AnimeZupCăutare

[Naruto] Toki wo tomete

Toki wo tomete
Opreşte timpul

Capitolul 1



Sakura's point of view




Probabil toţi eram la fel până la urmă. Eram toţi oameni, asta însemna că nu există deosebire între noi, nu? Atunci de ce continuăm să ne duelăm pentru putere? Dacă lumea ar fi avut puţin mai multă minte şi-ar fi putut da seama că aceste războaie nu aduc nimic bun. Ţara ta se luptă, mor oameni, apoi răzbunarea lor. Cam asta se întâmplă mereu. Nimeni nu se gândeşte că răzbunarea reprezintă decât suferinţă şi durere. La început, eu gândeam că nu trebuie să ne luptăm, dar acum îmi dau seama de ce se întamplau toate astea. Oameni corupţi cu care nu te poţi înţelege. Şi-ar vinde şi propria mamă pentru a caştiga putere şi se mint înşişi că sunt fericiţi doar având-o. Nu le pasă de familie, nu le pasă decât de lucrurile materiale. Pentru asta au apărut ninja. Pentru a elimina toţi aceşti viermi care nu pot fi numiţi oameni. Şi în final s-a ajuns la asta. Ninja din diferite naţiuni, luptându-se pentru ceva ce nici ei nu ştiu. Doar au fost puşi de cei cu grad mai înalt să le facă treaba murdară şi aşa şi-au sfârşit viaţa. Pe lângă asta, sunt suficienţi oameni cărora să le pese de aceste lucruri. Satul Konoha era un bun exemplu. Nu provocam războaie, doar ne apăram de bestiile cu chip uman. Avem suficientă umanitate în noi încât să ştim să iertăm persoanele care merită a fi iertate.

Ajunsesem în sfârşit în faţa academiei. Am intrat liniştită pe poartă, nepăsându-mi de ceilalţi elevi care încercau să atragă atenţia unii altora. M-am îndreptat spre cireşul bătrân, unde se aflau deja colegii mei de echipă. Sasuke Uchiha, aşezat pe o cracă în cireş şi privind cu indiferenţă agitaţia de jos, este un băiat de aceeaşi vârstă cu mine, brunet cu ochii negri. Nu vorbea niciodată prea mult, niciunul din echipa noastra nu o făcea, şi parcă nu îi păsa de nimic. Sprijinit cu spatele de copac era Naruto Uzumaki, blond cu ochii albaştri, având aceeaşi vârstă cu noi, cea de şaptesprezece ani. Probabil nu trebuie să mai descriu personalitatea lui pentru că este identică cu cea a lui Sasuke, dar şi cu a mea. I-am salutat scurt, iar ei mi-au răspuns la fel. M-am uitat la telefonul meu şi am constatat cu stupoare că mai aveam încă paisprezece minute de aşteptat înainte să intrăm în clădire. M-am aşezat jos pe cealaltă parte a cireşului, sprijinindu-mi spatele de el.

Le puteam auzi pe fetele care şuşoteau despre Naruto şi Sasuke, complimentându-i, crezând că asta va rămâne între ele. Deşi nu arătau nici un indiciu că le-ar putea auzi, eram sigură că şi Naruto şi Sasuke o făceau. Ino, o fată care ai fi spus că e cu siguranţă rudă cu Naruto din cauza aspectului ei, bombănea ceva de cât de frumos e Sasuke şi că aerul lui rece îl făcea să arate şi mai bine. Eram de acord cu ea, Sasuke era frumos. El şi cu Naruto aveau cele mai multe fane prin academie, începând cu cele de douăsprezece ani până la cele de optsprezece. Ştiam că lui nu îi păsa de toate fetele care sunt în limbă dupa el, dar ele continuau să se contrazică pe care va alege Sasuke. Penibil, dacă mă întrebi pe mine!

