Deschid ochii, putin cam somnorosi, si ma uit, cu o oarecare teama, la ceasul care indica linistit ora 7:00. Ma gandesc ca e prea dimineata asa ca nu ma dau jos din pat si ma chinui sa atipesc. Dintr-un somn adanc ma trezes tresarind si realizez ca mai am doar trei ore pana la premierea de absolvire iar eu sunt inca in pat. ma gandesc sa ma ridic dar ceva ma retine. Pe pieptul meu dormea Kety, o pisica foarte frumoasa care face parte din familia noastra de mai putin de doi ani, care abea acum realizez cat este de grea. Incerc sa o dau jos dar nu prea ma indur sa o trezesc. Mai stau lenevind in pat cam jumatate de ora dar un gand ma face sa ma ridic brusc si, in timp ce pisica fuge speriata, imi amintesc ca nu mi-am pregatit discursul dar totusi gasesc o solutie. Langa pat se afla o noptiera pe care stau haios aranjate o lapa , o fotografie cu mine si Kety si un caiet pe care se afla un pix asezat cam stramb. Iau caietul, rasfoiesc prin el si ma opresc la o pagina libera. Incep sa scriu. Ma opresc fiind intrerupta de auzul unei voci cunoscute.
-Samanta! Samanta! Te-ai trezit?
Vocea ii aparine mamei care vrea sa se asigure ca nu intarziu la premiera. In toata agitatia de dimineata am uitat sa ma prezint. Buna ma cheama Samanta Yehudy, sunt destul de inalta, am parul lung putin peste cot, blond. Pot sa spun ca ochii mei sunt de un albastru patrunzator, ca o mare adanca in care te pierzi si din care nu mai ai scapare.
-Da mama, m-am trezit, ii raspund in timp ce ma dau jos din pat si ma indrept spre baie. Cand ies din baie si intru iar in camera mea aceasta pare mult mai luminata de catre razele soarelui. Ma imbrac cu o rochita alba ca zapada lunga pana mai sus de genunchi stransa la brau cu o curea elastica de culoare neagra. Ma incalt cu o pereche de sandale negre fara toc care se leaga pe picior si cobor in graba la parter. Ma indrept spre bucatarie indreptandu-mi atentia spre ceasul de pe peretele din sufragerie care indica ora 9:30. Faptul ca eram in intarziere ma face sa ocolesc bucataria si sa sar peste micul dejun. Mama ma astepta de ceva timp asa ca imediat ce am ajuns am urcat in masina si ne-am indreptat spre liceu. Am ajuns, iar panica si emotiile au devenit din ce in ce mai puternice astfel punand stapanire pe mine. Curtea scolii este plina de multi elevi, parinti si profesori. Pe fetele premiantilor aranjati in linie se citesc multe emotii si temeri. Absolventii asteptau sa fie strigati si sa le fie inmanate diplomele. Bineinteles, la fel ca si ceilalti, si pe fata mea se citesc multe emotii care nu isi gaseau stapanire.In functie de medie, elevii premiati se fac nevazuti unul cate unul in multimea de oameni. In urma lor nu rasuna decat aplauze si felicitari. Deodata se asterne linistea. Pentru scurt timp aceasta persista iar diresctorul incepe iar sa vorbeasca anuntand ultimi absolventi.
-Si ultimii absolventi ai clasei a XII-a sunt: Jacob Dawson, Alison Dawn si Samanta Yehudy.
La auzirea acestor nume toti oamenii au inceput sa aplaude. Plina de emotii imi prinesc diploma si imi sustin discursul.
-Va multumesc tuturor pentru ca m-ati sustinut si ca ati fost alatu...
Nu reusesc sa ternin de vorbit din cauza ca sun intrerupta foarte nepoliticos de un tunet putin cam amenintator. Pana la urma imi continui discursul iar cand termin de rostit ultimul multumesc o ploaie foarte amenintatoare impanzeste tot orasul.
Pai cam asta este primul capitol stiu ca este putin cam scurt si cam plictisitor dar promit ca celelalte capitole vor fii cu mai multa actiune.
hmm... deci, iti spun sincer mai ai de lucru la ficul asta. Chiar mai ai mult de treaba.
In primul rand, titlul ficului nu e corect, lipseste o virgula daca nu ai sesizat, si plus de asta nici nu e asa de atractiv. Apoi, inceputul cam lasa de dorit. La prima vedere ficul nu e original avand in vedere ca am citit multe ficuri asemanatoare. In fine, sa vad ce surprize vor aduce urmatoarele capitole si atunci ma voi pronunta ddefinitiv cu privire la originalitate.
La capitolul descriere nu stai prea bine. Ce ai facut tu acolo nu se numeste descriere, trebuie sa inveti cum sa expui sentimentele protagonistei si sa descrii locurile actiunii.
Dialogul e varsa, f sec. Astfel de "discutii" dintre mama si fiica ma lasa rece, sunt la ordinea ficurilor. Sincera sa fiu nu sunt prea multumita de prima prestatie.
ma opresc aici ca nu vreau sa plangi. Dar daca vrei sa cresti si sa ajungi sa te bucuri de prestigiul unui fic reusit, accepta criticile si sugestiile, numai asa vei ajunge in postura aceea.
Daca vrei, pot sa te ajut. Nu trebuie sa-ti fie rusine toti am fost asa la inceput.
astept urmatorul capitol, si sper ca nu vei da bir cu fugitii...
pai sa vedem...as vrea sa iti multumesc ca m-ai anuntat de fic...revenind la fic capitolul este putin cam scurt dar nu prea conteaza...am vazut ca de multe ori nu ai despartit cuvintele cea ce nu da un aspect tocmai placut...am mai vazut ca la unele cuvinte ai incurcat literele dar asta nu ii foarte grav...in rest povestea nu este chiar plictisitoare...totusi sper ca nu te-ai suparat dar pe viitor sa fii mai atenta la tastare...astept next-ul si sper ca o sa ma anunti...succes la scris
bye,bye:bye:
Hey my dear,
Mersi ca m-ai anuntat...
Am sa incep direct si pentru ca am vazut foarte multe greseli nu te voi lua foarte usor,ok? Sper sa nu te superi pe mine.
