Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Chestionar: De ce cititi acesta poveste? Ce credti despre ea?
Pentru ca imi place la nebunie!!!
42.86%
9 42.86%
E interesant!
23.81%
5 23.81%
E dragut!
9.52%
2 9.52%
E funny!
4.76%
1 4.76%
Imi place de Nayden:X
4.76%
1 4.76%
De curiozitate.
9.52%
2 9.52%
N-am ce face.
0%
0 0%
Nu stiu
4.76%
1 4.76%
Mai ai de lucrat...
0%
0 0%
Dupa mine nu prea te pricepi
0%
0 0%
Total 21 vot(uri) 100%
* Opțiunea ta. [Arată Rezultatele]

Nu-mi poti lua si ultima suflare [SF & Mystery]

#21
Lanna: Mersi pentru incurajari si pentru ca te-ai oprit pe aici. Speculez la mine 3 mari greseli in general. Deaceea am postat aici, ca sa ma conving si sa ma pot corecta. Doar am nevoie sa stiu exact unde si cum sa fac, pentru ca daca imi dadeam seama exact, faceam deja corecturile.

Abbeh: Multumesc ca ti-ai facut timp sa treci pe aici. Sa stii ca iti sunt foarte recunoscatoare ca imi arati unde gresesc si nu ma deranjeaza de loc ca imi dai toata propozitia[mie mai usor sa localizez greseala. Ma bucur ca iti place povestea si de Nayden;)) bineinteles.

Miss R.: Ma bucur ca ai revenit si ai lasat coment. Sper ca povestea sa se ridice la nivelul asteptarilor si pe viitor. Sper sa am timp sa trec pe la povestea ta sa vad despre cei vorba.

***

Eve's P.O.V.
Nayden era in pat cu cartea pe care o citea langa el. Dormea. M-am oprit pentru o clipa in usa ca sa ma bucur de priveliste. Acum cred ca incep sa inteleg ce simte un parinte. M-am apropiat de pat, zambind si am ridicat cartea de langa el. Era la ultima pagina. Oare ar mai trebui sa ma mir de acest lucru? Se pare ca somnul l-a razbit inaite sa poata termina si ultima pagina, si totusi, era o carte destul de groasa. Am asezat cartea pe noptiera si am tras usor o patura pentru al inveli pe Nayden. Cu mana pe intrerupatorul veiozei, m-am mai uitat odata la chipul lui atat de impacat, apoi am inchis lumina.

Dupa aceasta incursiune, am adormit in patul meu, insa sincera sa fiu nu stiu daca din cauza laptelui sau a imaginii cu Nayden dormind...

Spre dimineata, cand somnul e cel mai dulce, eram intr-o stare de somnolenta, mai exact eram pe jumatate adormita si pe jumatate constienta. Aveam senzatia ca ma aflam in mijlocul patului, iar eu dormeam pe o parte. La un moment dat, am vrut sa ma intind pe spate, dar in loc de asternuturile moi am simtit un gol imens urmat de o cazatura zgomotoasa. Se pare ca defapt eram la margine.

Am inceput sa mormai ceva pentru ca zdruncinatura imi alungase iremediabil somnul. Cearsaful sau patura, ori amandoua, mi se infasurasera in jurul corpului si nu reuseam sa ma descalcesc. Ma simteam exact ca o broasca testoasa intoarsa pe carapace.

Nayden’s P.O.V.
Am deschis usa de la camera lui Eve fiindca mi se parea ca de acolo venise zgomotul.
-Eve, esti bine? Ce s-a intamplat?
-Eh... nimic, doar am cazut din pat, zise ea cu naduf in timp ce reusise sa isi elibereze o mana din strasoarea cearsafului.

Desi se agita sa iasa dintre paturi, calmul din vocea ei ma uimea atat de mult incat nu m-am putut abtine sa nu intreb:
-E normal?
-Pentru mine, da.

Lasa sa ii scape un oftat dupa care nu mai facu nici o miscare. Nu prea intelegeam ce se petrece si eram foarte confuz. Nu-mi dadeam exact seama nici ce trebuia sa intreb ca sa ma lamuresc.
-Te-ai ranit? Te doare ceva?
-Am obosit. Ajuta-ma putin sa ies din chestia asta, spuse ea pe un ton rugator.

Eve se tot misca incercand sa scape, dar se incurca tare. Era ca si cum m-as fi luptat cu morile de vant. Asa nu ajungem nicaieri, mi-am zis eu.
-Incearca sa nu te mai misti pentru o secunda, am zis eu concentrat la modul cum patura si cearsaful erau incurcate. Cum ai reusit sa te incurci atat de rau?
-N-am nici cea mai vaga idee, spuse ea inocent.
-Ai un talent in a te incurca in tot felul de lucruri...
-Era o intrebare sau o afirmatie!?, spuse ea, confuza.
-Nu mai conteaza, am spus eu dandu-mi seama de scaparea mea. Gata! Acum esti libera.
-Multumesc pentru ajutor, zise ea, zambind.

M-am uitat in ochii ei caprui care, desi erau putin obositi, radiau o lumina calda si binefacatoare. Privirea aceea imi alunga si cele mai cumplite temeri. Ma simteam in siguranta. Era ca o gura de apa in mijlocul desertului. Vraja tinu doar cateva momente deoarece Eve isi intoarse privirea, frecandu-si bratul.
-Scuze ca te-am trezit, cred ca am sa ma duc pana la baie, spuse ea cu o voce tremurata. Multumesc din nou.
-E in regula.

M-am intors in camera mea. Am observat ca lumina era stinsa, desi nu imi aminteam s-o fi stins. Poate a fost Eve. Pentru o clipa am incercat sa imi reamintesc imaginea ochilor ei. Incercam sa imi focalizez gandurile pe un singur lucru, pentru ca mintea imi era ravasita de imaginile unui cosmar.

M-am dus la fereastra si am privit peisajul care mi se infatisa, in toata splendoarea diminetii. Rasaritul cu siguranta era deosebit. Toate acele culori armonios imbinate, te lasau fara cuvinte.

Dar nu avea nici un rost... fara aceea privire cosmarurile si temerile ma prind ca o gheara, ma sugruma si nu pot scapa. De ce sa nu recunosc? Mi-e frica.

***
Beware!!! IceCat it's always coming back!!!
Povestea mea>> Nu-mi poti lua si ultima suflare
[Imagine: button.png]

#22
yui yui yui :X:X:X:X

Poi sa incepem cu criticile negative. e prost prost foarte prost !!! Glumeam il ador si plus k este foarte original. Naratiunea, descrierea, dialogul...mie mi se pare ca le stapanesti pe toate..dar este doar parerea mea :)

Spor la scris si nextu repejor.
I'm at war with the world and they
Try to pull me in the dark
I struggle to find my faith
As I'm slippin' from your arms
It's getting harder to stay awake
And my strength is fading fast
You breathe into me at last


[Imagine: 2il21on.jpg] [Imagine: 2e22m11.jpg] [Imagine: 505lxj.jpg]

#23
Hmm...se pare ca ai uitat de wattpad...;)...Interesant.Se indragostesc:X....

#24
: : :Theo: : : Ma bucur ca iti place povestea si sper ca vei citi in continuare.

Ely1496: Nu nu am uitat. Aici am postat mai de demult si m-am hotarat ca daca tot aveam cont si pe wattpad sa imi pun povestea si acolo. N-am mai postat aici ca sa ajung la egalitate cu ambele povesti.

Scuze ca am intarziat cu nextul pentru oricine urmareste povestea.

***

Stella’s P.O.V.
Dupa patru zile...
-Micul dejun e gata, am strigat ca ceilalti să audă.

Un dupăit asurzitor, care părea că va muta casa din loc, incepu să se auda pe scări. Se pare că cei doi s-au luat la intrecere pe scări, din nou. Of de cate ori tre’ să le mai spun că e periculos să alerge pe scări?
-Eu voi fi prima, hahaha!, zise Eve veselă.
.
Cred că încep să o zăresc. O da, e Eve intr-adevăr.
-S-o crezi tu, Eve, spuse Nayden in timp ce amandoi se impingeau pe scări, care mai de care să ajungă primul.

Charles tocmai venea din garaj, cand Eve alunecă pe covor si căzu, iar Nayden o depăsi, asezandu-se la masă.
-Da, am castigat din nou, strigă Nayden cu satisfactie in glas.
-Nu mai alergati pe scări, e periculos si vă puteti accidenta, spuse Charles incercand să pară supărat.
-Scuze tata, vorbi Eve in timp ce se aseză la masă, arătandu-i limba lui Nayden care o privea mandru.

