AnimeZupCăutare

[Terminat] O ciudata si un nebun

Ma apucat o dragoste subita de scris asa ca am incercat cv... sper ca ii cv de el :P
De fericitul cuplu o sa va dati seama mai clar in al 2-lea cap.
Cam atat....
Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul / manga-ul Naruto si nu fac profit pe urma acestor personaje




Capitolul 1

Hinata pov.

E tarziu si intunericul noptii a ucis cu o usurinta impresionanta si ultimul strop de lumina din camera si totusi, nu dormeam, inca o noapte pierduta intr-o incercare absurda de a-mi intelege proprile ganduri si sentimente. Dar cum as fi putut sa ma gandesc la ceva, cum as putea sa-mi deslusesc proprile taine cand nici macar bezna aceasta totala nu reuseste sa stearga imaginia lui din capul meu, dimpotriva, imaginea lui imi apare atat de clara in tot acest intuneric infinit incat am inceput sa ma intreb daca el nu este chiar aici, in fata mea, tacut si pasiv, un lucru totusi prea neobisnuit pentru el, sau poate... poate am adormit fara sa realizez si imaginea lui atat de angelica nu este decat rodul unui subconstient inundat de prea multa iubire pentru el. Imi deschid incet ochii, nu era un vis si totusi, nu era nici realitate caci in fata mea vedeam doar aceiasi intindere neagra de care am invatat de curand sa nu ma mai tem.
Imi apare in cap aceiasi intrebare stupida :"poate il iubesti? " pe care mi-o pusesem de atatea ori in ultimele saptamani asteptand in zadar un raspuns care intarzie mult prea mult. Si totusi, daca era atat de usor sa te indragostesti, de ce nu am mai facut-o niciodata?... de altfel, poate scotocindu-mi printre milioanele de amintiri ce acum imi par mult prea indepartate de mine insumi, poate ca am iubit inainte fara sa realizez macar ce se intampla cu mine. "Gandesc prea mult", mi-am spus asta de nenumarate ori in ultimul timp si totusi nu renuntasem la obiceiul de a ma gandi in exces la lucruri care oricum nu mai pot fi schimbate, mi-am propus de atatea ori sa las lucrurile sa vina de la sine si totusi...
Imi e teama, poate de reactia lui, poate de proprile sentimente sau poate de diferentele dintre noi, caci el a fost mereu considerat un nebun datorita energiei copilaresti de care da dovada in fiecare zi, iar eu... eu sunt doar o ciudata neinteleasa, poate din cauza stilului meu vestimentar, a muzicii pe care o ascult sau a timiditatii mele de care reusisem sa scap doar partial dupa toate eforturile mele. Si poate nimic din toate astea nu conteaza, precum si existenta noastra atat de vaga care ne permite tot mai putin sa visam sau sa speram ca lumea aceasta va deveni mai buna. Mintea mea iar merge prea departe pana cand totul devine parca aburit de o ceata densa iar atat trupul cat si mintea mea ajung in sfarsit sa se odihneasca.
Razele soarelui aparute parca prea devreme in dimineata asta ma trezesc cu atata usurinta dintr-un somn prea scurt si nu destul de odihnitor pentru a ma simti in stare sa-mi traiesc inca o zi din propria-mi viata. Constienta totusi ca nu am de ales ma ridic cu greutate din patul de doua persoane cu asternuturi portocali si galbene si ma indrept spre usa verde inchis ce ducea spre baie. Dupa un scurt dus imi aranjez parul brunet si ciufulit fara sa arat un interes prea mare insa, imi scot din dulap o rochita mov cu cateva floricele negre pe care insistase sa o cumpar prietena mea cea mai buna, Ino, zicand ca se potriveste cu ochii mei movali. Imi mai iau o gentuta mica neagra pe o parte si sandalele negre si pornesc spre liceu pe jos.
Cand am ajuns in clasa se sunase deja pentru prima ora dar am ajuns cu cateva secunde inaintea profesoarei asa ca nu prea conta. In timpul orelor se asterne o liniste apasatoare, acel gen de liniste care imi face mintea sa zboare aiurea... la el. "Nuuuu!", incercam in zadar sa-mi detasez gandurile de imaginea lui mult prea apropiata de mine, pana la urma statea doar cu doua banci in spatele meu, in spatele surori lui si prietenei mele Ino. Cu siguranta trebuia sa fac ceva.
Dintr-o data imi pare absurd tot ce gandesc si imi las capul pe banca scapand un oftat incet "Imi bat capul aiurea cu lucruri inutile, probabil el nici nu stie ca sunt aici".
Imi las balta toate gandurile si incerc sa fiu atenta la profesoara... degeaba, nu intelegeam nimic din ce miorlaia aia pe la tabla, in ritmul asta notele mele vor ajunge la fel de mici ca ale lui si spre surprinderea mea nici macar nu-mi pasa.
Un biletel din partea lui Ino care aterizeaza pe banca mea ma trezeste din starea mea de "aiurita incurabil". Iau hartiuta si o despachetez incet, parca cu teama si incep sa citesc continutul: "Ce ai patit? ", scurt si la obiect cum are ea obiceiul, intorc hartiuta si incep sa scriu pe ea "Nimic, stai linistita, sunt doar putin bulversata. O sa-mi treaca" dupa care ii plasez bucatica de hartie inapoi. De obicei ii spuneam totul dar de data asta nu gaseam rostul de ami deschide gura degeaba, mai ales ca era vorba de fratele ei iar eu nu eram prea sigura de ce simt. In sfarsit, sper ca am convins-o desi stiu ca ma cunoaste mai bine decat mine insumi si mici sanse sa se multumeasca cu atata.
Heloo
Sunt prima,pentru prima data<he-he-he>.Imi place ca dialogul lipseste,iar descrierea face regurile,descri bine sentimentele,esti profunda ceea ce e foarte bine.Am o presimtire ca stiu care este cuplul,dar imi tin gura si astept confirmarea sau contrazicerea.Gandurile Hinatei sunt neintelese,cred ca ne asemanam si eu sunt ca ea.Ming!Hinata nu stie daca este indragostita de el,dar il vede tot timpul chiar si unde nu este,interesant.
Ce mai pot sa zic doar vreau next,m-ai facut curioasa,poate nu o sa pot sa dorm la noapte(nya), deci cand il pui anuntama si pe mine
Bye!
Aww zaresc un fic nou, ahoi marinari ridicati panzele.. !! :))
Gata uite ca am aterizat eu pe acest uscat. ;))
Incep cu inceputul si iau fiecare particica in parte.
Cu bune, dar si cu rele. :3

1`Titlu & Idee.

Deci deja mi-am dat seama ce cuplu este.. ce greu a fost. :))
Titul, eu una cred ca este promitator, insa sper sa atraga destule persoane. :]
Caci ideea inca nu o am clara, dar sunt sigura ca are sa fie un fic bun si frumos, doar ca asta inseamna sa astept pana ai sa vi tu cu nextul. :3
dar tot ceva nu merge la titlu.. ok, gata nu te mai crizez. ;))

2`Descriere & Actiune.

Stai bine cu amndoua, nu mi s-a parut nimic grabit, descrierea a coperit lucru asta, deci totul este bine.
Te-ai axat vad ca mai mult pe gandurile ei, mai putin pe sentimente, deoarece nu le-ai amplificat sensul, ai uitat poate.
Data viitoare sa incerci sa te infigi in ele si sa faci in asa natura incat sa le descrii mai amplu, pentru ca cititorul sa simta mai bine, ceea ce simte bruneta. ^^

3`Greseli.

Nu ai prea avut, doar ca ai scris o mare prostie si nici macar nu exista acel cuvant, eu una nu l-am auzit si sunt 100% sigura ca nu este.:))
"Movali" eu cred ca mergea mai bine : "ochii mei de un mov sters", sa spunem.

Pai in mare parte mi-a placut, te descurci bine, nu ai probleme foarte mari.. astept nextul. :3
Ceau !
CApitolul 2


E din nou seara, inca o zi monotona plina de emotii si totusi lipsita de actiune luase sfarsit, intr-un fel inca asteptam sa se intample ceva, orice. Stau singura in statia de tramvai de minute bune si incep sa cred ca am pierdut ultimul tramvai si totusi nu aveam curajul de a ma uita cat ii ceasul, preferam sa traiesc cu iluzia ca totusi avea sa vina un tramvai la un moment dat, pana la urma nu aveam nici o sansa sa ajung pe jos acasa, ar fi insemnat patruzeci de minute de mers si nu ma simteam in stare.
De curand a inceput sa ploua, cu fiecare minut ce trecea imi parea ca stropii de ploaie sunt tot mai uniformi, mai anosti dandu-mi o stare de somnolenta acuta, pana la urma nu am dormit nici noaptea trecuta. Fara sa opun rezistenta imi las capul pe sticla care inconjura statia ca niste pereti transparenti si imi las ochii sa se inchida incet fara sa adorm imediat insa.
Ce o fi fost in capul meu sa pierd ore in sir intr-o cafenea aproape goala si nici macar sa nu observ ca afara se intunecase. Prea tarziu pentru regrete. Imi las mintea sa se odihneasca uitand pentru o clipa ca sunt singura intr-o statie de tramvai la o ora tarzie, ca ploua sau ca vantul batea tot mai tare si probabil ma voi alege cu o gripa ingrozitoare, vroiam doar sa dorm nepasatoare imaginandu-mi pentru o clipa ca sunt acasa, lungita pe patul meu mare, la caldura, era atat de bine, mult prea bine. Imi pare ca deslusesc sunetul unor pasi inceti care disturba acea muzica pe care o cantau stropi de ploaie prin caderea lar monotona, totusi ma hotaresc sa nu-mi deschid ochii.