Ai destul de multe greseli de tastare, iar acestea le-am enumarat mai jos:
trezes - trezesc
patse - pat se
coborin - cobor in
bucatarieindreptandu-mi - bucatarie indreptandu-mi
plinesc - primesc
multumesctuturor - multumesc tuturor
vocea ii aparine mamei care vrea sa se asigure ca nu intarziu la premiera.
Deci dupa fiecare punc ( . ) se incepe cu litera mare. Propozitia ar trebui sa arate cam asa : Vocea ii aparine mamei care vrea sa se asigure ca nu intarziu la premiera.
Si mai sunt cazuri din astea prin capitol sa sti.
am parul lung putin peste cot blond.
Si in acest caz cred ca ar arata mult mai bine ca dupa cot sa pui virgula
am parul lung putin peste cot, blond.
Am ajuns iar panica si emotiile
Si aici cred ca dupa iar sa fi pus o virgula, nu?
Am ajuns, iar panica si emotiile
Draga mea cred acest prim capitol nu este foarte reusit. Este comun si putin banal. Ai grabit foarte mult actiunea, descriere nu ai cine stie ce, iar la naratiune te mai descurci cat de cat. Ai foarte multe greseli. Am pbservat ca de foarte multe ori dupa punct nu incepi cu litera mare si este o mare problema aici. Mai pui unele virgule aiurea, iar in locurile unde trebuie nu sunt prezente. Ai putea incerca sa gasesti un titlu mult mai atractiv, deoarece acesta nu m-a atras. Am intrat doar pentru ca m-ai anuntat si sincer nu imi pare rau. Observ ca de foarte multe ori nu desparti unele cuvinte pe care ti le-am enumerat si nu este tocmai placut. In concluzie ai foarte mult de lucrat la acest fic. Primele capitole sunt mai grele, dar pe parcurs vei vedea ca v-a fi din ce in ce mai usor. O data cu scrirea unui capitol capeti experienta. Sper sa ti cont de ce am scris eu pe aici pentru ca este foarte important aspectul, dar si continutul, ok?
So... daca te-a deranjat cu ceva comentariul meu da-mi un PM si se rezolva, ok?
P.S. anunta-ma si pe mine cand pui next-ul
Pai va multumesc pentru sfaturi si pentru ca mi-ati atras atentia de greselile ce le-am facut, si pot sa recunosc ca sunt cam multe (sau ma rog au fost) asa ca am editat capitolul si nu mai sunt greseli (sper). Nu m-am suparat pentru nimic din contra ma bucur ca mi-ati spus si in plus eu ma asteptam sa fie ceva mai multe greseli din cauza ca l-am postat aseara tarziu si eram putin cam obosita dar promita ca la celelalte capitole nu voi mai avea aceasta problema. Pot sa va asigur ca ideea este cat se poate de originala dar e posibil ca unele fraze sa fie inspirate de alte ficuri dar ideea si actiunea sunt complet si cat se poate de originale.
Ello dear chiar dacă nu mai anunţat de ficul tău să ştii că tot am apărut pe aici.
În primul rând titlul nu mi se pare nici banal dar, nici atractiv. Primul capitol este puţin cam grăbit, aş fi dorit să văd un un prolog sau ceva care să mă ajute să înţeleg despre ce e vorba.
În al doilea rând am văzut greşeli de exprimare iar undeva am văzut că ai pus punct şi ai început cu literă mică.
Unele semne de punctuaţie sunt puse aiurea ( am văzut undeva o virgulă pusă înainte de Ş iar asta este greşit ) iar în unele locuri lipsesc.
Descrierea este prezentă iar în unele locuri tinde să devină plictisitoare la fel şi dialogul.
Aşa când foloseşti numere încearcă să le scrii cu litere şi nu cu cifre nu dă bine la estetică la care mai ai de lucrat.
Cam atât anunţă-mă când aduci nextu.
P.S. dacă te-a deranjat cu ceva comentariul meu pm şi se rezolvă bye, bye.
Hey dragi cititori, imi pare nespus de rau ca am intarziat atat de mult cu acest capitol. Pai eu sper sa nu va fii dezamagit si daca da sper sa ma iertati la urma urmei este primul meu fic si sincer nici nu am citit atat de multe pana acum. Pai nu imi mai ramane decat sa va urez lecturare placuta.
Cap. II: Prima zii de vara
Se zice ca atunci cand ploua, un inger este trist si plange.
Am stat pe scena, uitandu-ma la curtea scolii care acum este inpanzita doar de lacrimile uriase care se desprindeau din cer cu o brutalitate de nedescris, dar care atingeau pamantul cu o mangaiere fina dar totusi atat de rece. In mintea mea totul se invarte in jurul evenimentului , care in urma cu cateva minute, tocmai a rupt pana si ultima bariera dintre frageda mea copilarie si crunta maturitate. Nu ma mai gandesc decat la faptul ca, de azi inainte, toate amintirile, toate nasbatiile si toate clipele mai mult sau mai putin fericite au ramas blocate intre zidurile de nepatruns din inima mea. Toata copilaria mea s-a sfarsit odata cu primirea unei bucati de hartie. Bucata de hartie care reprezenta diploma mea de absolvire a liceului.
Momentele de tacere, care incepusera deja sa puna stapanire pe mine, se sfarsesc rapid datorita unui fulger care are un impact mortal asupra mea. In cateva secunde lumea, vazuta prim ochii mei, ia o intorsatura groaznica. Eu, care pana acum ma sprijineam de o bara de fier, simt un fel de energie care trece prin mine urmata de atingerea usoara, dar in acelasi timp si dureroasa, cu pamantul. Privirea imi este acoperita de un strat de intuneric iar corpul imi este rece si amortit fapt ce nu ma lasa sa fac nicio miscare. Incerc din rasputeri sa ma opun fortei ce ma tine lipita de pamant dar fiecare incercare ma lasa fara energie. Din furtuna din mintea mea reusesc sa smulg, cu greu, o galagie insuportabila care este urmata de strigatul disperat al mamei. Se face liniste, nu mai aud nimic, toate sunetele de afra sunt oprite, parca lovindu-se de un zid.
Amorteala pune stapanire din ce in ce mai mult pe mine facandu-ma sa vreau sa evadez din propriul meu corp. Bineinteles ca nu pot face asta asa ca nu am de ales decat sa ma refugiez intr-un colt al mintii mele si ma las stapanita de piuitul singurului aparat care ma mai tinea legata de viata de afara.