Am suras, contempland aceasta imagine de familie. Ne-am asezat cu totii linistiti la masă. Eve incepu prima să vorbească.
-I-am promis lui Nayden că vom merge in oras azi.
-Pai cred ca esti cam mare ca să mai ai nevoie de permisiunea mea, spuse ironic Charles.
-De permisiune, nu, de carte de credit da. Vreau să fac si niste cumpărături. Plus că Nayden are nevoie de haine noi, care să fie ale lui.
-Aha, pentru asta ti-am făcut propria carte de credit, continuă Charles pe acelasi ton.
-Dar măcar primim masina?, intrebă Eve.
-Asta da.
-Au venit analizele lui Nayden?, am zis eu, amintindu-mi ca trebuiau să fi venit deja.
-Probele care le-a luat tata, acum cateva zile?, intrebă Eve.
-Ai dreptate, draga, bine că mi-ai amintit. In afară de problema pe care am semnalat-o cu inima, analizele au iesit foarte bine. Am să vreau să mai fac niste cercetări in privinta asta, am să iti dau niste pastile Nayden si vom vedea cum evoluezi. E bine asa?
-Desigur. Credeti că e grav?
-Cred că e o reactie mai puternică de la faptul că ai stat in frig mult timp. Cu ingrijire adecvată si odihnă sunt sigur că ai sa te pui pe picioare fără nici o problemă. Am să te tin sub supraveghere si voi vedea ce se va intampla mai departe.
-Nu-ti fă griji Nayden, tata e cel mai bun in ceea ce face.
-Voiam sa stiu cu ce mă confrunt. Mancarea e minunată, doamna, spuse Nayden.
-Ha?, am zis eu iritata. Dacă mai spui odata „doamna”, te dau afara. Mă numesc Stella.
-Umm... ok, Stella, răspunse Nayden puţin încurcat.
-O face să se simtă bătrană, îi sopti Eve.
-Am auzit cumva cuvântul interzis cu „b”?
-Nu mama, noi vorbeam de bunica că e bătrană. Tata, zise Eve devenind dintr-odată agitată, unde e telecomanda? Dă mai tare televizorul, iubesc melodia asta.

La televizor cânta formaţia ei preferată. E o trupă de băieţi, iar preferatul ei e tobosarul pentru ca...
-Uite!, spuse Eve către Nayden. Nu e aşa ca frizura lui e minunată?

Nayden se uită distrat la ecran şi dădu din cap. Discuţia continuă în aceeaşi manieră veselă până când micul dejun luă sfârsit, iar apoi cei doi se intoarseră fiecare la camera lui pentru a se pregăti de cumpărături. I-am urmărit cu prvirea în timp ce urcau treptele şi mă gândeam cum ar fi fost viaţa noastră dacă am fi avut doi copii în loc de unul singur. Eve era o fire deschisă şi vorbea cu toată lumea, dar cu greu te puteai cu adevărat apropia de ea. Nu avea mulţi prieteni apropiaţi, dar Nayden se pare că nu a avut probleme în comunicarea cu ea. M-am uitat la Charles în timp ce strângeam vasele.
-Crezi că ar trebui să îi spunem acum? Oricum o vom face mai devreme sau mai târziu. E bine ca să ştim la ce să ne aşteptăm.
-Da Stella. Vrei să îi spun eu asta?
-Nu e în regulă. Mă descurc.


Eve’s P.O.V.
Am intrat în camera mea. M-am dus la fereastră ca să mă încredintez, parcă, că vremea afară e tot atât minunată şi de plăcută ca şi acum două minute. M-am întors aruncând o privire în camera mea, oprindu-mă asupra unei perne căzute pe jos. Am zâmbit. După ce am căzut din pat, iar Nayden m-a ajutat să mă descâlcesc, a doua zi am căzut din nou. Însă a fost altfel. Când am atins podeaua nu m-am mai rănit, ci din contră am dat peste ceva moale. O pernă. Nayden intrase pe furiş în camera mea şi îşi lăsase propria pernă pe podea ca să nu mă mai rănesc când voi cădea. Acest lucru m-a marcat profund. Deşi i-am zis că nu este necesar să renunţe la perna lui pentru mine, el a continuat să facă asta în fiecare noapte. Ciudat e ca de atunci nu am mai căzut, desi nu au trecut decăt căteva zile. O ciocănitură în uşă îmi distrase atenţia.
-Da!, am raspuns eu cu vocea parcă sugrumată.
-Eu sunt, spuse mama în timp ce intră şi închise uşa.
-S-a întâmplat ceva?
-Într-un fel. Voiam să îţi spun ceva, să ştii că nu ţi-o spun în nume de rău. Doar ca o discuţie. Mă întrebam ce ai de gând să faci cu Nayden? Adică tuturor ne place compania lui şi aşa mai departe, dar mă gândeam că dacă tu vei plecat ce vom face cu el? Ştii că eu şi tatăl tău suntem mai mult plecaţi în timpul zilei. S-ar plictisi dacă l-am lăsa singur toată ziua. Tu l-am găsit şi ţi-ai asumat responsabilitatea.
-Să ştii că m-am gândit la asta. Cred că cel mai bun lucru de făcut este să îl iau cu mine.
-Dar tu eşti ocupată.
-Ştiu, de asta mai am nevoie să mă mai gândesc ca să plănuiesc totul cu grijă.
-Să presupunem că îl iei pe Nayden cu tine, dar acest lucru presupune acte pasaport. Trebuie să le facem şi pe astea.
-Ai dreptate. Trecusem cu vederea aspectele astea.
-Pai oricum de carte de identitate va avea nevoie în orice caz. Eu zic să începi să te ocupi de partea cu dosarele de pe acum ca să nu cumva să îţi întârzie următoarea călătorie. Ştii doar că ia ceva timp toată harababura asta.
-După ce ne întoarcem de la cumpărături să îmi spui ce trebuie să fac.

***
Beware!!! IceCat it's always coming back!!!
Povestea mea>> Nu-mi poti lua si ultima suflare
[Imagine: button.png]

#25
Se pare ca sunt prima.
Nu am cuvinte sa descriu ceea ce am citit mai inainte. E absolut perfect, doar ca ti-au scapat cateva greseli minore. Nimic grav.
Imi place cum decurge actiunea, dar cam scurte. Ai putea sa le faci putin mai lungi? :):)
In rest nu am nimic de comentat. Debea astept next-ul. Sa te grabesti. Nu ne lasa sa te asteptam.
Apropo, si eu am terminat de pus continuarea la povestea mea acum cateva minute.

Cred ca asta e tot! Ne mai auzin.

See you later!
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.

Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat
.

Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1

[Imagine: chibi_5539.gif]
Iasym

#26
"-Desigur. Crede-ti că e grav?" - Credeţi, nu trebuie să-l desparţi. [:
Aşteptam de ceva vreme să citesc următorul capitol; ai avut o idee inspirată să scrii un capitol din perspectiva Stellei, a fost o replică sau doua care chiar m-au amuzat.
Îmi place tot mai mult, ştii? Şi Nayden e tot mai perfect, parcă, pe zi ce trece. Mă rog, pe fiecare capitol ce trece. :)).
Abia aştept să văd despre ce călătorie este vorba şi sper mult ca Eve să-l ia pe Nayden cu ea; nu ştiu de ce, dar îi văd atât de simpatici împreună.
SF şi Mistery? Abia aştept şi părţile "paranormale". :>
Până atunci, baftă la scris şi aştept următorul capitol. >:D<

#27
Abbeh.:Ma bucur ca iti place. Eve a spus la inceput ca ea calatorea mereu si venea acasa ca sa isi dea examenele[vezi inceputul ca sa iti readuci aminte] asa ca urma sa plece dupa ce isi termina de dat examenele impreuna cu Nayden. Cand apar partile SF? Chiar acum in partea asta!

Lanna:De data asta am facut-o mai lunga, sper sa iti placa.