I-am simţit prezenţa lui Kakashi, iar în secunda următoare, dintr-un nor de fum apăru senseiul nostru. Nu avea mai mult de treizeci de ani chiar dacă avea părul gri. Era o culoare ciudată, într-adevăr, dar deja mă obişnuisem cu ea. Purtând acea mască până la ochi şi coborând bandana pe ochiul stâng, îl făcea să arate chiar ciudat, dar asta ţinea de prima impresie, acum nimeni nu mai credea asta despre el. Ne-a făcut semn cu capul să îl urmărim, iar în secunda următoare l-am vazut pe Sasuke coborând din copac. Am oftat. Ştiam că nici azi nu vom mai da pe la ore. Aveam o nouă misiune.

M-am ridicat de jos şi i-am urmărit pe cei doi spre sala în care echipele erau înştiinţate de detaliile misiunii. Naruto mergea în spatele meu îngândurat, ceea ce nu era o raritate. Am salulat politicos când am intrat în încăpere, primind înapoi acelaşi salut. În momentul în care am pus piciorul în cameră, Tsunade a ridicat capul spre noi, zâmbind. Tsunade era Hokage de doi ani de zile, de când a murit Al Treilea Hokage, Sarutobi.

- Sasuke, Sakura, Naruto, am o misiune importantă pentru voi. Ca şi data trecută, veţi merge fără sensei-ul vostru. Am deplină încredere în voi că nu mă veţi dezamăgi!

Ea se opri, evaluându-ne cu privirea pe fiecare.

- Nu o vom face! am spus toţi trei în acelaşi timp.

Auzind aceste cuvinte venind din partea noastră, zâmbetul ei s-a făcut şi mai mare.

- Cum am mai spus, Kakashi nu va merge cu voi, în schimb, vor merge cei trei ninja din echipa lui Asuma.
Misiunea voastră este să duceţi acest pergament, spuse şi ne arăta un pergament negru cu dungi albe asemănătoare cu nişte zgârieturi, în Satul de Nisip.

Naruto a făcut câţiva paşi în faţă, suficienţi cât să ajungă lângă Tsunade, şi a luat pergamentul. Tsunade nu ne-a mai dat alte detalii cu privire la misiune şi nici la pergament. A spus că este o misiune importantă, dar nici măcar nu ne-a spus ce este atât de special la acest pergament încât să aibă nevoie de şase ninja pentru a-l proteja. Nu am înteles de ce, dar nu eram atât de curioasă încât să întreb. Ne vom descurca. Înainte să ieşim din încăpere, ne-a spus că trebuie să plecăm din sat a doua zi la ora nouă dimineaţa. Deci nicio misiune astăzi, aşa că trebuie să mergem la ore.




Sasuke's point of view



The world.Întotdeauna m-am întrebat de ce trebuie să trăim. Doar să omorâm şi să fim omorâţi? Poate că viaţa era un joc creat pentru a irosi spiritele oamenilor prin lupte şi plictiseală. Lumea a fost creată ca un teritoriu unde viaţa iroseşte spiritele în interese proprii. M-am plictisit. Uram că trebuia să fac acelaşi lucru în fiecare zi. Chiar şi misiunile, deşi erau diferite, pentru mine erau la fel. În ochii mei, protejarea unui om era acelaşi lucru cu protejarea unui pergament. Nu conta că între o fiinţă umană şi un bun material era o diferenţă, pentru mine erau la fel. Îţi dădeai viaţa pentru a proteja importanţa misiunii, fie ea un om sau doar o simplă hârtie făcută sul. Fiecare dintre noi era un pion ce, prin putere, încerca să apere regele şi regina. Ei nu trebuiau să fie ucişi, aşa că îşi creau armate proprii de pioni care să le prelungească viaţa.

Am renunţat la gândurile mele care deveniseră ca un joc de sah şi am intrat în clasă, fiind întâmpinaţi de privirile colegilor. Încă mai simţeam privirile aţintite asupra noastră, chiar dacă ne aşezasem în bănci. Băncile erau de trei persoane, deci eu stăteam împreună cu Sakura şi Naruto, cei mai buni prieteni ai mei. Probabil eram ciudaţii academiei, dar mie nu îmi păsa de părerile oamenilor. Ştiam că fetele din şcoală erau moarte dupa mine şi Naruto, dar nu eram interesat în asta acum. De fapt, nu eram interesat în nimic. Poate doar să dorm.