- Ce faci aici? Vocea lui ma trezeste din motaiala mea, facandu-ma sa revin la o realitate atat de dulce ce se putea atat de usor confunda cu un vis.
Imi deschid ochii incet cu o teama pe care nu o pot intelege. Il privesc absenta de parca nu ar fi fost nimic mai mult decat o holograma, o iluzie, in timp ce parfumul lui imi inunda narile inghetate. Parul lui blond era chiar mai ciufulit ca de obicei, ochii lui albastrii ma privesc mirat in timp ce buzele lui formau un zambet ironic. Tresar cand ochii nostri se intalnesc. Surprinzator, nu ma intimideaza la fel de mult ca atunci cand suntem inconjurati de alti zeci de oamenii. Probabil ca somnul ma pastreaza calma.
- Greu de spus. Cred ca am pierdut ultimul tramvai.
- Si banca ti se parea confortabila asa ca te-ai hotarat sa tragi un pui de somn. Imi zice acesta abia abtinandu-se sa nu rada ca un copil.
Ridic din umeri si privesc in gol pentru cateva secunde dupa care imi scot telefonul din geanta pentru a ma uita cat e ceasul dar spre surprinderea mea este "mort".
- Ai un ceas? Il intreb pe blond indreptandu-mi iar privirea spre el. Acesta doar da afirmativ din cap si isi scoate telefonul din buzunar zicandu-mi ca e unsprazece jumate. Nu mai zic nimic, doar imi lovesc fruntea cu palma.
Il vad pe Naruto cum cade pe ganduri pentru cateva secunde dupa care ma priveste cu un zambet mare pe fata. Nu vreau sa stiu la ce se gandeste desi ar fi putut fi colacul meu de salvare.
- Stii? Ai putea sa dormi la mine acasa... adica, esti prietena cu Ino, nu? O idee mai buna decat ma asteptam, pentru un moment am uitat ca e fratele prietenei mele cele mai bune.
- Cred ca e in regula. Ii raspun zambind, pana la urma salteaua prietenei mele parea mult mai confortabila decat banca din statie.
Fara sa mai zicem nimic ne ridicam de pe banca si pornim spre casa lui care era la vreo cinci minute de mers. Ploaia sa oprit, ciudat, nici macar nu am observat pana acum.
Cand ajungem Naruto ma conduce spre camera surori lui care spre surprinderea mea era perfect treaza. Dupa ce ii explicam situatia prietenei mele care ne privea mirata, amandoua ii uram noapte buna blondului.
- Deci... tu si Naruto? Ma intreaba Ino imediat ce fratele ei s-a indepartat, punandu-si mainile pe umerii mei si zambind larg. Se vede ca sunt fratii.
- Nu. Ii raspund sec fara tristete dar nici cu incantare.
- Dar te privea de parca...
Nu si-a mai continuat ideea si poate e mai bine asa. Nu vroiam sa imi fac sperante false.
Dupa ce am mai vorbit cateva prosti de ale noastre, eu si Ino ne-am culcat, in sfarsit somn...


CAm mult dialog?? ;;)
Eu una cred ca dialogul nu este in exces, din contra ai facut foarte bine ca ai pus, nu este de loc sec.
Chiar mi-a placut acest capitol, ai avut doar o greseala, in rest totul a iesit foarte frumos.

Descrii bine, fara griji, te joci gingasi cu expresiile si cu epitetele. :]
Actiunea nu este grabita, pentru ca ai descris incet si totul nu a fost asa de brusc, cu toate ca nu s-au intaplat foarte multe...
Trebuia sa combini mai multe idei, ca sa aduci dinamism in capitol.. dar chiar si asa te-ai descurcat de minune. *hug*

Nu prea am ce sa critic, fiindca de descurci foarte bine.
Nu am ce sa-ti reporsez, so stay calm. -^^-
Frumos capitol,sunt deacord cu Kt.Kat,nu este in exces si nici sec,fata de dialogurile mele;))
Naruto o privea frumos pe Hinata?;;) Ai descris bine sentimentele si cand se gandea Hinata la patul ei,mi s-a facut dor sa dorm:)),asa imi trebuie daca ma emotionez prea repede.TOtul a fost lent ceea ce e bine(cred ca pe mine ma fugaresc gainile, in comparatie cu tine;))).
Cum a zis Kt.Kat,abia de am reusit sa trec de trei randuri sa nu fac spam:D
Deci succes in continuare,astept nextul caci sunt rabdatoare dar te rog sa ma anunti>:D<
Bye
P.S.Imi place poza ta:X
Last post:Era sa uit sa-ti multumesc ca m-ai anuntat,mersi:*
nu prea reusit, dar l-am postat acuma datorita timpul liber limitat


Capitolul 3

Hinata pov.

Sunt trezita din somnul meu adanc si fara vise de o perina care face contact cu fata mea.
- Tu n-ai somn? O intreb pe Ino cu vocea mea de somnambula.
- Nu am de gand sa-mi ratez viata dormind.
De cand a devenit timpul atat de pretios pentru ea? In orice caz, nu am nici o intentie sa ma trezesc asa ca imi afund capul in perina si ma prefac ca am adormit iar, poate totusi o sa i se faca mila de mine. Nici o sansa, inca trei perinii ajung sa ma loveasca si sa ma trezeasca de tot.
E timpul pentru razbunare, iau o perina si o tintesc drept in fata pe Ino. Am mai continuat asa cateva minute dupa care am inceput sa sarim in pat ca doi copii tembeli si sa radem in prostie insa ne oprim cand ne trezim cu Nauto in pragul usii.
- Voi n-aveti somn?
Zambesc gandindu-ma ca cu cateva minute in urma am pus aceiasi intrebare iar acum eram cat se poate de treaza.
Blondul ne priveste pe amandoua cu ochii semi-deschisi, din cauza somnului probabil, dar si mareste imediat ce se uita mai atent la mine. Motivul era evident, pijamaua pe care mi-a imprumutato Ino, mai exact niste pantaloni scurti, prea scurti dupa parerea mea si un maieu decoltat si aproape transparent. Incep sa cred ca le-a ales intentionat.
Blondul isi lasa pentru cateva clipe capul in jos dupa care ma priveste iarasi cu o intensitate ciudata in ochii.
- Incepe sa-mi para rau ca nu te-am invitat la mine in camera aseara.
Rosesc instantaneu. Daca replica ar fi venit din partea altui baiat probabil mi s-ar fi parut de prost gust dar spusa de el...
Privirea lui inca ma fixeaza de parca ar astepta ceva, poate vreo reactie cu care e obisnuit. Eu doar stau si privesc podeaua de teama ca privirile noastre sa nu se intalneasca si sa ma pierd in fata lui ca o fetita neexperimentata ce sunt. Cu siguranta obraji mei sunt inca rosii si nu-si vor revenii la normal atata timp cat el avea de gand sa ma priveasca in continuare. Incep sa cred ca trupul meu nu va mai rezista vitezei cu care imi bate inima, totusi se pare ca Ino are sa ma salveze, probabil incanstient, pentru ca sparge tacerea ce se asternuse deja de cateva secunde, secunde prea lungii.
- Copii, tocmai mi-am amintit ca trebuie sa ajung la o prezentare de moda in mai putin de o ora, Naruto o s-o conduci tu pe Hinata.
- Mie imi convine.
Ce mai salvare, fata asta face totul intentionat sau mi se pare mie. Nu conteaza sau poate nu-mi mai pasa. Vreau doar sa ajung acasa, am nevoie sa fiu singura pentru un timp, departe de el. Zambesc.
Cine ar vrea sa stea departe de persoana de care s-a indragostit intr-un mod absurd, poate sunt chiar mai ciudata decat credeam, dar acum pur si simplu nu-l vreau aproape de mine, ma face sa ma simt slaba, vulnerabila, gata sa-i cad la picioare de cate ori mi se adreseaza, indiferent de ce spune.
Ma doare prezenta lui iar acum tot el urmeaza sa ma conduca si pana acasa, as vrea sa-i spun ca ma pot duce si singura dar ceva ma opreste, imi e teama, o teama pe care nu o inteleg inca si probabil nu o voi face niciodata. Pana la urma toate sentimentele mele au devenit ceva mult prea abstract chiar si pentru mine.
- Mergem?
Vocea lui ma aduce la realitate. Ma limitez la a da din cap. Inconstient, ma schimbasem deja in hainele obisnuite asa ca fara sa mai pierdem timpul pornim spre casa mea.
Drumul este linistit, aceea pustietate tipica diminetilor de sambata predomina peste tot orasul, inclusiv in tramvaiul care ma ducea acasa insotita de blond care nu rata nici o ocazie ca sa ma faca sa rad cu el. Poate ca prezenta lui imi face bine pana la urma, ma face sa nu ma mai gandesc la ce reactie vor avea parinti mei cand voi ajunge acasa.
Dupa vreo cincisprezece minute de mers coboram din tramvai si mai avem putin de mers pe jos pana la casa mea. La inceput Naruto nu zice nimic, ciudat, acum cateva minute nu-l mai puteam oprii din vorbit nici macar cat sa i-a aer iar acum tace pur si simplu. Mai facem cativa pasi si blondul ma priveste cu un zambet urias pe fata si se apropie de mine punandu-si mana stanga peste umerii mei. Cred ca deja am rosit, imi simteam capul arzand. "Ce as face daca s-ar apropia mai mult? Mda... cred ca as lesina la el in brate". Sirul gandurilor imi este intrerupt de vocea lui.
- Stii Hina? Imi esti draga, cred ca am putea fi prieteni buni.
- Mda, sigur.
"Draga"... "prieteni buni", ce ii in capul lui. Daca as fi privit toata scena din afara probabil ca ar fi fost amuzanta, eu ma rosesc ca proasta si auzi la el "prieteni buni", cred ca o sa inebunesc. Si ce e cu zambetu asta tamp pe fata lui, parca s-ar forta sa zambeasca, in fine, de ce-mi mai bat capul, nu are rost.
Mergem inainte fara sa ne mai spunem nimic. Ajunsi la cativa metri de casa mea, vad o silueta foarte cunoscuta care ma asteapta in fata porti zambindu-mi cu veselie.

Restu in urmatorul capitol :))) ce reaaaa sunt
ii relativ necorectat... :D
Multumesc ca m-ai anuntat, iar eu am venit cu un comisor ;;)
Ce capitol! Nu prea ma prind de ce vroia Naruto sa spuna prin "prieteni buni" adica ea roseste aproape tot timpul si el sigur vede asta, adica trebuie sa fi orb ca sa nu-ti dai seama de ce simte hinata pentru el si nu prea poti fi prieten cu cineva care te place.
Descrierea e ok , dialogul nu este in exces, actiunea curge lin.
Am vazut o greseala,sau asa cred nu prea am vazut scris "perini" prin cartile citite de mine, adevarat ca stiu persoane care il folosesc dar oamenii folosesc si "faaa!" in loc de "tu!":)) deci:perini-perne, suna si mai bine:)
iti urez succes cu nextul si te rog sa ma anunti:pls:
P.S.:eu nu cred ca esti reaaa, dar imi place ca nu dezvalui tot, tine-o tot asa:*
:bye:
Last Post:Pimaaa!
dupa putin cam mult timp am aterizat cu un nou capitol :P
faza cu putin timp liber (notele mele sunt intr-o continua scadere si noh...)


Capitolul 4

Hinata pov.