Multumesc pentru aprecieri si critici.
Imi cer scuze ca am cam intarziat cu nextul, dar n-am fost niciodata un exemplu in acest sens[poate negativ-nu faceti ca mine]

***
Stella’s P.O.V.
A doua zi...
Tocmai serveam cafeaua pe canapea alături de Charles când Nayden apăru în living.
-Hei!, spuse Charles vesel, uite cine s-a trezit!
-Bună dimineaţa!, spuse Nayden cu o voce somnoroasă. Unde e Eve?
Suna de parcă e un copilaşcare îşi caută mama. Am observat că oricât de duri ar putea părea bărbaţii în timpul zilei, când se trezesc au o privire atât de inocentă de parcă ar fi nişte mieluşei. Chiar şi în cazul lui Charles se aplica această regulă, deşi are totuşi o vârstă. În ce îl priveşte pe Nayden, el mereu afişa mereu o figură inocentă. Nu ne făcuse nici o problemă până acum si, chiar dacă ar părea cam devreme să spun asta, este un băiat cuminte. Mă pricep să recunosc un delicvent îl văd.
-Eve s-a dus în oraş să rezolve problema cu actele pentru tine, a răspuns Charles.
-Asta înseamnă că va trebui să stai cu noi până se va întoarce ea, am spus eu. Cred că îţi este foame, te poţi aşeza la masă. Sper că îţi plac cornuleţele cu ciocolată.

Nayden P.O.V.
După ce am savurat micul dejun, m-am gândit să ies puţin la aer în curtea din spate; în plus nu doream să îi deranjez pe părinţi Evei.
Aerul era răcoros şi reconfortant, iar soarele dădea o căldură plăcută. Plutea un parfum fin şi simţeam o uşoară umezeală. Un stol de păsări îşi lua zborul în vazduh, lăsând să se audă nişte sunete groase. Altele, ciripeau vesele prin copaci, foşnind din când în când frunzele. Doi fluturi îşi urmau zborul graţios, oprindu-se uneori pe câte o floare, iar în tufele cu flori ale Stelei zumzăiau nişte insecte, probabil albine.
M-am oprit pentru o secundă şi am lăsat toată emoţia care se acumulase în mine, la vederea acestui peisaj, să mi se descarce într-un oftat, apoi am inspirat adanc de câteva ori.
M-am asezat pe o piatră mai mare în iarbă, urmărind cum razele soarelui străluceau jucăuş printre crengi. Uneori încă mă întreb dacă tot ce trăiesc acum nu e doar un vis şi se va termina totul brusc, fără vreun avertisment. Nu pot să cred că totul este real, şi totuşi, nu pot nega ceea ce văd. Am închis ochii ca să pot simţi căldura soarelui pe faţă mea, iar vântul îmi mângâia părul. Ascultam liniştea tulburată uneori de câte un sunet gingaş şi monoton. Da. Erau toate aici şi le puteam simţi.
Deodată am auzit uşa de la intrarea din spate, închizându-se. Am deschis ochii şi am întors uşr capul. Era Charles. Inspiră cu nesaţ de câteva ori şi apoi se uită la mine.
-Frumoasă vreme, nu-i aşa?, spuse el cu vocea lui groasă, zâmbind.
Am privit pentru o clipă cerul albastru, senin, doar ici-colo câte un nor alb imaculat.
-Da, am aprobat eu calm.
-Stella şi cu mine ne gândeam să mergem în oraş; voiam să vii şi tu cu noi. Avem o surpriză pentru tine.
-Nu trebuie să mă căraţi peste tot pe unde mergeţi. Nu vreau să fiu o povară, e destul că aveţi grijă de mine.
-Hei tinere! Nu mai folosi cuvinte aşa complicate că nu eşti la examen, încearcă să te relaxezi. Cine a zis ceva de cărat? Doar ai picioare, poţi merge şi singur. Vrem să îţi facem o surpriză, este plăcerea noastră şi nu cred că vrei să ne iei asta.
Nu am mai putut face altceva decât să încuviinţez din cap.

Eve’s P.O.V.
Azi cred că toţi locuitorii oraşului s-au hotărât să îşi schimbe buletinele sau eu mai şiu ce. Adică chiar ce s-a întâmplat? S-a dat o lege să faci buletin şi animalelor de companie? Pentru că eu nu pot să-mi explic coada asta intermitentă. Dar cel mai important, tipa de la ghişeu mai trăieşte? Nu ne-am mai mişcat de jumătate de oră.
Oh, ce aş vrea să fiu acasă acum. Mamei şi tatei sigur le-o mai fi trecut vreo trăsnaie prin cap. Chiar nu pot sta locului şi sigur se distrează. Sper să fiu şi eu aşa de activă la vârsta lor.
O da! Am mai făcut un pas. Oh gata! Prea mult! Să nu care-cumva să obosim! Am nevoie de un perete tare şi o pastilă de cap.

Nayden’s P.O.V.
Am mers cu maşina până am ajuns în oraş şi ne-am oprit în faţa unui magazin ciudat şi destul de sclipitor. Am apucat sa văd doar o inscripţie mare pe care scria „Salon”, iar restul nu am mai apucat să văd nimic pentru că atenţia îmi fusese distrasă de Stella, care începu să vorbească.
-Ne-am gândit că poate ai vrea un nou look şi cred că ne-ar prinde bine ajutorul unui specialist. Ce zici?
-Umm... bine, am zis nesigur. Nu ştiam exact ce urma să se întâmple, dar bănuiesc că va fi bine.
- Oh, sunt atât de entuziasmată, parcă m-aş duce eu în locul tău.
-Jimmy e cel mai bun, vorbi Charles, şi ne cunoaştem de ceva vreme. Sigur se va bucura să ne ajute.
Am intrat înăuntru. Erau mese cu oglinzi de o parte şi de la alta, iar în faţa lor erau scaune pe care stăteau oameni. Pe mese se găseau diferite feluri de de sticluţe şi cutii de toate culorile şi mărimile. La fiecare scaun pe care stătea cineva era o femeie care se ocupa de părul sau faţa lor. Se auzeau fel de fel de zgomote de la spray-uri sau foarfece, iar pe alocuri frânturi de conversaţii. Aerul era de asemenea îmbibat de mirosuri combinate de la loţiunile folosite.
-Uite, spuse Stella deodată, acolo e Jimmy.
Într-adevăr ceva mai încolo era un bărbat, singurul cu excepţia mea şi a lui Charles, dar cu siguranţă era singurul care se ocupa de alţii, pentru că în rest erau doar femei. Era îmbrăcat într-o cămaşă care avea primul nasture desfăcut mânecile ridicate până aproape de cot, iar cravata neagră era desfăcută. Purta o pereche de blugi negri pe picior, iar părul de aceeasi culoare era scurt şi ţepos. Vorbea cu o persoană care tocmai se ridica de pe scaun. După ce îşi luară rămas bun, se întoarse spre noi şi zâmbi când văzu faţa familiară a celor doi soţi.
-O ce surpriză să vă văd, spuse acesta entuziast. Cu ce vă pot ajuta?
-Am venit aici pentru el, spuse Stella, uitându-se la mine. El e Nayden.
-Am zis că i-ar prinde bine un nou look, interveni Charles, şi ne-am gândit că cea mai potrivită persoană să facă asta eşti tu, Jimmy.
-Vai mă flataţi, spuse acesta. Voi face tot ce pot, apoi se uită la mine, te rog ia loc.
M-am aşezat pe scaun, iar el a pus o bucată de material peste mine, acoperind şi o parte din scaun, apoi o lega uşor de gâtul meu. Începu să mă studie cu atenţie, luă o şuvită şi o învârti puţin între degete.
-Mare parte din păr e uscat şi degradat, aşa că nu prea am ce să-i fac mai mult decât să îl tai mai mult. Barba trebuie să dispară, te îmbătrâneşte. Trebue să îţi punem mai mult ochii în vedere ochii şi cred că am pentru tine tunsoarea potrivită.
-Ne poţi da un indiciu despre cum va arăta?, am auzit-o pe Stella, undeva nu departe de mine, deş nu o puteam zări în oglindă.
-Stiţi cântăreţul ăla de care îi place lui Eve?
-Te referi la toboşar? Cum am putea vreodată să uităm?, spuse Stella ironică.
-Ce o fi! Cred că tunsoarea aia îl va prinde la fix. D-ar putea să îi stea chiar mai bine decât solistului ăluia.
-ToboÅŸar!
-Mă rog.

Stella’s P.O.V.
Jimmy ar trebui să fie atent şi la alte detalii decât cum sunt coafate alte persoane. E prea... dedicat meseriei lui şi începe să fie ciudat ori e doar cu capul în nori şi vede doar cei place.