Yamanaka Ino, Akimichi Chouji şi Nara Shikamaru tocmai intrau în clasă. Le-am simţit imediat privirile încercând să ne găurească spatele. Probabil aflaseră de misiune. Înafară de asta, cele două ore petrecute cu Iruka au trecut doar cu obişnuitele sfaturi pe care le putem aplica într-o luptă. Pentru echipa mea, lucrurile astea nu erau neapărat noi, dar ne-am comportat ca şi cum ar fi.

-Poate ar trebui să plecăm. a sugerat Sakura înainte cu două ore de terminarea cursurilor.

Am stat putin să mă gândesc la asta. Sakura avea dreptate, cum a spus şi Tsunade, noi aveam o misiune foarte importantă maine şi ar trebui să ne mai antrenăm. Nu trebuia să stăm la şcoală şi să auzim lucruri inutile pe care, oricum, le ştiam deja. M-am ridicat în picioare, aşa a facut şi Naruto. Sakura a zâmbit când şi-a dat seama ce însemna acest gest. Mergem acasă.

Atât Sakura, cât şi Naruto, stăteau pe aceeaşi stradă cu mine. Noi trei am crescut împreună. Nu stiu când l-am cunoscut pe Naruto pentru că nu îmi aminteam. Mamele noastre fuseseră prietene, atât ştiam. Probabil ne ştim de când ne-am născut şi am fost prieteni încă de atunci. Pe Sakura am cunoscut-o undeva pe la cinci ani. Părinţii ei au fost ucişi noaptea, iar dimineaţa când ea s-a trezit, i-a văzut plini de sânge în sufragerie. Ştiu că şi acum este terorizată de imaginea aia, deşi nu prea vorbeşte despre asta. O înţelegeam. Eu mi-am pierdut părinţii cu doi ani mai târziu faţă de ea, iar ea şi Naruto au fost lângă mine în fiecare secundă. Fratele meu, Itachi, a omorât întregul clan Uchiha doar să îşi testeze abilităţile. Practic, m-a forţat să devin mai puternic doar pentru a-l prinde şi a-l omorî. I-am acceptat invitaţia, dar nici acum nu consider că sunt suficient de puternic încât să îl caut. Naruto nu a fost atât de norocos ca noi, el nici măcar nu şi-a cunoscut părinţii. Aceştia au murit amândoi în seara în care el s-a născut. Tatăl lui, Al Patrulea Hokage, l-a sigilat pe Kyubi în el, sperând că aşa va putea apăra satul. La început a mers, dar apoi au trebuit să moară amândoi pentru a-l salva şi pe Naruto, dar şi satul. Poveşti triste, cu siguranţă, dar care ne-au marcat viaţa. Probabil acesta era motivul pentru care suntem prieteni atât de buni. Trăim durerea unul altuia. Fiecare ştie ce simte celălalt, iar asta nu te lasă să te simţi niciodată singur.
1. Uau, in sfarsit un fanfic SasuSaku scris aproape bine.
2. E si cu diacritice!
3. Sa incepem critica. :)

Nu ai specificat tipul de critica dorit, ce gen este etc. In al doilea rand, e pueril sa scrii "X punctul de vedere".

nu o sa citesc tot, Doamne fereste! O sa scot in evidenta greselile pe care le-am zarit.

"The world" -> imi poti spune de ce ai scris "lumea" (sau "omenirea") in engleza si dupa aceea sa iti continui povestea in romana? Stai, nu imi raspunde.
"să plecăm." -> virgula!
"Nu stiu când l-am cunoscut pe Naruto pentru că nu îmi aminteam." -> nu imi MAI aminteam. Adica stiai o data, dar apoi ai uitat.
"Pe Sakura am cunoscut-o undeva pe la cinci ani. Părinţii ei au fost ucişi noaptea, iar dimineaţa când ea s-a trezit, i-a văzut plini de sânge în sufragerie. Ştiu că şi acum este terorizată de imaginea aia, deşi nu prea vorbeşte despre asta." -> stai, ce legatura are trauma ei cu momentul cand ai intalnit-o? Ia-o de la capat sau reformuleaza.
"Trăim durerea unul altuia." -> a sunat putin ciudat la inceput, dar cred ca merge. Insa si "Traim cu durerea celuilalt" cred ca ar fi mers, dar dupa cum doresti.