Ajunsi la cativa metri de casa mea, vad o silueta foarte cunoscuta care ma asteapta in fata porti zambindu-mi cu veselie. Ma apropiu cu pasi repezi si totusi cu o ezitare ciudata lasandu-l pe blond putin in spate. In fata mea se afiseaza un baiat cam de aceiasi varsta cu mine, saten si cu niste ochii caprui care trezesc mii de amintiri care imi circulau prin cap si... inima. Imi sterg figura de socata si afisez un zambet urias.
- Kibaaa!
Ii strig numele satenului in timp ce ii sar in brate ca un copil nerabdator care nu si-a vazut parintii de zile intregi si abia astepta sa-i stranga in brate. L-as strange in bratele mele minute intregi dar deja incepusem sa-mi pun problema ca il las fara aer si chiar nu vroiam sa-l ucid dupa ce nu l-am mai vazut dupa atata timp asa ca il eliberez din stransoare pastrandu-mi totusi mainile pe dupa gatul lui si il privesc fix in ochii incercand parca sa citesc in acestia tot ce tinea de baiat si spre surprinderea mea am regasit aceiasi ochii calzi, timizi, frumosi si plini de iubire pentru tot pe care i-am lasat in urma acum cativa anii, poate prea multi. Obrajii satenului erau rosiatici, probabil din cauza calduri ca doar nu... nu, nici gand, pana la urma obisnuiam sa fim cei mai buni prieteni cand eram doar niste prichindei.
Zamebetul de pe fata mea dispare la fel de usor cum a aparut si fata mea ia o expresie ingrijorata.
- Naruto?
Ma intorc brusc cu fata inspre strada de pe care venisem dar privirea mea se pierde in gol la vederea unei strazii fara nici o urma de viata.
- A plecat!... Esti in regula?
Vocea lui Kiba ma face sa-mi revin. Si totusi…
- Nu conteaza, hai sa intram in casa. Cred ca o sa ploua.
Ne uitam amandoi la cerul care capatase o culoare intunecata, dupa care intram in casa si incepem sa povestim ore in sir, pana la urma aveam vreo patru anii de recuperat.

Naruto pov.

Vad ca Hinata a uitat deja de mine dupa ce a sarit in bratele tipului ala Kiba, acum se privesc in ochii de cateva minute bune si chiar incep sa ma simt in plus asa ca ma intorc si o pornesc spre casa, oricum parea cam inorat si mi-a ajuns dusul rece pe care l-am facut aseara cand am cules-o pe bruneta din statia aia de tramvai, nici macar nu am intrebat-o ce cauta acolo dar poate e mai bine asa.
Ma opresc brusc amintindu-mi de gafa ce am facut-o cu cateva minute bune inainte. Cum am putut sa-i zis ca vreau sa fim prietnii cand de fapt vreau cu mult mai mult de la ea, poate mai mult decat ar trebuii. Pana la urma ce drept am sa ma bag in viata ei si sa o complic, parea atata de fericita cu acel Kiba.
Stropii de ploaie incep sa ma loveasca cu o brutalitate placuta trezindu-ma din starea de rahat in care ma aflam. La naiba, tot nu am scapat de prostia asta de ploaie.
Fara sa mai stau pe gandurii prea mult o iau la fuga si in mai putin de doua minute eram deja in tramvaiul care urma sa ma duca acasa. Un tramvai prea pustiu in care bantuia linistea aia idioata care imi permitea sa-mi aud proprile gandurii, gandurile alea absurd de directe si de sincere care imi zbierau in cap ca gresesc si ca o sa regret totul mai tarziu si care aveau mereu dreptate.
Pana la urma constientizez si eu ca nu o sa pot stapanii la nesfarsit sentimentele acelea puternice pe care mi le trezeste bruneta printr-o singura privire, printr-o simpla fraza spusa de ea sau printr-un singur gest specific ei din acela cu care m-am obisnuit atat de usor, sau altfel spus acele sentimente ce mi le trezea tot ce tinea de ea. Imi amintesc ca la inceput am vrut sa ignor acel tremurici interior pe care il simteam de cate ori ma apropiam putin mai mult de ea din intamplare, acei fluturasi care imi bantuiau stomacul de cate ori o gaseam la mine acasa in vizita la sora mea si traiam cu acea dorinta si impresie prosteasca ca a venit sa ma vada pe mine. Si totusi ea nu pare sa observe nici una din nelinistile mele sufletesti, poate prea prinsa in proprile ganduri si emotii.
Si cate sperante mi-am facut din cauza rositului ei atat de copilaresc la care am impresia ca apeleaza uneori doar pentru a scapa de situatii inconvienente la care nu le poate face fata, sau poate totul este doar in capul meu, o analizasem prea mult in ultimele saptamanii si aveam impresia ca o cunosc prea bine cand de fapt nu stiu nimic despre ea, totul a ramas in final o enigma si probabil asa va ramane mereu.
Am ajuns in statia unde trebuia sa cobor si se pare ca am avut noroc cu niste oamenii care m-au trezit la realitate cu vocile lor, altfel nu vreau sa stiu pana unde ma ducea troaca asta. Se pare ca ploaia s-a oprit, nici macar asta n-am realizat. Macar drumul pana acasa a devenit relativ mai placut.


ps: ii rog pe cei care citesc fic-ul sa lase un comentariu ca nu ii chiar asa mare lucru si sigur ii ceva de comentat, ca sa stiu si eu daca are rost sa-l continui, nu astept zeci de comm-uri da macar vreo 3, 4.
ms anticipat
a da, nu ii chiar corectat capitolu, numa in mare deci...
Pai daca ai rugat asa frumos cititorii sti cum sunt eu, daca citesc ceva comentez, deci >:D<
Trebuie sa subliniez ca s-a potrivit perfect cu muzica pe care o ascultam:X asa de bine incat nici nu-mi mai amintesc melodia:))
Capitolul acesta a fost foarte profund :o3
Ma intreb cine este mai greu de inteles, baietii sau fetele?
Zic asta pentru ca sunt la fel de confuza ca naruto ?" eu, cea care nu prea intelege semnele baiatului de care imi place dar inteleg semnele altuia caruia cred ca ii place de o colega:)) zi ca nu-s culmea, dar sa revenim la sarmalele noastre( mi-e foamee!)
Nu prea am vazut greseli, eu nici nu le prea vad :))
Dialogul destul de putin si in prima parte, totul este leeent, descriere aii, nu prea am ce sa comentez:))
Iti doresc succes la scoala, la toata lumea mai scad notele uneori, dar pastreaza-te pe o linie, zice eu care nu prea a reusit sa ramana pe linie din clasa a sasea =))
Naruto, vezi ca Hinata roseste pt ca...[hai ca nu o dau de gol;)]
Daca nu poti sa stai pe o linie la scoala, atunci te rog, nu grabii ficul :o3 scrie cand poti!
Anunta-ma si pe data viitoare, o sa raman cititoare fidela:*
P.S.: mersi de anunt 8->
II P.S.: Primaa!
Hellooo:*.
Vaai, n-ai idee cat de mult ma bucur ca nu sunt singura pe Zup care scrie ficuri cu Hinata!! >:D<
Sunt absolut total satula de toate ficurile gen SasuSaku, SasuSaku +18 & so on. Pot sa spun ca inca din titlu mi-am dat seama ca e vorba de Hinata si Naruto b-). Nu prea inteleg rolul punctelor de suspensie din titlu, dar, pana la urma, e alegerea ta :].

In primul rand, ideea pana acum e draguta. Desigur, astea sunt primele capitole si sigur vei gasi niste idei si mai originale cu (,) care sa continui ficul. Hinata nu e printre personajele mele favorite din anime, dar imi place ff mult personalitatea ei (seamana cu mine :">) si mi se pare cam imposibil in anime ca Hinata si Naruto sa fie impreuna, insa ficurile despre acest cuplu mi se par foarte sweet. Naruto si Hinata sunt indragostiti unul de altul fara ca macar sa stie, ceea ce mi se pare foarte funny. Imi place ca nu s-au sarutat de pe la capitolul 3 ca in majoritatea ficurilor si ca amandoi merg foarte des cu tramvaiul :)) (la fel ca mine :D).
Descrierea este clar punctul tau forte, te axezi pe sentimentele celor doi. Dialogul nu este sec sau pus doar de forma, iar naratiunea decurge lin, nu e grabita.
In schimb, am vazut cateva greseli de tastare. Un sfat: incearca sa nu mai faci propozitiile atat de lungi:

"L-as strange in bratele mele minute intregi dar deja incepusem sa-mi pun problema ca il las fara aer si chiar nu vroiam sa-l ucid dupa ce nu l-am mai vazut dupa atata timp asa ca il eliberez din stransoare pastrandu-mi totusi mainile pe dupa gatul lui si il privesc fix in ochii incercand parca sa citesc in acestia tot ce tinea de baiat si spre surprinderea mea am regasit aceiasi ochii calzi, timizi, frumosi si plini de iubire pentru tot pe care i-am lasat in urma acum cativa anii, poate prea multi."

---> Intelegi ce vreau sa spun? :))

Cam asta ar fi spus. Este un fic promitator si de-abia astept nextul!
Byeee:*.
P. S. : Nu conteaza cate comentarii ai- eu m-am obisnuit deja cu putine comentarii. Incearca sa scrii doar din placere si sa continui ficul, sigur vei avea in curand multi cititori;)!
un capitol neobisnuit de lung din partea mea si totusi chinuit din mai multe puncte de vedere


Capitolul 5

Hinata pov.