Eve’s P.O.V.
În sfârsit, după lungi agonii, doar persoana din faţa mea mă mai desparte de a-mi atinge scopul, să ajung în final la ghişeu. O! Rândul meu! Sunt aşa de fericită!
-Bună-ziua! Cu ce vă pot ajuta?
I-am explicat de ce mă aflam acolo, de vreo două ore...
-Îmi pare rău, dar aţi aşteptat la ghişeul greşit, trebuie să vă duceţi la cel de alături pentru înscrierea populaţiei.
-Ce? Glumiţi, nu-i aşa?
-Îmi pare rău, dar trebuie să vă duceţi la celălalt ghişeu.
Doare.
Am întors capul aproape îngrozită, de o altă posibilă coadă, uitându-mă la locul unde ar fi trebuit să stau de la început şi să aştept. Mi-am turnat în minte o găleată cu apă în cap ca să nu explodez. Erau doar trei persoane înaintea mea. Nu poate dura o veşnicie! mi-am zis încercând să mă îmbărbătez. M-am asezat în spatele ultimei persoane după care urmam şi am aşteptat. Deodată observ ceva agitaţie în spatele sticlei. Oare ce se întâmplă?
-O secundă s-a blocat hârtia în copiator, a venit ca un răspuns afirmaţia doamnei de la ghişeu către prima persoană, care era în faţa rândului.
Rectific, asta s-ar putea sădureze o veşnicie.
Femeia tot tragea de hârtia blocată încercând să o scoată, apoi se auzi zgomotul specific când se rupe. Perfect!
A venit un tip care a ajutat-o sa scoată ce mai rămăsese blocat în aparat.
Încercam să mă distrag atenţia de la aceste mici întârzieri numărând punctele de pe tavan. Problema era că nu prea erau puncte.
Tipa şi-a dat seama că copiatorul nu mai avea tuş. Stai acum să îl schimbe. Calm! Stai calmă!
Se pare ca a mai intervenit ceva. A pus tuş roşu în loc de cel albastru! Cum este posibil aşa ceva?! Nu pot să cred!
Acum se pare că vor să îl schimbe cu un alt aparat că pe ăla nu îl vor putea folosi până nu se duce tot tuşul roşu care deja a intrat în aparat. Trebuia să facă asta de la început.
Au adus alt copiator. În sfârşit!
Se pare că nu face conexiunea cu calculatorul. DE CE!!

Stella’s P.O.V.
Jimmy lucra de zor la transformarea lui Nayden, dar niciodata asteptarea n-a fost un lucru uşor, aşa că am decis să o sun pe Eve să văd ce mai face. Nu mai auzisem nimic de la ea de când a plecat de acasă şi eram curioasă dacă s-a descurcat. După primele două bipuri a răspuns.
-Alo! Mamă nu mai pot, nu mai rezist, simt cum mă scufund într-un abis al...
Am chicotit.
-E iar coadă?
-Da, vocea ei suna exasperată.
Nu ştiu cum se face că de fiecare dată Eve prinde coadă, ori de câte ori vine vorba de o chestie mai importantă.
-Ok, am să vin să văd cu ce te pot ajuta.
-Bine. Te astept!
-Cine era?, mă întreabă Charles după ce am închis.
-Eve. Se pare că e iar coadă la ghişeu.
-Incredibil, spuse Charles printe râsete. Ai de gând să te duci să o ajuţi?, spuse privindu-mă cu căldură.
-Da, am spus, uitându-mă în ochii lui, crezi că vă veţi…
-Nu-ţi fă griji, se uită către Nayden care încă era în grija lui Jimmy, suntem băieţi mari.
Am râs, i-am dat un sărut scurt apoi am ieşit pe uşă.

Charles’s P.O.V.
După aproximativ o oră...
Jimmy era aproape gata, când telefonul începu să sune. Era Stella.
-Da?!
-Hei, am auzit vocea Stellei în telefon, după ce terminaţi acolo, să veniţi încoace. Trebuie să îi facem poză lui Nayden pentru acte. Aţi terminat acolo?
M-am uitat către Nayden. Tocmai se ridica de pe scaun, avându-l pe Jimmy lângă el care îi făcea şi ultimele retuşuri.
-E aproape gata. Plecăm în cinci minute.
-Cum a ieÅŸit?
Am vrut să răspund, însă nu găseam cuvântul care să poată descrie exact ceea ce vedeam, aşa că am zâmbit doar şi am zis:
-O să vezi. Ne vedem peste jumătate de oră. Pa!
Nu am vrut să îi mai dau ocazia să mai riposteze pentru că probabil aş fi putut ceda.
Sunt sigur că Jimmy l-a văzut pe Nayden ca pe o provocare pentru talentele lui. Era foarte mândru de ce îi ieşise. În plus, toate femeile, cliente cât şi coafeze, se uitau la „opera” lui Jimmy cu ochii cât pepenii scoţând oftaturi de admiraţie. Dacă nu ar fi fost atât de absorbite de imaginea lui, nu m-ar fi mirat deloc să înceapă să îi facă poze. Singurul care nu se potrivea în tablou era însuşi Nayden care era total debusolat, uitându-se din când în când spre oglindă cu o faţă de parcă ar fi spus „de ce se tot uită tipul ăsta ciudat la mine?”.
-Haide Nayden, am început să spun spărgând murmurul de voci ale admiratoarelor, trebuie să mergem. Fetele ne aşteaptă.
Dădu afirmativ din cap şi se duse afară, la maşină. Am terminat de discutat ce mai aveam cu Jimmy, apoi am ieşit din frizerie si am intrat cu Nayden în maşină.

Eve’s P.O.V.
Asteptam ca Nayden şi tata să apară, mama se ocupa de documente, iar din când în când mă chema. Nu ştiam ce ar trebui să scriem la parinţi pentru că Nayden nu reuşise să ne spună prea multe. Cred că încă memoria îi era afectată. În cele din urmă am scris că era orfan. Am căutat prin arhive şi am găsit un articol care povestea despre un accident care s-a petrecut în urmă cu cinci ani.

Un cuplu, împreună cu copilul lor de cincisprezece ani, erau aici în vacanţă şi se îndreptau spre pădure în noua lor maşină pentru a face un picnic. În timp ce conduceau, o maşină a intrat pe contrasens încercând să facă o depăşire. Accidentul le-a fost fatal celor doi soţi care au murit pe loc, însă copilul nu a fost găsit.


Era o poza cu cei doi soţi în dreapta. Mama avea par roşcat, iar tatăl era brunet. Asta ar explica povestea lui Nayden. Am rămas puţin pe gânduri după cele ce am citit, cu capul sprijinit de mâna stângă. Povestea se potrivea prea bine, asta ar explica o parte din trecutul lui, dar oare ce se întâmplase între timp cu el. Cum de supravieţuise în urma accidentului? De ce oare dispăruse după?
M-am ridicat de pe scaun şi mi-am scuturat capul, ca să alung acele gânduri din mintea mea. Nu aveam de unde să ştiu dacă era adevarat, în ciuda faptului că se potriveau atât de bine.
M-am întors la mama, care era la birou şi completa formulare, şi i-am înmânat articolul pe care l-am găsit. L-a citit şi a spus ca e bun. Aveam în sfârşit un nume de familie potrivit pentru el. Rivers*. Nayden Rivers.
M-am dus din nou în sala de aşteptare ca să îi aştept pe băieţi. Nu înţelegeam de ce mama ţinea atât de mult să fac asta, doar ştia tata unde trebuia să vină. Mai fusese pe aici de atâtea ori. În cameră mai erau câteva persoane mai în vârstă decât mine, iar într-o parte erau două fete. Cum stăteam eu pe gânduri am început să aud voci şi freamăte din partea fetelor.
-Uite!, spuse una dintre ele cu răsuflarea tăiată.
-Da, da, ai văzut? E minunat!
-Nu, nu, nu te mai holba la el. Poate o să creadă că suntem obsedate.
-Da, da! Vine încoace?
-Nu te uita!
Aproape că mă buşea râsul ascultându-le şi am întors capul involuntar, ca să văd de ce se agitau atâta. Am rămas pentru o clipă, uitându-mă la tipul care intrase în încapere; avea o coafiură care îmi plăcea în general la băieţi şi îi stătea foarte bine. Purta o pereche de blugi negri, un model asemănător cred că i-am cumparat şi lui Nayden ieri, cămaşa era roşie în carouri cu ultimul nasture desfăcut, iar geaca de piele neagră o ţinea cu o mână peste umăr. Însă înainte de a putea să mă uit mai bine la tip, am zărit din spate chipul tatei şi o căutam cu privirea pe cea familiară a lui Nayden, însă cel care tocmai intrase îmi bloca vederea.
M-am ridicat în picioare, iar tata m-a remarcat imediat şi a venit spre mine.
-Hei, unde te tot uiţi?, a venit vocea lui Nayden din corpul tipului care tocmai intrase în cameră.
M-am blocat. Ceva nu se lega. M-am uitat către el ca să descopăr aceea ochi neschimbaţi.
-N... Nayden...
-Da, spuse acesta cu o voce monotonă.
Tata nu mai putea de râs. Părul lui acum, deşi mult mai scurt era strălucitor şi plin de viaţă ca un foc ce ardea.
-Wow... am spus eu nefiind capabilă să spun ceva mai inteligent, ce schimbare! Îţi stă bine.
M-am uitat la fetele care stăteau mai încolo şi păreau gata să mă linşeze. I-am aruncat o privire fugară tatei care ridică strâncenele parcă spunând „ce ai să faci acum?”. Prima reacţie care mi-a venit în minte a fost aceea de a-i sări în braţe lui Nayden.
-Vai, verişoare ce mult te-ai schimbat de când ne-am văzut ultima oară! Mai să nu te recunosc!
M-am întors repede şi i-am apucat pe amândoi de mână, trăgându-i pe amândoi după mine.
-Haideţi! Mama ne aşteaptă!
Nu minţisem în totalitate cu privire la Nayden. Adică bine, era o minciună că el era verişorul meu, dar asta spusem vecinilor că un văr de al meu îndepărtat a venit la noi în vizită.
Mama fusese şi ea plăcut surprinsă de schimbarea lui Nayden. Eu pe de altă parte nu mă mai săturam să îl privesc de fiecare dată când nu era atent. Îmi plăcea să îl studiez acum, parcă mai mult ca înainte. Îmi amintesc vag că am fost supărată azi, dar, sincer, în acest moment n-am nici o idee de ce.