Descrierea si firul actiunii decurg lin, pot sa spun, insa cred ca ai intrat prea brusc in tot ce au patit ei si de ce. Adica, de unde stia Sasuke ce dorea Itachi si de ce aia, dar aia? Poate ar fi trebuit doar sa fi amintit de ceva anume, iar mai incolo, in alte capitole, sa lungeasti ideea, cu o descriere adecvata. (parere)
Cam atat, din pacate. As fi vrut sa puric toata povestea ( :( ), dar oxigenul de afara mi-a luat cele mai duri critici pentru moment. De asta, copii, nu e bine sa iesiti din casa dupa o perioada lunga de sechestrare in casa. [-(
Sper să nu fie nici o problemă că am postat două capitole în aceeaşi zi, am zis că dacă tot le am scrise, să le postez mai des. Până acum ficul acesta are 7 capitole, dar îl voi continua.
Şi mulţumesc, yaoi maniac, pentru critică!!


Capitolul 2





Sakura's point of view


Nu ştiu de ce, dar alarma nu îmi sunase în dimineaţa aceea. Nu m-am trezit decât în momentul în care am primit un mesaj de la Naruto, spunându-mi că ei sunt la ieşire din sat, aşteptându-mă. Practic, am aruncat pilota de pe mine şi m-am îmbrăcat repede cu un kimono negru, scurt cu două palme deasupra genunchilor. Era nouă si patrusprezece minute când am ieşit din casă. Am alergat spre ieşirea din sat, iar în momentul în care am intrat în raza de teleportare, am făcut semnele specifice şi m-am teleportat exact între Sasuke şi Naruto.

- Ai fi putut să fi putin mai punctuală! În cazul în care nu ştiai, avem o misiune. a comentat Ino.

Am putut observa cum privirea lui Sasuke şi cea a lui Naruto s-au întors spre ea, parcă vrând să o omoare pe loc. Ino nu era neapărat o persoană rea, dar atunci când scoate nişte vorbe enervante, tentaţia de a o lovi era prea mare. Era o persoană destul de inteligentă, exceptând momentele în care voia să comenteze ceva despre o persoană. Ino se revolta de fiecare dată când cineva întârzia, dar asta era prima dată când se lua de cineva din echipa noastră.

- Eu zic că ar trebui să îţi înghiţi cuvintele. Dacă nu vrei, nu-ţi face griji, o să te ajut eu. a spus Naruto pe un ton gros de îţi făcea pielea de găină.

Membrii echipei numărul zece şi-au schimbat privirile într-unele speriate când au auzit cuvintele lui Naruto. I-am făcut semn lui Naruto să înceteze că nu merită şi am făcut câţiva paşi încat să fiu în faţa grupului. Ceilalţi doi coechipieri ai mei m-au urmat şi aşa cum i-am făcut semn lui Naruto, nu i-a mai adresat niciun cuvânt lui Ino. Membrii echipei ei nu mai spuneau nimic, tăceau şi ne urmăreau pe drumul plin de praf, dar umbrit de către copaci.

Eram absolut sigură că cei trei ne cercetau cu privirea pe fiecare în parte. Echipa numărul şapte nu era o echipa tocmai sociabilă, vorbeam aproape numai între noi. Nu m-a deranjat niciodată acest lucru pentru că îmi plăcea să fiu aşa de retrasă. Am trăit cu părerea că nu trebuie să ai mulţi prieteni pentru a te simţii bine, ci doar câţiva în care să ai deplină încredere.

În timp ce mergeam, am simţit o chakra ciudată. Nu am avut mult timp în care să mă gândesc la asta pentru că în faţa noastră, dintr-un nor de fum, apăru o persoană. Părul lui negru şi ochii sângerii mi-au dat de înţeles cu cine aveam de-a-face. L-am simţit pe Sasuke cum a tresărit la vederea fratelui său ucigaş, iar Naruto deja se uita cu subînţeles la el. Probabil cei din echipa numărul zece nu îl cunoşteau pe asasinul întregului clan Uchiha, dar s-au speriat şi ei. Era prima lor misiune fără senseiul lor. M-am uitat la Sasuke care îşi activase Sharinganul, privindu-l fix pe bărbatul din faţa noastră. În momentul în care a vrut să atace, mi-am pus mâna în faţa lui.