Nu imi doresc sa-i fac loc unui gand intunecat, asa ca ma agat de fiecare moment fericit care imi trece prin minte, dar oricat as incerca, gandul ca voi murii si ca nu voi putea face nimic ca sa scap, isi gaseste mereu portita de scapare si astfel pune stapanire pe intreaga mea minte.
Mama Samantei:
Imi vad fiica rapusa de ganduri si ma indrept spre ea pentru a o lua din ploaie si pentru a o ferii de un posibil pericol de a racii. Fiecare pas pe care il fac pare atat de greu incat ma opresc. O lumina orbitoare imi atrage atentia dupa care un strigat si, intr-un sfarsit, tot ce mai reusesc sa vad este Samanta care se prabuseste incet pe pamantul rece lasand ca picaturile de ploaie sa ii mangaie usor fata , care acum nu mai are nicio expresie. Primul gand este panica, dupa care incep sa fug si sa strig la ea indemnand-o sa se ridice, dar ea nu raspunde, sta intinsa pe suprafata umeda a pamantului si se uita in gol ca si cum ar fi in transa. Ajung langa ea si ma aplec sa o iau in brate, dar nu pot, deindata ce o ating simt un fel de intepatura foarte dureroasa care ma opreste. Pentru cateva secunde raman nemiscata langa ea lasand ca lacrimile sa mi se scurga usor pe obraji. Ploaia s-a oprit de ceva timp dar eu abea acum am observat. Dupa ce imi revin din soc pun mana pe telefon si sun la salvare. O voce blanda si nevinovata imi raspunde si ma intreaba ce s-a intamplat. Desii acea voce mi-a vorbit ata de calm eu nu imi pot abtine strigatele de disperare si mai mult in urlete ii spun femeii, de la celalalt capat al firului, ce s-a intamplat. Deindata ce sunt sigura ca salvarea este pe drum, inchid telefonul si ma uit, cu o tristete de nedescris, la trupul neinsufletit care zace in nestire pe pamantul inca umed si foarte rece. Imi indrept privirea spre cerul ce acum ascundea acei nori negri care mi-au condamnat fiica, in mintea mea este haos dar totusi isi face aparitia o intrebare "De ce Samanta?, De ce azi?". Pentru un moment, in jurul meu s-a facut liniste, o liniste sinistra care este foarte usor strapusa de sunetul, deaja enervant al salvarii.
Pai cam asta este capitolul sper sa va plac sincer inspiratia m-a lovit pe moment si va asigur ca este ceva original.Pai astea iind spuse eu va las sa cititi in liniste si pace si astept cat mai multe critici si sfaturi.
La incepu ai scris "dar care atingeau pamantul cu o adiere fina dar totusi..." ar fi sunat mai bine daca in loc de al doilea "dar" ai fi scris "si" ma rog .
Primul capitol a avut un sfarsit foarte sec dar restul e OK.
Al doilea capitol a fost interesant doar la mijloc si ar fi fost frumos daca ai fi specificat ca a lovito un fulger ,parca fugi de acest cuvant , si nu mi-a mai placut faza in care ai schimbat "persoana" adica acum esti Samanta acum esti mama. Si ultima parte a parut ca ar fi sfarsitul a toata povastea acolo ai avut noroc ca ai bagat salvarea in peisaj daca nu suna total aiurea ,si de ce ia luat atat de mult mamei sale sa-si dea seama ca trebuie sa sune la salvare.
Ai mai scris "... la trupul neinsufletit care zace ... " gata acum si faza cu salvarea sa dus pe apa sambetei, adica daca ai scris chiar tu ca e moarta de ce a mai chemat masa salvarea (ne pregatim de parastas).
Cred ca am fost cam prea rautacioasa .SCUZE!
buna sweetie, mersi ca mi-ai spus. Scuze ca am intarziat, dar scoala e de vina...Asa sa revenim aici. Imi place acest capitol. Greseli nu ai, adica tu nu vei avea, nu-i asa?..naratiunea e ok, dialog tac si descrierea..waw ma uimesti.Descrii foarte frumos, fiecare sentiment, tot. Stii si eu m-am simtit usor trista cand am terminat gimnaziu, nu se va compara cu cel cand voi parasi liceul, adica e liceu cei mai frumosi ani si pasul care trebuie facut spre un viitor. In fine...Mi-a placut chiar foarte mult, esti geniala, biata mama, mi-e mila de ea:(. eu nu mi-am dat seama de ce a lesinat Samanta, sper sa ma lamuresti tu in urmatorul capitol:))
cam atat am avut de spus si astept nextu, :pls: anunta-ma
:bye: si spor la scris
Well am zis să îţi las şi eu un comm cam târziu, dar ştii şi tu cum e cu şcoala.
So am văzut o mică îmbunătăţire, iar asta mă bucură înseamnă că ai ascultat sfaturile noastre şi sper că o să faci la fel şi în continuare.
Dar căci mereu există şi un ,,dar'' am văzut că încă mai ai câteva greşeli, nu mai ştiu exact pe unde că am citit capitolul când l-ai postat.
Descrierea există şi din nou, dar ar mai merge. Acţiunea nu mi s-a părut grăbită.
Totuşi au fost două lucruri care m-au deranjat.
Unu nu mi-a plăcut lungimea capitolului şi doi a fost cam ciudat să povesteştii din persectiva mamei lui Sem a fost ciudat. Anyway cam atât aştept nextu bye, bye.
Buna, pai am venit cu capitolul III mai repede decat cu capitolul II dar eu sper sa va placa. Cred ca e mai lung decat celelalte doua dar am incercat sa nu il fac plictisitor eu sper ca am reusit. Pai va multumesc tuturor pentru comuri.