După două zile...
Mama şi cu tata plecaseră la obişnuita lor plimbare de duminică. Oh, erau nişte romantici incurabili! Eu şi cu Nayden rămăsesem acasă, iar acum eram în spatele casei citind. Eu repetam pentru un examen care avea să fie peste două zile. Asta era ultimul şi apoi scăpam de ele.
Nayden în zilele astea cât a stat la noi mi-a cam terminat toate cărtile din bibliotecă şi s-a apucat să citească din manualele mele de medicină veterinară. La început, i-a fost mai greu să înţeleagă, dar s-a documentat mai mult şi i-am explicate eu o parte din chestii, iar acum se pricepe destul de bine.
M-am oprit pentru câteva secunde, contemplând cerul albastru.
-E ceva în neregulă?, l-am auzit pe Nayden spunând după o vreme.
-Nu. Doar mă gândem…
-La ce?, spuse acesta nedumerit.
-Păi având în vedere că ADN-ul conţine atâtea informaţii, ar fi interesant dacă le-am putem folosi.
Nayden se gândi o clipă, apoi răspunse:
-Eu pot!
-Ce poţi? Să îţi modifici informaţiile din ADN?
-Da.
Am crezut că mă ia în râs, dar el îşi păstră figura serioasă.
-Nu te cred, am spus eu. Nu cred până nu văd.
-Atunci am să îţi demonstrez. Vino cu mine.
Am intrat în casă, în living mai exact. El dădu măsuţa la o parte din mijlocul camerei şi îşi mai făcu loc mişcând mai încolo canapeaua.
-Eşti pregătită?
-Da, am zis amuzată de seriozitatea lui, fiind ferm convinsă că nu avea să se întâmple nimic deosebit.
Era în mijlocul camerei, iar eu stăteam mai aproape de uşă, lăsându-i loc să se „desfăşoare”.
Şi-a închis ochii, strângând puternic din pumni. Nu se întâmpla nimic şi cam începeam să mă plictisesc, când deodată Nayden începu să se… transforme. Fu acoperit de păr portocaliu într-o secundă, iar în următoarea îi apărură dungi negre, labe în loc de mâini, urechile, colţii... în faţa mea... în faţa mea... se înfăţişa un tigru veritabil, apoi totul începu să se înceţoşeze... şi am mai auzit doar un zgomot, care cred că eram eu când am căzut din picioare...

***
BONUS! Coperta cartii facuta de mine[si pe coperta e Nayden]. Puteti comenta si asupra ei daca doriti. Stiu ca are cateva imperfectiuni, daca aveti sugestii le accept cu placere.
Beware!!! IceCat it's always coming back!!!
Povestea mea>> Nu-mi poti lua si ultima suflare
[Imagine: button.png]

#28
`ello:-h
Sper ca nu e nici o problema daca imi bag si eu nasul pe aici, e foarte frumos ficul si nu puteam sa il trec cu vederea, trebuia sa las macar un comentariu. In plus, trebuia neaparat sa iti multumesc pentru capitolul urias pe care l`ai postat, si pentru bonus, care este si el la fel de frumos.
Ok, am zis ca o sa comentez, nu? Pai... nu prea am ce. Doar greseli de tastare, dar cine nu are?Acum sa-ti arat ce am gasit:
"uÅŸr" -usor
"Inspiră cu nesaţ de câteva ori aerul şi apoi se uită la mine" - Asta nu`i chiat atat de grav, daca vrei o corectezi, ai mai multe alternative: Inspira cu nesat de cateva ori si apoi....( se intelege ca aerul), sau Inspira aerul cu nesat de cateva ori...
"stiu" - stiu
"diferite felul de de sticluţe " - diferite feluri de sticlute
"căma" - camasa
"mânicile" - manecile
"studie" - studieze
"doar cei place" - ce-i
"că e iar e coadă " - fara un "e", oricare dintre ei
"te duci să o ajuţi?, spuse cu o privindu-mă cu căldură" - pai...un singur semn de punctuatie, si la a doua depinde ce voiai sa spui
Citat:-Asta înseamnă că va trebui să stai cu noi până se va întoarce ea, am spus eu. Cred că îţi este foame, te poţi servi cu conuleţe proaspăt făcute.
-Asta înseamnă că va trebui să stai cu noi până se va întoarce ea, am spus eu. Cred că îţi este foame, te poţi aşeza la masă. Sper că îţi plac cornuleţele cu ciocolată
Asta nu stiu ce e, dar pana la urma, care ramane?

Ideea este (pentru mine) foarte interesanta, captivanta, si deabia astept mai multe parti SF. Sincer, chestia care m-a atras a fost scurta descriere pe care ai pus-o ficului, deoarece de obicei eu nu ma prea iau dupa titluri, dar descrierea aceea m-a atras enorm, mi se pare o idee foarte buna.
Personajele sunt putine, dar bine individualizate, intreaga familie pare foarte sociabila, si imi creeaza o impresie placuta. Am mai observat ca deocamdata, daca nu ma insel, nu este nici un personaj negativ (in afara de indivizii care l`au rapit pe Nayden), dar totusi ai un fic foarte intersant.
Si...nu mai stiu ce as mai putea sa`ti spun, mai sunt o gramada de chestii frumoase la ficul tau.
Astept urmatorul capitol (la fel de lung ca si acesta, sper), poate ca atunci o sa fiu in stare sa gasesc cat mai multe dintre partile frumoase ale acestui fic.
Cam atat, spor la scris>:D<
[Imagine: blooddressredsnowemotiv.jpg]

#29
Dark Blue: Cu siguranta nu e nimic rau daca iti bagi si tu nasul pe aici. Ma bucur ca ai fost multumita ca am postat mai mult:D si iti multumesc ca ai fost destul de draguta incat sa imi scrii toate greselile ca sa le gasesc sa le corectez[is varza murata, nu alta]. Ma bucur ca descrierea si/a facut treaba si ai trecut pe aici si ai citit. Sper sa fii multumita de lungimea partii asteia:D