-Genjutsu. am spus.

Naruto a răsuflat uşurat, în timp ce Ino, Shikamaru şi Chouji se uitau curioşi, neînţelegând de unde ştiu că apariţia lui Uchiha Itachi era doar o tehnică iluzorie. Sasuke s-a uitat la mine uimit, apoi a mai privit încă o dată imaginea fratelui său care acum începea să dispară. Dupa ce a dispărut complet, zeci de kunai-uri au început să zboare din pădure, având ca obiectiv corpurile noastre. Ceilalţi au plecat încercând să se ferească de ele, iar când am vrut să fac şi eu asta, am văzut-o pe Ino cum stătea încremenită şi nu dădea semne că ar putea să îşi mişte corpul. În loc să sar spre ceilalţi, am sărit pe Ino, trântind-o la pamant. Nu am avut atât de mult noroc încât să nu păţesc nimic şi de asta mi-am dat seama când am simţit un kunai înfipt în umărul stâng. Am înjurat în mintea mea şi mi-am scos kunai-ul din braţ. M-am ridicat în picioare atunci când kunai-urile încetaseră să mai fie aruncate. Nu m-a impresionat deloc când în faţa mea apăruseră trei baieti cu vârsta asemănătoare cu a mea. Aveau pe chip un zâmbet răutăcios, dar şi batjocoritor.

- Ieşiţi afară, nătărăilor! Nu ne obligaţi să le omorâm pe fetiţe! a spus cel mai înalt dintre ei.

Avea părul blond, până la umăr şi făcut în scări cu bretonul despicat în două pe frunte. Se uita ba în stânga, ba în dreapta, iar peste câteva secunde a început să râdă. A făcut caţiva paşi spre noi, dar s-a oprit când l-a văzut pe Sasuke în faţa mea. S-a uitat nedumerit la el, apoi a râs din nou cu acelaşi râs bolnav ca mai devreme.

-Doar voi? O sa fie uşor! a spus satisfăcut cel roşcat.

Am ştiut imediat ce voia Sasuke să facă. Am făcut câteva semne şi în palma dreaptă mi-a apărut o chakra de un verde deschis. Mi-am pus palma la rană şi am aşteptat ca aceasta să se vindece. Nu a durat mult până când nu am mai simţit durerea în umărul stâng.

- Sunt gata. am şoptit.

Deşi am spus asta pe un ton foarte încet, sunt sigură că a auzit şi Ino. Oricum, nu-mi păsa. Lângă mine, Naruto a apărut dintr-un nor de fum. Nu zâmbea, doar se uita concentrat la inamici.

- La fel şi eu.

Am zâmbit toţi trei în acelaşi timp. Ştiam ce urma să se întâmple şi nu era tocmai un lucru frumos. Ştiam că de obicei nu făceam asta din prima, dar era vorba de o misiune foarte importantă şi nu trebuia să pierdem timp. Şi ei doi gândeau la fel ca mine. Naruto a făcut un semn, Sasuke la fel, unindu-şi mâinile. Am simţit privirile lor aţintite spre mine, ceea ce m-a determinat să fac un semn cu mâna şi să îl ataşez la cel al băieţilor.


Ino's point of view

Am putut observa cum Naruto le-a făcut semn lui Shikamaru şi lui Chouji să plece. Aveam un presentiment oribil în legatură cu ce urma să se întâmple. Sasuke m-a tras de mână pentru a mă apropia de ei, apoi în jurul nostru apărea din ce în ce mai evidentă, o sferă de un albastru marin. Când aceasta a căpătat culoarea completă, din ea a început să iasă ţepi ascuţiţi, de aceeaşi culoare cu sfera. Nu ştiu cum am putut să surprind momentul în totalitate pentru că, practic, totul s-a întâmplat într-o secundă. Viteza lor era uimitoare aşa că cei trei inamici nu şi-au dat seama ce se întâmpla până în momentul în care ţepii, sub formă de kunai-uri, i-au lovit în organele vitale. Imaginea din faţa ochilor mei a fost oribilă! Niciodată în viaţa mea nu am mai văzut o scenă asemănătoare cu asta. Ţipetele lor le-am auzit chiar şi după ce inamicii au murit. Sfera a dispărut, permiţându-mi să văd imaginea mult mai clar. Sângele era împrăştiat peste tot pe jos, chiar până unde fusese sfera.