Se spune ca dincolo de materie e metafizica, atunci dincolo de realitate sunt visele, dincolo de o cortina invizibila suntem noi, actorii intr-o piesa a carei scenariu se schimba in functie de faptele si de decizile noastre. Atunci ce e dincolo de iubire, poate e pasiunea sau poate e frica de singuratate pe care o suportam cu toti la un moment dat, sau poate nu e nimic si poate totul este doar in capul nostru, tot acest sentiment de atasament pe care il numim cu atata usurinta "iubire" poate nu inseamna defapt nimic, fiind indescifrabil prin simpla lui inexistenta. O inexistenta atat de greu de acceptat, si atunci cum o sa ne acceptam propria inexistenta caci se prea poate sa fim doar niste iluzii, niste vibratii, o teorie intarita prin simpla noastra existenta atat de efemera...
Trr Trrr, dezagreabilul sunet scos de ceasul desteptator ma trezeste din meditatia mea pe atat de filozofica cat de incoerenta. Ma ridic din patul mare si calduros la fel de lenesa si inceata ca in fiecare dimineata. Cu acea dorinta absurda de a putea rataci pentru totdeauna in lumea mea interioara atat de lipsita de ura si ipocrizia fiintelor umane. O lume totusi prea perfecta si prea indepartata de realitate pentru a putea macar spera ca va devenii vreodata ceva mai mult decat un vis nevinovat.
- Waaaaah!
Sunetul unui cascat prelungit la extrem ce se face auzit de langa patul meu ma face sa tresar si ma ridic confuza in sezut. O sageata plina de amintiri imi strabate creierul fara mila. Ziua de ieri. Ino, bataie cu perine. Naruto, vrea sa fim doar prietenii. Kiba. A da ! Kiba. Mi-am petrecut aproape toata ziua de ieri cu el si tot nu am terminat de povestit asa ca am sfarsit prin a sta treji pana pe la doisprezece jumate si prin urmare el se culcase pe jos langa patul meu si asta explica cascatul.
Imi dau o palma peste frunte, chiar era necesar sa gandesc atata cand ma puteam uita pur si simplu cine e destinatarul cascatului. Ma aplec brusc peste pat si ma uit la saten. Pana ieri nici nu am realizat cat de dor mi-a fost de el. Acesta ma priveste la randul lui cu ochii pe jumatate inchisi si totusi cu o stralucire ciudata in ei.
Ramanem asa pentru cateva secunde, privindu-ne in ochii uitand parca chiar si sa clipim. A ramas acelasi baietel cu care obisnuiam sa-mi petrec ore intregi fara sa ma plictisesc macar pentru o secunda. Acelasi baietel atat de indragit de parintii mei.
Abia astept sa-mi petrec timpul cu el si sa devenim ceea ce am fost odata. Sper doar ca ai mei nu fac deja planuri de nunta. Nu vreau sa le ruinez sperantele dar ceea ce simt pentru Kiba nu poate fi comparat cu ceea ce simt atunci cand Naruto doar imi vorbeste, chiar daca cu aceiasi nepasare indiferent de subiectul abordat.
- Neata scumpo!
Vocea calda a satenului ma face sa revin la timpul prezent. Imi scutur putin capul dupa care ii zic inapoi un simplu "neata" lipsit de viata.
Eu si Kiba aveam sa ne petrecem ziua impreuna, colindand orasul in lung si-n lat pentru ai arata tot ce e nou. O activitate placuta din punctul meu de vedere chiar daca simt o nevoie stranie sa ma dezlantui. O dorinta absurd de ciudata venind din partea mea. Si atunci ce e normal? Poate ca nimic.

Naruto pov.

O stare idioata de disconfort ma face sa ma trezesc la o ora mult prea matinala pentru mine. Pana la urma ce naiba, e duminica.
Ma ridic in sezut si spre surprinderea mea, ma aflam pe jos langa pat. Mda, asta explica multe. Ma ridic sprijinindu-ma de patul de doua persoane, cum am reusit sa cad din el? Credeam ca numa cand sunt treaz am prea multa energie.
Odata aflat in picioare privesc in jurul meu cu ochii pe jumatate inchisi. Aveam o camera mare decorata cu bun gust de surioara mea si totusi distrusa de hainele aruncate peste tot care abia mai lasau mobilerul sa se descifreze.
Fara sa mai pierd timpul cu observatii neimportante ma duc in bucatarie unde o gasesc pe Ino deja in picioare si cu un chef de viata prea puternic ca sa stau linistit.
- In sfarsit te-ai trezit. Vesti bune! Parintii nostrii nu vin decat maine dimineata acasa si ma gandeam ca ar fi ocazia perfecta sa ne dezlantuim putin cu o mica petrecere. Deci, ce zici?
Fata asta nu o auzit de "Buna dimineata! Cum ai dormit? " bla bla bla. Probabil vrea sa profite de starea mea de somnolenta iar eu am de gand sa-i ofer satisfactie de data asta.
Pana la urma o mica petrecere nu suna rau de loc.
- Sunt de acord surioaro.
Ino imi sare la gat fara nici o avertizare si ma strange ca o dementa. Vrea sa ma spanzure sau ce? Si totusi... toata faza asta imi aminteste de Hinata si cum a sarit la ala in brate stricandu-mi tot chefu.
- Ti-am spus cat de mult te iubesc?
- Da, chiar acuma.
Ii raspund sec dupa care o intreb ce a rezolvat si ce mai e de facut in legatura cu party-ul. Aceasta imi spune ca totul e pregatit si doar mai trebuie facute invitatile.
- Bine atunci. Da-mi o lista cu cei pe care sa-i invit eu.
Fara sa mai stea pe gandurii, aceasta imi intinde o foaie cu cateva nume insirate pe ea. Cat de bine ma poate cunoaste. Incep sa citesc foaia pana ajung la al saselea si ultimul nume de pe lista si anume "Hinata".
- Glumesti. Nu?
Ino imi zambeste larg si cu subinteles fara sa mai zica insa nimic. Ar putea sa fie totusi o idee buna asa ca imi iau telefonul si ma duc in living incepand sa formez numere si sa fac invitatii pana cand am ajuns la ultimul nume de pe lista. Ii formez numarul, scris de Ino special langa numele brunetei, cu o greutate prefacuta. Astept sa sune de cateva ori dupa care aud vocea fetei raspunzand cu un simplu "da".
- Salut Hinata. Sunt Naruto, eu si Ino dam o petrecere diseara si te-am sunat sa te chem si pe tine daca esti libera si vrei. Deci...?
Mai direct de atat nici nu puteam fi, si mai zic de Ino ca nu ii civilizata.
- Da, sigur.
Aud din nou vocea brunetei in care se putea citi entuziasmul, chiar daca incerca sa fie retinuta.
- Desigur, poti sa-l aduci si pe iubitul tau daca vrei.
M-am prostit de tot, iar vorbesc fara sa gandesc. Imi dau cu o perina in cap iritat de propria-mi nemarginita prostie.
- Te referi la Kiba? Suntem doar...
- "Hinata nu mai pierde timpul la telefon si stai cu Kiba ca se plictiseste baiatul"
O voce de femeie matura ne intrerupe conversatia. Probabil mama brunetei.
- Trebuie sa inchid, voi fi acolo. Pa!
Si cam atat. Imi inchide telefonul in nas fara sa astepte sa-i spun macar un simplu "pa". Cu siguranta o sa fie o seara interesanta. Sper doar sa ma pot controla.



Purpleberry, am inteles faza cu propopzitile prea lungi si am incercat sa remediez faza, mai ales ca mi sa mai facut observatia asta si inainte :D
Oare ce pot zice? Pai as putea incepe cu un "salut", deci:
Salutii
Oare se putea sa fie mai lung ;;) sau cer prea mult? Nu de alta numa ca m-ai lasat putin in suspans adica cam pe unde te-ai oprit tu ar fi acel punct culminant. Oricum te felicit ca-i este destul de reusit, modurile de expunere, mi-e cam lene sa le comentez:))
Greseli: Sti doar ca eu nu ma uit dupa ele tot ce mi-a sarit in ochi este acel "perini" eu am auzit de el numai in vorbire directa si ma cam zgarie pe creier.
Moduri de expunere Descriere, este. Dialog este cat trebe. Actiunea nu-i grabita...
Cam atat, uite ca am tras de mine si am comentat, desi cand am vazut casuta de comm mi-am zis "Cum doamne sa incep:-? " Dar uite ca am reusit :-j, asta e o performanta pt mine :))
Atat am mai avut de zis, succes si sa vii cand poti >:D<
Jaa Ne :*
Ediiit: Se pare ca am uitat sa te rog sa ma anunti, deci te rog frumos anunta-ma :o3
Helloooou :*
Mersi mult că m-ai anunţaaat. Huggie >:D<.
Mi-a plăcut foarte mult capitolu' ăsta. Ne-ai lăsat în suspans pe toţi la sfârşit O.o.
Descrierea de la început mi-a plăcut în mod special. Bestială. Gândurile, dorinţele Hinatei... le descrii perfect.
Capitolul a fost foarte bun. Şi da, am văzut că nu mai ai propoziţiile aşa de lungi :)) ;).
În rest, naraţiunea, dialogul, la fel de bune cum ne-ai obişnuit, acţiunea la locul ei. La fel cum a zis şi Misterios Black Cat, m-a deranjat doar faza cu "perini" pe care ai repetat-o de mai multe ori. Nu crezi ca sună mai bine "perne"? :-?.
Păăăi... asta ar fi cam tot. De-abia aştept să aduci nextu şi nu-i aşa că eşti atât de drăguţă ca data trecută încât să mă anunţi şi pe mine? ;;)
Aaa... şi de curiozitate: câţi ani ai? (pentru că îmi place modul tău de a scrie). E cumva primul tău fic? :-?.

Byeeeee :D.
un nou capitol (2 in 1 la cat de lung o iesit) :D
sper sa va placa desi cred ca ar fi putut fi mai bun de atata...


Capitolul 6 :P

Hinata pov.