Cap. III: Revenirea
Samanta:
Aud o voce, putin cam groasa, care ma indeamna sa deschid ochii. Inceerc sa-i implinesc dorinta dar amorteala care a pus stapanire pe mine ma opreste si nu ma lasa sa mai vad macar odata lumina de afara. Imi propun in minte, mai mult ca o porunca, sa lupt. La urma urmei eu chiar nu vreau sa mor, sa nu o mai pot vedea niciodata pe mama, sa nu imi mai pot mangaia niciodata pisica, dar cel mai important, sa nu mai pot fii un copil la fl ca ceilalti. NU, chiar nu vreau sa renunt la toate astea, nu vreau ca viata mea sa fie condusa de un piuit, care deaja devine de-a dreptul enervant. Cu greu reusesc sa deschid ochii si las ca lumina orbitoare, ce umple camera, sa imi strapunga ochii care, inspaimantati de strania reusita, au inceput sa lacrimeze. Ma uit in jur si nu prea reusesc sa deslusesc mare lucru. Camera este foarte mare si foarte goala, nu reusesc sa vad decat un pat, paralel de al meu, o noptiera, si o usa de culoare alba. Dupa cateva minute de tacere in incapere intra un domn cu o expresie foarte batrana pe chip, putin cam inalt si imbracat cu un halat alb foarte lung. In mintea mea ma intreb de ce atata alb, dar aceasta intrebare este repede inlocuita de alta "Unde sunt?" care este si ea inlocuita de intrebarea cine este acel domn, care pot adauga ca se indrepta spre mine si se uita foarte ciudat la ochii care il priveau speriati.
-Domnisoara? ma intreaba acesta sperand ca intradevar m-am trezit.
-Da! rapund eu foarte hotarata.
-Cum va simtiti?
-Putin cam ametita si foarte confuza. Unde sunt? Ce s-a intamplat? Cine sunteti? il bombardez eu cu intrebari pe domnul care, acum, sta incremenit in fata mea. Dupa ce isi revine incepe sa imi explice ce s-a intamplat, unde sunt si cine este dansul. Din tot ce imi spune realizez ca domnul este doctor si ca ma aflu intr-un spital doar ca nu inteleg de ce sunt aici.
-Domnisoara, ati fost lovita de fulger. Ma lamureste doctorul urmarind, in acelasi timp, fiecare reactie a mea.
Tocmai am fost lamurita dar sincer acum ca stiu as fi preferat sa nu fi intrebat. Deci e adevarat, am fost lovita de fulger. Intr-un sfarsi, nu prea am de ales asa ca accept cu greu ce s-a intamplat si intreb unde e mama. Doctorul se ridica si pleaca, lasand in urma lui usa deschisa. Pentru un moment raman cu privirea atintita la aceasta. Dupa cateva minute, pe usa intra o persoana, micuta de statura, cu parul desprins, care lasa ca razele soarelui sa-i faca culoarea,de un negru sters, sa para mai stralucitoare. Fata ei,care pana acum era vesela, acum e plina de lacrimi si scoate la iveala un chip trist dar in acelasi timp fericit. Mama incepe sa fuga spre mine si sa ma ia in brate fara sa imi mai lase macar putin aer. Incep sa ma zbat iar ea isi da seama ca ma sufoca si imi da drumul. Pentru un moment, peste noi se asterne linistea.
-Mama, vreau sa merg acasa. Spun eu, spulberand calmul care se asterne usor in aer.
-Sigur ca da, scumpa mea. Imi confirma aceasta in timp ce se ridica si se indreapta agale spre usa.
Raman iar singura. Incerc sa ma dau jos din pat dar, deindata ce ridic capul de pe perna, o ameteala puternica pune stapanire pe mine. Renunt la aceasta idee si imi propun sa o astept pe mama in liniste. Intr-un sfarsit, mama intra iar pe acea usa de culoare alba. Ma ajuta sa ma ridic si imi da niste haine ca sa ma imbrac.
Ma indrept spre baie, iar peste cateva minute ies din aceasta imbracata cu o pereche de blugi albastri, putin largi, cu un maieu alb, foarte outin decoltat, pe care scria cu litere colorate "Love and Dead'. In picioare am o pereche de opincute negre cu o fundita pe o parte. Ma indrept spre aceeasi usa pe care au intrat mama si acel doctor si ma indrept spre iesirea din spital. Bucuria ca las ingropate adanc in spital clipele de teroare prin care am trecut, pune stapanire pe mine si pentru un moment uit ca mama a ramas cu mult in urma mea. Desi in minte mi-am propus sa ma opresc, pentru a o astepta, picioarele mele nu mai vor sa primeasca aceasta comanda asa ca imediat imi vine ideea de a o astepta afara. Vad usa de iesire care pare atat de departe asa ca grabesc mai mult pasul, cu gandul ca voi scapa din aceasta "inchisoare". Mai am doar cativa pasi iar mersul meu, care pana acum parea linistit, acum s-a transformat in fuga. Pun mana pe usa, o imping si las ca vantul sa imi treaca prin par. Fac un pas peste prag iar in neatentia mea dau peste o asistenta care, dupa ce o ajut sa isi ridice hartiile de pe jos, imi arunca o privire speriata si pleaca. In apropierea spitalului se afla un parc. Ma indrept spre el si ma asez pe o banca sa o astept pe mama. Dupa ce ma ard bine la soare o vad pe aceasta care ma cheama la ea. Cand ajung langa masina mama incepe sa vorbeasca dar nu reuseste sa termine pentru ca o intrerup eu foarte suparat la vederea bagajelor.
-Ai zis ca vara asta nu mai plecam, ii spun eu in timp ce ma urc in masina.
Mama ezita sa imi raspunda asa ca ma trateaza cu tacere fiind atenta la drum. Peste noi se asterne din nou acea liniste de mormant care nu prea apuca sa persiste.
-Stiu ce am spus, dar nu putem ramane acasa vara asta. Ma lamureste mama.
-Unde mergem?
-La bunica voastra.
Pentru un moment am ramas putin mirata "Cum adica mergem la bunica?". Nu am mai fost la ea de cand aveam eu sapte ani si in plus mama nu se intelege deloc cu ea. Incep sa ma ingrijorez si sa ma intreb daca s-o fi intamplat ceva.
-Bunica voastra a spus ca vrea sa va vada pentru ca ii este dor de voi, asa ca am hotarat sa petreceti vara la ea.
-Dar Alan unde e? El nu vine?
Ala este fratele meu mai mic, intre noi este o diferenta de doar doi ani dar eu sunt putin invidioasa pe el pentru ca primeste mereu tot ce isi doreste si scapa mereu nevinovat.