***
Eve's P.O.V.
-Eve... Eve... Eve, trezeÅŸte-te!, am auzit o voce.
Simţeam că cineva mă scutura de umeri, ceea ce mă dezmorţea. Vedeam doar frânturi de imagini şterse care se repeau fără logică, încercam să spun ceva dar nu reuşeam să scot decât nişte mârâituri. Nu reuşeam să îmi ţin ochii deschişi până nişte apă rece făcu contact cu faţa mea.
Am luat imediat o gură de aer de parcă mă înecam. Din reflex, mi-am dus mâna la ochi încercând să îmi sterg apa de pe faţă.
-Stai, am auzit din nou aceeaşi voce doar că de data asta mult mai clar, foloseşte asta.
Am simţit imediat, lângă faţa mea, textura unui prosop pe care l-am apucat imediat, îndepărtând repede apa. Primul lucru pe care l-am văzut apoi, a fost faţa lui Nayden nu foarte departe de a mea.
-Nayden, am spus eu, n-o să îţi vină să crezi ce vis am avut...
-N-a fost un vis, spuse el serios, evitându-mi privirea.
M-am uitat automat la locul unde eram. Eram încă în living pe jos, puţin sprijinită de o pernă. M-am ridicat în coate şi apoi în fund ca să pot privi mai bine în jur. Mă uitam buimacă în toate direcţiile de parcă nu mai recunoşteam locul. Nayden se trase lângă canapea, fără însă să se aseze pe ea, ci doar se sprijini cu spatele de ea. Nu se uita la mine, aşa că îmi era şi mai greu să îmi dau seama la ce se gândea.
Fără să vreau, în minte îmi reveniseră evenimentele ce se petrecuseră cu doar puţin timp în urma. Cu cât meditam mai mult la asta cu atât parcă înţelegeam totul. Era ca şi cum aş fi găsit piesa lipsă dintr-un puzzle. Mereu mi-am imaginat că Nayden a trăit departe de civilizaţie, dar nu-mi puteam explica de ce. Acum că ştiam acest detaliu important aveam răspunsul la întrebarea mea. Probabil ca el fusese respins de ceilalţi apropiaţi lui din cauză că era... diferit, iar în acest fel a ajuns să trăiască singur prin păduri de unde izvorăşte râul. Asta ar explica de ce l-am găsit acolo. Poate o fi căzut în apă şi a fost purtat până aici. Da! Mai mult ca sigur, asta trebuie să fie.
M-am oprit pentru o clipă ca să asimilez informaţiile. Imediat toate aceste mici descoperiri păliră când mi-am amintit de ciudata abilitate de care Nayden dăduse dovadă. Nu puteam să îmi explic cum aşa ceva putea fi adevărat. Era ireal şi totuşi în acelaşi timp era adevărat. Orice sentiment de teamă sau de nesiguranţă era uşor înlocuit de întrebări care începeau să-mi valseze prin minte. De cât timp avea Nayden acesta putere? Se născuse cu ea? Se putea transforma în mai multe animale? Oare care era secretul din spatele transformărilor?

Nayden’s P.O.V.
Se lăsase o linişte funebră. Nu ştiam cum să reactionez. Priveam un punct de pe pardoseală cu mintea golită de orice gând. Ce-am facut?
În acest moment, îmi doream să fiu oriunde numai nu aici. Aerul părea că încearcă să mă sufoce, mă simţeam neputincios în faţa unei sentinţe nemiloase care urma să apară. Tăcerea mă sfâşia ca şi cum o mulţime nenumărată de lame ce se învârteau necontenit în interiorul meu, consumându-mi fiecare fibră. Gândurile mele construiau un imperiu al celor mai rele scenarii, în timp ce corpul îmi era rece ca al unui mort. Abia îndrăzneam să mai respir.
-Nayden.
Totul parcă încremenise în mine la auzul acelei voci transparente şi dure. Simţeam cum creierul îmi zbârnâie ca o coardă metalică, iar camera părea că se învârte cu mine şi aveam o senzaţie acută că trebuie să vărs.
Mi-am întors capul cu greu ca să o privesc şi să mă conving că urechile mele se înselaseră, că totul avea să fie bine.
Ochii ei luceau într-un mod pe care nu îl mai văzusem până atunci. Un fior de gheaţă îmi coborâ pe sira spinării, iar inima galopa în pieptul prea strâmt. Mintea îmi zbiera necontenit să fug, dar corpul se supunea unei alte legi de încremenire.

Eve’s P.O.V.
Prea multe întrebări la care voiam să ştiu răspunsul. Cum toate acestea se puteau întâmpla cu adevărat? Care era răspunsul din spatele transformării? Cum de el putea face asta, iar ceilalţi nu? Pentru câteva secunde se lăsă liniştea, pentru că nu ştiam exact cum să încep.
Prin cap începeau să se lege informaţiile. Dacă aş fi reuşit să aflu secretul ar fi însemnat atât de mult pentru cariera mea. Cred că ar fi descoperirea anului! Ba nu! A secolului! Nu puteam rata o astfel de şansă. Trebuia să profit de asta.
-Vino cu mine, i-am spus eu lui Nayden pe un ton care nu accepta refuzul.
La mine în camera aveam un microscop şi câteva alte instrumente care m-ar fi putut ajuta ca să recoltez câteva probe şi să i-au nişte prime date. Eram foarte entuziasmată de noua mea descoperire. Nu mă puteam gândi decât la asta şi la nimic altceva. Era incredibil, de necrezut.
Nayden mă urmă în cameră. Eu am început să scotocesc printre cutii ca să ajung la cea în care se găseau lucrurile de care aveam nevoie. Eram destul de agitată şi nerăbdătoare. Când am găsit-o, am pus-o lângă masă şi am dat la o parte tot ce era pe ea care mă încurca, apoi am început să scot tot conţinutul din cutie: seringi, un bisturiu mai vechi şi alte din astea. După ce mi-am aşezat tot calabalâcul, microscopul trebuia reglat aşa că m-am apucat de meşterit la el. Eram foarte concentrată ca să fac totul cum trebuie pentru a avea rezultate cât mai corecte. Această descoperire... Simţeam că acesta era motivul pentru care mă născusem, scopul meu în viaţă.
Eram gata acum. Mi-am luat stetoscopul pregătită să încep consultaţia. Prima oară, voiam să îi verific bătăile inimii. Pulsul lui bătea anormal de repede şi abia atunci, fără neapărat să vreau, m-am uitat în ochii lui cu adevărat şi i-am văzut plini de groză ca la vederea unui monstru. Atunci, am simţit ca şi cum aş fi primit o lovitură puternică, m-am dat câţiva paşi înapoi. La ce mă gândeam eu? La faimă? La avere? Nu m-am gândit nici pentru o secundă la Nayden ca la ceva mai mult decât un obiect. O descoperire. Cum am putut fi atât de egoistă?
Frica întipărită pe faţa lui mă făcea să mă gândesc tot mai mult la cum arătam eu, fiind atât de preocupată de ceea ce mă interesa pe mine, de îl îngrozisem atât de mult.
M-am întors cu spatele la el, sprijinindu-mă cu ambele mâini de masă. Mi-am dus mâna la ochi frustrată. Nu spunea nimic. Defapt nu spusese nimic în tot acest timp. Cum am putut fi atât de oarbă?
-Iartă-mă, am spus eu tremurând. Iartă-mă, Nayden. Nu ştiu ce-a fost în capul meu.
El vru să spună ceva, dar cuvintele, pur şi simplu, nu-i ieseau din gâtlej.
-Nu trebuie să spui nimic, am continuat eu, doar te rog, pleacă din cameră. Am nevoie să fiu singură. Du-te afară, la tine în cameră, unde vrei. Chiar nu vreau să mă mai vezi aşa acum. Să nu mai vorbeşti cu nimeni despre asta şi să nu te mai transformi chiar dacă ţi-aş cere asta. Niciodată!
S-a ridicat încet de pe pat, dar paşii lui grăbiţi spre uşă mi-au dovedit într-un fel că aveam dreptate. Mă comportasem ca un monstru.
În seara aceea nici nu am mai putut mânca. I-am spus mamei că mă durea stomacul. După câte se părea nici Nayden nu spusese nimic.
Câteva zile, după acel incident, nu am fost în stare să mă uit în oglindă.

Charles’s P.O.V.
După câteva zile...
Tocmai am terminat de lucrat în gradină împreună cu Stella, iar acum voiam să duc uneltele de grădinărit în garaj. Le-am pus înapoi în cutia lor, apoi am luat-o în braţe şi am intrat în casă prin uşa din spate. Când am ajuns în hol, l-am observat pe Nayden care se uita gânditor la tabloul de familie vechi agăţat de perete.
Am ajuns în garaj, gândindu-mă la aceea fotografie de familie în care toţi trei zâmbeam ca Mona Lisa. Chiar cred că e timpul deacum să facem o schimbare.