A ajuns sa conteze atat de mult incat uneori mi-e frica ca o sa inceapa sa doara. O durere de aceea care nu se vindeca cu medicamente sau de la sine. O durere pe care nici macar " timpul", pe care uneori il consideram atotputernic, nu are puterea necesara sa o vindece. Poate doar sa o mai remedieze putin dar speranta la vindecare doar cu ajutorul timpului e ceva absurd. Si intr-o zi poate o sa realizez ca doar "iubirea" aceea care iti invadeaza trupul si mintea cu atata nonsalanta are acea putere ridicol de puternica de a te scapa de durere. Aceea "durere", provocata pana la urma tot de ea. Si apoi o sa uit poate toate astea si o sa o iau de la capat din nou si din nou. Si oare de cate ori va trebui sa suport aceea durere idioata pana voi invata sa ma eliberez de ea pentru totdeauna. Chiar daca asta presupune sa nu mai iubesc niciodata. Dar atunci ar insemna sa nu mai fiu cu adevarat fericita niciodata. Atunci vine aceea intrebare atat de usoara si totusi cu un raspuns atat de complicat "Merita sa renunti la fericire de frica durerii? ". Totusi nu mai am timp sa meditez la raspunsul pe care l-as da eu unei intrebari atat de elementare atunci cand e momentul in care trebuie sa te hotaresti cum o sa-ti traiesti viata.
" Gandesc prea mult" imi spun in timp ce pun placa de par la locul ei si imi arunc hainele imprastiate prin camera inapoi in dulap. Intr-un final ma opresc in fata oglinzii si ma privesc cu o oarecare retinere. Port un maieu alb, stramt pe corp, cu doi fluturasi negri pe un sold, niste pantaloni scurti gri cu mici carouri, un lantisor mai lung cu un pandativ in forma de inima transparent, probabil facut din ceva semicristal, destul de mare si in picioare mi-am luat sandalele negre gladiator. Altfel spus, o tinuta destul de simpla dar potrivita pentru o petrecere intre prietenii, oricum, ideea era sa fiu lejer imbracata la ce chef de distractie am nu vreau sa fiu impiedicata de haine sa ma distrez. Machiajul e unul de zi, nu foarte strident dar nici invizibil, iar parul indreptat la extrem pentru a sta aranjat pentru mai mult timp ii lasat liber peste umerii.
Altfel spus "ready for the party", cum obisnuiam sa zicem eu si Ino atunci cand ne preagateam impreuna.
Fara sa mai pierd timpul aiurea ies de la mine din camera si ma duc in living unde ma astepta Kiba pentru a merge la petrecerea organizata de Ino si Naruto. Nu stiu cat de serios vorbea blondul cand a zis sa-l aduc si pe Kiba cu mine, mai ales la faza cu "poti sa-l aduci si pe iubitul tau". Habar nu am ce naiba i-a dat lui impresia ca eu si satenul...
In fine, nu am de gand sa-mi stric seara cu "prostiile lui" caci altfel nu pot sa le numesc. Ajung intr-un final si in living unde il gasesc pe dragul meu prieten si pe mama mea care incerca sa-i tina de urat probabil. Mi se parea atat de ciudat. Mama mea imi tinea mereu predicii despre baieti insa pe saten mai are putin si mi-l baga pe gat.
Se pare ca cei doi mi-au observat in sfarsit prezenta. Pe fata mamei apare instantaneu un ditamai zambetul, total neobisnuit pentru ea. Deja ma sperie. Ce ii mai trece prin cap de data asta oare?
- Hina scumpo, vesti bune. Parinti lui Kiba vor veni doar peste doua saptamanii in oras si intre timp el va dormii la noi. Nu te bucuri?
O privesc socata fara sa zic nimic pentru cateva clipe. " Nici una din ideile tale nu ma bucura". Asta imi circula prin cap in momentul asta, totusi nu puteam sa zic asa ceva de fata cu Kiba.
- Ba da, adica, sigur ca da...
Nu sunt contra, pana la urma Kiba imi e ca un frate intr-un fel. Dar nu stiu de ce am un sentiment ciudat ca nu o sa iasa nimica bun din toata chestia asta. In plus Naruto...
"Gata Hinata, scoateti-l din cap pentru un minut macar!". Am ajuns sa ma educ singura. Ce sa fac daca parintii mei in loc sa observe ca am nevoie de sprijinul lor isi fac cine stie ce idei si planuri.
Nu mai am chef sa stau nici un minut in casa asta asa ca ies din casa tragandu-l pe saten dupa mine pana nu mai imi fac si alte socuri parintii mei. Ne-am hotarat sa luam un taxi desi nu prea ma incanta ideea. Am detestat intodeauna masinile. Tocmai de aia ma bazam intodeauna pe tramvai.
Kiba sa asezat langa sofer in timp ce eu stau singura pe bancheta din spate. Abia acuma observ si eu cu ce e imbracat satenul. Un tricou negru cu niste modele gri mult prea abstracte ca sa pot descifra ceva din ele si niste blugi tot gri destul de draguti. Hmmm, nu pot nega faptul ca se imbraca destul de bine.

In aproximativ douazeci de minute ajungem la petrecere. Muzica se auzea din afara casei. Un zambet micut imi apare pe chip. Ce mod mai bun sa-ti petreci o seara de duminica. Mai greu o sa fie maine dimineata dar nu las asta sa ma ingrijoreze prea mult.
Intru in casa fara nici o ezitare si observ ca petrecerea este in toi. Imi arunc privirea oarecum pierduta prin incapere si o observ pe Ino stand sprijinita de o masa si cu un pahar plin cu cine stie ce bautura in mana.
Ma apropii de ea inmpreuna cu satenul ce parea ratacit in spatiu si o salut cu un simplu "buna". Blondina ma priveste si un zambet micut ii apare pe chip. Mi se pare mie sau fata asta nu se prea distreaza. Vreau sa o intreb ce are dar il vad pe Sai, artistul neinteles al clasei noastre si in acelas timp baiatul de care Ino s-a indrogostit din prima clipa, indreptandu-se spre noi.
- Dansezi?
O intreaba pe prietena mea intinzandu-i o mana si aplecandu-se putin pentru a ajunge la nivelul ei. Ino accepta fara nici o retinere, poate putin prea incantata si dupa ce imi paseaza paharul cu alcool mie, se indreapta spre ringul de dans de mana cu baiatul. Deci asta era explicatia pentru starea ei de spirit deplorabila.
Privesc spre paharul din mana mea si un zambet tamp imi apre pe chip.


Naruto pov.

O privesc pe Hinata cum tocmai da pe gat un pahar plin de bautura. Fata asta a inebunit sau mi se pare mie. Macar realizeaza cat alcool era in paharul ala, sau mai bine zis realiza pentru ca acuma cu siguranta nu poate gandii prea multe. Totusi... nu pare asa de afectata pe cat ma asteptam. Pana la urma ce drept am eu sa o judec? Paharul din mana mea este al doilea golit in doar zece minute.
Imi scutur putin capul pentru ca deja incep sa vad in ceata si imi indrept din nou privirea spre bruneta care dansa cu Kiba. Hmmm, se pare ca si-a tarat si catelusul dupa ea. De parca imi pasa, in seara asta am de gand sa schimb putin lucrurile dintre mine si Hinata.
M-a saturat sa stau ca un prost intr-o margine si sa ma holb la ea asa ca ma indrept spre o toapa si o intreb daca vrea sa ne alaturam celorlalti pe ringul de dans. Proasta numa ca nu-mi sare la gat de fericire. Se pare ca am mai mult succes la fete cand sunt in stare de ebrietate. Asta ar putea fi un lucru bun.
Rad in sinea mea de proprile-mi ganduri si incep sa dansez cu asta din fata mea care numa ca nu m-a aruncat langa ceilalti dansatori de nerabdare sa danseze. Ce-i cu atata entuziasm in ea si pana la urma ce-mi pasa mie.
Imi amintesc adevaratul scop pe care il am in seara asta si incep sa o caut cu privirea pe bruneta neconcentrandu-ma aproape deloc pe dans sau melodie.
Intr-un final o gasesc. Deja l-a lasat balta pe Kiba si danseaza cu altul care o sorbea din priviri de parca nu a mai vazut in viata lui o fata care arata bine. Sper doar sa nu inceapa sa o si atinga ca nu vreau sa fac o scena inca.
Deja mi-a pierit cheful asa ca ma retrag langa masa fara macar sa o atentionez pe "partenera mea" de dans. Dupa cateva clipe isi aprinde si pitipoanca farurile si realizeaza ca danseaza singura. Ma intorc cu spatele la ea in speranta ca nu o sa ma vada si se pare ca norocul e de partea mea. Numa de crizele ei nu am eu chef acuma.

Dupa cateva minute tipul pe care l-am lasat responsabil cu muzica pune o melodie mai lenta. Probabil avea chef de o pauza si el. Bun, asta e momentul meu.
Ma indrept cu pasi tot mai micuti spre Hinata. Cand ajung la doi metri de ea incep sa-mi transpire mainile. Reactia asta nu am mai avut-o pana acuma. Ce naiba e cu mine? Credeam ca inca ma pot stapanii.
Totusi, nu am de gand sa dau inapoi. Ma apropi de ea pana ajung sa ne desparta doar cativa centimetri. Aceasta se intoarce spre mine si observ ca are un pahar aprope gol in mana in care cu siguranta nu era suc. Aprope ca ma izbucneste rasul dar ma abtin cu greu si doar zambesc. In seara asta pot face ce vreau cu ea. Oricum am toate sansele sa nu-si aminteasca nimic pana maine dimineata.
- Vrei sa dansezi?
Bruneta ma priveste in ochii, dupa care se ridica pe varfuri si isi apropie buzele de urechea mea stanga.
- Cu tine, oricand!
Imi sapteste incet dandu-mi o senzatie ciudata si totusi placuta in tot trupul. Se pare ca alcoolul ii scoate la iveala o personalitate total diferita. Deci pentru o seara nu o sa mai fie Hinata cea timida pe care o stiu toti. Intr-un fel o invidiez, eu tind sa fiu chiar mai rau ca de obicei.
Fara sa realizez ajungem in mijlocul ringului de dans si ne luam pozitia de dans. Hinata isi intinde mainile in jurul gatului meu si isi lipeste trupul de al meu. Bataile inimii mi se amplifica instantaneu, mainile imi transpira tot mai tare si un fior imi strabate trupul fara mila. Am ajuns sa nu mai pot controla asta chiar deloc. Imi las parul sa-mi cada pe fata intr-o incercare copilareasca de a-mi ascunde emotile prea puternice. Cu ultimele forte imi pun mainile pe soldurile fetei si incep sa ma balansez fara sens.

Dupa cateva minute ce mi-au parut infinite melodia i-a sfarsit. Nici macar nu stiu daca sa ma bucur sau nu. Imi placea sa o simt pe "ea" in bratele mele. Sa-i simt mirosul atat de pur pe care nici macar parfumul pe care il folosise nu a reusit sa-l acopere. Sa-i simt respiratia si trupul care pare ca emana o caldura ciudata, ducandu-ma cu gandul undeva departe, unde doar noi doi existam si o nesfarsita fericire care ne inunda mintile bolnave de singuratate.
Vocea brunetei care murmura ceva fara sens ma trezeste la realitate. Inca o tineam in brate desi melodia se sfarsise de vreun minut cred. O las din bratele mele dar o iau de mana si o conduc pana la un scaun.
Ii multumesc pentru dans dupa care ma indepartez de ea si ies direct afara. Respir adanc de cateva ori si ma asez pe unul din leganele ce se afla in fata casei.
- Ce naiba ii cu mine?
De ce imi pasa atat de mult? De ce atatea emotii, atatea lucruri fara sens? De unde atata... magie?
- Ce e cu tine?
Vocea "ei" calda. Cand a devenit atat de speciala? De ce atatea intrebari fara raspuns? Nu se presupunea ca o sa fie usor?
Imi ridic chipul sprea ea si ii intalnesc privirea ingrijorata. As putea foarte bine sa-i spun totul. Oricum maine nu o sa-si aminteasca probabil nici unde a fost. Sau poate...

- Esti speciala!
Atat mi-a iesit pe gura. Nimic mai mult, nimic mai putin. Cuvinte simple care spuneau atat de multe despre ceea ce simt pentru ea. Chiar daca poate nu le intelege inca adevarata valuare.
O privesc fix in ochii asteptand o reactie, ceva. Sau poate nu. Pana la urma ce asteptari am. Care din visele mele aberante astept sa prinda contur?
Ea doar priveste in gol, pierduta, ratacita probabil in proprile gandurii si emotii. Tacem. Ea proabil confuza. Eu... nu stiu.