- Deja devenise inconfortabil. a oftat Sakura, iar Sasuke a aprobat-o.

Sasuke şi Sakura au luat-o înainte, dar Naruto a rămas în acelaşi loc, uitându-se la mine.

- Îngrozită? a spus pe un ton amuzat.

Nu mi-am dat seama până în momentul de faţă că aveam o privire îngrozită. Pe de altă parte, după tot ce se întâmplase, după tot ce a facut, mai putea şi să fie amuzat. Îl amuza faptul că oamenii aceia au murit în halul acela sau doar eu eram amuzantă? Am încercat să îngân un răspuns, dar tot ce mi-a ieşit a fost un geamăt chinuit.

- Dacă nu poţi suporta să vezi imagini ca astea, atunci de ce tot te chinui să devii un ninja? Lumea ninja nu e pentru oameni ca tine.

Cu toată admiraţia pe care i-o purtam lui Naruto de când l-am cunoscut, în momentul acela l-am urât. Nu îmi convenea deloc că putea să îşi dea cu părerea la ceva legat de modul meu de a fi. Ştiam că ei erau mai puternici, dar asta nu însemna că eu nu puteam să devin asemeni lor. Şi nici nu trebuia să fiu de acum o persoană foarte puternică, aveam şaptesprezece ani şi multi alţii la dispoziţie în care aş putea să învăţ. Ştiu că mă comport ca un copil care e nemulţumit, dar nu mi-a convenit deloc ca Naruto să îmi spună lucruri din astea.
Hei :3.

Ti-am citit de cateva zile fic-ul, dar nu am avut timp pana acum sa-ti las un comm. So here I am.
Prima data nu intelegeam care-i faza cu titlul si de ce l-ai pus in japoneza, dar dupa am vazut ca l-ai scris si in romana *laughs*. Eu zic ca pe forum mai bine l-ai pune in romana, arata mai frumos.

Imi place povestea ta, pentru ca schimba perspectivele. Cu totii stim acele fic-uri cliseice cu "Sakura's p.o.v." si "Sasuke's p.o.v.", iar cand am vazut "Ino's point of view", am ramas placut surprinsa. Totusi, cum zicea si yaoi maniac, nu imi place cum suna acel "point of view", pentru ca:
1. E scris in engleza, iar fic-ul tau e in romana.
2. In nicio carte nu vei gasi "X punctul de vedere" si chiar daca e doar un fic, e bine sa tii cont de anumite norme si reguli.
Poate e doar impresia mea, dar, chiar daca ai schimbat perspectivele, ai acelasi stil de a scrie. Nu ma intelege gresit, descrii foarte bine sentimentele celor trei personaje, dar cumva se aseamana prea mult felul in care sunt exprimate, iar scopul este ca personajele sa para autentice, prin urmare diferite unul fata de celalalt.

Actiunea imi place, e exact genul meu de fic, cand nu ai mutat personajele in Patagonia/Antarctica/Narnia, ci locul de desfasurare este chiar Konoha, iar ei sunt ninja.

L-am citit acum ceva timp, deci nu mai stiu daca sunt greseli de exprimare/tastare/ortografie. Totusi, tin minte ca am observat in primul capitol o greseala:
Nimeni nu se gândeşte că răzbunarea reprezintă decât suferinţă şi durere
A doua propozitie (Razbunarea reprezinta...) e afirmativa, deci inlocuieste decat cu doar.

Aspectul in pagina e frumos, ai incadrat bine textul si e usor de citit.
Cam atat. Astept urmatoarele 5 capitole deja scrise, si sa faci bine sa-l continui, pentru ca e un fic reusit care merita dus pana la capat.
Si sa ma anunti ^.^. Me like it so far :3.