-Pe el l-a dus Michel cu masina imediat dupa ce a terminat cu premierea.
Michel este un prieten de familie pe care mama il cunoaste de mai bine de doi ani. De cand tata a murit, acum un an si jumatate, ne este destul de greu sa ne descurcam doar noi, asa ca mama l-a gasit pe Michel cu care ne intelegem extraordinar de bine.
Drumul spre bunica nu este asa de lung ceea ce inseamna ca ar trebuii sa ajungem destul de repede.
-In drum, trebuie sa trecem pe la veterinar sa o luam pe Kety.
Era sa uit de preferata casei. Sincer pot sa spun ca dintre toti mai dor mi-a fost de Kety, ea este singura care ma poate linisti. Dupa ce o luam de la veterinar mai facem in jur de jumatate de ora pe drum si ajungem in fata unei case destul de mare, de culoare albastra asezata in mijlocul unei curti pline de copaci infloriti. Cu o enorma bucurie cobor din masina si ma indrept spre poarta care ma oprea sa ajung la persoana pe care deabea asteptam sa o vad. Cu o oarecare emotie in glas o strig, cat pot eu de tare, pe biunica.
-Samanta! Striga ea mirata din curte in timp ce se grabeste sa ne dea drumul. Nu rezist tentatiei si sar de gatul ei sa o strang in brate.
-Buna mama. Samanta vrei sa o lasi sa respire si sa vii sa ma ajuti cu bagajele?
-Da mama.
"Vara abea a inceput", imi spun eu in minte in timp ce ii dau drumul bunicii si ma indrept spre bagaje pentru a le duce in casa.
Pai cam asta este capitolul eu sper sa va placa si astept critici.
"La bunica voastra"
Adica "voastra" daca mai e cineva in masina in afara de mama si Samanta specifica .
FIRAR m-ai lasat in suspans .Abia astept sa vad de ce e toata lumea asa speriata cand o vede pe Samanta .Deja imi imaginez cum va arata urmatorul capitol :bunica poate este un fel de vrajitoare (in sensul bun) ,si doar mama stia de asta si pe parcurs sa mai apara un personaj care sa aiba puteri si sa fie un fel de inger pazitor al Samantei ,desigur samanta e personajul principal care are cea mai mare putere pe care a capatato cand a fost traznita si trebuie sa invete sa le controleze.
Ar fi o sugestie dar tu alegi (mi-am cam dat cu parerea).
Well, well, vad ca ai schimbat numele:> Este bine si asa. In plus, acest titlu al ficului, pare mai interesant, ma face sa citesc in continuare si asta o sa fac :]]
Hmm... Mi s-a parut prea scurta sederea Samantei in spital, si faptul cum ca ea a zis " [...] las ingropate adanc in spital clipele de teroare prin care am trecut..." -aici mi s-a parut prea exagerat, adica nu s-au petrecut prea multe. Trebuie sa recunosc totusi, ca acel accident cu feulgerul a fost groaznic:|
Ei bine, ma bucur ca ai postat atat de repede. Astept urmatorul capitol^^
Well am venit și eu pe aici mersi că mi-ai zis ești o scumpă.
So, văd că ai schimbat titlul reușind să dai atractivitate ficului ca să zic așa.
A fost un capitol destul de bun, mai bun decât primele două, dar am văzzut câteva greșeli de tastare, și câteva litere pe care le-ai păpat probabil neatenția e de vină, deasemenea am văzut că ai uitat să pui unele semne de punctuație iar pe unele le-ai pus aiure.
Descrierea a fost bună, dar ar mai fi mers, dialogul a fost bunicel, dar ar mai trebui să mai reduci din el ca să nu devină sec, iar acțiunea nu a fost grăbită.
Cam atât aștept nextu, dacă te-a supărat comm-ul meu pm și se rezolvă.
Bye, bye.
Heeiii , aici X |
După cum am promis las și eu un mic comentariu :]
Deci să începem cu lucrurile serioase ` ; îmi place faptul că faci capitolele lungi , ăsta e un lucru bun . Descrierea e puțina si cam seacă .Trebuie să descrii sentimente , încăperi eccetera . :] Orice cititor dorește să citească un fanfic bun , nu ? Narațiunea e bunicică ,dar și asta mai trebuie lucrată . Dialogul nu e prea sec . . . Acțiunea e cam grăbită ,ține`o mai bine în lesă . Ultimul capitol a fost cel mai bun dintre toate . Văd si o mică evoluție . ține`o tot așa ,iar cu timpul o să te perfecționezi ` :] . Îmi mai place și titlul ;x . Aștept cu nerăbdare următorul capitol ! <3 .
Nu uita să mă anunți ! ;*
Buna tuturor cititorilor. Imui pare rau ca a durat atat de mult pana am postat next-ul dar in ultima perioada nu prea am mai avut inspiratie dar ca sa vezi ca ieri (adica miercuri) m-a lovit din plin. Deci astea fiind spuse va urez citire placuta.
Cap. IV: Cosmarul
Imi iau bagajele si ma indrept spre casa. Pe potecuta ingusta sunt imprastiate tot felul de galeti goale, carpe de praf, sticle si alte mii de minunatii. Exact in mijlocul dezastrului se afla, frumos aruncata, cutia pisicii. Incerc sa o evit dar nu prea reusesc asa ca ma impiedic si ma imparastii pe jos. Din contactul meu cu asfaltul reiese o bubuitura puternica, ceea ce ii face pe ceilalti sa se adune speriati in curte. Datorita faptului ca rastorm culcusul pisicii, aceasta incepe sa fuga prin curte oprindu-se in fata unui motan. Toate hainele din bagaje s-au imprastiat pe jos, iar o parte din ele au nimerit intr-o balta de noroi.
-Esti bine?
-Ai patit ceva? Ma intreaba mama si bunica in acelasi timp.