- Hinata, unde esti? Trebuie sa mergem acasa.
Tresarim amandoi. Nu-mi zice nimic, doar se intoarce si merge spre Kiba si dupa spre casa.
As fi vrut sa zica ceva, orice. Imi era atat de frica de "tacere". Si chiar puteam sa astept ceva mai mult?...
Asa, deci cum am zis, ma vezi pe aici cu un commisor pentru tine sweetie:*
Nu prea stiu cu ce sa incep...asa ca incep cu semnatura si faza cu "little pervert" deci ai devenit si tu? Ce bine, s-ar putea sa fie capitole si mai picante decat asta, daca da atunci ar fi perfect, desi si acesta a fost " bombardat" cu sentimente, ganduri si trairi.
Imi place ca Hinata gandeste muult:X. La fel si eu, adica pe strada sau oriunde nu stiu asa ma apuca;))
Ce bine ca nu te grabesti, adica doar i-ai facut sa se atinga, ce frumos si a fost o atingere placuta, Naruto? Zic doar pentru ca ti-a cam urcat sangele la cap:)) Sa nu mai zic ca nu prea ai putut sa faci orice ai vrut cu ea. Gataa, am terminat cu vorbit cu personajele:))
Ai descriere, iar dialogul nu ocupa jumatate din fic, iada iada...
Q: A fost cel mai sec comm:o3?
App. Ma bucur ca a fost un capitol luuung:X
Atat am avut de spus, stiu ca nu am comentat prea bine dar noh...
Anuntama si astept nextul:-)
:bye:
Se putea ca tocmai eu să nu dau comm?! *nu se puteaa, nu se puteaa >:)*
Soo, în primul rând saluut:* şi mersi că m-ai anunţat *huggie*.
Mi-a plăcut acest capitol, deşi unele fraze le-am citit de 2 ori ca să le înţeleg (neaah, cred că mi-e şi mie un pic somnic :D) like:

"Ii multumesc pentru dans dupa care ma indepartez de ea si ies direct afara. Respir adanc de cateva ori si ma asez pe unul din leganele ce se afla in fata casei.
- Ce naiba ii cu mine?
De ce imi pasa atat de mult? "

Prima dată când am citit credeam că Naruto vorbea cu Hina. Hmm... acolo ori ţipă, ori vorbeşte singur. Mai ales dacă e Naruto P.O.V., cred că ar fi fost mai bine fără linia de dialog: "Ce naiba ii cu mine? De ce imi pasa atat de mult?..." (btw, acel "ii" sună mai bine "e").

Alte greşeluţe ar fi:
"acea putere ridicol de puternica de a te scapa de durere" -> putere puternică? Ai putea înlocui cu "putere devastatoare" sau nu ştiu, orice ce altceva ;].
"proprile-mi ganduri" -> am văzut formularea asta prin multe ficuri. Sincer, cam mă cam zgârie pe creier. Încearcă "propriile mele gânduri"- sună mai frumos.
"sa ma holb la ea"- holbez... tastare :-j.

Hmm... gata cu critica. Acuma hai să-ţi spun ce mi-a plăcut.
Evident că descrierea de la început a fost genială, la fel ca şi cea de data trecută. Mi-a plăcut trecerea de la gândurile ei la realitate, nu a fost bruscă.

Naruto e un pic cam gelos:>. Sper să-i spună cât de curând Hinatei sentimentele lui pentru ea. "Esti speciala!"- genială replica, nu putea să fie mai frumooos 8->. Hmm... cred că săraca Hina era în stare de şoc şi nu mai putea să spună nimic :]. De-abia aştept nextu să văd ce se mai întâmplă.
Naraţiune, dialog, descriere... neh, la tine nu se mai pune probleme. Tot ce pot spune e că îmi place.
Aaaa da, şi mă bucur că pui nexturile aşa de repede. Sper ca următorul capitol să-l pui cât de curând.

Byeeeee :].
un capitol scurt, poate prea scurt comparandu-l cu cel de inainte dar l-am postat totusi pentru ca... (chiar nu stiu :)))
lectura placuta oricum si ms de comm-uri :P

Capitolul 7



Hinata pov.


La fel ca visele, povestile sunt doar niste plasmuiri a minti omenestii care nu pot deveni realitate. Si atunci care e scopul imaginatiei, daca nu facem decat sa ne amagim singurii. Sperand la viata ideala, la iubirea perfecta. La fericirea din spatele zambetului acela fals pe care am ajuns sa-l folosim atat de des incat a devenit o parte din noi. Si in final realizam totul si ajungem sa facem diferenta dintre realitate si fictiune. Cum ar zice unii, facem cunostinta cu "cruda realitate". Si atunci cand asta se intampla, ne pierdem speranta si ne multumim cu prea putin. Pentru ca in acel moment incetam sa mai credem in noi. Unii poate realizeaza totusi intr-un final ca merita mai mult si faza cu "speranta moare ultima" nu e doar o alta fraza. Dar cati isi vor rata viata pentru simplu fapt ca au fost prea visatorii. Ca nu au putut accepta o realitate atat de simpla incat ajunge sa te dezguste prin banalitatea ei atat de absurda.
"Nu-mi mai pasa", mi-am spus asta de atatea ori incercand sa ma conving ca chiar asa este incat nici nu mai stiu la ce se refera aceste simple cuvinte. De ce incerc sa ma conving ca nu-mi pasa? Am uitat asta de dimineata cand m-am trezit. Sau poate ieri dimineata. Sau poate aseara cand el imi rostise alte doua cuvinte simple care mi s-au intiparit cu atata usurinta in minte incat ma intreb daca voi fi vreodata capabila sa le uit. Probabil ca nu. Si pana la urma de ce as vrea sa le uit.
"Esti speciala", si-a pus toate sentimentele in aceste doua cuvinte cu atata usurinta. Poate ca il invidiez. Eu, care inca nu am gasit nici un cuvant intr-un dictionar de o mie si ceva de pagini care sa defineasca ceea ce simt intr-u totul.
Pana la urma ce simt eu? O intrebare care imi pastrase mintea treaza toata noaptea, nelasand nici macar excesul de alcool sa mi-o disturbe.

Un ciocanit in usa de la camera mea ma face sa tresar si ma ridic in sezut pe pat. Totusi nu raspund. Kiba intra in camera afisand un zambet micut dar sincer.
- Ar trebui sa pornim spre scoala. Esti sigura ca nu mananci nimic?
Dau din cap aprobator dandu-i de inteles ca sunt bine. Am sarit peste micul dejun. Ca intodeauna am preferat sa ma bucur de nelipsitele mele stari de visare cu ochii deschisi.

In mai putin de cinci minute pornesc cu Kiba spre scoala. Astazi avea sa se inscrie si el la scoala la care invat eu. Nu-i chiar mare lucru sau poate pur si simplu nu-mi mai pasa. Au ajuns sa ma inereseze atat de putine lucruri in ultimul timp. Totusi, el a ramas mereu in mintea mea, amintindu-mi poate ca traiesc. Poate a devenit drogul meu sau poate exagerez si totul este doar una din experientele alea adolescentine prin care trebuie sa trec ca sa devin un adult. De parca chiar as putea vreodata deveni unul din acei roboti controlati de societate.
Vocea lui Kiba care imi zice ca imediat ajungem la scoala ma aduce cu picioarele pe pamant. Am uitat total de saten. Probabil din obisnuinta de a merge singura la scoala sau poate e doar o alta scuza.
In orice caz, trebuie sa-mi revin. Nu-i pot lasa pe toti sa vada ca nu sunt "cu capu pe umeri".

Ajungand la scoala eu si Kiba ne ocupam de inscrierea lui, pierzand astfel primele doua ore plimbandu-ne aiurea prin scoala pentru ca nu stiu ce secretara nu era de gasit nicaieri. Intr-un final ajungem si noi la ore. Kiba se aseaza in banca din fata mea care apartinea unui elev ce se transferase de curand. La fix as spune.

Naruto pov.

O vad pe Hinata cum intra in clasa alaturi de Kiba. E toata un zambet. Chiar nu a afectat-o deloc nimic din ce sa intamplat ieri?Si eu care nu am putut nici macar dormi. Eu, care mi-am pierdut noaptea ascultandu-mi bataile inimi care se amplificau absurd de tare de cate ori imaginea ei atat de clara imi inunda mintea cu atata usurinta. Nici macar nu mai stiu ce simt: confuzie, dezamagire sau poate tristete...
La naiba! De ce-mi pasa atat de mult? Si de ce ii simt inca mirosul parca imbibat in fiecare molecula din mine?
La fel ca intodeauna, prea multe intrebari fara sens al caror raspuns intarzie sa apara la infinit.

Bruneta se intoarce in spate probabil sa vorbeasca ceva prostii de fete cu Ino si privirile noastre se intalnesc. Ochii ei, acea culoare atat de perfecta, ma privesc pierduti si parca nesigurii. Imi evita privirea si se intoarce cu spatele la mine. Tacere. Din nou tacere.




Sper sa nu fiti prea dezamagiti ca relatia lor nu evolueaza prea mult in capitolul asta dar vreau sa o iau incet ca sa aiba totusi mai mult de zece capitole fic-ul (oricum mai am niste surprize da mai incolo, atunci o sa-i intelegeti si rolul lui Kiba in fic)
s-ar putea sa fie si ceva mai picant dar nu is prea sigura (is cam pe langa la chestile astea... inca :)))
deja scriu prea multe asa ca ma opresc :D
Hellooo:*

Da, sunt dezamăgită.

Dezamăgită că nu m-ai anunţat :)). Anyway, mă bucur că ai pus nextu' aşa de repede O.o.
Sooo... Revenind.
Capitolul a fost cam (foarte) scurt, dar cel mai bestial de până acum. Supeerb :x.
Ca de obicei, mi-a plăcut muuult de tot descrierea de la început- m-am regăsit perfect în rândurile acelea. Nu mă mai satur de descrierea ta.
Dialog, naraţiune, acţiune... totul e ok, nu am nimic de obiectat. O mică greşeluţă pe la început: "niste plasmuiri a minti omenestii"- nişte plăsmuiri ale minţii omeneşti.

Iar finalul... Nu se putea mai bun. "Tacere. Din nou tacere."- descrie perfect relaţia lor. Chiar nu mă deranjeză că cei doi nu mai avanseză, e mai bine aşa, mai lent. Mai frumos. În plus, când vor fi împreună, îşi va pierde aproape tot farmecul.
Hmm... Kiba... să înţeleg că ai planuri secrete cu el? :>. Can't wait. Până acuma pare un tip super ok şi de treabă, dar cine ştie.

