty Noah ce le spune o ghicitoare, la baza căreia stă dezlegarea vrăjii ). Ei sunt chiar animalele de companie ale celor doi vrăjitori, aceştia din urmă neştiind că animăluţele lor le strică vrăjile. La sfârşitul vrăjilor rupte, cei doi vrăjitori, Bubonic şi Tyrannia sunt pedepsiţi urât de Maggot, superiorul lor.
Din câte ştiu eu, este un desen german creat de un anume scriitor, Michael Ende.
Părerea mea:
Ei bine, desenul acesta este unul dintre favoritele mele şi îmi pare foarte rău că nu l-au mai dat la televizor. Ok, nu au mai dat nimic bun sau frumos sau simpatic la televizor, dar nu asta este important. Mi-a plăcut mult la vremea când a apărut şi, de ce să nu recunosc, şi acum îmi place chiar dacă încă nu am găsit unde să îl văd ( o să caut, acum că mi-a revenit interesul pt. el ).
Povestea mi se pare chiar... elaborată în felul ei ( pentru un desen ) şi modul în care sunt "desenate" personajele ( grafica, we could say ) e foarte simpatică şi drăguţă şi ... şi, ah, dunno, e plăcut tare să urmăreşti acest desen.
Nu pot spune că m-am plictisit la vreun episod sau că mi s-a părut enervant să revăd anumite episoade. A fost doar distractiv şi comic şi plăcut, ca multe alte desene de altfel şi mă simt chiar nostalgic acum când îmi amintesc de el ( şi puţin furioasă, sau mai mult, pe faptul că nu îl mai dau la TV T_T ).
Era atât de taaaaare!
Nu mai ştiu exact care era personajul meu preferat, dacă aveam unul dar mie îmi plăcea, totuşi, mult de Bubonic * laughs* habar nu am de ce, era interesantă şi mătuşica lui dar mă cam enerva, pe când Bubonic avea chiar o latură interesting şi mă amuza ceva mai mult, I guess. O alegere ciudată, indeed ( şi numele lui mă făcea să râd maxim de fiecare dată * lols * ) anyway, era foarte comic şi " plăcut" într-un fel sau altul.
Adoram clipele când făceau ei vrăji şi spuneau incantaţia. De fapt, cântau, şi făceau acolo ce făceau şi se lipeau jumătăţile de pergament. O ŞI CEASUL ACELA. Cu deget * laughs* foarte mişto. Toate fazele erau interesante.
Voi ce credeţi?
Ştiţi unde am putea să-l găsim pentru vizionare on line?
Sau măcar download? În română, engleză?
Care era personajul vostru favorit?