-Da! Nu am patit nimic. Raspund eu in timp ce imi culeg hainele din noroi. Mama imi mai zice ca le strange ea, iar eu o iau pe Kety si ma indrept in casa. Intru intr-o incapere foarte ingusta si imi las incaltamintea. Imi iau pisica in brate si incep sa merg pe un hol foarte lung si spatios. Ochii mei si ai pisicii incep sa inspecteze fiecare coltisor si fiecare tablou in parte. Nu realizez cand se termina holul si ma trezezc din senin intr-o camera foarte mare. Realiz, putin mai tarziu ca acesata incapere este sufrageria asa ca imi fixez privirea pe un morman de haine miscatoare. Ma indrept incet spre acel morman care incepe sa se zbata din ce in ce mai mult. Cand ajung destul de aproape dinauntru se ridica cu viteza un baiat inalt cu parul ciufulit, de culoare saten inchis, cu ochii albastrii, imbracat cu un tricou lung pana aproape de genunchi si putin larg si cu o pereche de pantaloni treisfert. In momentul in care se ridica inima incepe sa imi bata foarte tare si din neatentie cad in fund in tendinta de a ma da inapoi. Baiatul care a iesit dintre haine se uita la mine urmarindumi, cu ochii lui mari si albastri ca cerul, fiecare miscare.
-Alan, prostule m-ai speriat.
-Buna si tie! Surioara.
Dupa ce imi revin din sperietura ma ridic si ma indrept spre camera mea, indrumata indeaproape de catre Alan. Intru in camera si ma asez pe pat. Ma uit pe geam si urmaresc soarele care asfinteste lasand in urma lui o dunga rosiatica sa invadese, pentru un moment, intregul cer. Dunga rosie dispare iar cerul este impanzit, in scurt timp de mii de stele. S-a intunecat, a venit noaptea. In camera intra mama care ma anunta ca trebuie sa cobor la cina. Cobor scarile urmarind cu mare atentie tablourile atarnate pe pereti. Intru in bucatarie unde toti ma asteptau in liniste la masa. Ma uit cu atentie la fiecare in parte si, intr-un sfarsit, ma hotarasc sa ma asez si eu la masa. Mama deschide gura sa zica ceva. In astfel de momente ma astept sa ne zica pofta buna dar acum m-am inselat.
-Maine eu si Michel vom pleca.
-Ce? Pentru cat timp? intreb eu putin alarmata.
-O luna de zile. imi da mama raspunsul la care nu ma asteptam.
Toate verile sunt la fel, mama si Michel pleaca cu treburi iar noi ramanem in grija bonelor. In fiecare vara cate o bona diferita. Acum inteleg de ce am venit la bunica. Ma ridic de la masa fara nici un comentariu si urc scarile in graba. Intru in camera si ma prabusesc in pat bufnind intr-un plans adanc. In camera isi face aparitia bunica care se apropie de mine cu pasi marunti.
-Nu vreau sa plece iar! strig eu spre femeia care aproape a incremenit datorita reactiei mele.
-Dar nu pleaca definitiv. incearca aceasta sa ma calmeze imediat ce se aseaza si ma ia in brate.
-Stiu...
O liniste profunda se asterne lent in camera mea intunecata. Pentru un moment simt cum ma rup pur si simplu de realitate si adorm. Buzele fierbinti, ale bunicii, care fac contact cu fruntea mea, lasa in urma lor o pata rece care ma face sa tremur usor. ...
-Nu, nu pleca! Te rog! Nu ma lasa singura. ...
-Aaaaaaaaaaaaaaaaaa!
MA trezezc gafaind, respiratia mi se taie iar camera devine din ce in ce mai rece. "Oare dorm?". Isi face loc aceasta intrebare, in timp ce incerc sa imi linistesc inima care are tendinta de a ppleca din piept. Stau cateva clipe uitandu-ma in gol. Simt cum un aer rece si atraniu imi atinge ceafa si imi face pielea sa se increteasca. Incep sa tremur asa ca trag patura pe mine moment in care vad usa intrdeschisa. Nu dau importanta, dar totusi raman cu privirea atintita spre intunericul din acea crapatura. Crapatura se largeste iar impactul usii cu peretele ma face sa tresar. In camera intra o silueta bine facuta imbracata in haine de culoare alba. Inima imi bate din ce in ce mai tare, respiratia incepe treptat sa se opreasca iar pe gat imi aluneca un tipat caruia, groaza ce pune stapanire pe mine, ii rapeste pana si ultima intentie de a-si mai face aparitia. Silueta se apropiede patul meu iar eu ma speri si mai tare si incerc sa zic ceva.
-Tata?... sunt ultimele litere pe care le-am mai putut rostii.
-Samanta! Ai grija si ferestete de el. Vrea sa te omoare. imi spune cel ce pare a fi tata dupa care dispare.
-Sa ma feresc de cine? spun cu voce tare dupa care urmeaza un moment in care tip cat pot de tare.
Hey sweetie:*(sa nu imi uit replica de inceput:)))....
Capitolul acesta a fost putin prea monoton ca sa spun asa..... sfarsitul a fost ceva mai interesant, dar si acolo se putea lucra ceva mai mult:P
Puteai baga mai multa descriere..... dar merge si asa....
Sa stii ca daca esti sysu meu nu te iert pentru ca ne-ai tinut atat de mult in asteptare:D..... Apropo nu mi-a placut chiar deloc partea asta '' Vrea sa te omoare'', nu suna bine.... cel putin mie una nu mi-a placut deloc..... ai putea incerca sa gasesti ceva care sa sune mai placut.....
Desi sunt sigura ca o sa-mi sari in cap pentru ce am spus:))...... astept nextu(care stiu eu din surse sigure ca e aproape gata.... sunt sigura ca pentru asta sigur o sa imi sari in cap:))):bye:
Cam sec continutul (nu ca eu m-as pricepe),la inceput nu ma atras cu nimic ,in afara de partea cu fratele ei dara fost scurt momentul spre deosebire de sfarsit care ti-a iesit super ,unde nu am inteles prea multe , nici nu trebuia pentru ca si Samanta era confuza. Mai ai putine greseli dar sunt doar doua din cate am vazut eu asa ca nu le iau in considerare .
Multumesc ca mai anuntat chiar daca a fost cu intarziere ,uitasen ca ai acest fic. Sa ma anunti cand vine urmatorul.
Ello dear.
Am venit din nou pe la tine mersi că mi-ai spus, so let's see.
Descrierea ai avut, dar sunt de acord cu Zuzu, frazele au fost comune şi tind să devină plictisitoare, acţiunea mi s-a părut grăbită, iar dialogul a fost sec şi puţin cam mult.