Eve’s P.O.V.
Eram, în sfârşit, pregătită. Azi Nayden trebuia să îşi ridice buletinul şi paşaportul Am ieşit din cameră cu geanta pe umăr şi am coborât scările. L-am văzut pe tata, tocmai închizând uşa care dădea spre garaj.
-Bună, tată! L-ai văzut pe... şi m-am oprit când m-am uitat către uşa de la intrare, aici erai.
-Bună, Eve! Deja plecaţi?, spuse tata.
-Da. Ne vedem mai târziu. Pa!
Am ieşit afară şi ne-am îndreptat fix spre maşină. Eu trebuia să conduc. Era o zi destul de frumoasă, poate un pic cam cald.
-Ai emoţii?, am glumit eu.
-De ce? Că mă duc să ridic nişte acte?, spuse Nayden chicotind.
Mă bucuram că totul revenise la normal după cele întâmplate, iar eu am încercat să mă gândesc cât mai puţin la asta. Era cel mai bine aşa!
Pe drum am vorbit despre tot felul de chestii, lucruri pe care Nayden nu le-a înţeles din cărţile de biologie ori despre tot mai apropiata noastră călătorie. Nici nu ne-am dat seama când am ajuns la destinaţie. Nu a trebuit să aşteptăm mult din fericire, iar dacă tot eram aici am zis să profităm de ocazie şi să mai colindăm oraşul.
Am mers şi am mâncat ceva, apoi am mers într-un parc destul de frumos. Erau câţiva muzicanţi care cântau cu patos nişte melodii, iar printre ei erau şi pictori care îşi expuneau tablourile sau chiar lucrau la câte un sevalet. Oameni de tot felul treceau pe acolo, unii se uitau la tablouri sau chiar cumpărau câte unul, iar alţii lăsau bani pentru cei care cântau la instrumentele lor. Era o atmosferă placută, iar Nayden era foarte fascinat de ceea ce puteau face acei oameni talentaţi.
Un lucru era diferit acum, totuşi. Felul în care ne priveau oamenii sau, mai exact, cum îl vedeau ceilalţi pe Nayden. Înainte treceam neobservaţi pe lângă ceilalţi, iar unii chiar se uitau urât. Acum, însă, e o cu totul altă poveste. Fetele se uită după Nayden şi zâmbesc cu faţa roşie ca focul, iar imediat ce trec de noi, de cele mai multe ori, şuşotesc entuziasmate. Roşcatului nu prea băga de seama cum îl privea lumea. Era mult prea preocupat de toate lucrurile pe care le vedea de parcă ar fi fost prima oară. Într-un fel, era amuzantă toata treaba asta.
După ce ne-am săturat de plimbat, ne-am suit în maşină şi am plecat acasă. Drumul spre casă nu a fost prea deosebit de cel de la venire.
Pe mama şi pe tata i-am găsit în bucătărie, meşterind la ceva cu mult lipici, pensule si carton colorat, dar nu am putut vedea ce făceau pentru că au ascuns-o imediat ce ne-au auzit venind. Au spus că încă nu era gata, era o surpriză. Sunt mai răi ca şi copii mici, imediat ce te uiţi în alta parte, cum pun ceva la cale, doar că spre deosebire de copii mici ei au carte de credit şi lasă ordine în urma lor. Eh, poate că nu-s totuşi atât de răi. Am oftat şi am dat din umeri la spusele lor. Ce puteam face decât să aşteptăm să fie gata mareaţa lor capodoperă?
Le-am arătat parinţilor cum ieşise Nayden în poza pentru buletin şi paşaport. Erau foarte încântaţi.
-Noi o să pregătim nişte gustări şi cred că ar fi bine dacă le-am servi în grădină, spuse mama.
-Ok, mamă. Mă duc să aşez masa afară dacă vine şi tata să mă ajute, i-am răspuns eu.
-Iar Nayden o va ajuta pe Stella cu gustarile, vorbi tata.
-E în regulă cu mine, interveni Nayden.
Toate au mers dupa cum am stabilit. Mama şi Nayden pregăteau gustările, iar eu şi cu tata am pus masa la umbra unui copac mai batrân cu umbra deasă. La umbră era o atmosferă destul de plăcută, iar vremea părea ca va fi frumoasă în continuare. În scurt timp apărură şi ceilalţi cu tot felul de sandvişuri, alune şi dulciuri. Ne-am aşezat cu toţii la masă, fiecare unde a nimerit.
-M-am mai gândit, am zis eu în toiul conversaţiei care se stârnise, că dacă lui Nayden îi place atât de mult medicina veterinară şi a învătat atât de mult în ultimul timp, ar fi bun ca asistent.
-Adică ce vrei să spui?, întrebă mama.
-Ca asistent al ei, spuse Nayden. Deja am vorbit despre asta, iar eu sunt de acord.
-Aha, îngână tata. Dar Eve nu e doctor deja ca să aibă nevoie de un asistent.
-Oricum e cea mai bună scuză ca să îl pot lua cu mine. Plus că Nayden are o memorie excelentă şi a învăţat foarte multe cât a stat la noi. Are potenţial!
-O! Mă bucur să aud asta!, spuse tata vesel.
-Atunci vă urez succes, replică mama zâmbitoare.
După ce am terminat de mâncat, hrana şi căldura ne-au cam moleşit. Ne-am aşezat pe iarbă, cel puţin eu nu mai aveam chef de nimic şi îmi simţeam pleoapele grele.
Tata se ridică şi se duse lângă una din ferestrele ce dădeau în curtea din spatele casei, aşezând ceva acolo. Când se depărtă puţin de pervazul geamului, am observat că misteriosul obiect aşezat acolo era defapt aparatul foto.
-Tată, vezi că suntem fără chef, acum vrei şi tu să faci poze?, am întrebat eu puţin indignată.
-Are dreptate, mă aprobă mama.
Nayden mai vru şi el să spună ceva, însă nu reuşi decât să se întindă ca o pisică mare, căscând puternic.
-Fii sigură că nu am să vă fac poze aşa leşinaţi cum sunteţi acum, răspunse tata în timp ce se aplecă.
Am bănuit ce avea de gând, însă nu am apucat să mai fac nimic când stropitorile au pornit. Mereu face asta. A apăsat butonul de la aparatul foto şi ni s-a alăturat în “bătălia” cu apă care a urmat. Starea de moleşeală a dispărut imediat, râzând şi fugind prin curte, în timp ce aparatul facea poze la un interval de câteva secunde.

Nayden’s P.O.V.