Cam asta ar fi tot. Aştept nextul. Byeeee :].

P. S.: Aaaa da... era să uit: ceva mai picant? Uuu:>.
Wow,fato,chiar imi place!
Te inteleg,faza cu vrei ca sa faci mai multe capitole si de asta relatia lor nu prea evolueaza.La fel si Kiba.Isi are si el rostul.
Este l-a fel ca fic-ul meu,asa ca te inteleg.
Chiar ador aceasta poveste,si credema,sunt si m-ai curioasa ce o sa se mai intample in continuare.
Greseli,n-am ce spune.
Un singur lucru.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol.Asa ca spor l-a scris si multa imaginatie!:bv:
Oare de unde poate visatoarea de mine sa inceapa:-?
Ar putea incepe cu mic salut...
Salutii:*
Capitolul acesta a fost exact cum nu ma asteptam, adica simplu si interesant in acelasi timp. Descrierea nici nu ma asteptam sa te abati de la regula;)) asa ca (n-am aici)
Dialog o singura linie, m-am uitat bine, deci e aproape inexistent, cred ca mie mi-ar fi imposibil sa nu-l folosesc aproape deloc:-"
Actiunea ce leeeentaa e, a trecut vreun melc pe la tine?:> Sa-l felicit, pentru ca ador genul acesta de suspans, in care nu ne lasi chiar in mijlocul actiunii dar nici nu ne dezvalui mult din idee:X
M-ai rugat sa-ti zic ce cred despre semnatura, deci:
Idee nu zice prea multe, doar despre o iubire in care patima, posesiunea, durerea dar si violenta, nu intarzie sa apare. Un fel de obsesie reciproca, ciudata rau dar in acelasi timp in care o farama de speranta rasare si aceea ca ar putea fi "Soptindu-mi la ureche cuvinte pline de dorinta." nu sunt prea sigura:-?
Si, daa, e al naibi de macabra si sadica dar si neinteleasa, parca fara sfarsit, ca si cum aceasta poveste s-ar repeta si s-ar repeta...
In mare parte exprima umpic ideea ficului meu;)) poate putin ametecata cu semnatura mea si nu chiar asa de exagerata, ma gandesc ca este vorba de un vampir,deci este vorba despre unu?:>
Stiuu, au dat vampirismele in mine de cand ma uit la Chibi Vampire Karin.
Astept next, anunta-ma si,
Jaa Ne!:*
next-ul :D
scuzati eventualele greseli dar chiar nu am starea necesara sa il corectez cum trebuie


Capitolul 8


Hinata pov.


<<As vrea sa ma intorc in zilele cand speranta ca intr-o zi te voi avea aproape inca exista. Inainte sa distrugi cu o brutalitate atat de rece totul. Tot acel nimic de care ma agatasem cu toata forta. Atunci cand inca mai exista iluzia, iar intunericul nopti inca ma lasa sa visez departe. La tine. La noi.>>

Ce rost are atata asteptare. De ce sa ne ranim singuri de teama ca o sa o ranim pe persoana fata de care am cultivat atatea sentimente in prea putin timp. Cu prea putina experienta.
De ce nu luam initiativa desi realizam cate lucruri ar putea schimba un simplu "buna". Un simplu gest din mana care sa semene cu un salut.

<<Preferi sa o lasi asa, "in aer" cum s-ar spune. Vrei ca totul sa se sfarseasca atat de simplu, fara ca de fapt sa inceapa macar.
Si de ce inca mai dau vina pe tine? De ce mi-e atat de greu sa accept ca am gresit chiar daca nu e prima data cand o fac?

A trecut o saptamana, o saptamana de cand nu ne-am mai vorbit. Au ajuns sa ne mai lege doar privirile alea fugitive din timpul pauzelor.
Unde a disparut magia? De ce nu pot sa fac nimic. Mi-am strans de atatea ori tot curajul si m-am indreptat spre tine, intodeauna increzatoare ca voi reusi sa-ti vorbesc. De fiecare data lasand-o balta din cauza unei frici absurde care ma ucide fara mila. Care nu ma lasa sa dorm, sa visez, sa traiesc defapt.>>

Atunci de ce mai stau aici? De ce nu-mi fac macar curajul de a pleca? Poate asa as scapa de durere sau poate m-as infunda si mai tare intr-o groapa ce cu timpul va deveni atat de adanca incat nu mi se va mai auzi nici macar vocea tipand din fundul ei. Si atunci toti vor uita de mine cu atata usurinta si nimeni nu se va gandi sa arunce o franghie ca poate totusi...

Iar mi-am gasit alinarea intr-una din meditatile mele idioate. Iarasi pune imaginatia stapanire pe mine desi i-am zis de atatea ori sa stea la locul ei. Ascunsa intr-unul din colturile sufletului meu ca un copil pedepsit. I-am interzis imaginatiei sa viseze, i-am interzis sa ma faca sa zambesc.
I-am zis sa lase teama sa puna stapanire pe mine, sa ma lase sa sufar in intuneric. Pentru ca merit totul, poate chiar mai mult de atata.

Am alungat cu atata nonsalanta orice sentiment pe care el mi-l trezise atat de usor. L-am alungat pe el, ca pe un cersetor. Si totusi inca mai am aceea nesitire dementa de a da vina pe el pentru tot...
Am facut totul in asa fel incat sa-mi fie mie usor. "M-am spalat pe maini" dupa ce l-am mintit, l-am lasat sa sufere. Dupa ce i-am oferit doar tacere desi eram constienta cat de mult il ranesc in tot acest timp, prin tot ceea ce fac sau mai bine zis prin ceea ce nu am avut curajul sa fac.

Am incercat sa ma mint singura zicandu-mi ca poate acel "esti speciala" nu a insemnat nimic, ca totul e doar in mintea mea. Ca il ranesc doar in imaginatia mea bolnava.
Dar o minciuna nu poate persista cand totul e atat de "ab pe negru" incat iti sare in ochii si orice incercare de a te preface ca esti prea orb pentru a realiza adevarul esueaza in mod lamentabil. Pentru ca totul e atat de evident. Pentru ca ochii lui spun atat de multe. Pentru ca trupul lui ii tradeaza fiecare emotie.

Atunci de ce inca stau pe loc? De ce inca incerc sa-mi gasesc o pozitie confortabila intr-un pat mult prea gol in timp ce ticaitul ceasului incearca sa cuprinda secundele lungi intr-un sunet prea scurt. Las poate intentionat disperarea sa ma cuprinda in bratele ei puternice si ma ridic brusc din pat.
'Nu mai rezist!', vreau sa strig in gura mare in speranta ca poate cuiva i se va face totusi mila si ma va ajuta sa scap de insomnia asta prosteasca. Totusi, sunt mult prea grijulie ca sa fac asta. Toti ceilalti din casa dorm si probabil ca e mai bine asa. Nu vreau sa ma opreasca nimeni de la gestul necugetat pe care urmeaza sa-l fac.

Privesc spre ceasul mare ce atarna pe peretele de deasupra patului .Unsprezece jumate. La fel ca atunci. Un semn?... Nu! Doar o coincidenta.
Nu vreau sa ma gandesc prea mult asa ca ma imbrac cu ce am la indemana, doar o pereche de blugi negri simpli si un hanorac visiniu, totusi e racoare afara. Ies din camera si inchid usa cu cheia dupa care ma duc pana in hol pe varfuri, sar direct in bascheti si ies pe usa afara.
Stau cateva secunde in fata casei si respir usurata de parca as fi scapat de cine stie ce paza ca in filmele alea de actiune.
- Unde mergi la ora asta?
O voce cunoscuta se face auzita de la cativa pasi de mine. Ma intorc curioasa si in acelas timp cu inima cat un purice spre persoana care deja a inceput sa ma ia la raspundere.
Ma linistesc brusc cand il vad pe saten care parea ca vine de undeva si tocmai ajunsese acasa. Ce bine ne-am sincronizat. Acesta ma priveste mirat asteptand sa-i raspund la intrebare.
- Nu ma opri. Te rog!
Doar atat i-am putut spune. Nu am nici un chef de dat explicatii si din fericire se pare ca cuvintele mele l-au "atins la inima" pe Kiba caci imi face semn ca pot pleca.
Fara sa astept sa se razgandeasca imi iau bicicleta si pornesc spre 'el'. Nu aveam alta solutie. Stiu din proprie experienta ca tramvaiele nu mai circula la ora asta si singura alternativa a ramas bicicleta.