Am văzut greşeli de tastare, de exprimare şi undeva şi o repetiţie. Uiţi să pui semnele de punctuaţie sau sunt puse aiure.
Nici nu mai are rost să mai repet şi eu ce au spus ceilalţi aşa că pe data viitoare.Bye, bye.
Nu uita să mă anunţi.
yo, am ajuns in sfarsit si pe aici.
E pentru prima data cand iti spun ca m-ai lasat un pic in ceata, hai sa-l numesc suspans. De cine trebuie sa se fereasca? Asta voi afla din capitolele ce vor urma banuiesc. Pot sa te felicit pentru cel mai reusit capitol de pana acum. Chiar a fost mai bun decat celelalte. Sunt convinsa ca vei avea capitole mult mai bune ca acesta asa ca tin sa-ti urez succes in continuare.
Scuze ca e asa scurt comul, dar nu prea am timp, intelegi tu.
chu&gambate!
Buna am venit cu capitolul urmator stiu ca am zis ca il aduc mai repede dar nu prea am avut timp, dar totusi l-am adus mai repede decat pe anteriorul. Sper sa va placa eu cred ca este putin plictisitor dar am incercat sa fie frumos. Sper sa va placa si astept cat mai multe critici de la fiecare.
Cap. V: Imprieteniri ciudate
Flashback:
-Te rog nu pleca! Nu ma lasa singura!
-Nu plec, scumpa mea. Imi spune tata dupa care inchide ochii.
In urma cu cateva ore tata a fost victima unui tragic accident de masina. Vinovatul a plecat de la locul accidentului, ceea ce ma face sa cred ca accidentul a fost planuit. Ma uit cu ochii plini de lacrimi la tata care sta pe un pat de spital intr-o camera atat de goala si de rece. Aparatele care il tin legat de pat sunt singurele care imi confirma ca tata mai este in viata. Imi asez capul, care pare atat de greu, pe pieptul lui si atipesc. Ma trezesc speriata datorita unui aparat care bipaie continu. Speriata ma uit la tata care acum se uita in gol cu o privire sticloasa si lipsita de orice sclipire. Simt cum sunt trasa de laga pat si dusa afara.
-Ai promis! Strig intr-um moment in care am simtit ca am ramas singura.
Endback
Dimineata isi face repede aparitia intampinandu-ma cu un soare foarte calduros. De jos se aude mama care ma cheama la masa. Ma dau jos din pat, ma indrept spre baie si in timp ce cobor scarile imi amintesc, fulgerator, de ce s-a intamplat peste noapte. In mintea mea apare intrebarea " Oare am visat?". Raman ganditoare ceea ce ma face sa nu imi dau seama cand ajung in dreptul baii. Intru si ma opresc in fata oglinzii. Raman nemiscata privind atenta la ochii care ma inspecteaza din cap pana in picioare. Desii sunt eu, par cu totul shimbata, privirea mea si-a pierdut interesul, a ramas goala, o privire aproape rautacioasa ca a unui lup care e pe cale sa te atace. Parul si-a pierdut stralucirea iar pielea s-a albit mai rau ca inainte. Ma spal pe ochi si ma indrept spre bucatarie prefacandu-ma ca nu s-a intamplat nimic. Pentru a ajunge la bucatarie trebuie sa trec prin holul de la intrare unde imi atrag atentia bagajele care stateau la usa. Intru in bucatarie fara sa imi fac simtita prezenta si ma asez pe un scaun la masa.
-La cat plecati? Intreb eu atragand privirile tuturor inclusiv pe cea a lui Michel.
-Imediat dupa masa. Imi raspunde mama care probabil se intreaba cand am ajuns in spatele lor. Bunica imi da o cana cu lapte si o farfurie cu clatite. Eu ii cer o tava, iar dupa ce o primesc imi asez micul de jun in ea si ma indrept spre usa. Ies din casa si ma plimb prin curte. Undeva sub un copac se afla o masuta destul de veche cu o fata de masa alba care se vede ata de frumos printre trandafirii rosii ce o inconjoara. Ma indrept spre ea si in drum culeg un scaun lasat inprastiat prin curte. Ma asez si incep sa imi savurez micul de jun. Toate gandurile imi sunt rapite de catre cosmarul care parea atat de real. Oare am visa? Vorbele tatei imi rasuna ata de raspicat in minte incat ma inspaimanta. Lucrul care nu imi da pace este ca de cand a murit, eu am fost singura care l-a visat dar niciodata nu am avut un cosmar. In gandirea mea profunda uit ca mama pleaca iar cand imi au seama este deja tarziu. In curte isi face aparitia o fata inalta cu parul blond, cu suvite roz prins in dou codite,cu o pereche de ochelari draguti care ii acopera ochii verzi ce stralucesc in soare.
-Buna Abygaele! Glasul bunicii ma face sa ma ridic de la masa si sa ma indrept catre fata blonda care, acum, ma inspecteaza foarte atent.
-Eu sunt Samanta! O intrerup destul de nepoliticos pe fata care acum se pierde in privirea mea goala.
-Eu sunt Abygaele. Imi raspunde dupa ce isi da seama ca stau cu mana intinsa de ceva vreme.
-De fapt dupa tine am venit, mai adauga blonda dupa care incepe sa imi povesteasca despre cum ne vom petrece ziua impreuna cu prietenii ei.
-Deci vii? Imi rupe aceasta momentele de visare.
-Da sigur, stai sa ma schimb in ceva mai decent.
Ma indrept entuziasmata spre camera mea si ma imbrac intr-o rochita cu bretele de culoare alba dupa care ma intorc inapoi in curte unde ma astepta Abygaele. Ma apropiam incep de ea dar cand am incerct sa o ating usor pe umar in minte mi-a aparut o imagine inspaimantatoare cu oameni plini de sange si cu mine care stateam in fata unui baiat plin de sange la fel ca si ceilalti. Ma dau cativa pasi in spate moment in care blonda se intoarce si imi zce ca imi sta bine asa. Incerc sa imi revin si ii zic ca putem pleca. O anunt pe bunica de brusca mea plecare si in mai putin de un minut am parasit curtea. Afara stateau nerabdatori cativa copii cam de varsta mea. Abygaele ii saluta si imi face cunostinta cu fiecare in parte. Prima fata are parul saten, ochii caprui si este putin mai scunda decat mine. O fata inalta, frumoasa, cu parul roz si ochii verzi se opreste in fata mea si incepe sa imi povesteasca despre nu stiu ce a facut Alan. Of doamne in momentele aste urasc ca suntem rude.