Ziua plecării...
Am împachetat ieri toată ziua, iar Eve încă şi acum mai împachetează. Stella o ajută, în timp ce Charles pregătea maşina.
M-am întins în pat, gândindu-mă la aceste trei săptămâni petrecute aici, dar nu aveam stare. Am deschis fereastra, simţind o briză uşoară atingându-mi faţa. Era o vreme plăcută. Am contemplat pentru o clipă dealurile care îmi păreau acum atât de familiare.
După câte mi-a spus Eve urma să plecăm la o grădină zoologică. Aveam de parcurs un drum lung cu avionul de câteva ore. Într-un fel, eram nerăbdător să plec, pe de altă parte însă îmi părea rău că plecam. Aceste câteva săptămâni trăite aici m-au făcut să simt tot ce am fost lipsit până acum. Eram acum întors către camera care a fost a mea în tot acest timp. Am mai verificat odată bagăjele ce stateau lângă pat. Am privit încăperea încă odată, scormonindu-mi în acelaşi timp mintea pentru a fi sigur că nu am uitat nimic.
Mi-am pus rucsacul pe umăr şi câte un geamantan în fiecare mână, tot bagajul meu, am ieşit din cameră, apoi am coborât scările încet, coborând de pe un picior pe altul, privind cu atenţie orice detaliu.
Fetele se pare că nu erau gata, aşa că mi-am lasat lucrurile lângă perete şi am ieşit prin living în curtea din spate. Voiam să o mai văd încă odată, cine ştie cât de curând avea să mi se mai ivească ocazia asta. Mintea îmi era încinsă de toate amintirile pe care le trăisem aici. Îmi păreau mai reale ca înainte, dar uneori mi se mai strecoară în suflet ca un fior gândul că poate vizez. Mi-am scuturat capul pentru a-mi alunga obsedanta idee din cap şi m-am reîntors în casă.
În hol, lucrurile mele împachetate, aşteptau singure la perete sprijinite una în alta, de parcă şi-ar fi ţinut companie. Am zâmbit amuzat de imaginea făcută, în timp ce mergeam alene în direcţia lor. Privirea îmi căzu pe noul portret de familie agăţat de perete. Noua ramă făcută de Stella împreună Charles era mult mai colorată şi vioaie, ce caracteriza, cred eu, mai bine această familie decât cea veche care era neagră, subţire şi, de altfel, simplă. O singură nelămurire aveam însă cu privire la poza pe care au ales-o.
În acelaşi timp, se auzi o uşă care se deschise la etaj, apoi cineva coborând scările încărcat de valize. Se pare ca Eve şi Stella au terminat în sfârşit.
-Nayden, aici erai. Şi eu care credeam că încă eşti sus, se auzi vocea Evei.
Eve avea o valiză şi un rucsac pe umăr, iar mama ei avea şi ea două valize.
Atunci intră pe uşa principală şi Charles care o ajută pe Eve cu bagajul, ieşind imediat afară, iar Stella se opri pentru a se odihni. Eu rămăsesem cam în aceeaşi poziţie cu faţa spre tablou.
-Te uitai la tablou?, spuse Stella intuitiv.
A da! Tabloul! M-am uitat la poza pe care rama tabloului o înconjura. Era o poză din ziua în care am fost după buletin şi restul actelor cu Eve. Eram cu toţii în curtea din spate, râzând, uzi leoarcă în timp ce ne “bombardam”, după cum spunea Charles, cu apă.
-Da, am răspuns.
-Sincer, îmi place mai mult decât celălalt. Era mult prea sobru.
-Un singur lucru nu înţeleg.
-Şi care este acela?, spuse Stella nedumerită.
-De ce sunt şi eu în tablou?
-Credeam că ai înţeles până acum. Pentru că eşti parte din familie.
Nu am reuşit să mai spun nimic pentru că Charles veni şi lua valizele de la Stella pentru a le duce la maşina.
-Aveţi nevoie de ajutor cu celelalte?, întrebă Charles.
-Ne descurcăm noi, spuse Stella fără grijă.
-Atunci veniţi şi voi, Eve e deja în maşină.
Stella lua un geamantan, fără ca să apuc să protestez, iar eu le-am luat pe celelalte. Charles a aşezat bagajele în maşină, iar soţia lui a închis uşa. Eu împreună cu Eve stăteam în spate, iar restul pe locurile din spate.
Drumul către aeroport a părut scurt, toate peisajele derulându-se cu repeziciune. În aeroport era agitaţie multă.
După ce am predat bagajele, o parte din ele urmau să sosească cu un transport special, sosise momentul să ne luăm rămas bun de la părinţii Evei.
-O să ne lipsiţi, ne-am obişnuit să vă avem prin preajmă, spuse Stella cu lacrimi în ochi.
-Să nu uitaţi să ne sunaţi, adăugă Charles încercând să îşi păstreze aerul demn.
-Sigur, tată!
După nenumărate îmbrăţişări, lacrimi şi cuvinte de încurajare, ne-am îndreptat cu greu spre locul de îmbarcare. Mai aveam cu noi doar rucsacurile care erau destul de uşoare pentru că aveam doar mărunţişuri.
Am prezentat biletele, apoi ne-am îmbarcat în avion şi ne-am aşezat pe locurile noastre. Eu stateam lângă fereastră, iar Eve stătea pe locul din mijloc lângă mine. Părea că se gândeşte la ceva şi era destul de mohorâtă.
-Ai păţit ceva?, am întrebat îngrijorat.
-Nu. Doar mă gândeam la ceva ce mi-a zis odată tata.
-Ce anume?
-Atunci când plec eu, ei stau şi urmăresc avionul pe cer multă vreme chiar şi după ce acesta a dispărut din raza lor de vedere. Nu ştiu, doar că ştiu că le este dor de mine şi aş vrea să fiu mai mult alături de ei. Atâta tot. Voi fi bine, spuse ea încercând să zâmbească.
Era cu adevărat un gând emoţionant, dar ca să se simtă mai bine şi să nu se mai gândească la asta, m-am pus să găsesc un subiect destul de interesant încât să îi distragă atenţia de la asta.
-Deci... cum a început pasiunea asta a ta pentru animale?
-A, păi e o poveste lungă, e de când eram eu copil, spuse ea fără chef, încercând să evite o conversaţie.
Avionul decolase deja, iar zborul devenise mult mai lin.
-Cred că am destul timp, am zis eu amuzat.
-Părinţii m-au sprijinit mereu atât moral cât şi financiar. Desi la început, când eram mică, credeau că e doar o toană de a mea, văzând interesul meu crescând pentru animale, au început să mi-l alimenteze, cumpărându-mi tot felul de materiale despre animale. Mă duceau ori de câte ori puteau la micuţa grădină zoologică din oraş. Mergeam atât de des încât toţi angajaţii mă cunoşteau, râse, cea ce m-a ajutat foarte mult când am vrut să mă angajez acolo într-o vară. După ce vara s-a terminat, a trebuit să renunţ pentru a-mi putea continua scoala, însă mergeam des pe acolo. Pentru că ceilalţi angajaţi au apreciat munca pe care am depus-o, observând totodată pasiunea mea, au acceptat să lucrez acolo în fiecare vara până am terminat liceul, iar apoi m-am înscris la facultatea de medicină veterinară. Cu ajutorul burselor şi al părinţilor, am început să călătoresc prin toată lumea. În timpul călătoriilor mele, îmi fac timp pentru a învăţa, iar când ajung acasă îmi dau examenele.
Se pare că discuţia a avut efect pentru ca a continuat şi pe urmă, în timp ce avionul ybura către o nouă destinaţie necunoscută.

Sfarsitul primului capitol

***
Acesta este primul capitol pe care lam chinui atata timp. Sincera sa fiu daca nu l-as fi postat cred ca nici pana aici nu eram. Pentru asta trebuie sa le multumesc celor care au comentat pentru ca m-au incurajat/sacait[nu ca m-ar deranja] sa continui sa scriu. Si sper sa o faca si in pe parcursul celorlalte capitole. Vreau sa va stiu parerea de ansamblu asupra capitolului. Ce parere aveti despre Eve? Ce parere aveti despre Nayden? Credeti ca se va intampla in urmatorul capitol? Critici, pareri sau observatii, le accept pe toate.
Am peste 3000 de cititori ceea ce e uimitor:D. Sper ca tot mai multi sa-si impartaseasca parerile. Nu stiu cat de repede voi veni cu celalalt capitol, am bacu acuma, da ma bucur ca macar am reusit sa termin partea asta. Inca nu stiu exact cum il voi numi[am mai multe titluri si nu stiu pe care sa il aleg].

Pana data viitoare, aveti grija de voi! Succes celor care dau bacu acum, sau au sesiune sau eu mai stiu ce minune.

Ja ne!
Beware!!! IceCat it's always coming back!!!
Povestea mea>> Nu-mi poti lua si ultima suflare
[Imagine: button.png]

#30
Hey>:D<

Tocmai am terminat de citit, si probabil ca stii deja ca deja ca de data asta nu prea mai am greseli de tastare de corectat, am gasit totusi doua:
trezeÅŸte-te!,
Deja plecaţi?,
-Ai emoţii?,
-Te uitai la tablou?,
- Un singur semn de punctuatie, am gasit greseala asta de multe ori, dar nu cred ca mai are rost sa le amintesc, este acelasi lucru.
deacum - ai uitat spatiul:p
Am mai gasit si mai multe virgule nelalocul lor, te sfatuiesc doar ca data viitoare sa fii un pic mai atenta.

E interesanta povestea lui Eve, ma uimeste doar faptul ca nu are o duzina de animale de casa. Macar un pestisor...si, Nayden poate sa se transforme doar in tirgu, sau in mai multe animale, sau o sa aflu in capitolul doi?

Organizarea mi se pare destul de inspirata, cred ca tu detii recordul la "cel mai lung capitol", ma intreb doar daca vei avea si tu vreo douazeci de capitole, ca si un fic obisnuit...

Multumesc din nou ca m`ai anuntat, succes la bac si la scris>:D<
Buh-bye:-H
[Imagine: blooddressredsnowemotiv.jpg]



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  O ultima amintire.. Kyandi. 2 2.142 29-03-2012, 10:52 AM
Ultimul răspuns: Diz
  Acum poti privi prin mine +Rin+ 8 3.669 21-07-2011, 03:59 PM
Ultimul răspuns: +Rin+
  O ultima dorinta inainte de moarte DozzaDeColla 32 23.016 13-06-2011, 04:17 PM
Ultimul răspuns: ciupaciup
  Ultima picătură de sânge [ Nya & Metal ] Meal. 22 11.625 26-04-2011, 11:07 AM
Ultimul răspuns: Lust.
  O ultima lacrima de sange pe o petala de trandafir MooN. 41 19.628 18-03-2011, 09:29 PM
Ultimul răspuns: ~*Fallen* ~* Angel*~
  Speranta moare ultima MooN. 7 5.033 08-03-2011, 03:53 PM
Ultimul răspuns: MooN.
  La răscruce de drumuri [romance, drama, mystery] AlerimxD 31 11.230 03-02-2011, 02:39 PM
Ultimul răspuns: SnowFlake.
  DACA VREI, POTI!!! oV!K!o 5 4.042 13-11-2010, 01:39 PM
Ultimul răspuns: Jasmine
  Tradarea doare dar o poti uita! akadella 5 3.974 24-08-2010, 01:46 PM
Ultimul răspuns: Paradox 。◕‿◕。
  Ultima speranta Kazuki 15 9.768 11-07-2009, 06:12 PM
Ultimul răspuns: D@n@


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)