Merg pe strazile luminate doar de cateva felinare care nu-ti permit sa vezi prea multe. Poate doar sa te orientezi putin in spatiu ca sa nu o iai pe cine stie ce strada gresita si sa ajungi prin ceva locuri nedorite. Si de ce imi bat eu capul cu prosti de genu. Stiam drumul la perfectie chiar daca intodeauna ma deplasam cu tramvaiul.
Fara sa-mi mai bat capul cu chestiuni total neimportante acum, apas pe pedala mai tare prinzand o viteza cu care nu sunt tocmai obisnuita.
Vantul imi circula prin par tinandu-l parca suspendat in aer. Iar zgomotul produs de rotile bicicletei este singurul care sparge linistea mortuala specifica orelor tarzii.
'Poate ca fac o greseala', acest gand imi inunda mintea ca un virus. Dar intr-o dorinta nebuna de al sfida, de a-mi arata mie insumi ca sunt mai puternica de atata continui sa pedalez. In putin timp ajung pe strada si dupa in fata casei lui. Spre surprinderea mea fara nici o zgarietura.
Cobor incet de pe bicicleta. Inima imi pulseaza la maxim, probabil din cauza efortului. Stau pe loc respirand adanc de catea ori. Nu e momentul sa o dau inapoi asa ca ma indrept direct spre usa si apas scurt pe sonerie.
In mai putin de un minut la usa isi face aparitia Ino imbracata in pijamale. Totusi nu arata de parca tocmai as fi trezit-o. Blonda ma priveste mirata si ma intreaba din priviri ce s-a intamplat.
" Mi-am dat seama ca am luat o multime de decizi proaste si l-am ranit pe frateto cand de fapt el inseamna enorm pentru mine"
Mda... clar nu am de gand sa-i spun asa ceva. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce reactie ar avea. Desi sunt constienta ca stie mult mai mult decat lasa sa se vada. Si atunci de ce inca am retineri fata de ea?
- Naruto... e acasa?
O intreb privind-o drept in ochii.
- Nu. A plecat mai devreme si nu stiu pe unde hoinareste pana la ora asta.
Imi rapunde oarecum trista. Se vede ca e ingrijorata dar in momentul asta chiar nu am ce face pentru ea. Trebuie sa ajung acasa inainte ca parinti mei sa-si dea seama ca lipsesc sau sa faca Kiba prostia de a le spune.
Imi las capul in jos. Ma simt dezamagita si in acelas timp usurata.
- Eu, trebuie sa plec.
Zic cu o voce inceata. Ino doar da din cap afirativ dandu-mi de inteles ca intelege sau ca sunt libera sa merg. Nu mai stau pe ganduri si ma urc pe bicicleta pornind spre casa.
Nu avea nici un rost sa mai stau cu Ino, probabil ca nu faceam decat sa o ingrijorez si mai tare.
Fara sa imi dau seama ajung foarte repede inapoi si sunt doar la o strada diferenta de a mea. De data asta se pare ca nu sunt singura care disturba tacerea noptii. Vad o silueta care mergea pe trotuar, probabil un baiat dupa statura. Nu pot descifra prea multe din cauza nopti si deoarece poarta un hanorac larg cu gluga trasa pe cap. Trec pe langa el si vad cum se intoarce si ma priveste.
Probabil cineva cunoscut. Totusi nu ma opresc, probabil de frica sau pur si simplu nu mi se pare momentul potrivit sa mai mai pierd timpul aiurea.
'Si daca era el?' intrebarea imi strafugera brusc mintea. 'Si chiar conteaza...?'
Omg! Ca sa zic asa :)))
Nu te creed! Daca era el? Era el? Cand o sa-i spuna? O sa-i spuna ea? Sau o sa faca el primu' pas? Mama, deci nu pot sa cred ca nu era acasa. Ma enerveaza. Ce dracu' facea pe afara la ora aia? Trebuia sa stea acasa =)). Nu-i corect. Ma omori cu suspansu' asta. Ma ti pe ace. Zici ca sunt copil mic si tembel. Dar am dreptate! Intotdeauna am :">. Sau nu. :]]. Deci nu am ce comenta. Fic'ul e genial. TU stii sa faci actiunea geniala. Numai spun ca astept next'ul pentru ca se intelege de la sine.
Bafta la compus :-x. Deci nu stii cat de mult iti iubesc fic'ul!!! Ok. Calm down :)).
Mii de HUGS! :x:*>:D<
am aparut si cu next-ul, unpic de drama nu strica... sper :))
poate am facut rea mult uz de dialog dar, altfel nu se prea putea :D

Capitolul 9

Hinata pov.


A ajuns sa-mi fie atat de dor de zambetul acela copilaresc care imi lumina fata de parca as fi avut agatata in par o stea de pe cer. De zilele petrecute in acelas parculet mic de la capatul strazii, plin de amintirii, in care uitam de noi. Uitam de timp si lasam acel ceva sa ne cuprinda in aripile lui si zburam atat de departe. De clipele in care saream in sus cu aceea dorinta arzatoare ca intr-o zi voi ajunge la cer. Pentru ca atunci albastrul cerului imi parea atat de aprope. Atunci cand ieseam in ploaie si ma invarteam in cercuri nedefinite pana amenteam si in sfarsit puteam sa vad cum totul se invarte in jurul meu.
Pe atunci imi cantam singura simfonia cu note atat de calde si vesele. Uneori parinti mei se intrebau cum poate sa intre atata fericire in cineva atat de mic.
Si cine ar fi crezut ca voi ajunge o afona? Cine ar fi crezut ca nimic din ce eram atunci nu avea sa se mai regaseasca in mine peste prea putini ani?
Atunci ce rost mai au incercarile mele absurde de a fi fericita din nou. Poate ca mi-am uzat zambetul prea repede intr-o credinta idioata ca e nemuritor.

Bataile in usa care obisnuiesc sa ma trezeasca in fiecare diminiata isi fac prezenta pe fundalul sunetelor scoase de clapele unui pian ce rasunau in toata camera de la boxele calculatorului. Pe usa isi face prezenta aceiasi fata zambitoare ca in fiecare diminiata, totusi presarata din anumite motive cu ingrijorare. Satenul a renuntat de data asta la vesnicul "buna diminiata". Doar se aseaza langa mine pe pat incercand sa-si gaseasca o pozitie cat mai confortabila. Ma priveste in ochii intrebandu-ma din priviri ce e cu mine.
- Mi-e dor!
Doar imi zambeste protectiv. Probabil ca e la fel de nostalgic ca si mine chiar daca nu o arata.
- Si... aseara?
Mi-am amintit brusc de intalnirea noastra de seara sau mai bine zis noaptea trecuta. De asta era el ingrijorat?
- Nimic.
Un raspuns care zicea atat de multe prin simplitatea lui. Kiba ofteaza lung, parca cumva usurat si se ridica in picioare intinzandu-si una dintre maini spre mine.
- Haide, ridicate. Parinti tai vor sa discute ceva cu tine.
Ma agat de mana baiatului si ma ridic in picioare. Fara sa stau pe gandurii ma indrept spre living unde am inteles de la saten ca ma asteapta parinti mei. El a preferat din anumite motive sa nu participe la discutie in ciuda rugamintilor mele copilaroase. Daca parinti mei au iarasi ceva idei neinspirate am nevoie de cineva care sa ma scoata la lumina. Totusi se pare ca de data asta sunt pe cont propriu.
Cand ajung in incaperea in care eram asteptata, parinti mei pareau sa discute ceva foarte aprins dar atunci cand intru eu se lasa genul ala de liniste incomoda. E prima data cand ezita sa-mi spuna ceva pe fata iar aspectul asta incepe sa ma ingrijoreze. Dupa cateva clipe se pare ca in sfarsit si-au facut curajul sa vorbeasca. Tatal meu isi drege glasul si incepe. Asta nu poate fi de bine.
- Draga noastra, am vorbit timp indelungat cu mama ta si cu parinti lui Kiba si am hotarat ca ar fi un lucru foarte util si avantajos pentru ambele familii daca voi doi a-ti deveni sot si sotie.
Imi privesc parintii pe rand cu o privire socata. Imi simt ochii umezi si ma las sa cad pe fotoliul din spatele meu. Vroiam sa le spun sa uite totul pentru ca nu aveam de gand sa accept vreodata asta. Dar cuvintele erau imprastiate in capul meu si oricat as fi incercat nu reuseam sa le pun intr-o ordine logica. Eram pierduta, confuza si socata. Asteptam sa-mi spuna ca totul a fost doar o gluma proasta dar privirile lor serioase si ingrijorate imi distrugeau cu fiecare secunda ce trecea orice speranta ca asta avea sa se intample vreodata.
Tatal meu continua sa vorbeasca. Totusi mai nesigur ca prima data.
- Desigur, asta nu se va intampla fara consintamantul tau. Ai la dispozitie o saptamana sa te gandesti si speram ca ne vei da raspunsul pe care il asteptam cu toti.
Ce? Asta ii mai rau decat daca m-ar fi obligat pur si simplu. Am detestat intodeauna genul asta de situatii in care parinti te lasa aparent sa decizi singura cand de fapt iti pun problema in asa fel incat sa nu poti da un raspuns negativ. Mai aveam o singura speranta.
- Si... Kiba?
Asa e. El nu ar fi acceptat niciodata asa ceva pentru ca este constient de tot ce simt pentru Naruto. De data asta se face auzita in incapere vocea mamei.
- El si-a dat deja acordul dinainte.
Simt un tremurici care imi acapareaza tot trupul. Asta nu se poate intampla. Si de ce naiba Kiba a fost de acord cu asa ceva?
Ma ridic brusc de pe fotoliu fara sa le zic nimic parintilor si ma indrept spre camera satenului. Faptul ca el statea la noi. Modul in care mama incerca sa ne apropie mereu, se interesa de relatia noastra. Totul. Toate acele circumstante aparent intamplatoare trebuiau sa duca undeva. Si cum am putut sa fiu atat de naiva cand de fapt ii cunosc atat de bine?
Am avut prea mare incredere in ei sau am fost prea oarba din cauza sentimentelor atat de puternice ce le-am cultivat pentru blond.
Ajung in fata camerei lui Kiba si ii trantesc usa fara nici o retinere. Sunt nervoasa, trista, nici eu nu mai stiu. Satenul priveste pierdut pe fereastra fara sa-mi dea o importanta prea mare. De parca s-ar fi asteptat sa apar ca o vijelie din secunda in secunda.
- Stiai, nu? Inca de la inceput...
Ii astept raspunsul in timp ce reusesc sa ma mai calmez un pic. Imi este teama de raspunsul lui dar am nevoie sa-l stiu.
- Da.
Doar atat mi-a zis, cu atata usurinta. De parca ar fi vrut sa invarta cutitul in rana. Cand naiba a devenit atat de insensibil. Chiar nu-i pasa sau doar...
- De ce ai acceptat atat de usor? Doar stii...
- Ce simti pentru Naruto. Da, stiu! Dar te-ai intrebat macar pentru o secunda ce simt eu pentru tine. Ti-a trecut macar prin cap ca poate... te iubesc. Da! Te iubesc inca de atunci, demult...
Avea ochii in lacrimii. Suferea, a suferit in tot acest timp iar eu am fost atat de oarba. I-am dat titlul de ' cel mai bun prieten' cand de fapt nu stiam nimic despre ce simte el. L-am ranit iar faptul ca nu-i cunosteam sentimentele e doar o scuza penibila.
Ma doare atat de mult sa-i vad lacrimile.
Il strang in brate in speranta ca ii voi alina o parte din durere sau ca macar o voi putea lua asupra mea. Caci eu sunt de vina pentru tot. Si ce naiba urmeaza sa se intample?




sper ca v-a placut :))
scuze de greseli, sunt sigura ca exista dar pur si simplu nu le vad...
Hey, trec si eu pe aici, ce-i drept cel mai mult m-a atras titlul.
Tin sa-ti spun ca imi place foarte mult ideea ficului, cuplul in special. Imi place faptul ca ma faci mereu curioasa, ma faci sa vreau sa citesc in continuare si sa astept nextul cu nerabdare.
Actiunea decurge fara sa se grabeasca, cateodata parca prea incet, ar trebui sa incerci sa bagi mai multa dinamica in actiune.
In privinta dialogului, ce pot sa spun, te descurci bine cu el, il folosesti cu cap numai atunci cand ai nevoie de el, iar descrierea, in sepecial cea a sentimentelor este bine structurata, ai conturat destul frumos caracterul personajelor.
Greseli gramaticale/tastare am mai observat dar nu sunt foarte grave, cu un simplu edit vei putea sa le retusezi pe toate.
In concluzie imi cam place ficul tau, deci astept next.
Bye.