-Buna! Eu sunt Samanta si chiar imi pare rau de ce a facut Alan dar eu nu ii port de grija. E destul de mare sa se descurce si singur. Ii spun eu rozaliei care nu reuseste sa zica mare lucru.
-Dar nu a facut nimic rau, am vrut sa iti spun ca ai un frate minunat si ca eu cred ca esti mandra de el, ma lamureste fata lasandu-ma cu gura cascata.
-Alan, fratele meu, minunat? Sigur esti bine? Stiu si eu poate te-ai impiedicat pe drum si te-ai lovit la cap. Incep eu aproape sa ma rastesc la fata care se uita mirata la mine.
-Nu! Vorbesc serios fratele tau a iesit ieri cu mine si m-a mirat faptul ca vorbeste atat de frumos.
Pentru un moment am crezut ca fata din fata mea ma confunda sau isi bate joc de mine.
-Apropo eu sunt Roxie!
Rozalia imi intinde mana prietenos iar eu accept gestul cu aceeasi prietenie. Imi cer scuze pentru ca m-am rastit la ea si ii spun ca sunt incantata de cunostinta. Mai fac cunostinta cu inca doi sau trei baieti dintre care nu dau imprtanta decat unui tip blond cu ochii negri. Defapt doar ochii lui mi-au atras atentia. Rozalia ne anunata ca vine cu noi si asa ne indreptam spre un local din aproiere. Odata ajunsi eu ma fac comoda pe un scaun si incep sa povestesc impreuna cu Abygaele. Din povestire noastra nu dam importanta ca timpul zboara. La un moment dat rozalia se uita pe geam si ne anunta ca este tarziu. Pe drum spre casa rozalia imi mai spune ceva despre fratele meu care ma pune pe ganduri. Cand ajungem in fata casei mele deja ramasesem doar eu si cu blondina. Ne luam larevedere una de la cealalta, ne uram noapte buna si ne indrepartam incet una de alta.
-Maine il vei cunoastre pe fratele meu. Imi spune blonda din mijlocul drumului. Eu dau din cap aprobator si intru in casa.
Faptul ca maine il voi cunoaste pe Andrew, fratele blondinei, ma face foarte entuziasmata deoarece din spusele lui Abygaele acesta este foarte dragut.
Heya ^.^
Deci in sfarsit, ajung si eu pe aici cu un comm. :]]
First, asa cum a zis si new moon, se scrie EndBack, NU AndBack. Btw, pe langa asta, au mai fost cateva greseli de tastare, but I hope you`ll resolve it! Right?
Soo, nu mi-a parut chiar asa de plictisitor, asa cum ai spus, tu, totusi, cred ca mai mergea putina descriere pe ici`colo. : ))
Capitolul, ma rog, faza cu baiatu` ala, blond, parca, m-a pus un pic pe ganduri. Poate ca este chiar fratele lui Abygaele. : - ? Never mind, sper sa aduci capitolul repede. Te pup, darling, si nu uita sa ma anunti cand vei posta. Bye bye * huuug *
soo.. am ajuns si eu intr-un final aici cu un com... mmm... Parca ai mai multe greseli decat in capitolul anterior... precum a spus si new moon, acel Andback nu e scris corect, Endflashback, asa se scrie corect, cel putin eu asa am vazut peste tot si asa scriu si eu, dar nu am primit vreo observatie. Au mai fost niste fraze super amuzante.. stai sa le gasesc... deci, am sa-l comentez numai pe asta... mi s-a parut foarte amuzanta formularea: "Ma indrept spre ea si in drum culeg un scaun lasat inprastiat prin curte" vreau s te intreb: scaunul acela era desfacut bucati de era imprastiat? Dear, spui "imprastiat" cand te referi la un obiect facut bucati, nu unul care e intreg . Bun, cu asta am rezolvat-o, trecem mai departe. Descrierea, pfff, cam lasa de dorit sa stii. Nu prea ne-ai lasat sa aflam sentimentele ce le traieste fata, si, sa spui putine detalii nu ajuta cu nimic sa stii, mai bine nu le mai spui. Gen ca a intrat in casa si-a luat o rochita alba si a iesit, prea seaca formularea. Dialogul, hai ca-i mai bine... insa au foat fraze care mergeau formulate mai bine. Greseli de tastare am vazut... Cam atat nu te mai critic Insa, imi place ideea ficului, te straduiesti sa o faci interesanta si apreciem aceasta. ^^ cam atat si spor in continuare la scris ^^
Ja ne!
hello dear..mersi ca mi-ai spus si asa ca am venit la tine. logic ca nu puteam sa lipsesc:D
In mare parte s-a spus cam tot si eu nu mai am nimic de adaugat, nu are rost sa repet unele chestii. imi place continutu, chiar ai ideii misto. Ceea ce imi place e ca bagi si putin suspans sau asa mi s-a parut mie, dar nu cred:P Si nu stiu ce sa mai spun. mie imi place si cred ca stai bine la modurile de expunere, poate mai ai putin de lucrat la exprimare, dar nimeni nu e perfect.
Astept next si sper sa ma anunti dear. Spor la scris si bye.
Ouh , bună darling ! Uite că încep şi eu să critic :
Capitolul nu a fost plictisitor a avut puţin mister şi în acelaşi timp parcă ...suspans ^^ !
Asta mi-a plăcut . Ai avut câteva exprimări aiurea , câteva greşeli şi dialogul tinde să fie sec . Acţiunea mie mi se pare grabită . Adică îi cunoaşte pe ăia , şi poc iese cu ei la un suc povestesc , nu ştiu ce se face seară şi fata aia îi spune că mâine îl va cunoaşte pe frate'su . Eh , ţie nu ţi se pare că te-ai cam grăbit ? Oricum nimeni nu`i perfect :] Cu timpul se poate corecta
Aştept capitolul următor şi nuu uita să mă anunţi !
Looovee <3 annd Huugs . * :3 .